În vremurile bolșevice nu aveam decât trei sărbători:
- Întâi Mai muncitoresc și se defila,
- 23 August și se defila,
- Revelionul și ne distram.
Cum nouă ne place să ne rescriem istoria după bunul plac sau după cum bate vântul, ziua de 23 August 1944 a fost interpretată și reinterpretată, până încât azi nu mai înseamnă nimic, din moment ce nu se mai vorbește despre semnificația ei, la nicio televiziune, la nicio întrunire și de nicio personalitate marcantă. Este adevărat că nu prea ai ce spune despre chestia cu întoarcerea armelor, pentru că istoria nu prea cunoaște momente când o armată își lasă baltă aliatul și trece de partea cealaltă a baricadei. La demonstrațiile de 23 August de dinainte de 1989, se scandau lozinci care defineau extrem de nuanțat semnificația zilei acesteia și eu am traversat destul de multe momente ca să ajung să nu prea mai înțeleg nimic sau să-mi dau seama că faptele se descriu foarte diferit cu cuvinte, din perspectiva din care sunt privite. Este exact povestea cu degetul arătător care privit de sus arată într-un fel, privit din față arată altfel, privit din spate arată altfel, iar privit dintr-o parte, desigur, arată diferit. Tot așa și ziua de 23 August 1944, privită din documente ar trebui să arate mereu la fel. Dar și documentele se citesc diferit și 100 de inși dacă citesc aceleași documente, cu siguranță vor trage cel puțin 500 de concluzii diferite, căci fiecare ins este bântuit de îndoielile lui.
- Întâi Mai muncitoresc și se defila,
- 23 August și se defila,
- Revelionul și ne distram.
Cum nouă ne place să ne rescriem istoria după bunul plac sau după cum bate vântul, ziua de 23 August 1944 a fost interpretată și reinterpretată, până încât azi nu mai înseamnă nimic, din moment ce nu se mai vorbește despre semnificația ei, la nicio televiziune, la nicio întrunire și de nicio personalitate marcantă. Este adevărat că nu prea ai ce spune despre chestia cu întoarcerea armelor, pentru că istoria nu prea cunoaște momente când o armată își lasă baltă aliatul și trece de partea cealaltă a baricadei. La demonstrațiile de 23 August de dinainte de 1989, se scandau lozinci care defineau extrem de nuanțat semnificația zilei acesteia și eu am traversat destul de multe momente ca să ajung să nu prea mai înțeleg nimic sau să-mi dau seama că faptele se descriu foarte diferit cu cuvinte, din perspectiva din care sunt privite. Este exact povestea cu degetul arătător care privit de sus arată într-un fel, privit din față arată altfel, privit din spate arată altfel, iar privit dintr-o parte, desigur, arată diferit. Tot așa și ziua de 23 August 1944, privită din documente ar trebui să arate mereu la fel. Dar și documentele se citesc diferit și 100 de inși dacă citesc aceleași documente, cu siguranță vor trage cel puțin 500 de concluzii diferite, căci fiecare ins este bântuit de îndoielile lui.
Istoria este seacă, cu documente clare, cu fapte înscrise în acele documente și se știu oamenii și se știu acțiunile și se știu consecințele. De aceea mi se pare cel puțin ciudat să văd la Viena într-un parc un spațiu generos dedicat Armatei Roșii și un monument al Eroului Necunoscut, în timp ce monumentului lui Constantin BARASCHI i s-a diminuat soclul și i-a fost schimbat amplasamentul, ca efect direct al rescrierii istoriei celui de Al doilea Război Mondial, uitându-se că România nu a făcut parte din tabăra țărilor învingătoare și că pe teritoriul nostru național armata sovietică a staționat până în anul 1958 la 24 mai.
Nu spun că pe 23 August 2023 ar fi trebuit să fie organizată o demonstrație a oamenilor muncii ca în vremurile bolșevice, dar mi-aș fi dorit ca televiziunile să prezinte un film de 60 minute scris așa cum trebuie, nu de istoricii superficiali, aserviți și nepregătiți profesional, care să ne spună exact semnificația acestei zile pentru neamul românesc, dacă a existat o astfel de semnificație sau dacă a fost o zi banală ca oricare alta, să se spună clar și de azi înainte să fiu lăsat în pace, că am alte treburi de făcut.
(23 august 2023)
(23 august 2023)
