Opulența la români

Românilor le place al naibii de mult opulența, deși unii dintre ei sunt săraci lipiți pământului. Bărbatul român iubește mașinile scumpe și cu mulți cai putere. De aceea face el pe dracu-n patru și-și cumpără o mașină la mâna a doua cu 30.000 sau 40.000 de euro pe care o pune în fața casei să moară dușmanii de oftică și gagicele de panică. 

Alții cred că opulența se manifestă prin cât de mare le este casa, cât de ciudată este aceasta și mai ales, dacă are și ceva poleială aurie care să scoată în evidență detalii care fac diferența între a fi bogat și a fi foarte bogat.

Opulența se manifestă cu toate prilejurile. La zilele onomastice, opulența înseamnă șampanie scumpă adusă cu roaba, mâncăruri cu totul speciale, mititei în foiță de aur, tort cu artificii, artiști special angajați care cântă doar la o singură comandă.
Deși sunt săraci, mulți români vor să fie vulturi pentru o noapte și mă refer la noaptea de revelion, pe care o petrec la un restaurant cu 300 euro de persoană, plătiți printr-un CAR cu rate pe un an de zile sau fac nunta pe datorie cu porumbei, purcel la proțap, maneliști în serie, local de fițe cu scaune îmbrăcate și mese cu flori naturale, cu candy bar și multe alte chestii excentrice dintre care altele de prost gust.

Mie mi-a plăcut un borfaș care a zis la televizor ceva de felul că el poartă în picioare pantofi de 800 de euro, dar nu l-a văzut nimeni lăudându-se cu acest lucru.

Sunt unii dintre noi care se laudă cu excursii exotice, care tot a opulență miroase sau cu numărul de invitați de la botez sau cu suzeta de aur cumpărată bebelușei sau cu chiloțeii cu cristale Swarovski dăruiți de nășica în ziua botezului. 

Am mari regrete că nu am văzut români care să trăiască în opulență, dar care să nu facă zgomote, căci această specie de oameni mi se pare a fi cea pentru care opulența ar trebui să fie un mod normal de a fi, în care un ceas de 200.000 de euro, o rochie de 20.000 euro luate de la magazinele din Milano ale caselor de modă consacrate să se facă în tăcere, iar bucuria de a avea acele accesorii să fie intimă și solitară.

(28 septembrie 2023)

Eu și motocicletele

Din start trebuie să spun că:
- motocicletele mi-au plăcut enorm,
- nu am avut motocicletă,
- am mers cu motocicleta ca pasager,
- i-am admirat pe motocicliști.

În copilăria mea trăită în totalitate în comunism, am avut ocazia să văd pe drumurile publice din orășelul de provincie unde am copilărit, motociclete precum MZ 125, MZ 250, JAWA, IJ, SIMPSON.

După Revoluția din 1989 am avut ocazia să văd nenumărate mărci de  motociclete din care amintesc aici KAWASAKI, HARLEY-DAVIDSON, HONDA, DUCATI, YAMAHA, SUZUKI, BMW, TRIUMPH.

M-au impresionat magazinele cu accesorii pentru motocicliști, unde echipamentele sunt personalizate pe fiecare marcă de motocicletă. Când am avut ocazia, am stat multe ore în magazine cu motociclete și am admirat motociclete,  adevărate bijuterii pe două roți. Fiecare piesă mi-a apărut în fața ochilor ca o construcție perfectă, căci perfecte erau formele, perfecte erau culorile și perfectă le era strălucirea. Mai puțin perfecte erau prețurile, căci împărțind prețul la salariul meu lunar, fără să mănânc, fără să beau apă din el, rezulta că trebuia să muncesc mai mult de 10 ani, ceea ce era o povară de nesuportat pentru un tip însurat și cu doi copii de liceu.

I-am admirat pe colegii mei mai tineri care au motociclete și aici îi numesc pe Claudiu VINȚE și pe Cătălin BOJA.

Se zice că mersul cu motocicleta are riscuri. Toate în viață au asociate riscuri. Și dacă nu ești atent și cazi din pat, te lovești la tâmplă de colțul noptierei și mori. Așa că nu trebuie să-mi vorbească mie nimeni despre riscul de a merge cu motocicleta. Cine este atent, odihnit, respectă regulile de circulație și nu face pe viteazul își gestionează suficient de bine riscurile și numai din cauza altor parteneri de trafic este probabil să aibă necazuri, ca în orice domeniu al vieții noastre sociale, unde nu facem evaluări de riscuri.




(19 mai 2023)

Cei cu mașini tari...

Eu zic că am o oarecare experiență la condus în cei peste 30 de ani de când am carnet de șofer și peste 250.000 km la activ, cu un ARO 244D și un GOLF TDI. Știu cu destul de mare precizie cum se comportă șoferii în trafic peste tot, la noi dar și în alte țări,

Șoferii români sunt indisciplinați, aroganți și nepricepuți.

Șoferii francezi fac depășiri cu semnalizări prea lungi, dând senzația că vor să treacă pe contrasens.

Șoferii italieni sunt imprudenți în depășirile lor prea des nesemnalizate sau semnalizate prea din scurt.

Șoferii olandezi sunt dezinteresați de partenerii de trafic, depășirile lor fiind extrem de neglijente.

Șoferii bulgari sunt de o încăpățânare demnă de cauze cu mult mai bune.

La noi, am observat că șoferii se împart în patru categorii:

- șoferi cu mașini tari precum BMW, AUDI, MERCEDES, OUAREG, Land ROVER,

- șoferi banali cu mașini modeste precum SKODA, TOYOTA, W, OPEL, SUZUKI, SUBARU,

- șoferi cu mașini foarte scumpe precum FERARRI, Aston MARTIN, JAGUAR, ROLS-ROYCE,

- șoferi care au SUV-uri negre, imense, masive, rezistente, cu geamuri fumurii, supradotate.

În trafic fiecare categorie are comportament previzibil, drept care toți ceilalți parteneri știu să se adapteze rapid la ceea ce se întâmplă în fiecare moment. Pe autostradă, cine privește în oglinda retrovizoare știe că imediat trebuie să intre pe banda a întâia dacă la câteva sute de metri în spate și-a făcut simțită prezența un SUV, un BMW, un MERCEDES sau un AUDI. În acest fel nu va fi pus în situația de a primi acele flash-uri supărătoare din care agresogul șofer dorește să fie lăsat să circule cu 170 km/h acolo unde limita de viteză este 130 km/h.

Tot în trafic, vedem valsul câte unui zmeu care defilează pe toate benzile, grăbit fiind și dorind să ajungă el undeva cu 3 secunde mai devreme decât își planificase. În acest caz, oricare dintre noi, ceilalți, trebuie să ne conformăm cu grație pentru a nu ne încărca cu energii negative pentru toată ziua din cauza unui aiurit sau iresponsabil, care are despre el o părere cu mult mai bună decât cei care stau în jurul său sau decât cei care i-au fost dascăli și care-i știau mediocritatea personalității.

Noi trebuie să știm care trebuie să ne fie comportamentul față de cei cu mașini tari. Mașinile tari sunt caracteristice unor persoane care au anumite trăsături de caracter, de fapt anumite carențe de caracter, căci aceste mașini tari vin să compenseze multe dintre lipsurile de care posesorii lor sunt conștienți, lipsuri care însă nu vor fi compensate de nimic, ba din contră, mașinile tari le accentuează și mai mult, transformându-i în adevărate pericole în trafic, datorită siguranței inspirate.

Conducerea preventivă nu înseamnă automat uitatul în oglinzi, respectarea distanței față de cel din față, adaptarea vitezei, ci intuirea comportamentului partenerilor de gtrafic în funcție de mașinile pe care aceștia le posedă. Eu știu că în orice moment un BMW de lângă mine îmi va tăia fața. Știu că șoferul nesimțit dintr-un SUV negru, imens și cu geamuri fumuri mă va apostrofa că nu-i fac loc în coloana la un stop în care toate mașinile sunt în așteptare. Eu știu că dintr-un AUDI de lux voi fi claxonat doar pe motiv că am dat prioritate unor doamne cu copii la o trecere de pietoni marcată. M-am călit zdravăn. De aceea suport destul de bine în trafic tot ce mi se întâmplă datorită celor cu mașini tari, știind că mulți dintre posesorii lor abia știu a se iscăli.

șoferi,   TOYOTA, SUV, T

(10 aprilie 2018)

Nesimțitul pur-sânge

Azi 08 iunie 2017 la ora 14,15 am avut ocazia să văd un nesimțit pur-sânge. Era un șofer al unui BMW X5, care și-a parcat mașina pe linia de tramvai spre sensul de mers spre Stefan cel Mare, pe strada Tunari între numerele 30-36. Timp de trei ore a fost blocată circulația acolo, până s-a deplasat un echipaj de poliție și o platformă pentru ridicarea de autoturisme. Eu știam că astfel de cazuri au o rezolvare mult mai rapidă. Nu vreau să fac acum dezvoltări ale teoriei legate de dimensiunea nesimțirii care duce către așa ceva. Știu doar atât că teoria relativității lui EINSTEIN pălește în fața unui troglodit care face gesturi atât de ample și de indecente în raport cu un puhoi de cetățeni onești. Stau și meditez asupra efectului de dilatare a timpului și spațiului, din moment ce legislația este neoperațională față de astfel de indivizi, din moment ce peste tot s-ar fi lăsat cu confiscarea autovehiculului și nu printr-o amendă modică, revoltător de ușor plătibilă la nivelul de beizadea sau de ăndivid care câștigă banul prin nemuncă și sfidare.
Nesimțitul pur-sânge are manifestări de-a dreptul interesante într-o țară a bunului plac, când lucrurile sunt cu josul în sus peste tot. Uneori se crează senzația că timpul zace bolnav și nu mai este nimic de făcut, în afară de a ridica din umeri și a privi spre cer a neputință.

Aștept ca în tribunal insul să iasă câștigător și să i se ceară și scuze de către miile de bucureșteni care au întârzâiat de la treburile lor, pentru că mușchii lui asta au vrut în zi de joi, că 8 este cubul lui 2 și când 4 adunat cu 4 tot 8 dă. Amin.

(08 iunie 2017)