Concedierile înseamnă reformă administrativă?

Concedierile înseamnă să dai afară niște oameni, ceea ce înseamnă că vorbim de o măsură de ordin cantitativ, pentru că se referă la elemente de aceeași natură. O reformă înseamnă măsuri de ordin calitativ, care vizează acțiuni de mare profunzime în structura unui sistem. Dacă un sistem este format din componente cărora le asociem pentru simplificare niște cercuri dispuse pe niveluri, iar între componente există legături, cărora le asociem niște arce care leagă cercurile, a face reformă înseamnă:
- a elimina cercuri, deci a elimina componente din sistem,
- a elimina legături dintre cercuri, deci a elimina legături dinre componente,
- a adăuga cercuri, deci a adăuga componente la sistem,
- a adăuga legături între vechile componente și componentele noi,
- a modifica dimensiunile cercurilor,
- a impune orientarea arcelor dintre cercuri cu săgeți,
- a muta cercurile de pe nivelurile superioare pe nivelurile inferioare.
Sunt și alte operațiuni în cadrul sistemului care se încadrează în ceea ce numim dinamica structurală profundă a administrației publice privită ca sistem cibernetic. În orice caz, ceea ce vedem că se screme acum coaliția să facă dă senzația unui elefant care va naște un purice, care în niciun caz nu este reformă, din moment ce din sistem:
- nu dispar componente multe,
- nu se schimbă dimensiunea cercurilor,
- încâlceala legăturilor dintre cercuri nu se rezolvă.
Aștept să văd chestiuni rezolvate științific, pentru că redimensionarea sistemului administrației publice este o problemă de optimizare și în Piața Victoriei ar trebui să se afle că există o disciplină numită Cercetări Operaționale, care optimizează până și rațiile de alimente de la vaci, deci cu atât mai mult are soluție și pentru ceea ce vor guvernanții.

(02 octombrie 2025)

33%

În vremurile comuniste partidul se lăuda că alocă 33% din venitul național pentru fondul de dezvoltare, ceea ce însemna investiții în fabrici, uzine și combinate. Îmi aduc aminte cum în acele vremuri, de banii alocați pentru investiții se cumpărau pe bani grei utilaje, conducte, know-how, dar limitările date de volumul forței de muncă, genera rămânei în urmă la construcțiile de hale, la montarea de utilaje și în acest fel multe dintre echipamente traversau iernile mioritice sub zăpadă și se depreciau moral. Treceai pe lângă obiective industriale în construcție și ți se rupea inima să vezi mormane de utilaje sub nămeții de zăpadă și ici-colo câțiva zidari sau dulgheri care munceau la construcția de hale industriale, cu ritmul melcului.
Am scris aceste rânduri cu gândul la cele 800 de miliarde de euro pe acre UE le va aloca industriei de armament. Trebuie să existe un management perfect pentru ca fiecare euro alocat să fie folosit integral și pentru câțiva ani deja să vedem la defilările zilelor noastre naționale, a celor din UE, defilând la paradele militare, echipamente realizate folosind banii alocați special pentru industria de armament europeană.

(26 martie 2025)
 

Sport de masă, sport de performanță...

O dată cu câștigarea celor două medalii la înot de către David POPOVICI s-a reaprins flacăra dilemei subfinanțării sportului de performanță. Este vorba de o problemă reală, dar lucrurile trebuie privite printr-o cu totul altă cheie și anume punerea boilor înaintea carului și nu invers.

Toată lumea vrea:

- bani,

- bazine,

- săli,

- aparate,

- stadioane,

- antrenori,

- condiții.

Este normal să fie așa. Numai că, trebuie să existe:

- voință,

- inițiativă,

- rezultate,

care să justifice alocarea de fonduri, ceea ce înseamnă că oamenii cu aplecare spre muncă de calitate trebuie să organizeze selecții, programe de pregătire cu ceea ce există, pentru că sunt ramuri sportive care nu necesită investiții costisitoare și din aproape în aproape, vor apare și investițiile și abordările sistematice privind dezvoltarea bazei materiale a sportului de masă, iar drept consecință, vor apare și condițiile speciale ale dezvoltării sportului de performanță.

România comunistă a avut Daciada, a avut ștranduri, baze sportive, nu multe, dar a avut. Nimeni nu mai trebuie să ridice privirea din pământ, dacă ne gândim la a-a-zisele privatizări din sport, care au echivalat cu un jaf la drumul mare. Acum nu mai trebuie privit în trecut. Dacă în vremurile bolșevice sportul era privit ca instrument politic de propagandă pentru a arăta că țările comuniste există, că prin intonarea imnului de stat și ridicarea drapelului pe catargul cel mai înalt, se făcea dovada că sportivii din țările comuniste sunt cei mai buni, acum sportul de performanță are cu totul alte conotații. El nu mai este mijloc de propagandă, ci mod de manifestare a talentelor, a calităților fizice și a dorinței de a fi cel mai bun dintre cei mai buni, dacă ne gândim la olimpiade, la campionate mondiale sau la reuniuni internaționale de anvergură.

În școli trebuie să se dezvolte sportul de performanță. Școlile trebuie să aibă o puternică bază materială pentru a dezvolta acele ramuri ale sportului de masă, care să permită dezvoltarea fizică a generațiilor tinere. Despre sportul de performanță trebuie o cu totul altă discuție, căci există federații, există un aparat administrativ, există inerție și mai ales există risipă de energie și de fonduri la toate nivelurile.

Lipsește proiectul de țară. Dacă ar exista proiectul de țară și acolo ar exista două-trei fraze dedicate sportului, cu siguranță acolo s-ar regăsi acele elemente legate de bazine de înot, piste de atletism și patinoare, dar și etapele de realizare a acestora. Inexistența proiectului de țară, inexistența unei strategii pe termen lung, au menirea de a aborda în salturi, necoordonat a problemelor și rezultatul deja se vede cu ochiul liber. Ne trezim din când în când că vedem lipsuri, cârpim și încercăm să abordăm politicile de supraviețuire. Spunem corupția ucide, dar risipa este cea care ne trage înapoi.


(02 august 2024)

O confuzie când vorbim despre Hollywood...

Ne place teribil de tare să ne comparăm cu cei mai buni. Nu este rău, dar este bine să avem și termeni realiști de comparație. Mulți vorbesc despre industria cinematografică de la Hollywood. Este bine să vorbim despre:
- producția de filme,
- vedete,
- conturile grase ale regizorilor,
- producătorii de filme,
- lupta pentru supraviețuire.

Când vorbim despre Hollywood nu trebuie să uităm un lucru și anume că la Hollywood cei care produc filme, nu stau ca milogii cu mâna întinsă la stat să cerșească banii, ca după aceea să nu aibă nicio responsabilitate legată de recuperarea lor prin vânzarea de bilete. Acolo, filmele sunt investiții și cei care vin cu banii știu exact că fac investiție și că după ce rulează filmul în sălile de cinematograf, ei își recuperează investiția și că filmul este una dintre industriile unde recuperarea investiției se face într-un timp record. 

Se vorbește cu oarecare ironie de către așa-zișii artiști despre cei care îndrăznesc la noi să facă film pe cont propriu, adică să investească banii în filme, iar ei, cei care chipurile fac adevărata artă, stau pe margine și așteaptă să facă filme pe care ei și neamurile lor le vizionează, căci oamenii de rând au alte preocupări decât să meargă într-o sală de cinema pentru a vedea ceea ce vede și la colțul străzii, adică acea realitate specifică filmelor italienești din anii '50.

Eu cred că este momentul ca și la noi să apară investitorii din cinematografie care să fie niște tipi cu:

- buzunarele pline,

- simțul afacerii din film,

- mirosul spre teme de succes la public,

- putere de decizie prin specialiști,

- capacitatea de a controla.

Acești investitori sunt cei care știind ce vrea piața, adică potențialii spectatori, să impună trendul și să determine scenariștii de a scrie texte de succes, pe teme de succes la public, fără a cădea în grotesc, în facil și mai ales în penibil. Ei sunt cei care au capacitatea financiară de a naște filme profitabile, cu subiecte de mare anvergură, care să devină magnet pentru public. Restul vine de la sine. Când vorbim de Hollywood, vorbim de partea plină a paharului. Numai că pe Dâmbovița afacerile trebuie să fie afaceri, investițiile trebuie să fie profitabile și cinematografie trebuie văzută ca artă în care industria și profitul își dau mâna, căci pomenile de la stat nici măcar supraviețuire nu înseamnă, ci un fel de baloane de oxigen date unora pentru a avea senzația că trăiesc într-o lume unde unii știu să evolueze în siguranță.



(14 ianuarie 2024) 

S-a mai spart un buboi

Trebuie să recunoaștem că în țărișoara noastră scumpă și dragă există nenumărate buboaie care așteaptă să se spargă în orice clipă. Mă refer aici al:
- poduri aflate în paragină, dar utilizate,
- școli care funcționează fără avize,
- clădiri cu bulină roșie,
- instalații electrice improvizate,
- baraje uzate gata să plesnească,
- turnuri cu fundații șubrezite,
- clădiri noi construite anapoda,
- căi ferate cu garanția depășită,
- sisteme de canalizare greșite,
- dar și multe, foarte multe altele.

Ceea ce s-a întâmplat la Crevedia cu cisternele pline de GPL este doar unul din buboaiele care s-a spart și a împroșcat puroiul delăsării, neglijenței, lăcomiei și superficialității unui sistem care nu mai trebuie să continue așa în niciun caz. Cu nenumărați inși plătiți să se ocupe de bunul mers al lucrurilor, dar care se ocupă de tăiat frunză la câini, cu un grad de nepăsare nepermis de mare, lucrurile evoluează din rău în mai rău, încât prioritatea numărul unu pentru România este creșterea gradului de siguranță al cetățeanului prin investirea unor sume considerabile pentru a aduce toate construcțiile la nivelul de funcționare în condiții normale, având toate avizele ISU, astfel încât să nu mai existe nicio construcție în care oamenii să nu se afle în siguranță deplină pe motive chiar de provizorat în ceea ce privește aceste avize.

este foarte ușor să constatăm că unitatea X nu îndeplinește condițiile de siguranță în funcționare. Este și mai ușor să fie suspendată sau închisă acea unitate X, dar nu aceasta este soluția, căci dacă ne punem pe a închide, trebuie închise toate școlile, liceele și universitățile care funcționează fără avize ISU, trebuie închise toate magazinele, fabricile, care nu au avize ISU. Trebuie golite toate lacurile de acumulare și conductele, trebuie întreruptă activitatea la instalațiile asupra cărora nu s-au efectuat lucrări de mentenanță, deci să rămână în funcțiune doar acele entități care au toate avizele ISU de funcționare și se va vedea că se închide economia și oamenii vor trebui să locuiască în peșteri și să se hrănească cu fân. Schimbarea de atitudine se impune și de azi, cu inteligență și perseverență, trebuie dirijați bani, dar trebuie ca și oamenii să facă muncă voluntară pentru a schimba totul în țară, astfel încât oriunde ne întoarcem privirea să găsim numai entități care îndeplinesc toate condițiile de siguranță cerute de ISU pentru a funcționa. Orice abordare nu duce la nimic și azi, dar și peste zece ani sau peste cincizeci de ani vom privi neputincioși cum se produc catastrofe lângă noi fie din neglijență, fie din folosirea accidentală a unor instalații uzate, fie din uzura excesivă a unor elemente de bază care susțin construcțiile.

(27 august 2023)

Guvernul CIOLACU - marți 27 iunie 2023 (ziua 013)

13 e număr cu ghinion și culmea, mai cade și într-o zi de marți, zi cu trei ceasuri rele. Să vedem dacă în această zi plină de ghinioane, Marcel CIOLACU este ocolit de necazuri.

Discuțiile despre PNRR nu depășesc stadiul chestiunilor aproximative, fără substanță. Se vorbește de eliminarea excepțiilor, dar excepțiile se mențin și aici mă refer la cumularea pensiilor cu salariul, iar soluția ar fi alegerea maximului dintre cele două, la o adică, dacă se vrea o schimbare. Premierul Marcel CIOLACU este prea mic pentru un război atât de mare. Există soluție pentru pensiile speciale: abrogarea de către o dictatură sau de către un regim în vremuri de război. Este opinia unui nene în mașina 133, care gândea cu voce tare, foarte nervos pe cei care nu se mai satură de bani.


(27 iunie 2023)

#REZIST: capitalul, munca, banii și profitul

Banii sunt sub formă de bancnote și sub formă de monezi. O teorie din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea zice că masa monetară într-o țară trebuie să fie egală cu valoarea serviciilor și produselor care există acolo. O bizarerie mai mare nici că erau în stare economiștii să zică și să rostogolească până în zilele noastre. știut fiind faptul că salariile se plătesc după ce omul a prestat munca sa, deci volumul banilor este mai mic decât valoarea muncii, înainte de a se plăti salariul...

Banii încasați pentru munca prestată se numesc salariu.

Banii folosiți pentru a cumpăra produse se numesc cheltuială.

Banii încasați la nuntă se numesc cadou.

Banii încasați care rămân după ce au fost scăzute cheltuielile se numesc profit.

Banii încasați pentru serviciul prestat datorită funcției se numește mită.

Banii depuși la bancă într-un depozit la termen se numește investiție sigură.

Banii băgați într-o afacere care să producă profit și deci să producă bani se numește investiție adevărată.

Banii jucați la bursă se numesc investiție de risc.

Banii jucați la LOTO se numesc distracție.

Banii duși sistematic la păcănele înseamnă viciu.

Și societatea pe care doresc să o clădească cei din colectivitățile #REZIST se bazează pe bani și nu pe orice fel de bani, ci pe capital care este aflat tot timpul în mișcare pentru a maximiza profitul.

Manipulatorii societăților conservatoare îi prezintă pe membri colectivelor #REZIST ca pe niște indivizi fără căpătâi, puși pe mișcări de stradă, pe răzmeriță, niște oameni pe care Oculta îi manipulează și persoane care sunt plătite să destabilizeze, exact pe cei care sunt la putere și care, vezi Doamne, sunt dedicați trup și suflet popoarelor în fruntea cărora s-au așezat, datorită unor alegeri puțin reprezentative, căci niciodată nu se prezintă procentele față de totalul alegătorilor, ci procentele față de numărul celor care au participat la vot. 

Ceea ce mă îngrijorează este faptul că din colectivitățile #REZIST nu s-au desprins personalități autentice, care să devină vectori de opinie credibili și care să expună clar doctrina #REZIST.

Manipulatorii societăților conservatoare îi prezintă pe membri #REZIST ori ca indivizi fără căpătâi, ori ca pe niște corporatiști ușor de dus de nas. O astfel de abordare, îi va duce spre pierzanie pe cei care și-o însușesc pentru că cei din #REZIST nu sunt o masă amorfă, niște indivizi oarecare. Lucrurile trebuie studiate la nivel de detaliu și abia după aceea trebuie trase concluzii. Munca pentru cei din #REZIST este la fel ca și pentru ceilalți.Capitalul, banii și profitul la colectivitățile #REZIST nu sunt studiate deloc și am mari semne de întrebare legate de atitudinea celorlalți față de colectivitățile #REZIST, în condițiile în care nu sunt cunoscute lucrurile esențiale despre aceste colectivități, adică dacă au investitori, dacă se urmărește productivitatea, dacă înregistrează profituri. Întrebările stupide de pe la Tv legate de declararea surselor bănești ale ONG-urilor alimentează ideea că sursele de bani ale colectivităților #REZIST sunt dubioase, tocmai pentru a scoate în evidență cât de corecți sunt milionarii bugetari, care n-au lucrat o secundă în mediul privat ca să vadă cum se scoate un leu cu sudoarea frunții.

(27 iunie 2023)

Decuplarea unui telefon fix

În vremurile comuniste, a avea un telefon cuplat cu altcineva era soluția obișnuită și numai lumea bună avea posturi telefonice necuplate. După ce am făcut cerere de a mi se monta un telefon și după ce am așteptat ani buni, am primit aprobarea montării unui post telefonic, dar cuplat, cu un vecin de pe scară. Era destul de dificil, pentru că vecina vorbea destul de mult și au fost situații de forță majoră în care pentru a da un telefon a trebuit să rog frumos pe vecina să întrerupă discuția. Am solicitat la Direcția de Telecomunicații a Municipiului București, Secția Exploatare Urbană și Radioficare să fiu decuplat și am primit răspunsul de mai jos:

Era o abordare tipic comunistă, în care cetățeanul este un vierme și statul este totul, iar slujbașii statului nu sunt altceva decât unelte de tortură pentru a-i face pe cetățeni să nu depășească stadiul de unelte vorbitoare. E bine să nu uităm acele vremuri, căci oamenii au tendința să le uite și când se vor trezi la realitățile dure asemeni celor de dinainte de 1989, vor crede că au nimerit pe un drum greșit, dar respectivul drum și l-au ales singuri. Acum în contextul telefoniei mobile, nu se mai înțelege problema, dar ea a fost și era ca un loc îngust, care a creat un fir de așteptare nefericit, cu neajunsuri.

(04 decembrie 2022)

Pe plaja de la Mamaia în vremurile de demult

În vremurile de demult, exista o gândire unitară în abordarea unei probleme și nu făcea oricine ceea ce-l tăia capul, ca în vremurile de azi, când nu există o strategie, nu există un concept și fiecare face ce-i bubuie mintea.

Cuiva i-a venit ideea de a construi hoteluri în Mamaia și așa au apărut primele hoteluri grandioase pentru vremurile acelea, mă refer la perioada 1960 - 1975. 

rau spații generoase între hoteluri.

Era verdeață multă în stațiune.

Sunt sigur că planificarea comunistă nu a fost bună. Numai că planificarea făcută cu măsură duce la lucruri pozitive, căci se face totul cu măsură și nu apar situații disperate, care au scăpat de sub orice control.

Îmi aduc aminte de o poveste: nenea Ghorghe dorește să facă o troiță. Se apucă el de treabă și într-o zi, trece pe lângă șantier lelea Floarea și zice:

- Ce faci Gheorghe, aici?

- O troiță, lele Floare!

- Măi Gheorghe, păi așa se face o troiță?

Și se apucă lelea Floarea să-i dea niște sfaturi, pe care nenea Gheorghe le urmează întocmai. Într-o altă zi, nenea Petre trece și el pe lângă șantier și zice:

- La ce lucrezi, măi, Gheorghe?

- Fac o troiță, măi Petrică!

- Gheorghe, troița se face altfel, măi!

Și se apucă și Petre să-i dea sfaturi, pe care nenea Gheorghe le urmează întocmai. Când troița e gata, Gheorghe îi cheamă pe săteni să vadă troița. Se uitară oamenii la construcție și s-au arătat absolut nemulțumiți de ceea ce făcuse Gheorghe.

- Oameni buni, zise Gheorghe. Ceea ce vedeți este ceea ce ați vrut voi să fac, pentru că am ținut seama de vorbele voastre. Haideți cu mine în câmp să vedeți troița făcută așa cum am gândit-o eu!

Merseră oamenii în câmp și acolo era o minunăție de troiță și o fântână cu apă rece. Oamenii s-au minunat și au ajuns la concluzia că dacă vrea cineva să facă o treabă ca lumea, este bine s-o facă, iar dacă vin unii cu idei, să corecteze ceea ce e de corectat, dar nu mai mult decât e necesar, pentru a nu distruge planul inițial. Exact pe dos s-a întâmplat cu construcțiile haotice din Mamaia, care au distrus conceptul de stațiune și au transformat Perla litoralului românesc, în dormitorul banal al litoralului românesc.

(29 noiembrie 2022)

De ce piloane la pensii și nu stabilopozi?

Acum toată lumea vorbește de pilonul de pensii care s-a depreciat. Nimeni nu vorbește despre ce înseamnă un pilon de pensii și unde se aplică teoria constituirii lui. Într-o economie unde producția este esențială și nu rostogolirea banilor, un pilon de pensii este funcțional.
Oamenii depun undeva niște bani.
Se constituie un fond.
Cei care administrează fondul investesc banii. 
Banii aduc profit.
Fondul crește.
Sumele depuse de oameni cresc.
La vremea pensiei, banii înmulțiți se regăsesc în buzunarele pensionarilor, care au fost anterior investitori.
Când economia nu are producție, fondurile nu sunt investite în producție. Se cumpără titluri de stat și nimeni nu garantează 100% că aceasta este o investiție și va produce profit. 
Mă gândesc la marele Ion Luca CARAGIALE care zicea în piesa lui O scrisoare pierdută, că Anglia are faliții ei, Franța are faliții ei și noi trebuie să avem faliții noștri. Dacă înlocuim cuvântul faliți cu cuvântele fond de pensii private, scena se potrivește de minune. Numai că noi nu suntem nici Anglia și nici Franța, țări care au producție, mediul de afaceri este nepoluat și nu funcționează exclusiv prin rostogolirea de bani, ci prin muncă, singura creatoare de plusvaloare, cum zicea colegul meu Karl MARX.
este momentul să nu le mai spunem piloni de pensie, ci stabilopozi, căci măcare avem senzația că o dată puși banii acolo, acolo rămân, chiar dacă valurile inflației izbesc stabilopozii cu putere, nu produc dezastre.

(06 august 2022)

Unde este sistemul de irigații al României?

Înainte de 1989 comuniștii au construit un sistem de irigații destul de performant, care satisfăcea în proporție de 70% necesarul de terenuri ce trebuiau irigate atât din ISA-uri, cât și din CAP-uri.
A venit Revoluția din Decembrie 1989.
Cu o furie nestăvilită, poporul s-a năpustit asupra a tot ceea ce reprezenta simbolurile comunismului, fără ca cineva să pună stavilă.
Așa au fost demolate clădiri ale CAP-urilor.
Așa au fost vandalizate clădirile neterminate ale unor combinate industriale.
Așa a fost distrus sistemul de irigații.
oamenii au luat tubulatura.
Oamenii au astupat șanțurile de scurgere.
Oamenii au distrus stațiile de pompare. oamenii au abandonat și au lăsat în paragină ce nu era de furat.
Din tot ce a fost, nu a mai rămas nimic. Explicația nu este greu de dat, căci tot ceea ce s-a distrus nu a fost făcut din efortul celor care au distrus. Ei doar au fost beneficiarii acelui sistem de irigații. Acum, cine vrea să-și irige pământul, trebuie să scoată banul și să plătească tot ce înseamnă aducerea apei la pământul ce trebuie udat. Cine plânge acum că terenurile nu sunt irigate, să-și amintească de ura pe care oamenii au revărsat-o asupra unui sistem de irigații existent, pe care apoi l-au distrus și au folosit fiecare cum și-a dorit componentele furate, în propria gospodărie.
Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Statul dacă trebuie să irige ceva, o va face pentru terenurile sale, în niciun caz pentru terenurile celor care le au în proprietate privată. Dovadă stă faptul că PNRR nu cuprinde fonduri pentru irigații. Nici nu trebuie. Proprietarii să-și irige terenurile pe banii lor. Statul trebuie să creeze cadrul necesar obținerii de credite pentru a fi construite sisteme de irigații, dar în niciun caz nu trebuie să se ocupe de irigarea terenurilor aflate în proprietate privată. Cine este proprietar trebuie să investească și să se bucure de recolta obținută. recolta trebuie asigurată. Statul nu trebuie să aibă vreo treabă cu privatul, în sensul de a-l ghidona, de a-i  da pomeni. Statul trebuie să-i stimuleze pe privații din agricultură, nu să-i sufoce cu dări, cu politici aberante și cu decizii contraproductive.

(10 iulie 2022)