Eu și joggingul

De jogging m-am apucat dintr-o nevoie. Eram asistent universitar și practicant de YOGA. Făceam o ședință de YOGA și la un moment dat mi-am dat seama că risc să întârzii de la un seminar. M-am apucat să accelerez ritmul de executare a exercițiilor. Când executam un Lotus, am auzit o pârâitură în genunchiul de la piciorul drept. Nu m-a durut. După ce am terminat, am făcut un duș și am plecat să-mi țin seminarul. Spre seară au început durerile în genunchiul drept. M-am speriat. Atunci am decis să merg la magazinul București de la intrarea din Lipscani să cumpăr echipament de sport. Am ajuns acolo, mi-am luat pantofi sport și un trening. Chiar în seara aceea după ce am ajuns acasă am pornit la jogging. Am alergat câteva sute de metri. Mă durea genunchiul îngrozitor. Seară de seară am continuat să mă antrenez. După un an și un pic, am ajuns să alerg distanța de la maraton. Să mă laud, încheiam de peste 42 de Km făcând sprint.

Am multe întâmplări din jogging-ul practicat de mine, unele mai hazlii, altele mai puțin hazlii. 

Acum după ani și ani, merg pe bandă și am viteză 5 km/h dar uneori fac și sprinturi de 7, 8, 9 sau 10 Km, dar pe durată foarte scurtă de un minut. Nu alerg prin oraș că zona mea unde locuiesc este foarte poluată.



(12 mai 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Florian BELU

În anii crunți ai comunismului, pe când mergeam în practicile agricole de toamnă cu studenții, l-am cunoscut pe Florian BELU, care era student la Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică. Eram în baza de practică de la IAS Nazarcea, unde mersesem cu studenții la cules de struguri. Programul era structurat astfel:
- se lucra de luni până sâmbătă,
- zilnic programul era de la ora 8,00 până la 17,00,
- se serveau trei mese pe zi,
- studenților li se asigura cazarea, masa și transportul.
Seara după muncă era destul de dificil de făcut altceva decât odihnă sau un pic de mișcare. Eu preferam să fac mișcare, drept care făceam jogging în afara bazei de practică, spre drumul care ducea la Smârdioasa și era un drum bun, asfaltat, fără denivelări. Am observat că mai doreau și alții să facă mișcare. printre cei care doreau așa ceva s-a numărat și tânărul Florian BELU. Am alergat cu el în multe rânduri și am văzut că are rezistență, am văzut că și atunci când ne-am propus să alergăm desculți a îmbrățișat ideea. Când alergam, mai discutam ba de una, ba de alta, reușind să cunosc mai bine opiniile lui despre diferite aspecte pe care eu le consideram importante. După ce s-a terminat practica agricolă am ținut legătura cu Florian BELU, iar acum de când există Facebook, am devenit prieteni și ori de câte ori am avut ocazia am discutat despre diferite subiecte.

Mi-am adus aminte de vremurile de demult, când el era student și eu eram fie asistent universitar, fie lector universitar, dar amândoi eram tineri și vedeam lumea cu alți ochi decât o vedem acum. Atunci, doream să alerg cei 42,195 Km cât este un maraton, lucru pe care l-am făcut de câteva ori, dar visul meu era ca finalul să fie sub forma unui sprint, ceea ce mi-a reușit o singură dată. Eu am impresia că am capacitatea să-i citesc pe oameni și în cazul lui Florian BELU, zic eu, l-am citit bine. Eticheta pe care i-am pus-o la Zimnicea de om puternic, hotărât, dinamic, ferm, determinat, deschis, cu idei clare, s-a dovedit a fi corectă și toate acestea le-am văzut în momentele când ieșeam de pe poarta fermei viticole din cadrul IAS Zimnicea și o luam să alergăm cei 18 Km și vremea era prielnică pentru a face ceea ce ne doream,

(11 februarie 2023)