Caractere de la litera A

 

(23 aprilie 2023)

Caracterele și mersul oamenilor

Caracterele oamenilor se cunosc după mers.

Mersul apăsat este caracteristic oamenilor dintr-o bucată, responsabili, care spun lucrurilor pe nume.

Mersul țopăit este caracteristic oamenilor nesiguri pe ei, care tot timpul caută siguranță.

Mersul legănat este caracteristic tipilor romantici, un pic distrați, care uită repede.

Mersul șovăielnic este caracteristic oamenilor cu multe idei, care ezită în a le aplica.

Mersul neregulat este caracteristic pentru cei împăștiați și dezordonați și vicleni.

Mersul iute este caracteristic celor care taie și spânzură fără a se gândi prea mult.

Mersul împiedicat este caracteristic celor cu o gândire prea încâlcită, indeciși și neactivi.

Mersul drept este caracteristic oamenilor tipicari, care lucrează numai după proceduri bine știute.

Mersul nesigur este caracteristic oamenilor care vor să facă multe lucruri în același timp și nu fac.

Lucrând mult cu oameni, am căutat să-i studiez și să culeg informații rapid, fără a face greșeli impardonabile. Am privit oamenii cum merg și am pus în corespondență mersul lor cu modul în care am colaborat eu cu ei. cam din 100 de cazuri am greșit numai în ZERO situații. A fost o situație în care credem că algoritmul meu a dat greș, dar tocmai când eram dezamăgit de mine însumi, insul despre care credeam că nu se încadrează în tiparele mele, a făcut o așa mare porcărea, încât imediat l-am pus în categoria celor vicleni, unde îi era locul de la prima întâlnire.
Între caracterele și mersul oamenilor există o strânsă legătură. Merită să le studiați, că vă va fi cu mult mai ușor să aveți un comportament adevat la momentul potrivit, fără a face erori impardonabile și de neiertat, mai ales atunci când dorim să dezvoltăm o relație sau să acceptăm o noră sau un ginere.

(25 februarie 2018)

Caracterele: Clămpăul

În DEX online, pentru clămpău am găsit că acesta este un individ greoi, dar și un demagog. Oricum, este bine de identificat rapid un clămpău pentru a nu avea mari deziluzii. Clămpăul prin ceea ce face cu încetinitorul, pe deasupra mai face și prost, dar nu uită niciodată să spună că alții sunt de vină. El are talentul de a apăsa pe acele cuvite care îl pun în evidență prin nimicul suprem pe care îl produce continuu, el nefiind în stare să facă ceva constructiv.

Clămpăul:

- dă mereu din clanță;

- vorbește fără rost;

- se bagă singur în seamă;

- trăncănește vrute și nevrute;

- credă că știe despre orice multe detalii;

- nu spune nimic concret;

- este foarte plictisitor și previzibil;

- repetă niște lucruri banale;

- spune tâmpenii crezând că este spiritual;

- insistă cu argumente aiuritoare pentru a susține idei greșite;

- aleargă doar după avantaje imediate;

- dă din coate cu mult mai repede decât merge;

- face jurăminte și angajamente pe care le uită după o clipă;

- caută să fie omniprezent și nu ratează mesele gratis;

- este lunecos și mieros.

În marea lui demagogie, individul crează niștre disproporții inimaginabile între vorbe și fapte, iar cei care sunt naivi îl și cred, alăturându-i-se cu toate riscurile care însoțesc cele mai nefericite asocieri de caractere imposibile, insuportabile și involutive.

Am cunoscut vreo câțiva clămpăi, care se vede că sunt așa prin înfățișarea lor ușor nesimțită, prin vorba ușor moale și prin puzderie de utilizări ale pronumelui eu, ori de câte ori trebuie spus ceva despre lucruri la viitor, care se vor întâmpla și unde el musai trebuie să fie actorul principal, dacă nu chiar eroul pe cal alb și cu paloșul dreptății în mâna dreaptă.

(12 iunie 2017)

Caractere: bădăranul

Bădăranul este cel ce nu știe să se poarte cu nimeni. El are o proastă creștere, care se manifestă prin:

• a vorbi unor oameni în vărstă cu mă, tu,voi;
• a mânca în fața celorlalți portocale;
• a nu invita pe cineva să se așeze, dar el s-a așezat pe scaun;
• a bea cafea când cel din fața lui nu are ceațcă;
• mănâncă un măr în fața ta clefetind;
• a impune un mod de a fi arbitrar;
• a vorbi urât oricui;
• a trânti ușa în nas cuiva;
• a ține mâinile în buzunare în momente nepotrivite;
• a urca în autobus înaintea celorlalți;
• a nu sta la rând și a intra în față ca nesimțitul;
• a apostrofa pe cineva când dreptatea nu este de partea lui;
• a mânca semințe și a arunca cojile pe jos;
• a vorbi cu voce tare în sala de cinema sau de teatru sau de operă;
• a vorbi la telefon pe WC sau la teatru.

Bădăranul se vede de la o poștă. Nu trebuie decât o secundă pentru a ne da seama că avem în față un bădăran sadea. Nu există un badăran mai puțin bădăran și un bădăram mai bădăran. El este bădăran și atât. Trebuie să ne ferim de bădărani pentru că:

• au caractere infecte;
• nu sunt eficienți;
• numai vorba este de ei;
• nu știu meserie;
• încurcă lucrurile;
• aduc numai deservicii;
• sunt leneși.

Am învățat că pe lăutar nu trebuie să stau să-i ascult repertoriul în stradă. Mă uit numai cum pune arcușul pe vioară și-mi dau seama cât de bun este. Așa și cu omul Un gest minor îl definește pe ins ca fiind bădăran și s-a rupt filmul în raport cu mine. Eu imi dau seama de un ins că este bădăran după cum dau noroc cu el. Omul Ok când îi întinzi mâna, face și el la fel, iar strângerea de mâna este reciprocă și în același timp, din instinctul omului corect. Bădăranul este cel care întinde mâna ceva mai len, așteaptă reacția celui din față și are tendința de a oferi cât mai puțin din partea care vrea să-i fie strânsă de celalalt. El are un tipic în a strânge formal mâna celuilalt, ca pe o mare favoare pe care o face și lucrul cel mai urât este faptul că-și retrage mâna rapid, iar dacă ar avea un șervețel dezinfectant s-ar șterge urgent cu el să elimine orice risc din acel salut bârbătesc care constă în a strânge mâna cuiva.
Fericiți cei ce știu să se ferească de bădărani!

(13 iunie 2016)

Caractere: afemeiatul

Agramatul este acela care nu stie sa vorbeasca corect din punct de vedere gramatical

Analfabetul este acela care nu stie sa citeasca, adica nu stie sa recunoasca literele alfabetului.

ne-am astepta ca insul caruia sa i se zica afemeiat sa fie acela care nu prea are treaba cu femeile. Din contra, in folclor se zice despre un barbat ca este afemeiat, daca umbla cu mai multe femei. Adica are nevasta si mai are si amante si prietene si se tine tot timpul dupa tot felul de fuste. Adica la el totul este in exces. Studiile stiintifice vin sa confirme definitia, numai ca cercetarile s-au oprit la suprafata. daca aprofundeaza cineva cercetarea va vedea ca lucrurile stau chiar pe dos. Este vorba despre aparente. Asa ca daca si partea adversa este consultata se va vedea ca la baza, cuvantul afemeiat ascunde un adevar diabolic de crud, adica il numeste pe acel barbat, care, vai lui, are darul de a mima existenta unor relatii cu femeile, adevarul fiind crud, diabolic si exasperant pentru acela. 

(13 iunie 2016 preluat de la adresa http://ionivan.ro/PhD/PhD-afemeiatul.htm)

Caractere: încăpățânatul

Incapatanatul, este tanarul coplesit de propria-i personalitate, care nu intelege nimic din ceea ce-l inconjoara. El crede toit timpul ca are perfecta dreptate, ca el stie totul si daca ceva nu-i iese bine, se datoreaza faptului ca cel care i-a cerut sa faca ceva, nu a reusit sa fie suficient de explicit. Altcineva este de vina.

Incapatanatului, orice i-ai spune, el o tine pe a lui. Ii spui sa faca o chestie, el vine cu doua variante A si B. Vorbesti de corectiile pe varianta A si el a doua zi vine cu corectii pe varianta B despre care n-ai discutat niciodata. El intelege ce vera si basta! Numai ca el trebuie sa faca obiectul unei evaluari de catre altii si daca nu intelege sa-si corecteze gravele carente, clar, va avea numai de pierdut.

Incapatanatul este rigid in ceea ce face. Si-a stabilit o tinta si pana nu o atinge nu are liniste. Numai ca altii trebuie sa aprecieze daca el are sau nu dreptate.

El este persoaqna care merge pe minima rezistenta, crezand ca a descoperit ceva nemaipomenit. face toate diligentele sa-si asigure paternitatea acelei descoperiri. Numai ca el trebuie sa verifice daca acea descoperire este si de substanta, este ceea ce se asteapta altii sa fie. De regulaq, este o chestie puerila, penibila, primitiva, la indemana cocosului, iar daca cineva il atentioneaza asupra situatiei jenante, precis el crede ca invidia vorbeste in cel care face imprudenta sa aiba un alt punct de vedere.

Vorbesti cu el ceva. Il intrebi daca totul este clar. Te asigura ca a inteles. rezultatul? Un fiasco. Vine tot cu vechea lui solutie de parca discutoia cu el nu a avut loc. Apare o situatie disperata pentru ca nu mai ai ce face in fata unei astfel de solutionare si incerci sa explici ca:

- doi si cu doi fac intotdeauna patru

- cand afara ploua, cad stropi de apa

- cand termometrul arata 40^o inseamna ca afara este calc

- propozitia are un predicat obligatoriu

- daca undeva se foloseste un plurat, trebuie sa se vorbeasca despre cel putin doua elemente.

Incapatanatul face din toate un ghiveci fara cap si fara coada. Ca asa este el, un aiurit care vrea sa-i aiureasca si pe ceilalti. Nesansa lui, pentru ca momentul adevarului este aproape si el trebuie sa inteleaga ca:

- un lucru facut trebuie sa fie solid

- constructia lui trebuie sa fie logica, mai intai temelia, apoi peretii si in final acoperisul

- ceea ce face este pentru ca altii sa fie multumiti, nu el.

In rest, daca este pe strada, incapatanatul este un ins oarecare ce se pierde prin multime. Este insa periculos foc.

(13 iunie 2016 preluat de la adresa http://ionivan.ro/PhD/PhD-invapatanat.htm)

Caractere: eroul

Sunt oameni printre noi care au un instinct special, instinctul de erou. Nu este vorba că acel om își propune să fie erou. El este omul care are curajul să facă ceea ce alții nu fac. El are ideia de a face ceea ce alții nu au ideia să facă. El are acel imbold interior care îl mână să întreprindă o acțiune care nimănui nu-i trece prin minte s-o înceapă și s-o ducă la bun sfârșit.

Eroul este un om simplu, modest, care se pierde prin mulțime ca oricare alt om de rând. El și înainte și după este același, adică modest, senin și plin de speranță. Eroul știe să poarte pe umeri gloria cu aceeași ușurință pe care o are de a respira, de a privi sau de a merge printre noi, ceilalți.
Pentru ceea ce face, eroul nu așteaptă recompensă. De regulă semenii lui, impresionați de ceea ce eroul a făcut îi promit diverse și de cele mai multe ori, respectivii nu se țin de cuvânt, pentru că ei au o micime incurabilă.

Eroul, eroismul și curajul sunt parte dintr-o categorie complexă care definește ceea ce numim spiritul unei nații. dacă nația este de eroi, acei bărbați știu să meargă în luptă și să iasă victorioși. Există războaie de toate felurile. Războiul de cotropire este acela când armatele altora vin pe un teritoriu să-l ocupe. Ei se numesc cotropitori. Dacă sunt învingători, ei sunt acasă la ei niște eroi. Cei cotropiți devin niște supuși, un fel de sclavi adevărați sau sclavi mai moderni, dar tot sclavi, care trebuie să suporte tot ce învingătorii doresc.

Există războaie de apărare, în care un popor se apără de cotropitori. Poporul care se apăra uneori ține piept cotropitorilor, alteori, nu. Dacă ține piept șă îi alungă pe cotropitori își păstrează libertatea pentru un timp. Dacă nu, ca învinși trebuie să-i suporte pe cotropitori, fie cu umilință, fiind tolerați în propria lor țară, fie cu semeție și vor fi executați de cotropitori pentru a fin ăngenunchiați.

Sunt popoare care au dus numai razboaie de cotropire și au ieșit învingători.

Sunt popoare care au dus razboaie de cotropire și le-au pierdut pe toate.

Sunt popoare care au dus numai razboaie de apărare și i-au alungat întotdeauna pe cotropitori.

Sunt popoare care au dus numai razboaie de apărare și i-au alungat uneori pe cotropitori.

Sunt popoare care s-au aliat cu alții puternici în războaie și au mers până la capăt.

Sunt popoare care s-au aliat cu alții puternici în războaie și apoi și-au trădat aliatul.

Sunt popoare care și-au apărat glia străbună întotdeauna.

Eroii trebuie căutați peste tot.

Erou este acela care salvează oameni de la incendii.

Erou este acela care salvează vieți în sala de operație.

Erou este acela care prin golul său califică o echipă la un mare turneu de fotbal.

Erou este acela care face ca drapelul țării să fie pe cel mai înalt catarg.

Erou este acela care-și dă viața pentru patria lui.

Erou este acela care salvează semeni de-ai lui de la înec.

Erou este acela care face o faptă măreață cu care semenii lui se mândrește.

Este important ca eroii să fie cinstiți. Un popor care nu-și cinstește eroii nu merită să existe în istorie. Oamenii simplii care nu-și venerează eroii nu merită să trăiască în prosperitate și nici în libertate, ci alături de animale în sălbăticie.
În fiecare dintre noi există o doză de eroism. Ea se manifestă atunci când apare momentul potrivit, locul potrivit și fapta pentru care suntem programați să fim eroi.

(13 iunie 2016)

Caractere: figură

Omul caracterizat ca fiind o figură se prezintă în fața tuturor ca un om interesant, care se evidențiază prin:

• apariția la o întâlnire în ultimul moment;
• îmbrăcăminte neadecvată evenimentului;
• discuții care nu au nicio legătură cu subiectul general;
• arată tuturor soluții destul de trăznite;
• fac tot timpul lucruri neașteptate;
• surprind pe cei apropiați;
• fac daruri dintre cele mai ciudate;
• au bancuri dintre cele mai bune;
• scot pe toți din impas cu contribuții interesante;
• fac atmosfera plăcută;
• știu să revitalizeze un proiect;
• surprind pe șefi prin puterea lor de a se concentra și de a face ceva exact când e nevoie.

Atunci când spun cuiva:
- Băi, ești o figură!
O fac atunci când respectivul mă cam fierbe pe o anumită problemă și îmi oferă soluția cea mai bună, surprinzându-mă plăcut. Nu voi spune nimănui că este o figură dacă în nraport cu mine îmi servește lucruri neplăcute, mă pune în situații delicate din care eu ies șifonat. La mine, un om bine cotat ca meseriaș  este o figură dacă:

• muncește bine dar o arată surprizându-mă plăcut;
• este punctual dar apare cam excentric îmbrăcat sau are un pix de o formă neconformă situației;
• face ceea ce are de făcut și înainte de a pleca îmi spune un banc și mă șochează;
• îmi cere un sfat într-o problemă absolut intimă;
• mă întreabă ceva despre mine, privind o latură despre care nu am vorbit cu nimeni;
• vine la o întâlnire de afaceri pe bicicletă cu pălărie și pană de păun;
• nu cere voie nimănui să spună o chestie veselă despre ceva de la muncă.

Apreciez figurile pentru că ei colorează viața noastră.
(12 iunie 2016)

Caractere: unsurosul

Unii sunt foarte lunecoși. dar cei mai duri sunt cei unsuroși pentru că:

• au obiective foarte precise;
• au un plan precis de a atinge obiectivele;
• nu comunică cu nimeni;
• folosesc toate oportunitățile care se ivesc;
• pozițiile lor nu sunt clare;
• tot ceea ce vfac are interpretări multiple;
• ideile lor scapă printre degete;
• ce spun se potrivește la orice;
• au argumente slabe dar susținute cu ridicare de ton;
• arată că au și forță fizică  a o adică;
• sunt rapizi în a pune probleme și a folosi în favoarea lor soluțiile date de altii.

I-am asemuit peștilor vii care sunt prinși dar datorită unor mișcări bruște și surprinzătoare scapă din mâini ca și cum n-ar fi fost niciodată. Ei au arta dispariției exact la momentul optim, asemeni prodătorilor care înhață ceea ce au avut ca obiectv, după care se fac nevăzuți. Aceștia sunt foarte ușor de identificat pentru că:

• evită să aibă un loc al lor;
• ei sunt pretutindeni și niciunde;
• nu au prieteni;
• sunt acolo unde se dă ceva;
• știu exact când să apară în decor;
• nu stau mult niciodată într-un loc de muncă;
• nu au meserie în afară de a profita nu știu nimic;
• preferă locurile nedefinite dar călduțe, fără responsabilități.

Am văzut un astfel de personaj care era plin de idei. În clipa când i-am oferit orice resurse dorește dar să raspundă singur de realizarea unui produs, având în subordine salariați cărora trebuia să le asigure un venit sigur, a dispărut și a zis că aceasta este o favoare care se cuvine altuia.
Un om care nu face nimic dar care din nimic dorește să profite cât mai mult este unul care scapă printre degetele cui nu știe să fie ferm și nu dă sarcini precise cu responsabilități și mai precise.

(12 iunie 2016)

Caractere: vândutul

Am văzut oameni care se vând pentru o acadea. Unii se vând pe nimic, adică pe promisiuni. Vândutul se cunoaște de la o poștă pentru că:

• susține aberații în care nici el nu crede;
• apără necondiționat pe cel care l-a cumpărat;
• își prezintă subtil pe cumpărătorul de ocazie;
• nu ține seama și se oferă cui dă mai mult;
• are introduceri standard în orice dialog;
• intră în vorbă ori de câte ori simte nevoia să arate că apără pe cineva;
• face pe independentul în atitudini fără să fie.

Zicerile lui sunt bazate pe texte precum:

- Eu nu am nicio treabă cu X dar, X face și drege...

- Orice s-ar zice, trebuie remarcată contribuția lui X...

- Numai X este în stare să facă și să dreagă...

- Părerea mea este că dintre toți, numai X face și drege...

- Orice s-ar zice, când este vorba de X, el are locul lui...

- Recunoașteți cu toții că fără X cutare chestie nu se făcea..

Dacă are ziceri de acest fel se țtie la câte capete joacă vândutul. Am căutat să evit acest tip de oameni, pentru că nu știu nicio meserie. Omul care știe meserie foarte bine nu are nevoie de protectori, ci lucrează, este apreciat și punct. Aici nu contează prețul la care vine omul să se vândă, ci modul uneori subtil prin care o face. El sugerează ca are oarece informații, că este vector de opinie, că are uși deschise și este cel potrivit pentru a fi la dreapta celui care decide. În realitate nu are nimic. Pe vremuri când se dădeau admiteri, un portar zicea că el are atâta putere că bagă copii în facultate contra unei sume. părinții fraieri sau disperați îi dădeau bani. În fața lor când venea rectorul îl saluta și apoi îi deschidea ușa. rectorul din politețe îi strângea mâna și schimba cu el câteva vorbe. După episod, el mergea la părintele ce văzuse scena și-i zicea că a aranjat. dacă copilul intra, intra prin forțele lui, dar portarul reținea banii. În caz contrar spunea că nu a reușit și returna suma. Toată lumea era mulțumită într-un fel, deși lanțul vânzărilor era un pic mai lung. Unii se vând pe bani mulți dar am văzut și inși care se vând pentru un suc sau pentru o țuică.

(12 iunie 2016)

Caractere: dinamicul

Am văzut nenumărați indivizi care temporizează:

• cxerând noi termene;
• solicitând noi avize;
• dorint noi documente suplimentare;
• așteptând ca alții să decidă;
• arătând disponibilitate fără a întreprinde nimic.

În antiteză, există oameni care cân primesc o problemă:

• se documenteză;
• estimează necesarul de resurse;
• își asumă responsabilitățile;
• trece la execuție;
• verifică dacă au lucrat bine;
• corectează, eventual;
• predau soluția la cheie.

Aceștia sunt oamenii dinamici și de ei am mare nevoie. Sunt și tipi care fac anumite lucruri din slugărnicie și doar dau impresia de dinamism, fără a fi dinamici prin natura lor, adică să aibă dinamismul în sânge. oamenii dinamici trebuie urgent separați de cei ce simulează dinamismul dar care așteaptă ca alții să le facă treaqba. Acețtia fac programări riguroase dând senzația ă au un management de excepție dar în realitate încurcă rău lucrurile.

Am cunoscut mulți oameni dinamici care trec la execuție pe lor și nu lasă să se acumuleze problemele. la ei nu există probleme nerezolvate care să aștepte să se apropie termenele limită. Nu zic că eu sunt un tip dinamic, dar am încercat să-mi imprim un dinamism al meu. De câte ori am primit o problemă am soluționat-o și am dus soluția la destinație printre primii. Am avut surpriza să primesc telefon după ce termenul limită trecuse, că trebuie să prezint soluția că sunt codaș, adică lipsit de dinamism. Am învățat regula că la depunerea soluției trebuie să am semnătura de primire. cei ce primeau hârtiile, fiind prea la începutul intervalului, le pierdeau. Când mergeam să răspund apelului și funcționarul mă apostrofa că trebuia să aduc la termen lucrarea îi arătam că am depus-o chiar la el și el a semnat de primire. Atunci se făcea mic-mic și din obraznic și arogant devenea rugător și umil.

Deci omul dinamic are mai mult avantaje pentru el și uneori pentru cel ce știe să aprecieze promtitudinea. În respt este posibil să primească bobârnace că:

• rupe ritmul celor care ăntârzâie tot timpul lucrărilor;
• este dat exemplu la alții care nu fac treaba buna;
• este prea solicitat că rezolvă probleme bine și generează invidii;
• nu are hârtii pe birou, deci nu lucrează așa cum fac cei care încurcă lucrurile.

Am niște modalități secrete de a identifica pe cei dinamici. Una dintre ele, care, iată, nu vreau să mai fie secretă este că solicit un anume lucru și-l las pe om să spună când vine el cu soluția. dacă intervalul este cam lung, nici calitatea de om dinamic nu este prea bunaă. Dacă el zice că vine în două ore sau a doua zi, este OK. dacă se și ține de cuvânt am în față omul dinamic de care este mare nevoie în orice echipă. Am cunoscut un individ pe care nici măturător nu l-aș lua. Avea de facut ceva. Și-a stabilit ziua și ora. La ora și în ziua cu pricina a venit să-mi zică niște bazaconii. Nu avea lucrarea făcută. Am fixat al doilea termen. S-a repetat figura. Al treilea termen nu a mai existat. În schimb, un alt tip, a făcut treaba la termen și de supercalitate numai că era cu țoalele neconformist. Primeam critici în legătură cu modul acestuia de a se îmbrăca. Nu mi-a păsat că aveam în față un om dinamic cu adevărat. Întotdeauna am apreciat oamenii plini de dinamism. În paralel, oamenii dinamici au inițiative și idei multe și valoroase.

Celelalte secrete nu vreau să le destăinui acum.

(12 iunie 2016)

Caractere: autocenzuratul

Autocenzuratul este specia care se caracterizează prin:

• spusul lucrurilor pe jumătate;
• enumerarea de fapte incomplete;
• lăsatul cu ochii în soare;
• mister;
• aproximari,
• tăceri;
• semne către cer;
• dat ochii peste cap.

Toate sunt elemente prin care arată că nuțși permite să continue să spună sau să facă mai mult pentru că deranjează. El are în bagajul său cu dialoguri ziceri stereotipe:

- Asta nu se spune acum, ci peste 50 de ani...

- Nu este voie de la stăpânire...

- Dacă vrei detalii cere-le de la sursă.

- Am voie să spun doar atât.

- Nu, despre asta nu vorbesc acum. Voi scrie în memorii.

- Doar atât am voie să spun.

Autocenzuratul este bun dacă și numai dacă cei din jur știu jocurile de puzzle pentru că dacă el spune fragmente, aceștia știu să-și imagineze întregul.

la mine astfel de abordări sunt neinteresante, căci nu lucrez decât cu lucruri precise și lucrurile fragmentate crează variante de lucru, cu care nu sunt de acord caci lucruri deterministe încep să aibă asociate probabilități și mă deranjează.

(12 iunie 2016)

Caractere: băftosul

Băftosul, ca personaj real nu prea există. El se autocrează. Prin modul în care se prezintă, băftosul primește admirația celor din jur și este considerat de toți ca fiind un ales al soartei. Începe lumea să creadă că el:

• are mână bună;
• face alegerile cele mai potrivite;
• are inspirație;
• se orientează;
• este beneficiarul coincidențelor fericite.

Realitatea este un pic alta. El prezintă trunchiat lucrurile și cei din jur cred că toate beneficiile cad din cer gratis la acesta în poală. Un coleg, despre care eu aveam o părere excelentă, ca student învășa toată materia. Când discuta cu cei care nu-l cunoșteau spunea:

- Din toată materia am citit doar trei cursuri și uite, toate cele trei subiecte din cele trei cursuri mi-au căzut.

Începea după aceea să vorbească de ce nu a învățat el decât trei cursuri înșirând nopți pierdute în baruri, cu femei sau pe la jocuri de noroc. În realitate, stând cu el în căminul de studenți de la Agronomie, știam că învăța cu sârg noapte de noapte în oficiu.

Un alt băftos dacă avea de făcut ceva, muncea din greu, realiza schițe după schițe, încerca să treacă la realizare și după nenumărate încercări nereușite obținea ceea ce dorea. Când se întâlnea cu prietenii vorbea degajat ca despre ceva neimportant, cum a luat el niște materiale la întâmplare, cum nu a făcut nicio schiță și din prima i-a ieșit lucrușorul la care visase. totul nu că și-ar fi dorit expres, ci că așa i se întâmplă lui ca atunci când pune mâna pe ceva face pur și simplu, din prima, deși ar vrea să aibă și uneleîncercări nereușite.

Tot așa era un băftos care spunea că s-a luat la întrecere cu un tip și l-a depășit din prima la numărul de flotări, deși el nu făcuse flotări în viața lui. Eu știam că-l macină teribil că prietenul meu Fănel făcea 30 de flotări perfecte, căci fusese gimnast campion. Băftosul exersa în secret și a ajuns să facă 31 de flotări destul de bine. I-a propus lui Fănel să facă fiecare câte 30 de flotări. A făcut primul flotările Fănel, 30 la număr. A făcut și băftosul 31 dar nu i-a dat voie lui Fănel să facă și el 31 spunând că are treabă. Băftosul a prezentat că el face 31 de flotări și un fost campion care se tot lăuda colo sau colo abia dacă face 30.
Băftosul este un lăudăros care știe să ambaleze ceea ce face într-un mod subtil care să-i scoată în evidență și niște calități mai speciale care să-l diferențieze de noi, muritorii.

(12 iunie 2016)

Caractere: fitilistul

Deși are meserie, fitilistul stă mai mult printre colegi nu să muncească, ci să facă un fel de conversație în care el este maestru în a strecura câte ceva din câte zice că știe el. Se consideră informat direct de la sursă. Elștie ce documente se află pe masa prezidentului, pe biroul premierului și chiar ce pregătește cutare sau cutare ministru. La o adică, mai spune uneori că unii destul de importanți i-au cerut părerea. Totul este la el dezinteresat. Printre toate zicerile, știe să strecoare niște vorbe care lasă mari îndoieli referitoare la câte cineva, Dacă se vorbește despre o propunere de promovarea unui coleg sau de încredințarea unui proiect cuiva, fitilistulare vorba:

- Eu zic să vă mai gândiți...

Sau spune:

- Eu nu m=aș grăbi să fac o astfel de propunere...

Sau spune:

- Decizia asta presupune mult mai multă chibzuință.

dacă el spune ceva despre un colec, nu este ceva hotărâtor, dar este un detaliu suficient pentru a demola o imagine. 

- L-am văzut ieșind din bodega aia jegoasî de cartier, cam nesigur...

- Ce căuta el la două noaptea pe Grivița?

- Umblă pe stradă cu cămașa scoasă din pantaloni..

- Geanta aia a lui este cam ponosită.

- Își cam lasă lucrările pe birou la vedere și pleacă să bea cafelele.

Fitilistul este ușor de recunoscut, pentru că nu are prieteni și toată lumea îl evită, deși el face eforturi imense să se apropie de cei care s-au întrunit pentru câteva minute să discute ceva anume. El se face că nu este interesat, dar soarbe fiecare vorbă spusă pentru a fi pusă în săculețul potrivit pentru a fi deșertată chiar în cel mai nepotrivit moment.

Am avut de-a face cu astfel de indivizi și unul dintre el se folosea de ceea ce spuneam noi pentru a merge la vameși să le spună pe cine să controleze și ce să caute la fiecare în parte. Succesul vameșilor era total.

(12 iunie 2016)

Caractere: ciripitorul

Ciripitorul este cel care știe câte ceva despre fiecare dintre noi, fie lucruri urâte, fie lucruri frumoase, fie banalități. În discuția cu altcineva el se scapă fără să-și dea seama una-alta, în așa fel încăt din prostie mai mult, pune pe toată lumea, inclusiv pe sinr în situații dintre cele mai dificile.

Un astfel de ciripitor am văzut acând la un moment dat unul vorbea despre gagica altuia că este cam urâțică. Într- discuție în care era de față femeia, dar era de față și cel care zisese, ciripitorul a zis ceva de felul:

- Păi, n-ai zis tu de ea că este o urâtă?

Bineînteles că femeia s-a supărat. S-a supărat și omul căruia îi scăpase porumbelul ca părere nevinovată în fața unuia pe care îl considerase bărbat și nu trăncănitor.

Ciripitorul are vorba:

-La mine, ce-i în gușă, și-n căpușă.

Un astfel de om nu va ști niciodată să se ferească pe sine și cu atât mai puțin să-i ferească pe alții de spusele sale care sunt neconvenabile multora. De aceea cu ciripitorii, în relațiile de servici trebuie numai:

• să li se dea sarcini;
• să li se facă evaluri;
• să se dezvolte numai dialoguri strict pe probleme profesionale;
• să li se pună întrebări scurte dar ei să dea răspunsuri lungi;
• să afle lucruri vechi, banale și inofensice;
• să se evite destăinuirea de secrete;
• să fie comunicate mesaje ce conțin verbe și mai puțin persoane;
• relații de muncă și nu prietenii;
• să se evite chestii intime despre oricine.

Ciripitorul nu trebuie nici izolat și nici evitat, ci trebuie încurajat să vorbească pentru a-i vedea măsura indiscrețiilor pe care nu este în stare să le gestioneze. dacă este bun la muncă să i se treacă acest păcat, dar dacă este în preocuparea sa să se folosească de orice pentru a-i fi bine, este rezonabil ca el să fie pus mai mult la muncă pentru a nu mai avea timp să colecteze informații și nici să le împrăștie.Există unii despre care se spune că vorbește gura fără ei, nu în sensul de a turui vrute și nevrute într-un ritm extrem de alert, ci în sensul că spun lucruri nepotrivite în momente nepotrivite, deranjând pe toată lumea.

(12 iunie 2016)

Caractere: netalentatul

Natura le-a dat unora:

• frumusețe;
• inteligență;
• voce să cânte;
• timbru să recite;
• înălțime să fie manechini;
• agilitate să fie balerini;
• creier să fie savanți;
• îndemânare să fie buni meseriași;
• mână să fie pictori;
• mână să fie sculptori;
• picioare să facă fotbal sau alt sport;
• forță să facă box.

Mă rog, natura le dă unora prea multe, iar unora le dă puțin sau nimic. Numai așa se explică neomogenitatea unora, în sensul că unii au voce și cântă, lații sunt forțoși și fac sport, iar alții sunt vai steaua lor.

Am văzut mămici cu copile grase că mergeau la balet.

Am văzut mămici care-și chinuiau copilele cu cântatul deși ele nu aveau voce.

Am văzut mămici care-și duceau băiețeii la vioară și ei tot la fotbal se gândeau.

Am văzut părinți care planifică greșit viitorul copiilor lor.

Copilul netalentat este acela :

• care este afon;
• fără abilități de sportiv;
•  care nu-i place să deseneze;
• care urăște să sculpteze;
• care vrea să se joace;
• care nu are plăcere să stea 10 ore călare pe probleme de matematică;
• care nu are plăcere să recite pe dinafară decât poeziile pentru a promova;
• ce nu excelează în corul școlii.

Copilul netalentat este un copil normal, care obține note după curba lui Gauss și care face bine ceea ce 95% dintre copii fac. El face foarte bine tot ceea ce 40% dintre copii fac. dar nu are acel  ceva care să-l determine să faca ceea ce numai 2% dintre copiii de vârsta lui fac foarte bine sau perfect, pentru a fi mai clar. Dacă părinții își dau seama căau un copil normal îl vor îndruma să fie un:

• inginer excelent;
• economist de elită;
• arhitect deosebit;
• mecanic auto destoinic;
• șofer speecial;
• profesor apreciat;
• medic cu rezultate excelente.

În caz contrar, dacă părinții se încăpățânează să-l ducă pe un netalentat spre o zonă mai specială vor avea la ușa casei un artist mediocru, un sportiv fără valoare, un actor modest, un acrobat șters, ceea ce-i va face să sufere și pe ei dar cu atât mai mult pe cel în cauză. Acesta nu le va reproșa că le apreciază eforturile, dar va suferi îngrozitor că face ceea ce nu-i place și mai mult, pentru că nu este apreciat. Este o mare diferență să cânți la vioară într-un restaurant sau să cânți la vioară într-o sală cu 5.000 locuri și să ai în spate o orchestră de 100 de instrumentiști. Tot așa se pune problema să faci portrete în stradă pe litoral sau să pictezi pentru marile muzee.

(11 iunie 2016)

Caractere: grăbitul

Am văzut persoane foarte grăbite. Își doresc să obțină totul înaintea celorlalți. Nu iau aici în calcul pe cei geniali care la 5 ani termină liceul și la 11 ani au doctorat, ci pe cei normali, așa banali cum sunt și eu. M-am întâlnit cu grăbiți peste tot unde am activat. Am văzut graba unora de a face mai multe facultăți, dar cu grad de asemănare destul de mare. Adică erau studenti în cibernetică dar și la finanțe. Am văzut situații stranii, în care o madamă era absolventă de matematică-informatică și studentă la informatică economică dar dorea să facă doctorat în informatică economică, numai și numai că legea ăi dădea dreptul să facă un doctorat dacă avea o licență în ceva. Și lucrurile nu se opresc aici. Un nene, tinerel, pentru că avea punctajul, dorea să devină din asistent, conferențiar. Această grabă în careiră se numește ardere de etape. Toată lumea vrea să fie full professor la sub 30 de ani, așa cum se obișnuia pe la facultatea de Matematică. Numai că respectivii descoperiseră teorii care-i puseseră în fruntea bucatelor la nivel mondial și poziția de full professor consfințea o realitate de excepție. Niște banali însă care ard etape, sctică ierarhii și irită pe toată lumea.

Grăbiții se caracterizează prin:

• necesitatea de a cuantifica totul;
• nevoia de a avea evaluări favorabile;
• modul ostentativ se a-și afișa superioritatea;
• folosirea de oportunități la marginea moralității;
• folosirea de artificii care să-i susțină;
• folosirea de transfer de valoare din alte surse spre ei;
• utilizarea de mijloace indirecte de presiune care să le impună valoarea imaginată;
• construirea unui context favorabil de gașcă;
• extinderea gradelor de rudenie care să le accelereze evluția în carieră.

Uneori din prea multă grabă, grăbitul face greșeli care au costuri foarte mari și imposibilitatea de a acumula experiență într-un interval foarte strâns îl aruncă în zona riscurilor majore și superficialitatea sa în a aborda soluții pentru probleme stringente îl duc spre panta descendentă, asigurându-i uzura morală ireversibilă. De aceea apar situații în care foarte mulți tineri se epuizează și seamănă unui băț de chibrit care a ars prea repede și din cenușa sa nu se mai face ceva vizibil bun la ceva. Am fost în comisii de concursuri în care candidații prea tineri pentru acele poziții nu aveau imaginea cerințelor și credeau că numai simple enumerări ale unor domenii reprezintă cunoașterea acelor domenii. Când am intrat în detalii pe unii i-am convins că graba strică treaba. Numai că ei nu au înțeles prea mult din moment ce la trei luni erau în alte concursuri, fiecare având depuse mai multe dosare simultane pe mai multe posturi. Graba este și o chestie de educație, cultivată de părinții care nu știu să poziționeze corect copilul în raport cu soliditatea cerințelor unei cariere de succes dar stabile în același timp. Eu îi admir pe cei grăbiți, fără a-i compătimi, pentru că încercarea moarte n-are. Și uneori ei trag lozul cel câștigător, ceea ce le fundamentează și mai puternic credința că discpun de acele resurse care să-i facă să fie în vârful piramidelor, mai ales acolo unde grămezile sunt neomogene, nesudate și amorfe, iar ei sunt noii veniți, iar tupeul este o caracteristică esențială, nu o legendă.
Se zice că omul care se grăbește are șansa să ajungă departe. Dar tot atât de bine, trebuie cunoscută zicerea că fiecare dintre noi trebuie să se grăbească încet.
dacă un cozonac trebuie să stea la cuptor 40 de minute pentru a se rumeni, de ce credem că un ins trebuie neapărat să aibă un parcurs în care o etapă este cu mult sub 50% din durata medie pentru a ajunge de la o etapă la alta, e o discuție.
Se zice că un tânăr a mers să învete să facă lulele. Meșterul i-a zis că trebuie 365 de zile pentru a deprinde acestă meserie. Ucenicul a stat 364 de zile și i-a cerut meșterului să-i dea certificat. Acesta a dat ceritifcatul dar i-a scris ca a stat la el numai 364 de zile. Tânărul a plecat la el în sat. A început să muncească dar lulelele lui când erau scoase din cuptor, erau crăpate. A revenit la meșter. Acesta i-a zis să stea la el și a 365-a zi. Tânărul s-a conformat. În ultima zi de stagiu, meșterul i-a arătat că înainte de a pune lulelele la cuptor, trebuie să le ungă la buză cu scuipat. A plecat, a facut acest lucru și lulelele lui au fost perfecte.
deci graba nu este bună, iar arderea de etape este catastrofală.

(11 iunie 2016)

Caractere: omniprezentul

Intotdeauna m-au enervat cei care vor sa fie omniprezenti. ND Covea avea un pamflet despre acestia. Si eu am vazut oameni care vor sa fie prezenti:

• in conducerea unei institutii;
• la toate conferintele cu articole;
• in toate revistele cu articole;
• in toate sedintele care se tin in acelasi timp;
• si sa ia cuvantul oriunde sunt invitati si pe orice subiect;
• la toate dineurile unde se mananca si se bea;
• in fotografiile de grup de la diferite manifestari;
• in fotografii cu oamenii puternici;
• oriunde se face transfer de notorietate spre ei;
• pentru a fi omagiati,
• pentru a arata cat de curtati sunt,
• pentru a fi laudati;
• cand se decerneaza ceva cuiva, nu lor;
• cand se dezveleste o placa, o statuie, un ceva acolo;
• cand se face lansarea unei acrti pentru a spune ceva;
• in emisiuni tv sa fie si ei parte din gloata;
• la manifestari, imbracati ostentativ pentru a atrage atentia.

Omniprezentul, desi are meserie nu este preocupat sa o practice. Pentru el este mai importanta imaginea care se creaza despre el decat ce face el pentru a avea o anumita imagine. Am vazut nerusinarea cu care un omniprezent l-a mutat pe unul de pe un scaun pentru a se aseza el, ca acolo, in dreapta sa urma sa se aseze cel mai cel. Era de fapt o omniprezenta si locul era la o bere.

In mintea mea, am definit acest tip de individ ca fiind nenecesar in tot ceea ce am avut sa fac. La contractele de cercetare am dat sarcini si termene si omniprezentii incetau sa mai participe la sedintele de lucru pentru ca trebuiau sa prezinte ceva concret, lucru care ii depasea. Oricine doreste sa aiba succes in ceea ce intreprinde sa se fereasca de ei ca dracul de tamaie, pentru ca omniprezentii:

• doar pozeaza;
• doar mimeaza;
• nu au relatii sa impinga lucrurile;
• incurca;
• promit si nu se tin de promisiune;
• apar si dispar imediat;
• nu sunt pentru actiuni de lunga durata;
• cauta numai profitul de imagine;
• nu transfera nimic de la ei spre echipa.

Omniprezentii se cunosc imediat dupa insistenta cu care:

• doresc sa fie in functii;
• dorinta de a vorbi in plen;
• nu se implica in nimic;
• dispar exact cand este nevoie de ei;
• modul de a vorbi folosind din 10 cuvinte 7 cuvinte nume de persoane importante.

Saca cineva nu este convins ca omniprezentii nu reprezinta nimic bun intr-un proiect finantat copios, sa vina sa stam de vorba, pentru ca acestia cand iau cuvantul spun atatea generalitati, incat ii baga pe toti in ceata. Daca cineva este slab de inger si se aliaza cu un astfel de om isi rateaza cariera pentru ca de la un omniprezent nu are ce invata in afara de a face si el la randul lui tot ceea ce duce la a obtine calificativul de... omniprezent
Omniprezentul este exact ceea ce nu trebuie niciunui manager pus pe treaba si acre vrea sa aiba proiecte de succes.

(11 iunie 2016)

Caractere: arogantul

Am văzut nenumărate persoane care vorbesc de sus. Este extrem de periculos mai ales atunci când întâlnrs indivizi răzbunători așa cum sunt eu. Când am întâlnit aroganți care prin comportament m-au pus intr-o situație delicată, am reacționat fără milă.

Observ că nici electoratului nu-i plac aroganții și dă cu ei de pământ.

Un arogant începe ăntotdeauna prin:

- Hai, domnule, tu îmi dai mie lecții?

Alți aroganți spun mai dur:

- Mie nu-mi dă mie nimeni lecții!

Alții tot aroganți dar mai neinspirați zic:

- Nu s-a născut ăla care să mă-nvețe pe mine ce să fac!

Mie nu mi-au fost servite astfel de replici dar au încercat să mă pună în situații nefavorabile cu niște chestii pe care a trebuit să le demontez, dar cu mare dificultate. Am căutat de fiecare dată să mă apăr și zic eu, am reușit de multe ori dar nu în toate cazurile pentru că arogantul a avut în compania lui alți aroganți.

Aroganții:

• se consideră superiori;
• vorbesc de sus;
• îi subapreciază pe toți cei din jur;
• impun respectul cu forța;
• cred că banii definesc totul;
• când au puterea strivesc tot ce este în jur;
• sunt autoritari prin coalizarea dintre ei;
• au atitudini oculte;
• formează alianțe care acționează discreționar;
• elimină criteriile de ierarhizare după valoare;
• consideră că voința lor este criteriul suprem;
• dau porecle urâte celor din jur;
• dacă află ceva urât despre un om nu-l protejează și face public ceea ce au auzit;
• solocită oamenilor să se poarte umil;
• își înjură subalternii;
• spun că oamenii să facă un anumit lucru pentru că nu îndeplinesc un criteriu definit de ei ad-hoc;
• au plăcerea să-i vad pe unii suferind sau plângând;
• nu au milă;
• au vorba de sus;
• formele de adresare sunt exact ca pentru slugi.

Cum am prins un arogant l-am adus cu picioarele pe pămând scoțându-i fumurile din cap și desființându-i toate avantajele pe care le avea și care era necuvenite, necorelate cu performanța sa. Niciodată nu am pregetat în a-i pune pe aroganți în fața adevăratei oglinzi pe care practica de zi cu zi o definește, pentru a vedea care este locul lor real, neumflat în mod artificial de metode neortodoxe, cum sunt elementele de protecție și de pile care vin din direcții dintre cele mai neașteptate.
Un arogant, lector fără doctorat, iar eu asistent cu doctorat, mi s-a adresaat:
- Bă, Ivane, mergi la secretară și adu-mi ă cafea și vreo câteva foi albe!
Norocul meu a fost că decanul era președinte de comisie și i-a zis:
- Lectorașule, ia mergi mătăluță și adu-i lui Ivan o cafeluță și niște foi albe, că el este și doctor și cu mult mai mic decât tine ca vârstă! Executarea!
Mi-a fost milă de lector dar n-a avut loc de întors că decanul era și conducătorul lui de doctorat. După ce a ieșit din sală, decanul mi-a zis:
- Îi-a plăcut?
- O merita.
Am zis eu și m-am rușinat când mi s-a pus ceașca cu cafea. N-am băut pentru că mi-a fost teamă că a scuipat în ceașcă din răzbunare, pentru că aroganții au și defectul de a fi răzbunători.

(11 iunie 2016)

Caractere: meseriașul

Meseriașul este ceea ce se numește un om acasă la el în domeniul în care lucrază, pentru că:

• știe teorie;
• știe practică;
• are soluții la toate problemele;
• este calm;
• explică bine;
• este apreciat de subalterni în special și de șefi că n-au încotro;
• este șef real acolo unde este pus să coordoneze;
• nu are cum să fie dus cu zăhărelul;
• nu a ars etape și a urcat greu, prin muncă la poziția unde se află;
• nu are proptele;
• citește tot timpul;
• învață tot timpul;
• știe să asculte pe toată lumea;
• nu-și repetă erorile proprii;
• acceptă ideile altora;
• lucrează efectiv chiar dacă este șef.

meseriașul este recunoscut de la o poștă. Am cunoscut un mare profesor militar care la un moment dat mi-a demontat motorul de la un ARO 244D și a dovedit că:

• știe să țină o șurubelniță în mână;
• are habar de mecanica practică;
• lucrează curat;
• dezasamblează și asamblează fără cusur;
• după asamblare mașina apornit la prima cheie;
• nu este deranjat ca are vaselină și ulei pe mâini.

Meseriașul nu face diferență între execuție și comandă și când trebuie să pună umărul o face fără nicio problemă, fiind egal cu muncitorii din echipa lui, aceștia din urmă respectându-l pentru că are această atitudine. Ei spun: iată, el este adevăratul meseriaș!
În orice echipă este nevoie de un meseriaș, care știe să vorbească cu toată lumea folosind vocabulare cu care se face și înțeles dar și apreciat.

(11 iunie 2016)