Ne caracterizează vandalismul

Trecem pe lângă clădiri părăsite din București, dar și din alte orașe și vedem că le-au dispărut:
- ferestrele, 
- bucăți de acoperiș, 
- cărămizi din ziduri,
- dușumelele din interior,
- mobilierul.

Nu ne miră, dar nici nu suntem de acord cu ceea ce se întâmplă cu acele clădiri care au strălucit cândva. Am în minte casa lui Sever BOCU din Lipova și casa BRĂTIENILOR de la Valea Mare de Argeș. Ambele au în comun un proces nefericit și anume vandalizarea. Când au venit comuniștii la putere, furia proletară s-a năpustit asupra cărților și obiectelor de valoare din cele două locații, cărți și obiecte mistuite de focul procesului de curățire a societății burgheze, pentru a face loc noii orânduiri comuniste, în care egalitatea va fi dominatoare și ei, proletarii vor fi în primul plan, debarasați de tot ce însemna burghezie, decădere, etc. etc. sau bla, bla, bla. Totuși, cei fără spirit de vandali prețuiesc munca altora, căci mobilele, tocurile de la ferestre, pardoselile, cărțile, erau făcute de mâinile unor muncitori ca ale lor, ca ale vandalilor, dar pe vandali nu-i interesau că alții au muncit pentru bunurile pe care le mistuiau flăcările. Ei doreau să se răcorească, crezând că arzând cărți, mobile, tablouri, ferestre, dușumele, se răzbunau pe exploatatori. Gândire rudimentară, alimentată de cei care aveau alte interese și care știau că proletariatul ignorant este doar instrumentul de acaparare a puterii, iar puterea este cea care naște toate inechitățile posibile, căci burghezia roșie este produsul coruperii unor oameni cu principii egalitariste de către puterea pe care aceștia nu știu s-o gestioneze în folosul maselor care i-au propulsat la vârful statului bolșevic.




(06 septembrie 2026)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria LUNGA

LUNGA era un fel de poreclă, pentru că Maria era o femeie foarte înaltă și deși era foarte înaltă își făcea un coc în creștetul capului, care o mai înălța un pic și pe deasupra, purta pantofi sau galoși, cu tocuri, care o mai înălțau încă. Maria LUNGA era o femeie aspră, trecută prin nevoi. Avea grădină și ducea zi de zi legume proaspete la piață. Deși fusese cucoană la viața ei, comuniștii au redus-o la zero, cu statut de om al muncii și ea nu s-a sfiit să-și folosească mâinile și capul, pentru a traversa marasmul în care activiștii au târât-o.

Maria LUNGA avea o fată, poreclită Avuveaua, dar pe numele ei adevărat Maria, ca mamă-sa. Lumea zicea că amândouă sunt nebune și nu oricum, ci nebune de legat. Nu am înțeles de ce, probabil și pentru că eu eram copil, dar o admiram pe Maria LUNGA că dimineață de dimineață trecea prin dreptul porții noastre cu papornița sau cu coșul cu legume proaspete spre piață. Îmi aduc aminte că o dată, pe la prânz, când se întorcea de la piață, Maria LUNGA ne-a dat nouă copiilor care stădeam pe banca din dreptul porții noastre câte o turtă dulce sub formă de păpușică desenată cu ochișori, guriță, păr, baticuț și rochiță. Am mers la mama și i-am zis. Mama s-a speriat și ne-a spus să nu mâncăm turta dulce că Maria LUNGA nu e sănătoasă la cap și niciodată nu se știe ce face un om ca ea. Așa că am aruncat turta dulce. Găinile au mâncat-o și nu au avut nimic. Nici copiii ceilalți care o mâncaseră nu au avut nimic.

Pe mine m-a impresionat Maria LUNGA că nu s-a lăsat doborâtă de vremuri, ci a fost tot timpul deasupra lor, căci cu mâinile ei i-a făcut nuntă fiicei ei, care s-a măritat cu un fel de verișor de-al nostru, iar mama era supărată că nebuna a intrat în neamul nostru. Știu că ai mei au fost la nuntă. Erau lăutari, dar când s-au întors, nu ne-au adus și nouă nimic de la masă, dar ne-au zis că nici nu aveau ce să ne aducă. Nu i-am crezut, că mama niciodată nu lua de pe mesele nuntașilor  ceva să pună în geantă pentru noi. Știu doar că în fiecare zi când treceam spre școală, vedeam poarta deschisă la curtea lui Maria LUNGA și niște capre păscând iarba uscată și mă întrebam din ce dă caprele acelea lapte sau sunt sterpe și doar își duc zilele ca și stăpâna lor, care din boieroaică a devenit proletariană.

(09 aprilie 2023)

Comunismul și turismul proletarian

Am mai spus și o să repet la nesfârșit: comunismul a avut nasoliile lui ca sistem. Numai dacă acestea sunt descrise și tot va rezulta cât de mizerabil a fost acest mod de producție și ce orori a generat ca sistem politic. Nu trebuie în niciun caz deformat nimic doar din dorința de a acoperi micimile, neâmăplinirile și limitele noastre. Nu trebuie să ne scuzăm că noi nu am reușit ăn viață din cauza comunismului. Nu trebuie să punem în cârca altora ceea ce noi nu am fost în stare.

În timpul comunismului, turismul pentru cetățeanul de rând era:

- accesibil;

- modest;

- ieftin;

- nediferențiat;

- sindicalizat;

- sărăcăcios;

- generalizat;

- cât de cât.

Numai că turistul român, trebuia să suporte sau mai corect să îndure umilințe atunci când era dat afară din camerele de hotel pentru a fi primiți turiștii din Occident care aduceau valută statului comunist. Existau și unele situații pentru nomenklaturiști în care prețurile erau simbolice, ofertele erau foarte generoase și facilitățile incomparabile în raport cu ce era rezervat pentru vulg. Ceea ce regretă poporul acum este legat de faptul că acum chiar dacă sunt locuri și se merge oriunde, lipsesc banii pentru cei mai mulți dintre noi.

Soluțiile date în turismul de atunci reflectă nivelul performanței celor care luau deciziile. A scoate pe români din camere pentru a face loc la turiști germani, suedezi sau francezi doar că aceia aveau valută era o improvizație de doi bani, născocită din plăcerea de a-i umili pe oameni, exact așa cum era plăcerea fiecăruia dintre noi de a face șicane celor din jur, ca sport național. Să fim siguri că dacă existau oameni cu creier, așa ceva nu s-ar fi întâmplat, că nu s-ar fi făcut încurcături și nu s-ar fi improvizat la greu cum se făcea în turism, de exemplu. Comunismul era făcut de oameni, de unii mai buni, de alții mai prost, dar toate se compuneau așa cum se compun forțele, unele trag înainte, altele trag înapoi, dar există o rezultantă. În cazul comunismului românesc, rezultanta era ceva atât de bizar și aleatoriu, că nimeni nu mai înțelegea nimic, pentru că nici atunci, ca și acum, românul nu lucrează cu proceduri. În turism, cu atât mai mult trebuia lucrat cu proceduri. Nu s-a lucrat. Nu se lucrează. Nu se va lucra. de aceea turismul a fost, este și va fi proletarian, sub orice critică.
Comunismul și turismul proletarian reprezintă o latură a unui comunism haotic, exact așa cum este acel Dorel de care râdem acum cu o durere oarecare în noi. Atunci toți plecau 10-12 zile undeva. Acum pleacă numai cei cu bani mulți. racilele turismului comunist au stat în atitudinea mediocră a unor largi colectivități, exact cum a fost cu procesul de privatizare și cu așteptarea nesfârșită ca totul să se distrugă, căci dacă nu avem noi acces la cașcaval, nici alții să nu aibă. Este atitudinea pură a oamenilor limitați și de neluat în seamă pentru a trece timpul pur și simplu.

(18 mai 2017)