Burțile dansatorilor români

Urmăresc pe canalele de televiziune specializate în folclor, dar și la showul Tezaur folcloric de pe TVR1 diferite ansambluri de dansatori, cu denumiri extrem de pompoase, din care nu lipsesc cuvintele național și profesionist, ansambluri care execută oarece dansuri populare și mă minunez de calitatea slabă a execuțiilor, de șabloanele exersate acolo, dar mai ales de burțile dansatorilor. Acele ansambluri au dansatori angajați pe state de plată, deci oameni care lucrează zilnic 8 ore, care semnează condică de prezență. nu mă apuc eu să le analizez programul zilnic, dar faptul că ei nu arată așa cum ar trebui mă duc cu gândul că privesc munca lor funcționărește, cu chiolhanuri, cu paranghelii și mai puțin cu cumpătare, cumpătare necesară asigurării performanței în păstrarea dinamicii mișcărilor, mai ales.

Acum nenumărați ani, când ne mai vizitau și pe noi ansambluri de dans celebre și televiziunea transmitea de la Sala Palatului în direct și pe alb-negru, că așa era pe atunci, spectacole cu ele, vedeam artiști de dansuri populare, care erau adevărați performeri, fără burți atârnânde, fără nădușeli din cauza greutății și lipsei de antrenament, dansatori cu mișcări coordonate atingând perfecțiunea pentru toate execuțiile. Mă apucă jalea să văd dansatori profesioniști burtoși, greoi, nădușiți, lenți, fără ritm, fără coordonare, care însăilează și ei ceva pe scenă, cu opinteli, ca orice amator luat de la coada vacii. Este mult de lucrat și dacă se vor introduce niște standarde și mai ales, o corelație între salariu și biletele vândute, pentru a-i face pe dansatori să se gândească tot timpul la cum arată, ce fac și cum își asigură pâinea cea de toate zilele, se va ajunge să nu mai văd burtoși auto-suficienți pe scenă, ci bărbați adevărați, vână nu alta, cu mișcări fulgerătoare, cu dragoste de joc bărbătesc, drăcesc, ca să zic așa.




(25 septembrie 2025)

Încurcătura cumulării salariului cu pensia

Toate încurcăturile care apar în economia mioritică se datorează lucrului cu jumătăți de măsură. Când am fost în într-o anumită țară foarte dezvoltată, prin anul 2000 am văzut că acolo lucrurile sunt simple.
Dacă faci peste 3 ani 65 de ani, nu mai ai voie ca profesor să iei doctoranzi și ești obligat, mort-copt, să finalizezi, fără a lăsa lucrurile neterminate.
În ziua când ai făcut 65 de ani, îți iei bocceluța, eticheta de pe ușa biroului, le strângi mâinile colegilor și dispari, fără a mai exista stadii intermediare, așa cum există pe la alții.
Lucrurile sunt clare și stabilite de zeci și zeci de ani, încât fiecare persoană știe să-și planifice viața pentru a nu avea alte căi decât cele scrise la lege, nu ca la noi, că omul speră că va continua să muncească și după 65 de ani la vechiul loc de muncă.
După mine, cumularea pensiei cu salariu este o mare porcărie, iar invocarea lipsei de forță de muncă este o altă mizerie pe care statul o aruncă în ochii oamenilor, pentru a-i umili, tot așa cum un nene-bou, i-a făcut pe pensionari asistați sociali. Ar trebui să existe o lege prin care:
- oamenii care fac 65 de ani să continue să lucreze dacă vor sau să iasă la pensie dacă vor,
- oamenii de peste 65 de ani să nu mai intre în calculele indicatorilor legați de piramida ocupațională,
- oamenii de peste 65 de ani să-și păstreze salariile, fără a mai ocupa funcții administrative,
- oamenii de peste 65 să iasă la pensie când doresc, anunțând în 24 de ore,
- la fiecare 5 ani de la împlinirea vârstei de pensionare, automat, pensia să le crească cu 10%.
În acest fel nu s-ar mai crea animozitățile dintre vârstnici și tineri, legate de ocuparea de posturi și nici n-ar mai exista mirajul cumulului pensiei cu salariu. Numai că pentru o astfel de abordare trebuie acceptată o realitate și legea trebuie să fie clară asemeni cristalului.

(26 august 2026)

Nu poți ține doi pepeni într-o mână!

Eu am terminat facultatea în 1970 și în cei 5 ani de studenție nu am avut nicio secundă servici pentru că:
- aveam cursuri zilnic de luni până sâmbătă cel puțin 6 ore,
- frecvența era obligatorie,
- volumul de studiu individual era imens,
- studiul la bibliotecă 3 - 4 ore zilnic era o necesitate,
- miliardele mele de neuroni erau specifice speciei umane de la acel moment.

Pornind de la faptul că nu s-au dublat numărul de neuroni din capetele generațiilor de acum, am mari semne de întrebare că:

- reducerea cu 40% a numărului de activități în sala de curs și seminar,

- frecvența facultativă,

- mersul la servici full time sau part time,

- frecventarea cluburilor și a barurilor,

- cei trei ani ai studiilor de licență,

- cei doi ani ai cursurilor lejere de master,

permit acumularea unui volum de cunoștințe solide, care să contribuie la formarea de specialiști cu adevărat valoroși, unii dintre ei să aibă acele resurse pentru a derula activități de cercetare științifică autentică în cadrul unor echipe interdisciplinare. Este adevărat că în marile corporații se lucrează după proceduri, că operațiile sunt repetitive, numai că nu simplitatea operațiilor este creatoare de plus valoare și de rezultate remarcabile. Faptul că sunt foarte mulți absolvenți de facultate care profesează în cu totul alte domenii, trebuie tratată ca problemă a risipei de resurse, căci nu poți ține doi pepeni într-o mână, adică să faci și facultate în mod temeinic și să mergi și la muncă pentru un salariu. Undeva filmul se rupe sau se derulează cu o altă viteză, iar aspectul temeinic al abordării rămâne în suspensie.


(02 august 2024)

Ce înseamnă să lucrezi cu ageamiii...

Mă uitam acum câteva săptămâni bune cun unii au ieșit să facă grevă că nu au salarii ca lumea. Încercau ei să facă o presiune pe ministrul lor, care este un ins cu vorba împiedicată și care are un zâmbet aiurea, nejustificat, mecanic și incert. Când am aflat despre acel amendament cu pilonul 2 introdus pe șest și retras cu zgomote pârțâite, mi-am dat seama că băieții nu au nicio treabă cu munca. Incidentul de ieri cu retragerea acelei ordonanțe de eliminare a excepțiilor din construcții, mi-a arătat că toți cei care au făcut acea mișcare spontană de întrerupere a lucrului, nu sunt deloc meseriași, din moment ce au pus pe masa premierului un document greșit. Greșesc în zona banilor doar cei care nu au nicio legătură cu managementul banilor, care au trecut prin facultate ca gâsca prin apă și care dor că visează că știu ceva, chiar cred că știu acel lucru, ceea ce este specific celor cu  personalitate bipolară. Mă așteptam ca ieri seara să și iasă la televizor ministrul zâmbăreț în sutană și să anunțe desființarea acelei structuri care a redactat documentul greșit, neprofesionist. Nici nu mă miră că au loc astfel de gogomănii din moment ce documentele sunt redactate la grămadă, asumate de o gașcă și nimeni nu răspunde. 

În managementul documentelor pe calculator există un sistem extrem de clar de asumare. Se știe cine a redactat draftul documentului. Se știe cine a lucrat pe acel draft. Se știe de la cine a plecat documentul în forma finală. Circuitul documentului este clar. Numai că, lumea nu preferă claritatea și deci nici aplicația de management al documentelor nu este preferată, ceea ce duce la confuziile din ziua de azi. Noi nu știm care este DORELUL care a emanat acea soluție greșită pe care a respins-o premierul și a retrimis-o spre corectare, pentru a-i face vând că un astfel de personaj care încasează banii adevărați trebuie să meargă la săpat porumbul sau la plantat brăduți, că meseria de a lucra cu banii îl depășește. Un ageamiu, lucrează cu ageamii și ageamiii produc prostioare, că nu-i duce bibilica spre lucruri mișto. Să plece toți pe pustii! 



(29 septembrie 2023) 

Cine este corporatiștii și ce vrea ei

A răspunde la întrebarea Cine este corporatiștii și ce vrea ei nu este deloc simplu, pentru că la ora actuală prin corporații se înțeleg niște entități din străinătate care și-au deschis sucursale aici și care prestează activități prin intermediul unor salariați care primesc salarii mari și se bucură de nenumărate facilități.

Corporatiștii sunt de regulă persoane cu cămăși albe și cu gulere scrobite, dacă sunt bărbați sau cu ținute sobre, de culori închise, dacă sunt femei. Corporatiștii se diferențiază de ceilalți salariați pentru că:

- au sarcini precise,

- știu proceduri,

- execută activități repetitive,

- sunt evaluați obiectiv,

- lucrează disciplinat,

- știu că depind de șefi,

- au productivitate măsurată,

- salariile depind de calitatea muncii lor.

Față de ceilalți salariați, corporatiștii au un stil de lucru dictat de faptul că au fost obligați să-și însușească un anumit vocabular, să învețe un set de proceduri, să dovedească prin certificări că stăpânesc acele proceduri și că le aplică eficient. Corporatiștii lucrează în cadrul unor structuri foarte precise și știu exact care sunt fluxurile informaționale, cele materiale, cele de execuție pe care trebuie să le urmeze, nimic neavând caracter aleatoriu, de inițiativă privată, de creativitate mioritică, pentru că la nivelul corporației totul trebuie să funcționeze ca un ceasornic elvețian, iar fiecare corporatist este doar o rotiță a imensului angrenaj, care trebuie să funcționeze exact așa cum a fost ea definită și nu altfel. Corporațiile sunt eficiente tocmai prin aceea că au proceduri, că salariații lor execută activitățile conform procedurilor și nimic nu este lăsat la voia întâmplării și la libera inițiativă a executantului.

(24 august 2023)

Nemunca la români

În vremea comunismului circula poezioara:
Cine muncește cinstit,
Ori e prost, ori e tâmpit.

Așa cum era structurată societatea, în care oamenii erau considerați egali și cum toată lumea era obligată să muncească și lipsea elementul concurențial și munca era privită nuanțat, căci ori că munceai, ori că nu munceai, un salariu trebuia să ai la sfârșit de lună. Se zicea: dacă nu poți, te ajutăm; dacă nu vrei, te obligăm. Această atitudine spunea multe căci obligativitatea de a munci a schimbat foarte mult optica oamenilor, din moment ce vorba doi cu sapa, cinci cu mapa, era o realitate de netăgăduit.

Acum există săraci și bogați. Se vorbește de bugetari de lux. Nu intru în discuții pe această problemă.

Există acum persoane aflate în șomaj. Există pentru aceștia un ajutor de șomaj și posibilitatea de a fi recalificați.

Există oameni care din motive diferite nu muncesc și primesc ajutor social. Este extrem de dificil de a aborda acest aspect și cu atât mai mult, de a trage concluzii, dar un lucru este sigur: ajutorul social este foarte mic. Este adevărat că salariul minim nu este foarte mult diferit de ajutorul social, căci salariul minim nu este dublul ajutorului social. În opinia mea, se va vorbi de stimularea efectivă a muncii atunci și numai atunci când salariul minim va fi de 5 ori mai mai mare decât ajutorul social. Societatea mai are mult de lucrat pentru a stimula calificarea personalului și ieșirea la lumină a muncii prin salarii corelate cu efortul depus și cu complexitatea muncii.

Există foarte multe forme de a munci. 

Nu înseamnă că numai profesorul de la catedră care ține cursuri, este cel care muncește.

Nu înseamnă că zidarul care construiește o casă, este cel care muncește.

Nu înseamnă că mecanicul care schimbă uleiul la un autoturism, este cel care muncește.

Muncește și instructorul personal al copilului care este învățat să înoate.

Muncește și cel care spală geamurile unui bloc cu 20 de etaje.

Muncește și cel care împarte pliante ale unui supermarket la cutiile poștale din bloc.

Muncește și cel care face un sondaj prin telefon.

Muncește și femeia care vine să facă curățenie la cucoanele din buricul târgului.

Ideea că românii sunt leneși este idee falsă, proastă, nerealistă și  jignitoare, căci cele 5 milioane de români plecați peste graniță sunt dovada vie că românii sunt calificați, pricepuți, muncesc bine, căci niciun patron din străinătate nu ar ține la el la companie oamenii care să-i încurce și care să nu contribuie direct și nemijlocit la prosperitatea afacerii lui, iar românii îndeplinesc toate condițiile.

Ceea ce trebuie să remarcăm este diferența foarte consistentă între persoanele care lucrează la stat, cele care lucrează în mediul privat și cele care lucrează pe cont propriu. Cei ce lucrează pe cont propriu sunt muncitorii cu ziua sau meseriașii foarte bine calificați cu experiență, care execută lucrări fără contracte de muncă și care nu plătesc taxe și impozite la stat, ceea ce duce la prețuri convenabile pentru beneficiari. Toată lumea este mulțumită. Trebuie acceptat că prin intermediul TVA la produsele pe care ei le achiziționează și munca lor este taxată, mai târziu și mai puțin, dar este taxată totuși.

(07 mai 2023)

Consultanța la români

Cum românul s-a născut poet, visător și creativ, este în egală măsură și un om practic, gata să obțină maximum de beneficii cu minimum de efort. Este specific spațiului mioritic dusul în derizoriu a celor mai serioase lucruri. Acum dacă vrem să râdem de cineva, îl gratulăm cu calificativul de specialist sau cu cel de profesionist și lumea înțelege că respectivul este un fel de Dorel, care zice că se pricepe la toate, dar o dă cu bâta-n baltă în toate împrejurările.
Ne-am mirat când în PNRR tânărul nostru compatriot Cristian GHINEA a pus multă consultanță, iar când au fost citite sumele alocate consultanței, dragii noștri de români mai-mai să leșine. Ei acceptă să dea banii pe șuruburi, pe cârnați, pe o berică, pe o halcă de carne, căci acestea se văd, sunt palpabile. Pentru ei educația, serviciile, auditul, dar și consultanța sunt chestiuni care nu se văd, nu se pipăie, deci sumele așa de mari nu prea se justifică.
Românul a desconsiderat pe profesor, pe învățător, pe pictor, pe sculptor, pe actor, pe balerin, pe instrumentist, pentru că ei nu produceau șuruburi, porumb, cartofi și cazane de țuică, ceea ce în ochii românului, respectivii prestau muncii de care el s-ar fi lipsit cu grație și devotament cu prima ocazie care i s-ar fi oferit. Cu atât mai mult, consultanța i se pare românului o chestie aberantă, din moment ce el se pricepe la orice și nu are nevoie să vină cineva să-i spună lui ce are de făcut.
Consultanța este dată de consultanți. Un consultant este o persoană care:
- știe foarte bine o meserie,
- are o mare experiență în meseria unde dă consultanță,
- este recunoscut de toți din meserie ca fiind dacă nu cel mai bun, unul foarte bun,
- oferă soluții foarte bune la problemele pentru care ceilalți se împotmolesc.
În spațiul mioritic, profesia de consultant este dusă în derizoriu, pentru că devin consultanți tot felul de indivizi care habar nu au pe ce lume se află, dar care știu că din consultanță se câștigă foarte bine și în puținătatea minții lor, cred că nici efortul nu este cel care să-i facă să ajungă acasă spetiți de muncă după orele de program de la birou.

La noi, consultanța este asimilată arderii gazului de pomană, ceea ce este absolut eronat, căci o soluție foarte bună unei probleme grele, numai un consultant autentic sau o echipă de consultanți are capacitatea s-o ofere. Mi s-a părut de-a dreptul penibil când am auzit pe ministrul sănătății și pe ministrul muncii vehiculând niște sume ridicole, chiar dacă sunt de ordinul milioanelor de euro, pentru servicii de consultanță în probleme extrem de spinoase din sănătate și din zona pensiilor. Dacă în plan local erau unii așa de buni, trebuie toată lumea să se întrebe de ce merg lucrurile prost în spitale, de ce nu există soluții la sistemul de pensii. Cei doi miniștri au plătit puțin și soluțiile ce li s-au oferit tot puține sunt. Bune, dar sunt puține, adică un fel de cârpeală. Nimic dai, nimic primești.

(21 noiembrie 2022)

Drama românului de rând

Românul de rând trăiește o dramă continuă pentru că:
- nu are bani să trăiască decent, oricît ar munci,
- pentru el toate lucrurile sunt scumpe,
- nu găsește meseriași pentru micile reparații din casă,
- problemele dentare sunt lăsate pentru altădată,
- serviciile medicale la care apelează sunt deficitare,
- medicamentele la care are acces nu-l rezolvă,
- el tot timpul trebuie să scoată banul din buzunar,
- în relația cu statul el este tot timpul în dezavantaj,
- statul îi ia cu promptitudine, dar îi dă cu întârziere,
- este marginalizat minut de minut în permanență,
- este asuprit din toate părțile,

- pentru el nu există soluții, există doar decizii,
- nu are nicio bucurie de niciunde.

Omul de rând are o casă de rând, are o mașină de rând, își duce copilul la o școală de rând, merge la o sală de sport de rând, are acces la un teatru de rând, cumpără țoale de rând, merge cu autobuzul de rând, se distrează la petreceri de rând și nimic nu-l îndreptățește să spere că vreodată se va simți și el altfel decât este la locul de muncă, în casă cu nevasta, căci lipsa banilor îl restricționează să facă acel salt care să-i permită să intre și pentru câteva ore într-o altă lume, lumea oamenilor care-și permit să vadă o trupă unde biletul costă 100 EURO, să facă un Revelion unde un tacâm costă 500 EURO, să meargă într-o vacanță de 1.500 de EURO. Omul de rând cu salariul de 2.000 LEI pe lună are interzis la nenumărate resurse, la care nici cei mai răsăriți un pic, mă refer la cei cu 5.000 LEI pe lună, care nici ei nu au acces la multe.

Omul de rând trăiește drama barierei sale existențiale, în care nimic bun nu ni se va întâmpla vreodată, căci chiar dacă el muncește și vrea să fie respectat, sunt prea mulți cei care nu muncesc și li se plătește nemunca sau dacă muncesc, salariile lor sunt disproporționat de mari în raport cu complexitatea muncii lor, iar omul de rând vede, analizează, merge mai departe, dar durerea în sufletul său se amplifică.


(13 august 2022)

Lupta de clasă, transparența și superficialitatea

Toată lumea vrea:
- servicii medicale de top,
- învățământ performant,
- transport în comun precis,
- viteză maximă la trenuri,
- muzică foarte bună,
- mărfuri fără cusur,
- să vină salvarea instantaneu,
- respect cât cuprinde.
Nimeni nu-și pune întrebarea cum se ating toate aceste deziderate. Noi cerem, cerem și iar cerem, fără a ne întreba dacă tot ceea ce vrem este și realizabil.
Totul depinde de om. Dacă omul are calificarea necesară, va face servicii medicale de calitate, va fi la catedră profesorul valoros, va respecta minutul de sosire al autobuzului în stație, va produce mărfuri de înaltă calitate, îi va respecta pe cei din jur și se va grăbi să ajungă cât mai iute în raport cu apelul făcut la 112. Dacă omul nu are calificarea necesară, niciunul dintre dezideratele pe care societatea și le trasează, nu se vor realiza, căci nu ai cu cine să faci ceva de calitate sau ca lumea cum zicem noi în popor.
Trebuie început cu începutul, adică trebuie început cu învățământul. Dacă învățământul este performant, toate celelalte decurg de la sine, căci numai un învățământ performant are rolul de a forma specialiști și de a educa oameni. Reforma învățământului este un proces complex și care trebuie:
- făcut cu cap,
- să aibă bani,
- să fie bazat pe criterii,
- să promoveze valori,
- să impună ierarhii.
Se vorbește despre salariile profesorilor. Acum sunt vehiculate aceleași teze ca în cel mai crunt comunism când profesorii erau marginalizați căci nu sunt producători de bunuri materiale, precum fripturi, șuruburi, pantofi, chiloți, pâine, prezervative, cărămizi, iar învățătorul care are 4 ore pe zi arde gazul degeaba în comparație cu un sudor care muncește 8 ore sau cu un agricultor care muncește zi-lumină, iar un profesor universitar cu două ore de curs într-o zi, sfidează cele mai elementare reguli ale decenței, eticii și echității socialiste de ieri, de azi și de mâine. Nimeni nu-și pune problema câtă muncă depune profesorul până să țină cele două ore de curs, cât trudește învățătorul cu copilașii la clasă să le pună creionul în mână și să-i învețe să scrie și să socotească.
Faptul că se publică salariile celor din universități pentru a vedea vulgul ce venituri mari au aceștia este o ticăloșie fără margini în contextul în care un moderator Tv ridică lejer 10.000 de euro lunar. Noi vrem educație de calitate, dar dascălul să umble:
- rupt în c-r,
- flămând,

- puțind,
- năclăit,
- nedocumentat,

- cerșind,
- bezmetic.
Nu eu am strigat în ianuarie 1990, moarte intelectualilor! din piept de proletar. Transparența e bună, dar trebuie făcută cu cap. Nu duce la nimic publicarea salariilor profesorilor din universități, chipurile în virtutea că sunt banii noștri, că vrem transparență. Vrem calitate, atunci trebuie luate măsuri clare pe termen lung, trebuie introdusă competiția reală și instaurarea unei ierarhii valorice adevărate, fără hei rup și mai ales folosind criterii de integritate. Este nevoie să fie ruptă pisica în două. În lumea spălată, doctoratul nu se face în universitatea absolvită și proaspătul doctor nu vine să lucreze în universitatea unde și-a susținut teza. Nu e o chestie la mișto, ci la kașto.

(30 decembrie 2021)

Business-ul e business

 Cine crede că se face business de amorul artei deja pierde marele război din economia de piață. Noi aven obiceiul să credem că:

- X este funcționar cu 5.000 lei salariu pe lună,

- X este cinstea întruchipată,

- X organizează o licitație,

- comisia este formată din tipi imaculați fiecare având 4.000 lei salariu,

- este declarat câștigătorul cel mai bun,

- contractul se derulează perfect,

- se trage linia și funcționarul a câștigat 5.000 lei în luna cu pricina,

- cei din comisie au luat 4.000 lei salariu,

- câștigătorul licitației face un profit de 10 milioane de lei.

Dacă depășim idilismul ieftin imaginat de cei care cred că în afaceri există unii care se mulțumesc doar cu o cafea doar pentru că au puterea de a organiza și de a finanța și coborân pe pământ vom vedea că lucrurile stau cu totul altfel. Nu scriu aici cum stau pentru că știe toată lumea, dar închide ochii. dacă vrem să fie altfel, cel care organizează licitația trebuie să aibă un salariu care să-l facă incoruptibil. La fel și cei din comisie. Există categorii care deja sunt pe astfel de poziții și le este foarte convenabil să ceară altora să fie lacrimă. Cu burta goală nimeni nu are cum să gândească lucid. Se știe...

(23 aprilie 2021)