Eu și cartela perforată

Lumea nu trebuie să uite de unde s-a plecat. Este adevărat că acum dispunem de suporți de memorare de ordinul a 10Tb, dar prin 1960 se lucra cu cartela perforată, un suport făcut din hârtie pe care se perforau texte cu cel mult 80 de caractere. O cutie conținea 2.000 de cartele și avea cam două kilograme. Dacă ne gândim la un recensământ al unei populații de 20.000.000 de locuitori și dacă pentru fiecare persoană datele ar încăpea pe o cartelă, ar necesita 20.000.000 de cartele, adică 20.000 de cutii de cartele, adică 40 tone. De regulă, un recensământ necesită un formular unde persoanele sunt descrise pe câte 5 cartele, adică sunt necesare 200 tone de cartele perforate, care sunt stocate într-un apartament de 3 - 4 camere umplut până la refuz cu cutii de cartele. În ziua de azi, pe un stick de memorie de 256 Gb conținutul celor 100.000.000 de cartele vor încăpea lejer și încă mai rămâne foarte mult spațiu neocupat.

Eu am lucrat mulți ani cu cartele perforate, încă din vremea studenției până după anul 1990 când și-au făcut apariția dischetele, apoi CD-urile, apoi discurile externe și acum tot felul de stick-uri de memorie care au capacități de zeci sau sute de Gb, dar există dispozitive de memorare de 1, 2, 4, 10 Tb la prețuri accesibile.

Totuși eu n-am să uit cartela perforată care mi-a adus multe satisfacții la vremea mea, căci cu ea am reușit să rulez programe în limbajele FORTRAN și COBOL. Am nostalgia căratului cartelelor spre dispeceratul calculatorului și retrăiesc emoțiile așteptării hârtiei de imprimantă cu rezultatele oferite de unul din calculatoarele cu care lucram IBM 360 sau FELIX C-256.

Au fost momente frumoase, dar au fost și momente triste, căci se întâmpla ca o cartelă să fie agățată de către cititorul de cartele, să o distrugă și o dată cu ea se pierdea conținutul și dacă acolo era o linie sursă a programului, riscul era să nu se obțină un rezultat corect sau să nu se obțină decât o analiză de text sursă cu foarte multe erori, dacă respectiva cartelă distrusă conținea definirea de variabile, de exemplu.

Când am arătat studenților mei în anul 2010 o cartelă perforată nu le venea a crede că informatica a însemnat și cartela perforată, că dezvoltarea informaticii de dinainte de 1990 s-a făcut preponderent pe bază de cartele perforate, căci calculatoarele personale erau doar un vis frumos.



(15 mai 2023)

Eu în fața calculatorului

Nu voi scrie aici despre faptul că am scris programe pentru calculatoare precum CIFA 101 Economist, NEAC 1280, IBM 260, IBM 270, FELIX C-256, Independent 100, pentru că acestea erau calculatoarele care nu presupun ca eu să fi stat în fața lor. 
Am stat în fața calculatoarelor personale COBRA, JUNIOR, DIGITAL, ACER, IBM, HP, TOSHIBA, MACBOOK.
Mi-am scris programele de care am avut eu nevoie. Nu am jucat jocuri niciodată, căci am zis că un programator nu se joacă pe calculator, ci scrie software. Am realizat câteva programe de grafică pentru un calculator personal să mă conving că sunt în stare să desenez ceva, să fac vreo câteva operații simple și dacă am văzut cum stau lucrurile mi-am zis că este suficient.

În meseria de programator, comparativ cu alte meserii, calculatorul este acela care te judecă, te validează și numai dacă scrii programe, le rulezi, îți dai seama că acele programe sunt bune căci oferă rezultatele corecte în procesul de testare și de utilizare curentă, atunci zici că faci programare, adică ești programator. Programele nu se povestesc. Ele se scriu, se rulează, se testează și sunt sau nu sunt bune, iar cel care le-a scris este sau nu este programator și punct.

Acum, m-a interesat un anumit limbaj de programare, dar în ideea de a vedea dacă pornind de la lucruri deja cunoscute, sunt în stare să pricep particularitățile și să aprofundez niște aspecte, astfel încât să rezolv probleme considerate interesante pentru acel limbaj. După ce mi-am dat seama că este OK, m-am gândit că trebuie să mă îndrept spre un alt domeniu și de câteva zile sap spre acea direcție.



(11 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru TEODORESCU

L-am cunoscut pe Alexandru TEODORESCU prin intermediul matematicianului Ioan CATONA pe când lucrat în Centrul de calcul al ASE. Era un om înalt, calm și care mi-a dovedit că atunci când vorbește, știe ce spune, căci pe mine mă interesau chestiouni de ASSIRIS limbajul de asamblare al calculatorului FELIX C-256 și Alexandru TEODORESCU m-a lămurit ca un profesionist desăvârșit ce era, cum stăteau lucrurile, căci el făcuse o specializare în Franța.

Alexandru TEODORESCU era coautorul cărții publicate împreună cu Ioan CATONA și Cristian POPESCU despre Sistemul de operare al calculatorului FELIX C 256, publicată în anul 1974 la Editura Academiei RSR, carte de 447 pagini, prefațată de prof.dr.doc. Solomon MARCUS, carte pe care am citit-o cu mare atenție căci aveam un seminar de limbaj de asamblare ASSIRIS la studenții Secției de Informatică Economică din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică.

Pe mine m-a impresionat Alexandru TEODORESCU ca profesionist care lucra efectiv cu calculatorul, scriind programe pentru rezolvarea de probleme la locul lui de muncă din ICI. Experiența lui își spunea cuvântul căci nu vorbea din cărți așa cum fac mulți tipi vopsiți în programatori. El folosea documentație originală și experiența proprie și de aceea cee spunea era bun spus, concis, clar și la obiect.

(27 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mircea PETRESCU

Mă mândresc că am fost contemporan cu profesorul Mircea PETRESCU de la catedra de Calculatoare din Universitatea Politehnica București.  Profesorul universitar Mircea PETRESCU era un personaj de legendă în informatica românească prin faptul că a fost unul dintre cei care au fundamentat programul politic de dezvoltare a informaticii românești, însușit de partidul comunist și care a fost transpus în viață. dacă aveam informatică în vremurile comuniste, lui Mircea PETRESCU i se datora foarte mult.

Am fost extrem de încântat când fiica mea mi-a zis că face disciplina de Baze de date cu profesorul Mircea PETRESCU. I-am explicat eu cine este Mircea PETRESCU pentru informatica românească și mi-am exprimat regretul că lumea nu înțelege că facultățile de calculatoare, de informatică teoretică și de informatică economică, dar și liceele de informatică, au avut câțiva ctitori, printre acre Mircea PETRESCU este la loc de cinste. Este foarte ușor acum de zis diverse, dar aș fi tare curi=ios să văd că în ultimii 30 de ani cineva îmi enumeră și mie o idee revoluționară pentru un domeniu oarecare din spațiul mioritic. Nu cred că are cineva ceva de zis. Noi, ne învârtim în jurul cozii, exact cum se pun borduri și se schimbă borduri, fără a se face ceva esențial.

Am scris mai demult un articol amplu despre marele profesor Mircea PETRESCU, căci așa am simțit eu la acel moment și mai ales că respectul meu pentru Mircea PETRESCU era imens și este și azi. Într-o zi, am primit un telefon. De la celălalt capăt al firului, domnul profesor Mircea PETRESCU mi-a mulțumit pentru ceea ce scrisesem eu în articol. M-am bucurat atunci pentru telefon, dar mai ales, m-am bucurat pentru faptul că omul implicat nemijlocit în luarea deciziilor de dezvoltare a tehnicii de calcul în România, îmi certifica faptul că eu am înțeles corect cum au stat lucrurile acum multe decenii în urmă.

(31 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioan CATONA.

Am avut posibilitatea să-l cunosc și să lucrez cu matematicianul Ioan CATONA în perioada de început pe când eram în Centrul de calcul al ASE. Ioan CATONA era un excelent programator care știa foarte bine să programeze în ASSEMBLER, dar știa tot atât de bine să programeze în limbajul COBOL. El era un ardelean calm, cu vorbă domoală, care nu se enerva niciodată.

Își făcuse un colectiv format din tineri cu care lucra pentru Întreprinderea Danubiana, unde dorea să implementeze sistemul BOMP, un fel de ERP din ziua de azi, dar la nivelul anilor '70. Când am ajuns să lucrez în centrul de calcul cel cu care am avut primul contact ca analist, a fost matematicianul Ioan CATONA, care mi-a explicat ce problemă am de rezolvat. Sistemul BOMP avea un anumit nivel de complexitate. Studiasem eu ceva structuri de date în studenție, dar problemele de explozie și de implozie, așa cum erau ele descrise în documentația BOMP erau ceva miraculos, căci memoria calculatorului nu permitea dezmățul din ziua de azi și totul se stoca pe un disc magnetic, chiar și așa bântuit de nenumărtate restricții unde se lucra cu Mb, nu cu Gb și nici cu Tb cu atât mai mult.

Pe mine mă preocupau și probleme de optimizare în programe și documentația era pe optimizare de programe FORTRAN și programul la care lucram care era în COBOL a devenit nu o problemă, ci o obsesie ca să-l optimizez, ceea ce m-am străduit și zic eu că am reușit într-o oarecare proporție.

Peste ani, am avut ocazia să studiez în detaliu o carte a lui Ioan CATONA, scrisă împreună cu Cristian POPESCU și cu Alexandru TEODORESCU despre Sistemul FELIX C-256, carte de 447 pagini,  pe care au publicat-o în anul 1974 în Editura Academiei RSR. la paginile 390 - 423 se află ceea ce mă interesa pe mine, anume programarea în limbajul de asamblare al acestui calculator ASSIRIS unde Ioan CATONA era un adevărat maestru.

Când Manea MĂNESCU a devenit președintele CSP, o echipă puternică din Centrul de calcul al ASE, din care a făcut parte Ioan CATONA a plecat să dezvolte informatica în planificarea economiei naționale. Cu el au plecat Valeriu PESCARU, Cristian POPESCU și Vasile MIERLEA.

Am mai ținut legătura cu această echipă și când am avut o practică de specialitate la CSP, am avut ocazia să cunosc realizările echipei de informaticieni plecați din ASE și se vedea spiritul dominant al lui Ioan CATONA care nu lăsa la voia întâmplării niciun detaliu. A fost șansa mea să-mi încep activitatea de proaspăt absolvent în compania acestui excelent programator!


(12 ianuarie 2023)

O carte de istorie a informaticii clujene

Cine dorește să scrie o carte cu titlul Istoria informaticii românești are o misiune foarte grea pentru că trebuie:
- să pornească de la studierea documentelor oficiale;
- să consulte presa vremii;
- să ia în considerare centrele unde s-a dezvoltat informatica;
- să se bazeze și pe mărturiile persoanelor implicate;
- să selecteze elementele cu adevărat importante;
- să structureze exact cum sunt și alte lucrări similare.
Trebuie menționat că despre informatică la noi în țară se vorbește undeva după 1950, adică istoria mai clară a informaticii se referă la un interval ce nu depășește 80 de ani. Încă mai trăiesc mulți dintre martorii marilor evenimente care au ghidonat informatica de la noi și unii dintre ei sunt deținătorii unor documente care au un loc de cinste într-o astfel de carte dacă vor fi analizate și se va considera că se dovedesc esențiale pentru a explica dinamica fenomenului.

Lucrarea Fondarea informaticii clujene, scrisă de Vasile RUS și publicată în anul 1997 la Editura Albastră, în opinia mea reprezintă o contribuție importantă la sistematizarea informațiilor necesare scrierii unei istorii pentru informatica din țara noastră, cartea de față având menirea de a crea o imagine cât mai cuprinzătoare a ceea ce s-a întâmplat în domeniul informaticii la Cluj. Am avut ocazia să cunosc informatica de la Cluj înainte de 1989 prin:

- vizitele la Centrul Teritorial de Calcul;

- contactele cu specialiști de la Filiala Cluj a ITC;

- discuțiile cu informaticienii din întreprinderile clujene;

- participările la marile simpozioane de informatică;

- studierea lucrărilor de informatică scrise de clujeni;

- colaborările cu profesorii de la Universitatea Babeș-Bolyai.

În cele 189 de pagini, într-un stil alert Vasile RUS prezintă fapte, oameni, obiecte, activități legate de informatica din Cluj așa cum le-a perceput el, așa cum le-a trăit el. Autorul are marele merit de a se detașa de acele aspecte care au menirea de a schimba ierarhii și de a estopa până la dispariție elemente esențiale, ceea ce m-a făcut să consider această carte ca fiind un adevărat capitol al unei mari istorii a informaticii de la noi, adică o  carte fără de care nu are cum să se facă pasul următor în a face un lucru serios și mai ales durabil într-un domeniu așa de fluid cum este informatica.

Am început cu bibliografia pentru a arăta multe despre ceea ce a însemnat informatica de la noi s-au scris și înainte de 1989 dar și după acest an, deși după 1989 informatica românească a luat o cu totul altă direcție, elementul de creativitate fiind deplasat dinspre partea industrială spre elementele de software și mai ales de proiectare, construcțiile fiind abandonate în favoarea asamblărilor empirice. 

Editura Albastră are o particularitate esențială pe care vreau s-o remarc și anume curajul de a tipări o lucrare de strictă specialitate într-un tiraj de 300 exemplare, cu o prefață semnată de celebrul Emil MUNTEANU, autor a nenumărate lucrări de mare valoare, după care au studiat multe generații de studenți în informatică. El are cuvinte de laudă la adresa lui Vasile RUS cel care a lucrat în ITC și care deci prezintă problematica din miezul ei, acolo unde s-a produs adevărata informatică clujană.

Cele 12 capitole sunt foarte diferite ca dimensiuni, dar capitolele 7 - destinat frealizărilor hardware, 8 - destinat realizărilor siftware, și 11 care prezintă ceea ce a făcut Centrul teritorial sunt cu cele mai multe pagini, ceea ce mă face să aprecoez faptul că istoricul Vasile RUS acordă importanță mare pentru tot ceea ce este destinat activităților realizate în colective foarte largi de specialiști.

Coerta cărții este sobră și elegantă în același timp.

Materialul documentar vine să întregească demersul autorului prin nenumăratele fotografii document incluse. Am amintiri plăcute despre Clujul informatic de demult dar și de cel de azi.

(24 septembrie 2017)