De la servirea a la carte la all inclusive și retur

HORECA de la turci a ajuns la concluzia că se face mare risipă în regimul de servire all inclusive. În loc să treacă să-i educe pe oameni cum să mânânce pentru a nu mai face risipă la servirea all inclusive, HORECA de la turci, vrea să treacă la servirea a la carte. Este o șmecherie. Prețurile rămân ca la servirea all inclusive, numai că mesele servite a la carte trebuie plătite distinct. Înseamnă creșterea de tarife în numele unui scop nobil, tot așa cum pentru a ocroti natura, nu se mai schimbă prosoapele și nici lenjeria în hotelurile de multe stele, decât la cerere, fără a se scădea din prețul cazării acele economii. HORECA este alcătuită din șmecheri care nu știu cum să-și multiplice profiturile prin nenumcă și găsesc tot felul de așa-zise scopuri nobile, prin care să-i mai ciupească pe clienți, umflându-și  profiturile de șmecheri de sunt. Servirea a la carte înseamnă pierdere de timp cu așteptarea comenzilor, dar all inclusive înseamnă limite de diversitate la maniuuri, ceea ce este un mare avantaj pentru bucătari. Servirea a la carte înseamnă ,mâncare congelată pentru a asigura marea diversitate...

(17 august 2025)

Lipsa proiectului de țară duce la risipa de resurse

Proiectul de țară este un text scris pe o pagină care dă direcția pe 20 de ani pentru o nație. Cel ce citește acest text știe exact ce are el de făcut acum, dar și în viitor, ca parte a nației de care aparține. Îmi amintesc de vremurile în care la congresele partidului comunist se definea ca proiect de țară să ajungem ca nivel de dezvoltare Spania în următorii 10 ani. Când se apropia termenul, se recunoștea că obiectivul nu prea fusese atins și pentru următorii 5 sau 10 ani se mai definea un proiect ambițios de țară, pe care era aproape imposibil de atins, dar comuniștii îl credeau scop mobilizator.

Dacă proiectul de țară numit România educată era lansat în anul 2015 lucrurile ar fi stat cu totul altfel, căci în 9 ani de mandat ai președintelui IOHANNIS, implementarea era începută și deja acum aveam posibilitatea să culegem roadele lui. Pentru faptul că proiectul de țară a fost demarat către sfârșitul celui de al II-lea mandat al președintelui, sunt sigur că aplicând principiul Meșterului MANOLE, proiectul va fi trecut pe un plan secund, vor fi operate modificări, iar prin anul 2026 se va considera că se reia de la zero și este ca și cum nici nu ar fi existat proiect de țară, iar resursele antrenate și acum abandonate echivalează cu o mare risipă de resurse. Noi avem obiceiul ca atunci când se schimbă guvernarea, toate proiectele începute intră în conservare, se deteriorează sau se uzează moral, totul nefiind altceva decât risipă de resurse, pe care nu o vede nimeni, dar care se resimte în buzunarul fiecăruia, toată lumea ridică din umeri.




(27 ianuarie 2025) 

Planificăm individual, dar detestăm planificarea colectivă

 Fiecare dintre noi credem despre noi că suntem persoane chibzuite și de aceea, avem înnăscut talentul de a ne planifica:
- timpul,
- banii,
- activitățile,
- programul,
- pământul,
- suprafețele,
- întrebuințările,
în așa fel încât tot ce este legat de persoana noastră și uneori și de alte persoane, nu este lăsat la voia întâmplării, astfel încât să ne trezim cu surprize, mai ales neplăcute. Când planificăm, facem estimări și ne considerăm niște maeștri atunci când diferențele dintre ceea ce am planificat sunt foarte mici sau ceea ce rezultă din diferențe ne bucură nespus de mult și tratăm rezultatul ca fiind în avantajul nostru.

În viața de toate zilele, planificarea de aduce numai avantaje și viața noastră este o planificare perpetuă. 

Planificăm banii din salariu.

Planificăm concediul.

Planificăm activitățile din ziua următoare.

Planificăm vizitele pe care le facem la prieteni.

Planificăm când să mergem în club.

Planificăm cu ce să ne îmbrăcăm.

Când planificăm ceva în legătură cu persoana noastră, acceptăm ca între ceea ce am planificat să existe diferențe în raport cu ceea ce se întâmplă în realitate, căci mergem după proverbul că socoteala de acasă nu se potrivește cu socoteala din târg. În planificările pe care le facem nu ne deranjează diferențele. Nu ne urcăm cu picioarele pe pereți pentru că drumul de la serviciu până acasă nu a durat azi 30 de minute cât ne-am planificat, ci 45 de minute și nici că același drum a durat ieri 20 de minute.

Comunismul a denaturat și compromis semnificația planificării pentru că:

- a extins planificarea pentru toate domeniile vieții sociale, fără excepție,

- a fetișizat planificarea, devenind scop în sine,

- a transformat diferențele dintre nivelurile planificate și cele reale în catastrofe.

În acest context, societatea democratică de după 22 Decembrie 1989 a detestat conceptul de planificare. Nu se mai planifică numărul de studenți din facultăți. Nu se mai planifică numărul de magazine alimentare. Nu se mai planifică numărul de spitale. Nu se mai planifică producția de cereale. Nu se mai planifică șeptelul. Fiecare face ce vrea căci suntem o societate liberă și pe banul lui, fiecare face ce vrea. Lipsa planificării înseamnă risipă de resurse, căci a avea nenumărate facultăți care pregătesc în specializarea Y și foarte mulți absolvenți ai lor lucrează în alte domenii ca muncitori necalificați, este o risipă de resurse. Exemplele sunt numeroase, iar magazinele care-și trag obloanele la nici un an de la deschidere, confirmă efectul nociv al absenței planificării la nivel macroeconomic. Planificarea nu este un act decizional, ci un act de orientare și nimic mai mult.


(19 decembrie 2024)

Risipa la români

Conceptul de risipă trebuie înțeles corect și trebuie luate măsurile necesare fie pentru a reduce risipa, fie pentru a elimina risipa.
Există risipă care se vede.
Există risipă care nu se vede.

Dacă se sparge o conductă de apă și în mijocul străzii aparte o baltă, atât timp cât apa din conductă se revarsă în mijlocul străzii, această apă este apă risipită, din moment ce ea era destinată consumului și se duce acum în toate direcțiile, pentru a fi absorbită de pământ.

Dacă în remorca unui tractor se pune grâu și remorca nu este etanșă și pe măsură ce se deplasează, grâul curge pe stradă, tot grâul care se pierde pe traseu reprezintă resursă risipită, căci grâul trebuia să ajungă la moară pentru a deveni făină, iar pierderea llui pe drum, cel mult devine hrană pentru păsările cerului.

Acum foarte mulți ani, am văzut cum un șofer a acționat greșit bascularea unor geamuri care trebuiau să ajungă la ferestrele unui bloc, geamuri care prin căderea din remorcă s-au făcut țăndări, transformându-se în acest fel într-o risipă perfectă de resurse.

Tot ce am prezentat aici reprezintă resurse risipite care se văd, ne dăm seama de ele, căutăm ca pe viitor să nu se mai producă, dar există risipă de resurse care nu se văd sau dacă se văd nu le încadrăm în categoria resurselor risipite.

Risipa de timp este un tip de resursă care se risipește la tot pasul, dar pe care nu o sesizăm și o încadrăn necorespunzător în alte categorii, dar în realitate este risipă de resursă.

Să ne imaginăm că un tânăr urmează o facultate, se califică într-o meserie pe durata a trei sau patru sau șase ani și obține o diplomă care-i dă dreptul să profeseze în respectiva meserie cu brio, pentru că rezultatele sale la examene au fost dintre cele mai bune. După terminarea facultății, tânărul respectiv trece să lucreze în cu totul alt domeniu, unde câștigă de câteva ori mai mult decât ar câștiga dacă și-ar exercita profesia pentru care a terminat o facultate. În opinia mea, aceasta este o risipă de resursă pe care a făcut-o tânărul, căci avea posibilitatea să facă exact facultatea pentru care exercită profesia după terminarea altei facultăți, care nu-i folosește la nimic. Societatea acceptă astfel de modalități de a risipi resursele și procesul de instruire Bologna prin scurtările ciclurilor de instruire și prin flexibilitățile create cu creditele transferabile, a căutat să reducă risipa de resurse și să ofere tinerilor posibilitatea de a se pregăti exact pentru profesiile unde vor lucra pe piața muncii.

Risipa de resurse este la tot pasul. Trecem în orice moment pe lângă locuri care reprezintă expresia risipei de resurse.

Vedem clădiri în construcție abandonate. Ele reprezintă risipă de resurse.

Vedem arbori abia plantați, dar uscați. Ei reprezintă risipă de resurse.

Vedem peturi aruncate. Ele reprezintă risipă de resurse.

Vedem tineri care taie frunze la câini. Ei reprezintă expresia risipei propriilor resurse.

Este important să vedem mai clar cum stă treaba cu risipa de resurse și să încercăm să cuantificăm resursele care se pierd inutil, pentru a avea o imagine mai clară, căci înainte de a vorbi de schimbările climatice, trebuie să vorbim despre pierderea de resurse, căci între poluare și schimbările climatice se interpune risipa de resurse și dacă nu-i acordăm atenție, degeaba ne vom cârpi într-o parte, căci ne vom rupe din alte câteva mii de părți, iar munca noastră de combatere a cauzelor care determină schimbările climatice va fi o muncă în zadar.


(08 iulie 2024) 

Eu și planificarea comunistă

Pe mine m-a enervat planificarea comunistă pentru că mi-a creat senzația că face un lucru pe care nici Dumnezeu nu-l face și anume se bagă chiar peste tot,  crezând că rezolvă ea totul.

Se planifica producția de tractoare.

Se planifica producția de grâu.

Se planifica producția de țiței.

Se planifica producția de oțel.

Ajunsese să se planifice numărul de locuri în facultăți.

Ajunsese să se planifice numărul de clase în școli.

Ajunsese să se planifice numărul de copii în clasa a I-a.

Ajunsese să se planifice numărul de absolvenți de liceu.

Ajunsese să se planifice numărul de absolvenți de facultate.

Ajunsese să se planifice numărul de medii peste o valoare de la examene.

Nu am dat doi bani pe planificarea comunistă pentru că pornea de la ipoteze false. Dacă ai un șir de date așa-zise niveluri planificate pentru diferite domenii și dacă alături pui valorile reale și dacă există diferențe, planificarea devine doar ceva orientativ, ori în comunism, a îndeplini planul era un obiectiv în sine și vai de cei care nu îndeplineau planul și raportau restanțe la finele trimestrului sau la finele anului, nu neapărat că ei nu s-au străduit, ci doar din faptul că planul fusese eronat construit.

Planificarea comunistă era o activitate făcută de om și cum omul este supus greșelilor, este clar că și în planificare există riscuri ca omul să greșească. Mi s-a părut aberant ca planificarea să meargă până la niște detalii supărător de fix precizate, ca și cum mâna omului este o mână divină. 

În planificarea comunistă cineva planifica, altcineva se angaja și cu totul altcineva ducea planul la îndeplinire. Cei care se angajau solemn să îndeplinească planul erau politrucii de serviciu ai regimului comunist, oameni cu rolul exact de a mobiliza masele. Comunismul nu accepta nerealizări de plan și cu atât mai puțin rebuturile. Se zice că de frica sancțiunilor, la o fabrică de motoare electrice, când s-a trecut la construirea unei noi hale, pe când se săpau temeliile, au fost găsite nenumărate motoare rebutate, îngropate în pământ. Se zice că la o vizită  pe partid la o fabrică de porțelan, unui barosan i s-au prezentat cifrele legate de producție și că rebuturile au scăzut de la 5% la 4%, iar barosanul a ridicat din sprîncene și a zis că nu e de acord cu rebuturile. I s-a explicat că la producția de porțelanuri Rosenthal ponderea de rebuturi este de11%. Nu vreau să povestesc care erau consecințele la finele fiecărui sfârșit de semestru când la unele discipline ponderea restanțierilor era mai mare de 10%.

După căderea comunismului, planificarea a căzut în disgrație și s-a pornit pe drumul fiecăruia cu consecințele care se cunosc, căci au apărut dezechilibre datorită alunecării în extrema cealaltă a non-planificării, în care fiecare face ce-i bubuie prin cap, fără a ști dreapta ce face stânga.



(17 mai 2023) 

De la planificarea comunistă la risipa de resurse din democrație

Dintotdeauna, planificarea a fost asociată comunismului care din orice făcea obiect al planificării.
În comunism se planifica numărul de tractoare.
În comunism se planifica producția de grâu.
În comunism se planifica numărul de locuri în facultăți pe specializări.
În comunism se planifica numărul de kilometri de autostradă care trebuie realizați.
În comunism se planifica numărul de învățători care începeau un ciclu primar.
În comunism se planifica numărul de spectacole de teatru.
În comunism se planifica numărul de titluri de cărți de poezie care se publicau într-un an.

S-a creat impresia că totul se planifică în comunism.

După Decembrie 1989 planificarea a fost demonizată și s-a trecut în extrema cealaltă, adică nimic nu s-a mai planificat centralizat. Așa au apărut multe facultăți de drept, multe facultăți de actorie, multe facultăți de calculatoare, multe facultăți de medicină, multe facultăți de sociologie, multe facultăți de comunicare, pentru a răspunde cererii foarte mari a tinerilor care doreau să urmeze astfel de specializări, care erau deosebit de atractive în raport cu dorințele tinerilor de a se realiza în domenii pe care ei le considerau de mare succes, de mare viitor, unde tinerii se vedeau traversând etapele unor cariere de mare succes. Se știe că cererea la un moment dat se transformă în ofertă trei sau patru ani mai târziu, căci studenții devin absolvenți și ei întră pe piața muncii, oferindu-și serviciile ca persoane în căutarea unui job. Este adevărat că profesia de actor este excepțională. Este și mai adevărat că sunt foarte mulți absolvenți extraordinar de talentați. Tot atât de adevărat este faptul că numărul de teatre este cel care este, că numărul de posturi în teatre este cel care este și că foarte mulți dintre tinerii absolvenți care sunt actori ce au absolvit facultatea cu note foarte mari nu-și găsesc loc în teatru și trebuie să facă alte meserii decât cea de actor pentru acre s-au pregătit. Tot așa stau lucrurile și pentru unii dintre absolvenții de drept, de la comunicare, de la sociologie, de la psihologie și chiar și de la medicină, chiar dacă mediile lor de absolvire sunt dintre cele mai mari. Oferta de tineri pregătiți pentru anumite meserii este cu mult mai mare decât ceea ce are capacitatea de a absorbi piața muncii. De aceea, lipsa de planificare, în acest caz duce la risipă de forță de muncă, pentru că un tânăr pregătit pentru o profesie, care lucrează în cu totul alt domeniu, este o pierdere de resursă, o risipă de resursă care nu se conservă în niciun caz.

Rigiditatea planificării comuniste a făcut ca planificarea să fie abandonată. Normal este ca nivelul de informare din ziua de azi să permită tinerilor o mai bună evaluare a riscurilor de a nu lucra în profesia pentru care s-au pregătit și de aceea tinerii trebuie să se orienteze spre profesii de viitor, care să le permită exercitarea profesiei pentru care s-au pregătit, au mers la perfecționare și chiar la supracalificare.



(19 aprilie 2023)

Timpul la români

Noi avem talentul de a ne bate joc de timpul nostru cum multe alte nații nu-l au. Noi ne batem joc de timpul nostru este una, dar alții își bat joc de timpul nostru, cum își bat joc și de timpul lor, este alta.

Ne sculăm de la 3 noaptea să mergem să stăm la coadă să ridicăm pachetul de 25 Kg cu alimente de la UE, dacă suntem nevoiași, când distribuirea începe la ora 8.

Ne ducem  de la 6 dimineața și stăm la coadă la începutul lui ianuarie al fiecărui an să ne plătim impozitul cu un bonus de 5%, deși casieria se deschide pe la ora 9,00.

Datorită faptului că autobuzele vin aleator, pentru cele 10 stații cât este drumul nostru până la muncă, stații care se parcurg în 15 minute, noi plecăm cu 30 sau 40 de minute mai devreme, iar un drum zilnic de 20 de minute, devine de 60 de minute. Planificările noastre includ niște marje de timp de peste 30 de minute în cel mai banal caz, în timp ce în USA marja de timp nu depășește 5 minute.

Noi nu ne dăm seama că timpul este resursa care nu trebuie risipită, căci ea nu se stochează și pierderea acestei resurse cu așteptări, cu activități inutile, cu taifasuri de orice fel, nu duce la progres, ci, din contră, ne face să batem pasul pe loc.

Cândva am calculat că lipsa autostrăzii Pitești - Sibiu, pe durata a 10 ani, face ca risipa resursei timp să fie de o lună, ceea ce este foarte mult, în condițiile pe care le utiliza Karl MARX când dorea ca demonstrațiile sale să fie beton și fixa ipoteze de lucru care erau acceptate din start de toată lumea fără comentarii. 


(25 ianuarie 2023)

În loc de 24/24, ce-o pica și mai ales, când

Acum e vreme bună. Acum în construcții ar trebui să se lucreze 24 din 24, ceea ce nu se întâmplă.
Vineri e zi scurtă.
Luni se lucrează mai puțin, că e prima zi de după duminică.
Marți se lucrează mai mult, că oamenii nu și-au intrat în mână.
Miercuri se lucrează normal.
Joi se lucrează normal, dar gândul zboară la weekend.
Vineri ne gândim intens că e zi scurtă și ne pregătim să nu intrăm brusc în odihna bine meritată. 

Sâmbătă nu se lucrează că e zi liberă.

Duminica nu se lucrează că așa e dat de la Dumnezeu.

În construcții ar trebui din martie până în octombrie, echipele să lucreze 24/24 și să aibă un management perfect, să nu se facă risipă și toată lumea să câștige foarte bine. În loc să dai omului 3.000 de lei 3 luni, îi dai 9.000 de lei pe o lună, dar el face în acea lună cât ar face în trei luni. E o altă optică și șantierele n-ar mai fi împrăștiate peste tot, n-ar mai încurca circulația luni de zile și toată lumea ar fi mulțumită.
Al dracului și managementul acesta, bre!

(15 august 2022)

Stagnare prin distrugere

Acum ne aflăm în fața unor situații absolut incredibile. Sunt câteva construcții în București care trebuie demolateîn întregime dar sunt și construcții pentru acre trebuie demolate unu sau două sau trei etaje.
S-a ajuns aici pentru că:
- au fost date autorizații în mod abuziv;
- constructorii nu au respectat proiectul inițial;
- în loc de 7 etaje au fost făcute 9 etaje la bloc;
- amplasamentul construcției nu a respectat cerințele legale.
A construi inseamnă:
- a utiliza materiale;
- a folosi forțăde muncă;
- a face tot felul de cheltuieli;
- a vinde ceea ce s-a produs,
A pune în aplicare o hotărâre definitivăși executorie înseamnă:
- a demola câteva etaje sau toată clădirea;
- a folosi utilaje și mână de lucru pentru a demola;
- a crea disconfort celor care au plătit apartamentele ce vor fi demolate;
- poluare pe durata demolării;
- materiale ce sunt duse la gropile de gunoaie.
Iată un mod de a face risipă. Cu acele amteriale și cu forța de muncă și cu utilajele era posibil să se construiască alte blocuri, alte clădiri și coeficientul de folosire a resurselor ar fi fost 100%.
Se mizează pe iertarea de către legiuitor a neregulilor, pe tergiversarea proceselor, pe întârzâierea punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive și executorii.
Stă mărturie construcția de lângă Catedrala Sf. Iosif pentru acre există mari probleme tehnice în a pune în aplicare demolarea. Risipa de resurse este evidentă acolo pentru că:
- au fost consumate resurse deosebite;
- clădirea stă nefolosita;
- clădirea trebuie demolată;
- sunt probleme tehnice aproape insurmontabile legate de demolare;
- problema este în coadă de pește de 10 ani.
Se vede că abordarea acesta a lucrului care merge și așa a dus la stagnare prin risipă de resurse în obiective ce nu-și găsesc utilitate sub nicio formă.
Oamenii trebuie să înțeleagă că un proiect trebuie executat așa cum trebuie, fără abateri. Orice abatere înseamnă demolare, adică distrugere, adică risipă, adică stagnare, nu dezvoltare. Clar!
(28 februarie 2016)