De ce învățătoarea are norma didactică de 4 ore pe zi?

Mulți proști se întreabă: cum este posibil ca învățătoarea să muncească doar 4 ore pe zi, când ei la birou sau în atelier sau pe șantier lucrează cel puțin 40 de ore? Ei, pentru că sunt proști, deși au fost la rândul lor elevii unei învățătoare, uită că învățătoarea:
- lucrează cu cel puțin 25 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani,
- în cele 4 ore trebuie să-i învețe tot felul de lucru pe cei mici,
- modelează suflete de copii cu maximă sensibilitate,
- trebuie să se comporte diferit cu fiecare dintre cei 25 de elevi,
- face evaluări pentru munca depusă de elevi, iar elevii nu acceptă nedreptățile,
- are vorbe bune pentru fiecare elev, căruia îi vorbește diferit, să se facă înțeleasă,
- își păstrează calmul, chiar dacă elevii din clasă nu prea sunt disciplinați,
- în cele 4 ore nu are voie să se gândească altundeva decât la elevii din fața ei.

După ce termină cele 4 ore, învățătoarea corectează teme, acordă calificative, pregătește programul pentru ziua următoare și realizează materiale didactice pentru ceea ce va face la clasă a doua zi.
Nu oricine are harul de a fi învățătoare și de aceea, sunt țări în lume în care elevii, dar și foștii elevi, când își întâlnesc învățătorul se înclină în fața lui și îi sărută mâna. Este vremea ca nimeni să nu mai comenteze de ce învățătoarea muncește doar 4 ore pe zi, căci munca ei este cu mult mai grea decât multe alte munci, căci în cele 4 ore, învățătoarea are timp pentru ea doar să respire, căci ochii elevilor din clasa ei sunt ațintiți asupra sa și așteaptă informație și acțiune minut de minut.

Dacă munca învățătoarei ar fi ușoară, cu siguranță, multe femei s-ar face învățătoare, dar ele preferă să se facă dansatoare la bară, coafeze, manichiuriste, cântărețe, barmanițe, gărzi personale.

(04 iulie 22025)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ionel ȘUBĂ

Despre Ionel ȘUBĂ am o mică poveste. Eram în clasa a doua de școală elementară și o colegă de clasă, s-a ridicat în picioare și i-a spus învățătoarei că i s-a furat ascuțitoarea. Învățătoarea a trecut pe la toți elevii care stăteau pe rând cu eleva care reclamase furtul și ne-a întrebat pe fiecare dacă am furat sau nu ascuțitoarea. Probabil, eu m-am înroșit la față când m-a întrebat. Învățătoarea a considerat că eu am furat ascuțitoarea. M-a scos în fața clasei, mi-a tras câteva palme peste față și m-a pedepsit să stau cu mâinile ridicate în fața clasei. La un moment dat, colegul meu Ionel ȘUBĂ, care stătea în banca din spatele elevei care reclamase furtul, s-a ridicat în picioare și a zis că a văzut ascuțitoarea sub stinghia de la bancă unde elevii își sprijină tălpile de la picioare. Învățătoarea a verificat. Așa era. M-a trimis în bancă. La noi în casă hoția era o rușine și părinții ne-au învățat să fim cinstiți, să nu furăm și să nu mințim. Din acea clipă am urât-o pe învățătoarea mea. Dumnezeu a vrut ca peste ani, când eram lector universitar și pe strada mea din mahalaua copilăriei nu ploua cu lector universitari, venit pe la ai mei, m-a chemat mama la poartă să-mi zică de învățătoarea mea, care avea o fiică studentă la noi și că ar vrea să stea de vorbă cu mine. I-am zis mamei că nu vreau să stau de vorbă cu ea, pentru că a zis că am furat o ascuțitoare și că ma pedepsit pe nedrept. Cred că a plecat mâhnită că un fost elev al ei n-a vrut s-o vadă, s-o respecte. În mintea mea, cel care m-a salvat a fost colegul meu Ionel ȘUBĂ, un băiat tăcut, așezat, care nu vorbea mult, care răspundea doar la ceea ce era întrebat. El a simțit atunci să spună un adevăr, să facă dreptate și l-am apreciat, dovadă că după 63 de ani de la întâmplare, nu i-am uitat nici numele și nici gestul.

(13 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ion DUMINICĂ

Cu Ion DUMINICĂ elevul căruia noi îi ziceam Mănel, am fost coleg de clasă mai puțin de doi ani, clasele a II-a și ceva din clasa a III-a. Părinții lui cumpăraseră pământ peste drum de casa noastră și-și făcuseră o căsuță din chirpici. Mănel mai avea doi frățiori mai mici. El venea la școală ca și noi ceilalți, pe jos, îmbrăcat modest, încălțat modest, cu ghiozdan ca și noi, făcut din carton vopsit să nu-l ude apa. Scriu despre Mănel căci m-a impresionat o anumită situație, pe care n-am s-o uit cât voi trăi. Mănel, a întârziat într-o zi de la școală. A spus că a fost la un spital pentru analize. Învățătoarea, Cecilia M. nu l-a crezut, a zis că minte, că a întârziat că nu s-a sculat devreme și nervoasă cum era, i-a tras două palme peste față, una dintre ele fiind un dos de palmă unde era avea un inel, care i-a zgâriat adânc fața lui Mănel.
Au trecut câteva zile și am aflat că Mănel a murit pe masa de operație la spital. Noi, elevii clasei, am mers în pădurea din spatele școlii și am cules viorele. Încă mai erau petece de zăpadă prin pădure, dar florile erau deja răsărite. Când am mers cu buchețelele de viorele să le punem la coșciugul lui Mănel, acesta parcă dormea. Avea pe obraz semnele lăsate de piatra de la inelul învățătoarei Cecilia M, femeie nenorocită. Ani în șir m-a urmărit imaginea lui Mănel și nu mi-a dispărut nici acum și mă gândesc cât de bestie să fii să faci așa ceva unui pui de omuleț!

(06 februarie 2023)