Ce înseamnă un ziar 100% independent?

Să ne imaginăm o situație ideală, definită prin:
- o mulțime de cetățeni avizi de informație absolut obiectivă,
- un nene cu conștiință civică desăvârșită și cu ideea de a face ziar 100% obiectiv și independent,
- mai multe tanti și mai mulți nene de moralitate desăvârșită pe post de jurnaliști independenți,
- o bancă dispusă să crediteze pe nenea cu ideea,
- furnicuțele cu moralitate maximă scriu articole și scot ziarul independent,
- cetățenii avizi de informație cumpără exemplarele ziarului,
- este asigurat ciclul de creație și de tipărire,
- și au trăit așa până la adânci bătrâneți.

Ziarul independent, obiectiv, deci imparțial, prezintă realitatea exact așa cum este ea, în urma unei documentări complete, prezentând toate punctele de vedere și trăgând concluziile reale, fără părtinire. O astfel de abordare este extrem de greu de imaginat, pentru că:

- nenea cu ideea de face ziarul este și el om, cu calitățile și defectele lui,

- mulțimea de jurnaliști sunt și ei oameni, cu calitățile și defectele lor,

- funcționarii din bancă sunt și ei oameni cu calitățile și defectele lor,

- cumpărătorii ziarului sunt și ei oameni cu calitățile și defectele lor.

Ziarul independent există într-un mediu unde oamenii au calități și defecte, dar peste toate acestea au interese.

Nenea cu ideea se dorește patron, care dorește profit și nu oricum, ci un profit maxim din vânzarea ziarelor.

Nenea jurnaliștii și tanti jurnalistele, vor și ele salarii și nu orice salarii, ci salarii babane.

Banca vrea și ea dobândă la creditul acordat, iar recuperarea și-o dorește rapidă.

Cetățenii cumpărători de ziare vor și ei știri și nu orice fel de știri, ci știri senzaționale. Cum oamenii sunt impresionați de fapte negative, numai stricarea echilibrului dintre faptele pozitive și cele negative, prezentate în paginile ziarului, determină prăbușirea obiectivității. Cum ziarul nu are 1.000 de pagini pentru a reflecta tot ce se întâmplă într-un spațiu mioritic, numai selectarea faptelor și dimensionarea subiectivă a relatărilor, distruge caractertul independent al ziarului. 

Nu am suflat o vorbă despre transmiterea în paginile ziarului a efectelor generate de defectele  patronului, dar și de defectele jurnaliștilor, inclusiv presiunile mediului înconjurător, toate ducând la pierderea independenței ziarului. Într-o societate unde independența și obiectivitatea sunt deziderate mai mult sau mai puțin iluzorii, obiectivitatea și independența jurnaliștilor devine relativă, până la nivelul minim de acceptabilitate, iar acest minim are un caracter relativ, tinzând spre zero de foarte multe ori.

(11 martie 2025)

Români, cine vă manipulează?

Dacă prin manipulare înțelegem acea acțiune prin care ni se spun mesaje despre o anumită temă, noi le ascultăm și suntem influențați să facem acele acțiuni pe care emițătorul mesajului le dorește, înseamnă că viața noastră este o manipulare continuă.

Nu spunem că părinții ne manipulează, ci că ei ne îndrumă.

Nu spunem că profesorii ne manipulează, ci că ei ne învață.

Nu spunem că angajatorul ne manipulează, ci că ne stimulează.

Credem că televiziunile manipulează.

Credem că liderii politici țin discursuri să ne arate ce vor face ei, dar ne manipulează să-i votăm.

În ziua de azi există tehnici de manipulare, există cărți de manipulare, există specialiști în manipulare, numai că noi suntem prea siguri de noi și credem că suntem pe picioarele noastre și nimeni și nimic nu ne influențează, nu ne manipulează, nu ne dirijează, nu ne impune ceva. Credem că dacă avem bani, avem independența de acțiune și facem totul exact așa cum vrem noi. În realitate suntem manipulați de dimineața de când ne sculăm, până noaptea când adormim. 

Când citim ziarul, găsim involuntar mesaje care ne manipulează.

Când deschidem televizorul, știrile conțin procente alarmante de mesaje manipulatoare.

Șefii noștri ne manipulează pe față, fără jenă și fără ocolișuri.

Arta este o formă de manipulare subtilă, de care nu prea ne dăm seama din prima și când ne dăm seama este prea târziu. dacă vrem să nu ne lăsăm manipulați trebuie să trăim într-un glob de sticlă, izolați de lume, ceea ce nu este realizabil. Deci, acceptăm manipularea ca formă primară a existenței noastre. Fără manipulare nu am exista. Noi suntem manipulați, dar și noi, la rândul nostru îi manipulăm pe alții, ca scorul să ne fie cumva favorabil. Dacă ar fi să răspund la întrebarea din titlu, răspunsul corect este că toată lumea manipulează pe toată lumea. Unii o fac mai bine, devenind câștigători, iar alții o fac mai prost și pierd, iar noi le zicem perdanți sau ratangii că sună mai bine și ne consolează.


(21 mai 2023)

Propaganda comunistă

Propaganda comunistă a ajuns la niște cote de rafinament de excepție și am mari mirări cum propagandiștii de dinainte de 1989 care erau adevărați maeștrii se comportă acum ca niște terfeloage capitaliste, deși continuitatea în meserie le-ar fi adus mari avantaje, cu mult mai mari decât ceea ce obțin ei acum de pe poziția de capitaliști vopsiți.

Propagandiștii din presă erau selectați după criterii extrem de precise pentru a fi devotați cauzei comuniste și pentru a fi slugi credincioase partidului și conducătorului. Ei aveau al șaselea simț, acela de a intui ceea ce vrea partidul și nici nu mai era nevoie ca de la partid să vină mesale, căci propagandiștii de presă ticluiau materialele cele mai potrivite. Numai așa se explică apariția în Scânteia, în Scânteia tineretului, în România liberă, ziare centrale, dar și în ziare locale, nesfârșitele ode în proză aduse partidului, realizărilor din societatea socialistă multilateral dezvoltată și desigur, totul datorită conducerii înțelepte a partidului în frunte cu secretarul său general. Deja presa a inaugurat formulările standard ale limbii de lemn, care făcea ca totul să fie predictibil doar citind titlul unui articol.

Propagandiștii din televiziune, aveau la dispoziție imaginea, mișcarea, sunetul, culoarea și muzica, spațiul lor de mișcare fiind cu mult mai mare decât cel din presă unde cuvântul și poza alb-negru erau singurele scule cu care se manevra. Deși timpul de emisie era de două ore, propagandiștii din televiziune aveau suficient timp pentru a se destrăbăla și pentru a se prostitua în plenitudinea limitelor pe care ei înșiși și le impuseseră ca vocabular, ca ținute și mai ales ca tematică. Îmi amintesc emisiunile de duminica cu mase extraordinar de bine manipulate, cu portretele cât blocul ale tovarășului, cu corurile lălăite, cu sopranele și cântăreții de folclor miorlăiți, dar și cu actorii care recitau versuri de o stupizenie dusă la extrem. Totul era făcut să ducă mesajul că la noi comunismul echivalează cu raiul pe pământ.

Propagandiștii din artă au dovedit că știu să-și adapteze instrumentele în a făuri cultul personalității. Numai așa se explică apariția de sculpturi, de tablouri, de fragmente de roman (Delirul), de poeme, de cântece de muzică ușoară în care personajul principal era Nicolae CEAUȘESCU, înfrumușețat până la idilismul abject, dar pentru fiecare producție acceptată la vizionări se plătea bine, chiar foarte bine. Propagandiștii din artă au evoluat mișto și unii au transmis genetic ceva din talentele lor din moment ce s-a continuat și în anii trecuți cu picturi pentru un milionar redat ca sfânt pe cal, ca personaj biblioc în tot felul de ipostaze, care mai de care mai picante și aducătoare de scoruri autorilor.

Am scris despre propaganda comunistă care era:

- coordonată,

- profundă,

- eficientă,

- plătită,

- zgomotoasă,

- generalizată,

- angajantă,

ceea ce observ că propaganda din zilele noastre nu are niciuna dintre caracteristici, deși se consumă resurse cu mult mai mari și încercările sunt mult mai numeroase, dar care nu depășesc stadiul de experiment deși au trecut 30 de ani de la implementare. Este creată doar aparența de independență, deși realitatea este cu totul alta, căci propagandiștii prin comportamentul de cățeluși, arată cine le este stăpânul care le ține zgarda și care-i ghidonează pentru a le oferi după aceea hrana cea de toate zilele.

(19 martie 2021) 

Actualualitatea românească în presă

Actualualitatea românească în presă este exact ceea ce mă așteptam să fie, adică:

• tabloide;
• mișto;
• pamflete; nimic;
• anunțuri de vrăjitororii; linii fierbinți;
• masaj erotic;
• descrieri scandaluri;
• nicio analiză;
• nicio informație utilă.

Așadar, presa nu mai reprezintă prea mare brânză. Lumea care dă 3 lei pe un ziar vrea o informație care să-i folosească la ceva. Cursul valutar folosește, dar îl ia de pe net. Vremea este bine de știut, dar o ia de pe net actualizată la nivel de ore. Ceea ce trebuie să dea presa și nu dă, sunt analizele complexe atât economice cât și politice. Și în plan cultural presa are de zis oarece fie despre un film, fie despre un spectacol de operă, fie despre o carte. Numai că, bântuită fiind de favoritisme și subiectivism, cronicile și steluțele acordat, sunt varză și neghidînd cumva, nu folosesc la nimic. Acum presa zice că ar fi fost omorâta. Nu, presa s-a sinucis din neprofesionalism și lipsă de conținut util. Nu voi da niciodată 3 lei să aflu cine s-a mai încârligat cu cine, ce borfaș a mai fost prins sau ce pârnăiaș a mai scris vreo 10 cărți pe zi în celula unde inspirația este celestă. Nu mai este nimic de făcut momentan pentru că un jurnalist profesionist ca unul de le New York Times se face în 20 de ani și timpul nu mai are răbdare, vorba scriitorului.

(11 octombrie 2016)