5 semne că o sală de fitness va intra în faliment

Merg de foarte mulți ani la săli de fitness care au evoluat, dar unele dintre ele au ajuns la faliment, iar eu am văzut semnele falimentului, dar nu am ținmut seama de ele și am rămas cu banii de abonament dați unor escroci. Semnele că sala de fitness va intra în faliment sunt:
- echipamentele rămân nefuncționale pe durate nedeterminate,  
- mentenanța durează nepermis de mult,
- apar facilități exagerate la abonamente, pentru a colecta bani cu care să fugă, 
- starea curățeniei lasă de dorit,
- cei din conducere vorbesc despre investiții masive, dar nu întreprind nimic.

O firmă serioasă face totul pe tăcute ca beneficiarii să se bucure de facilitățile pentru care au plătit banii din abonament. Carențele manageriale sunt premisele falimentului, căci aceste carențe nu apar din senin, ci sunt rezultatul firesc al lipsei de preocupare ca sala de fitness să fie funcțională la cele mai înalte cote de curățenie, de mentenanță a echipamentelor și mai ales de derularea a activităților de către personalul ce deservește sala.

În momentul în care un echipament este scos din sală și pus la vedere într-un hol și stă acolo defect cu săptămânile, acesta este un semn rău, în sensul că firma care gestionează sala este foarte aproape de faliment. Acolo nu se repară echipamentul și nici nu sunt înlocuite, că nu sunt bani, iar absența banilor are cauze legate direct cu falimentul.

Dacă apar prin sală persoane din management care încep să prezinte planuri fantastice de renovare, de înlocuire a echipamentelor cu unele de ultimă generație, dar se sugerează și niște abonamente speciale ca preț, este clar că echipa managerială dorește banii clienților pe abonamente în avans, dar ei nu vor face nicio investiție, ci vor pleca cu banii. Ei mizează pe credulitatea acelor clienți care cred că vor face fitness întro sală cu dotări de top, dar vor plăti abonamente aproape simbolice. Se apelează la naivitatea clienților și acest lucru stă numai în firea escrocilor care duc orice afacere spre faliment, obținând profitul doar pentru ei, păcălind pe cei care nu-și dau seama de adevărata realitate.

Clienții trebuie să fie atenți la curățenia sălii, la rupturile de stoc la consumabile, la ritmul în care se face mentenanța, la curățenie și la comportamentul personalului.


(13 iulie 2024)

193

193 este număr prim. Suma cifrelor 1 + 9 + 3 = 13 iar 13 este și el număr prim. Numai că nu numerele prime ne interesează, ci faptul că 193 reprezintă numărul de miliarde de euro cu care s-a împrumutat statu român în ultimii câțiva ani, pentru chestii despre care nimeni nu scoate o vorbuliță. Cele 193 de miliarde de euro, nu se regăsesc în:
- kilometri de autostradă,

- fabrici care să producă bunuri de consum,

- agricultura bio,
- spitale regionale,
- construcția vreunei săli de spectacole,
- construcții de școli și universități.
Cele 193 miliarde de euro au fost tocate aiurea și toată lumea ridică din umeri, atât timp cât legile sunt făcute în așa fel încât nimeni nu răspunde pentru nimic și șansa de a recupera ceva din cheltuielile aiurea sunt nule, cu siguranță și toată lumea este fericită. 

Lucrurile au luat-o rău la vale și marele adevăr se apropie cu pașii cei mai repezi cu putință, ceea ce impune luarea de măsuri severe pentru eliminarea opulenței și cheltuielilor din banul public fără rost, de către cei puși să facă cheltuieli cu chibzuială, dar care văzându-se în fața sacului cu bani și a butoiului cu miere, au băgat mâna adânc, au luat și tot au luat, iar acum a venit momentul adevărului.


(04 octombrie 2023)

9 semne prin care să-ți dai seama că o sală de fitness-culturism întră în faliment

La români există ideea că afacerea merge de la sine și de aceea, în loc să se ocupe zi de zi de afacere, să o îmbunătățească și să se gândească la client, patronul român, după ce a pornit afacerea, face orice altceva decât să se ocupe de afacere și:
- își cumpără câine,
- joacă table la umbră,
- se plimbă în stațiuni exclusiviste,
- chefuiește cu prietenii,
- se dă mare față de vecini.

Procedând în acest fel, afacerea o ia la vale și clienții, mai ales la sălile de fitness-culturism unde se lucrează pe bază de abonament, trebuie să fie atenți pentru a nu ieși șifonați, adică să plătească abonamente și să nu beneficieze de ele că sala se închide pe motiv de faliment. Voi da câteva semne din care se vede că afacerea o ia iremediabil la vale, ca orice client să nu pice în plasa patronilor care vor să se salveze pe pielea clienților.

Semnul nr. 1: aparate defecte stau pe holul de la intrare fără a se ocupa cineva de ele.

Semnul nr. 2: personalul dă telefoane pentru reînnoirea de abonamente când cele vechi nu au expirat.

Semnul nr. 3: benzi multe sunt nefuncționale de multe zile și nimeni nu se ocupă de ele.

Semnul nr. 4: lipsesc consumabilele din ce în ce mai frecvent.

Semnul nr. 5: la vestiarul de bărbați face curat o femeie.

Semnul nr. 6: curățenia în sală și la vestiare este precară.

Semnul nr. 7: componentele uzate de la aparate nu sunt remediate.

Semnul nr. 8: personalul de la sală este rarefiat,

Semnul nr. 9: dușurile nu funcționează și nu sunt reparate.

Eu zic că sunt suficiente aceste semne să ne dăm seama că ceva este în neregulă cu sala de fitness-culturism și să fim foarte prudenți în a prelungi abonamentul, mai ales când ni se livrează niște himere drept avantaje, precum o lună în plus la abonament sau servicii care de fapt sunt de banalitate evidentă.


(01 septembrie 2023)

Sustenabil, durabil, rezilient...

Ca și în vremurile comuniste, lumea de azo vehiculează niște cuvinte cheie de bun simț, pentru a marca dorințe ți obiective de urmărit pe termen lung. 
Sustenabilitatea este cuvântul cheie prin care se arată că se dorește ca economia, afacerea și orcie altă activitate pe care o întreprindem, să se susțină, adică să nu fie nevoie de bani de la buget sau să nu fie nevoie să tot scoatem bani din buzunar.  Să zicem că am făcut o mică făbricuță de tricoteje. Am băgat bani în chirii, în utilaje, în materie primă, în salarii. Facem producție, pe care o vindem și la final de lună când tragem linie, am obținut un profit de 7%, ceea ce arată că afacerea este sustenabilă, adică cu banii încasați cumpărăm materie primă, plătim chirii și salarii.Dacă pentru a continua producția trebuia să vin cu bani de acasă, afacerea nu era sustenabilă. Nu mă apuc acum să discut că atunci când vreau să mă dezvolt fac credit. Afacerea dezvoltată este sustenabilă dacă sunt în stare să cumpăr materii prime, să plătesc salarii și chirii, dar să achit și ratele la bancă. Altfel, gândirea mea nu a fost bună și afacerea dezvoltată nu este sustenabilă.

Durabilitatea este un alt deziderat când ne apucăm să facem ceva. Când mergem prim mahala sau prin târg, vedem multe obloane trase pe la tot felul de dughene. Înseamnă că cei care au încercat ceva, vreo afacere, au făcut calcule proaste, afacerea nu a mers pe termen nici măcar mediu și au trebuit s-o închidă, deci nu a fost durabilă. Afacerea este durabilă dacă pe parcursul mai multor ani nu trebuie să operăm schimbări majore fie în liniile tehnologice, fie în materiile prime de bază, fie în structura produselor pe care le realiză, Dacă am început afacerea cu o frizerie, ne dăm seama că nu merge și ne apucăm să oferim servicii de zugrăvire a apartamentelor, înseamnă că frizeria nu a fost o afacere durabilă.

Reziliența este acea caracteristică a unei afaceri de a face față la schimbările din societate și la șocurile din zona energetică, a materiilor prime, a forței de muncă, deci de a rezista tuturor condiții lor potrivnice ei. Să presupunem că am deschis o afacere care produce gogoși. Dacă a crescut prețul uleiului, prețul făinii și prețul gazelor încât pentru a menține profitul, trebuie triplat prețul, este clar că la un asemenea șoc de creștere a prețului, volumul vânzării gogoșilor va scădea și este la fel de clar că afacerea nu va rezista, ceea ce arată că ea nu este rezilientă. Cele mai mari șocuri sunt însă nu cele legate de prețuri, ci de nivelul tehnologic. Dacă am făcut eroarea să achiziționăm o linie de producție pentru a realiza televizoare de o generație veche, din start am acceptat că afacerea noastră nu este rezilientă. Șocul va fi enorm din moment ce televizoarele noastre vor rezista doar pe un segment nesemnificativ al pieței.

Dacă o luăm la bani mărunți, sustenabilitatea, durabilitatea și reziliența erau caracteristici pe care și bunicii noștri le urmăreau. Când se apucau să facă o casă, urmăreau sustenabilitatea, căci a face o casă din materiale de calitate inferioară ar fi însemnat ca tot timpul să repari la ea, deci să bagi bani și să nu te bucuri deplin de ea niciodată. Ei urmăreau și durabilitatea, căci nimeni nu-și permitea să facă o casă pe care s-o dărâme o dată la cinci ani pentru a face o altă casă, doar din cauză că ea este atât de șubredă încât există riscul să se dărâme pe noi în orice moment. Și caracteristica de reziliență era urmărită de bunicii noștri. Noi avem aici o zonă seismică și casa trebuie să o facem să reziste șocului seismic. O casă trebuie să reziste și șocurilor sociale. Când au venit comuniștii la putere, primul lucru pe acre l-au făcut, au confiscat casele foarte arătoase, transformându-le în sedii de primării, în școli, spitale, case ale pionierilor sau pur și simplu să locuiască în ele burghezia roșie.

Când mergem prin orașe vedem case începute și neterminate, ceea ce dovedește că proiectele lor au fost nesustenabile. Vedem case în paragină, ceea ce pune sub semnul întrebării durabilitatea lor. Vedem case care au pereții chiar în stradă, iar aici reziliența spune totul în legătură cu ele.


(15 ianuarie 2023)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Mihăiță URSU

Mihăiță URSU are un CV încropit ca să-l avantajeze, nu pentru a prezenta cine este cu adevărat Mihăiță URSU, pentru a estima valoarea sa din citirea acelui CV.
Mihăiță URSU a terminat liceul în anul 1994.
Mihăiță URSU a terminat facultatea în anul 2004.
Mihăiță URSU este inginer, specialist în geodezie.
Mihăiță URSU este acum director general al TAROM.
TAROM este o organizație a statului român aflată în pragul falimentului.
Mihăiță URSU trebuie să restructureze de urgență TAROM.
Mihăiță URSU m-a dezamăgit că din ianuarie 2022 de când este director general al TAROM nu a anunțat nicio măsură radicală care să însănătoșească TAROM.
Mihăiță URSU nu a întreprins nimic pentru a dispersa viesparul de rubedenii din TAROM.
Mihăiță URSU m-a dezamăgit că este un om moale, căci el nu are dimensiunea profesională care să-i permită luarea de măsuri drastice. Faptul că a fost membru CA de la TAROM din septembrie 2021, nu este suficient pentru a fi exact ceea ce are nevoie TAROM de la un director general. 
Mihăiță URSU m-a dezamăgit că a acționat în a accepta poziția de director general al TAROM fără a pune condiții. El trebuia de pe poziția de membru CA să-și definească o strategie pe o pagină A4 și să o pună sub nasul celor care l-au numit și ei să semneze. Atunci foaia A4 devenea foaia de parcurs a lui Mihăiță URSU și dacă ea conținea măsurile drastice necesare pentru a aduce TAROM pe linia de plutire, era OK. Acum, Mihăiță URSU este și el ca oricare altul care l-au precedat, adică un director general care va perpetua starea nenorocită de lucruri din TAROM, creată de niște oameni slabi care s-au perindat acolo, puși pe criterii politice.

(06 septembrie 2022)

City Insurance sau semnul lăcomiei

Se știe că pierd numai cei care urmăresc chilipirurile. Dacă în piață apare un jucător care oferă un serviciu sau un produs la un preț mai mic cu cel puțin 30% decât media pieții, ceva necurat este acolo. Oamenii, în loc să stea și să judece că este imposibil să fie prestat serviciul sau să fie vândut produsul la un asemenea preț, fără ca acolo să se ascundă ceva necurat, trec la acțiune și investesc.
După ce au făcut investiția, jucătorul din piață care a practicat  acel preț nerealist și fără vreo acoperire, nu face altceva decât să se îndrepte spre direcția pe care și-a proiectat-o din start, adică să dispară cu banii sau să ridice din umeri când este tras de guler și să scoată buzunarele goale, arătând că nu are de unde să returneze banii primiți de la investitorii care au devenit instantaneu doar simpli păgubiți.
Escrocii nu există fără persoane credule și se pare că oamenii care se lasă ademeniți de escroci nu sunt deloc puțini. Oamenii își fac calcule de eficiență și dacă nu știu să facă diferența între chilipir și țeapă, se găsesc de cele mai multe ori în situații deloc confortabile.
City Insurance a vândut polițe de asigurare cu cel puțin 30% sub prețul pieții. Se știe că oricine dorește să aibă unele certitudini legate de valoarea despăgubirilor. Una este să fie scris ceva și alta este să se întâmple ceea ce este scris acolo. Când City Insurance a depășit masa critică a polițelor încheiate, adică undeva la 3.000.000 a început dansul, care a constat în:
- plata de despăgubiri,
- efectuarea de tranzacții fictive,
- derularea de procese evazioniste,
- furt la drumul mare.

Noi avem un proverb: cine nu deschide ochii, deschide punga. Se potrivește cel mai bine cu ceea ce se întâmplă cu City Insurance. Ca actor în piața de asigurări RCA, a apărut, a avut o evoluție spectaculoasă și oamenii, fără să se documenteze prea bine au investit acolo și au crezut că vor și avea beneficii scontate, mergând mai mult pe ideea că lor nu li se va întâmpla să folosească acea poliță, știut fiind faptul că din 5 milioane de șoferi cam 2,5 milioane sunt antrenați în evenimente rutiere care necesită folosirea RCA. La un risc de 50% orice om se gândește că o economie de 30% este bine venită. O asigurare este pe cel mult un an. Dacă cineva a făcut asigurarea în noiembrie trecut, o lună de așteptare și de mers în condiții de neacoperire de consecințe ale unui eveniment rutier este de acceptat. Cine mai are 6 luni din poliță riscă și asta este, va face o altă asigurare la o altă companie de asigurări la un preț care e foarte apropiat de prețul pieții și se rezolvă. Așa că creierul de la City Insurance care a gândit escrocheria a știut el bine ce face, exact ca escrocii de la CARITAS și FNI.

(23 septembrie 2021)

Iminența dispariției sistemului bancar

Sistemul bancar a fost dintotdeauna sursa marilor crize economico-financiare ale lumii pentru că:

- lăcomia bancherilor este infinită;

- bancherii știu că orice ar face, statele îi vor salva;

- inventivitatea din bănci are la bază ipoteze facile; 

- creditele neperformante nu se acoperă de către bănci;

- frica efectului de joc puzzle nu generează prudență;

- ideia de faliment a unei bănci trezește groază;

- etalonul aur fiind dominator, naște monștri;

- statele se simt cu musca pe căciulă deși n-au de ce;

- băncile nu țin seama de nimeni și de nimic.

Se observă că băncile centrale se poartă cu mănuși cu băncile din sistemele lor naționale, iar relațiile așa-zise de colaborare se dovedesc în mod artificial relații de cooperare, deși în realitate toate băncile au interese divergente între ele, ce pe pune în situația să se sfâșie la o adică, până la epuizarea definitivă.

Deși există modalități civilizate de coexistență în cadrul sistemului bancar, migrația capitalului merge către zonele cele mai vulnerabile, iar statele, mizând pe inocența cetățenilor lor nu caută să impună constrângeri care să domolească lăcomia din bănci, manifestată prin:

- facilități care maschează abordări oneroase;

- comisioane cu caracter discreționar;

- plasarea riscului lor la alții, cei nevinovați.

Ceea ce se întâmplă acum, când există o circulație a informației la un nivel extrem de ridicat, ceea ce le-ar permite băncilor armonizarea intereselor și nu realizarea de carteluri fantomă, este efectul de bumerang. Se știe că în timpul crizei economice din acest început de mileniu, toate statele au pompat în bănci bani cu nemiluita, tocmai de la a le salva. Este cunoscut că niciun stat nu are resurse infinite, chiar dacă ar garanta cu teritorii naționale, ceea ce înseamnă că la un moment dat sel, statul nu mai are cum să salveze nu o bancă, ci întregul sistem bancare, ceea ce duce la prăbușirea acestuia în totalitate. Iminența acestui proces deja se simte și încercările disperate ale băncilor de a crea aparența unei liniști prin declarații de soliditate este liniștea de dinaintea furtunii. Politicile bămcilor sunt neadaptate, din moment ce informatizarea din bănci nu a însemnat schimbarea mentalității acestora. Existența în paralel a fluxurilor manuale cu cele electronice și mai ales repetitivitatea atacurilor cubernetice din bănci cu efecte nocive asupra acestora, sunt numai două aspecte care arată imobilismul sistemului bancar, acest miriapod putred, cu picioare de lut, inert și generator de inechități sociale grave, profunde și ireversibile.

Omenirea în felul ei trebuie să nu mai asiste pasivă la acest joc mârșav al băncilor cu populația, dar și cu statul însuși pe care îl tot împrumută să acopere incompetența unor strategii, ci ar trebui să gândească activ. În momentul de față, singurul scenariu este acelea pe care populația trebuie să și-l facă minimizând raporturile fiecăruia dintre cetățeni cu sistemul bancar, în ideia minimizării riscurilor pe care îl vor aduce prăbușirea băncii unde ei își țin banii, dacă au bani depuși. Chiar conceptul de bani este pus în pericol prin fragilitatea sistemului financiar-bancar și de aceea, ideia de a reduce totul la etalonul aur este o soluție temporaă, până când tot oamenii vor descoperi ceva cu totul revoluționar care să înlocuiască băncile, creditele, dar care să aducă decență și echilibru în raporturile dintre cei ce vor să se dezvolte și cei care dispun de resursele dezvoltării. Optimizarea care este acum unidirecțională, adică maximizarea profitului bancar, trebuie să însemne cu totul altceva, încât principiul ca toată lumea să câștige dintr-o afacere profitabilă să fie o realitate și nu o premisă fantasmagorică, irealizabilă, în care cel puternic este dominator și îi strivește pe ceilalți. 

(23 august 2017)

De ce falimentează restaurantele?

Țara noastră este o economie de subproducție, adică tot ce se produce:

- de calitate,

- cu gust,

- la preț bun,

- când trebuie,

se vinde ca pâinea caldă.

Falimentele se explică numai prin:

- dispreț față de client;

- deteriorarea progresivă a calității;

- prețuri nesimțite;

- timpi de așteptare;

- aroganță;

- clientul este furat pe față;

- neprofesionalism;

- concurență nejustificată pe metru pătrat.

Am în mahala unspațiu care a falimentat în doi ani de nenumărate ori, unul fiind chiar al unei foste vedete Tv. 

Prima dată era restaurant care prepara raci de Dunăre. Taman când m-am pregătit sufletește, am intrat, avea de toate, numai raci, nu.

A doua oară, era acolo restaurant cu specific libanez și cartofii erau reîncăplziți, nu aveau iaurt cu mentă și salata de vinete avea cpji arse cât cuprinde.

A treia oară avea acolo vedeta ceva cu preparate tradiționale. Trecând pe acolo am văzut un nene care punea pe un grătar mititei și fleici. Avea șorțul atât de jegos. ămncât de afară fiind era să dau la boboci. N-am văzut acolo pe nimeni. Revelionul avea un preț de 6 stele, dar restaurantul e de mahala.

Acum este ceva cu specific indian și scrie că ei își rezervă dreptul de a-i selecta pe clienți. Despre ce clienți o fi vorba nu știu, că acolo toate mesele sunt goale.

Am constatat că acea clădire nu are noroc, pentru că norocuil îl dau oamenii, adică:

- mâncăruri proaspete;

- prețuri generoase;

- fripturi babane;

- personal curat;

o publicitate agresivă, dar cu creier;

- multe bonusuri;

- premii de fidelitate.

Să se vadă că măcar la început clientul este în mare avantaj, până se formează vadul. Chiar și La mama din Piața Decebal s-a închis, tot pe motiv de carențe grave și dacă cineva vrea, dezvolt subiectul, că am cu ce.

(16 aprilie 2017)

-

5 semne că vine falimentul

Noi trebuie să ne dăm seama rapid cum stau lucrurile pentru a nu fi puși în situația de a face afaceri proaste. Tot timpul cei  care sunt în pragul falimentului fac niște mișcări care să-i păcălească pe necunoscători și totul să fie în favoarea lor. De aceea este bine să fie cunoscute semnele falimentului.

Semnul nr. 1: creditul luat nu este cheltuit integral și cu atenție pentru ce a fost contractat, ci este risipit nerespectându-se planul de afacere.

Semnul nr. 2: patronul își ia mașină, câine, joacă table și se interesează de la distanță de business, crezând că acesta merge de la sine.

Semnul nr. 3: reparațiile și aprovizionarea sunt neritmice, semnalizându-se o oarecare delăsare, iar afacerea nu produce resurse pentru reluarea ciclului de producție și nici pentru plata salari.

Semnul nr. 4: se solicită plăți în avans pentru servicii care ar urma să fie reralizate, ceea ce înseamnă nicidecum prosperitatea firmei, ci încercarea disperată a investitorului de a face rost de bani cu care să dispară ca măgarul în ceață.

Semnul nr. 5:  apariția semnelor clare ale dezinteresului pentru afacere prin lipsa curățeniei, prin introducerea de materii prime de slabă calitate și din începerea coloaborării cu cei ce lucrează la negru, evitând ca și ei plata de taxe și impozite.

Nu trebuie să mai apară și alte semne. Acestea sunt suficiente pentru a marca dezastrul. Intrarea în faliment este numai o formulă politicoasă pentru a spune că managementul a fost prost, Nu cred că cineva va crede că o companie care este în faliment, prin aceleași resurse manageriale va recupera decalaje și se va redresa.

(03 decembrie 2016)

Real fără egal

Într-o economie de subproducție marketurile au condus afacerie proprii spre profituri extrem de ridicate, prin metode de un primitivism aproape obscen. Când bulgărele de zăpadă se rostogolește devine mai mare și mai mare și reășește să fie devastator ca forță. Luândo pe panta autodistrugerii unele marketuri :
- au adus mărfuri proaste;
- au impus ținte de profituri nesimțite;
- au păcălit clienții cu tot felul de minciuni;
- au făcut să se rărească numărul celor care le calcă pragul;
- au ajuns în faliment.
Era o rețea de marketuri cu o politică execrabilă. Nu aveau sistem corect de supraveghere a mărfurilor și se întâmplau lucruri care se produc peste tot, precum:
- clienții desigilează mărfurile;
- copiii mănâncă din dulciuri;
- nehaliții beau din sticlele de lapre;
- paznicii scot mărfuri fraudulor prin neamuri care sunt falși clienți;
- clienții schimbă etichetele și ambalaje pentru a pune prețuri mici;
- hoți în regulă schimbă ambalaje obținând prețuri mici;
- pungi cântărite sunt reâncărcate cu produse prețul fiind neschimbat;

- se remodelează conținutul unor mărfuri preambalate.
Am avut un incident absolut neplăcut cu o sticlă de lapte de capră unde umblase cineva. Am  rezolvat numai la un funcționar după ce am arătat că făcusem cumpărături de câteva sute de euro.
Tot acolo am văzut cum etichetele mincinoase arătau că 8+1produse sunt convenabile deși cumpărând separat 9 produse aflate la raft se obținea un preț cu mult mai mic.
Acolo se făceau promoții folosind niște bonulețe. Se acumulau puncte funcție de valoarea cumpărăturilor și cu acele puncte clientul avea dreptul să cumpere un flecușteț la un preț, chipurile redus cu 60%. Am făcut o analiză. În USA era o poșetă de voiaj pentru trusa de ras, gel de dus, apă de toaletă, ceva pentru igienă personală deci, din piele la 19$. N-am să înțeleg cum ceva dintr-un material textil redus cu 60% costa în market 20%. Este clar că acolo era o mare șmecherie. geanta aceea probabil costa în mod normal undeva la 10$. Cu un mecanism de promovare super-hoțesc o aducea la un profit de 100%. Clientul văzând reducerea de 60% vedea de fapt un chilipr, care era o mare minciună.
Tot acolo a mai fost o altă hoție scabroasă cu cuțitele Thomson de oțel care și astea erau reduse cu 70% dar care astfel reduse costau 30lei bucata. Condiția rea dată tot de puncte primite funcție de cumpărături. O mizerie. Cuțitele s-au dovedit a fi fier mort, adică nițte subproduse care nu costau, cred mai mult de 5 lei bucata, fiind făcute undeva aiurea și punând un brand de suprafață.
Concluzia este că și hoțul fură, fură dar și dacă exagerează iese din joc/ În toate există o lomită. Unii au înțeles. Cine nu înțelege trage obloanele.

(12 martie 2016)