În primul rând doresc să aduc mulțumirile mele profesorului Ion IONIȚĂ pentru amabilitatea cu care a primit rugămintea mea de a răspundă la întrebările care fac obiectul acestui interviu. Ideea de bază de la care am pornit în realizarea de interviuri cu profesori de la Academia de Studii Economice este aceea de a face cunoscut modul în care s-a făcut școală acum peste 50 de ani și modul în care s-a evoluat în mediul academic, de la asistent la profesor universitar. Este bine de știut unele detalii pentru a înțelege mai bine cum au evoluat lucrurile în timp și pentru a vedea că fiecare etapă a evoluției noastre înseamnă puncte de continuitate și nimic nu trebuie șters cu buretele sau reinterpretat, căci adevărul este unul singur.
Profesorul Ion IONIȚĂ va prezenta lucrurile exact așa cum au fost și nu altfel, căci îl cunosc foarte bine și el nu va lăsa loc la interpretări de niciun fel, căci viața este așa cum este, nici mai frumoasă, nici mai urâtă. Răspunsurile profesorului Ion IONIȚĂ vor avea în față acronimul II, iar întrebările mele vor avea în față acronimul IV.
IV: Să începem direct. Cine este profesorul Ion IONIȚĂ?
II: M-am născut în orașul Buftea-Ilfov, într-o familie cu patru copii, modestă din punct de vedere financiar. Tatăl meu a fost muncitor în Fabrica de Vată din localitate, iar noi copiii împreună cu mama lucram cele patru hectare de pământ pe care le posedam.
Am făcut școala elementară în acest oraș. Liceul l-am făcut în București la actualul Colegiul National Gheorghe LAZĂR. Cei patru ani de liceu au reprezentat perioada cea mai importantă în formarea mea culturală. Am citit sute de cărți, literatura română devenind disciplina cea mai îndrăgită. Deși liceul era real, pregătirea mea a fost în esență umanistă. În 1967 am dat examenul de admitere la Academia de Studii Economice din București.
In 1974 m-am căsătorit. Am doi băieți care au absolvit cursurile ASE. Primul a urmat cursurile Facultății de Cibernetică și Informatică Economică, al doilea a terminat Facultatea de Management. Ambii sunt căsătoriti ți lucrează în domeniul pentru care s-au specializat la facultate.
In prezent sunt pensionar, continui să mai scriu articole, de asemenea am mai publicat o carte în anul 2018.
IV: Să vorbim acum despre admiterea la facultate.
II. În anul 1967 am dat admiterea la ASE pentru Facultatea de Economia Industriei, devenită ulterior Facultatea de Management. Concursul a fost greu. Cu toate că erau trei candidați pe loc, din cele 150 de locuri s-au ocupat numai 110, restul au fost ocupate în cea de a doua sesiune de admitere. Am reușit să intru din prima sesiune pe un loc care se afla în prima jumătate a listei. Pregătirea din liceu la cele doua discipline de concurs – matematica și economie politică mi-a fost suficientă, nu a trebuit sa fac meditații.
In primul semestru al anului întâi, cel mai greu mi-a fost adaptarea la noua formă de învățământ, cu totul diferită de cea din liceu. Profesorii veneau în amfiteatru își țineau cursul și plecau. Nu se puneau întrebări în cazul unor neînțelegeri la tema prezentată, nu aveai ocazia să vorbești cu profesorul în pauză, aceasta era la doua ore cât ținea expunerea la fiecare disciplină. Pentru clarificarea unor neînțelegeri de la curs puteai să mergi la consultații, fiecare profesor având un program săptămânal de consultații. Evident, se mai lămureau unele lucruri și la seminarii.
Prezenta continua la cursuri și seminarii era cheia înțelegerii acestora și îți permitea ca in perioada de sesiune să-ți însușești mai ușor și bine fiecare disciplină. Pentru pregătirea fiecărui examen se acordau, conform programărilor făcute de fiecare grupa, între 4 și 5 zile. Așa că dacă nu intrai cu disciplina cel puțin înțeleasă nu ai fi putut să-ți însușești corespunzător tematica cursurilor în acest interval de timp.
In cele câteva zile dintre doua examene puteai să recapitulezi cursurile și seminariile și să-ți fixezi cunoștințele, astfel ca la orice întrebare ți-ar fi căzut în biletul de examen să poți da un răspuns care să-l satisfacă pe profesorul examinator.
Examenele erau grele, se țineau scris și oral, notele de zece erau rare și se acordau nu doar pentru cunoașterea expunerilor făcute la cursuri și a aplicațiilor de la seminarii, ci mai cu seamă pentru interpretarea creativa a acestor expuneri, cu exemplificări care sa dovedească unele aspecte pe le-ai înțeles și poți să le dezvolți.
Pentru a obține o notă mare trebuia să răspunzi cât mai amănunțit la cele trei întrebări din bilet. Urmau numeroase întrebări puse de profesor tangente la subiect și de verificare a bibliografiei citite. Cei mai multi dintre profesori verificau și dacă ți-ai însușit bibliografia recomandată – cel puțin două cărți pe disciplină. Nota putea fi influențată cu unu sau chiar două puncte de studierea acestei bibliografii. Numai cine răspundea bine la subiectele de examen și la întrebările suplimentare se putea aștepta să ia nota maximă.
La definitivarea notei avea contribuții și asistentul universitar care prezenta profesorului activitatea studentului pe parcursul semestrului. Notările asistentului vizau modul în care studentul participa la dezbaterile din seminar, elaborarea corespunzătoare a proiectelor, a studiilor de caz și a referatelor. Un criteriu important în notarea studenților era prezenta la cursuri și seminarii.
La unele discipline profesorii sacrificau un curs pentru a da un fel de ,,lucrare de control”. Prin aceasta se verifica dacă studentul învața pe tot parcursul semestrului. Nota la aceasta lucrare avea o oarecare greutate la examen. Prima sesiune de examene din viața mea universitară nu a fost un succes semnificativ. Am luat cele doua examene cu media șapte. Diferența examinării universitare față de cea din liceu și-a spus cuvântul. Situația s-a schimbat radical în sesiunea din vară când din cele cinci examene a căror evaluare se făcea cu note, patru le-am luat cu zece. Rezultatul mi-a dat încrederea în capacitatea mea de a face față exigențelor mediului universitar.
IV: Cum au fost ceilalți ani de facultate?
II: Au venit anii II, III și IV. Printre profesorii care ne-au impresionat în anul întâi, apreciati de toti colegii, amintesc pe prof.univ dr. Albu Alexandru, de economie politica, prof.univ.dr Oțoiu Alexandrina de contabilitate, prof.univ.dr Alexandru de geografie economica etc. Dintre asistenți amintesc pe Șimon Ilie la economie politica, lect univ. Raisa Sargent la organizarea muncii etc.
Aș vrea să menționez că toți profesorii ne-au impresionat prin cunoștințele lor, prin calitatea expunerilor.
În ceea ce privește situația noastră socială, este important să menționez ca majoritatea studenților primeau o bursa de 350 lei/ lună. Cu aceasta bursă se putea procura cartela de masă, se plătea camera la cămin și chiar mai rămâneau 30 de lei foarte prețioși pentru fumători. În rest, pentru celelalte necesități munceam doua luni în vacanța de vară și cu banii câștigați ne descurcam tot anul. Nu aveam pretenții mari, cam toti eram la fel de sărăcăcios îmbrăcați, nu existau situații de invidie, de concurență din acest punct de vedere. Evident, nu aveam autoturisme, părinți cu case de vacanță, colegi cu posibilități materiale care sa facă diferențe semnificative între noi. Poate de aceea eram nu doar colegi, ci și prieteni și ne bucuram de ce ne putea oferi atunci viața studențească. Singurele noastre petreceri erau seratele de dans care se organizau de obicei joia pe holul de la etajul unu din clădirea veche si, uneori, excursiile la munte când mergeam cu ,,Nașul”, neavând bani pentru biletul de tren. Astăzi studenții au viața lor individuală, nici măcar nu se cunosc între ei, sunt foarte diferențiați ca posibilități materiale.
In anul III de studii ni s-a introdus o disciplina noua - Conducerea unităților economice, care era de fapt disciplina de specialitate, disciplina care a dat mai târziu și denumirea facultății. Cursul era predate de profesorul Pintilie Constantin, unul dintre cei mai valoroși profesori ai facultății și din Academie. Seminarul era condus de regretatul asistent, devenit ulterior profesor universitar, Zorlențan Tiberiu. Cei doi formau o echipa valoroasă reușind să sensibilizeze studenții mai mult decât se întâmpla la celelalte discipline. Această disciplina a determinat un salt calitativ în formarea noastră ca economiști în special prin aplicațiile în care se demonstra partea teoretică a cursului. În strânsă legatură cu această disciplină s-a introdus în programa analitica o altă disciplina denumită PROIECTE, o noutate prin care profesorul Pintilie și asistentul său au reușit să ne conștientizeze de frumusețea viitoarei noastre profesii. Fiecare student trebuia să întocmească un proiect prin care să optimizeze conducerea unei întreprinderi industriale, simulând impactul propunerilor făcute, pentru îmbunătățirea eficienței, asupra evoluției indicatorilor economici folosiți atunci în practica întreprinderilor.
Orice soluție propusă modifica eficiența întreprinderii. De exemplu, daca reușeai să faci o propunere de creștere a productivității muncii puteai fie sa sporești profitul, fie să micșorezi numărul de salariați cu impact pozitiv asupra costurilor de producție. Evident propunerile trebuiau să fie demonstrate ca fiind aplicabile. Asta presupunea să cunoaștem și tehnică și organizare și management. Toate disciplinele le studiasem deja, așa că ne puteam demonstra capacitatea de a pune în practică ce învățasem.
IV: A venit și vremea alegerii temei pentru lucrarea de diplomă. Cum a fost?
II: La sfârșitul anului III studenții trebuiau să-și aleagă o temă pentru lucrarea de licență. Disciplina de proiecte ne-a ajutat foarte mult. Perioada de practică din anul III, obligatorie (trei săptămâni) , era axată pe informarea și cunoașterea activităților din întreprinderea unde urma să ne facem lucrarea de licență. Tema pe care mi-am ales-o pentru aceasta lucrare, de comun acord cu indrumatorul meu-profesorul Constantin Pintilie, era ,, Implementarea unor metode moderne de conducere la Întrprinderea de Mașini, Unelte și Agregate din București (IMUAB). Metodele pe care vroiam să le experimentez în cadrul lucrării erau Sistemul Cost Ora Producție (SCOP) si Analiza Valorii (AV), pe care mi le însușisem, așa cum am să prezint, la Cercul științific de conducere a întreprinderilor.
Alegerea temei și îndrumătorului era o decizie foarte importantă și pregătirea ei începea din semestrul doi al penultimului an, fiecare student încerca să o fundamenteze cât mai bine. În ceea ce mă privește, am să prezint modul în care am făcut eu alegerea.
La începutul anului III, profesorul Pintilie a organizat un cerc științific – Conducerea unităților economice. Era un cerc deosebit față de celelalte organizate în facultate. Se ținea miercurea și la el participau studenți, specialiști din producție, cercetători, doctoranzii domnului profesor. Profesorul Pintilie avea legături cu multe întreprinderi, era invitat la ședințele consiliilor de administrație ale acestora și, de asemenea, ținea legătura cu conducerile mai multor institute de cercetare științifică din București și din provincie. Aceasta situație i-a dat posibilitatea să atragă mulți specialiști din producție la cercul științific, să faciliteze practicile studenților și stagiile de informare pentru elaborarea lucrărilor de licență. Discuțiile la cerc erau foarte interesante, se prezentau soluții de perfecționare a conducerii și organizării întreprinderilor, de organizare a muncii în secțiile de producție, eram informați cu rezultatele cercetărilor întreprinse în instituțiile de cercetare etc. La acest cerc au fost prezentate, pentru prima data in Romania, metodele Analiza Valorii și Sistemul de conducere și gestiune Cost Ora Producție. Cele doua metode au fost incluse ulterior in cursul de Conducerea unităților economice si însușite de studenții de la facultatea noastră. Menționez ca aceste metode au fost prezentate în ședințele cercului științific de doi specialiști din producție. Metodele fuseseră deja testate de ei la IMUAB unde lucrau, fiind conducătorii unor departamente organizatorice respective Pregătirea Lansarea și Urmărirea Producției și Departamentul de Contabilitate.
Tot între activitățile de cercetare științifică promovate de cercul științific și Catedra de conducere au fost si contractele de cercetare încheiate cu mai multe întreprinderi și la care participau inclusiv studenți.
Elaborarea lucrării de diplomă am realizat-o pe tot parcursul anului patru. Profesorul Constantin Pintilie, avea obiceiul ca studenții să beneficieze și de îndrumarea unor specialiști din producție sau din cercetare. Eu am colaborat cu cei doi specialiști din IMUAB, pe care îi vizitam la întreprindere după un program sugerat de ei. Cei doi mi-au pus la dispoziție, pentru documentare, materiale în legatură cu istoricul întreprinderii, profilul, structura organizatorică, principalele produse care se fabricau în această întreprindere, nivelul tehnic al dotării cu utilaje și instalații de fabricație, situația financiară etc. Până la jumătatea anului patru aveam deja elaborată prima parte a lucrării de diplomă, respectiv prezentarea întreprinderii și o analiză SWOT din care rezulta că într-adevăr se impunea introducerea unor metode noi în conducerea și organizarea producției. Aplicarea propriu-zisă a celor două metode am făcut-o sub îndrumarea celor doi specialiști din întreprindere. La orele de consultații ale profesorului Pintilie îi prezentam acestuia stadiul de elaborare a lucrării cu schimbările benefice pe care le produceau cele două metode în conducerea și organizarea Secției de fabricat mașini prin așchiere a întreprinderii. În final, spre sfârșitul semestrului, în cercul științific menționat se analizau lucrările de diplomă și profesorul Pintilie le accepta pe baza unui referat în care se găseau și observațiile referatelor întocmite și de specialiștii din întreprindere prin care se confirma că lucrarea a fost elaborată pe baza activității de cercetare întreprinsă de noi în întreprinderi, că datele din lucrare sunt reale și că propunerile făcute sunt fezabile și pot aduce rezultate benefice pentru întreprindere.
IV: Susținerea lucrării de diploma a fost un moment decisiv în viața ta de student?
II: Lucrarea de diplomă acceptată se susținea de către student în fața unei comisii compusă din conducator și alți doi profesori de la Catedra de Conducere. Susținerea lucrării, care dura 20-30 de minute, presupunea: prezentarea situației existente la întreprindere (o analiză diagnostic) la momentul începerii cercetării, din care trebuia să rezulte că tema lucrării răspundea unei necesitați reale de îmbunătățire a conducerii și organizării întreprinderii, prezentarea teoretică a metodelor propuse, impactul implementării și folosirii metodelor asupra indicatorilor economici ai întreprinderii. În susținere ne foloseam și de grafice. Comisia punea întrebări pe marginea lucrării. Întrebările puteau să facă trimitere și la disciplinele de specialitate legate de tematica lucrării. La finalul zilei de examinare eram chemați și ni se făceau cunoscute notele date de comisie. Cu această ocazie membrii comisiei mai făceau observații și recomandări pentru viitorul nostru după repartizarea la locurile de muncă oferite de organizațiile economice din toată țara.
IV: Cum a fost repartizarea în producție.
II: Ziua cea mare, așteptată patru ani, a sosit. Atmosfera era de sărbătoare. În general toți colegii eram fericiți și cu gânduri mari, speram ca o dată intrați în serviciu vom schimba lumea. Locurile oferite de economia naționala erau stabilite și afișate. Repartizarea în producție s-a făcut centralizat pe țară. Locurile anunțate erau ocupate în ordinea mediilor de absolvire. Formula de calcul a mediei de absolvire era: de doua ori media de absolvire a celor patru ani de studiu plus nota obținuta la susținerea examenului de diploma, totul împărțit la trei. Pentru cei căsătoriți se mergea împreuna în localitatea și la întreprinderea alese de cel cu media cea mai mare. Locul repartizat era obligatoriu de ocupat. La repartizare era prezent și un reprezentant din partea întreprinderilor ofertante. Acesta făcea o scurta prezentare a întreprinderii celor repartizați și stabileau de când poate să se prezinte la întreprindere. Regula era ca dupa 30 de zile sa ne prezentăm la locul de muncă. Aveam o vacanță de o lună. Demn de reținut este faptul ca pentru toți absolvenții statul oferea locuri de muncă. Nu existau șomeri cu studii superioare.
IV: Tu ce ai ales la repartiție?
II: In ceea ce mă privește am primit un loc în învățământ, chiar în ASE, la o catedra înființată în acel an – Catedra de eficiență economică a investițiilor și fondurilor fixe. Cel care a înființat catedra a fost profesorul universitar Ion Românu, care a rămas îi șeful catedrei până în anul 1990. Primii trei ani am funcționat ca asistent stagiar, apoi înca trei ani ca asistent universitar. Din anul 1978 am ocupat prin concurs funcția de lector universitar. Din păcate toți care am promovat în acel an pe funcția de lector universitar nu am mai fost promovați o perioada lungă de timp deți întruneam toate condițiile. Nici pentru un viitor apropriat nu se întrevedeau posibile promovări, ministerul, conducerea țării apreciau că sunt prea multi conferențiari și profesori universitari. Multi dintre noi, ajunsi deja la o vârstă înaintată, ne gândeam să plecăm din învățământ.
A fost o perioadă grea, salariile erau mici, se considera ca munca noastră este ușoară și eram plătiți mai puțin decât cei din producție. În realitate activitatea noastră nu era deloc ușoară, trebuia sa pregătești fiecare curs și seminar cu informațiile cele mai noi, la nivelul posibilităților foarte reduse de documentare care erau atunci. Ministerul nu mai achiziționa reviste, cărți de specialitate din străinătate. De asemenea, aveam multe sarcini în afara celor de învățământ, eram mobilizați în special la muncă voluntară, pentru finalizarea unor construcții (vezi chiar hotelul Dorobanți și amenajarea bulevardului Ana Ipătescu, terenul de fotbal al echipei Sportul studențesc etc), participam la contracte de cercetare științifică pentru marile întreprinderi, fără să fim remunerați. Vara mergeam împreună cu studenții la munci agricole. Abia dupa Revoluția din Decembrie 1989, ni s-a făcut dreptate. In 1990 am ocupat funcția de conferențiar universitar, iar in 1993 pe cea de profesor universitar. Ambele pe bază de concurs.
IV: Să vorbim despre stagiul doctoral.
II: Începând cu gradul de conferențiar era obligatoriu să fi doctor în științe. In anul 1974 m-am înscris la doctorat avându-l conducator științific pe profesorul Pintilie Constantin, unul dintre puținii conducători de doctorat din facultatea noastră. Admiterea s-a făcut pe bază de concurs, cererile fiind mai multe decât locurile disponibile pentru conducătorii de doctorat existenți în ASE. Concursul se desfășura în fața unei comisii și consta în prezentarea realizărilor profesionale și, în special, în analiza planului lucrării alese. Doctorandul trebuia să prezinte și posibilitățile de documentare științifica, inclusiv cele de aplicare în economie a rezultatelor cercetării. Perioada de elaborare a lucrării era de cinci ani cu posibilitate de prelungire pe baza unor motive bine justificate și acceptate de conducătorul științific.
Tema pe care mi-am ales-o, de comun acord cu conducătorul științific, a fost Conducerea proiectelor de investiții in cadrul unor programe de dezvoltare pe termen mediu. Perioada de pregătire doctorală cuprindea mai multe etape:
-se susțineau în fața unor comisii, cu profesori de specialitate, trei examene cu notare; trebuia sa obții note mai mari de șase; în general doctoranzi erau bine pregătiți la aceste discipline și notele erau de zece și de nouă, rareori se obținea o notă de opt; disciplinele de examinare aveau legătură teoretică directă cu teza de doctorat; în cazul meu examinarea s-a făcut la disciplinele – economie politică; conducerea organizarea și planificarea întreprinderilor, elaborarea si fundamentarea eficienței proiectelor de investiții;
- elaborarea și susținerea a trei referate de cercetare științifică; aceste referate, care se susțineau în fața unei comisii și la care puteau participa și alți profesori din facultate, se notau cu calificativul admis sau respins; referatele reprezentau rezultatele cercetării doctorandului pe capitole din teză; astfel ca la sfârșitul acestei perioade o buna parte din teză putea fi finalizată; elaborarea acestor referate dura însă foarte mult, era o munca de creație; nu existau suficiente materiale de documentare, nu exista internetul de azi; singurele documente bibliografice erau cărțile scrise de profesorii universitari și cercetătorii din țara noastră; lipseau revistele și cărțile de specialitate din străinătate; nu aveam cărți și reviste străine recente din care să ne documentăm, să cunoaștem unde s-a ajuns cu cercetarea și cunoașterea în domeniul temei de doctorat; cerința obligatorie pentru admiterea tezei era ca doctorandul să aducă noutăți, să depășească nivelul cunoașterii la care se ajunsese până atunci în literatura de specialitate și în practica economică din țara noastră; de aceea, elaborarea tezei dura în majoritatea cazurilor mai mult de cinci ani; menționez ca niciodată, pana în 1990, nu s-a constatat existenta plagiatului.
IV: Să vorbim despre participarea la congrese și conferințe științifice.
II: Alte activități obligatorii din perioada de elaborare a tezei erau participarea cu referate la congrese și conferințe științifice organizate, în general, de alte universități din țară, referate care se publicau în proceedings-ul conferințelor. De asemenea, doctoranzii aveau obligația sa publice cărți în edituri. Se admiteau colaborările alături de profesorii titulari la manualele editate în ASE, la caietele de lucrări practice, la proiectele economice. Evident, cele mai bine cotate erau publicațiile în editurile de specialitate recunoscute.
Pentru mine și ceilalți doctoranzi ai profesorului Pintilie pretențiile erau mai mari. Deși i-am prezentat de mai multe ori manuscrisul tezei de doctorat mi-a amânat cel puțin trei ani susținerea tezei. Profesorul Pintilie pretindea să publici cel puțin o carte pe tema abordată în teză. În vremurile acelea era greu sa ajungi să publici cărți în editurile consacrate. Accesul era cu precădere pentru politicieni și specialiștii consacrați. Din fericire, în perioada anilor optzeci exista în toate întreprinderile un interes deosebit pentru implementarea metodei Analiza valorii. Fiind deja cunoscut pentru preocupările mele în dezvoltarea metodei AV am fost solicitat să țin mai multe cursuri pentru instruirea salariaților unor întreprinderi din București și din Brașov. In anul 1984, când participam cu un referat cu tema AV la o conferință științifică, am avut o discuție cu un redactor șef de editură care mi-a sugerat că publicarea unei cărți cu tematica AV ar fi bine venită. Așa am reușit să public în 1984 cartea Analiza Valorii în Editura Științifică și Enciclopedică. Cu aceasta realizare profesorul Pintilie mi-a acceptat susținerea tezei.
Comisia, la care participau alături de conducătorul științific alți trei profesori, m-au audiat circa o oră. În final am obținut votul fiecăruia cu calificativul foarte bine.
IV: Să revenim la condițiile de promovare în cariera didactică.
II: Asa cum am menționat promovarea de la lector la conferențiar a durat 12 ani și poate nu s-ar fi realizat nici atunci dacă nu se schimba regimul politic. După 1990 în evaluarea cadrelor didactice s-a pus accentual pe lucrările de cercetare științifică. Participarea la conferințe științifice organizate în străinătate și publicarea de articole de specialitate în reviste din străinătate au devenit criterii obligatorii pentru promovare. De asemenea, criteriile vizau elaborarea și publicarea cursului pe care urma să-l predai.
In ceea ce mă privește mi-am orientat cercetarea științifica pe înființarea de noi discipline care urmau să fie introduse în programa facultății care trebuia schimbată conform noilor cerințe în evoluția economiei naționale. Am înfiintat și am predat disciplinele :Evaluarea organizațiilor și Managementul calități. Aceste discipline s-au predat și la cursurile de master, pentru studenți, și la cursurile postuniversitare organizate de facultate. De asemenea, disciplina Analiza valorii am predat-o pentru doi ani la Facultatea de contabilitate. Pentru disciplina Evaluatrea organizațiilor am facut un curs la ANEVAR, unde ulterior am și predat, iar pentru disciplina Managementul calității, o noutate in ASE, am facut un stagiu de documentare in Belgia la Universitatea Tehnica din Liège (UNIVERSITÉ DE LIÈGE), in anul 2000.
Cele mai valoroase rezultate ale activității mele de cercetare științifică s-au concretizat în articolele pe care le-am publicat în reviste de specialitate din țară și din străinătate, dintre care 10 au fost cotate ISI și în cele 16 cărți publicate în edituri recunoscute din țară și din străinătate. Printre cărți amintesc Ingineria Valorii, publicată in anul 2000, Evaluarea organizațiilor publicată în anul 2004 ambele în Editura Economică, Managementul calității si Ingineria valorii publicate in anul 2008 in Editura ASE, iar cartea Measuring Value Romanian Experiences a fost publicată în Editura Lambert din Germania in anul 2011.
În anul 2000 am primit titlul de professor universitar conducător științific de doctorat. În această calitate am îndrumat până în anul 2011, când am fost pensionat, 26 de doctoranzi. Niciunuia dintre acești doctoranzi nu i s-a contestat teza pentru că în tezele lor au fost incluse numai soluții originale.
IV: Să vorbim puțin despre pensionare.
II: Pensionarea a intervenit în anul 2011, deși nu împlinisem vârsta de 70 de ani. Un nou ministru al învățământului a proclamat că vârsta de pensionare trebuie sa se micșoreze la 65 de ani, așa cum văzuse el în Occident. Menționez că acest ministru nu a fost cadru didactic, nu a lucrat în învățământ și a fost pus pe post pe motive politice. Impactul asupra psihicului celor doua generații care au fost pensionați înainte de 70 de ani, cum era obiceiul, a fost amplificat de faptul că nu eram pregătiți în acest sens și aveam încă planuri de activități până la 70 de ani. După doi ani, când ministrul a fost destituit s-a revenit ca pensionarea sa poată începe de la vârsta de 70 de ani. Am făcut această prezentare legată de pensionare întrucât ne-a afectat foarte mult starea psihică. Mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu noua situație.
Am continuat sa public articole, am mai scris cartea Diagnosticarea si Evaluarea Organizațiilor împreună cu un fost doctorand, pe care am publicat-o în 2018 la Editura Pro Universitaria. În prezent am intervenții pe internet în legatură cu evenimentele politice și economice la zi.
Îi mulțumesc profesorului Ion IONIȚĂ pentru că a avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor mele. Sunt sigur că cititorii acestui interviu vor înțelege și mai bine cum au stat lucrurile în vremurile de demult, atât în ceea ce privește viața de student, cât și viața de doctorand, care erau principiile valorice care determinau ierarhizările reale în mediul academic în general și în lumea științifică în special. El nu a spus în răspunsurile lui despre mediile cu care a promovat anii studenției și nici despre filtrele care au fost la admiterea în învățământul superior ca asistent stagiar, cât și la admiterea de la colocviul de la doctorat. Numai calitățile excepționale de cercetător științific și de dascăl au făcut ca un tânăr provenit dintr-o familie modestă să acceadă într-un mediu select, așa cum este învățământul superior și să urce treaptă cu treaptă, până la calitatea de profesor universitar.
(15 septembrie 2022)
