Mi-aș fi dorit ca Eugen TOMAC să reușească

Când l-am auzit pe Eugen TOMAC la Antena 3, în interviul acordat lui Mihai GÂDEA, despre Ministerul Digitalizării, mi-am dorit ca acest guvern să reușească să acumuleze voturile în parlament pentru a-și intra în pâine. Față de toți care s-au perindat la Piața Victoriei, doar Eugen TOMAC a văzut importanța digitalizării și a văzut ca aceasta să aibă un minister al ei. Ceea ce se întâmplă cu digitalizarea pe meleagurile mioritice este jalnic.

Interfețele aplicațiilor oficiale sunt penibile.

Digitalizarea este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.

Lipsa strategiei și a urmăririi pașilor au dus la un adevărat hais.

Doar Eugen TOMAC face dovada că cu un tehnocrat la digitalizare, va reuși să facă ceea ce trebuie ca și la noi Inteligența Artificială să-și dovedească eficiența, căci fără conținut digital românesc ne vom găsi cu soluții bune pentru alții pentru problemele noastre, soluții care nu se potrivesc cu specificul nostru, din cauza faptului că algoritmii inteligenței Artificiale, folosesc conținutul din alte țări pentru problemele noastre. La noi lipsește baza. Nu se poate face nimic fără o temelie solidă și conținutul digital românesc este această temelie.

(12 iunie 2026)

Ce este digitalizarea?

Toată lumea vorbește despre digitalizare. Chiar a devenit o obsesie digitalizarea. Mulți folosesc acest cuvânt fără să aibă idee ce este și la ce folosește digitalizarea.

Digitalizarea este un proces.

Procesul de digitalizare este de durată, ceea ce înseamnă că nu se face bătând din palme.

Procesul de digitalizare este costisitor, adică necesită foarte mulți bani.

Procesul de digitalizare are nevoie de o strategie pe termen de cel puțin 10 ani.

Procesul de digitalizare presupune participarea unor specialiști în informatică.

Procesul de digitalizare necesită participarea multor persoane, pe diferite niveluri de calificare.

Procesul de digitalizare are nevoie de aplicarea unor principii care să-i asigure viabilitatea.

Înseamnă că digitalizarea pornește de la faptul că există informații sub formă de:

- documente aflate în arhive sub formă de pagini scrise,

- benzi de celuloid cu filme realizate de-a lungul anilor,

- benzi magnetic e care stochează înregistrări sonore,

- imagini fotografice stocate în albume, cu sau fără texte lămuritoare,

- picturi aflate în muzee sau colecții particulare,

- obiecte care definesc stadii ale dezvoltării societății,

- tabele cu date care descriu fenomene fizice sau economico-sociale.

Când se vorbește despre calculator, automat se vorbește despre fișiere.

Digitalizarea este procesul prin care informațiile aflate sub diferite formate fizice sunt aduse la forma de fișiere prin scanare, conversie, înregistrare, transfer și captare.

Digitalizarea presupune echipamente care preiau informația existentă pe suporți tehnici și o transpun în fișiere de diferite formate, care sunt stocate în memoria calculatorului sau în memorii externe și care fac obiectul unor prelucrări, în raport cu obiectivele pe care și le definesc utilizatorii.

Editurile revistelor științifice execută procese de digitalizare pentru a pune sub formă de fișiere acele numere de reviste publicate în urmă cu zeci și zeci de ani pe hârtie, iar procesul se numește digitalizarea de reviste științifice. În final, cititorul va avea la dispoziție pe Internet toate numerele din revistă, de la primul număr, până la cel publicat acum, fără să existe deosebire în a accesa articolele și toate celelalte elemente pe care un cercetător științific simte nevoia să le folosească pentru a-și rezolva problemele.

Casele de discuri, folosind echipamente care asigură calitatea procesului de conversie a conținutului de pe discuri sub formă de fișiere, derulează procese de digitalizare însoțite de crearea de texte care permit regăsirea după diferite chei a conținutului existent în fișierele obținute.

Și noi acasă avem posibilitatea de a derula procese de digitalizare, dacă avem un scaner și obținem fișiere pentru cartea de identitate, pentru pașaport, pentru diplome, pen tru certificate de naștere, pentru facturi, pentru ordine de plată, pentru contracte de vânzare-cumpărare, de acum câteva zeci de ani.

Digitalizarea se face și în teatre unde există fie înregistrări audio, fie înregistrări video.

Digitalizarea se face și în televiziuni unde există fie înregistrări audio, fie înregistrări video de demult.

Digitalizarea este un proces care se derulează simultan oriunde există stocată informație sub formă de dosare, benzi magnetice, litografii, fotografii sau obiecte de mare interes. Ideea este ca digitalizarea să fie un proces în care se urmăresc anumite caracteristici de calitate și fișierele rezultate trebuie să fie cu un conținut de foarte bună calitate.


(11 august 2025) 

Despre învinși

Într-un război există un învingător și un învins. Dacă cel care a declanșat războiul văzându-se virtualul învingător și chiar este învingător, lucrurile au un anumit statut, căci de pe poziția de învingător și-a atins obiectivele și strategia pe care s-a bazat pentru declanșarea războiului s-a dovedit corectă și ca la orice meci de fotbal, este 1 - 0 pentru el. Istoria consemnează războaie de acest fel și rezultatele au fost cu mult peste așteptările de la care s-a pornit războiul, pentru că întotdeauna învinsul pierde cu mult mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată, chiar în cele mai defavorabile scenarii.

Dacă cel care pornește un război are o strategie greșită și deși calculele îl arată învingător, realitatea contrazicându-l pe câmpul de luptă și din învingător virtual, devine în realitate un învins, condițiile păcii impuse de învingător îi sunt absolut defavorabile, efectele fiind catastrofale pe termen lung în ceea ce privește:

- dezmembrarea statului,

- pierderea de teritorii,

- capitularea necondiționată,

- limitările privind armata,

- limitele privind producția de armament,

- derularea proceselor privind crimele de război,

- plata despăgubirilor de război,

- schimbarea regimului politic,

- acceptarea armatei de ocupație,

- instaurarea de guverne marionetă.

Pentru evitarea războaielor, buna vecinătate, colaborarea și climatul de respect sunt esențiale, căci într-un război în care o  parte pornește din start ca parte slabă, fără dotări militare esențiale, cu armată având nivel de pregătire mediu, iar cealaltă parte este de multe ori mai puternică din toate punctele de vedere, riscul ca partea beligerantă puternică să fie învingătoare este extrem de mare, chiarc dacă pe hârtie, partea mai puțin puternică ar fi considerată cu șanse de câștig. Cel mic și slab, trebuie să deruleze astfel de politici care să-l facă pe cel mare și puternic să nu-și dorească un război, căci un război pornește dintr-un motov clar. Nu există un război care să pornească fără motiv, doar dintr-un moft oarecare. 

Indiferent cum stau lucrurile, după un război, învinsul pierde totul și ceea ce-i rămâne este exact ceea ce se obține la masa tratativelor. Abia atunci învinsul vede ce greșeli a făcut când a generat acele condiții care au declanșat războiul, dar este mult prea târziu. În acest caz, războiul este privit ca mod de reglare a unor erori de politică ale învinsului, căci între părți dialogul a încetat să mai existe din clipa în care învinsul și-a estimat eronat potențialul și a crezul că pe câmpul de luptă va fi învingător. Calculele sale pe hârtie s-au dovedit eronate și derularea războiului arată că intervin noi factori care schimbă raportul de forțe și cel ce se credea virtual învingător, pierde bătălie după bătălie, ajungând să capituleze.

(26 aprilie 2025) 

Strategia digitalizării

Există un document de 159 de pagini privind strategia de realizare a agendei digitale în țara noastră realizat de Ministerul pentru Societatea Informațională, un material care lămurește cum stau lucrurile cu agenda digitală, obiectiv al uniunii Europene, care la noi s-a înțeles prin conceptul de digitalizare, ca formă mai populară, pe înțelesul lumii, deși chestiunile sunt cam în aceeași arie. Acum există Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, al cărui portal conține tot felul de chestii, dar la nivelul al doilea al arborescenței nu apare deloc cuvântul digitalizare, în timp ce cuvântul cercetare apare de multe ori, existând și un buton pentru sistemul de cercetare și liste cu institutele de cercetare din subordine și facilități de cercetare și programe cu granturi de cercetare și un organism intermediar tot de cercetare.

Eu am lucrat în Facultatea CSIE și erau acolo trei secții, secția de Informatică Economică, secția de Cibernetică Economică și secția de Statistică Economică. Fiecare secție era complet definită cu departamente, cu profesori, cu obiective și cu studenți. Nu se numea CSIE pentru a avea descrierea doar a unei secții, deși cred eu că eram îndreptățit să zic că Informatica Economică era esențială, căci toți absolvenții care doreau salarii bune, mergeau spre domeniul de informatică economică. De aceea nu am o explicație cum un minister să aibă în titulatură cercetare, inovare și digitalizare, iar pe portal peste 80% din conținut să se refere la cercetare. Nu zic nimic despre legătura dintre cercetare și inovare, dintre cercetare și digitalizare, căci legături între cercetare și alte domenii ar duce la ideea unei denumiri pentru minister cu zeci și zeci de cuvinte, ceea ce nu este cazul.

Eu mă gândesc că la acest minister al cercetării, inovării și digitalizării, ar fi trebuit să găsesc Strategia digitalizării, care să mă lămurească asupra:

- obiectivului digitalizării,

- etapelor procesului de digitalizare,

- resursele disponibile pentru digitalizare,

- termene și responsabilități.

Cum nu am găsit o astfel de strategie, îmi permit să scriu câteva cuvinte despre o astfel de strategie, așa cum o văd eu.

Obiectivul digitalizarii este minimizarea timpilor de soluționare a problemelor cetățeanului prin scurtarea duratelor de deplasare, a duratelor de așteptare și a duratelor cu activitățile specifice. Digitalizarea oferă cetățeanului mult mai multe informații, astfel încât fundamentarea deciziilor lui să fie cât mai solidă, iar soluția obținută să maximizeze gradul de satisfacție al cetățeanului.

Etapele digitalizării vizează:

- elaborarea de software pentru aplicații de interes general,

- proiectarea de interfețe prietenoase,

- trecerea cetățeanului pe primul loc și a celorlalți pe locurile 4, 5 ș.a.m.d.,

- integrarea aplicațiilor pentru a se realiza prelucrări complexe,

- dezvoltarea infrastructurii,

- garantarea securității interacțiunilor.

Resursele disponibile ale procesului de digitalizare au fost comentate de mine undeva și am zis că sunt necesare câteva trilioane de euro, dacă se vrea o treabă serioasă, viabilă și adevărată. De unde se iau acești bani nu este treaba mea, dar ceea ce spun eu este legat de faptul că digitalizarea înseamnă investiții, înseamnă randamente, înseamnă eficiență, deci înseamnă dezvoltare sustenabilă.

Termenele și responsabilitățile nu este greu să fie date din pix, dart abordarea realistă este esențială. În opinia mea, digitalkizarea este un proces de lungă durată. În primii 5 ani se pun bazele, adică se caută rezolvarea celor mai importante probleme care dor acum și care mănâncă mult timp la nivelul fiecărui cetățean și de aceea trebuie găsite mijloace eficiente de a-i atrage pe cetățeni să fie parte din proces. Eu aș da facilități la plățile de taxe și impozite numai pentru cei care le fac online le-aș da reduceri de 15%, celorlalți nu le-aș da nicio facilitate. Cei care se înscriu la facultate online le-aș reduce taxa de înscriere cu 50% comparativ cu cei care fac înscrierea în forma clasică. Și la predarea lecțiilor, cei care realizează lecții multimedia pentru învățământ la nivel național le-aș plăti o sumă de 1.000 de euro pe lecție de e-Learning adevărat, multimedia 100% și tot așa. Prin digitalizare s-ar face diferența între cine vrea să progreseze și cine bate pasul pe loc, căci în ziua de azi sunt oameni fără adresă de e-mail, fără conturi la aplicații online și oamenii de sub 60 de ani se vaită că nu știu să lucreze pe computer, deși eu știam pe cineva de 90 de ani care era prezentă în online cu mare nivel de performanță.



(09 ianuarie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mircea PETRESCU

Mă mândresc că am fost contemporan cu profesorul Mircea PETRESCU de la catedra de Calculatoare din Universitatea Politehnica București.  Profesorul universitar Mircea PETRESCU era un personaj de legendă în informatica românească prin faptul că a fost unul dintre cei care au fundamentat programul politic de dezvoltare a informaticii românești, însușit de partidul comunist și care a fost transpus în viață. dacă aveam informatică în vremurile comuniste, lui Mircea PETRESCU i se datora foarte mult.

Am fost extrem de încântat când fiica mea mi-a zis că face disciplina de Baze de date cu profesorul Mircea PETRESCU. I-am explicat eu cine este Mircea PETRESCU pentru informatica românească și mi-am exprimat regretul că lumea nu înțelege că facultățile de calculatoare, de informatică teoretică și de informatică economică, dar și liceele de informatică, au avut câțiva ctitori, printre acre Mircea PETRESCU este la loc de cinste. Este foarte ușor acum de zis diverse, dar aș fi tare curi=ios să văd că în ultimii 30 de ani cineva îmi enumeră și mie o idee revoluționară pentru un domeniu oarecare din spațiul mioritic. Nu cred că are cineva ceva de zis. Noi, ne învârtim în jurul cozii, exact cum se pun borduri și se schimbă borduri, fără a se face ceva esențial.

Am scris mai demult un articol amplu despre marele profesor Mircea PETRESCU, căci așa am simțit eu la acel moment și mai ales că respectul meu pentru Mircea PETRESCU era imens și este și azi. Într-o zi, am primit un telefon. De la celălalt capăt al firului, domnul profesor Mircea PETRESCU mi-a mulțumit pentru ceea ce scrisesem eu în articol. M-am bucurat atunci pentru telefon, dar mai ales, m-am bucurat pentru faptul că omul implicat nemijlocit în luarea deciziilor de dezvoltare a tehnicii de calcul în România, îmi certifica faptul că eu am înțeles corect cum au stat lucrurile acum multe decenii în urmă.

(31 ianuarie 2023)

Showul MIREASA, un fel de Iartă-mă

Acum mulți ani am văzut la o anumită televiziune emisiunea Iartă-mă și am urmărit-o nu pentru ce era ea ca emisiune, ci pentru a vedea cât de jos coboară specia umană în a dezvolta relații între rude mai mult sau mai puțin îndepărtate. Era atât de jos emisiunea încât din lipsă de audiență a și dispărut. Credeam că emisiunea de pe Antena 1 intitulată Mireasa cu emisiunea surată a ei intitulată Capriciile iubirii, sunt un pic altceva, dar în sezonul acesta, ceea ce am văzut, m-a dus cu gândul la showul Iartă-mă, căci și aici am văzut:
- vocabular foarte de jos,
- comportament reprobabil,
- nimic educativ,
- certuri de mahala,
- comportamente conflictuale.
Am urmărit cu mare atenție ceea ce se întâmpla în acel show și știind cât de cât cum stau lucrurile pe platou și micile ghidonări din regie pentru a spori rating-ul,  am acceptat să urmăresc până la capăt acest show, dar nu mică mi-a fost mirarea să-mi confirm mie însumi, că regulile de management politic sunt infailibile în ceea ce privește votul popular.Mă voi ocupa cu un alt prilej de acest subiect. 
Grupul țintă al acestui show s-a autodefinit în momentul în care Adriana a fost declarată mama săptămânii în mai multe rânduri consecutiv. De asemenea, unele elemente de stabilitate ale acestui grup țintă s-au lămurit când am văzut dinamica miresei săptămânii. Se știe că un elev care obține constant note de 8 și de nouă va avea o medie cu mult mai mare comparativ cu elevul care are note de 5, de 6 dar și de 9 și de 10. Așa s-a întâmplat și cu cuplul Miruna - Cosmin, care nu s-a situat pe primul loc, dar care aproape mereu a intrat în clasamente.
Pornind de la grupul țintă, zic eu suprapus în cazul Adriana și cuplul Miruna - Cosmin, este clar că rezultatul a trebuit să fie previzibil, căci votul nu l-am dat eu, ci membri unui grup țintă destul de larg. 

Concluzia este foarte clară. televiziunea nu joacă rol educativ, din moment ce premiul de 40.000 de euro ajunge prin vot popular la cuplul în care partenerii au diferențe extrem de mari de comportament și situația de familie este extrem de ne-standard, publicul apreciind showul, deși aici este ceva combinat între show și viață, căci căsătoria este reală. 

Se spune despre căsătorie că este un butoi plin cu c-c-t și deasupra se află doar două degete de miere și că în luna de miere tinerii mănâncă doar ceea ce se află la suprafața butoiului, stratul cu cele două degete de miere, urmând ca restul să-l consume cât durează căsnicia lor. Bănuiesc că în cazul Miruna - Cosmin stratul de miere să nu însemne 20.000 + 20.000 de euro și de mâine: PA! 

Felicit pe Adriana, Cosmin și Miruna pentru strategia lor, căci au știut să definească foarte precis grupul țină și și au oferit acestuia exact ceea ce componenții grupului doreau să vadă pentru a se bucura. Nimeni nu bagă banul dacă nu are un pic de bucurie sufletească.

(23 decembrie 2022)

Un război urât și o pace care se lasă așteptată

Unii socotesc numărul de zile ale războiului de apărare al Ucrainei  împotriva invadatorului rus, începând cu 24 februarie 2022. Azi 22 noiembrie 2022 sunt deja 271 de zile de război. Se construiesc tot felul de ipoteze. În condițiile actuale este extrem de dificil să se facă estimări legate de:
- durata războiului,
- volumul pierderilor,
- cine va fi învingătorul,
- cum va arăta pacea.

Războiul, ca orice război este urât, îngrozitor și nu aduce niciodată nimic bun nici agresorului, nici statului agresat. Agresorul are dezavantajul că se luptă și cu armata poporului cotropit, dar și cu poporul cotropit, ceea ce-i produce pierderi imense.

Propaganda de război nu dă posibilitatea niciunei părți să cunoască dimensiunile dezastrului la cotele adevărate, căci părțile prezintă adevărurile exact așa cum le convin, iar abaterile de la ceea ce se întâmplă cu adevărat pe front sunt imense. 

A venit iarna în Ucraina și multe orașe nu au electricitate, nu au gaze, iar apa curentă este o problemă. Bombardamentele efectuate de ruși asupra infrastructurii a constituit acea parte a strategiei invadatorului de a îngenunchia un popor prin crearea de condiții inumane pe timp de iarnă, fără căldură, fără curent electric și fără apă potabilă. Războiul nu a evoluat deloc și se desfășoară după metodele de acum 400 sau 500 de ani, căci și atunci, ca și acum, tot asupra infrastructurii s-a lucrat. Înainte erau otrăvite fântânile, distruse locuințele și arse grânele.  Acum se procedează la fel. Și atunci, ca și acum, invadatorul se bazează pe condițiile meteorologice, pe frigul din iarnă, pe ninsorile abundente și pe dificultățile de aprovizionare cu alimente ale populației.

Pacea se lasă așteptată, căci balanța războiului este doar ușor înclinată în favoarea Ucrainei. Invadatorul are strategia lui și-i va fi deosebit de greu să accepte înfrângerea pentru că în mentalul rus, este un colos, este o mare putere nucleară, are o populație de 3,27 ori mai mare decât populația Ucrainei și suprafața Rusiei este de 2,83 ori mai mare decât suprafața Ucrainei. Lecția Afganistan nu a fost reținută de către Rusia și victoria din 9 Mai 1945 stă mărturie că o pace se finalizează doar într-un anume fel, dar se uită că Rusia participase la un război de apărare, invadatorul fiind altul.


(21 noiembrie 2022)

O idee păguboasă: trecerea în conservare

Fiecare partid mioritic, atunci când ajunge la putere:
- neagă tot ceea ce au făcut cei de dinainte,
- stopează proiecte deja începute sau aflate în stadii avansate,
- începe noi proiecte pe care le consideră oportune și geniale,
- schimbă tot personalul de specialitate,
- pune peste tot oamenii fideli lor.
Așa se explică nenumăratele proiecte aflate acum în conservare, pe motiv că nu mai sunt bani pentru a fi continuate. Nu abordam această problemă dacă nu vedeam la tv filme cu unele din cele 10 hidrocentrale aflate în conservare de zeci de ani, acum cu multe componente mâncate de rugină și uzate moral. Se vorbește de procente de investiție care sar de 60% sau chiar de 90%, numai că reluarea construcțiilor va însemna costuri imense pentru a reuși punerea în funcțiune a oricărui obiectiv aflat în conservare de cel puțin 5 ani pentru că:
- au dispărut componente,
- s-au degradat componente,
- sunt componente depășite moral,
- trebuie executate componentele rămase în așteptare.
Trecerea în conservare este convenabilă partidelor pentru că:
- înseamnă cheltuieli dedicate,
- nu presupun activități de construcție,
- personalul utilizat este necalificat,
- este deschis drumul spre furt și distrugere.
Ar cam trebui să se vadă câte obiective sunt în conservare și concluziile vor fi dramatice, pentru că ele reprezintă risipă de resurse, dar și expresia lipsei de coerență a decidenților de pe toate nivelurile, căci mentalitatea conform căreia ceea ce au gândit predecesorii este prost, iar ceea ce gândim noi este bine, are la bază gândirea că noi nu vom fi niciodată predecesori, ceea ce este fals. 


(09 noiembrie 2022) 

N-a fost să fie...

Cei ce au dat ca sigură ziua de 16 februarie 2022 ca zi pentru invazia Ucrainei de către armatele rusești, s-au văzut în situația la fel de penibilă pe care o trăiesc cei care cred că sunt în stare să prognozeze cutremure.

Este la mintea cocoșului că ziua declanșării unui război sau a unei invazii sau a unei măsuri drastice în plan economic cum este o stabilizare sau o denominare sau o schimbare de politică economică, este secretă și numai un nebun se lasă dus de val să creadă că a auzit de la cineva, care la rândul său a auzit fie în piață, fie la gară, fie la moară, că rușii vor invada Ucraina pe 16 februarie 2022.

Așa că a trecut și ziua de 16 februarie 2022 și nu s-a întâmplat nimic, pentru simplu fapt că ziua Z este secretă, căci de aceea i se zice ziua Z.

Au fost multe evenimente care s-au petrecut după 2010 încoace și cine a știut să le interpreteze a interpretat, iar cine s-a făcut că plouă este luat acum ca din oală de iureșul evenimentelor. S-a văzut ce înseamnă Trasnistria. S-a văzut ce înseamnă Crimeea. S-a văzut ce înseamnă estul Ucrainei. Niște analiști militari autentici, nu făcuți la numărat de izmene, știu să interpreteze și să facă predicții. Îmi aduc aminte de un strateg care vorbea împiedicat la un simpozion într-o engleză scremută și m-am gândit că respectivul numai idei grozave nu avea să dea decidenților...

Eu știu să ghicesc în cafea și mă bate gândul să mă apuc să văd ce zice ceașca de cafea, dacă analiștii lui pește prăjit din spațiul mioritic bat câmpii, sunt sigur că din ceașca cu zaț, voi găsi informații cu mult mai interesante, mai complete și mai credibile, decât bizareriile pe care le scot televiziunile aiurite.

(18 februarie 2022)

De câte universități avem nevoie, bre?

 Există o listă a universităților din România care include:
- 53 de universități de stat,
- 35 de universități particulare autorizate, 
- 19 universități temporar autorizate, 
- 04 universități în curs de autorizare.
Bârfitorii spun că sunt prea multe universități în România. Pesimiștii spun că ar cam trebui să fie o universitate al un milion de locuitori, ceea ce ar însemna de fapt că ar fi suficiente 20 universități, dacă acum avem 19, 29 milioane de locuitori, căci rotunjirea se face în plus.
În opinia mea, nu numărul universităților este important,  ci importantă este calitatea absolvenților în raport cu rolul lor pe piața forței de muncă. Una este să pregătești 1.000 de absolvenți din acre 90% intră pe piața muncii și folosesc integral cunoștințele acumulate în facultate și cu totul altfel stau lucrurile când din 1.000 de absolvenți numai 5% lucrează în domeniul în care s-au pregătit.
Numărul de universități depinde de:
- obiectivul strategic al dezvoltării țării,
- dinamica resursei umane,
- nivelul de dezvoltare al economiei,
- cultura asupra calității forței de muncă.
Numărul de universități depinde de numeroși factori, politicile educaționale jucând un rol decisiv. Definirea de criterii riguroase de ierarhizare a universităților pe baze calitative are un rol fundamental în restructurarea fiecărei universități în general și ajustarea numărului de universități în special.

Îmi aduc aminte că acum vreo 20 de ani în urmă, când ne-am întâlnit să discutăm introducerea unui semestru de tractică pentru studenții anului al III-lea de la colegiile universitare de 3 ani de pe vremea aceea, am dezbătut problema vreo 6 ore și nimeni nu a vrut să reducă orele de la discipline, încât discuția s-a încheiat că așa cum funcționează colegiile este excepțional, deși în Franța, în Olanda și în Germania, colegiile aveau acel semestru de practică în producție. Rezultă că strategia privind numărul și rolul universităților trebuie construită de către o agenție specializată, în niciun caz de către cei inplicați în proces, pentru că fiecare va trage spuza pe turta lui și după lungi dezbateri strategia va fi o struțo-cămilă, care va genera o soluție cu mult mai slabă decât ceea ce există acum, căci românul s-a născut poet.

În contextul actual, numărul de universități este nerelevant, căci învățământul online a rescris totul ceea ce înseamnă mediul academic, predare, examinare, certificare și numai universitățile care furnizează forță de muncă înalt calificată absorbită în proporție de peste 70% de piața muncii, vor fi supraviețuitoare. 

(31 decembrie 2021)

Validarea unei strategii

Am mai scris despre strategii. Toată lumea vorbește despre strategii. În orice moment dacă cineva se află în dificultate, trece la elaborarea unei strategii care nu spune nimic, desi, din contră ar trebui să arate ce ar trebui făcut pe perioada la care startegia face referire. Se definesc perioade și obiective pe fiecare stadiu, în totalitate fiind N stagii. Se calculează  K, numărul situațiilor în care  obiectivele au fost realizate. Se calculează indicatorul I=K/N și se consideră că strategia a fosyt bine gândită dacă I este mai mare decât 0,78. În caz contrar, strategia este eronat definită. Nu am cunoștință să se fi făcut astfelde calcule, pentru că strategiile sunt niște texte amorfe din care nu rezultă nimic cu claritate, deci nu ai cum să calculezi indicatorul I, pentru că nimeni nu vrea să construiască o strategie pentru a vedea dacă este sau nu validată de practică. Strategiile și politicile nu se validează decât după perioada pentru care au fost definite.
Validarea unei strategii este o necesitate, numai că nimeni nu trece la astfel de abordări. Numai în războaie se trece la efectuarea de validări practice, căci acolo e clar: o strategie bună =victorie. P strategie proastă=înfrângere. În rest, 1000 de ani pace. Strategiile făcute de politicieni=maculatură de luat fața. Sunt texte de doi bani, aproximative, sforăitoare și găunoase prin caracterul lor fantasmagoric.

(08 decembrie 2016)

Plouă cu găleata, bre!

Se știecă aici la noi vremea este foarte schimbătoare, că sunt perioade secetoase, dar și perioade în care ploile nu se mai termină. Nimic nu este nou. Numai moi, când plouă ne minunăm că plouă, când este secetă ne minunăm, de asemenea, că este secetă. Când ninge și când este frig de crapă pietrele, suntem și mai mirați. Învățăm foarte puțin din ce ni se întâmplă.

În mod normal, dacă este vorba de anii secetoși se pune problema existenței unui sistem de irigații bine gândit care să acopere tot teritoriul și care să suplinească minusul de apă. Sisteme de irigație există în lumea aceasta și avem de unde învăța, mai ales că înainte de 1989 am avut și noi unul care a fost devastat de cei care au crezut că folosind tubulatura la tot felul de prostii rezolvă ceva. Natura s-a răzbunat pe toți cei cu minte puțină și mai ales pe cei care trebuiau să se gândească ca acel sistem înseamnă existența lor și prosperitatea tuturor. Dar unde onoare nu este, nimic nu este.

În mod normal, dacă este vorba de zăpezi abundente, există modalități de a stăpâni cât de cât viscolele și de a crea bariere prin plantarea de copași care să ferească localitățile. Dar trebuie și utilaje și sisteme de depozitare a alimentelor pentru situații de urgență.

În legătură cu ploile, cu inundațiile se știu toate necazurile. dacă se știu efectele, se știu și cauzele, care trebuie remediate. Numai că după ce trec urgiile, toată lumea uită, cheltuie banii aiurea și într-o ciclicitate jalnică, se reiau problemele de la capăt cu aceleași mirări, cu aceleași dureri și cu pierderi parcă mai mari.

Sunt sigur că dacă ar fi oameni de onoare, oameni cu conștiință, adică patrioți adevărați, s-ar face o strategie pe 25 de ani și pas cu pas:

• s-ar stabili ce trebuie făcut;
• s-ar estima resursele;
• s-ar etapiza corect pe priorități;
• s-ar trece la treabă;
• s-ar face evaluări și corecții;
• s-ar termina toate lucrările;
• s-ar trece la noi și noi etape.

De la an la an s-ar vedea progrese și zone năpăstuite ar fi scoase la lumină, iar oamenii în loc să repare și să înlocuiască, ar trece la dezvoltare.

Numai lucrurile făcute cu cap sunt rezistente peste veacuri. Tot ce este făcut cu hei-rup, tot într-o clipă se năruie.

(13 iunie 2016)

O mare eroare de strategie

Pe data de 12 aprilie 2016 a fost anunțat ca fiind candidat la primăria capitalei din partea PNL Marian MUNTEANU. Toata luimea își aduce aminte de Marian MUNTEANU.

Marian MUNTEANU este cel care a vorbit din balconul Universității.

Marian MUNTEANU este cel caftit zdravăn de mineri.

Marian MUNTEANU este cel care a îmbrăcat cămașa albă și a mărșăluit.

Marian MUNTEANU este cel vânturat printre candidații la prezidențiale prin 2000.

Marian MUNTEANU este cel care a făcut un doctorat valoros în  tăcere.

Marian MUNTEANU este cel despre care s-au spus tot felul de minciuni cu Măgureanu. 

Marian MUNTEANU este cel despre care se vorbește că știe opera lui Petre Țuțea.

Acum, Marian MUNTEANU este candidatul PNL, marele PNL rezultat din iubirea veșnică cu PDL, după ce acest PNL a avut două încercări nereușite cu Bușoi și Orban, amândoi neavând nume cu încărcătură și rezonanță politică, dacă se merge la dicționare și se iau cuvintele cu niveluri de similitudine semnificativa derivate din aceste nume.

Să analivez acum ce se întâmplă cu candidatul Marian MUNTEANU. El este prezentat ca un erou. Este o prezentare de tip romantic, erou exceptional în situații excepționale. Mineriadele au fost evenimente excepționale în viața românilor în general și a bucureștenilor în special. N-am să le uit, pentru că am scăpat ca prin urechile acului din două situații care deveniseră critice  și despre care nu voi scrie atunci, dar îi urăsc veșnic și pe mineri și îl urăsc tot veșnic  și pe liderul lor cel pârnăiaș. Mineriadele că noi am avut parte de nenumărate trebuie tratate ca fapte istoric, adică evenimente majore de neuitat. În istorie sunt evenimente:

• frumoase cu domnitori învingători în lupte, cu regi care au construit, care au dat legi, care au modernizat, adică evenimente cu care tot românul se mândrește și pe care deși sunt mărețe și frumoase, le înfrumusețeacă și mai mult pentru a fi de neuitat;
• nefericite care au însemnat înfrângeri în războaie, căderi de pe tron deși faptele lor erau drepte, bătut pasul pe loc în istorie datorită trădărilor sau vitregiilor vremurilor de atunci; istoricii și deci cărțile lor de istorie le prezintă sec sau le ignoră pur și simplu; sunt situații în care dacă sunt amintite, se enumeră multe, multe fapte frumoase al învingătorului, după care la diverse este prezentat și un fapt nefericit, care trece și neobservat și care tot a victorie pare a fi ca interpretare;
• rușinoase datorate unor slăbiciuni grave ale conducătorilor combinate cu complictăți dureroase ale unor largi colectivități; îmi amintesc dificultatea maximă de cum am identificat lagărul de concntrare de la Dachau; ca muzeu este organizat corect, are toate explicațiile și nu se depărtează de adevărul istoric deși nota este un pic alta de cum îmi formasem imaginea din cărțile despre fabricile morții citite de mine în copilărie; mineriadele sunt în opinia mea nu fapte rușinoase, ci cele mai rușinoase fapre din istoria poporului român. 

Indiferent de partea cui este un om, dacă este implicat într-un eveniment rușinos, este foarte greu ca privitorul în care renasc sentimente amestecate, să facă evalări corecte și să-l poziționeze pe un om pe poziția care să-l avantajeze. În opinia mea, prezentarea lui Marian MUNTEANU în filmulețe în care imaginea sa alternează cu chipuri de mineri-brute, de manifestanți ciomăgiți este o eroare strategică. Eroul Marian MUNTEANU trebuie să aibă o altă prezentare. Să i se arate chipul de atunci, chipul de prin 2000 și chipul de acum pentru a se vedea că el nu s-a transformat ci a rămas același Marian MUNTEANU. Să se arate pe acel Marian MUNTEANU ca participant la acel marș în celebra sa cămașă. Să se vorbească despre doctoratul lui și să se contracareze lipirea de el a etichetei cu profesorul.

Sunt sigur ca Marian MUNTEANU, are el însuși un mesaj, are el însuși o atitudine demnă de anul electoral 2016, fără a fi nevoie să fie asociat de acele evenimente rușinoase care poarta numele de mineriade, care au oripilat lumea civilizată.

Urgent, strategii PNL și ai lui Marian MUNTEANU trebuie să revadă prezentarea și întregul demers. În filmele despre Ștefan, Mihai și Tudor sunt replici celebre, sunt atitudini legendare, sunt fapte de vitejie. Așa ceva dorește populația și dacă votanții doresc un om de încredere, în niciun caz candidatul nu trebuie legat de un eveniment de care bucureștenii se rușinează și pleacă necondiționat privirile în pământ.

(13 aprilie 2016)

Carl von Linné ăla din Ferentari...

Era o istorioară care zicea că un fabricant de chibrituri era în pragul falimentului că nu=și mai vindea marfa. Un prieten i-a zis că are o soluție dar care merge o singură dată. I-a zis ca atunci când pune chibriturile, să inverseze partea cu eticheta și omul când va dori să ia un chibrit, toate vor cădea pe jos. Așa a făcut. S-a dublat vânzarea, a crescut rapid producția, dar farsa a mers așa cum a fost atenționat, o singură dată. Falimentul a venit iremediabil.

Producătorii de anvelope pentru autoturisme au avut producții în creștere. Lăcomia îi împinge pe oameni de la spate să creadă că dacă își definesc strategii șocante vor avea evoluții spectaculoase. Nu este așa. Acești producători s-au gândit să folosească în folosul lor rezultatele cercetării științifice legate de anvelopele de iarnă, care reduc cu un 10% -20% riscurile de derapaj pe zăpadă sau cu sub 6% riscurile de alunecare necontrolată pe gheață. În aceste condiții introducerea obligativității ca toți posesorii de autoturisme să aibă cauciucuri de iarnă, a făcut ca în anul introducerii acelei reguli să se dubleze cererea de anvelope. Nimeni nu mai avea posibilitatea ca iarna să iasă în trafic fără cauciucuri. În ipoteza că există și cam 20% conducători care evită să circule iarna sau riscă să circule cu anvelope de vara, producția nu se dublează, dar crește cu  80% ceea ce este foarte important.
Dacă savantul Carl von Linné zicea ca FUNCTIA CREEAZĂ ORGANUL, iată că acum și aici ORGANUL CREEAZĂ FUNCȚIA, adică lumea s-a întors cu cracii în sus.

O asociație a vânzătorilor de calculatoare, deci organul, s-a gândit să-și eficientizeze business-ul, drept care a avut o inițiativă legislativă, frumos ambalată și așa a apărut programul 200EURO, adică statul ajută pe copiii sărmani să-și cumpere calculatoare, dându-le pentru aceasta  200 de euro. Frumos și nobil este gestul statului. Așa se făcea că într-un an cam 30.000 de elevi săraci au avut acces la cei 200euro realizându-și visul de a avea un calculator. Părinții lor trebuiau să aducă niște documente la inspectorate din care să arate căt de săraci sunt. Surpriza a fost imensă când s-a văzut abundența inimaginabilă a celor cu venituri ZERO. Bineînțeles că aceștia au avut prioritate și copilașii lor au intrat în posesia celor 200euro pentru a cumpăra calculatorul mult râvnit. Niște analize au arătat că extrem de puțini dintre cei cu venit ZERO cumpărau pentru copilașii lor calculatoare de 200euro. Vânzătorii se lăudau peste tot că nenumărate dintre calculatoare săreau de 500 de euro. Fericirea a cuprins pe vânzătorii de calculatoare, pentru că legea nu a specificat să fie branduri, ci a crescut mult industria celor care asamblau în garaje și WC-uri computere de 200 euro. Au fost și tentative de a vinde calculatoare second hand, din lăcomie sau prostie deși legea interzicea.
Mi-am dat seama de multe aspecte când am avut un dialog cu unul dintre reprezentanții asociației vânzătorilor ORGANUL care  CREEAZĂ , care dorea o relaxare a limitelor, astfel încât cei care să aibe dreptul să acceseze programul să crească, FUNCȚIA creeată, adică statul să scoată și mai mulți bani din buzunar. Cu statul, tot timpul afacerile sunt mănoase și mai ales sigure.

Violența în școli a luat-o razna. Am mai discutat despre acest lucru. A fost generată nevoia de a pune sisteme de supraveghere. ORGANUL - firmele care comercializează astfel de echipamente, în cârdășie cu televiziunile,  am șters cuvântul unele pe care doream să-l pun în făța cuvântului televiziuni, au generat nevoia de a fi achiziționate astfel de exhipamente. Am făcut cândva și niște calcule și a rezultat că vânzătorii au ieșit foarte bine din afacere. Cu statul, tot timpul afacerile sunt mănoase și mai ales sigure.

Ca tabloul să fie complet, de câteva zile, un ORGAN, a creat o nouă FUNCȚIE și iată că deja se vehiculează suma: un miliard, de la buget, bineînțeles, că e sigur, tot miliard, frumos și așezat. Carl von Linné este mic copil în raport cu cât de inventivi suntem noi cei mioritici. legea lui a picat de mult, întrucât aici funcționează legea ORANUL CREEAZĂ FUNCȚIA.

(11 martie 2016)

Construirea nefericirii la bărbaţi

Bărbaţii ca a cincea stare de existenţă a materiei după stările solidă, lichidă, gazoasă, plasmă. După o  criteriul de clasificare al stării de difuzare există:
- bărbaţi fericiţi;
- bărbaţi nefericiţi.
Mă voi ocupa de bărbaţii nefericiţi şi voi arăta cum se construieşte nefericirea la aceștia.
Fiecare bărbat, ca a cincea stare de existență a materiei își construiește nefericirea singur prin:
- definirea de obiective nerealiste, care dacă nu sunt atinse, sentimentul de nefericire se instalează
  vrând-nevrând;
- acceptarea de compromisuri legate de profesie dar și de viața particulară;

- iertarea celor din jur știind că aceștia vor recidiva în erori;
- faptul că ei consideră tot timpul că persoanele din jur îl persecută, îl nedreptățesc, îi urmăresc
   ostentativ toate mișcările;
- lipsa unei strategii pe termen mediu și lung;
- se lasă tot timpul în puterea celorlalți de a soluționa;
- acceptarea punerii în operă a soluțiilor propuse de alții fără a le evalua și însuși;
- achiziționarea de lucruri ieftine puțin durabile;
- acordarea unei încrederi nejustificate celor care i-au îșelat încrederea de nenumărate ori.
Nefericirea se construiește exact ca o casă. Bărbatul nefericit, o ia cu temelia, adică își definește principii de viață care îi asigura numai și numai nefericire clipă de clipă. El contină să pună cărămizi, una deasupra alteia propriei nefericiri prin ezitările și mai ales prin repetarea erorilor care au generat nefericire anterior. Zicala că un bărbat trebuie să rupă răul de la rădăcină nu este lipsită de bază practică.
Consider că un bărbat își dorește să fie nefericit, pentru că dacă nu și-ar dori așa ceva evident ar face acei pași necesari care să-l ducă spre o altă direcție, dacă nu spre fericire, măcar spre o stare de confort de un nivel acceptabil.
Un bărbat adevărat, adică cea de a cincea stare de agregare a materiei, are verbul la el. dacă nu are verbulla el, nefericirea sa este exact ceea ce-l pândește la fiecare pas.
Dacă unul are o iubită și acesta îl anunță că va fi tată, iar el tace ca mrtu-n păpușoi, înseamnă ca nu are verbul la el. Femeia aceea îl va părăsi iremediabil. El va fi un nefericit.
Dacă un bărbat dorește să facă performanță într-un sport și nu ascultă de antrenor, face antrenamente superficiale,  nu va atinge nivelul pentru calificări, nu va merge la competișie. Singur și-a construit nefericirea, prin nemuncă.
Dacă un bărbat este de media 7,50 cu eforturi de a învăța normal, ca, 6 ore pe zi, daca trece la 8 ore pe zi, va obție o medie de 8,50 cel mult 9,00. reducând durata de instruire de la 6 ore la 4 ore și stabilind ca obiectiv să onțină media 10, clar că nici media 7,50 nu va obține, media 10 nici atât, ceea ce echivalează cu instalarea unui sentiment de nefericire, complet și instens.
......... vor urma și alte exemple ..............

(3 martie 2016)