Ioniță BUSUIOC era frate cu Alexandru BUSUIOC, dar nu a avut darul muzicii. El era potcovar. Era un bărbat înalt, subțire ni numai mușchi. El avea o tarabă pe care scrie LA IONIȚĂ. Acolo el și un ucenic al lui făceau potcoave. Aveau clienți. Ioniță BUSUIOC era un om vrednic. Se scula devreme și închidea oblonul de la tarabă după ce termina de potcovit ultima pereche de cai sau de boi.
M-a impresionat la Ioniță BUSUIOC faptul că știa meserie, meserie pe care o învățase de la alți potcovari din vecini, căci ai lui erau cu toții muzicanți. Lumea care venea cu carele cu cai și cu boi prefera să-și potcovească animalele la Ioniță, căci ei îl considerau ca fiind un meseriaș foarte serios. Noi, copiii mergeam să căscăm gura la cum lucrau potcovarii, căci ne plăcea fierul cum se înroșește, apoi cum capătă forma de potcoavă. Apoi mergeam să vedem cum Ioniță sau ucenicul lui potcovește caii sau boii. De la Ioniță am învățat de mic copil că există proceduri. El făcea de fiecare dată aceeași succesiune de operații, fără să se abată un milimetru de la ceea ce știa el că trebuie să facă pentru a fi clientul mulțumit. Târziu, mi-am dat seama de faptul că un om simplu ca Ioniță BUSUIOC știa despre proceduri, deși nu le zicea proceduri, dar tot timpul zicea că așa trebuie făcut, că așa este bine. Procedurile sunt o sinteză de succesiuni de operații, care este verificat că dau certitudine obținerii calității unui proces. La Ioniță BUSUIOC nu se zicea nici de procedură, nici de proces, ci pur și simplu, el făcea ceea ce făcea, că așa era bine. L-am apreciat pe Ioniță BUSUIOC pentru munca lui, fie vara, fie iarna, pentru respectul pe care-l avea față de clienții lui, dar și pentru vecini, iar mamei îi zicea sărut mâna și de o mie de ori dacă mama trecea de o mie de ori prin fața dughenei unde el bătea la baros fierul înroșit.
(31 martie 2023)
