Aplicațiile informatice prietenoase

O aplicație informatică este prietenoasă, dacă și numai dacă:
- se folosește din prima, fără rateuri,
- nu necesită reintroducerea de date deja introduse cândva,
- rezolvă exact ceea ce dorește utilizatorul,
- oferă spre vizualizare toate rezultatele așteptate de utilizator,
- îl ajută pe utilizator ca efortul său să fie minim,
- evită enervarea utilizatorului din lipsa mesajelor de ghidate,
- păstrează din fluxurile cu care utilizatorul e obișnuit,
- vocabularul său este deja cunoscut de utilizator,
- utilizatorul său primește o doză mare de confort și încredere.
Am văzut aplicații informatice despre care am crezut că au fost scrise exact pentru mine. Am văzut aplicații informatice care presupuneau ca eu să fiu mare profesionist în domeniul financiar și de taxe, drept care am fugit de ele ca dracul de tămâie. Am văzut aplicații care mă puneau să reintroduc tot felul de date despre mine, ca și cum atunci le foloseam pentru prima dată. Am văzut aplicații informatice execrabile, construite doar să arunce prafuri în ochi utilizatorilor, deși nu ofereau nimic dintr-un singur click sau cel mult două. O aplicație informatică devine prietenoasă dacă cel ce o proiectează:
- studiază tipurile de utilizatori,
- identifică problemele pe care utilizatorii doresc să le rezolve,
- reconstituie cuvintele de bază ale vocabularului utilizatorilor,
- stabilește datele de intrare absolut necesare,
- structurează rezultatele pe care utilizatorii le așteaptă.
Să zicem că dorim să plătim taxe și impozite. Vom merge acolo unde se lucrează la această problemă și stabilim grupul țintă, adică persoanele care plătesc taxe și impozite. Vom cere ca aplicația informatică să fie astfel construită încât orice om, oricât de puțin familiarizat cu calculatorul, dacă are acces la Internet, să fie în stare să-și plătească taxele online, fără nicio dificultate, din prima.
Când este accesată aplicația, utilizatorul va privi un text care spune ce face aceasta și el va selecta dacă este sau nu utilizator nou.
Dacă este utilizator nou, trebuie să-și facă un cont. Se știe că băncile virtuale fac acest lucru și se manipulează acolo bani, chiar mulți bani și de aceea problemele stupide legate de securitatea aplicației trebuie depășite instantaneu.
După deschiderea contului, utilizatorul folosind o parolă, are acces la problemele pe care aplicația le rezolvă.
Să zicem că vrea să plătească impozite. Dă click și îi apare o listă cu impozitele pe care trebuie să le plătească. Utilizatorul selectează ce vrea să plătească și pe măsură ce selectează, se calculează un total. Dă click pe butonul PLĂTEȘTE și acolo folosind un flux comun plăților face plata, după care se revine la meniul unde sunt înșirate problemele. 
Am văzut că multe aplicații au butonul de deconectare pus aiurea sau chiar nu există și de aceea le consider greșite, neprietenoase, chiar oribile.
Numai informaticienii nepricepuți, cu dispreț față de clienții lor construiesc aplicații informatice neprietenoase, proaste, îngrozitoare, nefirești și ocolite, ceea ce face ca procesul de digitalizare să fie extraordinar de încetinit, chiar dacă există bune practici și se bagă bani la greu în digitalizare.

(11 ianuarie 2022)

Responsabilitatea în mediul virtual

Am observat că mulți oameni au devenit extrem de mirați de când chestia cu Cambridge Analytica și formulează tot felul de teorii, dintre care unele sunt:

- penibile,

- fanteziste,

- aiuritoare,

- nerealiste,

- șocante,

- cocante, 

- delirante și etc.

Când plecăm de acasă închidem ușa cu cheia noastră?

Când lăsăm bagajul la cală îl închidem cu cheia noastră?

Documentele personale le punem în portofelul nostru?

Când elaborăm o teză ne ferim s-o vadă 100% vecinul?

Banii îi ținem în buzunarul nostru, cât mai puțin accesibili.

Rezultă că în viața de zi cu zi, știm să ne ferim bunurile și banii, astfel încât nici banii și nici bunurile să nu ajungă prea ușor către deloc la străini, fără voia noastră. Și așa, tot se mai întâmplă că ni se fură bagajul, că ni se fură portofelul, că vecinul se mai uită în teza noastră, că ni se mai intră în casă prin efracție.

În mediul virtual lucrurile sunt și mai complicate. Fizic și logic, nu există nimic sigur 100%. Pornind de la această premisă, evident, utilizatorii de Internet trebuie să fie responsabili, prudenți și mai ales selectivi cu ceea ce pun în mediul virtual din informațiile de care ei dispun și pe care le consideră de uz personal. Noi nu spunem la serviciu parola cardului nostru. Evident, nici pe Internet nu trebuie s-o livrăm dacă ni se cere, decât în cazul unor plăți 100% sigure, efectuate prin cei care au eliberat cardul. De când cu Cambridge Analytica se pun tot felul de probleme legate de extragerea de informații din mediul virtual livrate bineînțeles de către fiecare dintre noi. În viața de toate zilele, noi intrăm în contact cu mii de oameni care ne citesc după cum:

- vorbim,

- ne îmbrăcăm,

- gesticulăm,

- mergem,

- privim,

- ne pieptănăm,

- ne bărbierim,

- ne adresăm,

- salutăm,

- evităm,

- ne așezăm,

- așteptăm.
Așa cum în viața reală trebuie să fim responsabili cu ceea ce arătăm sau ceea ce facem, tot așa și în mediul virtual trebuie să fim cu mare atenție. Și aici merge proverbul: unde nu-i cap, vai de picioare, dar și proverbul capul face, capul trage. Când am creat un cont și am definit o parolă este ca și în cazul în care am pus o clanță, nu o cheie, la ușă. Deci, oricine apasă pe clanță  deschide ușa. Pe Internet nu există niciun secret. Singura chestie de care trebuie să fim siguri este doar ca aplicațiile cu care lucrăm să nu fie penetrate și conținutul nostru digital să fie alterat ireversibil.  Nimeni nu are cum să interzică nimănui să baleieze ceea ce se petrece pe Internat, să preia ce este de preluat și să folosească așa cum crede de cuviință. Numai așa progresează omenirea. Se fac tot felul de experimente și dacă resursa memorie calculator este infinită și e bal, păi, bal să fie!

(29 martie 2018)

Internet security

Văd acum marele scandal cu Cambridge Analytica și mă mir cum lumea se dă cu fundul de pământ. Internetul este cu totul altceva decât orice altă resursă de pe această planetă pentru că:

- este accesibilă oricui,

- este cu acces liber,

- este resursă infinită,

- depinde de toți și de nimeni,

- nu are nicio restricție.

Orice persoană care dorește să-și facă un cont de gmail pentru poșta electronică o face fără nicio problemă. Orice persoană dacă vrea să aibă acolo 1.000 de conturi, nu are nicio restricție. Își face 1.000 de conturi. Totul este:

- să nu le încurce,

- să nu uite parolele,

- să aibă ce comunivca,

- să nu-și înebunească partenerii,

- să le gestioneze ca lumea.

Să vedem dacă o persoană face ceea ce face cu Internetul cu orice altă resursă de pe acest pământ. Un om nu intră în posesia a 1.000 de case după bunul său plac fără să plătească un sfanț. Un om chiar dacă are un hectar de teren și este proprietar nu are dreptul să facă chiar ce-i bubuie prin cap. Nici dacă are 1.000.000.000 de euro și vrea să-și facă un palat, un ins trebuie să ia aprobări, să respecte reguli de urbanism. Lumea a acceptat regulile și iată, că în cazul Internet-ului, este așa de mirată, încât vrea să yransfere reguli exact acolo unde nu este posibil. Ceea ce este și mai rău, se referă că acele reguli sunt din domeniile care nu se potrivesc deloc Internet-ului. Este ca și cum un medic ar da un tratament de stomac pentru o boală a aoaselor.

În consecință, surprizele asemănătoare cu Cambridge Analytica se vor înmulți căci informația free este free și fiecare are posibilitatea s-o folosească exact așa cum vrea. Nu trebuie să ne mire că așa cum noi mergem să căutăm de pe Internet o rețetă de ciorbă de burtă, alții intră pe internet și culeg informații care să le permită fundamentarea de decizii, care mai de care mai neașteptate. Știința nu are acum cum să progreseze decât numai dacă are la bază indicatori calculați cu utilizarea seriilor de milioane sau miliarde de termeni. Orice barieră pusă acolo nu va face decât să facă știința să bată pasul pe loc.

Chestia cu Cambridge Analytica este rezultatul invidiei că nu le-a venit celor ce critică ideia de a folosi acele date în a manipula.

Nu mi se pare mai puțin moral ceea ce a făcut Cambridge Analytica decât ce fac reclamele cu medicamente care au invadat televiziunile și spațiul virtual.

Nu mi se pare mai puțin moral ceea ce a făcut Cambridge Analytica decât minciunile pe care politicienii le aruncă în eter în campaniile electorale.

Nu mi se pare mai puțin moral ceea ce a făcut Cambridge Analytica decât manipulările care declanșează războaie, exact așa cum a fost chestia cu armele chimice știm noi de unde.

Nu mi se pare mai puțin moral ceea ce a făcut Cambridge Analytica decât prezentările belicoase ale unor televiziuni care fac propagandă deșănțată care influențează decizii fundamentale.

Cineva spunea că dacă votul popular ar însemna ceva, cu siguranță ar fi interzis. El este utilizat pentru a da o poleială cât de cât ideii de democrație zicea respectivul. Eu pornec de la ideia că la Cambridge Analytica s-a făcut știință, căci de aceea există data analisys, big data și data science, nu pentru a fi predate doar ca teorie abstractă pentru studenți tocilari care nu le-ar aplica niciodată.

Singura problemă este ca totți care construeisc baze de date uriașe, folosind resursa Internet, să nu altereze bazele de date inițiale și toate celelalte surse de informație. Doar că copieze acele date free și să le utilizeze exact cum vor, din moment ce le sunt puse pe tavă, la vedere.

Internet security nu a fost afectată de aplicația propusă de Cambridge Analytica și deci nu văd niciun motiv ca lumea să se considere păcălită, umilită, zăpăcită, răzvrătită și mințită. Toate datele publice se utilizează free și cei ce lu generează trebuie să fie conștienți că nealterarea lor, Internet security le este asigurată. In rest, bucurii, fericire și 1.000 de ani pace!

(29 martie 2018)