1.000 de oameni care m-au impresionat: Doamna Rodica MIRON

În vremurile în care treburile doctoratelor și ale concursurilor didactice erau gestionate la rectoratul ASE la un secretariat care era localizat în clădirea veche, lângă sala 103, când mergeam acolo, discutam du Doamna Rodica MIRON, o persoană care cunoștea foarte bine problemele de care trebuia să se ocupe. Doamna  Rodica MIRON avea mult tact și discuta cu înalt profesionalism, astfel încât fluxurile informaționale de care se ocupa și documentele pe care le manipula erau exact cele care asigurau succesul lucrului și niciodată nu era nevoie să se revină pentru a corecta ceva, după ce în prealabil ar fi fost preluat de domnia sa.

Doamna  Rodica MIRON știa foarte bine meserie. Avea proceduri bine definite pe care le respecta și nu mi s-a întâmplat niciodată să mă găsesc în situația de a formula o problemă și să nu am varianta de soluție pe care întotdeauna am apreciat-o ca fiind cea mai bună.

Doamna  Rodica MIRON știa să vorbească, știa să asculte și lucra extrem de ordonat. nu amâna, nu tărăgăna, nu spunea niciodată că este ocupată, că nu are timp. Dacă am fixat la telefon o anumită oră pentru a soluționa o problemă anunțată, la momentul când ajungeam la biroul său, totul era pregătit, căci Doamna MIRON lucra foarte sistematic și ordonat și rezolvam totul foarte repede.

Am apreciat foarte mult stilul de muncă al doamnei Rodica  MIRON și tot timpul m-am gândit că omul sfințește locul și cine știe meserie, se poartă ca un meseriaș, iar cine nu știe, încurcă lucrurile. Doamna  Rodica MIRON lucra profesionist căci știa meserie cu adevărat, lucru rar întâlnit în ziua de azi, 

(23 martie 2023)

Momentul adevărului

Despre doctoratele făcute pe picior sau pe repede înainte nu mai vreau să scriu că m-am plictisit. Vreau să scriu despre două întâmplări, una mai veche și alta mai recentă.
Cândva, era scos la concurs un post de dactilografă. Eu eram un fel de șefișor, prezidam comisia de concurs. Fusesem pus acolo că eram un individ dintr-o bucată și pentru acel post se exercitau tot felul de presiuni. Ca să fiu mai clar, indivizi care nu mă sunaseră niciodată, nu știu de unde aveau numărul meu de telefon, m-au sunat în preziua concursului să mă anunțe că va veni o candidată de excepție, adică altfel spus, o pilă, iar eu să am grijă. Întrucât cocoșul meu nu cânta pe gardurile acelor indivizi, i-am asigurat de respectul meu și că acel concurs se va derula corect.
Candidatele au fost puse să dactilografieze o pagină dintr-o carte.
O candidată nu știa cum se introduce foaia A4 în mașină.
Altă candidată bătea pe taste cu un deget.
Numai o candidată dactilografia cu metoda oarbă folosind toate degetele. Ea a și fost aleasă. Concursul a fost transparent, derulat după regulile pe care mi le dictase un avocat specialist în dreptul muncii, pentru că eu nu aveam chef de contestații. Și cu doctoratele tot cam așa stau problemele, căci dintr-o droaie de doctoranzi, numai sub 20% muncesc din greu pentru a face tezele adevărate, restul sunt de umplutură, căci nu au timpul fizic să facă cercetare științifică, să se documenteze și să elaboreze teza, teză care are un singur autor, nu este lucrare colectivă.
A doua întâmplare s-a produs în decembrie. Eu și încă doi tipi cu doctorate și un tip care lucra în meserie, ne-am pus și am scris un articol. Toți știam domeniul, toți citisem despre temă. Articolul a avut 7 (șapte) pagini, nici 10 pagini, nici 5 pagini, exact 7 pagini. Pentru a-l scrie ne-a trebuit o lună de zile și s-a muncit, nu s-a stat. Mă întreb și eu pentru mine, dacă 4 indivizi au scis o lună la un articol, doi fiind pensionari și ocupându-se doar de articol, pentru a scrie o teză de doctorat de 150 de pagini, ar trebui cam 16 luni, dacă teza ar fi scrisă de 4 autori, dar dacă un singur autor e implicat, în cel mai optimist scenariu are nevoie de doi ani dedicați doar tezei. 
Nu trag nicio concluzie, căci ea este evidentă. Se știe că din 10 milioane de adulți numai unu este genial. Să credem că la noi 2.000 de doctori din cei 20.000 din ultimii 30 de ani, sunt geniali. Nu avem două miliarde de locuitori, deci prin reducere la absurd se ajunge la concluzia că.

(07 februarie 2022)

Exagerări de pe la PhD

Am coordonat activitatea în stagii doctorale la destul de mulți tineri valoroși, care au elaborat tezede doctorat pe care comisiile exigente pe bune, le-au apreciat și în final au obținut calificativul foarte bine. Citind câte ceva despre calificative posibile am știut că acestea sunt:

- nesatisfăcător,

- satisfăcător,

- bine, eventutal cu distincție Cum laudae,

- foarte bine, eventual cu distincție Magna cum laudae,

- excelent, eventual cu distincție Summa cum laudae.

Am asistat la multe susțineri și am văzut insistența cu care coordonatorii științifici cereau mai ales obținerea distincției Magna cum laudae. N-am auzit pe careva să invoce chestia cu Summa cum laudae. Treaba cu Magna cum laudae este interesantă până la un punct, mai ales că o teză care ar trebui să aibă o astfel de distincție ar trebui să fie cu mult mai mult decât o teză de doctorat, trebuie să aibă un ceva care să o facă să merite distincția.

Viața este foarte complicată. Cred că și în cazul doctoratelor ar trebui să fie ceva mai multă atitudine rezervată. Suntem totuși poporul care nu are niciun laureat al premiului NOBEL, iar o teză cu Magna cum laudae sau cu Summa cum laudae, ar trebui să se regăsească peste ani prin ceva absolut remarcabil, ceea ce nu prea se întâmplă.

Dacă stăm și judecâăm la rece, vom vedea că mulți fac doctorat doar pentru a agăța o diplomă pe perete și în niciun caz nu mai fac cercetare. Să nu mai spun că mulți care-și pun în fața numelui acel dr sau PhD n-au făcut cercetare științifică niciodată.

Se zice că în timpul comunismului se susțineau admiteri la doctorat la intervale de cinci ani, căci se considera că este o mare inflație de doctori în științe.  Nici numărul de coodonatori științifici nu era așa de mare ca acum, nici stagiile doctorale nu erau încorsetate la 3-5 ani și nici aspectele de formalismul actual nu erau. Oricum, acum tot poporul vrea să-și facă doctoratul și cu tot antiplagiarismul, tot trec teze, căci acel 4% devenit clasic, mă duce la bancul acela machedonesc în care se zice că dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește.

Q.E.D.

(18 februarie 2019)

Despre doctorate si contestarea lor

Observ sarguinta cu care sunt contestate doctoratele azi. Dar sunt contestate in mod neprofesionist. Un chimist il da in gat pe un jurist. Niste insi se iau de un barosan cu uniforma. Si tot asa. Dar sa luam lucrurile altfel, din interior.

1. Tanarul sau mai putin tanarul care doreste sa devina doctor isi cauta un conducator.

2. Daca isi gaseste conducatorul acesta trebuie sa fie de acord.

3. Tanarul sau mai putin tanarul se prezinta in fata unei comisii de admitere unde delireaza diverse despre ceea ce ar vrea sa faca in stagiul doctoral.

4. Daca este admis, in stagiul doctoral, doctorandul, ca asa se numeste fostul tanar sau mai putin tanar, face cercetare sau ar trebui sa faca, vai de viata lui.

5. Doctorandul trebuie sa publice sau publica sau nu publica articole, dar oricum isi prezinta rezultatele muncii lui in fata unei comisii sau in fata unor chelnari.

6. Dupa incheierea studiilor doctorale, doctorandul are o teza originala de cel putin 150 de pagini sau se presupune ca.

7. Teza se depune la biblioteca si oricine are dreptul s-o citeasca.

8. O comisie citeste teza si face referate.

9. Se pune un afis cu cel putin 10 zile in care este anuntate locul si data sustinerii.

10. In ziua sustinerii publice exista un ritual: insul isi prezinta teza, comisia citeste referatul.

11. Comisia este intrebata daca doreste sa poarte un dialog cu autorul tezei? Cei cinci membri ai comisiei pun intrebari si discuta cu autorul.

12. Presedintele intreaba auditoriul daca doreste sa puna intrebari si daca doreste sa discute despre teza.

AICI E AICI!

Ma intreb stupefiat, cum toti indivizii care dupa ani si ani pun la zid pentru plagiat pe un tip care a obtinut titlul de doctor, au tacut ca mortu-n papusoi cand respectivul a sustinut teza in sedinta publica?

Exista VANATORII DE RECOMPENSE si tot asa ar trebui sa existe VANATORII DE PLAGIATE. Deci, un astfel de vanator:

- isi face o lista cu locurile unde se sustin teze de doctorat

- merge in biblioteci si fara prea mult efort verifica

- se prezinta in sala und se sustine teza

- pune cateva intrebari si daca are dreptate, blocheaza acordarea titlului.

PS: prea credinciosilor, stiati ca mortii se dezgoapa o data la sapte ani? daca da, lasati-i sa-si doarma somnul de veci in liniste si inchinati-va!

(19 martie 2019)

PhD: profesia de doctorand

Pe vremea lui CEAUȘESCU era un  tip care se semna peste tot cu drd. ceea ce mă intriga. Misterul mi l-a descifrat profesorul Ludovic TÖVISSI, conducătorul meu științific. Respectivul era doctorand de 25 de ani, spunea profesorul și în lipsa unor merite speciale, își trecera în palmares această calitate de doctorand, dacă și aceasta o fi o calitate.

De atunci am luat hotărârea să nu folosesc niciodată nici eu și nici colaboratorii mei acest drd care nu înseamnă nimic special, ci din contră, ceva ce miroase a neisprăvit.

Acum, de când cu plagiatele la doctorate târâte prin justiție, oamenii onești evită să mai facă doctorate în Ro și se observă interesul scăzut pentru acestă formă de calificare. Totuși, există persoane care își dorec cu insistență să facă doctorate, deși nu au resursele necesare pentru așa ceva. Ele dau admiteri, sunt exmatriculate, iar dau admiteri și tot așa, pentru că un doctorand pentru un an reprezintă și pentru concucătorul său de doctorat o ajustare a normei didactice. Trei doctoranzi îl scutesc pe conducător de suficiente ore din normă încât să accepte și compromisuri, deși știe că respectivul nu va face în vecii-vecilor acele referate și nici teză. Ambele părți sunt mulțumite. Doctoranzii că-și clătesc orgoliul, iar coordonatorii că au locuri ocupate și norme ajustate. Finalitatea nu mai contează nici pentru unii și nici pentru ceilalți. Alți oameni, alte vremuri. Pe vremea mea, cu totul altfel se puneau problemele. Conducătorul își alegea doctoranzii. Doctoranzii erau în proporție de peste 80% cu șanse fe a finaliza prin susținerea tezei. În niciun caz nu se punea problema de a lua la doctorat un exmatriculat de la un coleg. Pe vremea când făceam eu doctoratul, dacă cineca era exmatriculat, trebuia să de admitere la doctorat în alt centru universitar pentru a i se pierde urma, atât de rușinoasă era situația acestuia. Acum nu mai contează nimic. Totul este în mișcare.

Profesia de doctorand se pare că este la modă, din moment ce au apărut doctoranzii permanenți sau de serviciu cum s-ar zice. Unor insituții le este convenabil să aibă pe ștatele de funcțiuni persoane despre care se zice că sunt doctoranzi. Conducătorilor științifici le convine. Dar și doctoranzilor le place. Fiecare are mulțumirea lui.

(18 martie 2018)

PhD - Arborescența tezei de doctorat

Am  mai scris despre arborescența tezei de doctorat un articol special dar și ceva legat de niște etape dintr-o tehologie. Când un pictor vrea să deseneze un tablou, nimic nu este la întâmplare. El își construiește în minte tabloul, face o schiță cu tot tabloul și după aceea umblă la detalii. Un romancier își defineșye în mintea lui cam despre ceea ce va scrie, își schitează în minte tot firul de bază și abia după aceea trece la a scrie capitol de capitol. Arborescența tezei de doctorat are rolul de a:

- ordona ideile ce vor fi cuprinse în teză;

- asigura o logică a întregii expuneri;

- reduce pe cât posibil repetarea de idei;

- elimina pe cât posibil revenirile;

- gestiona conținutul elaborat;

- permite lucrul în paralel la capitole;

- realiza un echilibru întregii lucrări.

Cel ce se apucă să elaboreze arborescența tezei de doctorat, va constata care este măsura în care stăpânește problematica de care se va ocupa și va vedea care sunt petele albe din domeniul cercetat și va ști unde să insiste și unde să-și canalizeze eforturile. Arbobătut în cuie, ci este o construcție dinamică, aptă să reflecte tot timpul stadiul în care se află cercetarea efectuată de doctorand. Ea este un întreg și pe tot timpul trebuie să rămână un întreg. Cine se așează să deseneze o arborescență de teză de doctorat, obligatoriu trebuie să aibă clar despre ce va scrie în teză, care este domeniul de care se ocupă, care sunt problemele pe care le abordează. Eu am opinat că înainte de orice, doctorandul trebuie să aibă clar obiectivul pe care îl urmărește. Acel obiectiv se obține pornind de la titlul tezei de doctorat. Voi lua cazul meu. Acum 1.000 de ani, împreună cu conducătorul meu de doctorat am stabilit ca titlu tezei mele următoarea formulare: MODELUL ECONOMICO - MATEMATIC AL SECȚIEI ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE. Mie nu mi-au plăcut niciodată titlurile prea lungi, cu multe detalii, zorzoane și explicații. Tot de comun acord cu conducătorul meu științific, un om cu totul remarcabil, am stabilit ca obiectiv construirea modelului economico-matematic al secției întreprinderii industriale. Ca element de ambiție a fost ca respectivul model să fie cu aplicabilitate ca să am posibilitatea să verific ceea ce obțin în activitatea de cercetare. Pornind de la titlul tezei am identificat cuvintele cheie și structura tezei s-a construit aproape singură.

La acea vreme nu știam eu cum este cu arborescența, dar știu cu certitudine că am frecat atât de mult cuprinsul tezei, că l-am învățat pe dinafară la nivel de capitole și subcapitole. Tot în minte aveam schițele subcapitolelor și știindu-le pe dinafară, gestionam redundanțele foarte bine, căutând minimizarea lor. Mi-a fost foarte greu, dar și stagiul doctoral era undeva la 4 ani examene și referate și urmau 2-3 ani de elaborare teză, față de 3 ani cât sunt acum stagiile doctorale. Pe vremuri erau și prelungiri și-mi amintesc că un tip a fost exmatriculat la 25 de ani stagiu doctoral. Cine făcea un doctorat în 6 ani era un erou. acum cine depășește 3 ani deja are probleme, deși refuz să cred că în 30 de ani s-au dublat neuronii în capetele oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru a reduce la 1/2 durata realizării tezelor de doctorat, în aceleași condiții de calitate, zice-se.

(02 august 2017)

PhD - Învățământ de masă

Ideile nesăbuite ale unora de a transforma doctoratul în învățământ de masă a avut, au și vor avea efecte de-a dreptul catastrofale asupra a tot ceea ce se întâmplă în țara noastră pe termen mediu, pe termen lung și chiar pe termen foarte lung. Faptul că nimeni nu mai are dreptul să meargă la WC fără să aibă doctorat este un lucru straniu, obstructiv, dejectiv, relativ și paleativ. Nu exagerez câtuți de puțin când afirm că:

- a impune ca asistentul universitar, la examenul de admitere pe post trebuie să fie doctor este o mare porcărie;

- stagiul doctoral se face în 3 ani, când eu știu că ăia care l-au susținut pe unde știu eu, l-au făcut tras de păr în 7-7 ani, cu chiu, cu vai, are o durată acum prea mică;

- exagerarea creșterii numărului de coordonatori științifici și dezvoltarea unor mecanisme mult prea flexibile pentru derularea stagiului doctoral, a generat scăderea lacitativă a tezelor;

- persistarea în eroarea cum că actul de creație se realizează la comandă, a aruncat stagiul doctoral în urmă cu peste 60 de ani, când se făcuse școala de literatură, pentru a produce poeți în cascadă.

Sunt sigur că soluția nu se va găsi nici acum, nici peste 100 de ani, pentru că acest sistem, trebuie să dispară datorită propriei sale dezvoltări. Acum este undeva la mijloc, aflându-ne în situația:

- penibilă,

- groaznică,

- delirantă, 

- șugubeață,

- aiuritoare,

- stupidă,

când elanul de a face doctorate este înfloritor, când ambițiile de a avea o diplomă de doctor în oarece, chiar și fără acoperire sunt dominatoare. Trebuie să vină momentul în care a avea doctorat să fie ceva de rușine, iar cel căruia i se zice doctor, să considere că este o înjurătură mai grea decât înjurătura de mamă. Eu am făcut un doctorat în 6 ani, finalizat în 1978. În toți acești ani:

- nu am avut liniște;

- am citit;

- am gândit;

- am încercat;

- am verificat;

- am luat-o de la capăt;

- n-am avut concedii;

- mi-am reproșat;

- am suferit;

- am scris;

- am rupt foi;

- am refăcut;

- am căzut;

- m-am ridicat;

- am prezentat;

- m-au criticat;

- m-au sabotat unii;

- m-au încurajat alții.

N-am să înțeleg niciodată pe acei oameni care fac ceea ce n-aș fi făcut niciodată: să mă mint pe mine însumi. Să-mi zic mie că sunt doctor, când de fapt nu sunt, că am diploma de doctor, când acea diplomă nu reprezintă nici măcar un carton frumos, pentru că nu este decât un carton:

- mic;

- banal;

- nesemnificativ;

- comun;

- nesemnificativ;

- neimportant;

- nefinanciar;

- urât.

În concluzie, am simțit o undă de bucurie când discutând în anul universitar 2016-2017 cu studenții in anul al II-lea de la masterul de Informatică economică, foarte mulți mi-au zis că nici nu vor să audă de stagiul doctoral, pentru că nu vor să fie plagiatori cu 4% ca știu eu cine, nici plagiatori dovediți ca VVP, nici să fie puși în situația de a solicita retragerea titlului de doctor că au avut un coorsdonator științific inapt să deruleze activități de asemenea nivel pe motiv de IQ sub nivelul mării.

(03 iulie 2017)

PhD - O tehnologie sigură

După mulți ani de coordonare de doctorate, am cristalizat o tehnologie care zic eu, dacă este respectată, duce la elaborarea unei teze de doctorat de succes.

Etapa 01: stabilirea cu claritate a obiectivului, a temei și a condițiilor.

Etapa 02: elaborarea unui calendar și a unui graf GANTT.

Etapa 03: precizarea nivelului de exigență, discuții despre plagiat și autoplagiat.

Etapa 04: definirea conceptului de soluție originală și a modalităților de obținere.

Etapa 05: structurarea programului de cercetare.

Etapa 06: prima definire a problemei de cercetat.

Etapa 07: realizarea pe faze a documentării.

Etapa 08: ajustarea problemei de cercetat.

Etapa 09: identificarea locului și modului de verificare practică a rezultatelor.

Etapa 10: continuarea documentării.

Etapa 11: elaborarea planului pentru primul raport de cercetare.

Etapa 12: construirea unui embrion al aplicației în mediul real.

Etapa 13: detalierea pe capitole și idei a primului raport ( arborescența).

Etapa 14: continuarea documentării.

Etapa 15: culegere de date și verificarea unor elemente existente în documentație.

Etapa 16: scrierea primului raport cu stadiul cercetării.

Etapa 17: prezentarea și actualizarea primului raport.

Etapa 18: începerea cercetării problemei cu definirea de condiții.

Etapa 19: elaborarea unor construcții teoretice.

Etapa 20: verificarea rezultatelor folosind aplicația și datele găsite în literatură.

Etapa 21: construirea primului cuprins al tezei de doctorat.

Etapa 22: schițarea introducerii.

Etapa 23: translatarea din primul raport a elementelor spre teză.

Etapa 24: structurarea cuprinsului celui de al doilea raport de cercetare (arborescența).

Etapa 25: asigurarea concordanței dintre al doilea raport și capitolele tezei.

Etapa 26: derularea cercetării.

Etapa 27: colectarea rezultatelor obținute.

Etapa 28: evaluarea reziltatelor originale.

Etapa 29: compararea cu rezultate din literatură.

Etapa 30: dezvoltarea aplicației.

Etapa 31: culegerea de date proprii.

Etapa 32: verificarea folosind aplicația a rezultatelor obținute cu datele proprii.

Etapa 33: schițarea de articole și comunicări.

Etapa 34: scrierea raportului al doilea de cercetare.

Etapa 35: scrierea de comunicări pentru conferințe.

Etapa 36: participarea la conferințe.

Etapa 37: perfecționarea soluțiilor folosind sugestiile specialiștilor din conferințe.

Etapa 38: scrierea de articole și publicarea.

Etapa 39: conturarea elementelor care vor fi incluse în teză.

Etapa 40: elaborarea celui de al doilea raport de cercetare.

Etapa 41: susținerea raportului.

Etapa 42: preluarea sugestiilor date de comisie și actualizarea raportului.

Etapa 43: stabilirea modului de transfer a elementelor din raport spre teză.

Etapa 44: preluarea în capitolul de diseminare al tezei a elementelor din articole și conferințe.

Etapa 45: includerea în bibliografie a comunicărilor și articolelor proprii.

Etapa 46: continuarea și aprofundarea cercetării.

Etapa 47: găsirea de noi soluții originale.

Etapa 48: căutarea unor generalizări.

Etapa 49: structurarea raportului al III-lea de cercetare (arborescența).

Etapa 50: intensificarea procesului de diseminare prin publicare.

Etapa 51: participări la conferințe.

Etapa 52: discuții cu conducătorul pentru detalierea tezei.

Etapa 53: parcurgerea de noi etape în procesul de cercetare.

Etapa 54: extinderea aplicației ca să suporte noile ipoteze.

Etapa 55: culegerea de date proprii pentru noile soluții găsite.

Etapa 56: scrierea raportului al III-lea.

Etapa 57: publicarea de articole.

Etapa 58:participarea la conferințe 

Etapa 59: prezentarea raportului.

Etapa 60: ultima detaliere a cuprinsului tezei (arborescența).

Etapa 51: translatarea articolelor și comunicărilor spre capitolul de diseminare.

Etapa 52: construirea anezelor pentru managementul corect al tezei.

Etapa 53: verificarea bibliografiei și completarea.

Etapa 54: scrierea de capitole din teză.

Etapa 55: prezentarea capitolelor coordonatorului științific.

Etapa 56: efectuarea de corecții pe capitole.

Etapa 57: construirea unei forme închegate a tezei.

Etapa 58: analiza formei de către coordonatorul științific.

Etapa 59: efectuarea de corecții.

Etapa 60: rafinarea procesului de cercetare.

Etapa 61: includerea rezultatelor originale în teză.

Etapa 62: pregătirea de articole și comunicări.

Etapa 63: publicarea de articole.

Etapa 64: participarea la conferințe.

Etapa 65: finisarea tezei, cu atenție sporiă pe concluzii.

Etapa 66: depunerea tezei și susținerea la comisia locală.

Etapa 67: preluarea sugestiilor de la comisie.

Etapa 68: declanșarea procedurii de susținere.

Etapa 69: susținerea tezei în ședință publică

Etapa 60: bye, bye stagiu doctoral.

Or mai fi și alte aspecte, dar ca povestea cu meșterul de făcut lulele, nici eu nu am cum să spun tot, că aș deveni dintr-o dată neinteresant. Cert este că tehnologia aceasta a funcționat la mine excelent și cred că au preluat-o și alții, dacă.

(24 iunie 2017)

PhD - Greșelile doctoranzilor

Există diferite motivații ale tinerilor pentru a demara un stagiu doctoral. Una este să începi și cu totul altceva este să-l și termini. Mulți încep stagiul doctoral plini de elan, iar cei care încheie cu succes sunt destul de puțini. Cei care abandonează suferă unele dezamăgiri și de foarte puține ori au puterea să recunoască erorile care li se datorează. Ca la fotbal unde se dă vina pe teren, pe arbitru sau pe public, în cazul doctoratului, toate se sparg în capul coordonatorului de doctorat, lui găsindu-i-se cele mai teribile motive din care doctorandul nu a finalizat. În opinia mea, eșecul are la bază numeroase cauze, dintre care voi enumera numai câteva.

• Supraestimarea resurselor de care dispune tânărul, în ideia că el crede că stagiul doctoral este asemănător derulării studiilor de la licență sau de la masterat, unde timpul alocat pentru un examen sau pentru întocmirea unui referat era suficient de limitat, știut fiind faptul că multe aspecte se rezumau la a citi, a reproduce și uneori la a interpreta. În stagiul doctoral trebuie urmate niște fluxuri anevoioase, mai ales atunci când între domeniul tezei de doctorat și cel în care doctorandul lucrează există o intersecție aproape vidă. 
  
• Lipsa antrenamentului de a munci ritmic are efecte nefavorabile asupra întregului stagiu doctoral. Elaborarea oricărui raport sau chiar a tezei de doctorat presupune muncă asiduă, ritmică și de calitate. Chiar dacă în studenție, chiar dacă la masterat sau chiar dacă în producție lucrul în salturi se dovedește cât de cât eficient, la doctorat așa ceva este o catastrofă sigură. Nu există la doctorat posibilitatea ca ideile originale să vină la comandă, mai ales la înghesuială. Este imposibil să fie scrise 40 de pagini într-o săptămână, în condițiile în care doctorandul nu a scris niciodată 5 pagini coerente despre un subiect, fără copy-paste. 
• Ideia de a spune totul despre o problemă, fără a avea un fir roșu conducător, este dată de regulă din necunoașterea tematicii abordate. Lucrurile sunt foarte clare. Există o temă, există un obiectiv. Totul trebuie făcut în acel context, fără a considera că totul trebuie luat de la zero. Am văzut cazuri în care un autor a scris o lucrare de 620 pagini în care erau redate elemente din documentația Excel cu detalii supărătoare. Toate se datorau faptului că respectivul nu avea imaginea a ceea ce înseamnă a face un referat despre o problemă a sa, în care trebuie să vină cu lucruri originale. 
• Atunci când doctorandul pornește cu idei preconcepute se fac nenumărate erori legate de domeniul de cercetare și ceea ce este și mai grav, se datorează faptului că respectivul îi vede pe toți din jurul său ca pe niște anexe. Coordonatorul științific este în mintea doctorandului un fel de servitor la dispoziția sa, care trebuie să asculte și să învețe de la el ce și cum, deși lucrurile stau cu totul invers. Numai o astfel de abordare mecanicisto-empirică are ca efect apariția temelor cu uzură morală sau a temelor care reprezintă din start drumuri înfundate, fără nicio șansă de a fi finalizate ca teză de doctorat care să includă soluții originale.
• Lipsa de comunicare cu coordonatorul științific prin dorința de a-l surprinde pe acesta cu un produs finit, pe care autorul consideră că reprezintă o capodoperă. Este puțin probabil ca
  
  doctorandul să-i citească gândurile coordonatorului și este și mai puțin probabil ca doctorandul să aibă imaginea parcursului pe care el trebuie să-l realizeze. Numai pornind de la faptul că la nivelul coordonatorului științific există o experiență acumulată, un doctorat de succes, o abilitare de succes și multe articole și conferințe, doctorandul ar terbui să accepte că are în față un interlocutor valabil și nu o slugă sau un robot care să-i spună lui în mod necondiționat: yes man.

Am cunoscut doctoranzi, oameni deosebiți, care aveau arta de a amâna realizarea sarcinilor ce le reveneau și de a nu elabora texte de niciun fel. Atunci când o făceau, veneau cu improvizații și cu lucruri atât de fragmentate încât se vedea de la o poștă că nu sunt nădușite și nici originale nu sunt. Trebuie remarcat faptul că atunci când doctorandul nu are încredere în conducătorul său științific, comunicarea dintre cei doi va fi deficitară și în niciun caz rezultatele nu vor fi cele scontate, iar doctorandul va trăi frustrări nenumărate, în cascadă și decisive, care îl vor duce la eșecuri dintre cele mai usturătoare. Prea mult elan, prea multă energie și dorința de a face lucruri excepționale într-un timp foarte scurt, cu siguranță se concretizează prin abordări superficiale, modeste, fără originalitate. Unii tineri înainte de orice, trebuie să înțeleagă că o teză de doctorat este 99% transpirație și doar 1% inspirație, nu invers, adică doar copy-paste.

(24 iunie 2017)

PhD - Greșelile coordonatorilor de doctorate

Acum, că am o oarecare experiență în ale coordonării activităților de doctorat și că am învățat dim greșelile mele, dar și din greșelile predecesorilor mei, îmi permit să enumăr unele dintre aceste greșeli, pentru că ele au influențe nefaste asupra ratei de succes a coordonatorilor de doctorat.

• Crearea unei imagini deformate asupra poziției de coordonator de doctoranzi, în ideia că acesta este un fel de supraom, care arei doctoranzii vor veni buluc către el, pentru a-i lumina, pentru a-i face mai frumoși, pentru a le da deșteptăciune și mai ales pentru a le da titlul de doctor în oarece științe. Chiar și dacă ar fi așa, tot există riscul de a face alegeri nepotrivite, doar printr-un contact la examenul de admitere și la studierea dosarului candidatului. În stagiul doctoral există două părți. Docotrandul care are o anumită personalitate și un doemniu de interes și coordonatorul care are și el personalitatea lui și, respectiv, un domeniu de interes. Se identifică mai multe posibilități de compatibilitate. Coordonatorul de doctorat și doctorandul sunt compatibili din punct de vedere al personalității și al domeniilor de interes. Este cazul ideal și cu siguranță stagiul doctoral va fi perfect. Cel mai rău este ca doctorandul și coordonatorul de doctorat să nu fie compatibili nici ca personalități și nici ca domenii de interes. Atunci, cu siguranță vor apare scântei, care se lasă cu risipă de resurse, transferuri sau abandonuri.
• Lipsa de interes a coordonatorului de doctorat în a opera selecții incipiente ale viitorilor doctoranzi. Dacă atunci când lucrează cu studenții de la licență, identifică 20 de studenți cu
  
  care să lucreze la cercurile de cercetare științifică studențească și din ei selectează 10 cu care să lucreze la licență și în cadrul studiilor de master va coordona lucrări de disertație la 5 dintre aceștia, cu siguranță, la doctorat va colabora cu cel puțin 2 în condiții de-a dreptul excepționale. Din cei 20 de studenți, unii vor învăța să citească, să lucreze, să se documenteze, să dezvolte ceva original, să scrie un text, să întocmească corect o bibliografie. Aceștia vor vedea cum lucrează profesorul lor și vor accepta sau nu modul acestuia de lucru. Dintre aceștia, 10 vor dori să continue să lucreze cu profesorul și la licență. Profesorul va dori și el să colaboreze cu ei. La elaborarea lucrării de licență studenții vor dezvolta un mod sistematic, disciplinat, continuu de lucru și vor respecta niște reguli, fără a lucra empiric și de capul lor. Profesorul le va cunoaște potențialul și va căuta să-i facă să lucreze mai bine, mai bine și să obțină exact rezultatele pe care el le dorește. Și la disertație colaborarea se adâncește și cu siguranță profesorul va ști exact care sunt resursele de care dispune fiecare dintre cei cu care el face lucrarea de disertație. Profesorul își va propune ca lucrarea de disertație să fie de bună calitate, astfel încât dacă se vor face modificări mici, să devină un capitol de teză de doctorat. Profesorul va vedea care este ritmul de lucru al studentului, care este capacitatea acestuia de a face cercetare științifică și mai ales va vedea dacă respectivul își dorește ceva mai mult, adică să-și depășească condiția. În caz contrar, va fi foarte dificil să vadă cine este docotrandul, căci o teză sau un dosar sau un dialog sunt absolut insuficiente.
• Neincluderea în proiectele de cercetare sau în elaborarea de studii a studenților este o altă eroare pe care o face un coordonator de doctorat. Studenții au un nivel de maturitate foarte ridicat și nu este eronat să se semneze cecuri în alb acestora, mai ales prin încurajări și prin atribuirea de sarcini foarte precise și cu explicațiile complete, dar și cu termene stricte. A da unui student ca temă să facă o bibliografie pe o tema dată nu este deloc un lucru exagerat. I se va spune care sunt cuvintele cheie, cum se face o fișă bibliografică și care să fie structura acelei bibliografii. De-a lungul anilor, la disciplinele la care am lucrat am cerut studenților sau masteranzilor să întocmească fiecare câte 10 fișe bibliogafice. Este adevărat că la prima iterație numai 4-5 dintre ei le-au făcut perfecte, dar la a doua iterație au fost cam 30-40% dintre fișele bibliografice corecte. Eu le-am analizat la fiecare și le-am zis care erau greșelile. Ei văzând că munca lor este analizată corect, bineînțeles că au făcut progrese spectaculoase. Și în cazul activității de cercetare științifică, înainte de a reproșa cuiva că nu lucrează bine, mai întâi trebuie să i se spună cum trebuie să lucreze, să i se arate care sunt riscurile de a greși și din când în când, cu tact, trebuie făcute verificări și îndreptate erorile. Totul se învață.
• Lipsa clarificărilor din start a ceea ce este admis și a ceea ce este interzis într-un stagiu doctoral, duce la situații care scapă de sub control, mai ales atunci când doctorandul nu face distincție între ceea ce face el și ceea ce copiază din alt loc. Am văzut că este o practică destul de frecventă în studenție de a face copy-paste în referate, în aplicații, în proiecte, căci verificarea originalității este o problemă destul de dificil de realizat. Experiența proiectelor de la disciplina Structuri de date, folosind o aplicație de analiză a ortogonalității, mi-a arătat că atunci când lucrurile sunt clare și când omul știe că nu are încotro și trebuie să muncească, muncește și încă o face foarte bine. Și în aczul textelor, un analizor de structură mi-a permis să văd ce și cum cu modul de construire a referatelor. Numai că autorii de referate trebuie să știe și ei ce li se analizează și trebuie să construiască textele fără fisură. Numai după ce textele trec de acea analiză automată vor fi citite de profesor. Se extrag cuvine cheie din titlu. Se verifică dacă în referat apar acele cuvinte cheie. Se analizează bibliografia. Se vede dacă lucrările de acolo sunt citate. Se face corespondența dintre figuri și tabele și referirile din text. Se analizează diversiattea vocabularului. Se analizează lungimea capitolelor ca număr de cuvinte pentru a vedea dacă se păstrează unele proporții. Numai după ce se fac astfel de analize are loc verificarea cu un software specializat originalitatea, adică plagiarismul. Toate acestea se stabilesc încă din studenție dacă profesorul a mai lucrat anterior cu doctorandul. Alyfel, doctorandul va fi foarte surprins și i se va părea că profesorul coordonator are ceva cu el.

Mai sunt și alte erori pe care le face coordonatorul de doctorat, erori pe care și eu le-am făcut, mai ales acceptând să lucrez cu tineri cu care nu am lucrat în studenție. Cred că dintre cei pe care nu i-am coordonat nici la licență, nici la disertație, peste 95% nu au încheiat stagiul doctoral și nu au susținut tezele de doctorat. Din lista cu doctori care au susținut tezele de doctorat sub coordonarea mea, 100% dintre ei mi-au fost studenți și 100% dintre ei au făcut cerectare științifică la cercurile studențeși, peste 90% dintre ei au avut lucrări de licență sau de disertație coordonate de mine. Deci le cunoșteam potențialul. Ei știau exact cum lucrez eu, ce exigențe am și ce vreau să fie o teză de doctorat. Conchid, că cu oricare dintre doctorii în științe pe care i-am coordonat eu, dacă mă întâlnesc pe streadă nu mă îmbrâncesc sau îmi pun piedică să vin de-an boulea în nas.

(23 iunie 2017)

PhD - Diferențe între student și doctorand

Lumea nu înțelege prea bine care sunt diferențele dintre un student și un doctorand. Le voi marca eu acum, încetișor, cu grijă, cu migală, cu obiectivitate și cu precizie:

• studentul este doar absolvent de liceu, este mai tânăr și prin alegerea facultății vizează o profesie, facultatea ajutându-l să învețe tainele acelei profesii, atât din punct de vedere teoretic, cât și în ceea ce privește practica; studentul este absolvent al unei facultăți de 5 ani sau al unei facultăți de 3 ani și obligatoriu al unui master; înseamnă că doctorandul este undeva la peste 25 de ani ca vârstă, care are și diplome academice de terminare de studii și obiectivul său este de a intra în profunzimea unui domeniu, care are legătură cât de cât cu studiile de la licență și de la master; se asigură o continuitate, căci activitatea de cercetare științifică presupune fundamente solide, o experiență practică suficient de bună și cunoașterea domeniului;
  
• studenția înseamnă predare de cursuri și desfășurarea de activități practice la seminarii și laboratoare, pentru discipline care alcătuiesc un plan de învățământ și care garantează însușirea cunoștințelor de bază ale profesiei pentru care a optat studentul să se formeze; stagiul doctoral este structurat astfel încât doctorantul să se documenteze în domeniul stabilit, să desfășoare activitate de cercetare științifică și să obțină rezultate originale, să publice în reviste aceste rezultate sub formă de articole, iar în final sunt validate de practică și de o comisie pentru susținerea în ședință publică;
• lucrarea de licență trebuie să facă dovada că autorul ei s-a documentat, a analizat problematica abordată și pe parcursul a 40-60 de pagini a soluționat problema sau problemele descrise, astfel încât să se vadă capacitatea sa de a înțelege, de a interpreta și de a fundamenta decizii legate de rezultatele obținute pe parcursul celor câteva luni de muncă pentru elaborarea lucrării de licență; teza de doctorat este o lucrare mai amplă, cel puțin 150 de pagini, care include o parte în care este prezentat stadiul domeniului în care se desfășoară cercetarea științifică; o altă parte este destinată definirii problemei de cercetat, în care se urmărește definirea de concepte noi, de modele noi, de modalități noi de soluționare; a treia parte include soluțiile originale obținute de autorul tezei și analiza acestora pentru a evidenția valoarea lor; ultima parte arată modul în care autorul tezei a efectuat diseminarea rezultatelor prin publicații și prin implementarea soluțiilor în producției; lucrarea se încheie cu concluzii în care sunt arătate direcțiile de cercetare viitoare pentru a continua ceea ce doctorandul a realizat în stagiul doctoral pe care l-a încheiat;
• coordonatorul lucrării de licență este fie un lector universitar, fie un conferențiar universitar, fie un profesor universitar; concucătorul unui doctorand este numai un profesor universitar, care a primit dreptul de a coordona teze de doctorat, fiind recunoscut pentru rezultatele sale de cercetător; acum, coordonarea de doctorat este atribuită numai celor care au susținut teza de abilitare, de după susținerea tezei de doctorat, abilitarea fiind o fază superioară doctoratului, așa cum se obișnuiește în Germania, dar și în Republica Moldova.

Mai sunt niște lucruri de spus, dar le voi spune cu altă ocazie. Am observat câteva erori făcute atât de cei care doresc să urmeze un stagiu doctoral și susțină o teză de doctorat, cât și de cei care coordonează doctorate. În ambele cazuri, trebuie să se țină seama de rata de succes. Dacă niciunul dintre cei doi nu gestionează cu atenție procesele, evident, rata de succes este impardonabil de jenent de mică. Sunt necesari niște pași, căci vorba cântecului, totul trebuie făcut pas cu pas.

(23 iunie 2017)

Plagiatele de la doctorare și colajele lui Matisse

M-am și plictisit de când și de cât am scris despre plagiat și despre plagiatori. Chiar mi s-a făcut lehanite, ca să nu spun scârbă. Vreau numai să evidențiez diferențele dintre plagiate și colajele din artă, să zicem literatură, dar și arta plastică.

Prima diferență este dată de faptul că plagiatorii sunt constrânși de propriile limite de înțelegere, de creativitate, în timp ce artiștii care ajung la tehnicile de a folosi colaje, au arta de a îmbina lucruri deja bine definite și cu existență de sine-stătătoare, în ansambluri cu noi valente ca formă, conținut și semnificant.

A doua diferență dintre un plagiat și o operă realizată prin tehnici bazate pe colaje este aceea că o lucrare plagiată nu reprezintă nimic în sine, pe când o lucrare bazată pe colaje reprezintă o noutate în sine, o metaforă și o expresie concretă a unei idei îndrăznețe, pentru care nu există un alt mijoc de a fi făcută cunoscută celor din jur.

A treia diferență este dată de faptul că plagiatul este o activitate mecanică de copy-paste, în timp ce folosirea de colaje presupune creație, construcție novatoare, care în final se concretizează printr-un conținut care nu are nicio legătură cu materia primă de la care s-a pornit.

A patra diferență constă în plenitudine și orgoliu satisfăcut la nivelul plagiatorului, iar dincolo, la artist este o altă modalitate de a arde a acestuia într-un proces de creație complex și extenuant.

Și la doctorate este posibilă adoptarea tehnicii colajelor atât timp cât sintezele pe anumite domenii sunt acceptate ca fiind teze de doctorat, în măsura în care construcțiile realizate dovedesc calități de documentare și de aprofundare de invidiat, atât la nivel analitic, cât și la nivel sintetic și de generalizare.

(05 iunie 2017)

Ce s-a ales și de doctorate, bre...

Fum fără foc nu există. Adică:

- dezinteresul față de perfecționarea prin doctorat este alimentat de inexistența stimulentelor;

- evitarea doctoratului ca element de rușine datorită retragerilor de titluri pentru plagiat;

- atingerea unui nivel de formalism atât de ridicat încât regresele sunt evidente;

- generarea ideii că ideile originale se comandă exact ca o friptură la ospătar;

- cine are banul, are tot ce suflețelul său își dorește, mai ales împopoțonarea cu titluri;

- prin comprimare se face ceea ce nici voinicul din poveste nu făcea în cele trei zile.

Așa cum lucrurile nobile trebuiau tratate cu respect, la noi s-a căzut nu numai în derizoriu, ci în cel mai crunt penibil. Indivizi cu bani sau cu funcții, despre care se știa că învățătura lăsa de dorit, nu din lene, ci din limitări ale intelectului lor, cu o atitudine încrâncenată vor să dovedească lumii că ei nu sunt proștii satului, ci genii cu patalama sau cu teancuri de cărți scrise la minut în pârnaie.

La întrebarea, ce s-a ales din doctorate, bre, răspunsul este unul singur, din cele câteva enumerate, din care fiecare alege ce-și convine.

Din doctorate s-a ales parful, pentru că au căzut în derizoriu.

Din doctorate s-a ales zațul, pentru că s-a spart ceașca de cafea.

Din doctorate s-a ales doar ideia că nu sunt bune la nimic, dacă le face oricine.

Din doctorate s-a ales acel miros sulfuros al nimicului plutitor și mizerabil.

Din doctorate s-a ales doar răul care nu duce nicăieri, dar care te face să rupi pământul la fugă.

Cam atât.

(27 noiembrie 2016)

CSIE'50 - Manea MĂNESCU, conducător de doctorate

Fără să greșesc în vreun fel, Manea MĂNESCU era unul dintre conducătorii de doctorate la care șe aștepta la coadă, pentru că era foarte solicitat, mai ales pentru poziția sa politică. El a condus doctoratele unor persoane după cum urmează:

• Marinache Vasilescu: Cercetarea selectiva a bugetelor de familie (1970)
• Tiganescu, Ioan Eugen: Folosirea metodei balantei legaturilor dintre ramuri in analiza statistico-economică (1972)
• Ion Românu: Calculul economic al eficientei investitiilor (1974)
• Traian Mitran: Calculul eficientei economice a introducerii progresului tehnic in industria electrotehnica(1974)
• Valeriu Pescaru: Contributii la modernizarea sistemului informational in activitatea de prelucrare a titeiului in R.S. Romania (1975)
• Vasile Ionescu: Modele si tehnici de optimizare a amestecurilor de produse petroliere (1980)
• Gheorghe Oprescu: Modelarea cibernetica a mecanismului economico-financiar la nivel de intreprindere  (1988)
• Tudor Baron: Modelarea fenomenelor si proceselor tehnico-economice (1970).

Cu siguranță au mai fost și alți doctoranzi coordonați de profesorul și academicianul Manea MĂNESCU. După Revoșuție au zis unii că după retragerea titului de academician problemele titlurilor de doctor acordate se pune un pic altfel, căci coordonatorul științific, el însuși,  nu ar fi avut titlul de doctor. Cum aici se petrec tot felul de chestii paranormale nu mai trebuie să mire nimic pe nimeni. Ideia de bază este că Manea MĂNESCU a făcut ceea ce unii în 10 vieți n-ar fi în stare să facă. Sunt tare curios dacă în 2017 se va face ceea ce în 2015 nu s-a făcut în legătură cu acest titan al ciberneticii și informaticii economice,

(21 noiembrie 2016)

CNATDCU

Medicina zice că organul care este bolnav, trebuie extirpat. Și în structurile organizaționale, tot așa se procedează. dacă într-o organizație oamenii se calcă unii pe alții pe bătături, se procedează la concedieri. dacă organizația lucrează pe stoc, clar că trebuie închisă. Am observat că CNATDCU, în traducere liberă Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a suferit o serie de schimbări, drept care prezidentul său, profesorul Viorel Barbu și-a dat demisia. Eu știam că procesul de atestare nu este unul formal, ci oamenii de la acel coniliu studiază, mor de muncă pe brânci și în final conchid ca X îndeplinește condițiile de a fi profesor, că Y este bun de măturător și că teza de doctorat a lui Z este OK, deci merită titlul. Din moment ce treaba n-a mers, înseamnă că acest CNATDCU are niște bube pe el și cineva trebuie să le spele și să le dea cu pomezi pentru vindecare. dacă se face un calcul sumar, CNATDCU are Ț membrii, deci dacă pe lună se primesc M teze de doctorat, fiecare având K pagini, este clar că în medie un membru CNATDCU trebuie să cetească și să analizeze H=(M*K)/Ț pagini. Cârcotașii zic că finuții și gingașii membrii CNATDCU ar cam trebui să se uite doar pe dosare. Atunci se întreabă poporul cu gâlcile umflate, de ce este nevoie ca tezele să ajungă la MEC, dacă nu se citesc? Deci, ajung acolo să fie citite. Deci, CNATDCU a gestionat prost calitatea tezelor. Măcar prin sondaj dacă o făcea ca la cutiile de conserve ca producție de masă și tot nu s-ar fi ajuns aici. Consider că universitatea care a dat titlul, tot ea să-l și retragă.  Faptul că universitățile sunt cele care dau dar și iau,este OK. Ar trebui ca un conductor științific a cărui teză coordonată este dovedită ca fiind un plagiat să fie pedepsit cumva în solidar cu hoțomanul de doctorand. Ar trebui ca la un număr ț de teze dovedite ca fiind plagiate universitatea să piardă dreptul de a mai avea conduceri de doctorat. Dacă se fac niște ierarhii, punctajele să fie diminuate așa de mult încât să le piară cheful membrilor comunității să mai facă ghidușii de doi bani.CNATDCU e nenecesar din moment ce totul este transparent si există un swoftware care să facă calculele verificând totul, inclusiv punctajele din dosarele de promovare. Totul este să se vrea. Altfel vom mai zice și în anul 2222 tot aceeași poveste cu smiorcăieli si cu structuri prăfuite și ineficiente.

Centralismul dăunează grav calității.

(11 octombrie 2016)

Colaje, dadaism, doctorate

Colaje, dadaism, doctorate

Colajele sunt bucăți de ceva din care prin alipire se face altceva. Sunt situații în care se iau bucăți din poeme, sau pasaje din romane și din nuvele, se amestecă și rezultă alte poeme sau alte romane. Ne amintim de răsunătorul roman rezultat din colaje, numit PRINCEPELE. Lucrurile au mers și mai departe la respectivul autor și Nicolae manolescu a publicat o analiză de preluări ale respectivului autor din Paustovki. Concluzie: preluate inteligent bucăți de acolo și de acolo duc la un ceva pe care cel ce le amestecă și le sudează, numesc a fi operă de artă. Cei ce gândesc la fel o fac și gata. Dacă amestecătorul spune din capul locului cum și ce, adică de la cine și de unde, nu se supără nimeni. Dacă însă autorul pozează ca fiind tăticul și mămica a acelor texte, deja sare calul și ne supărăm. Cu colaje mănâncă pâine albă și unii prin pictură. Se iau bucăți de ziar sau de materiale textile, se taie la întâmplare sau nu, se pun cu lipici și se lipesc pe cartoane. Rezultă chipuri, peisaje sau tot felul de construcții. Îmi amintesc cum din roți dințate sau cutii de conservă au rezultat opere de artă care azi sunt expuse în muzee de artă modernă și lumea cade în șpagat ca să nu zic în admirație.

Dadaismul este un curent literar și nenumărați poeți se revendică a fi dadaiști. Pentru lămuriri orice enciclopedie este util a fi consultată. Am încercat și eu să citesc niște poeme dada, fără a fi impresionat. Și asta nu din faptul că ar fi fost slabe, ci dn cauză că știam cam cum au fost făcute. Este exact cu un fel de mâncare despre care se știe că bucătarul nu s-a spălat ăe mâini și nici vasele lui nu prea au fost curate. Îmi aduc aminte că eram într-o cofetărie când în vitrină am văzut un mic pisoiaș care se tăvălise prin prăjituri și arăta sărăcuțul ca vai de el. Dar nici în cofetăria aceea n-am mai intrat vreodată. Așa și cu poemele dada.

Doctoratele sunt stagii în care unii sau alții scriu niște chestii numite teze de doctorat care ar trebui:

-          Să fie lucrări închegate;

-          Să conțină soluții originale;

-          Să compare soluțiile originale cu cele existente și să se vadă că soluțiile noi sunt superioare;

-          Să fie lucrări făcute cu cap;

-          Să se bazeze pe o bogată documentare;

-          Să arate tot timpul ce este al autorului și ce este luat de la alții;

-          Să fie valoroase;

-          Să fie rezultatul unui proces de cercetare intens;

-          Să respecte cerințele deontologiei activității de cercetare;

-          Să fie făcute de cel care își zice autor, nu de alții în numele lui;

-          Să conțină multă sudoare, durere și bucurie în acelașii timp.

Dacă teza de doctorat este rezultatul unui colaj neanunțat și nedescoperit, evident, este o teză de doctorat pentru care autorul ei primește titlul de doctor, toată lumea este fericită, bucuroasă și profită. Dacă din întâmplare autorul devine persoană publică și se dezgroapă morții, teza din colaje, este disecată, se descoperă șarlatania, iese un scandal și așa-zisul autor se umple de rahat, fără ca o mie de ape să-l mai spele. Sunt și cazuri de președinți de  stat care au demisionat din cauză ca li s-a descoperit plagiat în teze. În opinia mea, ori se face curățenie generală, ori se lasă lucrurile tot așa să mustească și să genereze delicii de presă cu distrugeri selective de cariere construite pe fals.

(10 iulie 2016)