Nicolae CEAUȘESCU - 108

Azi se împlinesc 108 ani de la nașterea lui Nicolae CEAUȘESCU. Spre mirarea mea, am văzut că televiziunile au dedicat spații de emisie acestui moment aniversar, deși prin parlament se află un proiect de lege care ar trebui să sancționeze pe cei ce fac referire la comunism, la perioada în care Nicolae CEAUȘESCU a condus România.

În anii când eu eram elev, nu scia nimic în cărțile de istorie despre regele Caril I, nici despre regele Ferdinand I, cu atât mai mult, nu se discuta despre regele Carol al II-lea. Despre regele Mihai se știa că a abdicat la 30 decembrie 1947, zi în care țara noastră a devenit Republica Populară Română.

Cărțile serioase de istorie trebuie să scrie despre perioada comunistă, despre Gheorghe GHEORGHIU DEJ și despre Nicolae CEAUȘESCU, căci ei au existat în carne și oase, au condus țara, așa cum au condus-o, dar trebuie să se scrie despre ei, un rând cel puțin într-o carte de istorie. Nu mă apuc eu acum să scriu despre Nicolae CEAUȘESCU sau despre DEJ, deși am trăit în perioadele în care aceștia au tăiat și spânzurat în țară, după cum i-a tăiat capul, pentru că nu vreau, căci nu aș fi obiectiv din moment ce viața , căci faptele vorbesc de la sine și nu vorbesc deloc în termeni elogioși.


(26 ianuarie 2026)

Cum era viața de student în intervalul 1965 - 1970

În vremea studenției mele:
- se făcea școală luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă,
- ora de curs sau de seminar avea strict 50 de minute,
- zilnic aveam 3 activități de câte două ore cel puțin,

- seminariile decurgeau după un plan afișat la catedră,

- tematica presupunea citirea bibliografiei obligatorie, dar exista și bibliografie opțională, 

studenții trebuiau să pregătească seminarul mergând la bibliotecă,
- sesiunea de examene avea 4 săptămâni,
- erau preponderent discipline de un an și câteva de un semestru,
- existau și discipline de un an și jumătate, adică 3 semestre,
- nu exista probă de verificare,
- existau examene și doar la practică, la  sport și la limba străină erau colocvii,
- majoritatea examenelor erau cu scris și oral, puține aveau doar proba orală,
- exista sesiune de examene, restanțe și re-examinare,
- cine nu promova anul întâi era exmatriculat,
- cine repeta de două ori un an, era exmatriculat,
- prezenta era obligatorie,

- prezența era consemnată de șeful grupei în condica de prezență,
- cine lipsea mult la o disciplină, nu avea drept de a intra în examen,
- cine copia la examen, era exmatriculat automat,
- toți studenții erau UTC-iști și membri ai UASCR,
- pentru a primi bursă un student trebuia să aibă medie peste 7 și să mai îndeplinească criterii sociale,
- studenții merituoși primeau burse republicane,
- studenții erau obligați să participe la ședintele de organizație studențească,
- studenții erau obligați să se aboneze la revista Viața Studențească,

- studenții prin programul de studiu, nu aveau posibilitatea să aibă job,

- studenții bursieri beneficiau de 4 călătorii gratuite cu trenul,

- studenții merituoși primeau bilete de vacanță la munte sau la mare.

Viața de student era frumoasă în felul ei, căci în grupe erau oameni de calitate, selectați printr-un examen de admitere destul de dificil și exista și timp pentru socializare, mai ales prin sport, activități recreative precum teatrul studențesc, brigada artistică. Sâmbăta, era dans pe culoarele ASE sau la 303 undeva pe Splai sau la Facultatea de Drept. Se ofereau și spectacole cu artiști la Amfiteatrul 1 în ASE. Studenții mai mergeau la cinematograf și la teatre cu bilete la preț redus.

(08 octombrie 2025)

Un obicei tâmpit: datul afară

Un proverb zice că dacă dai prostului puterea, vezi de ce este în stare să facă și așa este. La viața mea am văzut mulți proști și fiecare din ei, în momentul în care au avut puterea în mână, au luat decizii atât de proaste încât mi-au certificat cât de proști sunt, dacă mai era nevoie.
Nu aș fi scris acest articol dacă un prieten al meu nu mi-ar fi povestit cum la un examen de admitere, când i-a zis decanului, despre care eu aveam impresia că era un băiat deștept, că nu mai poate rămâne după ora 24:00 pentru a finaliza nu știu ce lucrare, respectivul, i-a zis prietenului meu:
- De mâine, caută-ți alt loc de muncă!
Mai pe românește, decanul, l-a dat afară pe prietenul meu, căci el ca decan nu fusese în stare să-și organizeze munca în așa fel încât să încheie lucrările cel târziu până la ora 21:00, ca lumea să plece acasă și să se întoarcă la muncă a doua zi.
Prietenul meu, mi-a răscolit o amintire, căci în vara anului 1972, șeful meu de catedră, influențat de niște idioți, când a întrebat cine lipsește de la ședința de catedră din Aula Magna, unul dintre idioți, ca să-mi plătească o poliță a rostit numele meu, iar acel șef a zis:
- Dați-l afară!
El nu știa că eu lipseam pentru că eram trimis de un idiot de prodecan într-o bază de practică la Cluj, cu 100 de studenți pentru o lună de zile, ordinul de deplasare fiind semnat chiar de el, prodecanul, care nu a avut curajul să spună că eram plecat în interes de serviciu. Idioții sunt și lași pe deasupra.
Am reanalizat cele două întâmplări și găsesc că fac parte din categoria obiceiurilor tâmpite care se concretizează prin decizii tâmpite, luate la nervi, care sunt făcute de așa-ziși oameni care au puterea în mână, care cred că dacă acționează discreționar sunt mari scule pe bascule. În realitate sunt niște manageri proști, care iau decizii la nervi și care cred că lumea stă la picioarele lor, fără să-și dea seama că distrug destine, cariere, oameni. Pe un astfel de specimen l-am întâlnit pe când era un neica-nimeni și i-am zis ceea ce a făcut, exact pe tonalitatea cu care el a spus tâmpenia cu datul afară. S-a făcut mic și doar faptul că nu am dat mâna cu el în public, cred că a însemnat lecția că niciodată nu trebuie să faci rău cuiva.

(05 octombrie 2025)

Manipulări grosolane

Nu mă voi referi acum și aici la manipulările grosolane pe care media ni le servește în ziua de azi, căci trăindu-le sunt neinteresante și dureroase, dacă le mai reamintesc și eu. Voi aminti aici manipulările din epoca de aur a socialismului multilateral dezvoltat, pe care am trăit-o în intervalul 1965 - 1989.

Prima manipulare cu care am făcut cunoștință în acea perioadă a fost legată de creșterea nivelului de trai, pentru care statistica manipulatoare, ca știință aservită comunismului, nu înceta s-o fixeze cu cifre care mai de care mai spectaculoase. Dacă nivelul de trai se măsura prin numărul de tractoare, prin tonele de minereuri extrase, prin metri cubi de pământ dislocați la canalul Dunăre-Marea Neagră, atunci într-adevăr, nivelul de trai al populației a crescut și nu oricum, ci a crescut spectaculos. Dacă însă, ne gândim la faptul că uleiul și zahărul se dădeau pe cartelă, că pentru a cumpăra un pui sau un kilogram de carne de vită sau de porc trebuia să stai cu orele la coadă și nu știai dacă apuci sau nu să le cumperi, nivelul de trai era foarte scăzut și fără nicio speranță de a crește, căci despre banane, portocale și alte fructe exotice nici nu putea fi vorba. Propaganda de partid era atât de deșănțată, încât se spunea că produsele deficitare precum carnea, untul și brânza, nu se află în galantare la vedere, ci sunt în frigidere, pentru a elimina riscul de a se strica.

A doua manipulare, pe care am simțit-o pe propria-mi piele a fost aceea că se vorbea despre creșterea confortului populației, în condițiile în care în apartamente era un frig de nedescris, iar la spectacolele de teatru vedeai cum le ies aburi din gură actorilor când declamă replici, iar instrumentiștii cântă protejându-și degetele de frig folosind  mănuși.

A treia manipulare ordinară era dată de întreruperile nepermis de lungi ale curentului electric, încât deja oamenii se protejau folosind lămpi cu gaz, lumânări sau becuri chioare conectate la baterii de autoturism. Nici problema gazului folosit la prepararea mâncării nu scăpase de deciziile aberante, căci în anumite perioade ale zilei presiunea era atât de scăzută, încât nu se putea face nici măcar un ceai.

Manipularea se realiza în vremurile comuniste fără a aminti subiectele dureroase, ci prezentând alte teme folosind termeni bombastici, fraze sforăitoare și totul asezonat în limbajul de lemn al propagandei de partid, de către niște politruci suficienți, mediocri, orgolioși, inculți și încrezuți.

A patra manipulare s-a făcut prin mijloacele mass-media. Televizunea cu programul ei de două ore, iar radioul cu prezentarea doar a succeselor și ziarele care nu ieșeau din cuvântul partidului, reprezentau armele partidului de formare a omului nou, ziceau ei, de a-i îndobitoci pe oameni, zic eu. Numai că poporul român a fost rezistent la manipulările partidului, care erau de proastă calitate și-și trăia viața lui în familie, printre prieteni și la biserică. Nici securitatea nu a reușit să potențeze armele manipulării, ceea ce s-a dovedit la 22 Decembrie 1989, când au fost necesare sub 4 ore ca să se ducă dracului toată propaganda de partid, să dispară omul, nou și să piară însuși partidul comunist.

În acele vremuri lumea se refugiase în bancuri, în lecturi, căci fiecare avea o bibliotecă și editurile mai tipăreau cărți de calitate, ferite de deficiențele dramatice ale perioadei.




(27 septembrie 2025)

Sondajul despre comunism

O casă de sondare a opiniei publice a avut ideea trăznită de a vedea care este părerea poporului român despre comunism și despre CEAUȘESCU, acum când nemulțumirea maselor a atins paroxismul, datorită pachetelor de măsuri de austeritate luate de guvernul BOLOJAN.
Eu am acum 78 de ani, dintre care 42 i-am trăit în comunism.

Comunismul mi-a dat posibilitatea să urmez școala elementară.

Comunismul mi-a dat posibilitatea să urmez liceul.

Comunismul mi-a dat posibilitatea să urmez o facultate.

Comunismul mi-a dat posibilitatea să achiziționez o casă în rate.

Comunismul mi-a dat posibilitatea să am un loc de muncă.

Sunt sigur, la cât mă cunosc, de faptul că și în democrație aș fi realizat toate acele lucruri și chiar mai multe, căci acum viața omului depinde strict de el și nu de alții așa cum depindea în comunism. Eu am publicat primul articol la 30 de ani, în timp ce acum, dacă faci un articol bun, posibilitățile sunt infinite. 
În comunism nu se găsea în alimentară carne.

În comunism nu se găsea în alimentară ulei.

În comunism nu se găsea în alimentară brânză.

În comunism salamul se vindea la suta de grame. 

În comunism untul se vindea la rație.

În comunism nu se găsea hârtie igienică.

În comunism nu se găsea pastă de bărbierit.

În comunism nu se găseau medicamente strict necesare. 

În comunism a mânca o banană era un vis greu de atins.

În comunism burghezia roșie avea de toate, mai ceva ca în țările capitaliste. 

Pe o scară de la 1 la 10, comunismul era o societate de nota 3(trei), iar societatea în care trăim noi azi este de nota 5(cinci). Oamenii sunt cei care ne conduc. Atunci, cei care ne conduceau erau de nota 2(doi), iar acum sunt de nota 4(patru). Cei de la nivelul de execuție mai dregeau și mai dreg și acum busuiocul și lucrurile se mișcau atunci și se mișcă acum, cât de cât.

Privitul în trecut este o mare prostie, căci trecutul este trecut, iar ceea ce contează este prezentul ca bază pentru a face un viitor cât mai bun și la viitor trebuie să ne gândim. Mortul de la groapă nu se mai întoarce...


(23 iulie 2025) 

Cenzura ca scut al lipsei de talent

Ne amintim cu toții cei care am trăit în comunism de mâna lungă a cenzurii, pe care o invoca toată lumea, dar cu deosebire scriitorii, care se văitau că cenzura le interzice publicarea producțiilor lor literare. Așa a apărut așa-zisa literatură de sertar, formată din toate lucrările pe care așa-zișii slujitori ai literaturii se lăudau că o realizează, dar din cauza cenzurii, nu se publică.
A venit 22 Decembrie 1989 și toată lumea se aștepta ca în 1990, 1991 sau 1992 librăriile să fie inundate de cărți excepționale, care nu fuseseră publicate în perioada comunistă, datorită temelor, care contraveneau dogmelor comuniste. Anii au trecut și librăriile au rămas goale, ba chiar din lipsă de mușterii, unele s-au și închis și marile orașe mai au ici și colo câte o librărie care pe lângă cărți vine ciocolată, vin, cafea și mezeluri.
Cenzura comunistă a fost scut al celor lipsiți de talent, dornici să se fofileze prin viață, motivând că cenzura este aceea care face ca munca lor genială să nu fie pusă la dispoziția poporului, căci ea, cenzura le măcelărește așa-zisele creații de geniu, inexistente în realitate.
Nu am spus nicio clipă că cenzura comunistă nu a fost o frână în dezvoltarea artei în general și a literaturii în special. Una este să ai talent, să scrii dar cenzura să nu te publice și alta este să stai cu burta la soare și doar să te înfrupți din darurile fondului literar al Uniunii Scriitorilor, să te vaiți că nu te publică cenzura, dar în realitate să nu existe nimic pe masa tartorilor cenzurii ca să fie supus analizei și interzis. Au fost și situații în care tiraje întregi au fost date la topit din cauză că anumite teme trecuseră de cenzură, dar cum comunismul era vigilent, după publicare, o altă cenzură a decis că respectivele volume nu trebuie să ajungă la mase pentru a atenta la valorile revoluționare, care ar altera conțtiința revoluționară a omului nou. Cenzura comunistă a jucat rol de frână în dezvoltarea artei, dar a fost și scut pentru cei care erau lipsiți de voința de a scrie, ci doar erau consumatori în societatea socialistă multilateral dezvoltată.
Acum în democrație se zice că nu mai este cenzură. Se zice, dar cenzura există și este la fel de eficientă sau probabil mai eficientă decât cenzura bolșevică, pentru că ea se manifestă prin constrângeri de ordin economic. Se știe că un ziar publică sau nu articolul. Jurnalistul este plătit sau nu în funcție de materialele publicate. Politica editorială este declarată cu subiect și predicat și jurnaliștii trebuie să se alinieze acelei politici editoriale din redacție. Cine nu o face, nu este publicat și salariul său este direct proporțional cu cât publică. În zona audio-vizualului există organisme care veghează ca lucrurile să nu o ia razna, drept care se ajunge la atenționări, la amenzi, dar și la închideri de televiziuni și istoria post-decembristă de la noi, a cunoscut toate stadiile.

(02 aprilie 20250

Muzeul comunismului

Există mulți tipi cu inițiative de a construi muzee ale comunismului. Unii au trăit și au admirat comunismul și muzeele făcute de ei vor căuta să arate că în comunism nu s-a trăit mizerabil de tot, chiar dacă au fost lipsuri mari. Alții, din contră, vor arăta că în comunism a fost oribil, au fost lipsuri imense, au fost restricții inimaginabile și vor veni cu dovezi concrete. Este adevărat că au trecut 35 de ani de când comunismul s-a prăbușit și că numărul celor care au trăit  în comunism peste 10 ani, pe când aveau vârsta de peste 25 de ani, este în scădere, dar nu a scăzut numărul lor încât să se piardă majoritatea informațiilor veridice de la prima sursă.

Ca orice societate și comunismul a avut și bune și rele. Eu am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și am o imagine completă despre această societate, societatea comunistă, cum am o imagine la fel de completă și despre noua societate instaurată după Revoluția din Decembrie 1989. Știu doar atât: comunismul și capitalismul trăiesc prin munca milioanelor de furnicuțe care trudesc zi de zi, pe ogoare, în fabrici, în laboratoare de cercetare, la catedră, în policlinici și spitale, făcându-și datoria cu profesionalism și dăruire, punându-și forțele creatoare în slujba semenilor lor.

În comunism a fost promovat egalitarismul.

În comunism a fost promovată turnătoria. 

În comunism nu exista șomaj.

În comunism oamenii aveau dosare de cadre.

În comunism în casele oamenilor era frig rău de tot iarna.

În comunism  se întrerupea curentul și ziua și noaptea.

În comunism în alimentare nu segăsea mâncare.

În comunism  alimentele și lemnele se dădeau pe cartelă.

În comunism era un singur partid, partidul comunist.

În comunism alegerile erau libere, dar alegeai dintr-un singur candidat.

În comunism aveai libertatea cuvântului de laudă a comunismului și conducătorilor partidului.

În comunism  ori erai omul nou, comunist, militant ori erai un nimeni oarecare pierdut în spațiu.

În comunism  oamenii aveau o traiectorie impusă de la naștere până la moarte.

În comunism  exista o singură cultură, iar artiștii erau corupții pentru militantism, cu premii consistente.

În comunism productivitatea muncii era  3 ori mai mică decât în capitalism, prăbușind socialismul.

Sunt tare curios să văd cum arată muzeele comunismului. Voi fi foarte fericit dacă cei care le vor construi vor da dovadă de aplecare spre adevăr, așa cum au făcut cei care au realizat Muzeele satului prin diferite localități, documentându-se profund, pentru a arăta adevărata față a comunismului, căci vrând-nevrând perioada 1947 - 1989 face parte din istoria noastră și ea este exact cum suntem noi, căci istoria este a noastră cu bune și cu rele, cu eroi dar și cu trădători, cu viteji, dar și cu lași.

(23 martie 2025)

Trăitul în trecut

Unii oameni au nostalgii. Ei trăiesc în trecut, cu gândul că pe vremuri era mai bine pentru că:
- oamenii aveau locuri de muncă,

- nu exista șomaj, 

- statul ne dădea locuință, 
- se mergea în concediu,
- bogățiile erau ale noastre,
- eram toți la fel de săraci,
- copiii mergeau la școli,
- era mai mult respect,
- nu era analfabetism,
- unele boli erau eradicate,
- toți copiii se vaccinau.

Dacă uităm ce a însemnat comunismul, adică lipsuri, frig, foame, restricții, îndobitocire, securitate, turnătorie, înseamnă că ne merităm soarta și orice schimbare în bine s-ar produce, n-ar însemna nimic, pentru că noi stăm ancorați în chestiunile deformate ale trecutului și nu ne trezim din nostalgie, rămânând pe poziții mai multe decât păguboase, din moment ce nu recunoaștem că în ultimii 35 de ani s-au făcut progrese importante în societate. Doar faptul că viața fiecăruia depinde strict de deciziile pe care le ia, faptul că avem libertatea de a vorbi, fără să existe riscul că a doua zi ne va căuta un ofițer de securitate, sunt elemente care ar trebui să nu ne mai facă să trăim în trecut și să ne mai gândim la o jumătate plină a unui pahar care tot timpul a fost gol.



(28 februarie 2025)

Cântăreți de muzică ușoară de altădată: Jean MOSCOPOL

Jean MOSCOPOL a fost un cântăreț de muzică ușoară de demult, despre care am auzit abia după 1989,. căci Jean MOSCOPOL a plecat în America după ce au venit la putere comuniștii în România și așa cum ziceau aceștia, el a avut o atitudine dușmănoasă față de noul regim, deci mai pe scurt, Jean MOSCOPOL a fost interzis în perioada comunistă, așa cum erau interziși toți artiștii și scriitorii care plecau din țară.
Tot ce-i românesc nu piere

În țara-n care m-am născut 

Vrei să ne-ntâlnim sâmbată seara

 Țărăncuță, țărăncuță

Cruce albă de mesteacăn

Patriarhul Roșu 

Nevasta mea 

Dă-mi gurița s-o sărut

Călugărul din vechiul schit

Guvernul Comunist

Mână birjar!

Violete pentru fete 

Poate că nu te mai iubesc

 Te aștept la 5

Cântec anticomunist

Colega noastră

În țara în care m-am născut

Tango des roses

Florentina

A ruginit frunza din vii

Madrid

Vecina mea de vis-a-vis

Tu nu mai ești a mea

Te-aștept diseară-n Cișmigiu

Țara comunistă

Radio București ne minte

Spune-mi unde, când și cum

Peppina

Păpușa

Noapte bună Mimi!

Farsa alegerilor
Sunt sigur că digitalizarea pe măsură ce va progresa ne va permite să ascultăm cu mult mai multe din înregistrările lui Jean MOSCOPOL căci acesta a înregistrat multe cântece, având exclusivitate la o mare casă de discuri de pe vremuri, mai exact la RCA Records.

Ascultând cântecele lui Jean MOSCOPOL mi-am dat seama că graseierea era farmecul acestui tenor, cu voce clară, cu rostirea perfectă a cuvintelor, cu ritm și muzicalitate, artist de mare sensibilitate. Jean MOSCOPOL a fost cu adevărat luptător anticomunist, lucru dovedit prin textele unor cântece ale sale.

(18 ianuarie 2025)

UE și țările lagărului socialist - o analiză comparată

Eu care am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și am fost îndoctrinat cu dogmele bolșevice în tinerețea mea, am suficiente cunoștințe pentru a face o analiză comparată a conglomeratului de state numit Uniunea Europeană și a conglomeratului de state, numite la vremea respectivă țările lagărului socialist.

Voi lua acele elemente care aseamănă UE de țările lagărului socialist.

Atât UE cât și țările lagărului socialist erau formate din state cu niveluri de dezvoltare foarte diferite.

Atât UE cât și țările lagărului socialist erau formate din state cu tradiții și culturi diferite.

Atât UE cât și țările lagărului socialist erau formate din state cu care au hotărât democratic să facă parte din aceste conglomerate, chiar dacă în cazul țărilor lagărului socialist lucrurile erau așa doar pe hârtie.

Atât UE cât și țările lagărului socialist și-au declarat ca obiectiv fundamental creșterea nivelului de trai al locuitorilor din țările ce le alcătuiesc.

Atât UE cât și țările lagărului socialist aparțin unor blocuri militare distincte, respectiv NATO și Tratatul de la Varșovia

Atât UE cât și țările lagărului socialist nu au o constituție unică.

Există și numeroase elemente care diferențiază UE de țările lagărului comunist.

În țările UE există pluripartidism, în timp ce în țările lagărului socialist era doar partidul clasei muncitoare.

În țările UE există libertatea de credință, în timp ce în țările lagărului socialist exista orientarea spre ateism.

În țările UE staul garantează proprietatea privată, în timp ce în țările lagărului socialist există proprietatea poporului asupra mijloacelor de producție și a bunurilor solului și subsolului.

În țările UE muncitorii au posibilitatea de a declanșa greve în timp ce în țările lagărului socialist se considera că sunt doar contradicții neantagoniste, deci lipsește fundamentul organizării de greve.

Cert este că atât UE, cât și conglomeratul țărilor lagărului socialist sunt un produs istoric, cu o dinamică proprie și s-a văzut că lagărul socialist și-a epuizat resursele și în 1989 s-a dezintegrat ca și cum nici n-ar fi existat, iar BREXIT a fost un semnal pentru trecerea la un nou stadiu al UE în perfecționarea sa structurală.




(11 ianuarie 2025)

Nu mi-e dor!!!!

Azi este 30 decembrie 2024 și se împlinesc 77 de ani de când Regele MIHAI Î a abdicat și România a devenit republică populară, adică un stat comunist, satelit al Uniunii Sovietice, alături de alte state precum Bulgaria Polonia, Ungaria Albania RD Germană, Cehoslovacia, alcătuind țările lagărului socialist. Comunismul în România a însemnat egalitate în sărăcie. rememorez anii de groază pe care i-am trăit în comunismul întunecat al lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ și al lui Nicolae CEAUȘESCU.
Nu mi-e dor de frigul din casă îndurat în iernile grele.
Nu mi-e dor de cozile de la alimentara pentru un kil de acrne.
Nu mi-e dor de cartofii cu pământ de la aprozar.
Nu mi-e dor de întreruperile de curent electric și de gaz.
Nu mi-e dor de cartela de 20 de litri de benzină pe lună.
Nu mi-e dor de lipsa hârtiei igienice.
Nu mi-e dor de galantarele goale din magazinele Alimentara.
Nu mi-e dor de Moș Gerilă.
Nu mi-e dor de lipsa bananelor și a portocalelor în ajun de sărbători.
Nu mi-e dor de salamul cu soia.
Nu mi-e dor de copitele de porc, numite și adidași.
Nu mi-e dor de puiuții câte doi la pungă, numiți și frații Petrăuș.
Nu mi-e dor de serile cu două ore de program de televiziune.
Nu mi-e dor de minciunile care se spuneau la televizor despre bunăstarea noastră.
Nu mi-e dor de spectacolele grandioase de pe stadioane care făceau cultul personalității.
Nu mi-e dor de activiștii și de nomenklaturiștii îmbuibați.

Nu mi-e dor de aplauzele de la congresele pcr triumfaliste care băteau în cuie stagnarea și sărăcia.
Toate le vreau șterse din memoria mea, dar chiar dacă au trecurt 35 de ani de la Revoluția Română, nu se estompează și mă bântuie în tragismul lor, căci așa sunt toate nenorocirile, dor și rămân în memorie.

(30 decembrie 2024)

Planificăm individual, dar detestăm planificarea colectivă

 Fiecare dintre noi credem despre noi că suntem persoane chibzuite și de aceea, avem înnăscut talentul de a ne planifica:
- timpul,
- banii,
- activitățile,
- programul,
- pământul,
- suprafețele,
- întrebuințările,
în așa fel încât tot ce este legat de persoana noastră și uneori și de alte persoane, nu este lăsat la voia întâmplării, astfel încât să ne trezim cu surprize, mai ales neplăcute. Când planificăm, facem estimări și ne considerăm niște maeștri atunci când diferențele dintre ceea ce am planificat sunt foarte mici sau ceea ce rezultă din diferențe ne bucură nespus de mult și tratăm rezultatul ca fiind în avantajul nostru.

În viața de toate zilele, planificarea de aduce numai avantaje și viața noastră este o planificare perpetuă. 

Planificăm banii din salariu.

Planificăm concediul.

Planificăm activitățile din ziua următoare.

Planificăm vizitele pe care le facem la prieteni.

Planificăm când să mergem în club.

Planificăm cu ce să ne îmbrăcăm.

Când planificăm ceva în legătură cu persoana noastră, acceptăm ca între ceea ce am planificat să existe diferențe în raport cu ceea ce se întâmplă în realitate, căci mergem după proverbul că socoteala de acasă nu se potrivește cu socoteala din târg. În planificările pe care le facem nu ne deranjează diferențele. Nu ne urcăm cu picioarele pe pereți pentru că drumul de la serviciu până acasă nu a durat azi 30 de minute cât ne-am planificat, ci 45 de minute și nici că același drum a durat ieri 20 de minute.

Comunismul a denaturat și compromis semnificația planificării pentru că:

- a extins planificarea pentru toate domeniile vieții sociale, fără excepție,

- a fetișizat planificarea, devenind scop în sine,

- a transformat diferențele dintre nivelurile planificate și cele reale în catastrofe.

În acest context, societatea democratică de după 22 Decembrie 1989 a detestat conceptul de planificare. Nu se mai planifică numărul de studenți din facultăți. Nu se mai planifică numărul de magazine alimentare. Nu se mai planifică numărul de spitale. Nu se mai planifică producția de cereale. Nu se mai planifică șeptelul. Fiecare face ce vrea căci suntem o societate liberă și pe banul lui, fiecare face ce vrea. Lipsa planificării înseamnă risipă de resurse, căci a avea nenumărate facultăți care pregătesc în specializarea Y și foarte mulți absolvenți ai lor lucrează în alte domenii ca muncitori necalificați, este o risipă de resurse. Exemplele sunt numeroase, iar magazinele care-și trag obloanele la nici un an de la deschidere, confirmă efectul nociv al absenței planificării la nivel macroeconomic. Planificarea nu este un act decizional, ci un act de orientare și nimic mai mult.


(19 decembrie 2024)

Cuprinsul (III)

CUPRINS

01. Introducere

02. Perioada postdecembristă

03. Perioada comunistă

04. Peroada ambiguă

05. Perioada ipotezelor

06. Perioada absurdului

07. Perioada incertitudinilor

08. Perioada necunoscutelor

09. Încheiere

 

Stângăcismul, boala copilăriei comunismului...

În vremurile bolșevice se făcea foarte mult caz de Operele lui LENIN, publicate la Editura Politică în volume cu coperți cartonate bleumarin și cu scris auriu, iar la seminarii se cera citit volumul Stângismul, boala copilăriei comunismului, dintr-o mie de motive, unul dintre motive fiind acela că erorile făcute de stângiști aveau menirea de a compromite comunismul.

Ceea ce se întâmplă acum cu măsurile care sunt în devans cu mult în raport cu realitatea din jurul nostru, este cam la același nivel cu gândirea stângiștilor, care prin ceea ce emiteau în plan teoretic era cu mult prea înaintea practicii. A vorbi despre mașinile electrice, în ideea generalizării lor,  când autonomia lor este modestă, când încărcarea lor e o problemă, când înlocuirea acumulatorilor va fi o dramă, deja este o exagerare, care va însemna un mare regres.

Europa nu conștientizează marile eșecuri în care s-a afundat, iar dovada clară s-a văzut în pandemie,, când cercetarea științifică europeană nu a fost în stare să dea un vaccin ca lumea, în timp ce USA a furnizat două vaccinuri pe care europenii și le-au însușit fără să crâcnească. 

Este de-a dreptul comic cum niște birocraați îmbuibați, de la Bruxelles, exact cum făceau bolșevicii din blocul comunist, plasați undeva la centru, dar nu la CAER, emiteau tot felul de aiureli, care sfidau realitatea cruntă, căci în mintea lor comunismul era deja implementat spre maturitate, dar de fapt nu era deloc nici măcar în pruncie. Cineva în loc de stângism a zis stângăcism și am senzația căci despre stângăcism este vorba, din moment ce unii zic că noi n-ar mai trebui să facem foc cu lemne pentru a ne încălzii, ca planetei să-i fie bine.

(23 martie 2024)

Înapoi la comunism?

Societatea pe care noi o numim cu emfază democratică este un amestec de comunism cu capitalism, atât timp cât statul îi ține captivi pe cetățenii lui cu tot felul de măsuri și de restricții care nu le permit acestora să evolueze independent și să-și pună în evidență calitățile de întreprinzători independenți.

Eu am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și știu ce înseamnă comunismul.

Comunismul înseamnă partidul comunist.

Comunismul înseamnă un partid unic.

Comunismul înseamnă proprietatea tuturor cetățenilor asupra tuturor bunurilor.

Comunismul înseamnă egalitarism dus la extrem.

Comunismul înseamnă că partidul face totul.

Comunismul înseamnă că partidul planifică totul, adică gândește totul.

Comunismul înseamnă că partidul ia ce vrea.

Comunismul înseamnă că partidul dă cât vrea.

Comunismul înseamnă egalitatea cetățenilor în sărăcie.

Mă așteptam ca la 34 de ani de la Revoluția din 1989 oamenii să se fi desprins de comunism, atât politicienii, cât și oamenii de rând, dar se pare că nu este așa, din moment ce oamenii din agricultură și din transporturi au ieșit în stradă și cer ca guvernul, adică politicienii, adică partidele să le dea facilități legate de accize, de subvenții, de păsuiri la bancă. În comunism partidul era cel care avea robinetul pe care îl deschidea înainte de congrese sau de 23 August sau în strângea când simțea că au fost depășite niște limite. În democrație, statul prin guvern și guvernul prin politicieni și politicienii prin partide, fac același lucru, pentru că realitatea necruțătoare a deciziilor eronate îi urmărește ca un buldozer. Oamenii sunt oameni, cu calități și cu defecte și gândesc și acționează ca atare, nici mai bine și nici mai prost decât sunt ei în stare s-o facă, niciodată nimeni nu va acționa altfel decât îl duce mintea pe care o are sau nu o are.

Ceea ce se întâmplă acum în economie este rezultatul unor acțiuni colective, spontane și naturale. Sistemul de irigații a fost distrus acum 30 de ani de către populație. Decizia de restituire a proprietăților a fost a parlamentului și populația a beneficiat de ea, cu toate consecințele în planul polarizării bogățiilor. Prăbușirea industriei prin privatizare a fost o decizie colectivă, pusă în operă de întreg poporul care a jubilat dezmembrarea comunismului prin simbolurile lui megalomane. Acum dacă privim în urmă nu avem ce regreta, căci deciziile proaste din comunism au fost înlocuite cu decizii la fel de proaste, care sunt continuate cu alte decizii despre care cei din viitor vor fi cei care le vor caracteriza cu siguranță ca fiind proaste sau ceva mai îngăduitor, ca fiind decizii mediocre. Nimeni nu mai vrea comunism, dar toată lumea vrea aplicarea unor principii comuniste, căci toată lumea jinduiește după imaginea partidului comunist care dădea case, care ajuta pe cei în nevoie, care mărea salarii, care dădea bilete de odihnă, fără a-și pune problema că partidul comunist nu era o vacă de muls, ci doar redistribuia după cum credea el, ceea ce poporul producea. Și acum cam tot așa este. Toți își îndreaptă privirile către guvern și toată lumea vede bugetul ca pe o vacă de muls, în timp ce de fapt bugetul este ca o mămăligă din care guvernul a tăiat felii mai mici sau mai mari și le-a dat colo și colo, iar acum vin alții și vor și ei să mai apuce câte ceva. Numai că mămăliga este prea mică în comparație cu pofta de mâncare a celor ce vor să se înfrupte din ea, iar guvernul se vede strâns cu ușa și dă din colț în colț, vai de capul lui.


(22 ianuarie 2024)

Comunism vs capitalism

Eu am crezut că românii s-au săturat de comunism și în 22 Decembrie 1989 s-au ridicat și au înfăptuit o revoluție care să ducă la dispariția comunismului, care pentru întreg poporul a însemnat:
- sărăcie,
- frig, 
- întuneric,
- manipulare,
- egalitarism,
- neperformanță.

În perioada comunistă toți eram la fel, aveam un loc de muncă și așteptam ca partidul:

- să ne dea casă,

- să ne mărească salariile,

- să ne dea bilte de odihnă,

- să ne dea loc de muncă,

- să ne ofere spectacole omagiale,

- să ne cheme la mari adunări populare,

- să ne facă să aplaudăm la congrese,

- să ne impună să-l adulăm pe conducător.

Cetățeanul era cel care aștepta ca partidul să-i dea și lui ceva, oricât de mic, dar să-i dea, să aibă și el o bucurie, mică, dar bucurie să fie, căci el ca om nou, trebuia să aibă conștiință revoluționară, dară.

Capitalismul, am crezut eu, în ignoranța mea, este societatea în care oamenii:

- au inițiativă,

- acceptă să riște,

- au libertatea alegerilor,

- obțin profit,

- au inițiative private,

- se îmbogățesc,

- sărăcesc dacă deciziile sunt rele.

Nu mă așteptam să văd un capitalism ca o struțo-cămilă, în care patronii stau la mila statului, în care capitalul depinde de stat și toți cer de la buget tot felul de facilități, exact așa cum o făceau oamenii muncii când mergeau în audiențe la secretarul de partid pentru a obține o casă, un servici, un bilet la odihnă sau un ban în plus la salariu sau o aprobare oarecare, zi de zi, ceas de ceas, cum o cereau vremurile. Eu mă așteptam să văd cum oamenii își asigură casele la societăți de asigurări și atunci când apar cutremure, inundații sau incendii, societatea de asigurări îi ajută să rezolve problemele. Ori, acum în capitalismul comunistoid, oamenii așteaptă ca statul să-i ajute cu materiale și sume de bani, pentru a-și reface casele. Tot așa sunt și cu situațiile în care în anii secetoși, oamenii, în mintea mea, ar trebui să-și asigure recoltele și societățile de asigurări să-i despăgubească. Statul capitalist are cu totul alte funcții. Ori, văd că statul de azi, se uită la agricultori și aceștia solicită ca statul să le dea banii pentru recoltele compromise. Ceea ce se întâmplă acum, nu mai este capitalism în niciun caz. 

Înseamnă că societatea este pe un drum oarecare, în care se preface că este pe baze concurențiale, unde cererea și oferta joacă soarta economiei, dar în realitate, statul își bagă vârtos coada, căci nu vrea să aibă producători solizi și agricultori pe picioarele lor, ci doar niște marionete pe care să le manevreze după bunul plac. Clasa de mijloc nu este necesară statului, căci aceasta nu mai face jocul statului și staqtul slăbește rău de tot când clasa de mijloc este puternică. Cu oameni deștepți și independenți, statul nu-și mai face jocurile obscure, ceea ce este neconvenabil pentru oamenii politici. Cu patroni, cu transportatori, cu agricultori captivi, la mâna statului, aceștia nu sunt altceva decât mase de manevră și societatea modernă în care deciziile care polarizează averile sunt prioritare, are nevoie de oameni dependenți care la vot să genereze formele ce duc spre direcțiile planificate în laboratoarelor celo care hotărăsc soarta lumii.



(17 ianuarie 2024)

Egalitarismul nu reprezintă motorul dezvoltării!

Comunismul a dus egalitarismul până la nivelul unei obscenități inadmisibile, căci comunismul a creat cele mai adânci inechități tocmai în numele egalitarismului. Oamenii știindu-se egali, au plicat principiile egalitarismului doar atunci când le-a convenit și datorită faptului că resursele nu au fost niciodată infinite, cei ce au avut acces la resurse finite, au realizat acumulări și în acest fel au subminat egalitarismul, căci omul prin natura lui este diferit, lacom, violent, mincinos și numai în rare cazuri este înzestrat cu calități care hrănesc egalitarismul.

Principii vulgare ca de exemplu, de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi, a avut interpretări de un simplism feroce care a dus la forme de manifestare care s-au reflectat în ziceri precum:

Cine muncește cinstit,

Ori e prost, ori e tâmpit!

sau

Cine-i harnic și muncește,

Are tot ce vrea,

Cine-i leneș și chiulește,

Are tot așa!

Faptul că oameni diferiți erau forțați să intre într-un tipar predefinit în care toți eram la fel, aducea o serie de nemulțumiri pentru faptul că cele cinci simțuri sunt făcute să sesizeze diferențele, iar gândirea umană este aceea care cuantifică diferențele și crează frustrările în care la diferențe semnificative, societatea oferă rezultate identice, contrare logicii elementare.

Natura este definită prin elemente extrem de diversificate. Oamenii care și ei sunt diferiți au posibilitatea de a se integra perfect într-un mediu care conține elemente variate. Gândirile bazate pe egalitarismul forțat neorientat spre a fundamenta tocmai diferențele, au eșuat lamentabil, căci propunându-și să creeze așa-zisul om nou, nu au făcut altceva decât să adâncească nemulțumirile indivizilor incapabili de a intra într-un șablon artificial decupat. Îmi amintesc filmul Mondo cane și acolo era o secvență la un concurs de frumusețe, unde era decupat după statuia Venus din Millo forma unui corp și concurentele trebuiau să treacă prin partea decupată și numai concurenta care se potrivea perfect la corp cu partea decupată era declarată câștigătoare. Erau în acea secvență momente în care se vedeau clar diferențele dintre concurente. Încercarea de a crea omul nou echivala cu forțarea acelor concurente nu de a trece prin partea decupată, ci a rămâne acolo și a fi exact Venus din Millo pe timp nedeterminat, căci om nou așa ceva își propuneau unii în mod nerealist să creeze, adică s-o multiplice pe Venus din Millo în atâtea exemplare câți cetățeni are țara și toate acele exemplare să se comporte la fel, răspunzând predictibil la comenzile sociale, ca și cum ar fi niște roboți programați deja într-un anumit scop.

O astfel de abordare nu a fost viabilă, chiar dacă ea asigura acel blid de orez indispensabil supraviețuirii, căci a încerca spălarea creierelor este un proces de lungă durată, care necesită un efort imposibil de gestionat, iar efectele perverse sunt imprevizibile, istoria dovedind că una se planifică și cu totul altceva se obține. Dintr-o întâmplare fericită, omul a descoperit:

- capitalul,

- competiția,

- acumularea,

- libertatea,

- diferențele,

- oportunitatea,

- selecția.

Toate acestea fac din societate un mediu propice de manifestare a oamenilor diferiți, în condiții diferite, care le sunt favorabile, în concordanță cu resursele de care ei dispun și care duc la dezvoltare și la progres căci fiecare sac își găsește petecul potrivit, în marea diversitate de saci și de petece, în timp ce egalitarismul ar însemna un singur tip de saci și un singur tip de petece, existând riscul ca niciun petec să nu se potrivească niciunui sac, exact ceea ce s-a întâmplat în comunism în general și la noi în special.


(09 ianuarie 2024)

Mirajul comunismului și împachetarea ignoranților

Prin 1997 am avut ocazia să stau de vorbă cu câțiva tineri care defilau într-o capitală din UE având pe piept la reverul sacoului cocardă cu Marx-Engels-Lenin-Stalin. Mi-au vorbit în termeni extrem de duri cât de rea era societatea în care trăiau ei, societate în care:
- magazinele gemeau de tot felul de produse,
- străzile erau aglomerate de mașini,
- oamenii aveau posibilitatea de a demonstra liber,

- democrația se manifesta transparent, nu formal,
- existau mai multe partide,
- la alegeri existau candidat de la mai multe partide,
- artiști de toate felurile cântau pe stadioane,
- nu exista cenzură și nici deținuți politici.
Tinerii aveau o imagine idilică despre comunism, unde oamenii sunt cu toții egali, unde comuniștii luptă pentru a apăra drepturile clasei muncitoare. Eu le-am explicat că țara de unde veneam eu era țara care înainte de 1989 avea magazine cu galantarele goare, iarna făceam frigul, ni se întrerupea curentul electric, dar eram egali, mergeam la defilările de 1 Mai și de 23 August, avem un partid puternic și cei care erau comuniști se mândreau cu această calitate și ziceau ei că luptă să creeze omul nou. Marx, Engels și Lenin au creat teorii frumoase, dar de la teorie la practică drumul a fost lung și s-au întâmplat lucruri care au transformat pe Făt-Frumos într-un monstru, iar lumea care nu a trăit în comunism nu a înțeles nimic din moment ce nu și-a pus problema debarasării de comunism în 1989 a unor țări precum Ungaria, Bulgaria, Polonia, România, Cehoslovacia, căci de bine nu face nimeni revoluții. Nu mi-am răcit gura să le explic acelor tineri nimic, dar le-am spus că dacă din 1.000 de oameni comuniști cu vechi ștate, care plecau în țările capitaliste, se mai întorceau 950, înseamnă că în țările lor de origine ceva nu era în regulă și dacă din 1000 de cetățeni din țările capitaliste care veneau în țările comuniste, toți se întorceau acasă, acest lucru dovedește că în țările lor de origine era un pic mai bine, nu mult, dar picul acela făcea diferența.

(19 decembrie 2023)

Comunismul și nazismul au fost frați

Comunismul și nazismul au fost frați pentru că:
- s-au bazat pe dictatură,
- problemele și le-a rezolvat numai cu forța,
- au antagonizat colectivități,
- au făcut să dispară categorii sociale,
- au ridicat crima la rang de principiu moral,
- în numele egalitarismului a adâncit inegalitățile,
- au eșuat în  transformarea de  legi create de om în legi obiective,
- și-au propus să creeze un om nou, absurd de schematizat,
- nu au fost generatori de creștere a productivității, 
- au realizat egalitate în sărăcie, nu în bogăție,
- au fundamentat minciuna ca element moral,

- au dezvoltat limbi de lemn cu care au dominat popoarele,
- au rescris istoria deformând-o brutal,  în favoarea lor.
Desprinderea de noazism în comunism nu s-a produs pentru că unul îl continua pe celălalt, iar desprinderea de comunism în zilele noastre este un proces greu și se dovedește extrem de greoi, căci oamenii se debarasează cu mare dificultate de balastul pe care nazismul și comunismul l-au inoculat pe parcursul a trei generații complete.

(19 decembrie 2023)

Digitalizare cu jumătate de unități de măsură

Cei care fac digitalizare în spațiul mioritic nu pre știu ce înseamnă digitalizarea din moment ce soluțiile lor sunt de tot râsul. În procesul de digitalizare, serviciul de poștă electronică  joacă un rol esențial, de aceea el trebuie gestionat cu maximă responsabilitate, ceea ce înseamnă că e-mailurile trebuie:
- primite,
- înregistrate,
- confirmate ca fiind primite,
- date spre soluționare,
- soluționate în termen legal.
În spațiul mioritic, serviciul de e-mail este folosit pentru a trimite mesaje de tip 1 la N cu atenționarea de noreplay, ceea ce nu este specific digitalizării, ci totalitarismului discreționar în care există dictatorul care decide și ceilalți nu au niciun cuvânt, în afară de a executa. Dețin dovada clară căci digitalizarea dâmbovițeană este făcută după ureche, cetățeanul fiind considerat doar un vierme nenorocit, în timp ce el funcționarul, are toate drepturile din lume. În plus, cetățeanului nu i se dă nicio șansă de dialog în ideea de a răspunde la un e-mail sau la un SMS, iar dacă acesta identifică ceva, este trimis către o adresă care nu are nicio legătură cu problema lui, ceea ce dovedește că la proiectarea aplicației atitudinea dictatorială a fost fundamentală, cetățenul fiind considerat nu un partener, ci un gunoi nenorocit. Am dovada. Încă după 34 de ani de la Revoluție, se menține tonalitatea comunisto-nazistă prin care cetățeanul este somat să execute, căci el nu are niciun drept contractual, din moment ce legislația privind contractele este vetustă, păstrând reminiscențe ale vremurilor apuse și sancționate de istorie.

În condițiile digitalizării, cetățeanul și statul sau orice altă organizație, au un dialog civilizat, niciuna dintre părți neavând dreptul de a fi nesimțit, criminal sau nazist prin limbaj sau prin acțiuni, căci fiecare știe că și celălalt are drepturi, iar când drepturile sunt încălcare, cel care a făcut-o va plăti cu celeritate și sever, pentru a fi descurajate abordările arbitrare, căci înainte de orice, digitalizarea înseamnă echilibru.

(19 decembrie 2023)
-