Reutilizabilitatea componentelor d-AN

Ideia de reutilizabilitate a fost demult dezbătută în informatică și apariția macrodefinițiilor, subprogramelor și a procedurilor vine să exemplifice acest lucru. Dacă trebuie scris un program în care sunt necesare 10 înmulțiri a câte două matrice, se va scrie o singură dată un subprogram de înmiulțire a două matrice, într-o formă suficient de generală, care va fi apelat de 10 ori, schimbând doar parametri. Înseamnă deci că a fost reutilizată o secvență de program pentru a rezolva 10 chestiuni. Când se scriu macrodefiniții, cele 10 apeluri de macrodefiniții pentru a înmulți două matrice se concretizează la apeluri prin inserarea de 10 secvențe înlocuind parametri și se crează senzația că au fost scrise cele secvențe adaptate de zece ori, deși în realitate ele au fost generate automat. Reutilizarea a mers mai departe cu variabilele de tip articol și acum cu tipul de dată obiect, care este de fapt un conglomerat de variabile și de proceduri, reunite sub o singură umbrelă numită obiect, care de fapt a generat OOP, adică Object Oriented Programming, acea revoluție din generația a cincea de tehnici de programare.
Reutilizabilitatea componentelor d-AN nu este plagiatul de teze de doctorat. Este o activitate creatoare care face ca știința dar și arta să meargă înainte, prin economie de muncă vie. Prin reutilizare crește productivitatea în toate domeniile, cu atât mai mult în IT&C.

În cazul d-AN lucrurile sunt și mai complexe, reutilizarea căpătând noi valențe. Chiar dacă prin reutilizar vulgară copy-paste gândul ne duce spre plagiat, în mod etic, reutilizare de componente d-AN înseamnă cu totul altceva, exact ca în pictură. Tuburi de culori, șevalet, pensule și pânză cumpără oricine. Numai că nu este important să le cumpere cineva, ci ce face cu ele. Așa și cu d-AN și componentele sale. Acces la oricare dintre componente are fiecare. A le reutiliza înseamnă a face ceva în mod creator cu ele, exact cum amestecă un pictor culorile din tuburi pe paletă și apoi le așează cum numai el știe pe pânză, obținând o pânză, care uneori este doar un tablou, dar rareori se obține o capodoperă. Și în reutilizarea de componente d-AN sunt foții, adică plagiatorii vulgari, dar sunt și marii creatori, căci și îm mediul virtual există creații și încă de excepție, atât în știință, cât și în artă. Lipsa barierelor în documentare face ca știința să progreseze înfiorător, iar arta să explodeze. Și toate sunt numai și numai ca rezultat al reutilizării de context digital, adică de d-AN la o adică.

(31 august 2017)

Ortogonalitatea componentelor d-AN

Așa cum se știe, ortogonalitatea este o caracteristică de calitate pentru produsele software, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să difere unele de celelalte sau ar trebui să difere, căci în realitae lucrul acesta este greu de realizat, deși multe dintre produsele informatice se realizează independent unele de celelalte și dezvoltatorii lo nu știu unii de ceilalți.

Doctorandul meu Daniel MILODIN a realizat o teză de doctorat intitulată Ortogonalitatea entitatilor structurate, susținută în noiembrie 2009, care tratează exact această problematică. El a avut un produs software propriu care a analizat nenumărate componente foarte diversificate și pe modele de măsurare a ortogonalității a făcut cercetări unde a obținut rezultate deosebit de interesante. Consider că aceste cercetări pe care el le-a continuat, iată, merită să fie orientate și spre componentele avuției naționale digitale pentru că acestea:

- se găsesc într-o mare varietate;

- tratează subiecte extrem de diferite;

- au niveluri de abordare neimogene;

- folosesc tehnologii din tot felul de generații;

- coexistă în structuri virtuale de d-AN;

- accesarea lor trebuie ierarhizată corect.

Cercetările trebuie să pornească de la obiectivele d-AN și trebuie să ia în considerare o realitate dură care are există independent de cei ce dezvoltă componente d-AN dar și de cei care le accesează, neexistând nicio legătură dintre multitudinea de profile ale acestora, toți fiind pe baricade proprii.

(31 august 2017)