Showing posts with label Modelarea cibernetică. Show all posts
Showing posts with label Modelarea cibernetică. Show all posts

Wednesday, April 1, 2020

Prognoze în comunism, fără modelare cibernetică

Mi-am adus aminte de vremurile comuniste când trebuia să mergem în practică agricolă cu studenții. Erau niște șmecheri la Catedra de Economie Politică, știută fiind ca regină a științelor sociale comuniste, șmecheri care se fofilau zicând că ei stau în București că sunt solicitați de conducerea de partid și de stat, să facă prognoze. Ei, care habar nu aveau ce este un radical, școliții de la Moscova, erau de un descriptivism dus la limitele obscenității științifice, se puneau pe construirea de prognoze. Mulți ani am stat și m-am gândit cum ar arăta metodele de prognoză fără modele cibernetice. Abia zilele acestea am descoperit marele adevăr, după ce am consrtruit serii de date despre evoluția în lume a  structurii populației în diferite țări, deci având un tabel cu atâtea coloane câte țări am luat în analiză și pe linii am pus datele furnizate în zilele care treceau.
Cu ochiul liber se văd creșterile, descreșterile și, respectiv, situațiile staționare. Mi-a venit ideea de a lua în considerare aruncarea unei pietre, care are o traiectorie destul de lină în urcare, dar și în coborâre, piatra neavând o mișcare nici în zig-zag, nici cu mișcare ondulatorie cu perioadă mică.
Văd că mulți așa-ziși analiști, folosind tabele legate de ce efecte are COVID 19 exprimate prin cifre, se lansează în a face tot felul de calcule și de a căuta să construiască tot felul de argumente, folosind acele cifre pentru a verifica ipotezele lor, care sunt de regulă doar elemente de manipulare, exact ca la buletinele meteo, mai ales că televiziunile trăiesc și fac profituri prin știri care îngrozesc, prin cataclisme anunțate, dar care nu se produc niciodată. Ele mizează pe dezinteresul pe termen lung al oamenilor și mai ales pe analizele a ceea ce nu se întîâmplă când se fac prognoze. Doar în ziua alegerilor se compară exit-poll-ul cu rezultatele reale și definitive, dar apar numai cei lăudăroși care au cifre din sondaje foarte apropiate de rezultatele efective.
Dacă nu se explică modalitatea cu care se construiesc datele din seriile anunțate oficial, este foarte dificil de a face analize și comparații. Numai la recensăminte se face condiția cu momentul t-zero, care este situația din familie la data de 1 ianuarie ora 24,00. Deci dacă la 23h59min omul a decedat, el nu va figura la recensământ. Dacă însă omul a decedat la ora 00h01min respectivul nu va intra la numărătoare. Eu am mari rezerve că raportările au avut la bază proceduri unitare, căci aceste proceduri trebuie să fie transparente, iar neuniformizarea modului de raportare tulbură calitatea datelor, mai ales omogenitatea și corectitudinea acestora. Sunt erori voite sau erori involuntare, în lipsa procedurilor și a responsabilizării culegerii, transmiterii și prelucrării. Numerele 13, 31, 03, mai puțin 2020 sunt numere prime, nu? Litera S are poziția 18 în lfabet...



(01 aprilie 2020)

Monday, March 16, 2020

Condițiile în modelarea dinamicii epidemiilor

Epidemia este un fenomen sau proces, care se reflectă și prin serii de date. Dacă se fac înregistrări acestea trebuie să fie:
- corecte,
- omogene,
- comparabile,
- complete,
caraceriristici de calitate care se obțin prin folosirea cu strictețe a unor proceduri, acceptate, învățate foarte bine și aplicate cu scrupulozitate.
Dinamica unei epidemii se studiază înregistrând într-un tabel:
- coloana 1 conține momentul de timp, să zicem definit prin zi, lună, an,
- coloana 2 conține. numărul persoanelor izolate,
- coloana 3 conține numărul persoanelor în caractină,
- coloana 4 conține numărul persoanelor ingectate,
- coloana 5 conține numărul persoanelor vindecate,
- coloana 6 conține numărul persoanelor decedate.
Înregistrările datelor de fac pe măsură ce se produc evenimentele, adică pe măsură ce fiecare persoană intră în una dintre categoriile menționate în coloanele 2-6. Raportarea numărului total de persoane aflate în una din situațiile menționate se realizează zilnic la o anumită oră, fără abatere, chiar dacă cu un minut după situația se schimbă, respectiva schimbare va fi preluată în raportarea din ziua următoare. Este exact cu modul în care se fac înregistrările de la recensământul populației, când se stabilește momentul la care se face raportarea. În cazul înregistrărilor zilnice, să zicem că se înscriu în tabel numărul de persoane aflat în una din situațiile stabilite, pentru ora 10. dacă s-a hotărât ora 10 tot timpul aceasta va fi luată ca reper pe toată durata completării coloanelor tabelului.
Pentru a face o modelare credibilă, seriile de date trebuie:
- să aibă o lungime rezonabilă, adică undeva la peste 50 de termeni,
- momentele de timp să fie echidistante, fără goluri între ele,
- să fie construite folosind aceleași proceduri,
- să existe certitudinea că simultaneitatea unor culegeri independente duc la aceleași serii de date.
În cazul în care seriile de date sunt culese fără o metodologie bine definită și există dubii asupra calității termenilor, concretizate prin neomogenitatea datelor, introducerea de erori mai mult sau mai puțin grosolane, completarea incorectă a datelor, utilizarea de date generate, nu culese sau pur și simplu, construirea de serii de date fictive, modelele de dinamică nu vor reflecta în niciun fel realitatea și se va merge pe ideea GARBAGE IN, GARBAGE OUT.


(16 martie 2020)

Thursday, November 24, 2016

CSIE'50 - Modelarea cibernetică și cibernetica modelării

Mi-am adus amnite de Aoma, poetul acela despre care George Călinescu în eroare fiind a zis că este mai mare ca Eminescu. De fapt de fiul lui, Sorin Toma, mi-am adus aminte cu articolul său Poezia putrefacției și putrefacția poeziei, articol publicat în Scânteia, după care Tudor Arghezi a dispărut din literatură. N-aș vrea să se întâmple tot așa și cu cibernetica, dar jocul de cuvinte este interesant și plin se substanță.
Modelarea cibernetică este un nou mod de a face modelare, cu luarea în considerare a capacității modelelor de a reflecta reralitatea și de a prelua din mers ceea ce se întâmplă, astfel încât corecțiile necesare și suficiente să țină modelul în actualitate, cât mai mult timp. Un model este un obiect. Dacă este bine construit va fi utilizat mult timp. Dacă este nedecvat, ca orice obiect, își pierde utilitatea și trebuie schimbat. Modelarea cibernetică duce la obținerea unui model cibernetic cu una sau mai multe ecuații, cu una sau mai multe funcții obiectiv, dar cu siguranță, cu includerea elementelor de reacție inversă adică feedback, adică exact ceea ce deosebește modelul cibernetic de toate celelalte modele. Cu regret trebuie să reamintesc că și pentru BLR - Balanța Legăturilor dintre Ramuri există model cibernetic și frumos ar fi fost ca undeva să fie un model pentru vreo 100 de ramuri, să vedem și noi poporul cum și ce este cu creșterea economică ce ne bântuie, dar ne fluieră vântul prin buzunare.
Cibernetica modelării trebuie văzută ca un proces în care orice model se construiește din aproape în aproape. Pentru a construi un model se parcurg nișyte pași și la fiecare pas apare caracterul iterativ, cu efectuarea de corecții, lucru specific schemei desenate de Norbert Wiener când a construit conceptul de sistem cibernetic. Cibernetica modelării înseamnă exact a da dovadă de flexibilitate în a încadra realitatea într-un model, fără a o forța. Mai corect este să se pornească de la realitate către model și din aproape în aproape să se ajungă la model. Multă lume știe un model și pe el îl aplică la orice. Este ca și cum pentru orice diagnostic este prescris un laxativ din reclamele frecvente de la tv. Orice cercetător trebuie să știe destul de multe lucruri, să construiască ipotezele proprii dar de fiecare dată să spună clar ce l-a determinat să facă o anumită alegere. Orice trunchiere nu-și are rostul. Orice abordare ermetică, vrăjitorească sporește neîncrederea în modele, chiar dacă s-ar crede că se obțin rezultate spectaculoase, mai ales când este vorba de prognoze, care nu au cum să fie validate din cauza orizontului de timp.
Deci: una e una și alta-i alta. Succesul se asigură numai și numai prin abordări complete și realiste, ținând seama de realitate, de experiența acumulată în practică, iar modelarea cibernetică este prin excelență o abordare interdisciplinară. Dixit.


(24 noiembrie 2016)