Showing posts with label GABRIEL. Show all posts
Showing posts with label GABRIEL. Show all posts

Thursday, September 26, 2024

O unanimitate mult așteptată

Concurentul GABRIEL de la showul de televiziune MIREASA sezonul al X-lea de la Antena 1, a avut multe situații în care a fost propus de casă spre eliminare, dar de fiecare dată el a fost salvat de public, primind imunitate. Evoluția sa a fost din rău în mai rău și chiar s-a ajuns la situația în care era periclitat bunul mers al acestui reality show. 
Ultimul incident, bazat pe aripile pe care publicul i le-a dat lui GABRIEL, a făcut ca acesta să se desfășoare în direcția care a permis stafului showului să ia decizia votului pentru eliminarea directă a lui GABRIEL.
Azi 26 septembrie s-a procedat la votare și atât toți băieții, cât și toate fetele au conchis că GABRIEL trebuie să părăsească showul, deci cu unanimitate de voturi, s-a decis ca GABRIEL să plece din casa MIREASA chiar din această zi.
GABRIEL a fost util showului atât timp cât aducea rating prin comportamentul său și prin certurile care apăreau între el și ceilalți concurenți. În clipa în care ratingul a luat-o la vale, GABRIEL a devenit nenecesar și singura soluție era aceea de a fi eliminat prin votul celorlalți locatari ai casei MIREASA, ceea ce s-a și întâmplat.
Eu consider că selecția candidaților a fost extrem de deficitară. Ținând seama că în USA showuri cu mult mai importante unde premiile sunt de 5.000 USD sau 10.000 USD și concurenții se bucură maximum, au selecții care conduc la includerea de concurenți de foarte bună calitate, aici în sezonul al X-lea concurenții și concurentele sunt persoane de parcă ar fi luate la întâmplare, fără a exista criterii cât de cât care să determine ca showul să meargă spre direcția bună, exact așa cum s-a întâmplat în sezoanele anterioare. Concurentele sunt de slabă calitate, nu au cultură, propagă idei greșite, au carențe de comportament, au vocabular foarte limitat, nu se exprimă clar și includ doze prea mari de ambiguitate în descrierea situațiilor din casă. Nici concurenții nu excelează, drept care, la ora actuală sunt doar două cupluri și acelea sunt cupluri care în orice moment au riscul de a se destrăma.
GABRIEL a plecat, dar showul va scârțâi în continuare, datorită concurenților.
Să fie cântecul de lebădă al showului MIREASA?

(26 septembrie 2024)

Wednesday, September 25, 2024

IONELO, cată-ți drumul!

N-am văzut în viața mea o femeie cu abordări mai disproporționate și mai neclare ca la IONELA, concurenta de la sezonul al X-lea de la showul de televiziune MIREASA de pe canalul Tv Antena 1. 
IONELA este ambiguă.
IONELA folosește prea des cuvântul gen.
IONELA are ifose.
IONELA este încrezută.
IONELA nu termină frazele.
IONELA își dă importanța pe care nu o are.
IONELA imită jalnic pe ceilalți concurenți.
IONELA se supraevaluează.
IONELA este lipsită de curajul de a-și asuma lucruri.
IONELA mă plictisește căci este predictibilă.
IONELA plictisește prin tot ceea ce spune.
IONELA vorbește despre carieră, dar nu are.
În acest context, IONELA este în plus și încurcă lucrurile prin simpla ei prezență în casa MIREASA, drept care ar face bine să plece, căci niciun băiat nu este interesat s-o cunoască, pentru că are grave minusuri, minusuri care se văd instantaneu și niciun băiat nu-și dorește o parteneră cu carențele ei. Deci, IONELO, cată-ți drumul!

(25 septembrie 2024)

ROBERT, TESS nu e de tine, fugi!

Eu am pretenția că știu destul de bine lumea culturiștilor și îl înțeleg foarte bine pe ROBERT. Culturiștii sunt sportivi:
- disciplinați,
- ambițioși,
- riguroși,
- temeinici,
- sistematici,
- puternici.
Numai un culturist care știe exact să-și definească obiectivul pe care trebuie să-l atingă și parcurge cu exactitate etapele necesare, fără să se abată un milimetru de la planul său de antrenamente și de la dietă, va reuși să facă față competițiilor unde își propune să meargă și mai mult, să și urce pe podium, după evaluările finale ale arbitrilor. Îl cred pe ROBERT că este îndrăgostit de TESS, numai că el trebuia să facă ochii mari la prezentarea lui TESS și la comportamentul acesteia și să aplice proverbul că așchia nu sare prea departe de trunchiul copacului. Scenele pe care TESS le-a desfășurat cu acele răcnete îngrozitoare, cu concluzia că ROBERT este în plus în viața ei, arată exact ceea ce eu estimasem imediat după ieșirea aceea zgomotoasă din care TESS vorbea de pusul cuțitului la gât, dar și de alte grozăvii. Eu îl vedeam pe ROBERT ca pe o bucată de plastelină ușor de modelat, iar dacă TESS chiar dorea să aibă o relație adevărată, cu tact și cu multă grijă, avea posibilitatea să obțină pe acel ROBERT de care ea avea mare nevoie. În contextul scenelor apocaliptice pe care TESS le-a dezlănțuit și a teoriilor de psihologie pe care nici măcar nu le stăpânește ca lumea din lipsă de studiu temeinic și din lipsă de experiență, a reușit performanța de a ne arăta că este o femeie de nota 2(doi) din toate punctele de vedere și că ROBERT trebuie să fugă să mănânce pământul, pentru că nu va face casă cu această femeie.



(25 septembrie 2024)

GABRIELO, ia-ți niște rochițe mai lungi, bre!

Am văzut mai săptămâna trecută la showul MIREASA, Capriciile iubirii, unde Gabriela CRISTEA era moderatoare, câteva momente de-a dreptul stânjenitoare. Pe Internet, rezultă că Gabriela CRISTEA este o femeie de 50 de ani și cred că i-ar sta cu mult mai bine la această etate să poarte niște fustițe ceva mai lungi, pentru că așa cum stă ea pe fotoliu picior peste picior, se văd părți care doar la copilele sun 10 anișori este permis să se vadă. 
Așa că, GABRIELO, ia-ți niște rochițe mai lungi, bre, căci unii mai răuți ți-ar zice diverse și nu se cade, că ai și tălică bărbat și două fetițe care niciodată nu vor să afle măscări zise de unii sau de alții în online despre mămicuța lor. Numai că mămicuța lor, musai, trebuie când pleacă de acasă să se uite în oglindă și să vadă dacă rochia pe care o poartă i se potrivește cu cei 50 de ani ai ei și mai ales cu pozițiile în care stă când moderează emisiunea în direct, în condițiile în care detaliile sunt surprinse de camerele de luat vederi nu neapărat involuntar, căci cineva de la tehnic ar avea posibilitatea să comute imediat ca eu, telespectatorul să nu văd scene dizgrațioase.
Mi-am adus aminte de Sharon STONE, cum stătea mititica de ea pe scaun, picior peste picior și dădea oarece explicații în filmul Basic Instinct din 1992, pe când și eu aveam 45 de ani și aveam alte exigențe, alte viziuni și mai ales că acțiunea filmului se producea undeva în USA, în niciun caz la Buftea.

(25 septembrie 2024)

DAIANA este o femeie imposibilă!

Urmărind-o pe DAIANA prin tot ce face și tot ce zice, mi-am dat seama că este o femeie imposibilă, care dorește lângă ea un bărbat pe care să-l controleze și care să-i citească gândurile, pentru a acționa numai și numai după poftele ei absurde. DAIANA este o femeie bântuită de limite absurde, de reguli iraționale și care nu știe să se poarte cu un bărbat, pentru că la ea acasă, mămica ei așa proceda cu tăticuțul ei, căci fata repetă în scurt și în rezumat, exact ceea ce a văzut în casă, fără să învețe nimic din relațiile precedente, că dacă era o femeie de succes, nu venea la showul MIREASA de la Antena 1.
Lui DAIANA îi trebuie un robot pe care să-l programeze:
- unde să se uite,
- cu cine să stea de vorbă,
- pe cine să îmbrățișeze,
- cui să-i facă complimente,
- să facă doar ce-i convine ei.
Faptul că DAIANA discută la piață și la moară problemele ei, expunând doar ceea ce-i convine și ceea ce o avantajează, arată că nu este în stare să aibă un cuplu, o relație, adică un bărbat adevărat alături de care să construiască, nu să-și expună teoriile ei absurde și nemulțumirile de femeie imposibilă. Deci, ALEXANDRU, să-și facă bagajele și s-o lase pe DAIANA în plata Domnului, căci casă cu această femeie nu va face, căci o relație unde femeia doar reproșează bărbatului, înseamnă un calvar pentru bărbat și așa cum îl văd eu pe ALEXANDRU, el nu-și dorește așa ceva.


(25 septembrie 2024)

Monday, September 16, 2024

Pârâciosul

Acum foarte mulți ani, am auzit următorul banc: un bărbat mergea în autobuzul 133 și a venit lângă el un tip și i-a zis:
- Încornoratule!
Omul a luat-o ca pe o glumă. Numai că a doua zi, pe când mergea cu același autobuz 133, lângă el  același tip și i-a zis:
- Încornoratule!
Când a ajuns acasă, bărbatul i-a zis soției:
- Dragă, nu știu ce se întâmplă, dar de două zile în autobuzul 133 când mă îndrept spre servici, se apropie de mine un tip și-mi zice încornoratule.
Soția se uită la el și nu zice nimic. În următoarea zi, vărbatul era în autobuzul 133 și mergea spre serviciuș Se apropie de el tipul și-i zice:
- Pârîâciosule!
De acest banc mi-am adus aminte ieri 16 septembrie 2024 urmărind pe canalul Tv Antena 1 un episod din showul MIREASA sezonum al X-lea, când am văzut cum se perindau bărbații concurenți în fața camerei de luat vederi pentru a-l pârî pe GABRIEL, dar și cum mergea GABRIEL să-i pârască pe ceilalți concurenți de cum se comportă cu el. Un veritabil circ ieftin de oameni imaturi.

(17 septembrie 2024)

Saturday, September 14, 2024

GABRIEL de la showul Tv MIREASA sezonul al X-lea

Deja m-am convins că showul de televiziune MIREASA sezonul al X-lea de la Antena 1 este un eșec răsunător pentru că:
- premiul este prea mic,
- calitatea concurenților este jalnică,
- moderatoarele sunt mediocre,
- invitații sunt predictibili,
- interacțiunile sunt slabe calitativ,
- repetările subiectelor enervează.
Claie peste grămadă, concurentul GABRIEL nu aduce deloc un plus showului din moment ce el este în contradicție cu toți concurenții, nu are nicio prietenă sau iubită, iar mama lui deja scoate la iveală prin intervențiile sale toate greșelile pe care le-a făcut în educarea fiului său.
GABRIEL are un vocabular limitat.
GABRIEL are un comportament de neînțeles.
GABRIEL stă tolănit și absent prea mult timp.
GABRIEL generează conflicte.
GABRIEL stă la baza multor minute din emisiune prin modul său absurd de a se comporta.
GABRIEL deja mă plictisește prin cum vorbește, cum acționează, cum reacționează, prin comportamentul față de mama lui arată că are foarte multe minusuri. Sunt sigur că în viitorul apropiat vor apare adevăratele cauze ale acestui mod de a fi al lui GABRIEL, pe care toți cei din casă îl evită din varii motive. Nu am înțeles modul de a se comporta cu GABRIEL al celor două moderatoare, căci nu se întrezărește adevăratul motiv al menținerii în casă a lui GABRIEL, căci acele voturi care l-au inclus în top și au făcut-o mama săptămânii pe mama lui, arată că showul a derapat rău de tot, iar publicul țintă nu mai este deloc cel care ar avea de învățat ceva dintr-un reality show matrimonial. tematica a lunecat foarte mult în jos, iar apelurile ilogice adresate concurenților, inclusiv cu amenințări dubioase la excludere din show, arată că la Antena 1 există un interes ascuns, bizar, contra-productiv și aiuritor de a justifica implementarea unor concepte la modă în comportamentul unor indivizi cu grave carențe comportamentale.

(14 septembrie 2024)