Adevărul învinsului

Întotdeauna învinsul nu se bucură de nimic. El se pierde în negura timpului de parcă nici n-ar fi existat. Adevărul lui nici nu contează, oricât de spectaculos și cât de plin de miez ar fi.

Nu interesează cât de mult s-a pregătit cel care a fost învins.

Nu interesează  ce nu a mers de a nu a fi fost el învingător.

Uneori, dacă apar situații hilare, camerele de luat vederi sunt ațintite pe învins. De exemplu, un halterofil care se dezechilibrează și cade în fund, este arătat pe micile ecrane. Ratarea săritorului cu prăjina Anthony AMMIRATI la Jocurile Olimpice de la Paris, a făcut înconjurul lumii, datorită modului cum a fost atinsă ștacheta.

Se știe ce a făcut învingătorul pe câmpul de luptă, dar nimeni nu este interesat de ce învinsul a pierdut lupta, căci cineva este învins pe câmpul de luptă, din motive lesne de înțeles, așa cum nimeni nu divorțează de părea multă fericire. Învinsul oricât de mult ar arăta ce nu a făcut rău, întrucât adevărul învingătorului este dominant, adevărul lui de învins nici nu mai contează.

Chiar dacă adevărul învinsului trezește sentimente de compătimire, acestea sunt trecute pe planul al II-lea pentru că învingătorul mătură totul.

(01 martie 2025)

Adevărul învingătorului

Întotdeauna lumea are timp să asculte adevărul învingătorului. Atunci când este luat un interviu unui campion olimpic acesta va vorbi despre:
- munca lui,
- antrenorul lui,
- dăruirea lui,
- drapelul ridicat în cinstea lui,
- imnul cântat pentru el,
- dragostea lui de țară.
Niciodată nu este luat un interviu celui ieșit pe ultimul loc într-un clasament, din moment ce ocupantul locului al II-lea este evitat sistematic.

Învingătorul are adevărul lui și numai faptul că este învingător primește toate dreturile din lume pentru a-și prezenta adevărul lui, oricare ar fi el, fie înfrumusețat, fie romanțat, fie pur, dacă învingătorul este onest.

Viața arată că învingătorii sunt nu numai în arena jocurilor olimpice, pe terenurile de fotbal sau pe pârtia de schi, ci și competițiile școlare dintre elevi, pe piața de produse unde au loc licitații. Acolo există criterii clare de derulare a competițiilor și cel mai bun în raport cu criteriile stabilite, este și cel care este declarat învingător.

Lucrurile stau cu totul altfel când este vorba de învingătorul de pe câmpul de luptă, acela care a câștigat o bătălie hotărâtoare, care a dus la înclinarea balanței de învingător în război. Cel care este învingător într-un război are adevărul lui și istoria a arătat cu claritate care este adevărul învingătorului, care este valoarea acestui adevăr și care sunt consecințele. Învingătorul va prezenta atrocitățile făcute pe teritoriul său de către cel învins în război, pe vremea când ocupase vremelnic teritorii. Adevărul învingătorului, așa cum învingătorul îl prezintă definește premisele tuturor abordărilor la încheierea unei păci sau la stabilirea condițiilor de capitulare. Mergând pe principiul conform căruia învingătorul ia totul, adevărul învingătorului va fi definit de acesta încât nimeni să nu comenteze soluția lui care și-a tras partea de învingător.



(01 martie 2025)

Propaganda de război

Cărțile publicate în anii '80 ai secolului trecut au abordat pe sute de pagini modul de desfășurare al Celui de al Doilea Război Mondial, dar acolo au existat capitole dedicate propagandei de război. Se știe că rolul propagandei este de a informa într-un mod dirijat despre derularea evenimentelor, iar dirijarea înseamnă de multe ori deformarea realității, pentru a fi realizate acele elemente de manipulare a maselor, în a obține derularea de activități în sensul dorit de furnizorul propagandei.

Erau date ca exemple momente de derulare ale armatei românești pe frontul de răsărit. Se folosea frecvent termenul de înaintare, vorbindu-se de aliniamentul definit prin râul Prut. Un alt mesaj, câteva zile mai târziu arăta că forțele armatei române înaintează și înregistrează succese pe aliniamentul definit de râul Siret și tot așa. Se folosea abuziv cuvântul înaintează, când în realitate deplasarea era în retragere, în timp de Armata Roșie înainta pe teritoriul României, ca să amintesc filmul în care femei tinere entuziaste primeau cu buchete de flori pe ostașii Armatei Roșii, numită de crainicul jurnalului de film, armată eliberatoare, în anii de început ai comunismului, care mărșăluiau cu tancurile pe străzile Bucureștiului.Credeam că principiile propagandei de război s-au schimbat în 80 de ani, dar se pare că mari modificări nu s-au produs, nici chiar la nivelul elementelor de finețe, de care propaganda de război ar fi trebuit să țină seama, datorită existenței telefoanelor mobile, ale Internetului, a rețelelor de socializare și a vitezei cu care circulă informația descentralizată, sub formă de videoclipuri de calitate tehnică excelentă.


(08 ianuarie 2025)

Curajul de a recunoaște adevărul

Despre curajul de a recunoaște adevărul sunt multe de spus. Unii spun că acest curaj este curajul nebunului. Eu nu cred în așa ceva. După mine, cel care recunoaște adevărul, indiferent dacă adevărul îl avantajează sau din contră, adevărul îl dezavantajează, este un om nu numai curajos, dar este un om de caracter, pe care dacă e nevoie să te bazezi în alte situații, o faci, fără a risca, pentru că acest om nu te lasă la greu.

Am cunoscut persoane care au recunoscut adevărul, chiar dacă acel adevăr era dureros pentru ei, dar au avut coloană vertebrală și au dat dovadă de mare putere, căci situațiile la care mă refer erau despre adevăruri deloc confortabile pentru cei care îl recunoșteau.

Se zice că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Așa stau lucrurile, pentru că în toate situațiile în care omul a avut curajul să recunoască adevărul, au fost create premisele de a merge mai departe, fără a bate pasul pe loc prin îngroparea în tot felul de minciuni.

Eu am învățat o lecție și anume, că dacă sunt pus în situația de a recunoaște un adevăr legat de o eroare pe acre am făcut-o, acea recunoaștere o fac imediat pentru că:

- fac economie de energie,

- orice argument mincinos m-ar afunda în penibil,

- recunoașterea înseamnă pentru mine eliberare,

- cei din jur apreciază faptul că am recunoscut,

- după recunoașterea adevărului se merge mai departe lejer.

Departe de mine de a fi un tip curajos dacă recunosc adevărul. Mai mult, sunt un tip comod, căci recunoscând adevărul, indiferent de greutatea sau de importanța acestuia, îmi conserv energia pe care aș fi folosit-o inutil pentru a scorni tot felul de argumente cât de cât logice care să-mi susțină o cascadă de neadevăruri, ceea ce înseamnă un efort inutil, pentru că la un moment dat apare o fractură în argumentele mele, care mai devreme sau mai târziu îmi impun să recunosc adevărul, pe care alții mi-l servesc, iar eu umil, trebuie să-l accept, deși dacă o făceam din prima dată, eram victorios și pășeam pe covorul roșu.


(17 decembrie 2023) 

Adevărul este unul singur și doar unul singur

Viața noastră este formată din acțiuni, din imagini, din texte, din mesaje, care reflectă mai mult sau mai puțin fidel ceea ce este în realitate, ceea ce s-a produs cu adevărat de-a lungul timpului. Fiecare dintre noi are o capacitate mai mare sau mai mică de a se exprima pentru a descrie imagini, evenimente, persoane, lucruri sau alte elemente din realitate, pentru a-și exprima poziția față de lumea înconjurătoare.

Orice element care ne înconjoară, orice fenomen care se produce, orice acțiune care se derulează au unicitatea lor, iar relatarea a ceea ce vedem ar trebui, de asemenea să fie unică. În realitate, mintea omenească și deci ființa umană, atunci când face descrieri de obiecte, de persoane, de fenomene, de acțiuni, de locuri, de întâmplări, au mijloace limitate de expresie, ceea ce face ca descrierea făcută de om să se depărteze de ceea ce există sau a existat în realitate. Trebuie acceptat că și în aceste condiții, doar un singur mesaj este cel mai apropiat de realitate, deși și acesta are un nivel de imprecizie obiectiv, iar acest mesaj reprezintă adevărul.

Să presupunem că am văzut cum cineva șterpelește telefonul din buzunarul unui tip. Dacă am filma acest lucru din mai multe unghiuri simultan și am proiecta filmele, s-ar obține o descriere a întregului eveniment și informația primită de privitor este cât de cât riguroasă, fără a mai lăsa loc la interpretări. Dacă însă, sunt mai multe persoane care asistă la scenă, fiecare are un mod al său de a prezenta lucrurile de la a spune că nu a văzut nimic, până la a descrie cu lux de amănunte cum a fost furat telefonul. Adevărul este unic, dar felul de a-l prezenta este extrem de diferit și nu de puține ori apar deformări voite sau involuntare, scopurile urmărite de cei care fac relatările fiind extrem de numeroase.

În opinia mea, pentru a nu stoca minciun care sunt nenumărate și greu de gestionat, este eficient să memorăm adevărul care este unic și pe acesta să-l spunem. Dacă memorăm minciuni, trebuie musai să memorăm și cui am spus fiecare minciună pentru a nu le încurca și pentru a nu fi prinși cu fofârlica.


(17 decembrie 2023) 

Adevărul despre adevăr

Oricât ne-am bate  noi cu cărămida în piept, faptele sunt cele care ne dau de gol. Catastrofele modului nostru strâmb de a ne organiza ne ajung sin urmă și ne arată cine suntem cu adevărat, adică niște persoane care trăim în afara timpului.
Ca să dau exemple clare, mă voi referi la contractele făcute în anul 2020 pentru a achiziționa măști și alte materiale necesare păstrării unui climat de siguranță în condiții de pandemie cruntă, iar aprovizionarea în școli s-a făcut acum în toamna anului 2023, când materialele și așa incomplete, nu mai sunt necesare.  oricât ne dăm noi de rotunzi, de frumoși, de șmecheri și de sublimi, realitatea este una singură, adică nu suntem în stare să facem lucrurile ca lumea, ca să nu ne batem joc de bani, chiar dacă nu sunt banii mei sau ai tăi, ci ai poporului.

Numai unui mod limitat de a gândi și a acționa i se datorează toate necazurile din moment ce la locurile potrivite sunt puși oameni nepotriviți, care nu-și asumă nimic și care caută soluții de a respecta zicerea din comunism conform căreia cine muncește cinstit, ori e prost, ori e tâmpit.

(27 noiembrie 2023)

Sărăcuța Simona HALEP!

Biata  Simona HALEP a aflat că a primit o pedeapsă de 4 ani și timp de 4 ani nu va juca. Ea are 32 de ani. 32 + 3 = 35 căci un an deja a trecut. Îi va fi foarte greu lui Simona HALEP ca la 35 de ani s-o ia de la zero, într-un domeniu unde viața are un cu totul alt ritm decât pentru noi cei din domenii altele decât tenisul de câmp. ea știe cum au stat lucrurile, dar adevărul lui Simona HALEP este diferit de adevărul celor care au judecat-o și noi, ceilalți nu vom ști niciodată exact cum au stat lucrurile și mai ales, ceea ce a stat în spatele acestei nefericite decizii.

Eu îi doresc lui Simona HALEP tot binele din lume și puterea de a munci astfel ca la vârsta de 35 de ani să arate lumii întregi că a fost victima unei mari nedreptăți. Cei ce invocă imposibilitatea lui Simona HALEP de a merge la olimpiada de la paris, să nu uite că Simona HALEP nu a mers la olimpiada de la Tokyo și numai ea știe de ce, dar eu nu am înțeles ce a cântărit atunci în balanță de a nu participa. Va fi o olimpiadă și în anul 2028 și va avea posibilitatea de a-și lua revanșa căci valoarea, rămâne valoare.

(13 septembrie 2023)

Eu și greșelile

Greșelile sunt omenești. Eu când greșesc, recunosc imediat. Nu vreau să fac risipă de energie, căci atunci când greșesc, dacă vreau să fac din greșeală un act de bravură, un adevăr,  precis mă voi afunda și greșeala va deveni evidență, iar eu m-aș acoperi de penibil.

Fiind profesor la viața mea, am ținut cursurile fără a avea foi în față, ceea ce a făcut ca uneori să greșesc. dacă eram atenționat și eram atenționat, verificam și dacă ceea ce spusesem era greșit, recunoșteam, corectam și mulțumeam celui sau celei care mă atenționase.

Uneori, am fost întrebat de ce am recunoscut instantaneu greșeala, iar eu răspundeam că este mult mai ușor să recunosc, decât să fac pe deșteptul, încercând să-l conving pe cel care mi-a identificat greșeala că nu are dreptate. El va constata un lucru rău despre mine, căci el este convins că are dreptate și eu am greșit.

Dacă am recunoscut greșeala, merg mai departe și toată lumea e mulțumită. Cel care a identificat-o e mulțumit. Eu care am recunoscut-o și am corectat-o sunt mulțumit.

(30 mai 2023)

Eu și minciuna

De la părinții mei am învățat că minciuna este un lucru foarte urât și orice minciună, indiferent cât de bine ticluită este ea, tot este dovedită. Atunci când minciuna este dovedită, mincinosul se umple de zoaie și nicio apă nu-l mai spală. De aceea, m-am străduit și am și reușit să nu mint nici despre alții, nici despre mine, căci am considerat că despre mine ar fi fost prilej să mint pentru a mă prezenta în alte culori decât cele reale.

Când m-am mai copt, am cugetat și am adăugat la cele spuse de părinții mei despre minciună, încă un aspect: lenea. Eu nu mint de lene. Dacă aș spune N minciuni unor grupuri de oameni, ar trebui să fac un efort colosal să memorez cui i-am spus o minciună, care minciună și persoana care a auzit-o. În final în capul meu ar fi numai puneri în corespondență ale fiecărei minciuni cu persoanele cărora le-am spus minciuna. dacă cumva le încurc, evident ei mă vor prinde cu minciuna și deja o încurc și voi fi arătat cu degetul. Așa că dacă am M mesaje adevărate despre M întâmplări, le voi spune tuturor exact așa cum  sunt ele, adică adevăruri și cel mult mi se va reproșa că mă repet dacă cuiva îi spun de mai multe ori același lucru, dar nu voi fi arătat cu degetul că sunt mincinos.

Așa mi-am făcut viața lejeră. Nu este nici cel mai bun lucru, din moment ce sunt adevăruri care nu mă avantajează. Cel mult, nu ies în stradă, la piață și la gară să urlu despre tot ceea ce fac. dacă sunt întrebat, voi spune, dar voi spune adevărul. Eu zic că mă definesc prin adevăruri și prin tăceri, adică spun cui este interesat adevărurile mele, iar dacă nu este nevoie nu spun nimic.

(20 mai 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Gica DESPA

Am cunoscut-o pe doamna profesoară de matematică Gica DESPA cu mult înainte de Revoluția din Decembrie 1989. După ce am discutat mai mult cu dânsa, pe când mergeam la Școala Generală 194 unde și soția mea era profesoară, doamna Gica DESPA mi-a zis într-o zi:
- Domnule IVAN, noi, machedonii avem un proverb: dacă într-o oală de ciorbă, pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește.
Mulți ani nu am găsit tâlcul acestui proverb, dar de când cu procentele de plagiat din tezele unor pseudo-oameni de știință, proverbul acesta și-a dovedit marea actualitate. Dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t totul c-c-t se numește. Dacă într-o teză de doctorat ai 4% plagiat, totul plagiat se cheamă. Dacă într-o teză de doctorat ai 2,71% plagiat, totul plagiat se numește. Cum nu spui am violat un pic sau am omorât un pic, nici despre plagiat nu spunem că la o teză este plagiat doar un pic. Că e plagiat 4% sau 2,71%, teza este contaminată, exact cum s rezultat după un viol o pângărire și după o crimă un cadavru și în plagiat rezultă o teză plagiată și punct.
Câtă dreptate a avut doamna Gica DESPA! Cât de puțini au fost oamenii care m-au învățat cum se construiește o ierarhie curată a valorilor! Și doamna profesoară de matematică Gica DESPA mi-a deschis ochii să diferențiez valoarea de non-valoare, adevătul pur de adevărul contaminat de micniunele, care devine o mare minciună în integralitatea lui.

(05 februarie 2023)

Cum îmi doresc eu să fie 2023

Anul 2023 îmi doresc să fie un an:

- al onoarei,
-  cu pace,

- stabil,

- al transparenței
- îmbelșugat,
- cu sănătate,
- plin de bucurii,
- fără pandemie,
- în SCHENGEN,
- fără minciuni,

- fără manipulări,
- al muncii,
- predictibil,
- sigur,
- al optimismului,
- al încrederii,
- simplu.
Îmi doresc în anul 2023 ca meteorologii să nu mai fie proști și să dea prognoze care să înfricoșeze poporul, dorind să fie pe placul televiziunilor manipulatoare. Îmi doresc să văd politicieni determinați, care nu se mai împiedică în propriile cuvinte și care dacă zic ceva, să zică bine, fără a mai fi nevoie să corecteze de la o zi la alta ceea ce au zis ieri.


(01 ianuarie 2023)

Unii se miră că propagandiștii mint...

Propaganda ar trebui să fie ceva care să spună marile adevăruri într-o manieră mai pe înțelesul maselor. Așa ar trebui să fie. Propagandiștii sunt și ei oameni care:
- nu au meserie din care să-și câștige pâinea,
- au sarcini de îndeplinit,
- au obiective planificate,
- raportează superiorilor,
- rezultatele lor se cuantifică, 
- trag cu dinții să-și păstreze locul de muncă. 
De aceea, printre cele ce fac ei se includ dezinformarea, minciuna și teatralismul.

Propagandiștii nu excelează prin nivel de cultură, dar au vorbele la ei și știu să selecteze exact lucrurile pe care dacă le prezintă unor mase de oameni, acești oameni vor acționa în spiritul celor prezentate de propagandiști. Eu nu spun că propagandiștii mint 100%, dar spun că au talentul de a prezenta lucrurile astfel încât cei ce ascultă spusele lor, le consideră drept adevăruri și acționează ca atare, fără a mai verifica ceva. Ei nu mint, dar doar decupând anumite lucruri, accentuând alte aspecte, repetând anumite vorbe, crează un context deformat, care tot un fel de minciună este, dar este de faăt o jumătate de adevăr, cosmetizat, ceva mai mult decât trebuie, încât o minciună va fi considerată cu mult mai nevinovată.

Îmi aduc aminte că în anii 60 era un rector care înainte de a intra pe porțile unei universități din centrul țării, își punea șapca pe cap și semăna un pic cu Lenin. Avea gesturile lui Lenin, avea vorba lui Lenin așa cum era ea în micile fragmente de disc de ebonită cu zgomote de fond. Era propagandistul perfect, ceea ce i-a folosit până când a plecat în RFG și dus a fost.


(29 decembrie 2022)

Hai, să ne-mbrobodim și să ne dăm rotunzi!

Există la noi tendința de a ne face mai frumoși și cu mult mai deștepți decât suntem.  Acest lucru se vede din alcătuirea de CV-uri ale unor indivizi care trec acolo:
- facultăți și universități din străinătate pentrru a impresiona, dar care nu sunt nici în primele 1.200,
- doctorate la universități sau institute de care nici mama naibii nu a aflat vreodată,
- lucrări fictive netipărite, care nu se află în nicio bibliotecă, dar care dau bine deși nu există,
- cursuri de perfecționare cu diplome tipărite, fără vreo acoperire și fără vreo valabilitate,
- stagii pe la mari universități, care de fapt au fost doar deschideri și închideri de uși de WC.
Ideea de bază este că se mizează pe lipsa de interes și pe preluarea de informații fără a fi verificate, deși acest lucru este relativ, căci sunt persoane curioase care nu se lasă impresionate cu una cu două și fac verificări la nivelul celui mai mic detaliu și descoperă tot ceea ce este impostură.

La ora actuală există:

- lista universităților din România în ordinea valorii acestora,

- lista universităților din lume, ordonate după criterii prezentate transparent,

- liste ale absolvenților din diferite promoții cu câteva date de identificare,

- reviste în format electronic pentru a identifica articolele autorului,

- descrieri ale cărților publicate în edituri și chiar cărțile în format PDF,

- articole de presă referitoare la universități, lucrări și persoane.

Totul este să vrem să ne informăm și să vedem că o persoană se prezintă corect sau să ne dăm seama că o persoană își prezintă cariera și educația în mod deformat, doar pentru a impresiona.

Din punctul meu de vedere, dacă cineva chiar se dorește a oferi transparență și onestitate, când se prezintă va oferi foaia matricolă și elemente de poziționare a școlii absolvite, astfel încât cititorul să-și dea seama cu cine stă de vorbă, căci una este să ai în față un absolvent de la Massachusetts Institute of Technology aflat pe locul 5 în lume și altfel este privit un absolvent de la York St John University de pe poziția 2.111 sau un alt absolvent a cărei universitate nu figurează în top 2.112 din lume. Universitățile românești figurează după poziția 500, cele mai multe fiind pasate după poziția 1.000.

Cum prostul nu e prost destul dacă nu este și fudul, ne așteptăm ca foarte mulți să-și dovedească nivelul de fudulie cu tot felul de titulaturi și tot felul de diplome și medalii fără valoare reală, care însă în mintea lor puțină, capătă semnificații nebănuite. 



(30 iulie 2022)

Unde duce lipsa onoarei

Tot ce am văzut din 05 decembrie 2017 ora 13 până în clipa de azi este rezultatul faptului simplu și cotidian că în politica noastră nu există nici cinste și nici onoare.

În Constituția României adoptată în anul 2003 există numai două articole unde apare cuvântul onoare, dar de fiecare dată nu este legat de a cere oamenilor să aibă onoare sau să fie oameni de onoare.

ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile. 

(2) Cenzura de orice fel este interzisa. 

(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii. 

(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata. 

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii. 

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine. 

---------------------

ARTICOLUL 94 - Alte atributii

Presedintele Romaniei indeplineste si urmatoarele atributii: 

a) confera decoratii si titluri de onoare; 

b) acorda gradele de maresal, de general si de amiral; 

c) numeste in functii publice, in conditiile prevazute de lege; 

d) acorda gratierea individuala.

Cuvântul cinste nu apare niciodată în textul Constituției și aunci cei ce nu au cinste și nici onoare că documentul nostru fundamental nu le-o cere nu au cum să se comporte altfel decât ca oameni fără cinste și fără onoare. Cuvântul caractere apare în următoarele formulări:

- caracterul public,

- caracterul secret,

- caracterul obligatoriu,

- carcaterul licit,

- caracterul internațional,

- carcacterul militar,

- carcaterul naționa,

niciodată nefiind folosit referitor la caracterul celor ce locuiesc în România, marcând trăsături obligatorii care să definească oamenii care muncesc, care iunesc adevărul. Cuvântul adevăr nu figurează măcar o singură dată între cele 12578 cuvinte câte sunt scrise în Constituție.

Nu am nicio așteptare în acest context nici despre ce se vorbește de la tribuna Parlamentului și nici despre  ce se spune în alte puncte, căci în zilele acestea triste, cu totul altfel trebuie să se poarte oamenii de onoare, oamenii de caracter, oamenii puternici care luptă pentru marile adevăruri ale istoriei contemporane. dar cine nu are nici caracter și nici onoare face lucruri de neînțeles, bizare, excentrice, fără sens și mai ales excentrice, ilogice și caricaturale.

(11 decembrie 2017)

Ce este important?

Ce este important? Părerea noatră despre noi sau părerea altora despre noi? Avem talentul să umblăm legați la ochi și cu degetele băgate în urechi, pentru a nu vedea și pentru a nu auzi nimic dintre cele ce se petrec în juturl nostru.

• Noi credem că suntem cu totul altfel, deși englezii pe toate canalele dau filme în care ne arată cum nu există mai rău variantă de prezentat. Chiar cel care a vizitat Ro, a prezentat ceva revoltător.
• Unul îmbrăcat în verde la un concurs făcea niște lucruri nasoale pe muzica imnului nostru de stat.
• Unii au publicat două volume despre Transilvania, prezentând istoria așa cum au văzut-o ei, dar care din punctul nostru de vedere nu avea valoare științifică, având la bază nenumărate falsuri. Cartea era în limba engleză și a fost publicată într-o editură amre, cu distribuție pe măsură. La noi Natyre l-a făcut muci pe PONTA cu teza lui de doctorat, în loc să fi fost publicat un articol, tot pe bani, dar mișto despre noi.
• Madonna a început spectabolul de la București cu un mic discurs despre modul în care țiganii de la noi sunt discriminați. Nu a contat concertul, pentru că au mai fost concerte și în alte locuri. Numai că aici la București s-a vorbit de discriminare, deși lucrurile nu sunt 100% așa.
• Italienii, francezii dar și alții ne privesc chiorâș pentru ceea ce le fac concetățenii noștri veniți în țările lor să nemuncească. Acolo se întâmplă și grozăvii pe care ne facem că nu le vedem, că nu există, deși toți cetățenii acelor țări le simt pe propriile lor piei.
• Mai nou, PSD a propus-o pentru funcția de premier pe absolventa de Cibernetică Economică Sevil SHHAIDEH, pe care prezidentul a respins-o fără explicații. Peste tot în lume s-a spus că o femeie musulmană a fost discriminată, nefiind nominalizată la funcția de premier.

Avem posrăm, avem posibilitatea să combatem. Dacă o facem târziu nu are niciun efect. Dacă anticipăm mișcările celorlalți, nu dăm ocazia și treba merge ca unsă. Nu știu să fi fost vreo dată când persoane oficiale au avut poziții puternice și au arătat verticalitate. În foarte multe din situații nici nu aveau încotro, căci lucrurile negative erau evidente.

Adevărurile bețivanilor

Bețivanii sunt acei oameni lacomi și zgărciți, care se joacă prea des cu sticlele cu țuică. palincă, whisky, vodcă și multe altele, mai ales când sunt pe de gratis. Ei îngoașă coloana aproape fără de sfârșit a alcoolicilor.
Bețivanii aparent sunt timizi, tăcuți și la locul lor când sunt treji. Își cenzurează vorbele, mișcările și chiar respirațiile, căutând să nu supere. Ei țin în adâncul sufleturlui lor toate durerile, toate frustrîrile, toate răutățile. Când o iau la bord devin cei mai aprigi, sunt vitejii- vitejilor și își au avânt. Atunci spun marile adevăruri care îi macină și care nu le dau pace. Ei spun că se răcoresc, dar când devin treji, spun că nu-și amintesc nimic. Nu este adevărat. La ei totul este premeditat. Ei nu au curajul de a spune nimic în față pentru că prin natura lor sunt cei mai mari lși.
După ce se îmbată de la un păhărel în sus, că așa îi stă bine unui alcoolic, gura vorbește fără el și:
- înjură;
- urlă;
- jignește;
- sare la bătaie;
 - se ține de garduri;
- adoarme în șanțuri;
- își rupe hainele;
- se luptă cu toată lumea;
- face pe zmeul;
- este agresiv;
- sparge nunți;
- umilește pe părinții lui;
- cade fără a reuși să se ridice;
- râde ca prostu;
- se crede cel mai deștept;
- se laudă.
Bețivii nu sunt oameni bolnavi, ci sunt numai nișe profitori care vor să bea tot timpul pe de-a moaca din zgărcenie de la toată lumea și o fac fără măsură, din lăcomie. Nu există bețivi darnici, generoși și culanți.
Am văzut asemenea specimene. Au încercat să se lege și de mine. Așa beți cum erau și-au primit lecția. Niciodată nu au mai repetat intervențiile dovadă că oricât de prăbușiți sunt în aburii alcoolului, judecata le este intactă. E doar ideie că la cine ține, ține, la cine nu, nu.