Eu am avut întotdeauna plăcerea de a mă juca cu copiii, dar nu oricum, ci într-un mod aparte. Încep cu lucruri simple, după aceea le complic și văd cum răspunde copilul. Nu am un obiectiv anume și nici nu depășesc limite. Niciodată nu mi-am propus să fac evaluări sau ierarhizări, ci pur și simplu să dezvolt niște jocuri care să placă. Așa am început și cu Natalia. Au fost niște desene, apoi am continuat cu desenele și am așteptat completări din partea ei, pentru a vedea dacă face o analiză, dacă tratează desenele în mod comparativ și dacă are capacitatea să identifice o regulă. Natalia avea cinci anișori când am desenat acele case și am căutat să dezvolt o regulă, iar ea să continue ceea ce eu am început. Am văzut cum a luat creionul cu degețelele ei mititele și a trasat completările, exact așa cum ele trebuiau făcute. După aceea s-a uitat la mine. M-am minunat că nu a greșit nimic și am felicitat-o cum am știut eu mai bine.
Eu știam că această fetiță compune cântece, declamă versuri și născocește povești dintre cele mai noi, neauzite pe nicăieri, dar acum, îmi dovedea că știe să lege lucrurile și realizează construcții coerente.
(18 aprilie 2023)
(18 aprilie 2023)
