Multi se vor Deng Xiaoping

Așa cum se fac firme care nu presupun investiții, tot așa diferiți indivizi se visează peste noapte consultanți. Ei vin și spun că fac președinți, că pun președinți, că inventează personalități, că ajută pe mai marii zilei în a lua decizii.

Este adevărat ca lumea a cunoscut sfătuitori de taină pentru marile personalități. este adevărat că unii șefi de stat sau muierile lor consultau vrăjitoare. În niciun caz sfătuitării erau luați din șanțuri sau vrăjitoarele erau de prin locuri obscure.

Toți cei care deveneau consultanți erau verificați și pentru sumele cerute mai și garantau succesul. Să ne amintim cum pe National Arena la un niting electoral podiumul era de catifea roșie, exact de forma pe care Obama o avusese în USA dar de culoare albastră.

Una-i una, alta-i alta. Așa ceva nu se face, pentru că cele două lumi erau total diferite. Forma aceea mergea ăntr-un anumit spașiu, cu un anumit fundal, iar la București era ca nuca-n perete.

Consultanța politică înseamnă bani mulți, pentru idei care permit concentrarea tuturor energiilor către succes. Există și consultanti care fac strategii eșuate, însă pentru aceștia a doua șansă nu mai există. E un așa-zis consultant cu numele unui caricaturist, care apărea extrem de preșios în preajma unor potentați ai zilei și s-a dovedit un așa strateg că e plimbat cpre tot felul de restricții de libertate generată de tranzacții ilicite.

Longevivul Deng Xiaoping despre care se zicea ca purta papuceii de rafie cârpiți și răscârpiți a fost ani în șir sfătuitorul de taină recunoscut al tuturor chinezilor. El este părintele tepriei o tara si doua sisteme.

 O Chină în care există un magazin de stat cu preșuri fixe, cu salariați în salopete care fac gimanstică la mijlocul zilei, iar la doi pași este un capitalism înfloritor, cu concurențî reală, cu negociere cu branduri deosebite și cu chinezi elegant îmbrăcați.

Numai că cine citește despre Deng Xiaoping va vedea că el:

- era un teoretician desăvârșit;

- avea în spate o vastă ptactică politică;

- dispunea de acumulări calitative excepționale;

- era respectat prin ceea ce a adus nou pentru șara lui;

- a convins cu argumente de nerspins aplicarea în practică a teoriilor sale;

- era un înțelept nu un milionar in dolari;

- asculta de rașiune și nu de atracția mercantilă.
In .zona strategilor politici li a consultantilor politici,una este să vrei și alta este să faci.  Una este succesul dovedit și cu totul altfel stau ipotezele unui succes virtual, cândva, undeva, dacă... 

Rezultă că nenumărați mioritici se doresc un fel de Deng Xiaoping carpato-danubiano-pontici, numai că prin tot ceea ce fac se înconjoară e ridicol și se umplu de materiale fecale.

(05 aprilie 2016)

Dramele personale

Oamenii intră în politică chipurile, pentru a-și dedica viața binelui celor din jur. Am scris chipurile pentru că acela este numai un obiectiv declarat. În istoria mai ales recentă a noastră, cei intrași în politică au făcut-o exclusiv pentru binele lor. Adică, pentru:
- a obține case;
- a primi onoruri;
- a fura cât cuprinde;
- a minți la greu;
- a-și vota privilegii;
- a avea imunitate cât mai cuprinzătoare;
- a fi înconjurați de servitori;
- a mânca de pomană;
- a apare la televizor fără întrerupere;
- a-și satisface anumite orgolii de doi lei;
- a impune idei crețe;
- a poza în mari binefăcători;
- a spune prostii cu nemiluita.
Mulți n-ar avea cum să răzbească dacă ar lua viața în piept, pentru că nu știu să facă nimic. Nu au meserie și sunt tottal nepricepuți. În afară de a fi slugi necredincioase, nu au alte priceperi. În politica mare, unul i-a dominat pe totți numai și numai că avea meserie și demonstrase că în meseria lui fusese chiar cel mai bun. El a luat un obiect uriaș, L-a dus de colo până colo și a revenit d unde a plecat. Nimeni până la el nu reușise.
Dramele personale nu vin de aici. Ele încep să apară și se accentuează când politicianul, mărunt fiind, crede că este magnific și viața îi arată că se înșeală.
Există sondajele. Dacă sondajele arată că șeful de partid este la o treime din nivelul partidului, deja există o problemă. Dacă șeful nu are o problemă, partidul lui va începe să aibă o problemă.
Acum se știu exact principiile comunicării. Comunicarea înseamnă creativitate. Nu este pentru foștii elevi tocilari care au reușit în viață reproducând rezumatele dictate de meditatori. Comunicatorii moderni și eficienți trebuie să surprindă cu idei noi, revoluționare. Ei trebuie să creeze personajul. Un om politic de pe marea scenă este creația unei echipe, în care comunicatorul știe să elaboreze mesajele care sunt așteptate de cei din jur. În sondaje va urca politicianul care vine exact cu mesajele așteptate. Oamenii politici care debitează prostii sunt mai spectaculoși decat cei care spun platitudini. Oamenii politici care aberează atrac mult mai mult atenția decât cei șterși care repetă niște fraze goale ori de câte ori sunt chestionați.
Dramele personale apar atunci când exista un decalaj nefericit de mare între aspirații și realitatea post factum. Atunci când pentru cel ce candideaza la primăria Capitalei și nu obține nici 5% din voturi, partidul său fiind foarte mare, realitatea și recidivează, imaginându-se marele învingător la următorul ciclu, deja respectivul are o suferință gravă.
Toată lumea mizează pe faătul că memoria coolectivă este scurtă. Da, așa este, cu singura condiție că oamenii uită tot felul de lucruri, în afară de momentul când au fost loviți la buzunar.
Cine crede că lumea a uitat de ziua de 6 mai 2010 când salariile au fost ciuntite cu 25%, se înșeala amarnic.
Cine crede ca lumea a uitat ziua de 26 iunie 2010 în care TVA-ul a crescut de la 19% la 24%, deja are o problemă cu logica elementară.
Căci bine le mai zicea în romanul Desculț, scriitorul Zaharia Stancu!
 Să nu uiti. Darie! Nimic sa nu uiți Să spui copiilor tăi și copiilor pe care-i vor avea copiii tăi să le spui. Auzi, Darie? Să nu uiți. Să nu uiți. Darie!
Iar copilul răspundea ferm:
Cum sa uit chipurile si faptele oamenilor? Nu. Nu, n-am uitat nimic.

(24 ianuarie 2016)

Omul care nu trece sticla

Seară de seară, apar la televiziunile nenumărate pe care le avem, tot felul de persoane, nu personaje. Unii vorbesc, alții tac, Totuși fiecare dintre cei prezenți acolo, rămâne sau nu în mintea telespectatorilor. Se zice că persoana X a trecut sticla și se zice că persoana Y nu a trecut sticla. Înseamnă că X a reușit să spună ceva credibil, iar Y a trecut neobservat. Un om este definit prin tot ceea ce este el, adică prin:

- hainele cu care se îmbracă
- freza pe care o are
- cum este aranjaă cravata
- daca poartă ochelari
- ce gesturi face
- timbrul vocii
- vocabularul folosit
- cum privește
- cum rîde sau cum zâbește
- atitudine
- poziția corpului
- bijuteriile purtate
- unghia netăiată de la degetul mic
- multe altele.
Ce-i mult, nu-i bun, se zice. adică mâncând o aceeași mâncare în cantitate mare nu face bine. Deci și prezența cu frecvență necontrolat de mare a unei persoane pe ecrane, o va dezavantaja iremediabil, mai ales dacă abordările acesteia sunt plate, repetitive și plictisitoare.
Persoanele prezente la dezbateri pe orice temă, cu siguranță își erodează poziția, devenind foarte vulnerabile, căci de fiecare dată își expune slăbiciunile.
Pentru a trece sticla, un om trebuie:
- să semene cu noi, cei care stăm în fața televizorului
- să vorbească exact ca noi cei care îl ascultăm
- să spună ceea ce vrem noi să auzim
- să aibă gesturi pe care le facem și noi curent
- să raspundă la întrebări pe care le așteptăm noi
- să se îmbrace ca noi.
Într-o frază, el trebuie să fie perceput cp este de-al nostru. Noi îl înțelegem sută la sută. Dacă nu este așa, oricâte eforturi s-ar face de către echipa lui de comunicare, respectivul nici nu transmite ceva și nici nu trece sticla. Adică, noi spectatorii nu rămânem cu nimic. Pur și simplu, am pierdut vremea.

(23 ianuarie 2016)

Autostrăzi și oarece

Ideia de a avea autostrăzi aici nu este de azi și nici de ieri. Ideia de a nu avea autostrăzi este recentă. Înainte de 1989 nu era nevoie de autostrăzi pentru că nu erau multe autoturisme, mașinile cu gabarit mare mergeau cu viteze mici și tipologiile de industrii nu necesitau perioade scurte de transport, mărfurile nefiind perisabile.
Așa cum nu ne-am dezbărat de abordările primitive ale comunismului scorniceștean, nici modelul rețelei de transport bolșevic nu a fost abandonat la nivel mental.

Rețeaua noastră de autostrăzi este de un ridicol colorat, sublim și găunos, încât au fost spulberate toate spearnțele de a lega marile orașe prin drumuri de mare viteză. Cine mai speră ca distanța București - Arad să fie parcursă în mai puțin de 10 ore este deja un visător incurabil. Cine mai speră să meargă pe autostrada București - Suceava, înseamnă că a pierdut orice contac cu realitatea.
S-au dus pe apa sâmbetei sume astronomice și autostrăzi nu sunt. unui om mediocru nu trebuie să i se ceară soluții superioare, nu că sărăcuțul nu ar dori să le dea. El este mediocru și soluțiile sale îi sunt pe măsură, adică mediocre.
S-a vorbit despre master-plan. E un cuvânt compus din master și cuvântul plan și se traduce printr-un dosar ce conține o hartă cu țara și autostrăzile care se vor construi, precum și un text care etapizează procesul de construire.
Cine are curiozitatea să compare master-planurile discuatte și aprobate va avea ca rezultat concluzia că au fost făcute de niște nepricepuți, iar aprobările le-au dat niște neisprăviți. Toate s-au întâmplat nu din reacredință, ci din limitele în gândire ale tuturor ajunși acolo unde s-au gandit soluțiile dar și acolo unde au fost aprobate acele soluții.
rezultă cu claritatea cristalului că așa cum stau lucrurile acum, nimic nu se va mișca, iar marele Sadoveanu a avut perfectă dreptate când a scris romanul Locul unde nu s-a întâplat nimic, în 1933.
Căci neîntâplându-se nimic, adică nimic bun, podul de la Giurgiu nu a fost operațional toată vara anului 2015, bucățica de autostradă Sibiu-Orăștie s-a dărâmat, ca în mitul meșterului Manole și tot așa.
Consideram normal ca înainte de aîncepe lucrarea Comarnic-Brașov, proba să fie dată pe un traseu ușor, să zicem o autostradă București-Giurgiu, cu o vama modernizată, demnă de o tară membră a UE. Drmul de la benzinăria de la vamă, până la ieșirea din țară parcă este dupăbombardament și reprezintă o reflectare sublimă a nesimțirii unora care cer tot felul de taxe pe la ghișee.
(22 ianuarie 2016)