Definiția slugilor

Trebuie dată și definiția slugilor. Mai corect, ca la teoria mulțimilor se cuvine să arătăm cum stau lucrurile cu slugile, căci sluga este o noțiune primară. De la ea pornește totul, ca în matematică, unde de la mulțimi se dezvoltă algebra modernă.  Slugile sunt indivizii care:

- au un stăpân, dar dacă nu au îl caută sau îl inventează;

- îl lingușesc atât pe stăpân cât și pe cei din anturajul acestuia;

- ling cu asiduitate clanțele ușilor de la cabinetul stăpânului;

- sunt umile față de stăpân;

- sunt fata oricând să facă poftele cele mai excentrice ale stăpânului lor;

- își apără stăpânul ca niște câini credincioși în orice clipă;

- ca să intre în grațiile stăpânului pârăsc pe toți cei ce-l vorbesc de rău pe acesta;

- ascund stăpânului chestii neplăcute pentru a nu-l supăra;

- strâng dovezi împotriva stăpânului pentru a le folosi la momentul potrivit;

- împrăștie zvonuri defăimătoare despre dușmanii stăpânului lor;

- fac temenele și cânt trebuie, dar mai ales când nu este cazul;

- sunt în stare să-și spele stăpânul pe picioare și după aceea să bea lăturile;

- se oferă să facă tot felul de nimicuri spre plăcerea stăpânului;

- spun stăpânului numai și numai ce acesta dorește să audă;

- aprobă necondiționat tot ceea ce stăpânul spune;

- sunt lipsite de inițiativă, creativitate, onoare, demnitate, mândrie, curaj și voință;

- mi actprdă respect decât celor care acest lucru face plăcere stăpânului lor;

- mint din dorința de a face viața roz stăpânului lor.

Se vorbește despre comportament slugarnic, despre slugă, despre slugăreală. Este absolut necesar să deprindem acele abilități încât să identificăm care sunt slugile altora și să avem tăria de a nu primi în anturajul nostru slugi. Nu avem nevoie nici de slugile noastre și nici de a prelua slugile altora.

(26 martie 2018)

Trădarea slugilor

Slugile trădează, căci așa sunt ele făcute, să trădeze. Trădarea slugilor este:

- premeditată,

- profundă,

- gândită,

- planificată,

- logică,

- mizerabilă,

- previzibilă,

- structurată,

- adâncă,

- repetitivă,

- liniară,

- documentată,

- interesantă,

- aiuritoare,

- ineficientă,

- individuală.

Am văzut multe slugi la viața mea. Niciuna dintre ele nu și-a reprimat actul de trădare în raport cu alții, căci pentru mine slugile n-au însemnat nici cât o ceapă degerată, lucru pe care li l-am făcut cunoscut și tot ce făceau acele slugi nu avea niciun efect.

De multe ori, am intuit acte de trădare și mi-am avertizat și prietenii și adversarii. Am avut tehnica mea de a face acest lucru și niciuneia dintre slugi nu i-a fost cald.

(25 martie 2018)

Proverbele slugilor

Multe dintre slugi, dacă nu toate slugile își ghidează viața după proverbe precum:

- interesul poartă fesul,

- capul plecat, sabia nu-l taie,

- fă-te frate cu dracul până treci puntea,

- nimeni nu spune, Doamne, ia-mi, ci toți spun, Doamne, dă-mi,

- stăpânul rău face sluga hoață,

- nu te uita la cățelușul care latră; uită-te cine-i ține lanțul.

(24 martie 2018)

Defectele slugilor

În timp am cunoscut foarte multe slugi. Nu erau ale mele, deși uneori doar dacă aș fi pocnit din degete s-ar fi încolonat la mine foarte multe slugi. Aveam ce oferi. La toate slugile pe care le-am cunoscut, nu am întâlnit deloc calități, ci numai și numai defecte. Voi enumera aici câteva dintre defectele care-mi vin acum în minte și care la vremea cu pricina mi s-au părut foarte importante.

Slugile nu au simțul responsabilității. Lor trebuie să le dai orice să facă, dar cu condiția să nu răspundă de nimic. Ele muncesc, uneori fac lucruri bune, dar sunt atât de fricoase încât nu vor să răspundă singure ca prime executante de nimic. Ele merg cu gloata, execută la grămadă orice și dacă este în regulă este OK, dacă nu, o dau cotită și merg mai departe căci nerăspunzând de nimic, trec la a executa altceva tot așa, fără a răspunde concret de vreo sarcină.

Slugile nu au capacitatea de a se autoevalua și de fiecare dată când apare prilejul își cer drepturile chiar dacă nu au merite de niciun fel. Întotdeauna se consideră că și-au îndeplinit sarcinile primite, deși nu s-au angajat să facă ceva concret pe persoană fizică, chiar dacă doar au privit de pe margine, căci slugile nu au capacitatea de a se implica și de a conștientiza că au lucrat sau nu au lucrat ceva.

Slugile nu știu ce este loialitatea față de cineva. Ele știu doar că au un interes și indiferent ce fac sau ce nu fac, își urmăresc cu asiduitate interesul. Ele vând și cumpără pe oricine dacă acțiunea de vânzare-cumpărare are corespondent într-un pas oricât de mic în a atinge obiectivul urmărit. De-a lungul timpului am văzut slugi care veneau la mine să vândă. Numai că eu nu cumpăram și le-am zis de fiecare dată că acela care-mi vinde mie pe cineva, mâine mă va vinde pe mine. Plecau rapid.

Slugile nu dispun de modalități specifice realizării unor lucruri concrete, despre care să spună că le aparține. Atunci când au de făcut o parte dintr-un material, se fac că muncesc și transpiră. La termenul stabilit ori spun că au uitat materialul acasă, ori găsesc un motiv de a amâna. În finalul finalurilor nu aduc nimic. Este o eroare foarte mare a celui care crede că o slugă are un altfel de comportament și-i încredințează sarcini concrete, conștient fiind că sluga, oricâte promisiuni face, nu va realiza nimic sau va aduce niște chestii puerile, fără valoare și inutilizabile.

(24 martie 2018)

Plecarea slugilor

Plecarea slugilor se produce când pleacă stăpânul fie că nu mai este pe funcția de stăpân, fie că moare și tot aia este. Slugile nu au demnitate și de aceea ele caută să se aciuiască pe lângă noul stăpân. Numai că acesta are slugile sale care sunt:

- necruțătoare față de vechile slugi,

- dornice să-și intre rapid în drepturi,

- nerăbdătoare să se înfrupte din cașcaval,

- pregătite să-i fie alături stăpânului,

- gata să se bucure de noua poziție a stăpânului.

Am văzut slugi rămase fără stăpân care dacă ajung în fața noului stăpân plâng, se tăvălesc, îi jură credință și bineînțeles spun cât de rău a fost stăpânul care nu mai este. Aceste slugi își enumeră calitățile, dintre care experiența, supușenia și devotamentul sunt pe primul plan. Unele dintre ele reușesc să rămână și duc aceeași viață de zbucium până când sunt înlăturate. Slugile care pleacă, nu pleacă cu mâna goală decât numai dacă sunt proaste. Toate slugile își fac un rost și trăiesc bine, fără a-și aminti de vremurile când erau umilite, șutuite, înjurate și terfelite în public. Ele au grijă să se descrie în culori favorabile, din care să iasă că erau demne, puternice și curajoase. Unii mai și cred.

(23 martie 2018)

Slugile perfecte

Am cunoscut un domn care era maestru în a selecta colaboratorii, care de fapt erau slugi perfecte. Aceștia:

- primeau ordine;

- executau totul;

- nu comentau;

- admirau pe stăpân;

- îi erau dedicați trup și suflet;

- îl extaziau prin inițiative;

- slujeau cu patos;

- nu ieșeau din cuvânt;

- lucrau neobosit;

- imitau pe stăpân.

Nu l-am admirat nici pe acel domn, ba mai mult l-am detestat pentru că slugile lui, ca și el, erau în slujba răului, a satisfacerii unor ambiții prostești, duse la extrem. Se dovedea cu claritate, că ori de câte ori sinergia lucrează în sens negativ, efectele sunt de 1000 de ori amplificate de la nasol către super-nasol, adică spre ceea ce este mai mult decât catastrofal. Analizându-i slugile care se perindau pe la cabinetul acelui domn am văzut că toate erau:

- gelatinoase;

- impersonale;

- ariviste;

- inculte;

- limitate;

- submediocre;

- sufocante;

- aprobatoare;

- mincinoase;

- perfide;

- tăcute;

- ascunse;

- zâmbărețe;

- transpirate;

- șleampete;

- încurcate;

- neclare;

- mieroase;

- false.

Mă gândeam că parcă a tunat și le-a adunat. Se zice că un strop de miere atrage mai multe muște decât o cană cu fiere. Am trăit cu senzația că slugile aleargă după stăpân și-l găsesc după miros. La stăpânul care dorește slugi perfecte, vin slugi perfecte și acesta le angajează să-i fie lui bine, atât timp cât are cu ce să le recompenseze baban.

Se zice că nu este bine să muști mâna care ți-a întins o bucată de pâine. În cazul slugilor perfecte, zicerea nu mai este valabilă. Prima mână care este lovită este exact mâna stăpânului care le-a dat dumicatul, mână care este lovită năpraznic. Slugile perfectă își acceptă cu umilință destinul, dar acumulează atâta ură și sete de răzbunare încât la momentu potrivit se dezlănțuie năvalnic și necontrolat asupra celui care i-a miluit. Domnul de care spuneam avea mirări când exact cei pe care i-a scos din mocirlă îi trăgeau copite peste bot în cascadă. Toate carențele de caracter și toate răutăcismele, vorba lui Gică Hagi, au ieșit la iveală instantaneu la acele slugi care se făceau preș cu toate ocaziile din lume ce li se ofereau, iar stăpânul își ștergea botinele voios ca șoimul cel ușor, ce zboară de pe munte, vorba lui Alecsandri.

Nu m-am înconjurat nici de oameni slabi, nici de admiratori, nici de mediocrii, nici de proști, ceea ce mi-a creat în viață un mare avantaj, pentru că oamenii cu caracter stau tot timpul în banca lor și sunt preocupați de a rezolva probleme, pentru a fi bine la toată lumea, nu să execute ordine orbește. Am o listă cu slugi perfecte, abjecte și veșnice. Stăpânul rău, face sluga hoață, iar stăpânul bun o face perfidă. Fiecare își merită soarta în felul lui sau a ei, de la caz la caz, după faptele rele zămislite.

(04 iulie 2017)

Lașitatea mioritică

Istoria noastră are ciclicități speciale, dintre carea renașterea lașității mioritice este una dintre ele. O dată la 25 de ani ne apucă dintr-o dată să punem în cârca unei singure persoane tot răul la care fiecare dintre noi a contribuit cu cât a fost în stare. 

Nicolae Ceaușescu s-a înscăunat în 1964 și după 25 de ani a fost detronat, fiind purtător unic al tot răului care s-a produs la noi. Cei care l-au slujit cu devotament, s-au dovedit a fi primii care l-au părăsit și care din lașitate au aruncat cu pietre în el sau a lovit mâna care le-a dat bucata de pâine. Să ne amintim tânguielile ridicole ale celor care i-au fost în prima linie, clamând ziceri de care și văzduhul se rușina. Toate cuvintele grele le-au zis după ce acesta devenit dictator, odios și altele asemenea, nu mai avea cum să se apere din mormânt.

După ceva alți 25 de ani în 2014, i-a venit rândul fostului prezident Traian BĂSESCU să trăiască momentele lașității mioritice a foștilor săi tovarăși de luptă din PDL, care cu arme și bagaje au trecut la PNL, spunând în felurite modalități cum au luptat ei împotriva răului absolut. Căci, evident, cum stă bine unui politician dâmbăvițean, el a luptat și a luptat și binele pentru care a luptat, a ieșit victorios, deși tot timpul cât a avut de supt, a făcut-o fără nicio reținere, căci binefăcătorul era unul, pe care bineînțeles că în cele mai adânci străfunduri ale sufletului îl ura, dar pe exterior îl iubea, pentru a primi sinecurile de rigoare.

Noi folosim verbul a focusa în mod aiuritor, dar toți se focusează pe un general ieșit în pensie, atribuindu-i puteri supranaturale, aproape epice, un fel de deus in machina, dar pe invers. 

Stau și mă întreb câtă nerușinare zace în unii oameni, de ajung să se coboare atât de jos, încât să nu zicî ceea ce a zis Tudor POSTELNICU într-un moment de sinceritate pură, adică, am fost un dobitoc. După aceea, asemeni unui melc, să intre în cochilie și să rămână acolo până mai uită lumea.

Am cunoscut un individ NIV, care în noiembrie 1989 țopăia de fericire că Nicolae CEAUȘESCU va fi ales secretar general nu de partid, ci de popor, ca în ianuarie 1990 la gura lui să fie cele mai teribile ocări la adresa celui care îi dăduse o pâine foarte albă de mâncart și acces la magazinele cc-ului unde să-și satisfacă amanta lui cea tinerică.

Am cunoscut o altă slugă care acum se perindă pe la tot felul de televiziuni și spune că usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i pute, deși în zicerile publice plescăia din limbă, exact pe părți care nu se expun în public, moi fiind și rotunde sau folosind comparații cu eroi din filme tip western american.
Lașitatea mioritică este o formă de existență a materiei, prin care se produce transformarea de la 180 de grade a persoanelor, atunci când stăpânul iese din scenă. Periodicitatea de 4 ani se produce, când tot din lașitate, cei ce vin la putere vorbesc despre greaua moștenire, pentru a masca propriile neputințe.

(30 mai 2017)

Atitudinea față de puternicii zilei

Am văzut niște situații care mi-au arătat că întotdeauna trebuie să fiu circumspect față de cei care au capacitatea de a fi exact ceea ce omul puternic de lângă el are nevoie, mai ales dacă omul este un puternic al zilei. În lumea politică oamenii sunt stratificați, căci partidele au organizații la centru, la județ, la oraș, respectiv, la comună. dacă unul de la centru vine la județ, toți de la județ se fac preș. dacă unul de la județ vine la oraș, toți de la oraș se fac preș. dacă unul de la centru vine la comună, cei de la comună se fac preș dar mai mult, îi imploră pe cei de la centru să-și șteargă botinele pe preș.

Eram undeva prin deceniul al IX-lea al secolului trecut și un barosan de la Centrul Universitar al PCR, doar lector în grad didactic a fost întâmpinat foarte umil de rector, în grad de full professor. rectorul l-a invitat să ia loc la masa prezidiului chiar în centru. M-a șocat să-l văd pe rector că-i așează scaunul sub fund barosanului, care de fapt era un fel de coleg cu mine. La câteva săptămâni distanță, barosanului îi fuge o rudă în străinătate, este dat jos din funcție și devine un umil trepăduș la Centrul Universitar. Eram acum în sală cu un alt priolej. Fostul barosan era și el. rectorul când a intrat în sală a dat mâna ba cu unul, ba cu altul, dar cu fostul barosan, nu. Mai mult, a întors capul.

Și în vremurile PDL-iste adulatorii Elenei Udrea nu conteneau să spună că:

• dorm cu poza ei sub pernă;
• seamănă cu Kill Bill;
• nu sunt în stare să lege două vorbe în fața ei cât de emoționați sunt.

Și după ce s-a terminat epoca, unii au tăcut, alții s-au rușinat, dar au existat și obraznici care au ripostat făcând pe năzdrăvanii și independenții scăpați din mrejele sclaviei.

Acestea cu chestiunile zise dar nescrise sunt cum sunt. Dar la scriitori lucrurile sunt undeva mai dramatice. Lingăii scriu poeme, criticii ridică osanale. Când puternicul încetează de a mai fi puternic, scriitorii au niște forme penibile de a se dezice. Fie că-și ard screrile, fie că regretă, fie că rescrie capitole punând la locul real pe incriminatul proslăvit cândva, dar totul sub tăcere.

Am văzut cândva pe unul care lingău fiind, fără săfie obligat de cineva l-a ridicat în slăvi pe unul care solicitase o aprobare să plece la un congres de cibernetică în Mexic. Laudele ay fost atât de înflăcărate că nici nu știam cum o minte sănătoasă este în stare să scoată astfel de texte, adică să le editeze, vorba lui Eba. Numai că omul a plecat și plecat a fost. Tot lingăul, cănd plecatul a fost exclus din partid, s-a simțit obligat să-și pună cenușă în cap. Vai, cât de groaznică poziției a avut, sărăcuțul de el! Era numai o formă de a-și scăpa pielea. Un pic de respect față de sine nu strică nimănui și orice lingău dacă are un pic de orientare, iese din orice situație basma curată.

Morala: cum o dai, cum o pui, în momente nefericite, trebuie să existe și o soluție salvatoare.

(30 mai 2016)