Și despre cercetătorii științifici de azi sau despre savanții de ieri se spun multe lucruri. Cert este faptul că sunt situații în care unii oameni se nasc, produc o ideie, după care dispar. Îl am exemplu pe marele matematician Évariste GALOIS, cel a descoperit una dintre cele mai speciale teorii ale algebrei moderne legate de grupurile care-i poartă numele. El a decedat în urma unui duel la vârsta de 20 de ani.
Fizicianul Chandrasekhara VENKATA RAMAN a descoperit ceea ce știința recunoaște sub numele de efectul RAMAN, când acesta avea 40 de ani. Tot cam în aceeași perioadă a venit și cu teoria spectroscopiei ce-i poartă numele. El a trăit 82 de ani, dar apogeul carierei se înregistrează undeva la perioada de mijloc a vieții, perioada raportată la întreaga viață, este asemănătoare unui fulger.
Tot în domeniul fizicii, marele Albert EISTEIN a produs teoria sa revoluționară legată de relativitate la vârsta de 26 de ani. El a trăit 76 de ani, dar ideia genială gravitează în jurul articolului Zur Elektrodynamik bewegter Körper publicat în 26 septembrie 1905. Scânteia aici trebuie localizată, generalizările venind natural de aici.
Și la noi, Ștefan ODOBLEJA a publicat la Paris în anii 1938 și 1939 când acesta avea 36 de ani lucrarea în două volume Psychologie consonantiste, el fiind precursorul ciberneticii. De asemenea, Nicolae PAULESCU a descoperit pancreina, iar în lucrarea publicată în 1921, dar și în brevetul obținut în 1922 legat de prepararea acesteia, a pus bazele a tot ceea ce medicina modernă identifică sub numele de insulină.
este adevărat că savanții care au trăit ani buni după marile lor descoperiri s-au bucurat de recunoașterea confraților lor, dar trebuie spus că asemeni fulgerelor, ceea ce ei au făcut, luminează universul științific și ghidează dezvoltarea în continuare a teoriei și practicii.
(17 martie 2018)
