Eu și ședințele

Nu mi-au plăcut niciodată ședințele. 
Am participat la ședințe de detașament de pionieri.
Am participat la ședințe de de UTC.
Am participat la ședințe de partid.
Am participat la ședințe de sector de cercetare.
Am participat la ședințe de catedră.
Am participat la ședințe de consiliu profesoral.
Am participat la ședințe de senat universitar.
Am participat la ședințe de asociație de locatari.

Am participat la ședințe de susținere teze de doctorat.

Am participat la ședințe de susținere teze de abilitare.

Am participat la ședințe de asociație de proprietari.
Am participat la ședințe de asociații profesionale.

Am observat că toate ședințele au câte un prezidiu și foarte mulți dintre cei care iau cuvântul au plăcerea să se audă vorbind. Sunt unii care știu să te învăluie și lucrurile simple, mai ales cele care dau exact ceea ce doresc ei să obțină, sunt zise pe ocolite ca și cum ar fi solicitări venite din cer, care fac bine întregii națiuni, dar care în realitate rezolvă nevoi punctuale ale respectivilor vorbitori.

Ședințele sunt mâncătoare de timp și unul dintre puținele moduri de socializare, de cunoaștere a doleanțelor unor persoane și a talentelor de oratori ale altora. Tot la ședințe ne dăm seama de carențele de cultură, de caracter și de nivel profesional ale unor participanți, căci neexistând restricții severe de timp, unii sar calul și vorbesc mult prea mult în raport cu puținele idei pe care le expun.

Eu știu că la multe dintre ședințe m-a trecut nădușeala pe șira spinării și m-a cuprins o plictiseală îngrozitoare, drept care mă rugam la Dumnezeu să se termine cât mai repede. Uneori am găsit salvarea în încercarea de a rezolva câte o problemă imposibilă de matematică precum dublarea cubului, construirea unui cerc cu aceeași suprafață cu a unui pătrat - cuadratura cercului  și trisecțiunea unghiului. Deși știam că sunt probleme care nu au rezolvare cu rigla și compasul, încercarea de a le rezolva era mult mai drăguță decât să ascult inepțiile unor vorbitori în ședințe monotone, goale de conținut și aiuritoare.

(13 mai 2023)

Referatele de la doctorat de pe vremea mea

Referatele de la doctorat, trei la număr erau lucrări de cercetare, făcute cu trudă. Ele erau rezultatul unei munci intense depuse pe un interval de cel puțin 6 - 8 luni de zile. Pentru documentare trebuia mers în biblioteci și stat acolo pentru studiu ore în șir, căci nimeni nu împrumuta cărți unicat din bibliotecă nici cu aprobări speciale. După documentare urma elaborarea referatului după o discuție cu conducătorul științific, discuție care nu avea nimic formal, căci nu exista conducător de doctorat care să coordoneze o teză unde el nu era maestru și unde el să nu știe cele mai mici detalii despre domeniu, despre literatură și despre realizările de ultimă oră pe aceeași temă sau din același domeniu.
O formă finală a manuscrisului era citită de conducătorul științific și se mergea la dactilografierea referatului numai și numai dacă aveai acordul conducătorului științific.
Referatul se depunea în catedră cu cel puțin o lună înainte de susținere și se stabilea data susținerii, iar colegii erau în cunoștință de cauză când se prezenta referatul. Eu am susținut trei referate în catedră și nu am cuvinte să descriu emoțiile pe care le-am avut, căci una este să te prezinți în fața unor necunoscuți și cu totul altfel stau lucrurile când vorbești în fața colegilor. Nu exista nimic formal în derularea susținerii referatului, iar în final se supunea la vot și referatul era fie admis de colectivul catedrei, fie respins. Eu am avut marele noroc să-mi fie acceptate cele trei referate, dar am tremurat pentru aceste rezultate, deși muncisem foarte mult la elaborarea lor și la prezentare.
Mie mi-a zis conducătorul științific despre referate că este bine să am o structură detaliată a tezei și referatele să fie bucăți din teză pe care să le încorporez fără prea mare dificultate. Am discutat de fiecare dată cu profesorul care era conducătorul științific și m-am ținut de acest sfat și mi-a prins nu bine, ci foarte bine, că nu am muncit de două ori pentru ac face același lucru.

Cred că dacă aș mai avea acele referate, nu mi-ar fi deloc rușine cu ele, căci atunci, cu capul pe care-l aveam și cu ambiția de om de sub 30 de ani, am muncit din greu să le realizez și dacă atunci mă mândream cu ele, chiar și azi m-aș mândri cu acele referate, deși aș privi cu nostalgie totul, dar nu mi-ar fi deloc rușine, căci știu că am făcut tot ce am fost eu în stare atunci pentru a le face.

(01 mai 2023)