Am stabilit o mare performanță!

Prin 2006 am avut ocazia pentru prima dată să merg într-o vacanță pe sistemul all inclusive și am avut surpriza să văd cum lumea punea munți de mâncare pe farfurii și la plecare lăsau mâncarea începută în farfurie, tot munți, dar imposibil de refolosit. Risipă ca atunci nu am văzut niciodată. Mi-a încolțit ideea de a atinge performanța ca farfuriile mele să nu conțină mai nimic pe ele după ce am terminat de mâncat, dar nu oricum, ci din prima iterație.

Unii procedează așa ca reminiscență a vremurilor comuniste când lumea se așeza la coadă la alimentară și de frica terminării produselor, puneau în coș cantități foarte mari. Acum, la all inclusive este mâncare pentru toată lumea, iar cantitățile nu sunt deloc neglijabile. Dar oamenii au rămas cu acea frică și de aceea stau la coadă când se deschide restaurantul, pun în farfurii cantități impresionante de mâncare și tot frica este aceea care-i face să nu mai fie oameni raționali.

Mai pe românește spus, să merg, să pun în farfurie mâncare, să mănânc, să mă satur, dar pe farfurie să rămână doar mici firimituri, adică să nu arunc mâncare, să nu rămână paharul pe jumătate plin și tot așa. La început aveam o oarecare jenă și puneam în farfurie mai puțină mâncare, după care reveneam și puneam și a doua oară sau chiar și a treia oară, până când consideram că sunt sătul cu felul de mâncare respectiv. M-am perfecționat cu timpul și am rărit revenirile pentru a pune același fel de mâncare în farfurie a doua oară.

Am ajuns la performanța de doi ani, că pun în farfurie exact cât este necesar să mă satur de felul de mâncare respectiv și fac același lucru pentru toate felurile de mâncare, încât în final sunt sătul, dar nu am aruncat niciun pic de mâncare. După mine este o performanță importantă, căci mă compar cu cei care iau mâncare de probă și o lasă în farfurie sau iau cu mult mai multă decât le este necesară, se satură și lasă mai mult de jumătate din cât au luat, în farfurie.

Sunt mândru de performanța mea!

(02 iunie 2023)

Despărțirea de lucrurile dragi

Există un autor japonez care spune că atunci când avem lucruri dragi care s-au uzat, așa cum sunt unele pulovere, unii pantaloni sau unele încălțări, este bine să căpătăm obiceiul să ne despărțim de ele într-un mod natural, care să nu ne pună în situația de a le regreta. De aceea, trebui să le facem să fie curate și să începem să vorbim cu cele lucruri. Pentru cine nu înțelege treaba, stă cam anormal să vorbești cu o cămașă, cu niște pantofi, cu un pulover sau cu o bască. Dar, ideea este să ne despărțim de ele și elementul psihologic contează, căci de cele mai multe ori avem senzația că nici pantofii, nici basca, nici puloverul și nici pantalonii nu sunt suficient de uzați. 

Dacă stabilim o rutină de a ne împăca cu gândul că ne-au fost suficient de utili atât pantalonii cât și puloverul sau alt element vestimentar, dar a sosit momentul să ne despărțim de ele, prin ritualul mulțumirii că ne-au fost utile acestea, prin atitudinea pozitivă față de momentul despărțirii, vom schimba felul nostru de a fi și ne vom ușura foarte mult de momentul în care punem într-o pungă și ducem la reciclabile sau la gunoi tot ceea ce este uzat și nu ne mai este de trebuință.

Am înțeles cum trebuie să mă comport, după spusele autorului japonez al acelei filosofii și am exersat și eu monologul față de un pulover de bumbac, de culoare superbă, de care m-am folosit ani în șir, dar care a ajuns să se uzeze și care îl făcea greu de utilizat fără să se vadă că i-a trecut timpul. Micul monolog a fost interesant și nu m-am consider deloc o persoană ciudată, căci nu eram pe o scenă în fața unui public, ci eram doar eu cu puloverul meu.  După ce am vorbit, m-am considerat eliberat și fără vreo durere sau reținere, m-am despărțit de pulover și consider că este doar începutul și din această zi nu voi mai aștepta să mi se spună că lucrul cutare s-a boțit și musai trebuie aruncat.

(05 martie 2023)

Dănuțo, scoate banul

Deși nu am înregistrat cuvântul gunoi ca fiind marcă înregistrată, tot poporul știe că eu sunt acela care am caracterizat simplu și categoric pe foarte multe persoane ca fiind gunoaie. Așa că, Dana BUDEANU să vină cu banul (glumesc!), căci s-a trezit zilele trevute când s-a referit la sibiectul protestatatrilor, să numească pe unii politicieni ca fiind gunoaie. Pe acest blog se găsesc multe caracterizări, iar pe portalul ionivan.ro am chiar un buton cu acest titlu. 

Trebuie mult curaj să caracterizezi pe cineva ca fiind un gunoi, nu pentru că îndeplinește toate cerințele de a fi încadrat acolo, dar pentru a-i spune verde în față că este un gunoi.

Ca să fii gunoi, trebuie:

- să fii definit cu nenumărate carențe de caracter,

- să faci lucruri nasoale,

- să dai dovadă de răutate tot timpul,

- să nu te preocupe oamenii sărmani,

- să sfidezi cele mai elementare reguli,

- să fii arogant, disprețuitor și enervant,

- să nu ai empatie față de cei în nevoie.

A crede în veșnicia poziției și în puterea nelimitată este semnul vizibil că omul a pierdut contactul cu realitatea și ca orice gunoi se lasă dus de val în direcții nici de el bănuite.

(02 aprilie 2021)