Showing posts with label educator. Show all posts
Showing posts with label educator. Show all posts

Friday, January 13, 2023

Oamenii nu se schimbă, se dresează

Pe om nu-l schimbi, pentru că natura umană este astfel alcătuită încât nu se modifică niciodată. Omul brunet, rămâne brunet. Este adevărat că prin vopsire i se schimbă culoarea părului, dar este ceva temporar. Omul cu ochii albaștri își schimbă culoarea ochilor punând lentile de contact, dar este un artificiu. Omul scund, dacă poartă încălțăminte adaptată, devine ceva mai înalt, dar după ce se descalță, revine la înălțimea lui și tot așa și cu artificiile pe care le aduce medicina estetică la om.

Omul însă se dresează, exact ca orice animal domestic sau sălbatic. Noi zicem că omul se educă, dar educarea omul este tot un fel de dresaj. Îmi aduc aminte că am citit despre poetul proletcultist Mihai BENIUC că avea un doctorat în psihologia păsărilor, obținut în Germania, dar probabil i-au ieșit mult mai bine socotelile scriind poezii de doi bani pentru proslăvirea partidului comunist.

La concluzia că omul nu se schimbă, ci se dresează am ajuns gândindu-mă la proverbul lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. M-am gândit de ce lupul și de ce părul și de ce ba, iar răspunsul a fost direct, că dacă dintr-o 1.000 de bețivi, doar 50 se lasă de băutură, înseamnă că 50 au fost dresați. Dacă dintr-o 1.000 de hoți după pușcărie, mai revin în celule 200, înseamnă că pușcăria i-a dresat pe cei 800 care s-au dat pe brazdă, adică au fost dresați, exact cum dresezi un leu sau un tigru sau un elefant la circ.

Calului i se dă zahăr după ce a executat o anumită mișcare. Copilului i se dă notă dacă a recitat o poezie. Nu am schimbat nici calul, nici copilul, dar i-am dresat pe amândoi, să facă exact ceea ce noi ne-am dorit. Schimbarea vine din interiorul celui care-și propune s-o facă. Pe om, nimic nu-l schimbă, nici binele, nici răul, căci esența lui este să fie și să rămână același, așa cum îi este definită matricea genetică. Omul are aparențele lui, dar ceea ce îi stă în fire, exact acela este el, deși are capacitatea să arate altfel, să pară altfel.



(13 ianuarie 2023)

Saturday, June 18, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Monica ANISIE

 Dacă n-ar fi adevărat că Monica ANISIE a fost ministreasă la educație, aș zice că a fost o glumă nereușită ca să nu spun o întâmplare sinistră.
Monica ANISIE m-a dezamăgit pentru că:
- profesoară de română fiind, nu știa să vorbească,
- mințea cum clipea,
- a zis pepsiglas în loc de plexiglas,
- nu a făcut nimic pentru educație,
- a jucat teatru în minister, când trebuia să fie ministreasă.
Monica ANISIE m-a dezamăgit și n-am s-o iert niciodată pentru mârlănia de a fi intrat în ora de clasă a unei învățătoare ca s-o facă pe aceasta cu ou și cu oțet. Eu știu din vremea când eram elev, că nici ministrul nu intră peste profesor la ora lui, căci profesorul este stăpânul orei și nimeni nu are voie să-l tulbure. Ea fiind cadru didactic, dar se pare că nu e cadru didactic, a încălcat cutuma de a nu deranja pe profesor din timpul orei.
Cu inteligența ei relativă ca să nu spun negativă, Monica ANISIE a făcut ceea ce nu se face. Și-a beștelit o colegă de breaslă în fața elevilor, ceea ce este înjositor pentru cel ce-o face, îl descalifică pe făptaș. Partea proastă este că nimeni nu a luat poziție să dea de pământ cu această bipedă cuvântătoare, care nu știe ce face și pe ce lume este, din moment ce dă din ea așa mizerii.
Ca fapt divers, pe când aveam și eu o oarece putere, deși erau în îndatoririle mele să fac vizite la ore, când aveam de făcut așa ceva, îl invitam pe un coleg, îi spuneam că aș vrea să-i fac o vizită. Să mă anunțe când mă poate primi. Dacă  făceam o astfel de vizită, era la dorința mea, dar la invitația colegului și după aceea serveam o cafea la mine în birou. A fi cu adevărat șef sau șefă e lucru mare, a fi bou sau vacă nu-i de mirare.

(18 iunie 2022)