Ce calități trebuie să ai, dacă vrei să faci un doctorat pe bune? (I)

Există mai multe feluri de a face un doctorat, dar pentru că eu nu mi-am pierdut timpul cu aiureli, voi scrie aici despre calitățile pe care trebuie să le ai, dacă vrei să începi un stagiu doctoral, pe bune.

În primul rând, trebuie să fi un om realist și extrem de practic, pentru că nu te apuci să faci un doctorat, care durează cel puțin trei ani, doar pentru a avea o diplomă și doar pentru a scrie pe o carte de vizită în dreptul numelui tău Dr sau PhD pe cartea de vizită sau pe plăcuța biroului tău, căci nimeni nu va fi impresionat de titlurile academice, dacă obiectul muncii tale este de cu totul altă natură.

În al doilea rând, trebuie să fi un om muncitor, căci stagiul doctoral înseamnă muncă, muncă și iar muncă, pentru că nimic nu cade din cer și tot ce se obține se face cu sudoarea frunții în multe, chiar foarte multe ore de stat la bibliotecă, de lucrat la calculator, de construit tot felul de variante de soluții, în care eșecurile pândesc la tot pasul și în care succesele vin greu, căci teza de peste 150 de pagini nu se scrie singură.

În al treilea rând, trebuie să fi un om rezistent, căci în cei trei ani cel puțin cât durează stagiul doctoral, apar tot felul de probleme, care mai de care mai presante, care nu au legătură cu doctoratul și dacă nu ai rezistența necesară, te depărtezi de la obiectivul tău de a derula stagiul doctoral în ritmul pe care ți l-ai planificat și este începutul sfârșitului. Totul se duce de râpă și orice încercare de a relua ciclul de muncă întrerupt pentru a face altceva este asemănător unui calvar greu de traversat.

În al patrulea rând, trebuie să fi convins că munca ta nu ți-o poate face nimeni în afară de tine, stagiul doctoral nu este muncă de echipă, niciodată nefiind vorba de tema noastră de cercetare, referatul nostru, teza noastră de doctorat, ci tot timpul este vorba de documentarea pe care am realizat-o eu, referatul pe care l-am elaborat eu, soluția originală pe acre am obținut-o eu în procesul de cercetare științifică și de teza de doctorat a mea, pe care eu singur mi-am scriso sub coordonarea conducătorului științific.




(15 septembrie 2025) 

Exagerări de pe la PhD

Am coordonat activitatea în stagii doctorale la destul de mulți tineri valoroși, care au elaborat tezede doctorat pe care comisiile exigente pe bune, le-au apreciat și în final au obținut calificativul foarte bine. Citind câte ceva despre calificative posibile am știut că acestea sunt:

- nesatisfăcător,

- satisfăcător,

- bine, eventutal cu distincție Cum laudae,

- foarte bine, eventual cu distincție Magna cum laudae,

- excelent, eventual cu distincție Summa cum laudae.

Am asistat la multe susțineri și am văzut insistența cu care coordonatorii științifici cereau mai ales obținerea distincției Magna cum laudae. N-am auzit pe careva să invoce chestia cu Summa cum laudae. Treaba cu Magna cum laudae este interesantă până la un punct, mai ales că o teză care ar trebui să aibă o astfel de distincție ar trebui să fie cu mult mai mult decât o teză de doctorat, trebuie să aibă un ceva care să o facă să merite distincția.

Viața este foarte complicată. Cred că și în cazul doctoratelor ar trebui să fie ceva mai multă atitudine rezervată. Suntem totuși poporul care nu are niciun laureat al premiului NOBEL, iar o teză cu Magna cum laudae sau cu Summa cum laudae, ar trebui să se regăsească peste ani prin ceva absolut remarcabil, ceea ce nu prea se întâmplă.

Dacă stăm și judecâăm la rece, vom vedea că mulți fac doctorat doar pentru a agăța o diplomă pe perete și în niciun caz nu mai fac cercetare. Să nu mai spun că mulți care-și pun în fața numelui acel dr sau PhD n-au făcut cercetare științifică niciodată.

Se zice că în timpul comunismului se susțineau admiteri la doctorat la intervale de cinci ani, căci se considera că este o mare inflație de doctori în științe.  Nici numărul de coodonatori științifici nu era așa de mare ca acum, nici stagiile doctorale nu erau încorsetate la 3-5 ani și nici aspectele de formalismul actual nu erau. Oricum, acum tot poporul vrea să-și facă doctoratul și cu tot antiplagiarismul, tot trec teze, căci acel 4% devenit clasic, mă duce la bancul acela machedonesc în care se zice că dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește.

Q.E.D.

(18 februarie 2019)

PhD: numărul maxim de doctori

Pentru a estima numărul maxim de doctori în științe pe care îl produce un conducător științific, trebuie făcute o serie de ipoteze care definesc niște limite în care acesta își desfășoară activitatea. Unele dintre limite provin din lege, altele provin din dinamica fenomenului, iar altele provin din moralitatea în care conducătorul științific ar trebui să-și desfășoare activitatea. Aceste ipoteze se referă la:

- durata minimă a stagiului doctoral care este de 3 ani,

- numărul maxim de doctoranzi coordonat într-un an care nu depășește 8,

- durata de activitate a conducătorului științific care este de maximum 35-36 de ani,

- în primii doi ani de la dobândirea titlului de conducător nu produce doctori,

- există politici diferite de declarare și de ocupare a locurilor la doctorat,

- inexistența abaterilor de la restricții, în sensul că totul merge ceas.

În acest context, există cazuri favorabile, cazuri ideale și cazuri mai puțin favorabile în ceea ce privește performanțele conducătorilor de doctorat. Sunt conducători de doctorat;

- prolifici, în ideia că au un număr de doctori foarte mare,

- obișnuiți, care au un număr de doctori care corespund unei realități acceptate,

- restrictivi, în care doctorii pe care i-au coordonat sunt cumva sub medie,

- problematicii, în care numărul celor care au finalizat este sub 1/3 din medie.

Dacă un conducător scoate la concurs tot timpul când coordonează doctoranzi numai și numai 8 locuri, el are locuri la admitere în cei 35-36 de ani în anii 1, 4, 7, 10, 13, 16, 19, 22, 25, 28, 31, 34. Deci va produce 12 serii a 8 doctori, adică maximum 96 de doctori ai lui, cu cicluri complete de care el s-a ocupat 100%. 

Acest număr 96 este maximum de doctori pe care-i produce un conducător științific dacă toți cei care dau admitere la el lucrează foarte bine și finalizează în cei 3 ani cât zice legea că durează cel mai puțin stagiul doctoral. În realitate sunt doctoranzi care nu-și finalizează teza în 3 ani ai stagiului minim doctoral, dar o finalizează în 4 sau 5 ani, ceea ce duce la diminuarea dramatică a numărului de doctori scoși de respectivii conducători științifici. Sunt și unii doctoranzi care se retrag sau sunt exmatriculați. La orată de pierdere de 20%, cam 20 de doctoranzi nu finalizează, drept care conducătorul are un număr de doctori de 76 cel mult în cei 35-36 de ani de muncă pe problemă.

Eu conchid că nu am avut o experiență prea bună din moment ce în 18 de conducere de doctorate am produs doar 42 de doctori, adică sub jumătate cât ar fi fost normal, deși mă consideram tot timpul un conducător de doctorat obișnuit, nu exagerat, dar preocupat de calitatea tezelor coordonate.

(18 martie 2018)

PhD - Arborescența tezei de doctorat

Am  mai scris despre arborescența tezei de doctorat un articol special dar și ceva legat de niște etape dintr-o tehologie. Când un pictor vrea să deseneze un tablou, nimic nu este la întâmplare. El își construiește în minte tabloul, face o schiță cu tot tabloul și după aceea umblă la detalii. Un romancier își defineșye în mintea lui cam despre ceea ce va scrie, își schitează în minte tot firul de bază și abia după aceea trece la a scrie capitol de capitol. Arborescența tezei de doctorat are rolul de a:

- ordona ideile ce vor fi cuprinse în teză;

- asigura o logică a întregii expuneri;

- reduce pe cât posibil repetarea de idei;

- elimina pe cât posibil revenirile;

- gestiona conținutul elaborat;

- permite lucrul în paralel la capitole;

- realiza un echilibru întregii lucrări.

Cel ce se apucă să elaboreze arborescența tezei de doctorat, va constata care este măsura în care stăpânește problematica de care se va ocupa și va vedea care sunt petele albe din domeniul cercetat și va ști unde să insiste și unde să-și canalizeze eforturile. Arbobătut în cuie, ci este o construcție dinamică, aptă să reflecte tot timpul stadiul în care se află cercetarea efectuată de doctorand. Ea este un întreg și pe tot timpul trebuie să rămână un întreg. Cine se așează să deseneze o arborescență de teză de doctorat, obligatoriu trebuie să aibă clar despre ce va scrie în teză, care este domeniul de care se ocupă, care sunt problemele pe care le abordează. Eu am opinat că înainte de orice, doctorandul trebuie să aibă clar obiectivul pe care îl urmărește. Acel obiectiv se obține pornind de la titlul tezei de doctorat. Voi lua cazul meu. Acum 1.000 de ani, împreună cu conducătorul meu de doctorat am stabilit ca titlu tezei mele următoarea formulare: MODELUL ECONOMICO - MATEMATIC AL SECȚIEI ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE. Mie nu mi-au plăcut niciodată titlurile prea lungi, cu multe detalii, zorzoane și explicații. Tot de comun acord cu conducătorul meu științific, un om cu totul remarcabil, am stabilit ca obiectiv construirea modelului economico-matematic al secției întreprinderii industriale. Ca element de ambiție a fost ca respectivul model să fie cu aplicabilitate ca să am posibilitatea să verific ceea ce obțin în activitatea de cercetare. Pornind de la titlul tezei am identificat cuvintele cheie și structura tezei s-a construit aproape singură.

La acea vreme nu știam eu cum este cu arborescența, dar știu cu certitudine că am frecat atât de mult cuprinsul tezei, că l-am învățat pe dinafară la nivel de capitole și subcapitole. Tot în minte aveam schițele subcapitolelor și știindu-le pe dinafară, gestionam redundanțele foarte bine, căutând minimizarea lor. Mi-a fost foarte greu, dar și stagiul doctoral era undeva la 4 ani examene și referate și urmau 2-3 ani de elaborare teză, față de 3 ani cât sunt acum stagiile doctorale. Pe vremuri erau și prelungiri și-mi amintesc că un tip a fost exmatriculat la 25 de ani stagiu doctoral. Cine făcea un doctorat în 6 ani era un erou. acum cine depășește 3 ani deja are probleme, deși refuz să cred că în 30 de ani s-au dublat neuronii în capetele oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru a reduce la 1/2 durata realizării tezelor de doctorat, în aceleași condiții de calitate, zice-se.

(02 august 2017)

PhD - Învățământ de masă

Ideile nesăbuite ale unora de a transforma doctoratul în învățământ de masă a avut, au și vor avea efecte de-a dreptul catastrofale asupra a tot ceea ce se întâmplă în țara noastră pe termen mediu, pe termen lung și chiar pe termen foarte lung. Faptul că nimeni nu mai are dreptul să meargă la WC fără să aibă doctorat este un lucru straniu, obstructiv, dejectiv, relativ și paleativ. Nu exagerez câtuți de puțin când afirm că:

- a impune ca asistentul universitar, la examenul de admitere pe post trebuie să fie doctor este o mare porcărie;

- stagiul doctoral se face în 3 ani, când eu știu că ăia care l-au susținut pe unde știu eu, l-au făcut tras de păr în 7-7 ani, cu chiu, cu vai, are o durată acum prea mică;

- exagerarea creșterii numărului de coordonatori științifici și dezvoltarea unor mecanisme mult prea flexibile pentru derularea stagiului doctoral, a generat scăderea lacitativă a tezelor;

- persistarea în eroarea cum că actul de creație se realizează la comandă, a aruncat stagiul doctoral în urmă cu peste 60 de ani, când se făcuse școala de literatură, pentru a produce poeți în cascadă.

Sunt sigur că soluția nu se va găsi nici acum, nici peste 100 de ani, pentru că acest sistem, trebuie să dispară datorită propriei sale dezvoltări. Acum este undeva la mijloc, aflându-ne în situația:

- penibilă,

- groaznică,

- delirantă, 

- șugubeață,

- aiuritoare,

- stupidă,

când elanul de a face doctorate este înfloritor, când ambițiile de a avea o diplomă de doctor în oarece, chiar și fără acoperire sunt dominatoare. Trebuie să vină momentul în care a avea doctorat să fie ceva de rușine, iar cel căruia i se zice doctor, să considere că este o înjurătură mai grea decât înjurătura de mamă. Eu am făcut un doctorat în 6 ani, finalizat în 1978. În toți acești ani:

- nu am avut liniște;

- am citit;

- am gândit;

- am încercat;

- am verificat;

- am luat-o de la capăt;

- n-am avut concedii;

- mi-am reproșat;

- am suferit;

- am scris;

- am rupt foi;

- am refăcut;

- am căzut;

- m-am ridicat;

- am prezentat;

- m-au criticat;

- m-au sabotat unii;

- m-au încurajat alții.

N-am să înțeleg niciodată pe acei oameni care fac ceea ce n-aș fi făcut niciodată: să mă mint pe mine însumi. Să-mi zic mie că sunt doctor, când de fapt nu sunt, că am diploma de doctor, când acea diplomă nu reprezintă nici măcar un carton frumos, pentru că nu este decât un carton:

- mic;

- banal;

- nesemnificativ;

- comun;

- nesemnificativ;

- neimportant;

- nefinanciar;

- urât.

În concluzie, am simțit o undă de bucurie când discutând în anul universitar 2016-2017 cu studenții in anul al II-lea de la masterul de Informatică economică, foarte mulți mi-au zis că nici nu vor să audă de stagiul doctoral, pentru că nu vor să fie plagiatori cu 4% ca știu eu cine, nici plagiatori dovediți ca VVP, nici să fie puși în situația de a solicita retragerea titlului de doctor că au avut un coorsdonator științific inapt să deruleze activități de asemenea nivel pe motiv de IQ sub nivelul mării.

(03 iulie 2017)

PhD - Ratările doctoranzilor

Eu consider că un doctorand are o ratare atunci când îa început un stagiu doctoral și nu-l finalizează cu obținerea titlului de doctor în științe prin aprobarea de către comisia de la Minister. Există nenumărate cauze care conduc la o ratare, dar de fiecare dată, problema trebuie tratată cu multă atenție, fără a căuta în vreun fel un vinovat sau o victimă.

Un doctorand întrerupe stagiul doctoral:

- chiar la început, fără să fi demarat vreo activitate, căci își dă seama că alegerea sa este greșită;

- pe parcurs, pentru că-și dă seama că finalitatea nu este în direcția pe care o dorește;

- către sfârșit, întrucât nu reușește să finalizeze elaborarea tezei;

- în timpul susținerii tezei datorită unor minusuri în aceasta, greu de remediat;

- după susținere, când sunt identificate erori de abordare, bazate pe un management deficitar.

Cauzele ratării stagiului  doctoral sunt foarte diferite, dar trebuie grupate cât de cât, fără a arăta cu degetul, ci numai pentru a sta la baza unor autoanalize care să-l facă pe viitorul doctorand să vadă din start dacă el are resurse necesare pentru a derula un stagiu de succes, fără a invoca nenumărați factori necunoscuți, accidentali și determinanți, în evoluții nefavorabile.
Ratarea din lipsa de timp se produce de multe ori atunci când planificarea resurselor suferă modificări foarte frecvente și apar deplasări în alte localități unde nu există posibilitatea de a face documentare și de a derula activitatea de cercetare specifică stagiului doctoral.
Ratarea din imposibilitatea de a scrie fie rapoartele de cercetare, fie capitolele din teză. Există foarte multă lume care întâmpină dificultăți în a așterne pe hârtie idei, rezultate ale cercetărilor și de a le prezenta într-o formă care să fie acceptată fie la o conferință, fie la o revistă, fie de către coordonatorul științific.
Ratarea din cauza amânărilor este foarte frecventă, pentru că tot timpul omul crede că mâine va fi mai puțin ocupat decât azi, ceea ce este absolut fals.  Zicala de a nu lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut azi, se potrivește de minune în cazul parcurgerii stagiului doctoral. Întrucât termenele sunt destul de relaxate, există tentația de a amâna fie efectuarea documentării, fie publicarea unui articol, fie începerea redactării tezei, crezând că mai este timp berechet. Timpul trece și apare criza de timp cu tot ce înseamnă rabat de la calitatea cercetării, a redactării și deci a tezei.
Ratarea din cauza neluării în considerare a sugestiilor date de coordonatorul științific sau de alți membri ai comisiilor cu care interacționează doctorandul. De multe ori doctorandul consideră că este deasupra tuturor sau nu consideră că sugestiile care i se dau sunt importante și nu le ia în considerare. Sunt situații în care acesta intră în coliziune cu specialiști sau cu membrii comisiei de doctorat și conflictele se soldează cu poziții și considerații negative pe teză sau pe rapoartele de cercetare, ceea ce presupune refacerea acestora.
Ratarea din cauza nerespectării cerințelor de originalitate, ceea ce înseamnă că doctorandul preia materiale fără să le citeze sau le preia eronat. Este cunoscută apetența foarte multor persoane de a construi texte laborioase fie folosind banalități, fie folosind în exces materiale rare, neaccesibile nici măcar un specualiști, ceea ce determină pierderea caracterului de originalitate a ceea ce este scris în teză. De multe ori, chiar când nu se așteaptă, autorul tezei este pus în fața unor situații jenante, care îl aruncă vreo câțiva ani în urmă și trebuie s-o ia de la zero, cu toate riscurile plagiatului descoperit și neuitat mult timp.
Ca la croitor, în opinia mea, doctorandul sau viitorul doctorand, înainte de a se înhăma la derularea unui stagiu doctoral să-și facă o analiză completă, realistă și temeinică asupra resurselor de care dispune, asupra efortului pe care este dispus să-l facă. Numai dacă este ferm convins că vrea să facă așa ceva, să treacă la acțiune. Aici nu este vorba nici de un impuls de moment, nici de orgoliu de a fi doctor în ceva și nici de a face ceva să treacă timpul, ci de a face un lucru serios, temeinic, original, în termen și mai ales de foarte bună calitate. Altă abordare, duce la risc de ratare de peste 95%, să fie clar ca bună ziua, căci planificarea pe 3 ani, cât e minimul unui stagiu doctoral, nu este o glumă.

(30 iunie 2017)

PhD: durata stagiului doctoral

Așa cum stau lucrurile, îmi vine să plâng, căci totul a fost aruncat în zona doctoratului către direcția Scolii de literatură din deceniul al VI-lea din secolul trecut. Acolo mari scriitori mergeau să țină prelegeri despre cum se construiește talentul, despre cum se scriu poezii, adică despre procesul de creație artistică, văzut ca proces industrial, de cum ai face tractoare, mașini de tocat sau prezervative, cu sutele, cu miile, cu zecile de mii pe an sau cam așa ceva. Am înțeles dorința PMR de a avea literatură militantă, realism socialist, dar nu înțeleg de ce în zona PhD se procedează aidona. Nu există în Ro nici criză de doctori în științe, nu există nici nevoia de a forța dezvoltarea cercetării științifice prin cantitate, căci cercetarea științifică veritabilă înseamnă în primul rînd calitate. Calitatea duce spre cantitate și numai depășind masa critică a unei cantități de înaltă calitate se va produce acel nou salt al calității care va însemna altceva, cu totul altceva, nu mii de rotițe sau mii de becuri, ci memorii de masă la preț de doi bani, leduri și tehnologii revoluționare.

N-am să înțeleg de ce:

• stagiul doctoral trebuie să fie limitat la 3, 4 dar să nu depășească 5 ani;
• programul de cercetare să fie lax, nedefinit și fluid;
• originalitatea să fie proces determinist;
• creativitatea să fie văzută ca proces de producție.

Învățământul bazat pe memorare a dus la o asemenea abordare, numai că procesele de scriere a lucrărilor prin copy-paste au intrat în coliziune cu exigențele din lumea spălată și produsele software de desoperire a plagiatelor sunt necruțătoare. Consider că MM a avut ceva dreptate când a zis că o teză de doctorat se scrie cam în 7 ani. Sunt unii care o fac în 2 ani, alții care  scriu în 3 ani și or fi mulți, dar geniile de nivel mediu au nevoie de peste 5 ani. Dacă eram noi așa de măreți aveam barem un premiat cu Nobel de aici de pe plaiuri și nu fugit sau plecat cu acte altundeva, așa cum ne mândrim cu unul sau cu altul, deși ei nu prea se mândresc cu noi. Toate restricțiile arată neseriozitate că se știe clar că:

• soluțiile originale valoroase nu ies la comandă;
• teza nu se scrie bătând din palme;
• doctoranzii în marea lor majoritate nu sunt genii;
• viața arată că s-a greșit cu lucrul în mare viteză;
• industrializarea nu are ce căuta în stagiul doctoral.

Eu zic să se meargă pe la marile universități și să se vadă cum stau lucrurile acolo și acele modele să se implementeze. Mi se pare bizar să se facă stagiul doctoral de maxim 3 ani și după aceea să apară totul ca relungiri, rezultat al lucrului ineficient. O altă abordare, în care conducătorului științific ă se dă mai mari libertăți pe fondul creșterii responsabilităților și se va vorbi despre onoare și cinste cu mult mai des decât acum, cu siguranță că și în zona PhD lucrurile vor sta altfel. Acum există un act normativ prin care se fac precizări legate de stagiul doctoral, care arată modul cum cel mai înalt stadiu de specializare este abordat în spațiul-carpato-danubiano-pontic, cu originalitatea sa devastatoare. În niciun caz nu ne așezăm la birou și zicem: pe la ora 12,07 voi descoperi o teorie legată de optimizarea lungimii bățului de chibrit. E o utopie, o gogomănie sau semnul unei mari și profunde prostioare generată de vorbitul cu debit mult prea mare care a.

(11 septembrie 2016)