Thursday, February 29, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Dumitru SOPON

 Cântărețul Dumitru SOPON este unul dintre cei mai valoroși cântăreți ai muzicii populare românești. repertoriul său este vast, iar interpretările sale poartă marca Dumitru SOPON, căci vocea sa este studiată, iar rostirea cântecelor este deosebit de îngrijită, căci calitățile vocalei îi permit să ducă notele exact așa cum se cere și să pună accentele exact acolo un de trebuie. Când am ascultat-o pe DARCLÉE cu o înregistrare veche, gândul m-a dus la Dumitru SOPON, care potrivea silabele cu ritmul cântecului. Se vede de la distanță că Dumitru SOPON are o voce studiată, fiind un tenor, absolvent de conservator.
Calitățile de excepție ale lui Dumitru SOPON se văd cu deosebire la cântecul Însuratu-i însurat. Cred că atunci când digitalizarea va fi la un nivel mult mai bun, cântecele lui Dumitru SOPON din tinewrețe vor fi accesibile, căci vocea sa este interesantă, dar mă interesează și evoluția sa în timp, până a atins perfecțiunea la maturitate. Înregistrările din 1971 ale cântecului Câte fete-s bihorene sau ale cântecului Mândruță de dorul tău vin să arate că artistul pe atunci la 35 de ani, avea  tot ce e necesar pentru a fi un cântăreț complet, adică un mare cântărteț, așa cum s-a dovedit a fi.



(29 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Doina BADEA

După opinia mea, Doina BADEA este în muzica ușoară românească ceea ce este Maria TĂNASE în muzica populară rimânească pentru că:
- avea o voce de excepție,
- avea un ambitus remarcabil,
- avea un. timbru inconfundabil,
- avea o prezență scenică deosebită,
- era de o muzicalitate rar întâlnită.
Cântăreața Doina BADEA a intepretat și muzică populară românească, iar programele de Revelion includeau apariții ale ei cu astfel de cântece, spre delectarea și surpriza mea, de puști.
În opinia mea, un mare artist trebuie să exerseze cât mai multe genuri muzicale pentru a-și demonstra calitatea resurselor de care dispune, căci numai în acest fel are posibilitatea de a convinge, mai ales că în zona folclorului, a aduce ceva nou este extrem de greu, pentru că întotdeauna se face comparația cu un etalon. Doina BADEA a trecut de fiecare dată examenul, căci interpretările ei erau de foarte bună calitate, ridicându-se de fiecare dată la nivelul elementeleor de referință.

(29 februarie 2024)

Wednesday, February 28, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Margareta PÂSLARU

Margareta PÂSLARU este cântăreață de muzică ușoară. Ea a cântat și muzică populară românească și de aceea am inclus-o printre cei  5.000 cântăreți de folclor de la noi.
Țarina de la Găina
Vocea acestei cântărețe are un dramatism special care-i permite să abordeze cântece cu accente speciale, care fac apel la coardele sensibile ale iubitorilor de muzică autentică. În emisiunile de varietăți de duminica, Margareta PÂSLARU oferea la televizor adevărate recitaluri, căci era o cântăreață de mare succes, iar interpretarea de cântece populare a fost o mare surpriză, dar o surpriză plăcută. Margareta PÂSLARU cântă cu foarte mare acuratețe cântecele și le aduce o notă personală, iar acompaniamentul nu este cu taraf sau orchestră de muzică populară cu viori, cu țambal și cu conză.

(28 februarie 2024)

Tuesday, February 27, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Gică PETRESCU

Într-o noapte de Reven=lion din vremurile bolșevide, pe când eram copil, am avut surpriza să ascult pe cântărețul Gică PETRESCU cântând cântecul Lume, lume pe care îl cânta în acele vremuri Maria TĂNASE.
Există multe înregistrări din care rezultă că Gică PETRESCU a cântat și muzică lăutărească, ceea ce mă duce la gândul că el a fost și cântăreț de folclor. Vocea lui s-a pliat foarte bine pe acest tip de muzică și talentul lui uriaș a adus ascultătorului cântece de mare valoare.


(28 februarie 2024)




7 sau 9 milioane de euro

Există o explicație pentru faptul că noi nu avem în trecutul nostru cetăți care să fi rezistat vremurilor, cetăți făcute de noi și nu de alții. Toate construcțiile solide, valoroase și de bun gust au costuri. castelul Peleș a avut costurile lui. Acum se vorbește foarte mult de reconstrucția unei locații că e prea mare, că e prea scumpă și tot așa. Clădirea există. Așa cum sunt multe clădiri în București și nu numai, lăsate în paragină, probabil comentariile și deciziile ar duce tot spre o astfel de orientare, din cauza unor comentarii bizare. Să nu uităm cum arată Hotelul Ambasador, să nu uităm cum arată cinematograful Patria, să nu uităm cum arată clădirea Ciclop. Adică jalnic. 
Pe un. post de televiziune era arătată o vilă de protocol cu mari carențe de mentenanță, ceea ce arăta că lăsatul în paragină este deja un sport național, din moment ce credem că a avea lucruri funcționale este doar o opțiune și nimic altceva. va trebui să ne schimbăm și noi gândirea, căci a fi vulgari, primitivi și simpliști, nu este nicio filosofie. Cine nu are grijă de valori, de calitate și mai ales de realizarea de lucruri solide, de bun gust, nu are ce căuta în istorie.
În concluzie: trebuie inventariate toate construcțiile din București. Trebuie văzut ce trebuie făcut pentru a deveni funcționale la cele mai înalte standarde. Trebuie trecut la treabă și în acest mod, orașul va deveni curat, emblematic și va depăși stadiul de cocină.

(28 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Mile POVAN.

Cântărețul Mile POVAN pe numele său adevărat Mihai LERIC a înregistrat cântece precum:
S-o dus fecioria
Soacra m-o mâncat cu zile
Trage clopotu' părinte
Un cocoș dac-aș fi fost
Înregistrările lui Mile POVAN evidențiază că Mile POVAN avea o voce caldă, dicție perfectă și un mare talent care dădea expresivitate cântecelor lui. Unele înregistrări sunt de la evenimente, ceea ce înseamnă că Mile POVAN era un cântăreț care avea capacitatea de a duce cu succes derularea evenimentului pe mai multe ore, căci nimeni nu plătește să asculte playback așa cum fac unii pseudo cântăreți care nu rezistă mai mult de trei cântece.  Cântărețul Mile POVAN a interpretat cântece cu acompaniament specific evenimentelor, adică, având o structură standard, vioară, saxofon, orgă, acordeon, care să asigure mobilitate și complexitate. Pe Internet cântărețul Mile POVAN are multe clipuri cu cântece destinate evenimentelor, ceea ce pentru un om de 32 de ani reprezintă semnul că a fost un profesionist desăvârșit.

(28 februarie 2024)

Monday, February 26, 2024

Cântecul LUME, LUME și interpreții săi

Ionel TUDORACHE


(27 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Sava NEGREAN BRUDAȘCU

Pe vremea când era emisiunea-concurs Floarea din grădină am văzut-o pe  Sava NEGREAN cântând și i-am remarcat vocea cu totul specială. După aceea, Sava NEGREAN BRUDAȘCU s-a impus în peisajul muzicii populare românești cu cântece care poartă marca inconfundabilă Sava NEGREAN BRUDAȘCU.
Sava NEGREAN BRUDAȘCU  este o slujitoare autentică a cântecului popular. Ea și-a cules cântecele. Nu am ascultat cântece făcute colo și colo de făcătorii de folclor. Versurile ei sunt cizelate și rimele sunt extrem de bine alese, neavând nimic facil în ele. Vocea lui Sava NEGREAN BRUDAȘCU  este clară, expresivă, puternică, iar artista știe să pună accentele exact acolo unde trebuie. Sava NEGREAN BRUDAȘCU a lansat adevărate hituri, iar cântecele patriotice cântate de ea sunt excepționale. Sava NEGREAN BRUDAȘCU este o cântăreață de nota 10(zece) pentru repertoriu, pentru costum, pentru atitudine și pentru calitatea actului artistic pe care-l realizează.




(26 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Artemiza BEJAN

În vremea copilăriei mele, când am auzit numele de Artemiza m-am tot întrebat cum vine așa ceva, căci printre cântărețe știam de Maria, Elena, Gheorghița, Eugenia, Ioana. 
Ce mi-e mie drag pe lume
Cine scârțâie fântână
Dragostea din ce-i făcută
Dragu-mi-i mie să joc
Frunză verde măr bătut...
Mândru-i chipul dragului !
Soacră mare, soacră mare..
Artemiza BEJAN a fost una dintre primele voci cu graiul moldovenesc de la radio pe care le-am ascultat. În vremurile de demult, răzbeau numai cântăreții cu reale calități în voce, cu dicție, cu repertoriu, iar înregistrările pe discuri de vinil erau produse după o selecție extrem de dură, căci tehnic vorbind, ele nu se realizau așa cum se fac acum CD-urile din studiourule de prin garaje, magazii sau bucătării, când defectele de la înregistrări sunt eliminate din software. Atunci trebuia să fi excepțional pentru a pătrunde la Electrecord și vocea Artemizei BEJAN era cu adevărat de excepție.

(26 februarie 2026)

Sunday, February 25, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Magda CONSTANTINESCU

Eu am o nedumerire: televiziunile prezintă tot felul de cântăreți de folclor, fără a realiza un echilibru între ceea ce a fost cândva și ceea ce vine din urmă. Așa se face că numele unor cântărețe precum Magda CONSTANTINESCU lipsesc cu desăvârșire din programe, deși este nedrept, pentru că această cântăreață are o valoare foarte ridicată.
Colo-n vale cu nucul
Pleacă Gheorghe militar
Supărată-s pe bărbat
Venii la munte din șes
Multe din discurile lui Magda CONSTANTINESCU nu sunt disponibile pe Internet că procesul de digitalizare este lent. Și puținul care există, ne permite să ne dăm seama de calitățile deosebite ale vocii sale, ale clarității vocii, ale talentului său interpretativ.


(25 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Ionela PRODAN

Spre marele meu regret, vocea și activitatea marei interprete de muzică populară românească Ionela PRODAN este trecută în planul al V-lea de nenumăratele apariții la televizor ale fiicei ei, fiică bogată, care etalează ținute, locații și activități ce aduc rating televiziunilor. Ionela PRODAN avea un repertoriu foarte vast, iar aparițiile ei discografice dar și clipurile de la televizor dovedesc acest lucru. Ionela PRODAN avea o voce puternică, o dicție clară, un ambitus de excepție și un talent uriaș de a se plia pe zone folclorice extrem de diferite cu cântul ei.
 Doină haiducească
Mă dusei printre răzoare
Neică, de când ai plecat
Voinea-l meu, voinicule duet cu Ion DOLĂNESCU
Ionela PRODAN are multe înregistrări și cu cântece din repertoriul altor cântăreți de folclor și interpretările sale sunt excelente.
Mă așteptam ca fiicele Ionelei PRODAN să fie mult mai atente cu prezența în online a celebrei lor mame, pentru că eforturile ei merită cu mult mai mult decât ceea ce procesul lent de digitalizare de pe meleagurile mioritice ne oferă.



(25 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Isidor RÂPĂ

Îmi aduc aminte din copilăria mea un nume: Isidor RÂPĂ. Îmi aduc aminte că la radio am auzic cântece interpretate de Isidor RÂPĂ. Spre stupefacția mea, nu am găsit nimic pe Youtube cu interpretări ale acestui cântăreț. Există pe Internet un articol din 25 iuni 2018 scris de Pamfil BILȚIU dedicat lui Isidor RÂPĂ, dar care nu face referire la interpretul de muzică populară românească Isidor RÂPĂ. Sunt zeci și zeci de ani de când nu am mai ascultat cântece interpretate de Isidor RÂPĂ, dar îmi răsună și acum în urechi vocea lui, care nu se compara cu vocea niciounui alt cântăreț, de parcă era venită chiar din sat, voce bărbătească de țăran autentic. Aștept ca la Electrecord sau la Fonoteca Radio să se digitalizeze materiale și să regăsesc pe Internet fișiere audio cu vocea lui Isidor RÂPĂ.

(25 februarie 2024)

Saturday, February 24, 2024

Cântecul M-am suit în dealul Clujului și interpreții săi

Cântecul M-am suit în dealul Clujului  are mai mulți interpreți de frunte ai folclorului românesc, fiecare folosind un text adaptat momentului sau textul original.
Gheorghe ZAMFIR

(24 februarie 2024) 

Modelarea în cibernetica politică

Concluzia că încălzirea centralizată este mai eficientă decât încălzirea folosind centralele de apartament sau de bloc, îmi demonstrează că acum în secolul al XXI-lea, modelarea cibernetică este un instrument politic de propagandă, deci vorbim deschis despre cibernetica politică. Există cibernetică economică. Există cibernetică industrială. Există cibernetică medicală. Acum, se dovedește că există și cibernetică politică.
Se știe că sistemul centralizat de încălzire a locuințelor este un instrument de manipulare a populației de către cei aflați la putere, căci numai folosind căldura sau frigul din case, oamenii sunt manipulați după cum vor guvernanții. Să nu uităm că un primar a câștigat alșegerile garantând că a doua zi după ce el va deveni primari, locuitorii urbei vor avea apă caldă și căldură, deși se știa că o astfel de promisiune era de fapt o minciună ordinară, iar el, candidatul, devenit primar, era un mare mincinos, ceea ce s-a și demonstrat.
Termoficarea centralizată presupune:
- mulți kilometri de conducte pentru apă caldă,
- mulți kilometri de conducte pentru agentul termic,
- stații de distribuție intermediare a agentului termic,
- consumuri de combustibili la producătorul de agent termic,
- consumuri de combustibil pentru încălzirea apei,
- pierderi în rețea ale calității apei calde și agentului termic,
- consumuri de energie pentru asigurarea presiunii pe conducte,
- cheltuieli cu mentenanța conductelor și instalațiilor,
- cheltuieli cu personalul aferent menținerii sistemului de termoficare,
- punerea în funcțiune dependent de evoluția vremii,
- existența unei inerții mari de derulare procese.
Termoficarea la nivelul apartamentului sau a blocului presupune:
- achiziționarea centralelor de apartament sau de scară,
- folosirea de gaz metan și de curent,
- folosirea apei reci,
- punerea în funcțiune strict dependent de opțiunile proprietarilor,
- inerție zero în derularea proceselor,
- mentenanța este asigurată de fiecare proprietar.
Dacă cineva are un pic de bună credință, va construi două modele cibernetice și sunt sigur că se va demonstra că sistemul centralizat este o catastrofă din punct de vedere al eficienței economice. Numai că, manipularea populației prin intermediul agentului termic dispare, iar chestiile cu compensările, cu calendarul după care se derulează tortura populației prin livrarea de apă caldă sau de căldură, dispar, ceea ce din punct de vedere politic îl face pe primar să fie doar o piesă de decor, care se îngrijește de parcuri, de câinii vagabonzi sau de ciorile care tulbură liniștea publică.



(24 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Mariana DEAC

Pe cântăreața Mariana DEAC am văzut-o la o serbare câmpenească în Ardeal pe când se organiza Universitatea studenților economiști de la Băile Tușnad de către Fundația Pro Oeconomica și am fost impresionat de vocea ei și de cântecele pe care le-a interpretat.
Mariana DEAC este un nume în muzica populară a Ardealului. Mariana DEAC este un reper și cine dorește să urce pe scara valorică a muzicii populare românești, trebuie să țină seama că Mariana DEAC are un repertoriu vast, are o voce puternică și știe să-și aleagă cântecele, pentru a reflecta adevăratele valori ale cântecului popular din Ardeal. Mariana DEAC are niște costume populare superbe, căci nu iese din linia tradițională a cusăturilor cu ață neagră.


(24 februarie 2024

5.000 cântăreți de folclor: Benone SINULESCU

Benone SINULESCU este un reper pentru folclorul românesc de ieri, de azi, dar mai ales de mâine. Vocea lui Benone SINULESCU era inconfundabilă, iar prezența sa scenică era tonică. Benone SINULESCU avea un repertoriu cu totul remarcabil. După 1989 când marii artiști au fost plasați într-un con de umbră de un nou val de interpreți, Benone SINULESCU a avut puterea de a colabora cu formația RO-MANIA și a reușit să impună cu succes un anumit stil, actualizat al unor hituri.
Asemeni lui Maria TĂNASE și lui Maria LĂTĂREȚU, artistul Benone SINULESCU a lansat cântece pe care oricine care dorește, are posibilitatea să le fredoneze cu mare ușurință, pentru că versurile se rețin fără efort, iar linia melodică vine de la sine prin perfecțiunea ei. dacă s-ar face o clasificare, Benone SINULESCU întră într-un clasament al celor mai bune 10 voci ale folclorului românesc.



(24 februarie 2024)


Friday, February 23, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Mia DAN.

Sunt un tip norocos din moment ce Internetul mi-a scos în cale un disc de vinil din 1972 realizat la Electrecord cu câteva cântece interpretate de Mia DAN, După aceea am mai găsit și alte înregistrări din 1977 ale lui Mia DAN, ceea ce arată că artista a avut o prodigioasă activitate discografică.
Bade de la secerat
Cin-l-o făcut pe mândru
De cine mi-e mie drag
Pe sub deal pe sub pădure
Sărace cărările mele
Faptul că marile voci din anii de demult nu sunt cultivate, arată superficialitatea celor ce se ocupă de valorificarea folclorului autentic. Vocea cântăreței Mia DAN este o voce puternică. Artista avea o dicție perfectă, iar cântecele sale au versuri superbe. Cred că unii tineri cântăreți ar trebui să ia notițe atunci când își alcătuiesc repertoriul și Mia DAN ar trebui să le fie model.





(24 februarie 2024)





5.000 cântăreți de folclor: Felician FĂRCAȘU.

Cântărețul Felician FĂRCAȘU s-a remarcat în copilăria mea prin vocea lui bărbătească și prin cântecele lui despre ciobani, cu sunete pe care le-am comparat cu hăulitele oltenești, dar ele aveau alte sunete precum ui-iu-iu sau duru-du-du și tot așa. L-am văzut la niște spectacole și pentru fiind copil aveam posibilitatea să stau pe jos chiar lângă scenă, m-a impresionat costumul lui cu cămașă albă, simplă și cu o haină ceva mai lungă. El avea vocea de bărbat adevărat, care m-a impresionat, cum m-a impresionat și vocea lui Ion CRISTPREANU.
Sus pe munte, pe Parâng
Tânăr am plecat de-acasă
Peste ani, am văzut pe Youtube filme cu Felician FĂRCAȘU interpretând diferite cântece. Mi-ar fi plăcut să le revăd recondiționate, dar pe Dâmbovița n-au ajuns nici instrumentele software de recondiționare și cu atât mai puțin cele de colorare. Întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să ascult cântecele vesele, optimiste, cu versuri cizelate, în interpretarea lui Felician FĂRCAȘU.

(23 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Achim NICA

 În vremurile bolșevice am avut ocazia să merg la un spectacol susținut de Achim NICA la sala Radio din strada Nuferilor 60 - 64 și acolo am avut ocazia să ascult un mare cântăreț al Banatului, cu un repertoriu deosebit de vast, interpret care pe toată durata spectacolului a dovedit forță, talent și capacitate de a-și ține spectatorii în mrejele lui de om al cântecului autentic.
Mie îmi plac doinele, dar rezist la două sau trei doine cântate una după alta. În spectacolullui Achim NICA s-au cântat doine, dar nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul și câte doine a cântat acest cântăreț, pentru că el nu cânta, el interpreta doinele, de parcă trăiam alături de el povestea și simțeam trăirile lui de fiecare dată, mai ales că doinele sunt triste sau au multă nostalgie în ele.




(23 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Elena ROIZEN.

Pe cântăreața de muzică populară dobrogeană Elena ROIZEN o știam de la radio și de la televizor și de aceea am cumpărat un CD cu cântecele ei grupate sub titlul Drag mi-a fost omul frumos. Îmi plăcea la Elena ROIZEN mesajele cântecelor ei, vocea ei și costumele naționale superbe pe care numai ea știa să le poarte cu o anumită grație, pe care nu o mai văzusem la alte cântărețe, căci este important cum ții mâna pe maramă și cum pășești, dar și cum gesticulezi.
Toate cântecele din Dobrogea au ceva al lor ca ritm. De aceea este foarte greu să le cânți, să potrivești versurile și mai ales să creezi atmosfera fie că e vorba de tristețe sau de veselie. Mi-a plăcut la cântăreața Elena ROIZEN faptul că rostește toate sunetele din cuvânt și mai ales se aud perfect ultimele sunete din cuvintele de final de vers. Textele cântecelor Elenei ROIZEN sunt construite cu grijă, rimele fiind corecte ca sunete, fără a fi enervante, predictibile, simpliste și nepotrivite, așa cum se întâmplă la cântecele de duzină de pe posturile tv de folclor din ziua de azi. Pe o scară de la 1 la 10, lui Elena ROIZEN i-am acordat nota 10(zece) și nu o fac decât în cazuri foarte rare.



(23 februarie 2024)


Thursday, February 22, 2024

Ce mai zice managementul politic când țintești funcții eligibile?

Am zis și o repet: managementul politic este la fel de riguros precum matematica. Deci, cine știe management politic nu are cum s-o dea în bară. Toți care eșuează în politică sunt rezultatul activității lor empirice, al necunoașterii managementului politic. Cei care știu management politic își desfășoară întotdeauna activitatea care este numită activitate de succes. Vom vedea că aceștia merg din succes în succes. O fac pentru că ei nu lucrează aiurea, ci după reguli precise și-și pregătesc succesul. Un succes bine pregătit devine certitudine în condițiile unui management politic de carieră bine aplicat. dar pentru acesta trebuie cunoscute regulile și calculele managementului politic.
Voi da un exemplu. Eu am de dat un examen. Am de învățat 24 de cursuri și 30 de tipuri de probleme. Îmi propun să iau nota 10 (zece) la acest examen. Fac niște calcule din care să rezulte câte zile îmi trebuie:
- să învăț cursurile,
- să rezolv probleme,
- să mă verific.
Fac un grafic pe care-l urmăresc. Urmăresc cu exigență și mă verific că fac ceea ce mi-am propus. În ziua examenului elaborez teza și iau nota 10( zece). Evident, nu este o întâmplare acest zece din moment ce am muncit pentru el și planificarea mea este realistă, iar cunoscându-mi resursele, am făcut estimări corecte.
În cazul funcțiilor politice eligibile, lucrurile sunt mult mai complicate, căci acea funcție depinde de numeroși factori, care trebuie identificați, iar contextul trebuie extrem de bine definit. Orice altă abordare este o aventură, pe care eu o numesc fără sens, din moment ce se merge într-o luptă care va fi pierdută.
Am cunoscut un nene căruia un alt nene a venit și i-a propus să candideze pentru o funcție, că va avea susținerea lui X, a lui Y, a lui Z și a multor altora. Când a venit vorba votului, nenea s-a autopropus și la numărarea voturilor, a avut un singur vot, votul său. Managementul politic zice că atunci când vocea de sirenă vine cu o astfel de propunere, trebuie văzut cine este sirena. Dacă ideea de a candida este proprie, fără o analiză prealabilă, există analiști politici, consilieri pe problemă, care știu management politic, numai că toate au costuri și costurile nu sunt deloc mici, iar atunci când orgoliul este nemăsurat, niciun specialist în management politic nu mai are niciun cuvânt de spus, că subiectul în cauză face exact cum îl taie capul.
În cazul funcțiilor eligibile prin consens, se procedează cam așa:
- niște nene care care contează vin și-ți fac propunerea,
- se definește contextul,
- se analizează concordanța profilurilor,
- se verifică veridicitatea ofertei,
- când există certitudinea, nu probabilitatea, se definește disponibilitatea,
- are loc suprapunerea 100% a contextului estimat cu cel real,
- se derulează procesul propriu zis,
- procesul este garantat de succes.
Există situații în care politicienii se văd Brad PITT când se privesc în oglindă, deși în realitate sunt cu totul altfel și cred vor juca în filme cu Angelina JOLIE, ceea ce nu se întâmplă în vecii-vecilor, căci platourile de filmare sunt destinate altora, oricum, nu din spațiul dâmbovițean. Îmi amintesc că la sfârșit de mandat, într-o duminică un jurnalist a aruncat pe un post tv că Traian BĂSESCU țintea postul de secretar general NATO și că ar fi în cărți. Am făcut ceva calcule și totul apărea ca o glumă de doi bani. Nu spun mai mult. Când provii dintr-o țară extrem de coruptă, pretențiile din 2014 erau exagerate.



(23 februarie 2024)



5.000 cântăreți de folclor: Maria PĂUNESCU

 Pentru cântăreața Maria PĂUNESCU se potrivește cuvântul interesant. Maria PĂUNESCU are un repertoriu interesant. Maria PĂUNESCU are o voce interesantă. Maria PĂUNESCU poartă costume populare interesante.
Adu măi crâșmare vin
Am plecat demult de-acasă
Cine-și vinde dragostea
Dunăre cu apă lină
M-am luat, neică, după lume
Măi bădiță nu mai bea
Multe-s dorurile-n lume
Numai luna știe dorul meu
Pelinaș, pelin amar
Puiul mamii, puișor
Spune-mi tu stejar bătrân
Supărată sunt pe lume
Trandafir, crenguță verde
Versurile cântecelor Mariei PĂUNESCU au rime interesante, uneori neașteptate. Aș fi preferat să ascult în interpretarea Mariei PĂUNESCU și cântece celebre, pentru a face comparații. Maria PĂUNESCU cântă cu har cântece din mai toate zonele folclorice, ceea ce arată că vocea ei este specială.

(23 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Mioara LINCAN

Mioara LINCAN este o voce importantă a muzicii lăutărești de la noi și cine crede că știe totul despre muzica lăutărească românească, dacă nu a ascultat-o pe Mioara LINCAN, înseamnă că nu știe nimic.
Mioara LINCAN are:
- voce,
- repertoriu,
- talent.
Am selectat din nenumăratele înregistrări ale lui Mioara LINCAN câteva cântece care să te convingă de calitățile excepționale ale acestei cântărețe.
Pentru a vedea rafinamentul artistei, trebuie analizate textele și rostirea lor. Mioara LINCAN cântă un alt fel de muzică lăutărească. Are ritmurile ei. Are temele ei.


(22 februarie 2023)


5.000 cântăreți de folclor: Cornelia REDNIC

Cornelia REDNIC este o cântăreață prezentă pe toate posturile de televiziune. Ea cântă acompaniată la vioară de soțul ei, Lupu REDNIC. Repertoriul lui Cornelia REDNIC este bogat, conținând cântece din Maramureș. Mi-a plăcut costumul ei popular, cu cămașa apretată cu acele colțuri frumoase, specifice portului maramureșan. Cornelia REDNIC își respectă meseria și ori de câte ori apare în spectacole dă dovadă de profesionalism desăvârșit. Cornelia REDNIC nu improvizează. Ea își cizelează piesele și vine în fața publicului pentru a le cânta perfect.
Zi ceterasule zi
Cântecele interpretate de Cornelia REDNIC au ritm, iar textele sunt bine construite, fără chestii artificiale, așa cum se întâmplă la cântecele din Bărăgan sau din Banat. Cornelia REDNIC are dicție perfectă și faptul că bate ritmul la zongoră, parcă, știe să orienteze accentele pe silabe astfel încât interpretarea ei este fără cusur. Îmi plac rimele din versurile pe care Cornelia REDNIC le cântă, rime care nu sunt predictibile, nici banale și cu atât mai puțin, nu sunt banale. Ea are un glas puternic și pe fața ei se citește veselie, așa cum îi sunt și cântecele, căci oamenii vin la spectacole să se simtă bine și Cornelia REDNIC așa ceva face.



(22 februarie 2024)

Wednesday, February 21, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Marinică IORDACHE

Marinică IORDACHE este o voce importantă a folclorului românesc, ascultat la radio și pe discurile de vinil ale vremurilor de demult.
Dorul de la Murfatlar
Fetele din Dobrogea
Frumoasă-i Dobrogea noastră
Hai noroc, noroc
Trebuie să spun că vocea lui Marinică IORDACHE era o voce clară, caldă și avea concurență prin Benone SINULESCU. Și în acele vremuri era vorba de un marketing muzical și deși vocea lui Marinică IORDACHE era specială, accesul pe stadioane pentru concerte, venea dintr-o altă direcție.
(22 februarie 2024)



5.000 cântăreți de folclor: Drăgan MUNTEAN

Pe cântărețul Drăgan MUNTEAN l-am văzut doar la televizor, mai ales în emisiuni moderate de Marioara MURĂRESCU. Acest cântăreț â recomandat ca venind din zona Pădureni, pe care o reprezenta cu cântece valoroase, avea un repertoriu interesant. El cânta și cântece patriotice.
Eu l-am comparat pe tenorul Drăgan MUNTEAN cu José CARRERAS și tare mi-ar fi plăcut ca pe Youtube să găsesc și alte genuri muzicale interpretate de Drăgan MUNTEAN, căci el avea resurse care-i permiteau abordarea partiturilor dificile. Păcat că a plecat dintre noi la sub 50 de ani, căci avea multe de spus în folclorul românesc, cu talentul lui uriaș.

(22 februarie 2024)


5.000 cântăreți de folclor: Florentina SATMARI.

Aici voi scrie despre Florentina SATMARI cântăreața. 
Că mi-o zis bădița
Joacă-mă bădiță bine
Satule, străbună vatră
Ascultând cântecele interpretate de Florentina SATMARI concluzionez că era o cântăreață de talent și dacă era mai perseverentă ar fi ajuns o mare interpretă a cântecului bănățean.


(21 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Maria APOSTOL.

Maria APOSTOL aq fost cântăreață de folclor oltenesc. Eram proaspăt absolvent de facultate, la un televizor alb-negru, când o ascultam cântând și-mi plăcea mult cum accentua anumite cuvinte de olteancă adevărată. Vocea ei strălucea și avea câîntece marca Maria APOSTOL.
Toată lumea are-un dor
Ea a plecat dintre noi la sub 40 de ani și chiar și așa Maria APOSTOL a lăsat un tezaur prin înregistrările ei, căci vocea ei distinctă, calitățile ei artistice, străbat nealterate peste timp și eu ascult cu mare plăcere cântecele ei cu melodii și cu texte de o frumusețe rară.

(21 februarie 2024) 

5.000 cântăreți de folclor: Mia BRAIA

Pe Mia BRAIA am ascultat-o cântând romanțe la radio. Mie nu mi-au plăcut romanțele. Eram copil. Cu timpul am m ai schimbat la mine unele lucruri în legătură cu romanțele, dar pe o scară de la 1 la 10 a preferințelor, romanțele primesc nota 3 (trei), deci chiar la 76 de ani ai mei, Mia BRAIA este o cântăreață de romanțe și mie nu-mio plac romanțele. Am ales să scriu despre Mia BRAIA căci era sora Ioanei RADU, care și ea a cântat romanțe, dar Ioana RADU a cântat și cântece de lume. Romanța Vioara era interesantă, dar puneți un puști să judece așa ceva. Nici romanța Dorul meu a-nnebunit nu era ceva spectaculos, dar la un televizor alb-negru mă zgâiam și ascultam ca și maturii de lângă mine. Mi-a plăcut  piesa Ciobănaș cu 300 de ori pe care o cântam nepoților care adormeau rapid.
Cine crea, să intre pe Youtube și va găsi acolo romanțe cântate de Mia BRAIA.



(21 februarie 2024)

USL fără USL

Să ne reamintim vremurile în care Victor PONTA și Crin ANTONESCU au creat USL. Pe atunci PNL era tot cam ca și acum, adică într-o situație nu prea fericită. Atunci naivul Victor PONTA s-a alăturat unei construcții numită USL - Uniunea Social Liberală și la alegeri au reușit performanța de a aduce în parlament un număr record de deputați și de senatori, după care dse USL s-a ales praful, dar câștigător a fost PNL. După mulți ani, adică după 12 ani, PNL aflat în mare dificultate prin ceea ce s-a întâmplat cu CÎȚU și ORBAN și guvernarea USR, vrea să se salveze tot după principiul USL, dar fără USL și PSD va contribui într-o proporție covârșitoare la acest succes. Numai că acum în 2024 situația este alta, în ecuație a intrat AUR și inexistența unei construcții noi nu va mai fi ceea ce a fost USL, căci PNL e PNL și PSD e PSD, iar sinergia înseamnă cu totul altceva, ceea ce nu prea funcționează la concatenări.


(21 februarie 2024)

Tuesday, February 20, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Bogdan SIMION

De Bogdan SIMION am aflat la showul tv Vedeta populară când l-am văzut în juriu și comparativ cu ceilalți membri ai juriului el era foarte tânăr. Nu am zis nimic, ci am urmărit evoluția lui, dar și care este prezenta lui pe Internet. Eu sunt individul care se convinge de artist după cum pune arcușul pe vioară. Așa și în cazul lui Bogdan SIMION. L-am văzut interpretîând câteva cântece din folclorul veci=hi adevărat și m-am convins că:
- Bogdan SIMION are cultură,
- Bogdan SIMION are respect față de cântecul adevărat,
- Bogdan SIMION interpretează,
- Bogdan SIMION este selectiv,
- Bogdan SIMION are talent cu carul,
- Bogdan SIMION așa tânăr cum e, este măreț,
- Bogdan SIMION este peste toți cei din juriu, dar nu face praf ca aceștia.
Bogdan SIMION face parte din marea clasă a interpreților care au capacitatea de a susține un spectacol fără să-și dea sufletul după două cântece așa cum fac foarte mulți dintre pseudo-interpreții care-și propun să evolueze pe scena Sălii palatului. El duce spectacolul de la cap la coadă în forță, pentru că are tot ce trebuie să fie un mare interpret, iar repertoriul este punctul lui forte. Faptul că apare în compania unor tarafuri celbre dovedește că Bogdan SIMION este un cântăreț adevărat.
(21 februarie 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Aneta STAN

Pe cântăreața de muzică populară din zona Dobrogei am văzut-o în spectacole și de fiecare dată mi-am dat seama că timpul nu trece deloc peste ea, căci a rămas aceeași persoană plină de vioiciune pe care am văzut-o acum mulți, chiar foarte mulți ani. La Aneta STAN mi-au plăcut costumele ei cu mult albastru cusut pe ele, cu acea  centură încheiată cu cataramele acelea în formă de frunze, cum numai domnițele de la castele purtau și cu tamburina pe care numai ea știe s-o lovească cu degetele în mișcări grațioase. 
Eu cumpăr CD-uri de muzică, dar sunt extrem de selectiv. Dacă am la mine acasă un CD cu cântece interpretate de Aneta STAN se datorează faptului că o consider pe Aneta STAN o mare cântăreață și punct.
Vreau să mă opresc acum puțin asupra textelor de la cântecele cântate de Aneta STAN. Chiar dacă sunt scrise cumva și nu sunt culese 100% din sate de la sursă, aceste texte sunt îngrijite și au rime interesante, fără a fi predictibile așa cum se întâmplă la cântecele de duzină. Se vede că Aneta STAN este o artistă cu un nivel de cultură foarte ridicat, căci numai un om care a citit mult are capacitatea de a construi versuri cu rtm, cu rime și mai ales cu frumusețe, ceea ce este apreciat.


(21 februarie 2024)