Showing posts with label non-calitate. Show all posts
Showing posts with label non-calitate. Show all posts

Sunday, March 27, 2022

Reclamele ca sursă de enervare

Acum foarte mulți ani era un produs numit SUPCO. Era un concentrat de supă la plic, foarte bun. Cum la noi nicio minune nu ține mai mult de trei zile, producătorii lui SUPCO au umblat la rețetă, au prostit produsul. Acesta nu se mai vindea. Au încercat să facă să fie vândut produsul, făcându-i reclamă. La noi, reclama este asociată produselor de calitate slabă, care nu se vând și care trebuie să fie susținute prin reclamă.
Acum se fac reclame de foarte proastă calitate, de duzină, pe bandă rulantă, lipsite de inspirație, pe bani grei, care nu spun nimic și care în loc să-i invite pe oameni să cumpere produsele prezentate, ridică multe semne de întrebare, iar oamenii nu vor cumpăra respectivele produse, căci oamenii nu cred în reclame.
O singură reclamă românească mi se pare inteligentă pentru DEDEMAN în care apare Simona HALEP. Reclama este scurtă. Reclama este concentrată. Nu are text din care să fie citit doar o părticică așa cum se întâmplă în cazul medicamentelor.
Toate reclamele de la noi sunt enervante căci:
- nu sunt reale,
- sunt lungi,
- sunt anoste,
- au repetetivitate,
- sunt monotone.
Este o zonă a mediocrității și a banilor, așa cum este fotbalul, unde se manipulează sume imense, doar prin mimarea unor mișcări legate de o realitate oarecare.






(27 martie 2022) 

Wednesday, January 3, 2018

Revelion la 5 stele de DOI bani

DOI nu este acronimul de la Digital Object Identifier pe care de la un timp toată lumea îl preferă în prezentarea articolelor din reviste cu mult mai civilizate decât am crede, ci este nota 2 adică doi.
Totul a început pitoresc, cu discuții civilizate la telefonul ..... unde am discutat cu doamna..... Prezentarea din partea hotelului și restaurantului a fost de o amabilitate sustect de exagerată, ceea ce trebuia să-mi dea de gândit. S-au făcut plățile și așteptam optimist evenimentul numit Revelion 2018. 
A venit ziua de 31 decembrie ora 14,30. La recepția hotelului de 5 stele am fost identificat și când să primesc cartelele de a intra în camera 312, surpriză: mi s-a spus că nu este plătită camera. Am dat niște telefoane și am intrat în posesia facturii de plată și am primit cartelele. Până aici, nota 2(doi) căci nu eu trebuia să asigur comunicarea între compartimente, ci ei acolo cu un management adecvat, eficient și operațional.
Știam că masa la care vom fi așezați este cu numărul 22 ceva mai retrasă în raport cu locul unde era un DJ și chiar orchestra. 
A venit ora de coborâre de la cameră la restaurant, adică 20,30 în seara de 31 decembrie 2017. Surpriza nu a fost deloc mică. Masa 22 era între două uși, cea de la intrare și ușa de la bucătărie, pe un interval, construită din alipirea a două mese de 4 persoane, obișnuite de restaurant, unde am fost înghesuiți 12 inși, la o jumătate de astfel de masă fiind amplasați eu, soția și încă doi prieteni cu care făceam Revelion 2018. Deci pentru toată acestă porcărie nu am cum să dau decât nota 2(doi) organizatorilor acestui eveniment.
A început programul și un DJ disperat cu o stație dată la maximum a început să vorbească și a vorbit și a vorbit, făcând reclamă hotelului și anunțînd tot felul de chestii nepotrivite momentului. A început și muzica, foarte tare, de nu se discuta cu vecinul de niciun fel. Mi se garantase că muzica nu va fi așa de tare ci va fi ceva ambiental, reconfortant și la masă se va discuta fără nicio dificultate. Și pentru acele zgomote infernale, în neconcordanță cu ceea ce mi s-a promis, acord nota 2(doi), ca să nu spun că muzica fiind așa de tare, avea un hârâit supărător. Au venit și niște cântăreți de mâna a șaptea, care nu au avut repertoriul verificat și au repetat niște așa-zise șlagăre de mai multe ori, din care cel cu alunița pe pulpiță cântat de Viorica de la Clejeani, a fost în top ca frecvență de repetări, drept pentru care cântăreților și repertoriului lor le dau tot nota 2(doi). Orchestra cu vioară, nai și ce-o mai fi fost acolo avea bază în clape, dând o sonorizare de bâlci. Și ea tot 2(doi) primește, căci o orchestră de muzică populară nu are sonorizarea de bâlci, taraful fiind cu totul altceva. 
Am cerut un cappuccino fără cofeină. Chelnerul mi-a zis că nu are. După un timp, a venit cu o ceașcă de facea fără cofeină ca o zeamă ce semăna mai mult cu spălătura de vase. În comuna Domnești la o nuntă, în câmp, la acel salon mi s-a servit cappuccino fără cofeină, iar aici la 5 stele, nu, drept care pentru acea cafea fără concentrație, care era de faăt o mare porcărie, dau nota 2(doi).
Despre apa plată nu am decât cuvinte de laudă, dar despre vin nu zic tot așa. Am cerut Cabernet Suavignon și chelnerul a venit cu Sauvignon Blanc. A rugat să vină cu roșu. A venit cu o sticlă despre care mi-a zis că este Cabernet Sauvignon dar era merlot. Pentru acestă chestie îi dau nota 2(doi). La standardele lor trebuiau să aibă de toate, inclusiv Cabernet Sauvignon căci așa fusesem asigurat când am vorbit la telefon.
Despre tort ar fi trebuit să scriu la superlativ după cum arăta și după spectacolul cu artificii. Numai că el a fost defectuos proporționat încât la masa mea mi-a ajuns în farfurie o fărâmă de tort, în care era pusă o furculiță, ca să pară mai mare, drept care și acestor gesturi nu am cum să le acord mai mult de nota 2(doi).
Ca să fie pusă cireașa de pe tortul Revelionului 2018, la acest stabiliment a început pe la ora două spre dimineață să se fumeze, încât Ovidiu, băiatul care a câștigat dreptul de a se prezenta la Eurovizionul 2016 dar din cauză că nu se plătiseră taxele nu a mers acolo, a trebuit să facă apel la stație să audă tot poporul că e o lege care interzice fumatul, dar tot s-a fumat și asta pentru că șefii stabilimentului nu au fost fermi. Deci nota pentru acest aspect nu are cum să fie alta decât 2(doi).
În afară de mâncare care a fost de nota 10(zece), în rest totul a fost de nota 2(doi) și aici mă refer la management, la servire, la muzică, la aranjarea mesei, la băutură, la cafea. Despre artificii nu am ce zice, numai că ele nu au intrat în sfera mea de interes și nici mielul la frigare, căci eu nu mănânc carne de miel și nu se pune.

Deocamdată nu spun despre ce stabiliment este vorba, dar peste câteva zile o voi face, că merită  să știe lumea ce și cum că la 500 de lei per capita, nu cred că supliciile merită în vreun fel. Se zice că makedonii au o vorbă: dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de rahat, totul rahat se numește. Degeaba mâncarea a fost de nota 10. Degeaba camera a fost de nota 10. Degeaba acolo la SPA au fost facilități de nota 8. În ciorbă au fost puse prea multe linguri de rahat ca să mai fie salvat ceva. Conchid: revelionul 2018 a fost un fiasco, de nota 2(doi) și nu voi mai repeta acestă experiență că nu sunt în niciun caz masochist pe banii mei. Vorba proverbului: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.



(04 ianuarie 2018)

Wednesday, May 24, 2017

CSIE'50 - Căminele studențești de dinainte de '89

Despre căminele studențelti ale Ciberneticii circulă un folclor interesant, dar trebuie spus adevărul. Până la cutremurul din '77, căminele studențești ale Ciberneticii, asemeni tuturor căminelor studențești se bucurat de atenția guvernului asigurându-se:
- cheltuieli pentru curățenie;
- salarii pentru femeile de serviciu, două pe etaj;
- materiale pentru curățenie;
- administrarea completă;
- un standard de igienă foarte ridicat;
- paza care să excludă intrarea străinilor;
- reguli stricte de coabitare și studiu;
- schimbarea lenjeriei la săptămână;
- spălatul periodic al rufelor undeva;
- utilitățile la standarde ridicate.
După 1977 a fost introdus conceptul de autogestiune care presupunea ca studenții să asigure:
- curățenia camerelor;
- materialele pentru curățenie;
- mici reparații de mobilier;
- mare parte a disciplinei;
- administrare comună la mai multe cămine;
- controlul intrării persoanelor străine.
Scăderea severă a calității vieții de student căminist a creat un context nefavorabil desfășurării activităților de învățare și de relaxare, întrucât capacitatea de a menține o curățenie la standarde ridicate erau neomogene de la cameră la cameră, funcție de educația studenților care locuiau acolo și de timpul de care aceștia dispuneau pentru activități gospodărești.
Am vizitat de mai multe ori căminele în care cu ani în urmă am stat și eu și am observat că:
- lipsea lustruirea parchetului;
- pereții camerelor erau scorojiți;
- pardoselile erau prea uzate;
- ferestrele erau cu praf pe ele;
- becurile erau cu putere mică;
- apăruseră reșourile;
- frigul era prezent;
- întunericul pusese stăpânire;
- era o anumită tristețe și sărăcie;
- începuse comerțul cu orice;
- fumatul nu mai era restrictiv;
- nici liniștea nu mai era respectată;
- dispăruse preluarea rufelor pentru spălat;
- nivelul de inegalitate crescuse foarte mult.
Era clar o degradare a nivelului de trai și totul era acoperit sub masca dorinței de a crea omul nou, omul societății comuniste, care învață să fie și specialist, dar și foarte bun gospodar care dă cu mătura și spală dușumele. Oricum, economiile realizate au fost cred nesemnificative, în raport cu scăderea dramatică a confortului studenților, puși să muncească 6 zile din săptămână cel puțin 6 ore la cursuri și seminarii, plus durata de transport de la căminele din Complexul Agronomie, cu tramvaiul 3 sau cu niște mașini supraagrlomerate la orele de vârf în care poporul muncitor mergea la lucru. Explicația există, întrucât cel mai iubit fiu trăise în copilăria sa într-o sărăcie teribilă și nu avea cum să conceapă că altcineva are o altă modalitate de a trăi, pe care acesta o considera viață burgheză, de lux, cu care comunismul nu avea cum să fie de acord. Multe alte ciudățenii ale așa-zisei epoci de aur au explicația în condițiile de la țară unde titanul din Carpați, devenit odiosul, și-a petrecut copilăria și unde cârnații se înmulțeau preponderent cu mămăligă, iar banii de pe găina vândută, se puneau la chimir.

(25 mai 2017)

Saturday, May 20, 2017

Fenomenul Gheorghe HAGI

Gheorghe HAGI a fost, este și va fi un fenomen pentru fotbalul românesc, pentru că:
- a fost cel mai mare jucător;
- este cel mai performant antrenor;
- a știut unde, cum și când să investească;
- și-a asumat deciziile;
- știe să ierarhizeze valorile;
- are un talent uriaș în management;
- își asumă responsabilități pe banii lui;
- nu lasă neaveniții să-i sufle-n ciorbă;
- știe să ia deciziile cele mai bune;
- are ambiție și știe să-și motiveze jucătorii;
- are încredere în tinerii valoroși.
Toate acestea l-au dus pe Gheorghe HAGI să aibă o echipă campioană acum în 2017, chiar dacă finuțul lui este cum este, adică nu știe să-i fie recunoscător în raport cu vremurile când Gheorghe HAGI l-a scos de la Poarta Albă pentru a munci, adică pentru a pierde timpul pe la el la echipă, că finuțul nu se pricepe la nimic. E a doua oară când o dă cu bâta-n baltă cu reclamația la TAS.
Parcursul echipei Viitorul a fost excepțional, pentru că Gheorghe HAGI este excepțional.

(21 mai 2017)

Sunday, May 14, 2017

Relansarea negativă

Relansarea unor falsuri se face prin:
- scandaluri;
- cerutri;
- divorțuri;
- adultere;
- pușcărie;
- condamnări;
- violențe;
- accidente;
- injurii;
- obscenități.
Rețeta a mers un timp, dar iată, că acum nu prea mai funcționează și mass-media chiar evită să intre în astfel de jocuri întrucât ea ănsăși își crează reality shwou-rile ei fără să-și creeze obligații financiare costisitoare prin cumpărarea de drepturi de a filma:
- numți:
- botezuri;
- tribunale;
- înmormântări;
- operații;
- suferință în spital;
- shoping;
- interioare;
- intimități.
Și le fabrică pur și simplu, pe bani puțini cu actori de ocazie sau debutanți ieftini și probabil tot așa de netalentați ca pseudo-vedetele care deja sunt într-un proces de inflație galopantă. Reality show-ul este mai profitabil că nu impune utilizarea în continuare a unei persoane care a ieșit șifonată dintr-un scandal, într-o emisiune care se mai vrea și de succes. Sunt cazuri nenumărate de persoane care au apărut în televiziuni doar pentru că aveau gura mare, fără să știe nimic altceva decât să se certe groaznic. Astfel de specimene nu au cum face ceva pe cont propriu în televiziune, pentru că în lipsă de cultură, de talent și de verb, nimic nu se construiește de la sine. relansarea negativă este acum neatractivă. Acum este interesantă ANDRA ca artistă, ca mamă și ca soție. Ea este deja un model prin talent, perseverență, modestie, nivel de instruire, dorința de a se autodepăși. Ea este solicitată să facă reclame, este solicitată în jurii și pentru că are valoare și bunătate are cote foarte mari la încasări. Cine are curiozitatea să ia toate scandalagioaicele ultimilor ani și să vadă ce soartă au avut. Niciuna nu a fost în creștere, nu a primit emisiuni și nici nu a fost solicitată să facă ceva din punct de vedere artistic, ci au rămas exact pe aceleași poziții anoste, neinteresante și plate.

(14 mai 2017)

Nimic din nimic

Acum peste tot vedem specialiști în:
- comunicare;
- human resources;
- traineri;
- asistente tv;
- makeup artist;
- hair styliști.
Este vorba de ceva care se învață repede și de unde se fac mulți bani, mai ales bani negrii. Nu despre acestea vreu să scriu, ci vreau să scriu de persoane închipuite care:
- nu au talent;
- nu au cultură;
- nu știu a face ceva util;
- au frumusete fabricată;
- nu au vocabular;
- nu au maniere;
- au o vulgaritate exagerată;
- au carențe grave de educație.
Concluzia este că din nimicul cu care se remarcă, nu vor face nimic interesant, ci persoanele devin:
- obositoare;
- plictisitoare;
- enervante;
- previzibile;
- stresante;
- detestabile.
Sunt tocmai ingredientele care fac să aibă apariții mioritice, iar dacă nu au capacitatea de a se reinventa, dispar pentru totdeauna, dar când pleacă și trag linie, au un oarece profit, cu mult mai mare decât dacă ar fi făcut o trebă conformă cu calificarea pe care nu o au. Nenorocirea mare este că până și aceste forme de materie își zic vedete între ele sau alții tot cam de teapa lor, ironic le numesc staruri sau vedete sau celebrități sau le botează fraudulos prin preluare de nume de rezonanță la care adaugă și mai fraudulos numele de țară, de parcă ar merita un așa nivel de individualizare.

(14 mai 2017)

Friday, May 12, 2017

Trăitul în trecut

Am văzut cum Franța și Germania s-au debarasat de trecut și reușesc să progreseze. Numai mersul în prezent cu proiecție în viitor este șansa oricărui popor și a oricărui om să progreseze. Mai săptămânile trecute, un abonat al mărimilor în funcții, s-a gândit el ce s-a gândit și a început să publice într-un ziar pe care și-l citește singur, un serial. Mai nou, episodul 10 se ocupă de falsificarea alegerilor din 2009. El povestește despre noaptea generalilor din 6 decembrie al respectivului an. Cu o întârzâiere dramatic calculată, când nu mai este nimic de făcut, insul răscolește un trecut pentru a-i arunca și pe alții să se arunce în vâltoarea istoriei, pentru a se autocondamna la rămânere ireversibilă în urmă. Și ca tacâmul să fie complet, ieri 11 mai, Parlamentul a votat formarea unei comisii și alcătuirea acesteia. Bineînțeles că comisia nu va face nimic, că rezultatul va fi zero și după 60 de zile se va vedea că s-a pierdut timpul degeaba. Comisia este formată din:
Mihai Fifor - PSD (preşedinte)
Adrian Ţuţuianu - PSD
Dorel Căprar - PSD
Mihai Weber - PSD
Adrian Pleşoianu - PSD
Oana Florea - PSD
Eugen Nicolicea - PSD
Cezar Preda - PNL
Vasile Varga - PNL
Daniel Fenechiu - PNL
Mihai Goţiu - USR 
Eduard Dircă - USR
Steluţa Cătăniciu - ALDE 
Robert Turceascu - PMP 
Antal Istvan - UDMR.  
Mi-este milă de aceștia, pentru că sunt oameni serioși. Lucrările vor fi integral televizate și modificările aduse la regulament au menirea de a face ca circăraia să fie desăvârșită.
Este mult zgomot pentru nimic. În loc să se umble după potcoave de cai morți, mai bine s-ar vedea cum să se facă să vină lumea la vot. Dacă ar fi votat 16.000.000 de alegători, sunt sigur că nu ar mai fi apărut situații așa de jenante, penibile, absurde, scandaloase și incerte.

(12 mai 2017)

Thursday, May 11, 2017

Coșmarul numit Petronela

Fuga după rating naște monștrii. Cei de la Kanal D, în goana de a-și umple timpul au făcut niște chestii lăbărțate și lălăite, chiar plicticoase în marea lor majoritate. Introducerea Petronelei în emisiunea Bravo, ai stil, este o mostră a acestui mod defectuos de a face rating facil, limitat, brutal și ciudat. Petronela, concurenta, este exact ceea ce au fost nenumărate ființe aduse în emisiuni pentru a face rating prin ceea ce ele sunt. Testând publicul și nu gusturile lui, televiziunile identifică zonele ridicolului absolut, ale josului desăvârșit și ale minusurilor abrupte, pentru a le exploata la maximum cu persoane ce se potrivesc mănușă unor cerințe facile, directe și ieftine. Nu este nevoie de persoane și nici de personalități, ci de forme de viață care să se manifeste în naturalul lor, în abisul lor și în carențele lor nenumărate, liniare, amplificate, lejere și mai ales insistente. Petronela este exemplarul specific al acestei tipologii prin:
- voce;
- înfățișare;
- comportament;
- gestică;
- texte;
- minusuri;
- expresii;
- râs;
- mers;
- încredere;
- filosofie;
- poziționare;
- nepricepere.
Eroarea în emisiunea de bază a fost că publicului i-a revenit un rol major, exact în etapele de concurs când rolul acesta trebuia să fie cu totul altul. Perpetuarea prezenței Petronelei în competiție se transformase din element de culoare în coșmar pur și simplu. Numai o strategie bine pusă la punct, dar însoțită de riscuri au permis finalul acela în care Petronela a părăsit competiția. Tot ce s-a înttâmplat și continuă să se întâmple la Bravo, ai stil - panorama, vine să îngroașe tușele ce o definesc pe Petronela nu ca personaj, ci mai ales ca simplă caricatură. Numai că această caricatură, spre deosebire de alte forme de viață, face rating, are fani și deși poluează, este atractivă pentru acea masă de telespectatori care se regăsesc în Petronela prin tot ceea ce are ea și au și ei. Mai așteptăm.

(12 mai 2017)

Wednesday, May 10, 2017

Struguri fără sâmburi și amintiri din comunism

Zilele trecute am cumpărat de la Kafland din Mihai Bravu o caserolă cu struguri fără sâmburi. Când să consum am văzut ceva aiurea: 
- acolo erau două tipuri de struguri fără sâmburi;
- unii struguri de deaupra erau de foarte bună calitate și dulci;
- cei de la fundul caserolei erau verzi și acri;
- hoție mioritică de a fura prin non-calitate.
Mi-am adus aminte de vremurile comuniste când mergeam în practică agricolă toamna la cules de porumb, legume sau struguri.
Când am fost la recoltat de gogoșar se făcea export spre Germania. Se culegeau gogoșarii și se puneau în lădițe. Gogoșarii cei mai mișto erau selectați și puși în anumite lădițe. Gogoșarii cei mai nasoi erau puși în lădițele care se încărcau primele și ajungeau în fundul tirului. Apoii veneau gogoșarii mai puțin nasoi și tot așa. Ultimii erau îcărcate câteva rânduri de lădițe cu gogoșarii cei mai mișto, de expoziție. La recepție, prin sondaj, erau găsitți gogoșarii cei mai frumoși. Nimeni nu stătea să descarce un tir și să ajungă la gogoșarii nasoi. Pe nemți, i-au păcălit ăia de la ferma unde lucram, căci mânăriile ei le făceau. Noi ne ocupam să recoltăm. Sortarea ei o făceau cu șmecherii lor și chiar cu delegatul care și ăla era un corupt pentru doi arginți.
Cu strugurii lucrurile au stat tot așa. Numai că atunci când a fost export către ruși, strugurii noasoi erau puși la început și numai strugurii de expoziție reau puși în tir ultimii. Rușii nu erau așa de tâmpiți și probabil pentru că s-au prăjit, au comandat o cantitate foarte mare, dar la recepția de la ei au făcut verificarea totală a calității și i-au pus pe exportatori să vină să-și ia marfa care fusese declarată necorespunzătoare. Totul se întâmplase înainte de a sosi noi și am prins etapa în care sortarea era la sânge, toți strugurii pentru ruși erau ca de expoziție.
Se vede că supermarketurile nu au controlul calității totale și de aceea merg și ei pe minima rezistență, mai ales că plata o fac probabil funcție de vânzări. Oricum, le garantez că voi beli ochii mari în clipa când voi mai lua struguri fără sâmburi, mai ales că am păstrat și bonul am păstrat și caserola. Pe mine nu mă păcălește nimeni de două ori.

(10 mai 2017)

Sunday, May 7, 2017

Sistemul ca substitut al neputinței

Acum, pentru orice se găsește o explicație în politică. Sistemul apare ca mâna nevăzută, puterea ocultă care face și desface totul în țară.
Înainte, toate nenorocirile comunismului erau datorită securității sau comunismului înșuși. Faptul că poeții și prozatorii nu publicau, se datora cenzurii comuniste. De 27 de ani nu mai este nicio cenzură și nu-mi amintesc să se fi publicat ceva de maximă importanță pentru literatura română. Nici oamenii de știință nu-și publicau producțiile datorită birocrației comuniste. Uită că după 1989 nu mai există opreliști de niciun fel și nu văd podopere științifice de sorginte mioritică nici la Dunod-Paris, nici la Springer Verlag - Berlin și nici la Prentice-Hall. Eu știu doar atât: nu am avut ce publica pe cât mi s-a permis să public fără nicio problemă oriunde am vrut s-o fac atunci când am avut ce. Nici schimburile cu occidentul nu le-am avut interzise, căci mă laud că în 1987 avea deja un dulap de materiale primite din USA, Canada, Franța, Germania și Marea Britanie cu articole, reviste și studii primite de la autori din marile universități de acolo. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Ba mai mult, m-au admirat șefii mei, fie-le țărâna ușoară!
M-a intrigat azi că Jiji, cel care bate câmpii cât cuprinde se vaită că nu mai continuă cu dezvăluirea legată de modul în care a fost întors porcesul unui șef de partid. Ceea ce se știe, este că membrii completului de 5 trăiesc 4 dintre ei și aceștia vor cere dovezi, iar Jiji nu le are. E mai bine pentru el să facă acum pe misteriosul, pe insul căruia sistemul îi pune pumnul în gură.
Dacî în antichitate oamenii căutau explicații ale unor fenomene și le găseau în puterile zeilor, acum că știința a evoluat, astfel de explicații n-ar mai face rating și de aceea este arătat cu degetul un ceva nedefinit, căruia i se zice sistem. În mod normal, sistemul este format din oameni. Datorită faptului că masoneria cea mioritică a fost dusă în derizoriu, că securitatea nu mai există, a fost inventat un nou concept, acela de sistem care este:
- nevăzut;
- prezent peste tot;
- atotputernic;
- malefic;
- necruțător;
- influent;
- distructiv;
- organizat;
- eficient;
- productiv;
- nelimitat.
Acum, stupizenia cu alegerile din 2009 are la bază, bineînțeles, sistemul care a lucrat. Faptul că din 18 milioane de alegători nu au ieșit 90%, faptul că oamenii cu nas subțire au rămas acasă la un vin fiert și nu s-a creat un avantaj de 4 milioane de voturi în favoarea unui candidat, ca să nu se se uite lumea în oglindă și să-și vadă uriciunea și lașitatea, rămâne cu fruntea sus și arată cu degetul spre sistem.
Salariile sunt mizerabile din cauza sistemului.
Productivitatea muncii este groaznic de mică  din cauza sistemului.
Analfabetismul a atins cote alarmante  din cauza sistemului.
Se dau carnete de șoferi pe șpagă  din cauza sistemului.
Nu sunt autostrăzi  din cauza sistemului.
Se delapidează bani europeni  din cauza sistemului.
Tot ceea ce este mai nasol pe lumea aceasta se întâmplă  din cauza sistemului. Există posibilitatea de a identifica și pe hoți și pe puturoși și pe șmecheri, dar este muly mai drăgălaș să privin nu spre cer, ci în camerele de luat vederi din studiourile Tv și să folosim cuvântul sistem. Ni se umple gura și ne curg balele de plăcere orgasmică atunci când rostim acest cuvânt, căci el nu vine din enant, ci eaxct din ceea ce suntm noi, bieți muritori, care în superioritatea noastră știm cine este vinovatul generic.

(07 mai 2017)

Saturday, May 6, 2017

Non-calitățile muncitorului mioritic

Non-calitățile muncitorului mioritic se regăsesc în definirea acestuia, dar trebuie insistat pe unele dintre ele și anume:
- muncitorul mioritic este încrezut, crezând că este unic prin faptul simplu că nimeni nu-l trage de guler atunci când greșeșete, mai de jenă, mai de nevoie, mai din lipsă de tim;
- muncitorul mioritic  este arogant, privește pe toată lumea de sus, merge cu pieptul în față, iar dacă are o gtrusă de scule o ține ostentativ și o bălămbăne cu mâna la fiecare pas, pentru că nu este nimeni mai ceva ca el;
- muncitorul mioritic este încrezut este incult din faptul că nu a mers la școală, nu a citit nicio carte și nu acceptă discuții decât la nivelul pe care el îl impune;
- muncitorul mioritic este obraznic întrucât de când deschide gura vine numai și numai cu pretenții legate de propriul confort, de ritmul de lucru și de comportamentul clientului, comportament care trebuie să fie musai cu mănuși;
-muncitorul mioritic este leneș, lucru evidențiat prin dorința perpetuă de a se odihni și din faptul că el casă mult prea des, deși recunoaște că toată noaptea a dormit; mișcările lui sunt lente, la relanti cum se zice în cinematografie, cu multe elemente inutil dar spectaculoase, pentru a impresiona; pauzele dintre activități sunt și dese și foarte lungi.
Mai sunt și alte non-calități ale muncitorului mioritic, dar cel ce se înhăitează cu un astfel de specimen, este bine să le identifice pe propria-i piele, ca să nu mai repete niciodată o astfel de experiență tragi-comică pe undeva, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, dar mai ales prin atingerea de la buzunarul care se golește vertiginos.

Contra-performanțele muncitorului mioritic

Muncitorul mioritic zice că se pricepe la orice, dar:
- nu are scule cu care să-și ușureze munca;
- nu știe cu ce să înceapă;
- face numai mizerie în jurul lui;
- critică pe toți cei ce aui lucrat înaintea lui;
- se laudă mult prea mult;
- se accidenteazp din orice;
- cere ajutorul clientului pentru anumite operații;
- soluțiile lui sunt ilogice;
- strică materialele în scopuri fără nicio legătură cu lucrarea sa;
- cântă cu voce tare să se audă că cineva este prezent și chipurile se face că face ceva;
- merge de colo-colo ca musca fără cap neavând niciun rost anume;
- trece prin toate camerele cu molozul și mizeria tâtâș, fără vreo justificare;
- mai distruge câte ceva din lucrurile înconjurătoare prin manipulare neatentă;
- face pe deșteptul și crează situații majore de criză;
- nu face niciodată calcule, taie și rebutează;
- strică, încearcă să repare și nu mai face la loc ceea ce a stricat;
- face pe deșteptul și nu acceptă sugestiile nimănui;
- nivelul său de productivitate este execrabil;
- calitatea lucrărilor executate este de-a dreptul execrabilă;
- caută tot felul de tertipuri pentru a-și acoperi distrugerile;
- folosește o terminologie neadecvată;
- nepăsarea cu care sare peste etape necesare procesului;
- realizarea de economii exact acolo unde nu trebuie;
- nu stîpânește gama de operații și deschide multe fronturi de muncă;
- se încurcă în lucruri foarte simple și nu-și recunoaște nepriceperea.
Nu este de mirare că muncitprul mioritic a rămas singurel tot aici în spațiul mioritic, pentru că în Germania sau altundeva nu-și găsește loc în echipe nici de salahor pentru că:
- nu e disciplinat;
- nu știe să facă nimic;
- încurcă lumea.
Cine îl angajează este un temerar, ușor insconștient, care nu știe ce face și care își asumă riscuri teribile, mai ales că ceea ce urmează poartă un singur nume: dezastru. Costurile cu reparațiile sau cu corecțiile presupun de regulă demolarea  a tot ceea ce a făcut sau nefăcut muncitorul mioritic și reluarea de la zero, pentru ca lucrul să fie bine făcut.

(07 mai 2017)

Tuesday, May 2, 2017

Cine produce software la Ploiești?

Dacă tot se vorbește de contractele lui Sebastian GHIȚĂ cu instituții importante din Ro, se impune o analiză cât de cât serioasă a producției de software de la firmele acestuia. Gurile rele zic că Sebastian GHIȚĂ a avut 350 de contracte cu statul și că a obținut sute și sute de aceste contracte. Nu acest aspect este important, ci trebuie văzut cum se produce acest software pe care Sebastian GHIȚĂ l-a livrat acelor clienți. Să zicem că firmele lui Sebastian GHIȚĂ aveau 3.500 de angajați care lucrau efectiv pe dezvoltare de cod, adică programatori, analiști, testeri, designeri, ingineri de sistem, dezvoltatori de baze de date, ceea ce înseamnă că echipele lui Sebastian GHIȚĂ care lucrau în medie la un contract din cele 350 erau formate din 10 membri. Cine are curiozitatea să stea de forbă cu dezvoltatori autentici despre aplicații complexe cu caracter de unicat, va afla că o echipă de 10 este și insuficientă și însoțită de riscuri de a nu finaliza niciodată un proiect de complexitate medie, nu de mare complexitate, așa cum erau proiectele în care erau angrenate firmele lui Sebastian GHIȚĂ. Rezultă cu claritate că acele firme aveau și componente de dezvoltare de software, dar în principal erau specializate pe livrare de foftware făcut de alții, cu adaptări la cerințele utilizatorilor. Aceste produse software, făcute de alții:
- funcționează independent de dezvoltator;
- se instalează;
- se parametrizează;
- procesele de mentenanță sunt lejere;
- nu necesită specialiști de superclasă.
În contextul definit așa, lucrurile stau cu totul altfel, pentru că produsele software livrate, au caracteristica de reutilizare, ceea ce este dominanta a nenumărate firme de software de aici, nu numai de la PLoiești. Adică, au făcut un produs software foarte bun, pe care îl vând la mai mulți clienți care lucrează cu produsul, fără a fi nevoie să fie asistați de către dezvoltator. Produsul de evidență contabilă este unul, produsul de resurse umane, este altul. Deci, chestia cu secretele lui Sebastian GHIȚĂ și cu produsele unicat, sunt doar mituri. Un produs software complex și deosebit de performant se realizează cam în 2-3 ani de o echipă ce depășește 60 de superprogramatori, dar care au un management de super-calitate. Ori, nu-mi amintesc să fie nici pe malurile Dâmboviței nici pe Fluviul Dâmb un astfel de management implementat. Cine produce software la Ploiești? Este întrebarea care mă frământă de câteva luni bune, de când se vorbește pe la colțuri despre cele 350 de contracte ale lui GHIȚĂ. Nu prea cred că acest GHIȚĂ să fi făcut mare brânză în software, pentru că nu are el moacă de Bill GATES.
Hello! A auzit cineva de managementul total al calității și eu nu știu?

(03 mai 2017)

Sunday, April 16, 2017

De ce falimentează restaurantele?

Țara noastră este o economie de subproducție, adică tot ce se produce:
- de calitate,
- cu gust,
- la preț bun,
- când trebuie,
se vinde ca pâinea caldă.
Falimentele se explică numai prin:
- dispreț față de client;
- deteriorarea progresivă a calității;
- prețuri nesimțite;
- timpi de așteptare;
- aroganță;
- clientul este furat pe față;
- neprofesionalism;
- concurență nejustificată pe metru pătrat.
Am în mahala unspațiu care a falimentat în doi ani de nenumărate ori, unul fiind chiar al unei foste vedete Tv. 
Prima dată era restaurant care prepara raci de Dunăre. Taman când m-am pregătit sufletește, am intrat, avea de toate, numai raci, nu.
A doua oară, era acolo restaurant cu specific libanez și cartofii erau reîncăplziți, nu aveau iaurt cu mentă și salata de vinete avea cpji arse cât cuprinde.
A treia oară avea acolo vedeta ceva cu preparate tradiționale. Trecând pe acolo am văzut un nene care punea pe un grătar mititei și fleici. Avea șorțul atât de jegos. ămncât de afară fiind era să dau la boboci. N-am văzut acolo pe nimeni. Revelionul avea un preț de 6 stele, dar restaurantul e de mahala.
Acum este ceva cu specific indian și scrie că ei își rezervă dreptul de a-i selecta pe clienți. Despre ce clienți o fi vorba nu știu, că acolo toate mesele sunt goale.
Am constatat că acea clădire nu are noroc, pentru că norocuil îl dau oamenii, adică:
- mâncăruri proaspete;
- prețuri generoase;
- fripturi babane;
- personal curat;
o publicitate agresivă, dar cu creier;
- multe bonusuri;
- premii de fidelitate.
Să se vadă că măcar la început clientul este în mare avantaj, până se formează vadul. Chiar și La mama din Piața Decebal s-a închis, tot pe motiv de carențe grave și dacă cineva vrea, dezvolt subiectul, că am cu ce.
(16 aprilie 2017)
-

Friday, December 2, 2016

Reclamele care enervează

De la un timp observ o lipsă acută de imaginație în ceea ce privește realizarea de reclame. Apare tot timpul o reclamă atât de slabă că îți vine s-o iei la goană. Se referă la vânzarea de apartamente. Mai apare o reclamă în care oamenii sunt îndemnați să consume produse fabricate în Ro, dar pe toate canalele se arată că fasolea e de import, brânza e de import și toate brandurile sunt de fapt produse în late țări, cu materii prime din alte șări dar poartă în mod fals denumirile originale românești.
Sunt niște reclame stupide, lungi, banale, care nu spun nimic despre tot felul de unguente miraculoase. Niște inse și niște inși dublați cam ageamiu spun prin cîte au trecut și cum au fost rezolvați. 
Mai întâi, produsele bune se vând singure.
Produsele cărora li se face reclamă sunt de calitate îndoielnică.
Cel mult, un produs trebuie anunțat, nu pisălogit.
În reclamă, repetiția nu este mama învățării, ci tatăl enervării;
Eu nu agreez freclamele. De aceea nici nu le citesc. La mine un produs căruia i se face reclamă este un produs de calitate slabă și fără valoare. Nu se fac promoții decât la produse absolut de proastă calitate. Prețurile promoționale sunt hoții pe față. Credem că un dezvoltator rapace că se apucă el să facă pe generosul? Cât a umflat respectivul prețul ca să reducă cu 24.600 euro prețul, zicând că este în avantajul clientului... Niciodată! Credem că un comerciant care este în stare să bage mâna până la cot în buzunarul clientului devine dintr-o dată un darnic? Niciodată!
Nu cred că este cineva care să spună că așteaptă cu sufletul la gură să se întrerupă un film pentru a privi reclamele, căci scopul vieții sale este să savureze ceea ce acestea prezintă. Adică să trăiască prin reclame, să meargă imdeiat în magazine și să cumpere ceea ce reclamele indică. Adică să fie dependent de reclame, să fie sclavul reclamelor de la tv, din ziare sau de marginea drumurilor. S-a întrebat cineva  de ce sunt așa de multe accidente de mașini în Ro? Răspunsul este simpșlu: lumea în loc să conducă mașini, motociclete sau căruțe, citește reclamele de pe panourile instalate pe marginea drumurilor.
Reclamele nu spun  prea multe lucruri. Reclamele nu au conținut atractiv. Reclamele sunt plictisitoare. Reclamele sunt prea lungi. Reclamele nu redau fapre reale. Reclamele sunt prea complicate. Reclamele enervează. O singură reclamă am văzut care dura doar câteva secunde. Era o reclamă pentru motocicleta Harley-Davidson. Doi bătrânei fac niște mișcări miraculoase, se metamorfozează în doi tineri care trag o prelată ce reprezenta o mașină și apare motocicleta pe care o încalecă și pleacă. Superb! În comparație cu textele în care suntem anunțați că am auzit bine că un produs de 1000 de lei a fost redus miraculos la 999,99 le, făcându-ni-se o mare favoare. Mă gândesc și la aiureala cu comandați acum că stocul este limitat, reclamă ce durează de doi ani.
Vai cât de slabă este piața de advertising, neamule!

(03 decembrie 2016)

Thursday, June 9, 2016

51%

Legea conform căreia pe rafturile magazinelor mari este obligatoriu să se găsească peste 51% produse românești mă duce cu gândul la ceea ce era înainte de 1989, adică:

  • cartofi cu pământ;
  • roșii bătute de mană;
  • vinete pipernicite;
  • castraveti striviți;
  • mere pătate;
  • struguri putrezi;
  • căpșune borșite;
  • adică marfă de cea mai proastă calitate.
Acest mod brutal de intervenție a statului va duce la:


  • creșteri aberante de prețuri;
  • imposibilitatea gestionării calității;
  • înflorirea falsurilor;
  • foamete;
  • introducerea de cartele;
  • noncalitate;
  • monopoluri;
  • stagnarea agriculturii.
Este cunoscut ca de pe câteva hectare de vie de la Bohotin producătorii hoți de vinuri scot milioane de sticle cu falsuri.

Este cunoscut că vânzătorii de brânză telemea spun că totul este de Sibiu fără a fi.
Este cunoscut că producătorii autohtoni vand ca dulceață de direșe amare, dulceață de cireșe colorate și amărâte ertificial.
Este cea mai proastă soluție care s-a dat, în loc să se dea subvenții care să-i ajute pe producători să se dezvolte, să intre în piață de la egal la egal, dar care să fie mai buni, fiind ajutați de distanțele de la producție către rafturile marketurilor.
Din momentul în care va opera legea, va dispare legea economică a reglării preturilor prin cerere și ofertă. Dacă magazinul are 100 pachete de unt și se vinde untul românesc, adică cele 51 de pachete, untul străin trebuie să dispară că marketul încalcă legea. Dacă se strică raportul marketul trebuie să retragă untul străin pentru ca la raft să se găsească untul în proporție 51% romanesc, 49% străin. Se va ajunge ca în magazii să se găsească unt de import, populația să nu aibă posibilitatea de a-l cumpăra atât timp cât nu vine unt autohton.

(09 iunie 2016)

Sunday, May 29, 2016

Criza de subproducție

La o populație de 20 de milioane de locuitori în condițiile în care numărul de pensionari este de peste 5 milioane, la care se adaugă persoanele care prin forța lucrurilor nu au capacitatea de a produce, rezultă cu claritate că numai undeva la 7 milioane fac ceva, adică unii produc efectiv, alții lucrază puțintel și alții mișcă oarece de colo colo, făcându-se că fac ceva. Rezultă că undeva la 13 milioane de persoane sunt consumatori fără a mișca un pai, adică fără a face ceva în sensul de agricultură, ceva în industrie, ceva în prestări de servicii sau ceva acolo, un oarece, deși magazinele sunt pline de tot felul de produse. Numai că din 100 de produse, luate la nimereală, cam 80 nu sunt produse aici, adică sunt din import. Rezultă cu claritate că economia acestei țări este economie de subproducție, adică necesarul de produse al populației este cu mult mai mare decât se produce aici, el fiind acoperit și depășit de importuri. Este clar că:

  • orice s-ar produce aici este vandabil dacă este de calitate;
  • oricât s-ar produce aici nu ar acoperi necesarul;
  • oriunde s-ar produce și oriunde s-ar desface tot mai este loc.
Numai produsele ;i serviciile de calitate sunt cele care vor contribui la reducerea nivelului de subproducție de la noi.
Se știe că:
  • un zugrav care face zugrăveli de calitate rezistă în piață;
  • un cofetar care face torturi de calitate rezistă în piață;
  • un instalator care face reparații  de calitate rezistă în piață;
  • un brutar care face pâine după rețete tradiționale și de calitate rezistă în piață;
  • un bucătar care face preparate de calitate rezistă în piață;
  • un mecanic auto care face reparațiide calitate rezistă în piață;
  • un frizer care face tusnori asa cum cere clientul și de calitate rezistă în piață.
orice altă abordare este în afara succesului. Vor trebui să treacă vreo 30 de ani până se va curăța piața de șmecheii care trișează:
  • dând rasol;
  • furând la cântar;
  • înlocuind rețetele;
  • diminuînd calitatea;
  • umflând prețurile;
  • subsituind produse cu surogate;
  • nerespecând procedurile;
  • folosind înlocuitori de proastă calitate.
Cei ce vor veni vor înțelege că numai cu muncă vor rezista și vor avea clienți fideli care recunosc calitatea și plătesc pentru aceasta.

(29 mai 2016)