Showing posts with label William MANCHESTER. Show all posts
Showing posts with label William MANCHESTER. Show all posts

Tuesday, July 16, 2024

Morții nu vorbesc

Lee Harvey OSWALD este cel care l-a împușcat pe data de 22 noiembrie 1963 în Dallas, pe președintele USA, John Fitzgerald KENNEDY. La rândul său, Lee Harvey OSWALD a fost împușcat mortal pe data de 24 noiembrie 1963 de către Jack Leon RUBY. Lee Harvey OSWALD avea 24 de ani. În anul 1968 la Editura Politică a apărut cartea de 910 pagini intitulată Moartea unui președinte scrisă de William MANCHESTER și cititorul va vedea în paginile acelei cărți câte morți suspecte s-au produs în jurul evenimentului și câte întrebări fără răspuns dăinuie peste timp, legate de acest asasinat. S-a zis că documentele vor fi desecretizate peste 50 de ani și când a venit sorocul, s-a luat decizia ca desecretizarea să se producă peste alți 50 de ani.
Thomas Matthew CROOKS este cel care a încercat în data de 14 iulie 2024 să-l asasineze pe Donald TRUMP în moment ce vorbea la un miting electoral în Pennsylvania. Atentatorul Thomas Matthew CROOKS avea vârsta de 20 de ani. Atentatorul a fost ucis de un lunetist din dispozitivul de securitate al serviciilor secrete.
Atât Lee Harvey OSWALD, asasinul lui John Fitzgerald KENNEDY, cât și atentatorul Thomas Matthew CROOKS al lui Donald TRUMP au fost uciși. Morții nu mai vorbesc și în acest fel duc cu ei în mormânt secretul legat de asasinat, respectiv, de tentativa de asasinat.
Cine crede că lucrurile sunt simple, face o mare greșeală. Numai faptul că documentele privind moartea președintelui John Fitzgerald KENNEDY vor fi desecretizate peste 100 de ani, arată că acel asasinat a fost un eveniment extrem de complex, cum la fel de complexă este și tentativa de asasinat a fostului președinte Donald TRUMP, iar Atât Lee Harvey OSWALD și Thomas Matthew CROOKS, nu sunt niște ființe oarecare, care țineau în mâini niște arme și punct. Morți fiind, nici Thomas Matthew CROOKS și nici Lee Harvey OSWALD nu mai au cum să vorbească, pentru a descâlci lungul drum care i-a dus până la momentul când au apăsat pe trăgaci și au lovit țintele, cu niveluri de precizie diferite. Morții tac. Dacă ar vorbi, cu siguranță am fi cutremurați.


(17 iulie 2024)

Wednesday, November 22, 2023

22 noiembrie 1963

Eram elev de liceu și aveam un paparat de radio ENESCU 3 și îmi plăcea să ascult seară de seară la acel aparat de radio muzică de operă, căci pe postul de radio București 3 se transmiteau astfel de programe. Eram singur în bucătărie și ascultam liniștit, când programul s-a întrerupt și s-a anunțat că președintele USA, John Fitzgerald KENNEDY a fost asasinat la Dallas în Texas. Era într-o zi de vineri. Știu că ai mei se pregăteau de nunta surorii mele, căci anunțul era decalat de fusul orar de 7 ore față de momentul producerii tragediei.
Nu trecuseră multe zile de când murise Edith PIAFF pe 10 octombrie 1963 și Jean COCTEAU pe 11 octombrie 1963 și acum venea teribila veste a împușcării lui J.F. K. Au urmat o succesiune de evenimente tragice care au ridicat și mai multe semne de întrebare legate de această tragică moarte, dar s-a zis că peste 50 de ani vor fi desecretizate documente, lucru care în anul 2013 nu s-a produs.
La noi a fost publicat un masiv volum de 910 pagini intitulat Moartea unui președinte avându-l autor pe William MANCHESTER, în anul 1968 la Editura Politică, pe care am cumpărat-o și am citit-o, dar care conținea atât de multe coincidențe mai ales legate de morți suspecte ale unor persoane, încât misterul s-a adâncit și mai mult. Am apreciat munca și seriozitatea autorului de a se documenta, dat tot timpul am considerat că el știa cu mult mai multe decât a scris, dar echilibrul cărții era legat de viața sa la care cred că ținea foarte mult.
Concluzie: să nu ne mirăm deloc de misterele în care ne afundăm în ceea ce privește problemele de la Revoluția din 22 Decembrie 1989.

(22 noiembrie 2023)