Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu, Dumitru Nicolae, Mugurel Florescu, Emil Dumitrescu, Cazemir Benedict Ionescu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, Matei Drella, Vasile Dobrinoiu, Petre Peter, sunt numele celor care apar în dosarul mineriadei din iunie 1990.
Fiind la o vârstă la care știan ce se întâmplă și înțelegeam derularea evenimentelor, am considerat mineriada din 1990 ca pe o acțiune de o gravitate maximă, disproporționată în raport cu ceea ce se întâmpla ca proces democratic în întreaga șară, proces ireversibil, dacă este să se vorbească de traiectoria spre democrație a țării. Întâmplarea a făcut ca în dimineața cu pricina să mă tund li să plec spre ASE cu metroul tuns, bărbierit și îmbrăcat cu cămașă și cu pantaloni, nu cu blugi, pentru că aveam niște activități cu studenții. Sunt sigur că dacă eram îmbrăcat altfel și aș fi avut părul cu mult mai amre decât îl aveam când am ieșit de la gura metroului, aș fi încasat-o fără doar și poate. Minerii au făcut prăpăd, dar acolo la metrou erau și mulți alții care-i întărâtau pe mineri. Am văzut cu ochii mei grupuri de bucureșteni care împingeau către ghioagele minerilor oameni tineri, dar puțin mai modern îmbrăcați sau cu coafuri nestandard, așa cum ne învășasem în anii comunismului.
A doua zi, era s-o pățesc din nou, având proasta inspirație să vin la ASE cu mașina mea, un ARO 244D. Eram cu o colegă, tot bercenară și ea, ne îndreptam spre casă. Am fost direcționați s-o luăm pe o variantă paralelă cu bulevardul Magheru. Era ora prânzului și zburau bucăți de piatră cubică spre un autobuz parcat în spatele Naționalului. A zburat un cub de bazalt prin fața geamului mașinii mele. M-am speriat și norocul meu a fost că era un bloc mai retras și am avut loc să întorc. Am plecat de acolo. Ce am văzut la TVRL m-a uimit și m-a mâhnit. Dar am mulțumit Cerului că am ajuns teafăr acasă. Atunci am luat hotărârea ca niciunul dintre copiii mei să fie departe de o astfel de democrație, care numai democrație nu este.
Au urmat și alte grozăvii și după 1996 au început să înmugurească sâmburii dreptății. Iată că acum după atîțea ani este deschis dosarul mineriadei din 1990, la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Noi avem o vorbă: toate la vremea lor. Mai avem o vorbă: mai bine mai târziu, decât niciodată. Acum de pe margine se discută orice și oricum. Îmi aduc aminte de vorbele grele spuse la televizor în 22 iunie 2011, fără a lua în considerare complexitatea momentului și riscurile teribile care pândeau șara în acel sfârșit de an 1947. Nici acum nu trebuie o tratare simplistă, pentru că ascultând numai o parte, aceasta are adevărul ei. Cealaltă parte are și ea adevărul ei. Justișia este dreaptă dacă și numai dacă din cele două adevăruri, construiește acel adevăr, adevărul adevăratei și dreptei judecîți. Aștept. Nu mi-am pierdut nici răbdarea și nici speranța. Azi este ajunul Crăciunului. Într-o zi de Crăciun au fost împușcați soții Ceușescu. Precis sunt niște semne rele care vin din trecut și ne urmăresc insistent.
(23 decembrie 2016)
No comments:
Post a Comment