Dictatura proștilor încrezuți

Când comunismul a venit pe tancurile rusești, primul lucru care s-a produs a fost eliminarea elitelor intelectuale din societate, prin îngrămădirea acestora în pușcăriile comuniste sau prin trimiterea lor la canalul Dunăre-Marea Neagră și la stuf  în delta Dunării. Au fost luați de la coada vacii sau din bordeie tineri cu origini sociale sănătoase și puși să conducă fabricile naționalizate, sfaturile populare și noile colhozuri, fără a fi școliți în vreun fel, crezându-se că originea socială și puritatea lor ca indivizi neinfluențați de ideologia burgheză, sunt suficiente. 

Între timp s-a dovedit că nu este așa și s-a procedat rapid la școlirea unei noi generații prin:

- facultăți de scurtă durată, pe puncte,

- cursuri la universități din URSS,

- facultăți și doctorate fără a avea liceu,

- conduceri de doctorate fără a fi doctor.

Pierderile au fost imense și chiar și acum, la peste 75 de ani de la instaurarea regimului comunist se resimt marile erori făcute atunci la început, căci proverbul prostul dacă nu e fudul, nu e prost destul s-a aplicat în vremurile de demult cu insistență, iar umilințele la acre erau supuși intelectualii adevărați în perioada de început a comunismului sunt imposibil de descris în cuvinte. Dictatura proștilor și-a spus cuvântul atât timp cât poetul A. TOMA era considerat mai mare decât Mihail EMINESCU, când articolul Poezia putrefacției și putrefacția poeziei apărut în Scânteia a determinat scoaterea lui Tudor ARGHEZI din literatură, iar refuzul ca atelierul lui BRÂNCUȘI să ajungă la București a pus capac la toate. Nu spun nimic de felul în care arată resturile din casa originală a lui BRÂNCUȘI de la Hobița și nici aventura bojdeucii lui CREANGĂ din Iași.



(07 decembrie 2023)

Despre rezumatele literare pentru admitere și bac

Pe un post de televiziune unde se face școală online sau se dau consultații online la matematică, la fizică și la literatură, am urmărit-o pe o tanti care citea de pe prompter un rezumat literar, de nu se mai oprea și le zicea acea tanti de mă minunam cum de știa ea așa de multe, deși nu discutase nicio secundă cu autorul operei literare analizate, căci acela era dus în lumea umbrelor de zeci și zeci de ani.

În opinia mea, analiza literară este un fals, dacă se pornește din start cu ideea că scriitorul a zis sau scriitorul s-a gândit că sau scriitorul și-a imaginat că. Realitatea este că autorul rezumatului crede că sau presupune că sau se gândește că scriitorul a dorit să spună cutare și cutare chestie.

Din moment ce nu există un articol sau un interviu luat vreodată scriitorului în care acesta să spună cu subiect și predicat că el în opera X s-a gândit la cutare și cutare aspect, totul sunt numai presupuneri ale celui ce face analiza literară și respectivul trebuie să și le asume, adică să spună în clar că sunt presupunerile lui.

Eu, dacă aș citi catrenul lui Păstorel TEODOREANU referitor la scriitorii care s-au apucat să laude realizările noii democrații instaurate cu șenilele tancurilor sovietice, catrenul care sună așa:

În era nouă începută

C-c-ții scriu în loc să pută,

Iar scriitorii adevărați,

Sunt dați afară de c-c-ți.

aș scrie rezumatul cam așa: Catrenul scris de Păstorel TEODOREANU redă o realitate cruntă din literatura românească de după anul 1947, când la cârma breslei scriitorilor au venit scriitori comuniști și întreaga literatură a fost obligată să redea realizările muncitorilor din uzine, munca țăranilor din cooperativele agricole de producție și lupta comuniștilor împotriva reprezentanților burgheziei și moșierimii care se împotriveau instaurării noii orânduiri socialiste la noi în țară. Scriitori precum Mihai BENIUC, Veronica PORUMBACU, Maria BANUȘ, Dan DEȘLIU, V. Em. GĂLAN, Lucia DEMETRIUS, Marin PREDA, A. TOMA, Nicolae LABIȘ, prin ceea ce au publicat ilustrează că au înțeles care este linia partidului trasată literaturii. Scriitori mari precum Lucian BLAGA, Tudor ARGHEZI, Hortensia PAPADAD BENGESCU, Ion BARBU, Ionel TEODOREANU, au fost scoși din literatură, pe motiv că nu corespundeau noilor cerințe impuse de partid pentru educarea maselor prin literatură. Catrenul, reflectă, în opinia mea schimbul brutal făcut de partid, prin înlocuirea talentelor reale ale unor scriitori, cu o generație de scriitori puși să servească partidul, prin scrisul lor militant, partinic, fiind bine plătiți pentru producțiile lor și oferindu-li-se premii substanțiale și onoruri de către statul bolșevic.

Eu am făcut analiza literară, așa cum am gândit-o eu, fără să spun o clipă că poetul Păstorel TEODOREANU a vrut să spună cutare și cutare, căci eu nu am stat de vorbă cu el, ci doar ceea ce am înțeles eu din acel catren, în contextul în care el a fost scris. Din punctul meu de vedere, catrenul a sintetizat o realitate, a schimbului de generații de scriitori. Pe de o parte au fost înlăturați titani ai literaturii și pe de altă parte au fost introduși la grămadă scriitori care de pe poziția de slugi ai noului regim, să servească prin scrisul lor, bine plătiți fiind, partidul în general, pe conducătorii lui în special.


(07 iunie 2023) 

Anticomunistul Păstorel TEODOREANU

Scriitorimea românească a fost formată în proporție de 99,99% din:
- lingăi,
- profitori,
- pupincuriști,
-  ariviști,
- netalentați,
- agramați,
- slugi,
- borfași,
- proști.
Ca să vorbim de anticomunism printre cei care alcătuiau breasla scriitorilor este un fel de erezie, căci la câte facilități oferea partidul comunist acestora pentru a-i fi trompete, cam nimeni nu rezista tentației și puneau botul la cașcaval.
Scriitorii primeau premiul de stat cu care își cumpărau o casă de cărămidă cu patru camere.
Scriitorii aveau case de vacanță la munte și la mare.
Scriitorii mergeau la Uniunea scriitorilor și ridicau bani după bunul lor plac.
Scriitorii erau primiți cu onoruri la partid, dacă dovedeau loialitate.
Scriitorii își publicau așa-zisele lor opere în care cântau partidul în tiraje amețitoare.

Totuși a fost un poet anticomunist și aici mă refer la Păstorel TEODOREANU, epigramist care a trăin în intervalul 30 iulie 1894 și 17 martie 1964. Ca zodie era LEU. Și eu sunt tot LEU. Voi exemplifica numai cu două epigrame scrise de Păstorel TEODOREANU pentru a dovedi că el era un scriitor anticomunist.

În era nouă începută,

Căcații scriu, în loc să pută.

Erau justificate aceste două versuri căci în anii 50 ai obsedantului deceniu, prea mulți scriitor publicau sub-producții literare, iar partidul îi folosea pentru a intoxica masele și a hrăni cu ele lupta de clasă.

O epigramă scrisă de Păstorel TEODOREANU este  următoarea:

De ziua ta Staline,

Eu m-am așezat pe vine

Și ce se afl-acum sub mine,

Este numai pentru tine.

Eu am trăit în perioada comunistă și știu cam de la 6 ani ai mei ce a însemnat comunismul pentru familia mea, pentru vecinii mei și mai târziu pentru mine, când a intra în CAP cu un petec de pământ, părinții mei erau amenințați cu exmatricularea mea și a sorei mele din școală, de față fiind un preot comunist care slujea la biserica din mahalaua noastră și care i-a convins pe părinți să semneze adeziunea.

Păstorel TEODOREANU nu-i ierta nici pe poeții slugoi, cu nume și prenume:

Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică,
Dar mărturisirea-ţi clară,
Din Gazeta Literară,
Dovedeşte elocvent
Că în chestia matale
Cu-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!

când Veronica PORUMBACU a scris versul:

O, Europă, te simt în mine! Te simt adânc în mine!

Cred că Păstorel TEODOREANU a mai scris și alte epigrame cu iz anticomunist, dar nu le știu eu. Cine are curiozitatea, să intre pe Internet și probabil va găsi tot ceea ce dorește, darsă aibă răbdare, căci Internetul este doldora de informație.


(18 ianuarie 2023)

Slugi, cârcotași, trepăduși, milogi și tot ceea ce e mai nasol

Orice societate are gunoaiele ei. Așa că nici comunismul nu a fost scutit de prezența unor indivizi care în numele unor idealuri mărețe, care de fapt erau cu totul altceva, se ascundeau interese mărunte, frica de a pierde privilegii, dorința de a câștiga ușor prin vânzarea talentului ca pe o marfă de tarabă.
Am văzut cum se întreceau unii în a-și arăta atașamentul față de valorile comuniste, față de un iubit conducător. Erau gesturi necerute, dar făcute pentru a ieși în evidență ca mai devreme sau mai târziu să vină și avantajele de ordin material, în primul rând.

Au apărut trompetele noii societăți, care se întreceau între ele în a oferi producții cu care partidul comunist manipula masele.

Scriitorii cântau partidul, clasa muncitoare, țărănimea muncitoare, viața înfloritoare, munca în uzine, hărnicia pe ogoarele înfrățite.

Pictorii expuneau tablouri cu industria siderurgică, profiluri de sondori, de strungari, peisaje cu tractoare care ară pământul de la CAP, adunări de partid. 

Sculptorii expuneau statui cu femei zidărițe, cu furnaliști, cu aviatori, cu soldați încleștați în lupte, busturi cu scriitori comuniști, cu conducători comuniști.

Arhitecții au proiectat Monumentul eroilor pentru victoria socialismului din parcul Libertății, eroi pe care revoluționarii i-au dezgropat și locurile rămase libere își așteaptă ocupanții, ca o altă revoluție să. 

Arta cu tendință, realismul socialist a scos la iveală o altă ierarhizare a valorilor. 

Scriitorul Alexandru SAHIA se învăța în manuale.

Poetul Teodor NECULUȚĂ era recitat la serbări.

Poetul A. TOMA era socotit de CĂLINESCU, mai mare decât EMINESCU.

Mihai BENIUC se tipărea singur în ediție liliput.

Compozitorii se întreceau în a compune cântece despre partid.

Imnul de stat cu muzica scrisă de Matei SOCOR și versurile scrise de Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU aveau versuri precum:

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Prin anul 2009 la Bruxelles în acel oraș al miniaturilor la pavilionul țării noastre încă se mai auzea acest imn, căci armata de reprezentanți ai noștri acolo nu au catadicsit să facă schimbarea necesară. Am trimis un fax la MAE. Nu știu dacă s-a făcut ceva sau nu că nu am mai fost pe acolo deși în Bruxelles am mai fost de vreo 15 ori de atunci.

Voi continua în zilele următoare cu prezentarea unor mostre de cum nu trebuie să se poarte cineva care are talent pentru a nu se face de râs în fața istoriei.


(03 februarie 2022)

Un cântec din folclorul nou: Mulți mă-ntreabă de ce cânt

Unde merg și orice fac,
Îmi iau cântecul ortac,
Și-l îngân la deal, la vale,
C-am ieșit la dreaptă cale,
Partidul nostru iubit,
Cântecul mi l-a-nflorit,
Că ne merge mult și bine,
Și ne poartă spre lumină,
Trandafir verde-n ferești,
Cântec drag cu mine ești,
Ca arcușul cu vioara
Și floarea cu primăvara,
Frunză legănată-n vânt,
Mulți mă-ntreabă de ce cânt,
Cui mă-ntreabă, așa i-oi spune,
Că trăiesc în vremuri bune,
Și partidul drag mi-a dat,
Trai și cântec minunat.

Acum este foarte ușor de arătat cu degetul fie spre interpreții acestui cântec, fie spre cei care au adaptat versurile să se potrivească melodiei, dar să cugetăm cum erau atunci vremurile. Să vedem cine ar fi îndrăznit să se ridice să se opună unui activist venit de la centru, în pixul căruia stătea ascensiunea sau prăbușirea fiecăruia dintre noi. Să vedem care dintre interpreții ansamblurilor plătite de la stat ar fi îndrăznit să refuze să cânte când partidul îi cerea. oamenii erau așa de speriați și de temători, încât, cu riscuri imense căutau să opună rezistență venind cu 9 piese de folclor tradițional de excepție și o piesă dedicată partidului. Unii considerau că așa vor reuși să facă să supraviețuiască tezaurul folcloric autentic. Nu iau în brațe pe nimeni, dar nu există o explicație pentru autorii celor 24 Km de dosare și  pentru cei 5.000.000 de turnători ai securității. Era o astfel de atmosferă încât politicul călărea arta cu eficiență maximă, căci poeții erau plătiți după intensitatea cu care cântau partidul, țara, poporul, realizările comunismului. Așa au fost publicați poeții Mihai BENIUC, Maria BANUȘ, Marcel BRESLAȘU, A. TOMA, Dan DEȘLIU și mulți, chiar îngrozitor de mulți alții.

(18 decembrie 2021)

365 împotriva României: A. TOMA poetul gâdilat la orgoliu

În monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini și până în prezent, istoricul criticul și romancierul George CĂLINESCU îi rezervă lui A. TOMA câteva rânduri deloc speciale, iar eu zic că și așa erau prea mult. Ca același George CĂLINESCU, zic gurile rele, să-i spună câtțiva ani mai târziu sub cupola Academiei RPR ceva de genul: dumenata ești mai amre ca EMINESCU. Eu nu prea cred, pentru că George CĂLINESCU nu avea cum să încurce în asemenea hal borcanele încât să facă o comparație indecentă, hazardată și halucinantă ca acesta.

A. TOMA era un poețel care după ce au venit comuniștii la putere a văzut de unde se mănâncă o halcă bună și o felie pe măsură de cașcaval. El era tipărit și recitat de toată lumea. Numele de A. TOMA era foarte ușor de zis după titlul oricărei poezi. În școală pe primele pagini erau poeziile lui A. TOMA de un simplism revoltător, dar bune pentru clasa muncitoare, căci foloseau cuvinte comune, nema metafore, nema hiperbole, nema nimic, ci o înșiruire aiuritoare de vorbe despre munca, bucurie și optimismul muncitorilor și muncitoarelor, dar și ceva despre lupta grea a comuniștilor în ilegalitate. Orice încercare a mea de a citi din ce a scris A. TOMA este sortită eșecului căci acest poet nu-mi spune nimic, cum nu mi-a spus nimic în copilărie, deși chestia cu mi-e foame și mi-e frig îmi venea în minte ori de câte ori tremuram de frig în apartament pe vremea lui CEAUȘESCU. Nu mai era un vers, ci era o realitate transferată peste ani de doi inși. Unul a pus frână valorilor autentice, iar cel de al doilea a pus frână bunăstării poporului și așa oropsit doar din faptul că timpul trecea peste el.

(15 iulie 2018)

Comuniștii și literatura

Comuniștii au folosit literatura ca instrument de luptă și de propagandă cu mult mai eficient decât ne-am imagina. Faptul că au instituit Premiul de stat care valora cât o casă mare de 4 camere cu tot ce trebuie la curte, spune mult. Se acorda celor care scriau poezie și proză militantă. Erau poezi simple, primitive chiar care se memorau ușor și textele în proză erau schematice cu eroul comunist care lupta și lupta până la epuizare. Au fost mulți scriitori care au scris în acele vremuri despre comunism, despre Stalin, despre lupta de clasă, despre colectivizare și despre viața nouă. A. TOMA, Dan DEȘLIU, Mihai BENIUC, Veronica PORUMBACU, Maria BANUȘ sunt doar câțiva trompetiști ai vremurilor așa-zise noi.

Cine are curiozitatea să citească dar să și asculte imnul de stat al RPR va vedea unde se ajunsese. Și poetul Dan DUȚESCU, dar și chiar Adrian PĂUNESCU au scris poezii dedicate lui CEAUȘESCU, iar Corneliu Vadim TUDOR a dedicat o poezie în vers a la Vasile ALECSANDRI lui Elena CEAUȘESCU.

Ce nu le convenea comuniștilor, rădeau fără cruțare. Așa au fost scoși din literatură MAIORESCU, ARGHEZI, BLAGA.  În acele vremuri, dacă ceva era în neregulă cu o carte care totuși trecea de cenzura lui DULEA, era topită pur și simplu și nici trecută la pierderi nu era, căci ideologia partidului trebuie să meargă pe linia ei. Îmi era și milă cum poeți care făceau rimă din zid și partid acum fac pe anticomuniștii, sau critici care-l pupau în fund pe CEAUȘESCU au zis că acesta i-a oprimat. Stau mărturie volumele omagiale scoase de Uniunea Scriitorilor.

Uneori mi se făcea și milă de unii dintre scriitorii care după 1989 se băteau cu cărămida în piept de cât de anticomuniști au fost ei, deși își publicaseră cărțile în BPT în zeci de mii de exemplare.

Comuniștii  au făcut din literatură un instrument eficient de propagandă. Toată lumea trebuia să știe poezii despre patrie și partid. Scriitorii emanau texte la întrecere căci erau bine plătiți ca trompetiști ai noii orânduiri. Ion CRISTOIU începuse înainte de Revoluție o carte despre prolectultism și obsedantul deceniu. Sunt sigur că el ar fi fost un mare istoric și critic literar dacă nu se dedica trup și suflet jurnalisticii.

(04 septembrie 2017)