Soluție aiuritoare la o grea problemă cu riscuri adevărate

Așa cum era de așteptat, la o problemă extrem de grea cum este cea din domeniul medical, unde există nenumărate riscuri, soluția este aiuritoare.
Dacă un pacient a decedat și rudele dau în judecată spitalul, soluția favorabilă petenților, existentă în ziua de azi este ca spitalul să plătească daune de zeci sau chiar de sute de mii de euro. Dacă privim problema la rece, este corect ca să fie plătite despăgubiri morale, dacă am privi spitalul ca o entitate care fabrică bani. În realitate, spitalul este o entitate care primește bani de la stat din buget și dacă are acolo un capitol privind despăgubiri către păgubiți, trebuie să înțelegem că nici bugetul nu este o fabrică de bani, ci banii sunt strîânși de la cetățeni prin taxe și impozite.
În opinia mea, trebuie să existe alte mecanisme pentru a soluționa problema, astfel încât plata despăgubirilor să nu mai apară ca element direct din bugetul de stat.
În opinia mea, fiecare cetățean trebiue să aibă o asigurare care să acopere tot felul de riscuri și cetățeanul trebuie să plătească periodic sume de bani la societatea de asigurări, iar în cazul apariției unei situații extreme, între persoanele petente și spital apare societatea de asigurări. Desigur, tot personalul spitalului trebuie să aibă asigurări, căci infecțiile nozocomiale au rădăcini în activitatea necorespunzătoare a unor persoane cu nume și prenume. Dacă apare o situație de mal praxis, nu a venit cineva din afara spitalului să genereze respectiva situație, ci există persoane cu nume și prenume implicate. Este clar că societățile de asigurări vor plăti despăgubirile, dar după aceea, ele își vor recupera prejudiciul de pe cei responsabili, căci întotdeauna vor exista un nene sau o tanti de care depinde situația ce a generat prejudiciul
În ziua de azi, se merge după principiul prinde orbul scoate-o ochii. Ceea ce nu este normal și ține sistemul de sănătate în loc. Existența unui sistem de asigurări bine pus la punct, are puterea de a responsabiliza toate părțile. Nu mai suntem în comunism, când funcționau principii precum:
- unul pentru toți și toți pentru unu,
- de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi,
- nu poți, te ajutăm, nu vrei te obligăm.
Acum noi trebuie să vedem că din banii plătiți de noi ca texe și impozite, se construiesc spitale, se construiesc autostrăzi, este stimulată excelența, nu se plătesc oalele sparte de alții.

(19 decembrie 2025)

Cui se adresează politicile sociale?

În mod normal, politicile sociale, ar trebui să se adreseze oamenilor care au anumite nevoi. Programul EURO 200 destinat achiziției de calculatoare pentru elevi ar trebui să se adreseze sprijinirii elevilor pentru a-și achiziționa cu cei 200 de EURO de la stat, un calculator. În realitate, acei 200 de EURO sunt un balon de oxigen pentru firmele care vând calculatoare căci vor vinde peste 30.000 de calculatoare, la preț cu mult mai mare de 200 de EURO. Programul voucher pentru concedii este destinat miluirii unităților din sectorul HORECA, căc i oamenii vor merge în concedii la prețuri majorate artificial exact cu ceea ce statul a dat prin voucher, fără ca unitățile din HORECA să miște un deget. Nici masa sănătoasă oferită elevilor nu este adresată acestora, din moment ce elevii s-au îmbolnăvit de toxiinfecții alimentare sau au primit biscuiți cu furnici și cornuri mucegăite. Acest program este făcut pentru unitățile comerciale dedicate să câștige licitații și să se așeze la robinetul banului public pentru a face profituri oneroase, fără muncă.
În concluzie, fără niște reguli precise și fără corectitudinea derulării licitațiilor, toate programele sociale vor fi compromise și ceea ce se anunța ca o măsură nobilă, se va transforma doar într-un mod sigur de a se face profituri prin ne-muncă de către cei care au pile sau relații care să le permită accesul la contractele de furnizare de bunuri și servicii, căci profiturile uriașe se obțin numai din hoții la drumul mare.


(27 septembrie 2024)

Statistica matematică trebuie să facă lumină în spitalul Sf. PANTELIMON!

Acum peste 40 de ani, Dumnezeu a vrut să am șansa să colaborez cu o echipă de cercetare formată din medici de la Institututl de Ftiziologie, prilej cu care mi-am dat seama că medicii sunt deținătorii unor baze de date de cea mai bună calitate, din toate punctele de vedere.
La vremea aceea se făcea un studiu asupra formelor rotunde și s-a ajuns fără un efort foarte mare să se prelucreze un lot format din 16.000 de înregistrări, toate datele fiind supuse unor teste statistice care să permită concluzii neafectate de erori. La vremea respectivă am folosit mai multe pachete de programe statistice și aici voi enumera VERONICA, EMI, dar și software SSP de la IBM.

Sunt extrem de surprins și de puțin plăcut impresionat că acum în anul 2024, la peste 40 de ani de perioada la care eu am efectuat prelucrări de date din domeniul medical, folosind tehnicile și metodele de atunci, bazate pe utilizarea de cartele perforrate, în secunda a doua a apariției scandalului morților suspecte de la spitalul Sf. PANTELIMON, cercetători adevărați nu au trecut la treabă, adică:

- să preia date legate de dinamica evenimentelor de la ATI,

- să folosească software specializat,

- să procedeze la verificarea de seturi de ipoteze,

- să tragă concluzii fundamentate științific,

- să sprijine actul de justiție folosind metode cantitative,

- să elimine abordările empirice, aproximative și subiective.

Dacă în alte domenii, problema achizițiilor de date este chiar o mare problemă, în domeniul medical, există proceduri de completare a fișelor de observații și mai mult, achiziția de date este realizată de personal de foarte înaltă calificare, adică de medici înșiși, ceea ce dă o garanție suplimentară asupra caracteristicilor de calitate a datelor incluse în acele fișe și aici mă refer la omogenitatea datelor, la comparabilitatea datelor, dar mai ales la completitudinea datelor.

Statistica matematică de la nivelul anului 2024 dispune de implementări software pentru toate tehnicile și metodele pe care le-a dezvoltat. Mai mult, acum există interfețe atât de prietenoase încânt fără niciun fel de dificultate, după stagii scurte de instruire, toți cei interesați au la dispoziție toate instrumentele de a trece rapid la verificarea de ipoteze folosind seturi de date reprezentative, iar rezultatele prelucrărilor statistice vor fi cu niveluri de încredere foarte ridicate, ceea ce înlătură orice speculații fără fundament științific, dar mai ales lipirea de etichete aducătoare de rating în televiziuni. Bazele de date din spitalul Sf. PANTELIMON conțin tot ceea ce este necesar pentru a răspunde cu precizie la toate întrebările legate de mărimile intervalelor și la corelațiile dintre factori determinanți ai dinamicii evoluției pacienților. Trebuie doar folosite aceste baze de date și trebuie doar acceptată ideea existenței de metode științifice, unde abordările emoționale, subiective, grobiene, nu au ce căuta.


(21 august 2024)

Capul lui RAFILA vrem, măria-ta!

Așa cum stă bine unei gloate în care corupția este întinsă de sus până jos, din când în când mimează dreptatea, hărnicia, inteligența, disciplina și ordinea. Deși lucrurile mizerabile sunt cunoscute de luni și luni de zile, de fiecare dată este așteptat momentul așa-zis optim de a le scoate la suprafață, pentru a maximiza profitul din punct de vedere politic al lovirii în dușmanul din față, pentru a acapara puterea sau pentru a rămâne la putere, unde banul se obține prin ne-muncă, ne-performanță și prin ne-cinste.

Cum a fost și în cazul azilurilor groazei, tot așa stau lucrurile și în cazul spitalului Sf. PANTELIMON. Numai că cei care au orchestrat acest demers au uitat să țină seama de dimensiunea faptului. Azilurile se refereau la bătrâni. Spitalele se referă la întreaga populație. Azilurile vizau niște ageamii proști, lacomi și corupți. Spitalele se referă la medici, o categorie de persoane supra-calificate, care au rolul de a salva vieți și de a menține starea de sănătate a poporului, în totalitatea lui, incluzându-i aici și pe așa-zișii jurnaliști și pe magistrați. Ca fapt divers, în comunism, la comitetul de partid pe București, în cartea de telefoane se găseau în 98% din cazuri, numele de profesori de la Institutul de Medicină, ceea ce înseamnă că pe nimeni nu interesa de celelalte specializări din învățământul superior, ci toți erau interesat exclusiv de cei care se ocupă de salvarea vieții.

Ceea ce se vede la televizor cu cei de la ATI de la spitalul Sf. PANTELIMON este anunțat ca vârful aisbergului, ceea ce pe mine mă îngrijorează profund, din moment ce subiectul se referă la destabilizarea sistemului de sănătate românesc. Cineva ar trebui să oprească circul și să treacă rapid la treabă, protejându-i pe doctori și restabilind climatul de încredere în aceștia, căci vrând-nevrând, oameni bolnavi sunt pe toate drumurile și bani ca aceștia să se trateze în Austria, Belgia, Germania, Franța, USA, nu sunt. Luptele politice practicate acum pentru câștigarea alegerilor nu vor duce niciunde, căci procentele rămân neschimbate, chiar dacă vulgul cere capul ministrului RAFILA. Să zicem că i se va da satisfacție vulgului. parlamentarii rămân aceiași. Șefii de partide rămân aceiași. Spitalele rămân aceleași. Gloata de manevră rămâne aceeași.  Doar timpul trece și circul mediatic va face nenumărate victime colaterale, iar probleme de la ATI nu se rezolvă decât dacă se crează noi locuri, decât dacă se fac investiții substanțiale în aparatură și în medicamente și mai ales, dacă doctorilor li se acordă respectul cuvenit, căci ei salvează vieți, în timp ce televiziunile manipulează cu nerușinare, politicienii se îmbuibă și corupții zburdă nestingheriți.


(14 august 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Radu PĂUNESCU

Dumnezeu a vrut să-l cunosc pe doctorul Radu PĂUNESCU, cu care am avut discuții extrem de interesante. El era medic specialist și un excelent diagnostician. În vremurile tulburi ale comunismului, eu am avut marea șansă să cunosc un om cu o deschidere remarcabilă, care știa mersul istoriei și dispunea de informația care-i permitea să facă evaluări corecte fără a greși.

M-a impresionat modul în care doctorul Radu PĂUNESCU știa să pună problemele. Îmi aduc aminte că eram în febra cumpărării unei case și găsisem o casă superbă pe strada Elena Doamna la care fusese martor la tranzacție cândva scriitorul Ionel TEODOREANU. Casa se vindea la un preț bun. Doctorul Radu PĂUNESCU mi-a arătat că proprietarul avea depuse actele să emigreze și dacă cumpăram casa, tranzacția se anula, eu rămâneam cu banii dați și proprietarul își lua tălpășița.

De multe ori primeam un telefon și mergeam la doctor la cabinet unde beam o cafea cum numai el știa să prepare. Când am mers la el la vila de la Sinaia m-a întrebat dacă vreau un coctail cum bea regina Angliei sau cum se bea la curtea Norvegiei. Doctorul știa tot felul de rețete.

Într-o seară am fost invitați la familia PĂUNESCU, eu, soția și copiii. Ne-a surprins platoul imens pe care se lăfăia un curcan rumenit ca în basme. Doctorul Radu PĂUNESCU știa să prepare niște feluri de mâncare fabuloase. Era un talent înnăscut.

Ca profesionist, Radu PĂUNESCU era un adevărat meseriaș. Nu-i sufla nimeni în ciorbă, așa după cum l-am văzut că avea uși deschise în spitalul unde lucra. Avea un carnețel în care nota lucruri extrem de interesante. Mi-a arătat un tabel cu oameni extrem de influenți, care după pensionare au mai trîit câteva luni și au murit, cam toți având diagnostice asemănătoare. Explicația era una simplă. Un om care dimineața era întâmpinat cu cafeluța, i se deschidea ușa și toți făceau sluji, din momentul ieșirii la pensie devenea un nimeni, un oarecare, suferea un șoc. Cei care nu aveau capacitatea să treacă peste acest șoc, sufereau îngrozitor, drept care în final aveau acea cădere ireversibilă și finalul lor era determinat.

Doctorul Radu PĂUNESCU era un om de cultură, căci știa istorie, știa despre pictori și operele lor și citise multe cărți de beletristică. Au fost seri în vremurile comunismului întunecat, când am avut discuții cu el la un pahar de vin și am trecut în vedere ceea ce făcea diferența între diferitele tipologii de oameni și acțiunile lor, accentuând ce înseamnă să ai valoare, fundament profesional și ce înseamnă să fi dansator și să te deplasezi pe nisipuri mișcătoare ca fiul ploii, în bătaia vântului. De la doctorul Radu PĂUNESCU am învățat că niciun dictator, oricât de crud și sângeros ar fi, nu-și ucide binefăcătorii care-i garantează viața, ca specimen biologic, indiferent de contextul care există.

(02 maerie 2023)

Amnesty International a supărat pe toată lumea

Îmi aduc aminte câtă supărare producea la București rapoartele lui  Amnesty International  înainte de 1989, deși regimul comunist se străduia din răsputeri să-și creeze o imagine de regim unde drepturile omului sunt respectate, așa cum cere Carta ONU, dar nu reușea, iar rapoartele lui Amnesty International  consemnau toate abuzurile.

Amnesty International  este o organizație care are un regulament de funcționare și evidențiază abuzurile prin prisma principiilor pe care și le-a definit la înființarea sa în 28 mai 1961 și pe care nu și le-a schimbat după cum bate vântul, așa cum fac partidele și politicienii, lucru care nu convine celor luați în vizor ca abuzatori.

Zilele trecute Amnesty International  a publicat un raport care a vizat ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, ceea ce a stârnit o serie de controverse, căci au fost analizate o serie de aspecte care s-au bazat pe decizii ale armatei ucrainiene în derularea operațiilor militare. Cei de la Amnesty International  au considerat că unele decizii nu au fost în concordanță cu cerințele Cartei Drepturilor Omului și au venit cu detalii, arătând care au fost situațiile de încălcare a drepturilor omului.

Eu știam că Amnesty International  includea pe vremuri în rapoartele sale numai și numai situații pentru care aveau dovezi și acest lucru scotea din minți regimul comunist de la București. Nu știu dacă în raportul privind respectarea drepturilor omului în Ucraina au fost afirmații bazate pe documente, dar cred că Amnesty International  nu a abdicat de la principiile sale, căci din 1961 și până în 2022 au fost nenumărate conflicte armate, iar organizația a întocmit rapoarte bazate de dovezi.


(5 august 2022)

La români a fi bolnav înseamnă...

Pentru români a fi bolnav este o rușine, căci boala este văzută de acest popor primitiv ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu. În copilăria mea, dacă apărea un om cu un beteșug, babele din mahala ziceau că l-a pedepsit Dumnezeu. Se zicea că un blestem lovește până la 99 de neamuri. Deci unul blestemat nu are nici el șansa de a scăpa de blestem dar nici neamurile lui, până la a 99-a spiță. Chiar în anii aceștia am auzit niște femei bătrâne, nu că eu aș fi un june că am 74 de ani, zicând despre un copilaș că e bătut de Dumnezeu pentru greșelile părinților sau bunicilor sau străbunicilor sau stră-străbunicilor.

De aceea, oamenii care sunt bolnavi de COVID, mai ales cei de la țară, evită să iasă și să-și recunoască boala. Așa că ei stau în casă, zac și numai dacă cineva ia atitudine, îi duce la spital, uneori fiind mult prea târziu. Ei cred că au greșit cu ceva, că sunt pedepsiți de Cel de Sus fie pentru ceea ce au greșit ei, fie pentru ceea ce au greșit unii din neamul lor. Când oamenii merg să se roage, ei fac acest lucru pentru a le fi iertate păcatele, pentru a fi iertați și pentru a fi apărați de boli.

La români, oamenii cu dizabilități erau ținuți în casă. Numai acum după anul 2000 a început să se vorbească deschis despre acești oameni cu nevoi speciale. Foarte târziu statu a acordat ajutoare celor care au grijă de acești oameni. Nu de puține ori, oamenii cu nevoi speciale au parte de tratamente inumane din partea celor care se înfruptă din sumele acordate ca ajutor. Nu de puține ori, deși statul declarativ le asigură loc în școli celor cu nevoi speciale, mulți manageri și mulți dascăli, ca să nu spun că și părinții copiilor din clasele unde acești copii aer vrea să vină să învețe, evită contactul cu ei din varii motive sau iau atitudine mai mult sau mai puțin voalat pentru a-i face să se răzgândească și să meargă la altă școală, nu știu care.

Există lipsă de educație, răutate și neputința de a depăși concepții vechi legate de boală. Toți oamenii mor. Nimeni nu moare de sănătos. Toată lumea moare de ceva, dar foarte mulți mor că s-au îmbolnăvit. În opinia mea, nu este o rușine că omul are p boală, că vorbește despre ea și că încearcă s-o trateze. Am văzut atitudinea unora față de cineva care a fost contact cu un om descoperit că are TBC. Se poartă ca și cum respectivul este ciumat. este izolat și nici testul care dovedește că nu are TBC nu este suficient în ochii acestor proști incurabili. În cazul celor care s-au infectat cu COVID lumea ar trebui să aibă o cu totul altă atitudine, căci numai acționând corect se va limita răspândirea acestui virus. A ascunde că este pozitivă persoana, echivalează cu un act criminal, căci dintre cei infectați, există probabilitatea ca unul sau doi dintre contacți să nu supraviețuiască, ceea ce echivalează cu un act criminal.

(16 octombrie 2021)

Intrarea în facultate

Intrarea în facultate înseamnă primul pas în carieră. Alegerea facultății o fac:
- părinții,
- tinerii în cauză,
- societatea,
- și și.
Eu mi-am ales singur facultatea, căci structural vorbind niciodată nu am acceptat să se bage cineva în ciorba mea. Era și un context special căci eram 5 copii. Când este un singur copil la părinți, aceștia îi programează cariera, să devină exact ceea ce ei nu au devenit sau să fie exact copie la indigo a lor. O familie de medici vrea ca odrasla musai să devină medic. O familie de avocați vrea ca odrasla să se facă avocat. O familie de actori vrea ca odrasla să-i calce pe urme, deși talentul nu se transmite ereditar.
În opinia mea, intrarea în facultate este momentul care definește viața unei persoane. O alegere bună este eact cea care duce spre o carieră de succes. O alegere greșită este calea sigură spre insucces, spre ratare și spre insatisfacții în cascadă. Am cunoscut tot felul de situații.
Am cunoscut tineri care i-au urmat orbește pe părinții și au fost toată viața niște nefericiți.
Am cunoscut tineri care și-au urmat visul și au avut realizări și satisfacții enorme.
Am cunoscut tineri care au ales greșit facultatea, după care s-au dus la o alta unde au făcut carieră.
Am cunoscut tineri care au făcut și ceea ce au vrut părinții dar și ceea ce au dorit ei, deci două facultăți și nu au profesat pe niciuna, căci ambele nu au răspuns așteptărilor lor.
Am cunoscut tineri care au făcut facultate doar pentru a avea o diplomă.
Am cunoscut tineri care au făcut facultate din ambiție, să demonstreze altora că ei sunt în stare.
Am cunoscut tineri care au făcut mai multe facultăți care nu aveau legătură una cu alta.
Am cunoscut tineri care au început nenumărate facultăți fără să le termine vreodată.
Viața este complicată și în opinia mea, o facultate, cine o începe, s-o facă pentru a profesa meseria în care se califică. Orice altă abordare este în opinia mea o mare eroare, un timp pierdut. Diploma nu are nicio valoare dacă ea nu are corespondent în munca de zi cu zi. Cel ce se laudă cu ea, greșește.
Intrarea în facultate este momentul crucial din viața unui tânăr. Nu prea văd utilitatea de a începe o facultate la peste 40 de ani. Nu înseamnă că un adevărat profesionist musai să aibă facultate. Cunosc oameni de excepție în meseria lor care nu au facultate și pentru care respectul meu este tota., tot așa cum cunosc tipi cu facultate și cu doctorat pe care nu doau nici doi bani.

(28 martie 2018)

Intrarea în mocirlă

Intrarea în mocirlă este apanajul unora care știu ceea ce este aceea mocirlă și au o mare plăcere de a se bălăci în ea. Se trăiește bine stând în mocirlă, căci de multe ori minciuna, delațiunea, furtișagul, șpaga și traficul de influență aduc avantaje rapide și fără efort. Sunt oameni parcă predestinați să intre în mocirlă fără să regrete, dar atunci când o dau în bară se tânguie și se dau cu capul de pereți, dar nicio clipă nu recunosc că le-a mers bine tot timpul înainte de a fi descoperiți că erau în mocirlă și că sunt scoși temporar de acolo.
Intrarea în mocirlă este pentru unii singurul mod de a câștiga mulți bani prin nemuncă, riscând din ce în ce mai mult, până când ghinionul îi întâlnește și-i execută la rece și nemilos. Degeaba ei se miră și se tăvălesc pe jos de regrete, dar au știut la ce se expun. Le-a plăcut și gândul lor nu este la a trece la lucruri normale, obișnuite, ci la cum s-o ia de la capăt, dar la o scară cu mult mai mare.

(28 martie 2018)

Intrarea în bucluc

Intrarea în bucluc nu este un lucru greu de realizat, căci buclucul este la tot pasul. Cel ce nu face evaluări corecte, intră în bucluc. De regulă intră în bucluc cei care se supraevaluează și care cred că estimează că vor dispune în viitor  de resurse cu mult mai mari decât acestea vor fi în realitate. Decalajul care s-a creat, evident îi bagă în bucluc, căci nu mai au resurse:
- să continue o construcție,
- să plătească rate,
- să se achite de datorii,
- să termine ceea ce au început.
Am văzut mulți care au intrat în bucluc atunci când au antamat cheltuieli cu mult mai mari decât resursele lor disponibile sau care ar fi fost de antrenat de la cunoscuți. În momentul în care din lipsa resurselor se apelează la credite sau la cămătari, atunci omul intră în bucluc. Se intră în bucluc atunci când omul:
- fură,
- minte,
- jefuiește,
- violentează,
- păcăleșyte,
- trafichează,
- împrumută,
- fraudează.
adică face lucruri nesăbuite care în niciun caz nu-i aduce liniștea. Noi avem proverbul că înainte de a tăia o stofă, croitorul trebuie să măsoare de 10 ori. Și la noi tot așa este. Înainte de a face un ceva, trebuie să facem analize, să vedem riscurile și știind că sunt lucruri care nu se fac, să nu le facem.
Intrarea în bucluc pare pentru unii că este mâna destinului, deși totul era previzibil și de evitat. Numai că omul se riscă și nu de puține ori mai și reușește, ceea ce-l determine să riște din nou și se miră când nu-i reușeșete. El dă vina pe forțe exterioare, deși totul este datorită a ceea ce a făcut și el știe că nu a făcut bine.

(28 martie 2018)

Intrarea în pușcărie

Intrarea în pușcărie acum este act de eroism. Văd tot felul de corupți care se perindă pe la televizor și fac pe victimele sau pe eroii. Este de-a dreptul jenant nu pentru ei, ci pentru o societate care nu-i pune la punct. Ei acuză justiția că a fost nedreaptă cu ei și că au făcut pușcărie pe nedrept. Sunt multe întrebări de pus, dar multe lucruri sunt foarte clare, din moment ce niciunul nu a făcut pușcărie că a furat o pâine că îi mureau de foame copilașii sau o jucărie s-o dea la copilaș.
Intrarea în pușcărie este privită la noi ca spectacol la care ca în Evul Mediu când vrăjitoarele erau duse să fie arse pe rug în piața publică, acum se aplaudă, se zăngăne cătușe și ca și atunci, lumea se bucură, în primitivismul ei.
Pușcăria și-a pierdut demult caracterul educativ, ea fiind un fel de loc de păstrare, din moment ce hoții rămân cu bani mulți și în pușcărie unii au dreptul de a trăi chiar în lux, cu telefoane mobile, cu posibilitatea de a cheltui și mai ales, cu speranța de a mai jupui și statul prin câștigarea unor drepturi la CEDO, căci nu li s-au respectat oarece drepturi.

(28 martie 2018)

Intrarea în partid

Intrarea în p,
artid ar trebui să fie un act de maturitate, de dăruire și mai ales de înțelegere a diferențelor dintre doctrine. În realitate nu este așa. Oamenii intră în partide doar de a-și rezolva probleme care nu se rezolvă altfel decât prin decizii politice. Decizia politică înseamnă:
- poziție în partid,
- forța în partid,
- telefonul dat,
- influență,
- subiectivism,
- neperformanță,
- abuz,
- ton ridicat,
- slugărnicie,
- lingușeală,
- avantaje.
Pe vremea comuniștilor intrarea în partid însemna selecție acerbă și mai ales muncă și mai puțin avantaje. Acum partidul înseamnă:
- funcții,
- bani,
- vizibilitate,
- putere,
- funcții.
Cine nu are o meserie pe care să se bizuie găsește în a intra în partid singura modalitate de a-și asigura un serviciu, un salariu și mai ales de a promova atât timp cât cei care sunt la putere fac parte din partidul respectivului. Apoi, dacă respectivul partid intră în opoziție și protejatul întrî într-un con de umbră. Nu pleacă pentru că rotirea cadrelor nu este radicală dinteama că la următoarele alegeri roata se întoarce. Eu i-am sfătuit pe tinerii informaticieni cu care am mai discutat una-alta, să nu intre în partide decât după 40 45 de ani și numai după ce au o situație bine stabilită pentru a nu deveni anexele unor nefericiți sau slugi la alții și mai nefericiți ca să nu spun nepregătiți.

(28 martie 2018)