Comunismul la începuturile lui s-a visat ca o societate a oamenilor muncii, fără moșierimea puturoasă, fără burghezia exploatatoare și fără intelectualitatea trădătoare, ceea ce a însemnat că din rândurile proletariatului și țărănimii au fost selectați tineri care au fost calificați pentru a deveni cohorte de intelectuali pe puncte sau pe la universități din țara sovietelor. Dacă atunci, prin noutatea situației și prin puterea argumentelor, procesul devenea credibil, căci partidul comunist nu avea încredere în intelectualii pătați, proveniți din clasele și păturile retrograde ale burghezo-moșierimii sau din zonele de aservire ale acestora, acum în democrația de cumetrie a zilelor noastre, același proces, numit atunci primenirea intelectualității, capătă acum aerul suav al corupției, protecției și cel al înlocuirii performanței cu sub-mediocritatea titrată prin diplome de licențe, masterate și doctorate, produse în fabrici cu procese industriale, numite întâmplător și neadecvat universități, populate de meșteri numiți pompos profesori universitari, care habar nu au pe ce lume sunt, pentru care principiile de moralitate și criteriile de performanță sunt concepte provenite dintr-o lume dispărută. Ceea ce se petrece acum este de domeniul coșmarurilor, din moment ce replicile caragialești sunt marile adevăruri pe care nimeni nu le mai contestă, pentru scări ale valorilor răsturnate cu adevărat. Doar viața cu cruzimea ei mai are puterea de a trezi la realitate pe toți cei care cred că tot ce zboară se mănâncă și ceea ce trăim în această perioadă este simplul rezultat al implicării celor mediocri în procese care nu sunt nici pe departe de nasul lor.
(13 august 2025)
