Showing posts with label Temistocle POPA. Show all posts
Showing posts with label Temistocle POPA. Show all posts

Tuesday, March 4, 2025

Pompilia STOIAN și prietenul drag...

Nu-mi mai aduc aminte exact când am văzut-o pe Pompilia STOIAN pe scenă, dar îmi aduc aminte că a cântat ceva, apoi altceva și se aștepta ca publicul să ceară bis și ea să cânte Prieten drag. Chiar era previzibil acest lucru, căci piesa Prieten drag era celebră și celelalte cântece pe care ea le interpreta erau interesante dar nu erau ceva să cazi pe spate. Pompilia STOIAN avea o voce curată, puternică, un timbru aparte. Dacă ascultai doar o melodie, indiferent cât timp trecea, dacă o auzei cântând orice altceva ziceai: 
- E Pompilia STOIAN! 
Și nu greșeai. Pompilia STOIAN a interpretat multe melodii, dintre care eu am selectat aici câteva:
Pompilia STOIAN a interpretat melocii compuse de: Elly ROMAN, Radu ȘERBAN, Aurel GIROVEANU, Paul URMUZESCU, Temistocle POPA, George GRIGORIU, dar și alții.
Pompilia STOIAN a interpretat și cântece din repertoriul internațional precum La plus belle pour aller danser, Green fields, Kiss me quick, dar și altele.
S-a întâmplat ca Pompilia STOIAN să rămână în străinătate și regimul comunist a pedepsit-o interzicând difuzarea cântecelor în interpretarea sa. Mi-a părut sincer rău, căci Pompilia STOIAN avea chiar voce, era un talent real. După Revoluția din 1989 Pompilia STOIAN a revenit în țară și am văzut-o la televizor. Chiar a interpretat niște cântece și vocea ei era de aceeași frumusețe.


(04 martie 2025)



Tuesday, January 28, 2025

Angela SIMILEA, o mare cântăreață de muzică ușoară Ovidiu KOMORNYIK

Înainte de Revoluția din Decembrie 1989, dar și câțiva ani după, vocea lui Angela SIMILEA era una de referință pentru muzica ușoară românească unde:
- la ELECTRECORD se produceau discuri,
- exista un sistem bine pus la punct de a organiza concerte,
- televiziunea națională avea câteva ore de muzică ușoară,
- exista un public pentru acest gen de muzică.
Cu trecerea timpului lucrurile s-au schimbat și sistemul de transmitere a muzicii a devenit altul, cu abordări ale unor organisme private, unde cererea și oferta joacă un rol esențial, iar compositorii și cântăreții trebuie să facă lucruri în plus pentru a se promova. 
Angela SIMILEA a înregistrat multe melodii de muzică ușoară, iar vocea ei se recunoștea de către ascultători foarte repede, căci timbrul vocii sale este unic.
Nufărul alb  cu Florin PIERSIC
Privește cerul cu Ovidiu KOMORNYIK
E noaptea cea mai lungă cu Ovidiu KOMORNYIK
Angela SIMILEA a interpretat cântece compuse de Marius ȚEICU, Marcel DRAGOMIR, Florin BOGARDO, George GRIGORIU,  Ion CrISTINOIU,  Zsolt KERESTELY, Temistocle POPA,  Marian NISTOR, Adrian ENESCU.
Eu am văzut-o pe Angela SIMILEA la un spectacol cu mai mulți interpreți la Sala Polivalentă în vremurile comuniste și atunci nu existau acele artificii din concertele de azi, unde multe efecte suplinesc carențele vocale. Angela SIMILEA mi-a dovedit atunci că este o artistă adevărată, care a interpretat mai multe cântece și tot timpul a rămas cu aceleași calități vocale. Am văzut-o și la teatrul de vară de la Mamaia și acolo Angela SIMILEA a arătat profesionalism, înaltă clasă. M-am întrebat de multe ori de ce s-a retras din viața artistică, pentru că sunt sigur că așa cum sunt cântărețe care și la peste 80 de ani cântă și o fac foarte bine și ea ar fi pe scenă o prezență de mare anvergură, căci calitățile vocale o ajută foarte mult.




(28 ianuarie 2025)

Tuesday, January 14, 2025

Cântăreți de muzică ușoară de altădată: LUIGI IONESCU

Am trăit vremurile în care femeiletrecute de 45 de ani suspinau după LUIGI IONESCU. LUIGI IONESCU era un bărbat înalt, bine făcut, cu mustață și parcă era un magnet, căci toate femeile îl considerau etalonul de bărbat din viața lor. Avea o voce de bariton și era impunător. LUIGI IONESCU era un cântăreț de muzică ușoară, care așa cum am spus deja a făcut furori în rândul femeilor. El a cântat multe cântece, a impus șlagăre care poartă marca LUIGI IONESCU și dintre acestea, mai jos redau câteva titluri și linkurile către acele melodii pentru a fi ascultate. 

A cântat melodii compuse de Henry MĂLINEANU, Temistocle POPA, Ion VASILESCU, Elly ROMAN, Gelu SOLOMONESCU dar și alții.


(14 ianuarie 2025)