Unanimități care nu spun nimic

Am trăit prea multe evenimente ca să spun că simt de la o poștă când ceva pute sau altceva nu miroase a bine. Îmi aduc aminte cum la alegerile parlamentare de pe Pantelimon, trebuia să apară un. vot împotrivă și totuși, deputatul în Marea Adunare Națională a fost ales cu unanimitate de voturi.

Eu am participat la două adunări unde nu mă cunoștea nimeni și am obținut unanimitate de voturi, doar prin faptul că cel care m-a prezentat era o persoană de mare caracter, cunoscut și cuvântul său a contat.Să nu uităm că la Congresul al XIV-lea al PCR, Nicolae CEAUȘESCU a fost ales secretar general cu unanimitate de voturi în 28 noiembrie 1989, ca în 25 decembrie 1989, în Sfânta zi de Crăciun același Nicolae CEAUȘESCU să fie executat de un pluton comandat de un ofițer, obligatoriu membru PCR, căci nimeni nu intra cadru militar fără a fi comunist cu carnet.

Votul la vedere este cel care dă unanimități, pentru că oamenii:

- sunt comozi,

- au fricile lor,

- merg în turmă,

- vor să impresioneze.

În opinia mea, acolo unde există unanimități, ceva este în neregulă și cel ce coordonează unanimitățile, ar trebui să se înfricoșeze, căci apele prea liniștite sunt adânci și au vârtejuri care duc în direcții rele.


(22 iunie 2026) 

Făurirea omului nou prin muzica ușoară

 Obsesia comuniștilor a fost aceea de crea omul nou, omul care:
- împărtășește idealurile comunismului,
- luptă pentru apărarea societății comuniste,
- militează pentru implementarea legilor comuniste,
- respinge dogmele religioase,
- crede în valorile comuniste,

- își iubește necondiționat conducătorii,

- își dă viața pentru valorile comuniste.

Deși eforturile de a crea omul nou au fost imense, s-a văzut cum în 222 Decembrie 1989 în câteva ore s-a ales praful de tot eșafodajul construit de comuniști și ideea de om nou a rămas doar un vis foarte urât trăit de cetățenii țării noastre, vis nefiresc, care s-a spulberat imediat ce elicopterul s-a ridicat de pe clădirea cc al pcr în acea frumoasă zi de vineri, pe la prânz.

În absurditatea ei, politica partidului comunist includea și muzica ușoară care avea aderență la tineri, în suita de instrumente pentru crearea omului nou. Mulți dintre compozitori, textieri și interpreți s-au încins în hora propagandei comuniste cu toate forțele lor, pentru a crea omul nou sau altfel spus, pentru a-l îndobitoci, căci transformările în conștiință nu se fac cu c-c-turi de doi bani, bătând din palme.

Cântecul Trenul galben fără cai pe muzica lui Marcel DRAGOMIR, cu textul compus de Gerorge ȚĂRNEA și în interpretarea lui Angela SIMILEA proslăvea metroul din București, realizare a regimului CEAUȘESCU.

Cântecul Cincinalu-n patru ani și jumătate, pe muzica lui Henry MĂLINEANU, cu textul lui Harry NEGRIN a fost interpretat de Ion BOGZA era un demn ca cincinalul să fie realizat cu o jumătate de an mai repede. 

Cântecul Poporul, CEAUȘESCU, România, pe muzica lui George GRIGORIU, versurile lui Aurel STORIN a fost interpretat de diferite coruri, dar în China a fost cântat pe un stadion de peste 100.000 de tineri.

Cântecul Magistrala albastră, pe muzica lui Vasile V. VASILACHE, cu versurile  lui Aurel STORIN, a fost interpretat de Dan SPĂTARU și Mirabela DAUER și proslăvea canalul Dunăre- Marea neagră, realizare a regimului CEAUȘESCU.

Cântecul M-am născut în România pe muzica lui Petr MIHĂESCU și versurile lui Harry NEGRIN a fosy interpretat de Cristian POPESCU vorbea despre mândria de a fi român.

Cântecul De vrei să ştii ce înseamnă român pe muzica lui Cornel FUGARU și pe versurile Dan V. DUMITRIU în interpretarea lui Dan SPĂTARU, așa cum zice titlul răspunde la întrebare.

Cântecul Voi cânta pentru mileniul III pe muzica lui Marius ȚEICU și versurile Eugen ROTARU a fost interpretat de Angela SIMILEA are exact acele elemente de propagandă care să-l facă să ia un premiu la Festivalul de la Mamaia din 1986.

Cu cât ne apropiem de anul 1989 muzica ușoară cunoaște acel nivel de schimbare cu accente forțate spre a impune modalități de creare a omului nou, dar totul s-a dovedit artificial și compozitorii și textierii și cântăreții care s-au înhămat la această căruță cu roți pătrate, în seama de 22 Decembrie 1989 s-au dat peste cap de trei ori și au devenit cei mai democrați oameni, cu principii creștine pure, de parcă nici usturoi nu mâncaseră și nici gura nu le puțea.

(15 februarie 2025)

Lecția de manipulare om la om

Pe un canal de televiziune era un reporter care lua un interviu unui nene și după ceva întrebări puse la care nenea a răspuns spontan, l-a întrebat dacă are un canar. Omul nu știa ce este canarul, dar reporterul dorea să spună că nenea are canar, să i se spună de unde are canarul și ce-i dă să mănânce. Reporterul a întrerupr filmarea și după multe discuții, din aproape în aproape, l-a dresat pe nenea cetățenul, încât nenea i-a răspuns exact ceea ce reporterul a dorit să audă și răspunsurile și întrebările au fost filmate. Reluat reportajul la televizor, evident era rezultatul unei manipulări om la om, căci reporterul a obținut ceea ce și-a dorit. 
Lucrul acesta se obține și în cazul politicienilor care merg din casă-n casă, bat la ușă, își prezintă programul, oferă niște pliante, un pix, o insignă a partidului, eventual și o mică atenție constând într-o pungă cu o sticlă de ulei, om pâine, un covrig și un prezervativ, dacă persoana cu care vorbește este un pic trecută de 70 de ani și nu știe despre este vorba, mai ales. 

Nu este aparent vorba de o manipulare om la om, dar dacă dintr-o 1.000 de cetățeni abordați în acest fel, 500 care nu erau convinși de nimic, numai faptul că cineva le-a bătut la ușă, a stat de vorbă cu ei, vor merge 300 și vor vota cu partidul care a trimis un nene sau o tanti care le-a vorbit, le-a dat un ecuson sau le-a oferit o pungă cu oarece mărunțișuri în ea, tot manipulare om la om se numește. Unii spun că un cetățean care a bătut străzile și a ciocnit la porțile curților și a luat apartament de apartament la picior, a și câștigat primăria unui municipiu. El fie a convins, dacă se dovedește că va face ceea ce a promis, fie a manipulat, dacă totul a fost numai vorbe, vorbe, iar faptele nu au acoperire. 


(20 ianuarie 2025)

Votul secret și manipularea

Se vântură cu o ușurință demnă de alte obiective teoria manipulării cetățenilor care își exercită dreptul de a alege sau de a fi ales folosind votul secret. În opinia mea, pentru a arunca tot felul de abordări și concluzii în spațiul public trebuie:
- constituită o echipă de specialiști în statistică matematică,
- abordate cele mai noi tehnici și metode din teoria sondajelor,
- achiziționat software care să facă prelucrările datelor,
- alocate fonduri pentru a realiza condiții tehnice perfecte,
- antrenate forțe în teren care să efectueze culegerea de date,
- aplicate toate tehnicile și metodele de testare a rezultatelor,
- asigurate condițiile de stabilitate perfectă a rezultatelor.

Nu-mi propun aici să dau soluția, deși ceva-ceva aș fi înclinat să fac, dar o cabină de vot de culoarea celei din secțiile de votare, ar merge. Alcătuirea eșantioanelor trebuie să reproducă fluxurile din zilele de votare, să zicem. Asigurarea cunoașterii exacte a modului cum cetățeanul a votat și a declarației de la ieșirea din urna de votare, pentru a vedea cu precizie concordanța între actul efectiv și declarație și multe altele. Nu se va cere numele cetățeanului. Se va cere eventual vârsta, eventual studiile sau eventual profesia, totul depinzând de obiectivele studiului, ca profunzime și detaliere.

Oricum, după culegerea a zeci sau sute de mii de seturi de date, folosind statistica matematică se vor face acele prelucrări care să dea o imagine suficient de bună a concordanței dintre acțiunile efective și cele declarate, cu luarea în considerare a tot felul de exerciții, unele mai interesante decât altele, care să scoată în evidență corelațiile la nivel cantitativ dintre manipulare și vot, studiul tratând distinct fiecare formă de manipulare, cu asigurarea reprezentativității și stabilității rezultatelor. Repet: totul se va face folosind statistica matematică și numai statistica matematică, iar echipa interdisciplinară va include și sociologi.


(01 decembrie 2024)

Corupția de partid

Corupția de partid este o manifestare reală, mai ales atunci când partidele se manifestă nu ca partide, ci ca adunături de indivizi puși pe căpătuială, căci înțeleg accederea la putere ca un fapt care are drept consecință obținerea de avantaje strict personale.
Corupția de partid duce la plasarea în posturi de manager de spital a directorilor de societăți de pompe funebre, în posturi de șefe pe la ape a unor coafeze sau absolvente ale facultății vieții de videochat și care urcă pe poziții ministeriale persoane care-și imită șefii în gesturile degetelor, pentru a-și dovedi slugărnicia și atașamentul, dar mai presus, lipsa de logică și de personalitate.

Corupția de partid se bazează pe mediocritatea șefilor care nu vor accepta niciodată pe unii care să fie deasupra lor, care cred că ajunși pe anumite poziții rolul lor este de a urca și niciodată de a sta pe loc sau de a coborî. 

Profilul membrului de partid în ziua de azi, nu este greu de creionat. dacă reușim să creionăm zece tipologii diferite de membrii de partid, reușim să definim structura corupției de partid, modul cu ea afectează fluxurile decizionale și mai ales fracturile de logică produse în procesele decizionale sau de derulare a fluxurilor în cadrul partidului.

Trebuie doar să privim cu atenție ce se întâmplă în partidele din spațiul mioritic pe un interval de timp care definește suficient de bine viața de partid, pentru a ne da seama de cotele la care s-a ajuns în ceea ce privește corupția de partid. Să vedem ce se întâmplă cu președinții de partid, după ce aceștia își pierd funcțiile la alegerile de la congrese sau dacă aceștia sunt presați să demisioneze. Plecarea din partid a foștilor președinți, este semnul cel mai clar al existenței corupției de partid, căci fostul președinte nemaiavând acces la resurse și devenind doar un simplu membru de partid, trebuie să se miște și calea sigură de a redeveni și el cineva este aceea de a-și face partid. Pierderea poziției de președinte în partidele mari este rezultatul natural, nu și firesc, al corupției de partid, căci fiecare tabără dorește să-și atingă obiectivele prin președintele pe care reușește să-l impună. Corupția de partid înseamnă redistribuirea de poziții în administrație pe baza oricăror alte criterii decât cele de competență și de experiență. Nu se urmărește eficiență, nici rezolvarea de probleme ale societății, ci salarii pentru slugile de partid, care mișună pe la ușile șefilor și care au ca singură abilitate, memorarea de nume proprii, de funcții, pentru a ști exact cui să se adreseze. direct și la obiect, punct ochit, punct lovit.


(17 iulie 2023)

Eu și ședințele

Nu mi-au plăcut niciodată ședințele. 
Am participat la ședințe de detașament de pionieri.
Am participat la ședințe de de UTC.
Am participat la ședințe de partid.
Am participat la ședințe de sector de cercetare.
Am participat la ședințe de catedră.
Am participat la ședințe de consiliu profesoral.
Am participat la ședințe de senat universitar.
Am participat la ședințe de asociație de locatari.

Am participat la ședințe de susținere teze de doctorat.

Am participat la ședințe de susținere teze de abilitare.

Am participat la ședințe de asociație de proprietari.
Am participat la ședințe de asociații profesionale.

Am observat că toate ședințele au câte un prezidiu și foarte mulți dintre cei care iau cuvântul au plăcerea să se audă vorbind. Sunt unii care știu să te învăluie și lucrurile simple, mai ales cele care dau exact ceea ce doresc ei să obțină, sunt zise pe ocolite ca și cum ar fi solicitări venite din cer, care fac bine întregii națiuni, dar care în realitate rezolvă nevoi punctuale ale respectivilor vorbitori.

Ședințele sunt mâncătoare de timp și unul dintre puținele moduri de socializare, de cunoaștere a doleanțelor unor persoane și a talentelor de oratori ale altora. Tot la ședințe ne dăm seama de carențele de cultură, de caracter și de nivel profesional ale unor participanți, căci neexistând restricții severe de timp, unii sar calul și vorbesc mult prea mult în raport cu puținele idei pe care le expun.

Eu știu că la multe dintre ședințe m-a trecut nădușeala pe șira spinării și m-a cuprins o plictiseală îngrozitoare, drept care mă rugam la Dumnezeu să se termine cât mai repede. Uneori am găsit salvarea în încercarea de a rezolva câte o problemă imposibilă de matematică precum dublarea cubului, construirea unui cerc cu aceeași suprafață cu a unui pătrat - cuadratura cercului  și trisecțiunea unghiului. Deși știam că sunt probleme care nu au rezolvare cu rigla și compasul, încercarea de a le rezolva era mult mai drăguță decât să ascult inepțiile unor vorbitori în ședințe monotone, goale de conținut și aiuritoare.

(13 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: fina Maria

Fina Maria lucra la războaie la țesătoria de la Găvana. Era trecută de cincizeci de ani. Venea pe la noi când trecea de la fabrică și se oprea să discute cu mama. Îmi aduc aminte că într-o zi, când discuta fina Maria cu mama, a trecut pe trotuar  un bărbat pe bicicletă. M-a surprins cum fina Maria a apucat bicicleta de coarne și l-a smucit pe bărbat de i-a sărit chiul din cap.
- Auzi, mă, tu ai uitat cum se dă bună ziua? Ai uitat când intrai pe sub războaie să culegi mosoarele?
Bărbatul s-a ridicat, s-a urcat din nou pe bicicletă și a plecat. Am aflat că fusese un ucenic de la țesătorie pe care partidul îl luase și-l trimisese la o școală cu termen redus de ofițeri de securitate, ca țara să aibă cadre pregătite din rândul muncitorimii. Știam că fina Maria era femeie slobodă la gură, dar m-a impresionat că nu tolera proasta creștere la alții, dar și la ai ei și nu se sfia să le facă morală fetelor sale atunci când acestea se purtau fără respect față de oricine era mai în vârstă.

Eu credeam că după acea întâmplare lui fina Maria o să i se întâmple necazuri, căci mașinile securității bântuiau prin mahala și oamenii dispăreau cât ai bate din palme și erau duși la stuf cu anii. Ei nu-i era frică pentru că lumea o știa de frică, pentru că era ilegalistă și deși avea gura bogată, era chemată să stea în tribuna din centru de pe Strada Mare la 1 Mai și la 23 August, iar eu ca pionier, când o vedeam îmi ziceam în gând c-o cunosc, că este fina Maria, cea care ne aducea ciubucuri rozalii când eram mititei.



(11 aprilie 2023)

Povestea mea cu MER

Imediat după Revoluția din Decembrie 1989 au apărut partide noi și au reapărut partidele istorice. Ca partid nou a apărut Mișcarea Ecologică din România - MER. Împins de la spate ne neamuri și de prieteni, mi-am luat inima în dinți și am ajuns la sediul central al MERR, pe strada Olga BANCIC, undeva din bulevardul Dacia. Era acolo furnicar. M-a preluat un tânăr. Am achitat suma de 100 de lei, un fel de cotizație-sponsirizare și m-au trecut pe un tabel, fiind printre primii 100 de persoane care aderaseră la MER. Mi s-a zis să revin peste trei zile să ridic legitimația și mi s-a zis și numărul legitimației, care era un număr mut mai mic decât 100. Am plecat liniștit.

Când am revenit, am avut surpriza să primesc legitimația cu numărul 198. M-a deranjat teribil, dar mi s-a explicat că primele 100 de legitimații sunt pentru conducerea MER. O mare porcărie, care m-a făcut să-i abandonez. Câteva zile mai târziu am mers să-mi dau demisia. Poarta avea un lanț și un lacăt. Am sărit gardul și în vila unde era sediul MER era un individ care mi-a preluat demisia, dar nu mi-a dat nimic la mână, căci acolo nu aveau niciun registru. Peste ani, am înțeles că MER a fost înghițită de un alt partid. Ideea aceasta de a deforma poziționările am mai văzut-o, căci la noi, a schimba regulile în timpul jocului este un sport național. Nici nu m-au mai mirat schimbările de poziționări, căci la oamenii lipsiți de onoare nu ai la ce să te aștepți.

(03 ianuarie 2023)

Rațiunea de a crea un partid

Niște tipi au o idee. O concretizează printr-o doctrină. Construiesc un manifest. Încheagă o formă de comunicare și adună adepți. Se constituie o echipă de membrii fondatori și pentru a avea un partid:
- se scrie un statut,
- se găsește un nume,
- se desenează o siglă,
- se merge la tribunal, 
- se contruiește un logou.
După ce s-a obținut legalizarea, se trece la crearea de filiale și încet-încet partidul își începe activitatea politică, pentru a fi pregătit să intre în alegeri. În statut scrie clar cum se finanțează partidul: din cotizații și din sponsorizări. În mod normal, niciun partid nu ar trebui să se așeze să sugă la țâța vacii numită buget, adică, niciun partid nu ar trebui să fie finanțat cu bani de la buget. Bugetul nu are nicio treabă cu mofturile partidelor. Cine are nevoie să mânânce c-c-t, să-și cumpere lingură. Cine vrea partid, adună membrii de partid, aceștia plătesc cotizații și tot ce se cheltuie este din cotizații și din sponsorizări, nu din banii de la buget, căci partidele nu au nicio treabă cu bugetul. Ele vor să acceadă la putere și pentru acest lucru, doctrina contează, aderența membrilor de partid, plătitori de cotizații, este esențială.

S-a vorbit mult, că și 3 persoane să aibă drept de a face partid. Foarte bine, să aibă partid, dar pe banii lor. Merg la tribunal, plătesc ce e de plătit din buzunarele lor. Vor să publice materiale de propagandă, o fac din banii celor trei inițiatori. 

În opinia mea, de la buget trebuie plătită școlarizarea doar  până la facultate, sănătatea copiilor până la 18 ani și cam atât. Străzile se fac și există taxe de utilizare. Spitalele și serviciile prestate de ele se plătesc, dar nu de la buget, de la asigurări, unde salariații contribuie. Teatrele trebuie să se finanțeze singure. Editurile, muzeele, casele de cultură, ansamblurile artistice, filmele, se finanțează singure, nu de la buget. Cu atât mai puțin partidele, parlamentul și guvernul, nu trebuie să fie finanțate de la buget. Sunt prestatori de servicii și ca la frizer, prestează servicii și primesc banii pentru serviciul prestat.

Comunismul e una, democrația e alta și nu se amestecă unul cu alta.


(25 noiembrie 2022)

Vrei partid? Scoate banul din buzunar!

Toată lumea vorbește despre democrație. Foarte bine. Toată lumea vrea să trăiască în democrație. Foarte bine. Numai că toată lumea ar trebui să muncească așa cum se muncește în cea mai avansată democrație, adică de cel puțin trei ori de cum se muncește la noi la ora actuală. Nu scriu acest lucru din auzite, ci din văzute la fața locului.
Toată lumea vrea partide. Nu oricum, ci ca minimum trei inși să-și facă statut, să aleagă denumirea și să se înscrie ca partid. Excepțional. Orice membru de partid, plătește o cotizație. Din banii strânși din cotizații, se plătesc:
- chiriile le sedii,
- salariile unor funcționari necesari,
- deplasările în teritoriu,
- materiale de propagandă,
- tot ce înseamnă munca de partid.
În mod normal, niciun partid nu ar trebui să primească bani de la buf=getul de stat, indiferent de poziția lui. În mod normal, dacă un partid primește sponsorizări, acestea trebuie să fie transparente și să se încadreze între niște limite bine stabilite, care să excludă apariția de presiuni și de escrocherii. Ceea ce se întâmplă în unele locuri când, chipurile pentru a combate corupția, partidele sunt finanțate, este de-a dreptul o aberație, căci se direcționează spre partide bani necesari altor domenii vitale. Noi avem o vorbă: cine vrea să mănânce c-c-t să-și cumpere lingură, ceea ce înseamnă că cine vrea partid, să pună osul la muncă voluntară, la sacrificii, căci este suficient că atunci când se ajunge la putere, toți milogii și ineficienții primesc sinecuri, fără să le merite cumva.

partidele au creat o nouă burghezie, burghezia de partid, care stopează evoluția normală a scării valorice în societate, din moment ce tot felul de nulități sprijinite de partid acced pe poziții pentru acre nu au nicio pregătire și nicio experiență care să le recomande cumva. 

Democrația presupune partide, dar presupune înainte de toate criterii de selecție a valorilor și nu aplatizarea societății prin dominanta mediocrității, căci inexistența onoarei duce la cele mai cumplite orori.

(09 august 2022) 

UNPR partidul lui Găbiță OPREA

UNPR înseamnă Uniunea Națională pentru Progresul României a fost o construcție politică cu o dinamică extrem de fluidă, ceea ce în final s-a concretizat prin ocuparea de locuri în parlament, ca în 2018 partidul să meargă pe propriul făgaș.

 A fost o surpriză plăcută pentru mine să văd în orașul Bistrița pe o stradă din centru că UNPR are un sediu frumos și o pancartă care-l reprezintă, deși clădirea ar fi trebui un pic întreținută.

Se vede că nu mai este partid parlamentar și fluctuațiile de apropiere pe care UNPR le-a avut, ca și conducătorii despre care eu am o părere foarte proastă și aici mă refer  la DIACONESCU și STERIU, nu au făcut să ridice partidul, ci să-l coboare. România are nevoie de UNPR, dar de un UNPR puternic, cu oameni de calitate, care nu plagiază, care nu caută funcții, ci care vor să lupte pentru progresul Rom âniei, nu pentru huzurul lor proprietate personală.

(25 iulie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Ana BLANDIANA

Ana BLANDIANA este poetă româncă de 80 de ani.
Ana BLANDIANA a publicat versuri interesante înainte de 1989.
Ana BLANDIANA a publicat îm 1988 un volum de poezii în renumita colecție BPT, în câteva zeci de mii de exemplare, cu prefață de Eugen SIMION. 

Nu mi-a plăcut că numele lui Ana BLANDIANA a apărut în lista membrilor consiliului FSN, chiar dacă ea și-a dat demisia în 29 ianuarie 1990. La mine funcționează proverbul machedonesc conform căruia dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Nu trebuia să stea în CNFSN o mie de ani. Un minut dacă te-ai lipit de cine era acolo, spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești.

În vremurile comuniste i-am citit versurile, dar mi s-a părut că a exagerat ca prezență în Convenția Democratică după 1996, când aceasta a venit la putere.

Nu mă apuc acum să analizez poezia lui Ana BLANDIANA, că am altceva de făcut. Totuși, pentru faptul că mi-a marcat tinerețea cu versurile ei mizerabile în care a făcut să rimeze cuvântul zid cu cuvântul partid, spun răspicat că Ana BLANDIANA m-a dezamăgit și așa voi rămâne cât voi trăi. Era în poemul acela regretul că nu fusese primită în utc din cauză că nu avea vârsta: zid - partid. Poate să stea și în limbă Ana BLANDIANA, pentru mine tot o poetă exponentă a comunismului este, zid - partid și punct.

(23 iulie 2022)

Absurdul unicității

Există lucruri care se fac o singură dată în mod normal, dar societatea a evoluat și condiția unicității a devenit o chestie relativă. O femeie își pierde virginitatea o singură dat. Acum medicina a evoluat atât de mult încât pierderea virginității are caracter repetitiv.

În Evul Mediu, vrăjitoarea era arsă pe rug o singură dată, iar unei regine i se tăia capul de către călău o singură dată. În aceste cazuri, o a doua oară nu exista, căci fizic nu era realizabilă.

Societatea a impus unicități.

Un om este membru al unui singur partid.

Un om are o singură naționalitate.

Un om are o singură limbă maternă.

Un om are o singură vârstă.

Un om are o singură zi de naștere.

Un bărbat ortodox are legal numai o singură nevastă.

Un copil are un singur tată în acte, dacă-l are trecut, dar o singură mamă are cu certitudine.

Aceste unicități se crede, au un rol benefic asupra mersului înainte al societății.

Noi avem proverbul că nu poți ține doi pepeni într-o mână. este un mare adevăr, dar sunt și oameni care cred că sunt în stare să țină doi pepeni într-o mână. Încearcă, nu reușesc, dar spun tuturor că ei au ținut doi pepeni într-o mână. Eu țin doi pepeni într-o mână.  Acum iau un pepene, îl țin într-o mână. Îl las jos. Mai târziu, iau un alt pepene și-l țin în aceeași mână. Deci, țin doi pepeni într-o mână, dar nu în același timp. Proverbul se referă la faptul că nu poți ține doi pepeni în aceeași mână, în același timp.

(13 iunie 2022)

Forța Liberală

Ca denumire de partid nu este rea această denumire.
Știm Forza Italia a lui BERLUSCONI.
Știm Forța Democratică a lui Petre ROMAN.
Știm La forza del destino, opera lui Giuseppe VERDI.
Știm filmul Thunder Force din 2021.
Știm filmul Excessive Force din 1993.
Știm filmul Force of Execution din 2013.
Acum, Ludovic ORBAN, ca orice președinte de partid care a pierdul alegerile, din mândrie personală, asemeni lui PONTA, lui GEOANĂ, lui ROMAN, lui TĂRICEANU, își crează un partid, o jucărioară, arătându-ne că nu are maturitate politică pentru că nu știe să-și recunoască învingerea. Alegerea numelui de partid este bună căci este scurtă, ușor de reținut, dar viabilitatea o pun sub semnul întrebării, căci ea apare doar ca un ciob sărit undeva în spațiu, dintr-un vas de epocă și nimic altceva.

(15 octombrie 2021)

Politicieni mărunți

 Politicienii români de azi, sunt niște politicieni mărunți pentru că nu au:
- viziune,
- strategie,
- idealuri,
- măreție,
- onoare,
- empatie,
- eroism,
- popularitate,
- notorietate,
- imagine,
- caracter.
Ei sunt:
- mincinoși,
- șmecheri,
- limitați,
- lacomi,

- obraznici,

- îngâmfați,

- orgolioși,
- certăreți,
- chițibușari,
- inculți,
- bipolari.
Luați de val, politicienii mărunți sunt puși pe harță, caută să rezolve probleme punctuale, se lasă antrenați în lucruri care le aduc un plus de imagine, dar pentru perioade vremelnice, nefiind preocupați să lase ceva,  oricât de mic în urma lor. Lipsa lor de profesionalism le dă posibilitatea să se arate exact așa cum sunt, fără experiență, fără expertiză, doar buni de gură, căci ei conduc mega-structuri în contextul în care niciun closet nu au manageriat.

(16 septembrie 2021)

Centenarul neobservat

Ieri 8 mai 2021 s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român. Până la 22 Decembrie 1989 acest partid avea peste 3 milioane de membri, plătitori de cotizații, cu carnete roșii, care participau la adunări, care luau cuvântul și se băteau cu cărămida în piept. Toți au jurat că vor face, că vor drege, ca în final să fugă ca potârnichile după 22 Decembrie 1989, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Această abordare a deschis larg porțile ca toți comuniștii de dinainte de 22 Decembrie 1989 să rămână pe poziții și tot ei să fie în fruntea bucatelor. Conducerea comunistă a avut o ideologie foarte specială, căci racola pentru a deveni membri de partid pe cei mai buni.

În facultăți deveneau membri de partid cei mai buni studenți.

În uzine deveneau membri de partid cei mai buni ingineri.

În secții deveneau membri de partid cei mai buni maiștri.

La locurile de muncă deveneau membri de partid cei mai buni muncitori.

Când spun cei mai buni, mă refer la:

- profesie,

- conduită,

- aprecierea colegilor,

- familie.

Comparând acum lucrurile, vedem că partidele parcă sunt o adunătură de ariviști, nepricepuți, golani, borfași,  refulați, frustrați, incompetenți, troglodiți, repetenți, mediocri și tot așa. Inexistența filtrelor determină scoaterea la rampă a unor persoane cu mari carențe de educație, fără o  pregătire profesională corespunzătoare, dar care ocupă poziții care nu au nicio legătură cu expertiza lor.

la 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român îmi doresc să văd că:

- se lucrează la autostrăzi,

- oamenii se pun pe treabă,

- valorile autentice sunt apreciate,

- dispare ura viscerală,

- școala e școală adevărată,

- ne iubim țara și istoria.

În rest, 1000 de ani pace!

(09 mai 2021)

Manipularea prin influenceri

Pe vremea comuniștilor erau propagandiștii. Ei erau cei care mergeau în mase și vorbeau ca de la om la om sau țineau conferințe pe diferite teme, având grijă să popage politica partidului, în forme extrem de fine, ca oamenii să nu-și dea seama unde bătea întregul demers, dar efectul era scontat. Propagandiștii știau:

- limbajul celor cărora li se adresau,

- temele agreate de auditoriu,

- să presare vorbe de duh și glume,

- să se adreseze cu nume și prenume,

- să dezvolte un context bine orientat,

- să poarte un dialog viu, aplecat,

- să creeze senzația că este omul locului.

Acum vremurilșe s-au schimbat și întâlnirile cu oamenii nu mai sunt de efect din moment ce rețelele de socializare și alte mijloace de comunicare au capacitatea să preia mesajele și să permită dialogul propagandistului cu masele în formate mult mai eficiente. Nici nu ar fi rezonabil ca în aceste condiții omul să se mai numească propagandist, e inuman, învechit, nerelevant, drept care se cheamă influencer, adică un termen mai boieresc, mai nou, mai acceptat și cu rezonanță specială. Influencerul tot manipulator este. o face pe cont propriu că partidele și organizațiile care ar trebui să patroneaze această nouă formă de propagandă sunt înțepenite în formele vetuste și nu știu să exploateze noua mină de aur care s-a născut prin tehnologia informației și comunicațiilor.

Ce bine ar fi fost dacă statul ar fi folosit influencerii în timpurile acestea de pandemie pentru a duce în mase mesajele corecte. Nu ar mai fi apărut aceste confuzii care trag înapoi demersurile statului.

(22 martie 2021) 

Modalități de a face opoziție

Am identificat următoarele modalități de a face opoziție:

- opoziția constructivă,

- opoziția zgomotoasă,

- opoziția dezbinată,

- opoziția izolată,

- opoziția ipocrită,

- opoziția formală,

- opoziția  nesemnificativă,

- opoziția absentă,

- opoziția obstructivă,

- opoziția leneșă,

- opoziția absentă,

- opoziția inexistentă,

- opoziția de figurație,

- opoziția formală,

- opoziția de mucava,

- opoziția balama,

- opoziția demagogică,

- opoziția idealistă,

- opoziția sforăitoare,

- opoziția fantezistă,

- opoziția activă,

- opoziția imorală,

- opoziția duplicitară,

- opoziția sabotoare,

- opoziția ilogică,

- opoziția mecanică,

- opoziția resemnată,

- opoziția profitoare,

- opoziția negociatoare.

Scena politică de la noi este populată cu toate tipurile de opoziții, căci există foarte multe partide de opoziție, tot așa cum există grupuri de oameni care au alte opinii și care se constituie în minorități care cer majorităților ce activează la un moment dat să țină cât de cât seama de problemele lor. Merită o detaliere în timp pentru a enumera caracteristicile fiecărui tip de opoziție și mai ales pentru a vedea cum se produc schimbările în cei care ceva spuneau când se aflau la putere și cu totul altceva spun când sunt în opozițioe și ceea ce este și mai nasol, când cei din opoțziție când ajung la putere își neagă propriile crezuri. Îmi aduc aminte de un nefericit care a luat doctoratul susținând bicameralismul, ca mai apoi să fie un înfocat susținător al referendumului pentru unicameralism.

(10 aprilie 2018)

Intrarea în partid

Intrarea în p,
artid ar trebui să fie un act de maturitate, de dăruire și mai ales de înțelegere a diferențelor dintre doctrine. În realitate nu este așa. Oamenii intră în partide doar de a-și rezolva probleme care nu se rezolvă altfel decât prin decizii politice. Decizia politică înseamnă:
- poziție în partid,
- forța în partid,
- telefonul dat,
- influență,
- subiectivism,
- neperformanță,
- abuz,
- ton ridicat,
- slugărnicie,
- lingușeală,
- avantaje.
Pe vremea comuniștilor intrarea în partid însemna selecție acerbă și mai ales muncă și mai puțin avantaje. Acum partidul înseamnă:
- funcții,
- bani,
- vizibilitate,
- putere,
- funcții.
Cine nu are o meserie pe care să se bizuie găsește în a intra în partid singura modalitate de a-și asigura un serviciu, un salariu și mai ales de a promova atât timp cât cei care sunt la putere fac parte din partidul respectivului. Apoi, dacă respectivul partid intră în opoziție și protejatul întrî într-un con de umbră. Nu pleacă pentru că rotirea cadrelor nu este radicală dinteama că la următoarele alegeri roata se întoarce. Eu i-am sfătuit pe tinerii informaticieni cu care am mai discutat una-alta, să nu intre în partide decât după 40 45 de ani și numai după ce au o situație bine stabilită pentru a nu deveni anexele unor nefericiți sau slugi la alții și mai nefericiți ca să nu spun nepregătiți.

(28 martie 2018)

Comunismul și biserica

Statul comunist, ateu prin definiție, a avut o atitudine prostească față de biserică prin acțiuni ferme precum:

- dărâmarea bisericilor;

- închiderea de mănâstiri;

- prigonirea călugărilor;

- forțarea preoților să devină membri PCR;

- interzicerea religiei în școli;

- combaterea Bibliei fără a fi citită;

- interzicerea elevilor de a merge la biserică;

- urmărirea studenților de a nu se căsătorii cu preot;

- filarea ofițerilor de a nu-și boteza pruncii;

- punerea în antiteză a lui Dumnezeu cu Stalin;

- îndoctrinarea maselor împotriva credinței;

- mersul la spectacole păgâne în noaptea de Înviere;

- șantajarea preoților de către securitate;

- întemnițarea fețelor bisericești reprezentative;

- crearea omului nou fără credința în fsinți;

- înmormântarea capilor comuniști fără a fi cu mâinile pe piept;

- transformarea lui Eminescu în poet realist critic.

În realitate și comuniștii cei mai comuniști:

- își botezau copiii;

- se cununau religios;

- roșau ouă de Paști;

- tăiau porc de Crăciun;

- se închinau la necaz;

- spuneau rugăciuni;

- srbau clandestin zilele de sfinți;

- erau îngropați cu preot.

Numai așa se explică faptul că în 23 Decembrie 1989 s-a uitat de tot ateismul comunist, de toate preceptele legate de făurirea omului nou, de tot comunismul cu prostiile lui primitive, înguste și forțate, iar oamenii și-au reluat pe față obiceiurile și tradițiile pe care nu le abandonaseră nicio clipă. S-a trecut în extrema cealaltă, în care oamenii politici, în mod ostentativ participă la marile sărbători religioase, plini de smerenie, făcând cruci imense, deși nu prea sunt puși pe fapte bune nici față de cel de Sus și nici față de poporul pe care se bat cu cărămida în piept că l-ar sluji.

(21 mai 2017)