Teoria uzurii morale aplicată personalităților

Se știe că dacă zi de zi vom mânca aceeași mâncare, ne vom plictisi de ea, ne vom sătura de ea și vom căuta să găsim să mâncăm altceva. Atunci, mâncăruri care ni se păreau ca fiind lipsite de interes, brusc devin interesante și le înfulecăm pe nerăsuflate. Este un fel de manifestare a uzurii morale a unei mâncări prin consum și nu a unei uzuri fizice, căci nu aceeași mâncare o servim repetat, ci de fiecare dată preparăm același fel de mâncare zi de zi, respectând rețeta. Ne va plictisi, ne va enerva să vedem în farfurie aceeași mâncare, să simțim același miros, să avem în gură același gust zi de zi, lună de lună, an de an.

Tot așa se pune problema și în cazul personalităților. De regulă, o personalitate cu stare de sănătate bună, nu se uzează fizic. Există riscurile să se uzeze moral. Sunt puține situațiile în care o personalitate rămâne în actualitate, fără să apară uzura fizică. Să ne uităm la marii sportivi și la participările lor la olimpiade. Sunt sportivi care cuceresc medalii de aur la una, două, trei sau chiar patru olimpiade, dar eu nu am auzit să fi existat un sportiv care să fi mers la 10 olimpiade și la toate 10 să fi fost încununat cu titlul olimpic. Deci este demonstrația că uzura fizică funcționează clar în lumea sportului. Și în lumea politică funcționează uzura fizică, mulți dintre conducătorii de state, chiar dacă și-au dorit să fie aproape veșnici, starea de sănătate i-a scos din circuit.

Uzura morală în cazul personalităților acționează cu un alt ritm decât uzura fizică. În zona muzicii de larg consum se vede cel mai bine acest lucru. Azi vinde milioane de discuri cântărețul X și peste trei ani lumea a uitat de el. este în firea lucrurilor. Tot așa este și în politică. Tot așa este și în literatură. În zonele banalului, unde sunt meserii comune, uzura morală se mișcă mai greu, mai ales dacă fiecare dintre meseriași caută să rămână în actualitate învățând să lucreze cu noi echipamente, cu noi materiale și cu noi tehnologii. Uneori intervine uzura fizică și-l scoate pe om din circuit, chiar dacă nu era epuizat din punct de vedere al uzurii morale.

Vedem la noi cum oamenii nu-și dau seama că uzura morală și-a spus cuvântul și ceea ce fac arată că sunt depășiți de viață. Traian BĂSESCU se luptă să capteze atenția, dar el este uzat moral. A fost în vogă între 2004 și 2010, după aceea a intrat într-un con de umbră și a rămas acolo. Am auzit spunându-se ironic despre câte un poet: a ieșit din literatură înainte de a intra. Așa se întâmplă și în cazul unor politicieni care abia scot capul în marea politică, își arată limitele rapid și dispar așa cum au apărut, adică instantaneu.

(03 octombrie 2021)

Deteriorarea poziției

Deteriorarea poziției oricărui șef mare, șef, șefuleț este un proces:

- obiectiv;

- ireversibil;

- natural;

- progresiv;

- stabil.

Un șef, oricare ar fi el, interacționează cu membrii unor colectivități cu grad de omogenitate foarte fluctuant. În acțiunile întreprinse de șef, în deciziile luate de acesta, se definesc raporturi foarte exacte, care se măsoară prin grad de satisfacție perceput diferit de fiecare dintre părți. Sunt numai excepții cazurile în care gradul de satisfacție este maxim atât la nivelul executantului, cât și la nivelul șefului.  Deprecierea poziției unui șef se realizează cu o dată cu scurgerea timpului, pur și simplu, datorită expunerii șefului prin:

- decizii;

- acțiuni;

- poziții;

- rezultate;

- discursuri;

- rezultate;

- eficiență;

- efecte.

Este normal ca pe o perioadă îndelungată, prin numărul foarte mare al deciziilor, inițiativelor, acțiunilor, proporțional cu acea durată, deteriorarea poziției șefului să se deterioreze, exact cum un utilaj se uzează prin funcționare, chiar dacă fiabilitatea este deosebit de mare. Tot apar căderi ale utilajului, chiar dacă sunt cu frecvență foarte mică.

Stalin a murit ca un câine, nefiind salvat chiar datorită regulilor impuse de el.

Antonescu a murit împușcat pentru că a crezut că lumea începe și se termină cu el.

Ceaușescu a atras ura poporului datorită înfometării poporului.

Hitler a murit otrăvindu-se când și-a dat seama că și-a distrus țara și poporul.

Deteriorarea poziției dictatorilor a fost lentă, continuă și mai ales violentă ca final. Dictatorii se numesc dictatori tocmai pentru faptul că ei cred că toate deciziile trebuie luate de ei, fie că sunt probleme mici sau că se referă la probleme mari. Ei nu iau decizii bune pentru că sunt rău intenționați, ci pur și simplu pentru faptul că:

- numărul de decizii este foarte mare;

- complexitatea problemelor asupra cărora se decide este și ea foarte mare;

- intervalul de timp în care se iau deciziile este de 24 de ore din 24 pentru oricine;

- capacitatea omului este limitată de numărul în descreștere de neuroni ai acestuia.

Deteriorarea poziției unui individ se datorează pur și simplu doar datorită expunerii, pentru că a vedea o aceeași moacă devine să satureze orice dorință de a mai o vedea, devenind plictisitoare numai ca apariție. Să ne amintim enervarea pe care o producea acel dramaturg mediocru care în timpul lui Emilaș ne cotrope ecranele cu stupizeniile lui pastilate în fiecare sâmbătă la ore de maximă audiență pe ecranele de la televiziunea națională. Să ne amintim discursurile cu fraze enervant-repetitive, lungi, monotone, gâjâite al lui Ceaușescu fie la congrese, fie la adunări pe stadioane, fie în plenare și prin intermediul fierului de călcat, ca în bancurile din epocă.

Acum, dacă mă gândesc la șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, deteriorarea poziției s-a produs, atingând cote deja de avarie, deși ea, sărăcuța nu a făcut mai nimic nasol, ci doar prin faptul că:

- a trecut prea mult timp;

- lumea s-a obișnuit cu figura ei;

- nu a făcut schimbări de look;

- a făcut gestul acela cu luatul gâtului;

- a primit niște diplome, cam multe;

- a participat prin viile private;

- a început la vârf de prea tânără.

Chiar dacă munca este dedicată, pune suflet și este de o corectitudine exemplară, în orice moment sunt create situații interpretabile și mai ales cu tente defavorabile dacă plățile sunt grase, iar un milion de lireplătite, nu sunt doi lei și nici patru euro, se știe. Miza fiind foarte mare, procesul de deteriorare este și mai accelerat. Să nu uităm că însuși Augustin Lazăr a scos porumbelul, când a vorbit de intensitatea mai mare a muncii procurorilor de la DNA, fapt care impune mandate mai bine delimitate. Acest nefericit, a știut că șefii au munci cu mult mai solicitante și în optica sa, duratele mandatelor de șef trebuie să fie și mai scurte. Sau el a intuit ceva sau a vorbit gura fără el, deși debitul său verbal este inferior celui lui Emil Boc, tot ardelean și el. Oricum, acum este nu începutul sfârșitului, ci sfârșitul sfârșitului, deși există încă etape de parcurs până se va zice #OK. 

(05 iulie 2017)