Cum era o zi de student căminist în intervalul 1965 - 1970

Vorbesc despre intervalul 1965 - 1970, căci am fost student în acest înterval de timp. Nici n-aș îndrăzni să scriu despre chestiuni pe care nu le tșiu, căci tatăl meu m-a învățat să nu vorbesc despre ceea ce nu știu, ca să nu mă fac de râs.

Am locuit la căminul studențesc.

Mă sculam la 06:00

Mă pregăteam și la 06:30 plecam spre cantină.

Ajungeam la cantină și mâncam rapid micul dejun.

Plecam de la cantină și la cel târziu 07:25 eram fie în sala de curs, fie în sala de seminar.

La 07:30 când intra profesorul sau asistentul eu eram prezent.

La ora 13:30 după terminarea orelor de curs și de seminar, plecam la masa de prânz la cantină.

Mă relaxam până pe la ora 15:00, după care mergeam la bibliotecă.

În intervalul orar 15:00 - 18:00 la bibliotecă citeam bibliografie, rezolvam exerciții, lucrat la proiecte, îmi completam cursurile, astfel ca a doua zi să mă prezint pregătit cum trebuie, astfel încât asistentul să fie mulțumit de răspunsurile pe care le dădeam. Știam că opinia asistentului conta foarte mult la examen.

La ora 19:00 cel târziu eram la cantină pentru a servi cina.

La ora 21:00 cel târziu eram în camera de la cămin, citeam câte ceva, mergeam la televizor, după care  mă pregăteam de somn. Foarte rar mă prindea ora 23:00 fără să fi adormit.

Întrucât prezența la cursuri și la seminarii era obligatorie, iar activitatea la seminarii era obligatoriu să fie notată, nici nu aveai cum să ai job. Am auzit că erau studenți care-și pierdeau bursa datorită rezultatelor slabe la examene și pentru a face rost de bani, mergeau în Gara Obor și descărcau marfă pe timpul nopții. Despre colegii bucureșteni nu am o imagine clară la cum decurgea o zi din viața lor de studenți, pentru că nu ne întâlneam la bibliotecă și pentru că ei formau grupuri închise, nu discutam despre cum învățau, despre cum își petreceau timpul liber. Ei aveau lumea lor și în cinci ani de studenție nu am avut discuții cu colegii bucureșteni, în afară de bună ziua sau câteva schimburi de amabilități banale.

În cei cinci ani de studenție, nu am memorat nimic, ci totul a fost construit prin studiu, pe bază de raționamente clare, din aproape în aproape, răspunzând la tot felul de întrebări, pentru a mă verifica să văd dacă ceea ce fac, fac bine, mai ales că lucrând cu mașini de calcul, orice greșeală este amendată instantaneu, fie prin blocarea echipamentului, fie prin mesaje de eroare. Memorarea nu a fost niciodată o soluție, căci profesorii mei ne cereau de fiecare dată altceva, iar practica solicita răspunsuri la probleme absolut noi, căci nimeni nu te plătește să fi papagal care repetă la nesfârșit o aceeași placă.



(08 octombrie 2025)

Cum era viața de student în intervalul 1965 - 1970

În vremea studenției mele:
- se făcea școală luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă,
- ora de curs sau de seminar avea strict 50 de minute,
- zilnic aveam 3 activități de câte două ore cel puțin,

- seminariile decurgeau după un plan afișat la catedră,

- tematica presupunea citirea bibliografiei obligatorie, dar exista și bibliografie opțională, 

studenții trebuiau să pregătească seminarul mergând la bibliotecă,
- sesiunea de examene avea 4 săptămâni,
- erau preponderent discipline de un an și câteva de un semestru,
- existau și discipline de un an și jumătate, adică 3 semestre,
- nu exista probă de verificare,
- existau examene și doar la practică, la  sport și la limba străină erau colocvii,
- majoritatea examenelor erau cu scris și oral, puține aveau doar proba orală,
- exista sesiune de examene, restanțe și re-examinare,
- cine nu promova anul întâi era exmatriculat,
- cine repeta de două ori un an, era exmatriculat,
- prezenta era obligatorie,

- prezența era consemnată de șeful grupei în condica de prezență,
- cine lipsea mult la o disciplină, nu avea drept de a intra în examen,
- cine copia la examen, era exmatriculat automat,
- toți studenții erau UTC-iști și membri ai UASCR,
- pentru a primi bursă un student trebuia să aibă medie peste 7 și să mai îndeplinească criterii sociale,
- studenții merituoși primeau burse republicane,
- studenții erau obligați să participe la ședintele de organizație studențească,
- studenții erau obligați să se aboneze la revista Viața Studențească,

- studenții prin programul de studiu, nu aveau posibilitatea să aibă job,

- studenții bursieri beneficiau de 4 călătorii gratuite cu trenul,

- studenții merituoși primeau bilete de vacanță la munte sau la mare.

Viața de student era frumoasă în felul ei, căci în grupe erau oameni de calitate, selectați printr-un examen de admitere destul de dificil și exista și timp pentru socializare, mai ales prin sport, activități recreative precum teatrul studențesc, brigada artistică. Sâmbăta, era dans pe culoarele ASE sau la 303 undeva pe Splai sau la Facultatea de Drept. Se ofereau și spectacole cu artiști la Amfiteatrul 1 în ASE. Studenții mai mergeau la cinematograf și la teatre cu bilete la preț redus.

(08 octombrie 2025)

Ehei, cum era facultatea de pe vremea mea...

Dacă privesc în urmă, îmi dau seama că facultatea din ziua de azi este total diferită de facultatea de pe vremea mea, căci eu am fost student în intervalul 1965 - 1970.
Pe vremea mea, nu existau universități particulare.
Pe vremea mea, numărul de facultăți și numărul de specializări erau extrem de mici.
Pe vremea mea, numărul de locuri la admitere era planificat.
Pe vremea mea, examenul de admitere la facultate era examen serios și a fi student însemna ceva.
Pe vremea mea, durata studenției era de 5 ani și nu erau credite transferabile.
Pe vremea mea, un examen nu se dădea până trecea studentul sau murea profesorul.
Pe vremea mea, studenții aveau cel puțin 36 de ore pe săptămână în 6 zile din săptămână.
Pe vremea mea, sesiunea de examene avea cam 30 de zile.
Pe vremea mea,  disciplinele în proporție de 80% erau cu durata de un an și aveau cel puțin 28 cursuri.
Pe vremea mea, nota de la examen nu se contesta de student, căci profesorul era profesor.
Pe vremea mea, studenții nu aveau servici, căci seminariile și cursurile trebuiau pregătite temeinic.
Pe vremea mea, studenții petreceau zilnic cel puțin 3 ore în bibliotecă să învețe.
Pe vremea mea, prezența la cursuri era obligatorie.
Pe vremea mea, lucrarea de diplomă, licența de azi, necesita un efort intens de un semestru.

Pe vremea mea, practica în producție era extrem de strictă și chiar făcea legătura cu producție.

Pe vremea mea, toamna se mergeadouă sau trei sau patru săptămâni în practică agricolă.

Pe vremea mea, nimic nu se baza pe memorare, ci pe muncă, pe raționamente și pe construcții proprii.

Pe vremea mea, nu exista internet, nu existau rețele de socializare și nici telefoane mobile.

Pe vremea mea, existau calculatoare electronice, nu ca acum și nici așa de multe, dar existau.

Nu spun că ceea ce a fost pe vremea mea a fost bine, dar am scris aceste rânduri pentru a se vedea că societatea a evoluat, cum era și normal, dar trebuie văzut dacă risipa de acum este benefică în comparație cu ceea ce se întâmpla pe vremea mea, când omul care termina o facultate, lucra în domeniul în care se specializase, în timp ce acum, cred că prea mulți absolvenți de facultate lucrează în domenii care nu au legătură cu studiile absolvite sau au locuri de muncă destinate oamenilor fără studii superioare.

(17 septembrie 2025)

Criza modelelor din educație

Pe vremea mea, existau modele adevărate în educație, în persoana unor învățători sau profesori. Eu am cu ce mă lăuda, căci dacă în școala generală sau în liceu modelele mele nu au fost din rândul profesorilor, în facultate am avut modele o serie de profesori și mi-am dorit să fac o serie de transformări la mine, pentru a mă apropia de acele modele din punct de vedere al comportamentului, al pregătirii profesionale, al culturii, al modului de a mă îmbrăca și chiar și al gesturilor. Pe vremea mea modelele erau luate din:
- lecturi ale unor romane,
- familie,
- rândul persoanelor publice,
- presă,
- rândul sportivilor.
Acum lucrurile stau cu totul altfel și modelele provin din ceea ce se vede la televizor, din cercul de prieteni și cunoscuți, din filme, de la cluburile de dans, de la sălile de fitness, din anturajele permanente sau de ocazie. 

Întotdeauna am considerat că există modele bune, de urmat și modele negative, de evitat, numai că modelele negative ies mult în evidență și influențează în mod hotărâtor evoluția tinerilor care stau în preajma lor. Acum există drogurile. Acum există tutunul. Acum există alcoolul. Foarte mulți tineri caută să se transforme în modele, prin modul în care își etalează apartenența la diferite categorii de consumatori sau de utilizatori de produse, prin care ei cred că se diferențiază și devin mai interesanți, mai puternici și mai atractivi în colectivități mai mult sau mai puțin extinse. Școala are acum mult mai puține mijloace în a impune modele, căci slujitorii școlii nu dispun de resurse pentru a veni în colectivitățile de elevi cu acele elemente care să definească un climat propice modelării de caractere și aici mă refer la mașini de lux, îmbrăcăminte scumpă, dar și elemente auxiliare care să impună o persoană ca model din prima apariție. Școala traversează o criză majoră a modelelor, pentru că resursele existente în școală sunt limitate de sistemul încremenit în dogme, sistem care are o inerție nepermis de mare. O școală care are repulsie față de FACEBOOK, INSTAGRAM, TIK TOK, YOUTUBE este clar că nu va impune modele proprii și nici nu va influența prin ignoranța sa pe niciun elev care are mii sau zeci de mii de urmăritori sau și mai și, dacă realizează câștiguri substanțiale din postările din online, surclasându-și dascălii ireversibil.

Singura șansă a școlii de a genera modele proprii esteaceea de a se reforma, în sensul de a accepta că Inteligența Artificială este prietenul educației, telefonul mobil este instrumentul esențial prin care se face educație, iar digitalizarea este esența educației. În momentul în care profesorul va fi profesor și în FACEBOOK, INSTAGRAM, TIK TOK, YOUTUBE și va fi deasupra elevilor în a stăpâni tehnologia, iar telefonul său mobil este de ultimă generație, iar el îi va folosi eficient facilitățile, atunci profesorul va fi model. Când profesorul nu are cont de e-mail, nu are cum să devină model. Iar când profesorul habar nu are de TIK TOK, de INSTAGRAM, deja lupta de a deveni model este pierdută.

(20 august 2025)

Norma didactică în contextul deficitului

Tata, Dumnezeu să-l ierte mi-a zis:
- Ioane, niciodată să nu vorbești despre ceea ce nu știi!
Când îi aud pe unii care vorbesc despre cele 40 de ore petrecute la servici pe săptămână, criticându-i pe profesori care muncesc doar 18 ore pe săptămână, deja mi se urcă sângele-n cap, mă apucă cu amețeala și-mi vine să vomit.
Despre norma didactică eu am dreptul să vorbesc, pentru că am lucrat în învățământul superior 42 de ani și numai eu știu ce înseamnă să ții un curs două ore în fața unui număr de peste 70 de studenți, astfel încât:
- să te încadrezi în cele 110 minute cu problematica,
- să nu te faci de c-c-t spunând aberații sau făcând greșeli de Gâgă,
- să te faci plăcut pentru a nu avea sala goală la următorul curs,
- să primești aprecieri cât de cât pozitive de la studenți.

Pentru a ține o oră de curs, un profesor:

- se documentează vârtos,

- face tot felul de schițe și de calcule,

- construiește un plan,

- verifică tot ceea ce va prezenta,

- elaborează planșe pentru videoproiector,

- face o repetiție cu sine însuși,

- se pregătește asiduu,

- acceptă riscurile din care trebuie să iasă neșifonat,

- gândește la variante de situații neprevăzute.

Niciodată eu nu am comentat nimic în legătură cu ceea ce fac funcționarii în birourile lor, deși am lucrat pentru perioade strict delimitate fie ca analist la Centrul de Calcul al ASE, fie ca muncitor necalificat la o stație de trior, fie ca director într-un minister și știu cât de cât cum stau lucrurile acolo, car eu am decența de a nu-i arăta cu deștiul pe cei care zice-se, lucrează 40 de ore pe săptămână, de acasă sau de la birou, pentru că am bun simț și știu că omul nu este un robot și fiecare muncă are specificul ei și pentru a o face bine, trebuie efort, trebuie gândire, trebuie deprinderi, căci nimic nu se face bătând din palme.

(04 iulie 2025)

Cum se proiectează o carieră academică?

Trebuie să spun din start că un tânăr care visează să devină profesor universitar, trebuie să se definească din prima zi de studenție, căci cariera academică presupune:
- medii mari în toți anii de studii,
- să te cunoască profesorii,
- să te remarci cu fapte bune în fața colegilor,
- să lucrezi sistematic,
- să participi la cursuri și la seminarii,
- să citești mult despre domeniul pentru acre vrei să fii profesionist,
- să colaborezi cu profesorii tăi în situațiile care ți se oferă.

Cariera academică nu se face nici în uzină, nici pe câmp, ci într-un departament, unde ca proaspăt absolvent trebuie să te prezinți cu o carte de vizită foarte clar construită, care trebuie să conțină:

- o medie mare la absolvirea studiilor de licență,

- o medie mare la un curs de masterat pe domeniul departamentului,

- o lucrare de disertație cu un profesor renumit din departament,

- un proiect de derularea a unui stagiu doctoral,

- participări la conferințe științifice,

- elaborarea și publicarea de articole în reviste,

- angrenarea în munca specifică realizării de proiecte de cercetare științifică.

Cariera academică înseamnă:

- trei ani de finalizare a studiilor de licență,

- doi ani de finalizare a unui masterat,

- trei ani dar nu mai mult de cinci pentru finalizarea unui doctorat,

- participarea la un concurs de admitere ca asistent universitar în departament,

- trei ani dar nu mai mult de șase ani de activitate de asistent universitar,

- patru ani, dar nu mai mult de șapte ani ca lector universitar,

- trei ani, dar nu mai mult de 7 ani pe poziția de conferențiar universitar,

- în niciun caz nu trebuie să treci de 50 de ani fără a fi profesor universitar.

Cariera academică presupune o  planificare riguroase a pargurgerii tuturor pașilor, care sunt cunoscuți, mai ales ca sarcini ce trebuie îndeplinite pentru a participa la concursuri de promovare, dar mai întâi trebuie să fie create posturile de concurs, ceea ce impune ca activitatea pe care o desfășori să genereze condiții pentru a fi create acele posturi și pentru a fi scoase la concurs, căci nu se întâmplă nimic în cazul în care nu ești apreciat de cei din jur și mai ales de către cei care au în pix decizia.

În concluzie, cariera academică are un parcurs bine definit temporal, ca medii și ca număr de puncte necesar trecerii de la o etapă la alta, fără a se face rabat de niciun fel, căci în mediul academic onoarea este pe primul plan, chiar dacă nu este clamată pe holurile universității sau în sălile de curs și de seminarii.

Oricare dintre noi dacă ia o foaie de hârtie și un pix, își creionează traiectoria și știe ce și cum la fiecare vârstă, cu condiția abordării realiste, clare a potențialului și cu definirea corectă a ipotezelor de lucru.

(26 ianuarie 2025)

Ce înseamnă să pui o pilă în mediul academic?

Îmi aduc aminte că acum mulți ani, zăceau pe niște holuri din mediul academic niște broșuri făcute de un ONG, unde se discuta despre corupția din mediul academic. Am citit cu atenție o broșură și mi-am dat seama că ea era rodul corupției, din moment ce fusese atribuiți bani să se ocupe de un subiect niște amatori, care nu aveau nicio tangență cu mediul academic. Se discuta în broșură despre multe aspecte ale corupției, fără a se intra exact în acele detalii care dau sarea și piperul corupției din mediul academic.

În primul rând trebuie definit conceptul.

În al doilea rând nu trebuie considerat că mediul academic are un alt nivel de corupție decât societatea.

În al treilea rând, a crede că eradicarea corupției din mediul academic este o utopie, este un postulat.

În al patrulea rând, formele de manifestare ale corupției în mediul academic sunt blânde, dar generalizate.

În al cincilea rând, principiul vaselor comunicante din fizică funcționează și în corupția academică.

O pilă presupune trei participanți și anume:

- cel pentru care se pune,

- cel care o pune,

- cel care satisface cererea.

În mediul academic se pun pile pentru:

- promovarea de examene de către studenți,

- obținerea notei maxime de către student,

- derularea într-un anume fel a unui concurs didactic,

- angajarea unei persoane pe o funcție nedidactică.

În mediul academic pun pile:

- persoane cu oarece funcții, din exterior,

- profesorii,

- lumea de pe stradă,

- vecinii,

- prietenii,

- foști colegi,

- amantele,

- tot felul de borfași,

- oricine are curajul să îndrăznească.

În mediul academic, cei care primesc pile sunt:

- profesori,

- persoane cu funcții de conducere,

- indivizi care cunosc pe cineva care rezolvă,

- oricine are acces direct sau indirect la rezolvitor.

Există pile care se pun dezinteresat.

Există pile puse condiționat.

Există pile care se rezolvă.

Există pile puse degeaba.

Există persoane care nu acceptă pile, dar cum numărul lor este insignifiant, au o soartă care le aruncă la periferia societății și devin un fel de paria în mediul academic, fiind lipsite de respectul celor pentru care a pune și, respectiv, a accepta pilele, este o normalitate.

(02 iulie 2024) 

Corupția din mediul academic

Ca orice domeniu al vieții economico-sociale românești și mediul academic este măcinat de o corupție aflată în toate formele ei de manifestare, de la corupția mică, trecând prin corupția de nivel mediu și ajungând la marea corupție, întrucât lipsa onoarei este patra de temelie a manifestărilor care antrenează la tot pasul corupția, fără a ocoli nici pe conducători, nici pe profesori, nici pe studenți.

În mediul academic funcționează sistemul pilelor. Este vorba fie de pilele pentru promovarea examenelor, fie de pilele pentru angajarea pe posturi didactice a celor mai puțin merituoși, fie de pilele pentru crearea de posturi didactice și derularea concursurilor pentru ocuparea de posturi în departamente, dar și a altor tipuri de pile care vizează accederea nemeritată la titlurile academice.

Deși există în mediul academic o serie de modalități care dau aspectul corectitudinii derulării proceselor, oamenii sunt cei care desfășoară activitățile și ei sunt cei care deturnează sensul celor mai nobile principii, ducând totul în direcția deciziilor bazate pe subiectivismul dus la extrem. 

Existența unor texte sofisticate în carta universității, în regulamente și în legile care supervizează mediul academic, lasă loc la interpretări și la efectuarea de modificări, în funcție de obiectivele și interesele urmărite la un moment dat, cu efecte directe asupra promovării mediocrității la tot pasul.

Corupția din mediul academic a determinat scoaterea examenului de admitere, definirea unui mod păgubos de constituire a notei de promovare a examenelor și scăderea nivelului exigenței în promovarea cadrelor didactice și în acordarea titlurilor academice, căci ideea de sancțiune este profund diluată.

(30 iunie 2024)

Prostia de la catedră

Am fost de toate. Am fost elev, am fost student, am fost profesor, deci dacă vorbesc despre prostia de la catedră, știu despre ce vorbesc.

În opinia mea, învățătorul prost este acela care:

- bate copiii,

- părtinește,

- nu are criterii morale de evaluare,

- acceptă favoruri,

- urlă la copii,

- le vorbește urât copiilor,

- dă note pe nedrept,

- nu are empatie,

- este împrăștiat,

- se coboară la mintea copiilor,

- nu are dragoste de meserie.

În opinia mea, profesorul elevilor este prost, dacă și numai dacă:

- a fost în studenție un student mediocru,

- habar nu are de materia pe care o predă,

- predă texte memorate, fără să înțeleagă ce spune,

- vine la clasă ca la o corvoadă,

- spune bancuri deșucheate elevilor,

- face ochi dulci elevelor, dacă el e un bărbat,

- stochează răutăți și plătește polițe,

- nu-și tratează în același fel elevii,

- nu are cultură și e troglodit,

- face pe profesorul că nu e bun de nimic.

În opinia mea, profesorul studenților este prost dacă:

- este prost pur și simplu,

- miroase a prost,

- vorbește ca un prost,

- se comportă ca un prost,

- nu are nicio treabă cu meseria lui,

- face pe deșteptul, dar e prost de bubuie,

- nu are valoare, dar se crede valoros,

- este bântuit de suficiență,

- crede că tot. ce zboară se mănâncă,

- îi fuge ochii după prospăturile din sala de curs.

Faptul că dascălii au salarii de mizerie, a determinat ca învățământul să fie ocolit de cei mai buni absolvenți de facultate, care în niciun caz nu doresc să fie jerpeliți, neapreciați, flămânzi, bătaia de joc a politicienilor sub-mediocri, bătăuși și cu ciocate. Să vorbești despre pereții de pepsiglas, nu este semn al unei inteligențe debordante, cum nici să spui că ai făcut cursuri la Universitatea Standford nu arată inteligență ieșită din comun, iar calități de cadru didactic, în niciun caz.



(01 iunie 2024) 

Adevărul creditelor universale

Pe vremea studenției mele, lucrurile erau simple. Dădeai admitere la o facultate. Urmai cursurile. Dădeai examene. Dacă le promovai pe toate, treceai în anul următor, dacă nu, repetai anul. Nu era posibil să repeți anul la nesfârșit. După anul 2000 au apărut creditele transferabile și a fost scos examenul de admitere.
Ansolventul de liceu cu bacalaureat se înscrie la facultate. Urmează cursurile. Dă examene. Dacă nu promovează, el merge mai departe în alul al II-lea sau al III-lea și ca să susțină examenul de licență trebuie să aibă promovate toate examenele restante din anii I, II sau III. Există ideea de credite transferabile.
Acum, o dată cu existența Internetului și cu examinarea online se definesc credite universale.
Elevul absolvent de liceu cu examen de bacalaureat intră pe Internet și vede liste de discipline pe la universități și la fiecare disciplină vede numărul de puncte de credit asociat. El alege discipline de la diverse universități astfel încât suma punctelor de credit să dea o valoare K de puncte care echivalează cu absolvirea programului de licentă. El își va alege și tipul de lucrare de licență cu numărul de puncte de credit și în acest fel își definește singur care este pregătirea lui din facultate.
Se observă marea flexibilitate pe care o generează existența Internetului, a campusurilor virtuale și a digitalizării. Fiecare tânăr își definește programul său de pregătire profesională în concordanță cu calitățile lui, cu obiectivele lui și mai ales cu cerințele pieței muncii.
Universitatea își pierde dramatic din rolul său de formator, devenind prestator de servicii, la dispoziția tinerilor care știu exact ceea ce vor și ceea ce vor să facă cu viața lor, nu ca pe vremea mea când decizia a ceea ce eu trebuia să fac și să devin aparținea integral altora, eu trebuind doar să mă supun și să execut. Acum lucrurile s-au schimbat și viața fiecărui tânăr va fi în mâinile lui. Nu vor trece 20 de ani și creditele universale vor fi o realitate. Acum flexibilitatea de programe se găsește în fiecare universitate  disciplinele opționale  și cele facultative, arată că începutul s-a declanșat. Mai urmează alegerea de părți de program din diferite universități din diferite părți ale lumii și derularea proceselor de instruire și evaluare integral în mediul online. faptul că a scăzut natalitatea și există concurență între universități, atractivitatea va fin  dată de creșterea flexibilității de definire a programelor de instruire în planul de licență folosind numărul de credite asociate disciplinelor și posibilitatea de a realiza cele mai diferite combinații de discipline și de universități, ca în final, cel ce dovedește că are toate creditele să devină licențiat în programul de instruire pe care și l-a definit. Aceasta este tendința și cine o evită va dispărea din peisaj.

(11 noiembrie 2023)

Ce înțeleg eu prin student foarte bun?

Eu zic că știu să fac diferența între studenți pentru că am lucrat cu studenții din 1971 când am intrat ca asistent stagiar în Catedra de Cibernetică Economică, până în anul 2012 când am ieșit la pensie de pe poziția de profesor universitar, din Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică.

Eu discut despre ceea ce înțeleg prin student foarte bun, în raport cu ceea ce mă pricep eu, adică în legătură cu programarea calculatoarelor. Adică, voi discuta despre ce înțeleg eu prin student foarte bun în raport cu cursurile și seminariile de la disciplinele de informatică pe care le-am ținut sau le-am condus eu în cei peste 40 de ani de activitate la catedră. În rest nu mă pronunț, căci ar fi greșit să trag eu concluzii unde nu mă pricep și ar fi și nedrept pentru cei pe care nu i-aș băga în categoria studenților foarte buni în raport cu disciplinele de care m-am ocupat eu, deși ei ar fi foarte buni în raport cu alte discipline.

În opinia mea, un student este foarte bun dacă și numai dacă:

- citește foarte multă documentație de programare pe care o și înțelege,

- stă la calculator și scrie programe pentru a rezolva probleme noi,

- gândește înainte de a scrie programe, pregătind scrierea de text sursă,

- nu memorează secvențe de program, ci gândește secvențe de program,

- vine la seminarii și este activ, remarcându-se prin soluții bune oferite,

- scrie programe de calitate în timpul seminarului și justifică totul,

- are capacitatea de a identifica erori de programare la el și la alții,

- este perfecționist  la un programele lui sau ale altora aflate în exploatare,

- critică ceva dintr-un program, vine și cu soluția care aduce îmbunătățiri,

- are inițiativă când lucrează la un proiect în echipă și arată că este lider,

- este disciplinat, punctual, realist și  se vede prin programele livrate.

Nu este greu să-l identifici pe studentul foarte bun căci acesta iese în evidență din prima clipă în care apare o solicitare de a fi rezolvată o problemă, de a fi scris un program, de a face modificări unui program. El iese în evidență cu aportul colegilor lui, căci atunci când este pusă o întrebare, ochii lor sunt îndreptați către acest student, care este cel mai bun din grupă și speranța tuturor în el este pusă. Totul este ca de la catedră să nu se producă eroarea ca tot timpul acest student să fie solicitat, iar restul studenților grupei să devină spectatori inactivi, așa cum mi s-a întâmplat mie în vremea studenției mele și m-am văzut în situația că a trebuit să fac singur ceea ce trebuia să facă asistentul cu grupa, dacă nu lucra cu studenții care fuseseră în producție pe meserie și erau de-a dreptul ermetici.



(24 octombrie 2023)

Și student și la job

Se zice că nu este posibil să ții doi pepeni într-o mână. N-o spun eu, ci este un proverb. În America unde studiile la facultate se plătesc, tinerii care doresc să urmeze o facultate și nu au bani, fie muncesc înainte de facultate, fie fac împrumut la bancă, fie au joburi part-time. Lucrurile nu sunt deloc simple acolo. Numai noi pe malul Dâmboviței idilizăm lucrurile și le prezentăm exact cum ne convine nouă, ca să justificăm modalități lejere de abordare a studenției. Există acolo în America lucrurile foarte bine definite. Adică, studentul își alege variantele de programe de studiu în cunoștință de cauză. Se zice că frecvența nu este obligatorie, dar lucrurile sunt astfel făcute încât numai cel care este prezent în sala de curs, în sala de seminar și în laborator, va fi în situație de a promova examenul, căci ceea ce se predă, ceea ce se lucrează, ceea ce se experimentează, nu se fac decât asistat de profesor, iar pregătirea unui examen în cele câteva zile de sesiune, este doar un zvon mincinos acolo în America, adică în USA.

În spațiul mioritic, unde românul s-a născut poet și toată lumea este genială, se acceptă orice, inclusiv ideea unora de a merge să fie studenți la universități gen fabrici de diplome, dar nu această situație o iau eu în calcul.

Eu discut despre facultățile serioase, unde se face carte, unde se predau cursuri adevărate, unde seminarul este seminar și laboratorul este laborator. Acolo există să zicem activități ce corespund la 6 ore pe zi în 4 zile din săptămână. Dar se știe că există și discipline unde există manuale, unde activitățile se desfășoară în așa fel încât se elaborează referate, se realizează proiecte, se dau teste și unde prezența este facultativă, comparativ cu disciplinele specifice profesiei de bază unde studentul vine el de bună voie și nesilit de nimeni la curs, la seminar, la laborator, căci altfel nu va înțelege problemele și deci nu va promova.

Combinând inteligent cele două tipuri de activități în calitatea de student, studentul reușește cu eforturi foarte mari desigur, să creeze acel timp disponibil pentru un job part-time. Este nevoie ca șefii de la job să dea dovadă de flexibilitate și de echilibru pentru a se aqjunge la situația ca studentul să facă simultan și facultate și muncă la job. Am văzut nenumărate situații în care studenții s-au organizat exemplar și au reușit să facă cele două joburi, cel de student și cel de salariat și să finalizeze cu succes facultatea. Este excelent dacă studentul este la o facultate ale cărei cursuri se regăsesc în locuri de muncă din companii și studentul are posibilitatea să dezvolte la job activități practice strict legate de ceea ce învață la facultate. Am văzut situații în care studentul, după ce a absolvit facultatea a continuat să lucreze în compania unde era la job part-time, dar acum deja este ca salariat absolvent de facultate.

Aici nu este vorba de a ține doi pepeni într-o mână, ci de a prelungi la job preocupările de la afcultate, mai ales dacă la job se lucrează chestiuni care la facultate formează baza.

PS: când am avut proiecte finanțate, am avut posibilitatea de a colabora cu studenți, asemănător lucrului la job și calitatea muncii acestora a fost foarte bună, atunci când lucrurile era foarte clare și verificările se efectuau ceva mai des decât în cazul unor absolvenți cu experiență.



(13 octombrie 2023)

Cum își pregătește studentul un proiect folosind Inteligența Artificială?

Nu discut aici aspectele mici de tot râsul în care studentul dorește să ocolească munca autentică, folosind Inteligența Artificială.

Studentul primește ca temă elaborarea unui proiect. El formulează o temă de proiect și folosind instrumentul cu Inteligența Artificială pentru a vedea dacă există deja un proiect pe acea temă. Dacă există un astfel de proiect, studentul serios, care dorește să muncească pentru a deveni în viitorul apropiat un specialist adevărat, nu are motive de bucurie. Cel mult, el va citi acel proiect să vadă ce s-a realizat acolo. Studentul va formula o altă temă și se va opri doar dacă instrumentul cu Inteligența Artificială va concluziona că nu există făcut un proiect pe acea temă.

În clipa în care studentul se hotărăște să lucreze pe acea temă, are garanția că nu merge pe drum bătătorit și că șansa lui de a realiza un proiect original este imensă, iar talentul și cunoștințele lui vor fi valorificate din plin, folosind instrumentul cu Inteligența Artificială. Acest instrument va fi subordonat obiectivelor studentului, nu invers, adică studentul să devină o anexă a instrumentului cu Inteligența Artificială.

Folosind instrumentul cu Inteligența Artificială, studentul va vedea alte proiecte făcute de alți studenți care au obținut note foarte bune.

El va vedea cam cum este structurat un proiect.

El va vedea cum se face documentarea pentru a realiza proiectul.

El va identifica seturi de date pentru a face experimente.

El va vedea ce formule se folosesc.

El va avea referiri concrete la modele, la scheme deja existente scoțând în evidență ce aduce el original.

El va vedea care sunt concluziile la care se ajunge.

Studentul folosește Inteligența Artificială, nu devine o anexă a Inteligenței Artificiale.

Toate ideile lui vor fi dezvoltate, verificate și comparate pentru a vedea cum vor fi incluse în proiect.

Instrumentul cu Inteligența Artificială va fi folosit foarte intens să facă munca de rutină pe care proiectul trebuie s-o includă, dar toate etapele vor fi definite și integrate în mod creator de student, astfel încât proiectul este o construcție creată de student cu elemente proprii, așa cum stă dine unui om care vrea să devină un profesionist autentic, nu un tâtâie brâu, care înceaqrcă să fenteze sistemul, adică pe colegi și pe profesori, șmecherind cu ajutorul unui instrument ce are încorporate elemente de Inteligența Artificială.



(13 octombrie 2023)

Cum își pregătește studentul un referat acum când există IA?

Inteligența Artificială a schimbat foarte multe în ultimul timp. În mediul academic este care pe care, adică studentul care știe să folosească instrumente ce au  Inteligența Artificială și profesorul care nu știe să folosească astfel de instrumente, iar studentul se află în avantaj, respectiv, studentul, dar și profesorul știu să folosească instrumente cu Inteligența Artificială și este vorba de un echilibru. Nu discut nici de situația în care niciunul dintre parteneri nu stăpânesc instrumente cu Inteligența Artificială sau situația în care doar profesorul știe să folosească instrumente cu Inteligența Artificială.

Nu discut situația penibilă în care studentul crede că dacă știe să folosească un instrument cu Inteligența Artificială și folosește cuvinte cheie bine alese, instrumentul construiește prin operații de prelucrare și rafinare de conținut digital deja existent, un referat, pe care studentul îl prezintă profesorului, despre care el are o părere proastă, crezând că-l păcălește. Dacă profesorul este păcălit, este problema lui, dar studentul vine la facultate să devină specialist, adică să fie mai bun, nu să-și fure căciula singur.Discut despre situația în care studentul folosește instrumentul cu Inteligența Artificială pentru a-și potența munca sa creativă. 

Dorește definiții ale unor concepte, instrumentul  cu Inteligența Artificială ile va pune la dispoziție. El trebuie să știe că să facă cu ele în așa fel încât referatul său să fie valoros.

Dorește serii de date pe care să le utilizeze, instrumentul  cu Inteligența Artificială ile va pune la dispoziție. El trebuie să știe că să facă cu ele în așa fel încât referatul său să fie valoros. Tot acel instrument îi va desena grafice, îi va calcula tot felul de indicatori. Ideea este ca studentul să aibă în minte un fir conducător ca tot ceea ce Inteligența Artificială îi furnizează să fie integrate de el creativ într-un întreg numit referat.

Profesorul care și el cunoaște virtuțile instrumentelor înzestrate cu componente de Inteligență Artificială va aprecia:

- ideea originală a studentului,

- modul în care studentul folosește Inteligența Artificială în scop creativ,

- calitatea studentului de a gestiona multitudinea de informații,

- cursivitatea conținutului digital.

Rezultă din cele ce am spus eu aici că Inteligența Artificială joacă un rol activ în creșterea calității muncii de documentare, de a realiza sinteze și de a accelera implementarea de noi idei de către student, dar și de verificare a unor ipoteze pe care studentul le face, pentru a vedea dacă munca lui este inovativă sau nu.

Se vede că eu nu discut aici de cei care se cred șmecheri, care folosind un instrument de inteligență artificială vor să-l fenteze pe profesor și să obțină pentru un referat făcut de un automat finit un calificativ cât mai bun. Nu am exclus ca să se producă și așa ceva, numai că viața se răzbună pe un astfel de student, căci în producție el nu va avea niciodată performanța pe care o are colegul lui care folosește Inteligența Artificială pentru a realiza un referat adevărat, cu multe idei noi și de mare profunzime.

(12 octombrie 2023)

Ce înseamnă să fii student?

În ziua de azi, calitatea de student o obțin cei care sunt:
- coordonați de părinți, 
- inspirați de modele alese,
- dornici să devină specialști,
- sfătuiți de profesorii lor,
- îndemnați de prieteni,
- dornici să obțină o diplomă,
- inspirați de profersioniști,
- încredințați că numai cu o profesie anume vor obine un salariu bun,
- orientați să aibă un statut social aparte.
Nu oricine este obligat să devină student și să termine o facultate. Cine vine să termine o facultate știe că:

- facultatea are o durată de 3 ani,

- viața de student este foarte frumoasă,

- studentul trebuie să meargă la cursuri și seminarii,

- promovarea anilor universitari înseamnă promovarea de examene,

- este necesar să învețe pentru examene,

- elaborarea de proiecte și referate înseamnă muncă,

- și după terminarea facultății el trebuie să învețe,

- între specialiștii de același fel competiția este acerbă,

- tot ceea ce face trebuie făcut cu seriozitate.

Zi de zi, studentul trebuie să dedice cel puțin:

- patru ore pentru cursuri și seminarii,

- două la patru ore pentru studiu, referate și proiecte,

- una sau două ore pentru activități complementare.

Cine alege să devină student, trebuie să abordeze întregul parcurs cu multă seriozitate, pentru că a deveni un specialist în domeniul ales, nu este deloc o treabă ușoară, mai ales că alegerea este făcută pentru o perioadă de cel puțin trei ani și ținând seama că există multe joburi bine plătite, în piața muncii, fără a fi nevoie de a fi absolvent de facultate. Cine a optat să devină student, știe la ce căruță  s-a înhămat și mai ales care îi va fi traiectoria, dacă dorește să profeseze pe specializarea pe care și-a ales-o și pentru care se pregătește în facultate, cu truda pe care o presupun examenele, proiectele și lucrarea de licență, toate trebuind promovate cu note cât mai bune. Viața de student nu exclude un job, part-time, pentru a încasa ceva bani și pentru a acumula experiență. Dacă jobul este apropiat ca preocupări cu profilul facultății este foarte bine, căci studentul va avea posibilitatea să învețe din producție multe chestiuni, pe care le va folosi la referate, la proiecte, dar mai ales la lucrarea de licență.

Faptul că un tânăr este student, este cel mai bun prilej de a se forma ca specialist în domeniul pe care și l-a ales, în ideea de a lucra după terminarea facultății la un loc de muncă, pe poziție de specialist în acel domeniu.


(10 octombrie 2023)

Alegerea lucrării de licență

Lucrarea de licență este testul pe care fiecare student îl dă față de el însuși, căci este în stare:
- să aleagă o temă pe care să o dezvolte,
- să studieze o bibliografie,
- să se gândească la o aplicație,
- să scrie un număr de 50 de pagini,
- să soluționeze o problemă,
- să se verifice în producție,
- să prezinte rezultatele muncii lui,
- să facă dovada că în facultate a învățat ceva,
- să arate că este la început de drum ca profesionist.

N u discut aici despre cei care fac o facultate de dragul de a o face sau pentru a obține o diplomă cu care să se laude prin vecini că și-a tocit coatele pe băncile facultății. Iau în calcul aici pe cei care doresc să facă o facultate pentru a dobândi o profesie pe care să o practice zi de zi până vor ieși la pensie și care să le fie utilă cu ceea ce au învățat la locurile lor de muncă, chiar dacă după ce au terminat facultatea vor trebui să învețe tot timpul.

Lucrarea de licență nu se ia la întâmplare. Există o listă de titluri de lucrări de licență și studentul își alege acea lucrare de licență al cărui titlui îi spune foarte multe, căci în facultate el a înțeles semnificația multor cuvinte cheie care se află incluse în acel titlu. Lucrarea de licență trebuie să se refere la o problematică de care studentul a auzit pe la cursurile pe care le-a frecventat. El trebuie să fie ferm convins că va găsi bibliografie pe acre s-o consulte, că va realiza o aplicație prin care să verifice că gândirea lui a fost corectă atunci când a soluționat problema generată de acel titlu. Mai trebuie să țină seama că tematica este nouă, că nu este uzată moral și mai ales, că el are ceva de spus acolo, căci nu este drum înfundat.

Nu am discutat aici despre cei care doresc să cumpere lucrări de licență, de cei care vor să fie asistați peste 50% atunci când realizează lucrarea de licență și nici despre cei care doresc alegerea unei lucrări de licență care este un drum bătătorit, care să fie o cale facilă spre a finaliza niște studii cu un rezultate bun, dar fără acel efort care să ducă la formarea unui specialist care profesează meseria învățată în facultate.



(09 octombrie 2023)

17 greșeli pe care le fac profesorii față de elevii sau studenții lor

 

Și eu am fost profesor, dar am fost și elev și student, deci am tot ce trebuie ca să vorbesc atât despre greșelile pe care le fac profesorii față de elevii și studenții lor, cât și despre greșelile pe care le fac elevii și studenții față de profesorii lor. Nu trebuie să se înțeleagă că am exersat tot felul de greșei pentru a vedea comportamentul profesorilor mei sau modul de reacție al studenților mei. Dacă am greșit nu a fost intenționat și când mi-am dat seama imediat am căutat să remediez greșeala. Profesorii greșesc față de elevii și studenții lor când:
01. Îi subapreciază, spunându-le direct că sunt proști.

02. Fumează în rând cu ei.
03. Se împrumută de bani sau de țigări de la ei.
04. Nu recunosc când greșesc.
05. Uită o frază începută în timpul lecției sau cursului.
06. Răspund cu glume proaste la glumele bune făcute de elevi sau de studenți.
07. Pun pumnul în gură oricui, chiar când nu are dreptate.
08. Cred că ridicând tonul sau urlând rezolvă ceva.
09. Încercând prin teste foarte grele să arate că elevii sau studenții sunt nepregătiți rezolvă ceva.
10. Se răzbună cu nota la un elev sau student care le-aa atras atenția că au greșit la tablă.
11. Acceptă atenții și invitații de la elevii sau studenții lor.
12. Derulează relații neprincipiale cu elevii sau studenții lor.
13. Își meditează proprii elevi sau studenți.
14. Se lasă influențați din exterior în acordarea de note diferite de nivelul real al calității soluțiilor date.
15. Plătesc polițe elevilor sau studenților bazate de cele auzite indirect despre ei.
16. Vin la sala de clasă sau de curs și recită ceea ce au memorat mecanic.
17. Nu-și adaptează discursul la cei cărora li se adresează.

Munca de profesor este extrem de grea și este pândită la tot pasul de riscurile de a face greșeli. De aceea, este extrem de important ca profesorul înainte de toate trebuie să fie un om bine pregătit profesional cu principii de viață foarte sănătoase, care să aibă tactul necesar în a aborda orice problemă.

(17 iunie 2023)

17 greșeli pe care le fac elevii și studenții față de profesorii lor

Și eu am fost profesor, dar am fost și elev și student, deci am tot ce trebuie ca să vorbesc atât despre greșelile pe care le fac profesorii față de elevii și studenții lor, cât și despre greșelile pe care le fac elevii și studenții față de profesorii lor. Nu trebuie să se înțeleagă că am exersat tot felul de greșeli pentru a vedea comportamentul profesorilor mei sau modul de reacție al studenților mei. Dacă am greșit nu a fost intenționat și când mi-am dat seama imediat am căutat să remediez greșeala. Elevii și studenții greșesc față de profesorii lor când:
01. Uită că profesorii lor și-au tocit coatele pe băncile facultăților înainte de a veni în fața lor.

02. Îi consideră pe profesorii lor ca pe slugi prestatoare de servicii.
03. Dau dovadă de lipsă totală de respect față de profesorii lor.
04. Își jignesc sau își bat profesorii.
05. Îi sfidează pe profesori prin răspunsuri în concordanță cu averea părinților lor.
06. Îi contrazic pe profesori și atunci când nu au dreptate în legătură cu soluția pe care ei o oferă.
07. Caută să transmită părerea exprimată de părinții lor profesorilor, însoțită de amenințări.
08. Trec prin fața profesorilor ca lipsă de respect față de aceștia.
09. Nu-și salută profesorii.
10. Nu recunosc că au învățat ceva de la profesorii lor.
11. Când au puterea în pix, fac tot ce sunt în stare pentru a-și umili foștii profesori.
12. Reamintesc profesorilor într-un mod deformat, momentele nefericite trăite de ei ca elevi sau studenți.
13. Mint acasă despre activitatea profesorilor lor și despre cum nu sunt ei apreciați.
14. Contestă violent rezultatele evaluărilor, deși dreptatea este de partea profesorilor.
15. Uită că profesorul este și el om și stă la catedră pe un salariu de mizerie, pentru a-i învăța carte.
16. Fumează în fața profesorilor în mod sfidător, după încheierea ultimei zi de școală din viața lor.
17. Desconsideră munca profesorilor, pentru că îi consideră paraziții societății, după salariile lor mizere.

Societatea nu are clarificat rolul elevului sau al studentului, cum nici rolul profesorului nu este clarificat. Gravele confuzii care există în societate sunt datorate legilor care au un grad de ambiguitate nepermis de mare, legi pe care unii le interpretează într-un fel și alții le interpretează altfel. Faptul că în societate soluțiile din școală sunt mutate în justiție, iar verdictele sunt cele mai diferite pentru o aceeași problemă, arată că onoarea oamenilor a fost folosită pe post de hârtie igienică.

(17 iunie 2023)

17 greșeli pe care le fac

Greva din educație

Cadrele didactice din școala generală, cadrele didactice din licee, cadrele didactice din universități, conducătorii de doctorate merită să fie umiliți în ultimul hal, exact așa cum îi umilește guvernul, cum îi terfelește parlamentul, pentru că dacă au ajuns în halul în care sunt, și-au făcut-o cu mâinile lor, conștienți de ceea ce va să vie când elevii lor pe care i-au promovat fără să merite, când studenții lor care au trecut prin facultate ca gâsca prin apă, când doctoranzii care au devenit doctori fără să merite o clipă acest titlu, mergând pe principiul pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești, elevii sub-mediocri deveniți studenți, de asemenea, sub-mediocri, deveniți mai târziu doctori în oarece științe, dar rămânând sub-mediocri, adoptă legea umilirii binefăcătorilor, atunci când puterea pixului lor lovește năucitor.

Am văzut slugărnicia unui profesor diriginte de școală generală la vederea unui tătic-baron local, venit să-și ia odrasla de la școală și să mai reamintească dirigintelui că odrasla sa este de-a dreptul genială și merită coronița la sfârșit de ani, mergând pe răspunsuri cu da domnule, ca în schița lui CARAGIALE.

Am văzut slugărnicia unui director de liceu agricol dintr-o comună din câmpie, pe când eram președinte de bacalaureat, care făcuse compromisuri în cascadă pentru a-i aduce pe analfabeții săi în postura de absolvenți de clasa a XII-a și de candidați la examenul de bacalaureat. Să nu-mi spună mie nimeni că un elev cu media trei în primul trimestru și în al doilea trimestru, la limba română, se luminează instantaneu și obține media nouă în al III-lea trimestru, ca la final, media generală la limba română în clasa a XII-a să fie 5(cinci).

Să nu mai vorbim de colcăiala din mediul academic de stat și din cel privat, în care devin absolvenți cu diplomă de licență destul de mulți tineri ale căror diplome nu au nici 20% acoperire în cunoștințe.

Ei bine, toți acești absolvenți pe care învățătorii, profesorii din școala generală, profesorii de liceu și profesorii din universități, i-au promovat fără să merite, conștienți fiind de ceea ce s-a petrecut pe când erau elevi sau studenți, nu au respect nici față de profesorii care i-au promovat fără să merite, nici față de școala pe care au absolvit-o, pentru că în ochii lor, nici profesorii și nici școala nu merită nici respect și nici gratitudine, ci exact ceea ce ei știu să ofere școlii și profesorilor, adică dispreț și umilințe, iar forma cea mai eficientă și simplă pentru ei constă în micimea salariilor aduse la stadiul de salarii mizerabile.

Când eram elev am văzut profesori care dădeau note pe nedrept unor elevi, note meritate de părinții lor. Am văzut în vremea studenției mele când profesorul dădea nota maximă unui student care nu o merita nici pe departe. Atunci aveam în minte ziua când respectivilor li se va întâmpla ceva. Acea zi a venit și pedeapsa cerească a fost salariul mizerabil dat profesorilor exact de cei pe care ei i-au înscăunat când au deformat scara valorilor prin notele acordate pe nedrept.

Dacă profesorii ar fi dat notele corect, sunt sigur că nu ar fi ajuns în funcții decât oameni care ar fi știut să le prețuiască munca și oamenii care-și respectă prin fapte profesorii care i-au făcut profesioniști autentici, drept mulțumire le oferă și salarii corespunzătoare. Profesorii au împins spre funcții deosebite pe cei care nu le merită și aceștia se răzbună căci în sinea lor știu cine sunt și procedează ca atare, umilindu-și dascălii pe care nu i-au respectat nicio clipă pentru cât de mult au lărgit ciurul promovabilității în favoarea lor.




(17 mai 2023)

Groaza lucrurilor neterminate

Întotdeauna am fost îngrozit de lucrurile neterminate. Când am început un lucru, mi-am dorit să-l termin. În vremea când eram student în primul an de facultate, am avut un coleg ceva mai mare decât mine și el tot în primul an, dar care începuse vreo cinci facultăți și nu orice facultăți, ci facultăți foarte bune, dar nu terminase niciuna din varii motive, zicea el, motive întemeiate. De atunci am devenit îngrozit că și eu să mă găsesc în situația de a începe facultatea fără s-o termin. Nu am avut liniște până nu m-am văzut cu diploma de stat în mână și cu repartiția în buzunar. Și când am început stagiul doctoral tot așa a fost. Nu am avut liniște până nu am susținut teza de doctorat și nu am avut în mână diploma de doctor. Groaza aceasta nu m-a părăsit niciodată. Cu copiii mei tot așa am fost. Nu am avut liniște până nu am văzut diplomele lor care dovedeau că au început ceva și au și terminat cu succes acel ceva. Și în ziua de azi am groaza lucrurilor neterminate. Este motivul din care înainte de a începe ceva, planific totul până la cele mai mici detalii și pornesc la treabă. Presiunea nu mai este la nivelul din vremea studenției, dar liniște nu am până nu am finalizat ceea ce am început.

Este motivul din care nu mi-am propus obiective irealizabile în viața mea, ci lucruri normale, pe care am avut credința că le voi duce la bun sfârșit în intervalul de timp impus de alții sau planificat de mine.

Încă din studenție eu am fost obișnuit să lucrez secvențial. Am început ceva, am lucrat, am finalizat. Numai după ce am finalizat ceea ce am început, treceam la realizarea unei alte lucrări, pe care munceam s-o finalizez. Niciodată nu am avut pe biroul de lucru mai multe chestii începute, ca să sar de la una la alta pentru a finaliza mai multe lucrări cam la același moment. dacă mi-a venit vreo idee când lucram la ceva, o notam pe o bucată de hârtie și după ce finalizam ceea ce aveam în lucru, dacă era ceva interesant, treceam să lucrez la dezvoltarea ideii scrise pe petecul de hârtie.

(03 mai 2023)