Clase de performanță

Orice s-ar spune, fiecare dintre noi are un anumit nivel de performanță. Toți ne considerăm foarte buni, dar nu este deloc așa. La școală, prin notele pe care le obținem, prin mediile finale suntem:

- slabi dacă notele dar și mediile noastre nu depășesc 6(șase);

- mediocrii dacă notele dar și mediile noastre sunt mai mari de  6(șase) dar nu depășesc 7(șapte);

- buni dacă notele dar și mediile noastre sunt mai mari de  7(șapte) dar nu depășesc 9(nouă);

- foarte buni dacă notele dar și mediile noastre sunt mai mari de  9(nouă) dar nu depășesc 10(zece);

- excepționali dacă pe lângă zecele curat ca mideii, examinatorul mai spune și cu felicitări.

Există și persoane care nu s-au supus vreodată unei evaluări, drept care vor fi incluse în categoria de neevaluați, ceea ce astrage după sine tratarea lor ca atare.

Există locuri de muncă cu grade diferite de dificultate, după cum urmează:

- banale care se ocuăp fără niciun fel de pregătire prealabilă;

- ușoare, unde activitățile sunt simple care necesită o calificare scăzută;

- dificile unde activitățile presupun concentrare și îndemânare;

- grele în care activitățile necesită un efort și concentrare cu niveluri ridicate;

- foarte dificile, unde activitățile sunt de maximă complexitate, concentrarea este  la nivel maxim;

- extreme în care totul necesită abilități ieșite din comun.

La noi este vorna legată de omul potrivit la locul potrivit. Înseamnă că pentru fiecare categorie de oameni trebuie să există un loc ce li se potrivește. Numai că fiecare dintre noi ne dorim de cele mai multe ori cu mult mai mult decât sunt capacitățile noastre. De aceea apar situații în care oamenii sunt caracterizați ca fiind depășiți de evenimente sau altfel spus, nu-și văd lungul nasului. Există o chestie specială numită fișa postului în care sunt definite cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un cetățean pentru a ocupa un post anume. În realitate apar foarte multe distorsiuni căci fiecare dintre noi trăim printre oameni. Oamenii sunt subiectivi și ei sunt cei care fac selecția. Uneori selecția este corectă și apare situația omului potrivit pe locul potrivit. Alteori, din contră, distorsiunile sunt așa de mari încât apar decalaje enorme între ceea ce se cere în fișa postului și ceea ce oferă ocupantul respectivului post. În folclorul nostru avem zicerea: i s-a pus pe cap o pălărie mai mare decât capul lui. Atât timp cât nu există transparență și raționalitate, vor exista decalajele ce duc la indecizii sau la luarea de decizii de slabă calitate, care înseamnă în final lipsă de responsabilitate cu efecte directe asupra nivelului de trai. Cei mediocrii au această capacitate de conservare prin tertipuri de toate felurile. Studiile de fezabilitate sunt forma clară de perpetuare a mediocrității în CNADR.
Clasele de performanță trebuie cunoscute astfel încât punerea în corespondență a disponibilului de resursă cu necesarul de resursă să fie cât mai aproape de nevoia socială și nivelul risipei să fie controlat, dacă nu este posibil să fie orientat spre minim.
Concluzia nr. 1: niciodată un dublu repetent nu are cum să ajungă șef de stat.
Concluzia nr. 2: niciodată un repetent nu are cum să ajungă premier.
Concluzia nr. 3: se întâmplă ca analfabeți să ajungă senatori și deputați.
Concluzia nr. 4: se întâmplă ca mediocri să se împăuneze cu titluri academice.
Concluzia nr. 5: orice distorsiune atrage după sine soluții nu proste, ci foarte proaste.

(07 ianuarie 2018)

Managementul, bată-l vina!

Din lipsă de management ni se întâmplă toate relele de pe acest pământ. Ideia că treaba merge și așa, nu numai că este contra-productivă, dar este și păguboasă. Din lipsă de managemnt:

- pierdem bani;

- se distrug afacerile;

- ceea ce e simplu, devine complicat;

- muncim în plus;

- greșim și mai mult;

- dezvoltăm false creații;

- se improvizează la greu;

- regulile se schimbă instantaneu;

- responsabilitățile lipsesc;

- incertitudinile sunt dominante;

- decizia nu se delegă;

- previziunile lipsesc.

Am văzut această avordare în ziua de 30 mai 2017 la Palatul Cantacuzino din Bușteni, încă de la intrare, căci era indicată parcarea din curte, fără ac vreun panou de la intrare vizibil din mașină să arate că pentru parcare trebuie plătit 5 lei pe zi. Era o gheretă, pe care scria pe laterală, nu pe partea vizibilă, din față, că este vorba de casa de bilete. Tot acolo, pe zid trebuia un panou cu prețurile. Intrarea se făcea la nivel de grupuri, specificându-se nu ora de intrare, ci că mai sunt 36 de minute până la intrare, ceea ce este un reper greu de reținut, căci mă punea pe mine să fac calculele. adică să mă uit la ceasul telefonului mobil, să adun eu 36 și să obțin momentul de intrare al grupului.

Consider că la un muzeu cu bilet de intrare 20 lei de persoană, acel bilet nu trebuie să fie doar un petec banal de hârtie obținut la o mașinărie de casă obișnuită, ci un tichet preimprimat cu poza Palatului Cantacuzinilor, să aibă o serie și la o imprimantă, așa cum este la toate muzeele civilizate din țările spălate, să se imprime un număr de serie, momentul emiterii, dar ceea ce era cel mai important, ora de intrare a grulului. N-a fost să fie. Ni s-a zis că trebuie să urmăm un drum până la niște trepte de marmură. Nu era niciun panou, niciun indicator spre expoziția Henri Matisse și am mers tot întrebând din 10 în 10 metri. Ușa de la intrarea cu scările de marmură nu avea nici ea în față un panou, era de un anonimat strălucitor, până la perfecțiune. La ora calculată ușa s-a deschis și am intrat, iar ghidul, un tinerele fără ecuson, era de o plictiseală maximă și controla biletele rupte deja de portar, fiind deci controlați de două ori, chestie redundantă în treaba cu un non-management total ineeficient. Faptul că a apărut un grup de copilași zglobii s-a datorat situației că respectivii încurcaseră și ora și obiectivul de vizitat. Era acea suprapunere ușor de evitat dacă managementul ar fi fost complet la Palat și ambiguitatea nu ar fi fost totală. Treabă mioritică, zic eu, pentru că oamenii consideră că un har s-a pogorât peste ei și s-au șuminat instantaneu, fără măcar să facă și ei niște cursuri, cât de cât. Cred că aolo din 30 de persoane 35 nu au nicio calificare pe zona de activitate. De management științific nici nu are cum să fie vorba într-un atare context. Să nu mai vorbesc despre o panglică de barare a trecerii de o zonă unde se lucra, panglică legată de un meseriaș stupid, de o statuie de marmură și de un zid. Regret că nu am făcut o poză acelui act de vandalism. Mai este mult până departe, dar cu siguranță, orice intenție bună este omorâtă de ignoranța echipei care trebuie să transpună în practică idei mărețe. Să nu zic nimic de faptul că în sala unde trebuia să se audă fundalul de jazz, parchetul scârțâia groaznic, iar eu am mers, fără să am cum zbura. Ghidul m-a și apostrofat... Mocheta trebuia s-o pună ei să amortizeze mersul pașilor pentru a se asculta muzica în surdină. Chestie de management și aici. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. 

(01 iunie 2017)

Fenomenul Gheorghe HAGI

Gheorghe HAGI a fost, este și va fi un fenomen pentru fotbalul românesc, pentru că:

- a fost cel mai mare jucător;

- este cel mai performant antrenor;

- a știut unde, cum și când să investească;

- și-a asumat deciziile;

- știe să ierarhizeze valorile;

- are un talent uriaș în management;

- își asumă responsabilități pe banii lui;

- nu lasă neaveniții să-i sufle-n ciorbă;

- știe să ia deciziile cele mai bune;

- are ambiție și știe să-și motiveze jucătorii;

- are încredere în tinerii valoroși.

Toate acestea l-au dus pe Gheorghe HAGI să aibă o echipă campioană acum în 2017, chiar dacă finuțul lui este cum este, adică nu știe să-i fie recunoscător în raport cu vremurile când Gheorghe HAGI l-a scos de la Poarta Albă pentru a munci, adică pentru a pierde timpul pe la el la echipă, că finuțul nu se pricepe la nimic. E a doua oară când o dă cu bâta-n baltă cu reclamația la TAS.

Parcursul echipei Viitorul a fost excepțional, pentru că Gheorghe HAGI este excepțional.

(21 mai 2017)

Relansarea negativă

Relansarea unor falsuri se face prin:

- scandaluri;

- cerutri;

- divorțuri;

- adultere;

- pușcărie;

- condamnări;

- violențe;

- accidente;

- injurii;

- obscenități.

Rețeta a mers un timp, dar iată, că acum nu prea mai funcționează și mass-media chiar evită să intre în astfel de jocuri întrucât ea ănsăși își crează reality shwou-rile ei fără să-și creeze obligații financiare costisitoare prin cumpărarea de drepturi de a filma:

- numți:

- botezuri;

- tribunale;

- înmormântări;

- operații;

- suferință în spital;

- shoping;

- interioare;

- intimități.

Și le fabrică pur și simplu, pe bani puțini cu actori de ocazie sau debutanți ieftini și probabil tot așa de netalentați ca pseudo-vedetele care deja sunt într-un proces de inflație galopantă. Reality show-ul este mai profitabil că nu impune utilizarea în continuare a unei persoane care a ieșit șifonată dintr-un scandal, într-o emisiune care se mai vrea și de succes. Sunt cazuri nenumărate de persoane care au apărut în televiziuni doar pentru că aveau gura mare, fără să știe nimic altceva decât să se certe groaznic. Astfel de specimene nu au cum face ceva pe cont propriu în televiziune, pentru că în lipsă de cultură, de talent și de verb, nimic nu se construiește de la sine. relansarea negativă este acum neatractivă. Acum este interesantă ANDRA ca artistă, ca mamă și ca soție. Ea este deja un model prin talent, perseverență, modestie, nivel de instruire, dorința de a se autodepăși. Ea este solicitată să facă reclame, este solicitată în jurii și pentru că are valoare și bunătate are cote foarte mari la încasări. Cine are curiozitatea să ia toate scandalagioaicele ultimilor ani și să vadă ce soartă au avut. Niciuna nu a fost în creștere, nu a primit emisiuni și nici nu a fost solicitată să facă ceva din punct de vedere artistic, ci au rămas exact pe aceleași poziții anoste, neinteresante și plate.

(14 mai 2017)

Nimic din nimic

Acum peste tot vedem specialiști în:

- comunicare;

- human resources;

- traineri;

- asistente tv;

- makeup artist;

- hair styliști.

Este vorba de ceva care se învață repede și de unde se fac mulți bani, mai ales bani negrii. Nu despre acestea vreu să scriu, ci vreau să scriu de persoane închipuite care:

- nu au talent;

- nu au cultură;

- nu știu a face ceva util;

- au frumusete fabricată;

- nu au vocabular;

- nu au maniere;

- au o vulgaritate exagerată;

- au carențe grave de educație.

Concluzia este că din nimicul cu care se remarcă, nu vor face nimic interesant, ci persoanele devin:

- obositoare;

- plictisitoare;

- enervante;

- previzibile;

- stresante;

- detestabile.

Sunt tocmai ingredientele care fac să aibă apariții mioritice, iar dacă nu au capacitatea de a se reinventa, dispar pentru totdeauna, dar când pleacă și trag linie, au un oarece profit, cu mult mai mare decât dacă ar fi făcut o trebă conformă cu calificarea pe care nu o au. Nenorocirea mare este că până și aceste forme de materie își zic vedete între ele sau alții tot cam de teapa lor, ironic le numesc staruri sau vedete sau celebrități sau le botează fraudulos prin preluare de nume de rezonanță la care adaugă și mai fraudulos numele de țară, de parcă ar merita un așa nivel de individualizare.

(14 mai 2017)

Trăitul în trecut

Am văzut cum Franța și Germania s-au debarasat de trecut și reușesc să progreseze. Numai mersul în prezent cu proiecție în viitor este șansa oricărui popor și a oricărui om să progreseze. Mai săptămânile trecute, un abonat al mărimilor în funcții, s-a gândit el ce s-a gândit și a început să publice într-un ziar pe care și-l citește singur, un serial. Mai nou, episodul 10 se ocupă de falsificarea alegerilor din 2009. El povestește despre noaptea generalilor din 6 decembrie al respectivului an. Cu o întârzâiere dramatic calculată, când nu mai este nimic de făcut, insul răscolește un trecut pentru a-i arunca și pe alții să se arunce în vâltoarea istoriei, pentru a se autocondamna la rămânere ireversibilă în urmă. Și ca tacâmul să fie complet, ieri 11 mai, Parlamentul a votat formarea unei comisii și alcătuirea acesteia. Bineînțeles că comisia nu va face nimic, că rezultatul va fi zero și după 60 de zile se va vedea că s-a pierdut timpul degeaba. Comisia este formată din:

Mihai Fifor - PSD (preşedinte)

Adrian Ţuţuianu - PSD

Dorel Căprar - PSD

Mihai Weber - PSD

Adrian Pleşoianu - PSD

Oana Florea - PSD

Eugen Nicolicea - PSD

Cezar Preda - PNL

Vasile Varga - PNL

Daniel Fenechiu - PNL

Mihai Goţiu - USR 

Eduard Dircă - USR

Steluţa Cătăniciu - ALDE 

Robert Turceascu - PMP 

Antal Istvan - UDMR.  

Mi-este milă de aceștia, pentru că sunt oameni serioși. Lucrările vor fi integral televizate și modificările aduse la regulament au menirea de a face ca circăraia să fie desăvârșită.

Este mult zgomot pentru nimic. În loc să se umble după potcoave de cai morți, mai bine s-ar vedea cum să se facă să vină lumea la vot. Dacă ar fi votat 16.000.000 de alegători, sunt sigur că nu ar mai fi apărut situații așa de jenante, penibile, absurde, scandaloase și incerte.

(12 mai 2017)

Coșmarul numit Petronela

Fuga după rating naște monștrii. Cei de la Kanal D, în goana de a-și umple timpul au făcut niște chestii lăbărțate și lălăite, chiar plicticoase în marea lor majoritate. Introducerea Petronelei în emisiunea Bravo, ai stil, este o mostră a acestui mod defectuos de a face rating facil, limitat, brutal și ciudat. Petronela, concurenta, este exact ceea ce au fost nenumărate ființe aduse în emisiuni pentru a face rating prin ceea ce ele sunt. Testând publicul și nu gusturile lui, televiziunile identifică zonele ridicolului absolut, ale josului desăvârșit și ale minusurilor abrupte, pentru a le exploata la maximum cu persoane ce se potrivesc mănușă unor cerințe facile, directe și ieftine. Nu este nevoie de persoane și nici de personalități, ci de forme de viață care să se manifeste în naturalul lor, în abisul lor și în carențele lor nenumărate, liniare, amplificate, lejere și mai ales insistente. Petronela este exemplarul specific al acestei tipologii prin:

- voce;

- înfățișare;

- comportament;

- gestică;

- texte;

- minusuri;

- expresii;

- râs;

- mers;

- încredere;

- filosofie;

- poziționare;

- nepricepere.

Eroarea în emisiunea de bază a fost că publicului i-a revenit un rol major, exact în etapele de concurs când rolul acesta trebuia să fie cu totul altul. Perpetuarea prezenței Petronelei în competiție se transformase din element de culoare în coșmar pur și simplu. Numai o strategie bine pusă la punct, dar însoțită de riscuri au permis finalul acela în care Petronela a părăsit competiția. Tot ce s-a înttâmplat și continuă să se întâmple la Bravo, ai stil - panorama, vine să îngroașe tușele ce o definesc pe Petronela nu ca personaj, ci mai ales ca simplă caricatură. Numai că această caricatură, spre deosebire de alte forme de viață, face rating, are fani și deși poluează, este atractivă pentru acea masă de telespectatori care se regăsesc în Petronela prin tot ceea ce are ea și au și ei. Mai așteptăm.

(12 mai 2017)

Sistemul ca substitut al neputinței

Acum, pentru orice se găsește o explicație în politică. Sistemul apare ca mâna nevăzută, puterea ocultă care face și desface totul în țară.

Înainte, toate nenorocirile comunismului erau datorită securității sau comunismului înșuși. Faptul că poeții și prozatorii nu publicau, se datora cenzurii comuniste. De 27 de ani nu mai este nicio cenzură și nu-mi amintesc să se fi publicat ceva de maximă importanță pentru literatura română. Nici oamenii de știință nu-și publicau producțiile datorită birocrației comuniste. Uită că după 1989 nu mai există opreliști de niciun fel și nu văd podopere științifice de sorginte mioritică nici la Dunod-Paris, nici la Springer Verlag - Berlin și nici la Prentice-Hall. Eu știu doar atât: nu am avut ce publica pe cât mi s-a permis să public fără nicio problemă oriunde am vrut s-o fac atunci când am avut ce. Nici schimburile cu occidentul nu le-am avut interzise, căci mă laud că în 1987 avea deja un dulap de materiale primite din USA, Canada, Franța, Germania și Marea Britanie cu articole, reviste și studii primite de la autori din marile universități de acolo. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Ba mai mult, m-au admirat șefii mei, fie-le țărâna ușoară!

M-a intrigat azi că Jiji, cel care bate câmpii cât cuprinde se vaită că nu mai continuă cu dezvăluirea legată de modul în care a fost întors porcesul unui șef de partid. Ceea ce se știe, este că membrii completului de 5 trăiesc 4 dintre ei și aceștia vor cere dovezi, iar Jiji nu le are. E mai bine pentru el să facă acum pe misteriosul, pe insul căruia sistemul îi pune pumnul în gură.

Dacî în antichitate oamenii căutau explicații ale unor fenomene și le găseau în puterile zeilor, acum că știința a evoluat, astfel de explicații n-ar mai face rating și de aceea este arătat cu degetul un ceva nedefinit, căruia i se zice sistem. În mod normal, sistemul este format din oameni. Datorită faptului că masoneria cea mioritică a fost dusă în derizoriu, că securitatea nu mai există, a fost inventat un nou concept, acela de sistem care este:

- nevăzut;

- prezent peste tot;

- atotputernic;

- malefic;

- necruțător;

- influent;

- distructiv;

- organizat;

- eficient;

- productiv;

- nelimitat.

Acum, stupizenia cu alegerile din 2009 are la bază, bineînțeles, sistemul care a lucrat. Faptul că din 18 milioane de alegători nu au ieșit 90%, faptul că oamenii cu nas subțire au rămas acasă la un vin fiert și nu s-a creat un avantaj de 4 milioane de voturi în favoarea unui candidat, ca să nu se se uite lumea în oglindă și să-și vadă uriciunea și lașitatea, rămâne cu fruntea sus și arată cu degetul spre sistem.

Salariile sunt mizerabile din cauza sistemului.

Productivitatea muncii este groaznic de mică  din cauza sistemului.

Analfabetismul a atins cote alarmante  din cauza sistemului.

Se dau carnete de șoferi pe șpagă  din cauza sistemului.

Nu sunt autostrăzi  din cauza sistemului.

Se delapidează bani europeni  din cauza sistemului.

Tot ceea ce este mai nasol pe lumea aceasta se întâmplă  din cauza sistemului. Există posibilitatea de a identifica și pe hoți și pe puturoși și pe șmecheri, dar este muly mai drăgălaș să privin nu spre cer, ci în camerele de luat vederi din studiourile Tv și să folosim cuvântul sistem. Ni se umple gura și ne curg balele de plăcere orgasmică atunci când rostim acest cuvânt, căci el nu vine din enant, ci eaxct din ceea ce suntm noi, bieți muritori, care în superioritatea noastră știm cine este vinovatul generic.

(07 mai 2017)

Non-calitățile muncitorului mioritic

Non-calitățile muncitorului mioritic se regăsesc în definirea acestuia, dar trebuie insistat pe unele dintre ele și anume:
- muncitorul mioritic este încrezut, crezând că este unic prin faptul simplu că nimeni nu-l trage de guler atunci când greșeșete, mai de jenă, mai de nevoie, mai din lipsă de tim;
- muncitorul mioritic  este arogant, privește pe toată lumea de sus, merge cu pieptul în față, iar dacă are o gtrusă de scule o ține ostentativ și o bălămbăne cu mâna la fiecare pas, pentru că nu este nimeni mai ceva ca el;
- muncitorul mioritic este încrezut este incult din faptul că nu a mers la școală, nu a citit nicio carte și nu acceptă discuții decât la nivelul pe care el îl impune;
- muncitorul mioritic este obraznic întrucât de când deschide gura vine numai și numai cu pretenții legate de propriul confort, de ritmul de lucru și de comportamentul clientului, comportament care trebuie să fie musai cu mănuși;
-muncitorul mioritic este leneș, lucru evidențiat prin dorința perpetuă de a se odihni și din faptul că el casă mult prea des, deși recunoaște că toată noaptea a dormit; mișcările lui sunt lente, la relanti cum se zice în cinematografie, cu multe elemente inutil dar spectaculoase, pentru a impresiona; pauzele dintre activități sunt și dese și foarte lungi.
Mai sunt și alte non-calități ale muncitorului mioritic, dar cel ce se înhăitează cu un astfel de specimen, este bine să le identifice pe propria-i piele, ca să nu mai repete niciodată o astfel de experiență tragi-comică pe undeva, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, dar mai ales prin atingerea de la buzunarul care se golește vertiginos.

Contra-performanțele muncitorului mioritic

Muncitorul mioritic zice că se pricepe la orice, dar:

- nu are scule cu care să-și ușureze munca;

- nu știe cu ce să înceapă;

- face numai mizerie în jurul lui;

- critică pe toți cei ce aui lucrat înaintea lui;

- se laudă mult prea mult;

- se accidenteazp din orice;

- cere ajutorul clientului pentru anumite operații;

- soluțiile lui sunt ilogice;

- strică materialele în scopuri fără nicio legătură cu lucrarea sa;

- cântă cu voce tare să se audă că cineva este prezent și chipurile se face că face ceva;

- merge de colo-colo ca musca fără cap neavând niciun rost anume;

- trece prin toate camerele cu molozul și mizeria tâtâș, fără vreo justificare;

- mai distruge câte ceva din lucrurile înconjurătoare prin manipulare neatentă;

- face pe deșteptul și crează situații majore de criză;

- nu face niciodată calcule, taie și rebutează;

- strică, încearcă să repare și nu mai face la loc ceea ce a stricat;

- face pe deșteptul și nu acceptă sugestiile nimănui;

- nivelul său de productivitate este execrabil;

- calitatea lucrărilor executate este de-a dreptul execrabilă;

- caută tot felul de tertipuri pentru a-și acoperi distrugerile;

- folosește o terminologie neadecvată;

- nepăsarea cu care sare peste etape necesare procesului;

- realizarea de economii exact acolo unde nu trebuie;

- nu stîpânește gama de operații și deschide multe fronturi de muncă;

- se încurcă în lucruri foarte simple și nu-și recunoaște nepriceperea.

Nu este de mirare că muncitprul mioritic a rămas singurel tot aici în spațiul mioritic, pentru că în Germania sau altundeva nu-și găsește loc în echipe nici de salahor pentru că:

- nu e disciplinat;

- nu știe să facă nimic;

- încurcă lumea.

Cine îl angajează este un temerar, ușor insconștient, care nu știe ce face și care își asumă riscuri teribile, mai ales că ceea ce urmează poartă un singur nume: dezastru. Costurile cu reparațiile sau cu corecțiile presupun de regulă demolarea  a tot ceea ce a făcut sau nefăcut muncitorul mioritic și reluarea de la zero, pentru ca lucrul să fie bine făcut.

(07 mai 2017)