Retrocedarea pământurilor a dus la distrugerea învățământului românesc

După 1989 s-a procedat la retrocedarea pământurilor, la desființarea CAP - Cooperativelor Agricole de Producție și a IAS - Întreprinderilor Agricole de Stat, cu consecințe imediate asupra fărâmițării terenurilor agricole, limitării folosirii tehnologiilor specifice, a mecanizării, a chimizării, dar și a personalului specializat. Au dispărut livezi, au dispărut viile tradiționale, au dispărut stațiunile de mecanizare, au dispărut fermele de animale de stat sau cooperatiste și cu ele au dispărut liceele agricole, au plecat de la sate inginerii specialiști în pomicultură, horticultură, parte dintre ei reorientându-se spre zone ale agriculturii specifice mediului privat.

Satul românesc s-a îndreptat cu mare viteză spre acea imagine idilică, unde nu tehnologia și nici știința și nici dezvoltarea progresistă au jucat un rol important, căci acolo a fost lupta care pe care, într o populație îmbătrânită și tinerii care s-au reorientat rapid spre a pleca la muncă în străinătate. Învățământul din mediul sătesc depopulat a scăzut vertiginos, cu toate programele investiționale făcute în salturi ale statului, nu a reușit să supraviețuiască la niveluri care să-l plaseze deasupra procesului de distrugere, mai ales că uniim primari au ajuns într-un hal de degradare inimaginabil din moment ce aau făcut inaugurarea de closete în școlile din mediul rural cu tăiere de panglică și cu televiziuni.



(04 septembrie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Niculae ISTRATE

Pe Niculae ISTRATE sau Nea Niculae l-am cunoscut prin anul 1987 după ce mi-am pus remorcă la mașina mea ARO 244D și prin cineva de la service de ARO din strada Ceremuș, am ajuns la el, ca să fac cărăușie, căci Nea Niculae era producător și mergea la piață cu roșii, verdețuri, ridichii de lună, castraveți și gogoșari.

L-am cunoscut bine pe Nea Niculae și m-a impresionat cât de multe lucruri cunoștea. Făcuse războiul până în munții Tatra și viața l-a învățat să se descurce, căci comunismul cu cooperativizarea le stricaseră rosturile oamenilor din Obedeni, căci de acolo era Nea niculae.

Era un om corect. Când stabileam o vorbă, vorba aceea era vorbă, ora era oră, plata era plată. Stabilisem o relație bună cu el și cu soția lui. Din când în când mai primeam de la nea Niculae, pentru copiii mei, roșii nestropite cu îngrășăminte și verdețuri cu adevărat bio.

Într-un an m-a invitat pe mine și pe soția mea să facem un Crăciun la el și am fost șocat de primirea extraordinară pe care ne-a făcut-o Nea Niculae cu Coana Tanța, căci așa se numea soția lui. Erau niște gazde desăvârșite.

Am făcut transporturi mulți ani spre piețele Bucureștiului cu legume. O mai ajutam pe Coana Tanța să dea jos lăzile și sacii căci era și ea ceva mai în vârstă și nu se cădea ca ea să se lupte cu greutățile și eu să stau ca tâmpitul cu gura căscată să mă uit la biata femeie.

Am discutat cu Nea Niculae despre război, despre satele din Cehia care aveau piscine, despre sărăcia de la noi și mi-a explicat el care era cauza sărăciei lucii în care trăiau cei care nu mergeau cu legumele la piață și se limitau să facă norme la CAP. Mi-am dat seama că țăranul român nu e nici pe departe cum cred unii. El are gândirea lui, are filosofia lui de viață și cei ce cred că e rămas în urmă se înșală amarnic, dovadă era faptul că Nea Niculae promova economia de piață și pe cei 500 mp de teren cât avea grădina lui, făcea agricultură intensivă de secol 21. M-a impresionat gândirea lui și am învățat multe de la el, inclusiv, cum să mă folosesc de atmosfera satului pentru a-mi crea cadrul legal de desfășurare a activității de cărăuș cu acte în regulă, căci eu nu eram producător agricol.

(16  martie 2023)

Comuniștii și colectivizarea

Cine se apucă să studieze procesul de colectivizare numai și numai pe înscrisuri, va constata că acest proces a fost exclusiv prin voința poporului, căci intrarea în întovărășiri sau în CAP s-a făcut numai pe bază de cerere. Oamenii veneau la comisiile de colectivizare și ofereau atelajele, caii, boii și mai ales pământul scriind o cerere prin care rugau să fie primiți în întovărășire sau în CAP.

Numeroase filme sau pictiuri arătau aceste momente și s-a creat impresia că procesul de cooperativizare a agriculturii a fost unul lin, netensionat, chiar plin de voioșie și responsabilitate a unei clase noi care se forma, aceea a țăranului de tip nou, care lucra în CAP, colhozurile dacice. 23 aprilie 1962 este considerat momentul încheierii colectivizării în țara noastră. La Pavilionul expozițional a fost o mare adunare formată din 11.000 de țărani, exact numărul de țărani ucuși la răscoala din 1907, iar Gheorghe Fghoergiu-Dej a ținut o cuvântare, după care a urmat un spectacol folcloric cu cântece de viață nouă. Am văzut acest spectacol la Tv și-mi aduc aminte cum Maria Lătărețu a cânttat cântecul cu foaie verde iasomie/ se mărită fata lui Ilie/ face nuntă la gospodărie.

Nicolae Ceaușescu s-a remarcat prin faptul că el a fost primul care a raportat încheierea colectivizării în Dobrogea, ceea ce a însemnat foarte mult pentru restul țării.

În realitate, eu știu pe pielea mea că procesul de colectivizare a fost unul dur, violent, agresiv, goraznic, criminal și mizerabil. Noi aveam un teren de 0,79 ha undeva le lunca Argeșului, dar în Pitești, la un kilometru de casă cel mult. Mai întâi părinții mei au fost convinși să intre în întovărășire. A venit preotul și a vorbit cu ai mei. Le-a spus că este bine să facă acest lucru, altfel copiii vor fi dați afară de la școală, iar ceilalți copii, intelectuali fiind, își vor pierde slujbele. La asemenea presiuni și mai ales că dările la stat în natură erau insuportabile, ai mei au scris și semnat cererea aceea în care ruga să li se ia pământul. O mizerie tot atât de mare mi s-a întâmplat mie în anul 2010 când am semnat că sunt de acord să mi se reducă salariul, la ordinul lui Traian Băsescu. Eu eram elev la școala generală când ai mei au intrat în întovărășire. La intrarea în CAP eram elev la liceu la Breaza și nu știu nimic despre suferințele mamei, căci petecul acela de pământ fusese primit zestre de la bunici.

Când mergeam să duc tatei mâncare la atelier, era în comuna Bascov o gazetă de perete și sub sticlă erau caricaturi cu femei și bărbați care se puneau în fața tractoarelor care veneau să taie brazdă la pământurile reunite ale CAP-ului nou înființat.

Târziu am aflat despre grozăviile petrecute prin alte locuri. Chiar după 1980 am discutat cu niște nemulțumiți care înfăptuiseră colectivizarea și acum partidul nu le era recunoscător, oferindu-le niște privilegii de care ei  se considerau îndreptățiți. Unul dintre ei zicea că a avut pistol și a oftat, ceea ce mă ducea bibilica la utilizarea lui, iar cu pistolul în niciun caz nu se mângâie pe frunte nimeni.

Colectivizarea a distrus fibra milenară a țăranului român și l-a făcut din omul muncitor, care își ținea viața în propriile-i mâini, într-o ființă oarecare, care muncea la CAP pe nimic și care avea lipsuri dintre cele mai mari din moment ce la CAP normele erau stabilite încât nimeniu să nu le îndeplinească în vecii-vecilor. O dată cu colectivizarea s-a instalat un altfel de sărăcie la sat, statul comunist având acum toate pârghiile de a-i subjuga pe țărani, oferindu-le exact cât credea el că este necesar. Satul românesc a căpătat o altfel de dezvoltare, în care toată lumea era egală și pe 500 metri pătrați lăsați fiecărei familii, oamenii trebuiau să realizeze toate cele trebuincioase pentru a supraviețui, căci din ceea ce primeau de la CAP nici nu trăiau, nici nu mureau, ci se târau. Chiar dacă la sate au răsărit cămine culturale, chiar dacă veneau caravanele și proiectau filme, chiar dacă erau coruri, brigăzi satirice și dispensare, satul românesc a rămas tot în urmă cu:

- străzi pline de noroi ca și azi;

- elevi care băteau mulți km pentru a ajunge la școală;

- populație îmbătrânită;

- o mentalitate nefericită față de munca pentru alții;

- case mici, sărăcăcioase;

- tradiții estompate până la dispariție;

- difuzoare care manipulau la greu;

- activiști neprocepuți și nici prea vrednici;

- pedepse disproporționate pentru un știulete de porumb.

Știu bine cum era la CAP pentru că având un ARO am mers prin comunele de lângă București și am făcut transporturi de legume spre piețele din capitală, iar cei cu care colaboram, toți lucrau la CAP, dar niciunul nu se baza pe nimic de acolo, că indiferent cât ar fi lucrat, la final obțineau fie sume ridicole, fie cantități de produse de un penibil insuportabil. Norocul lor era cu grădinile din spatele caselor unde tinerii și cele două familii de cuscrii dădeau 1.500 metri pătrați și având solarii și câte un ARO pe motorină scoteau cât să trăiască bine, chiar foarte bine, muncind cu cap.

Într-un cuvânt, colectivizarea din țara noastră a fost un eșec total, un generator de sărăcie, chiar dacă a apărut inginerul agronom la sate, tractoarele înlocuiau plugurile de lemn, se foloseau îngrășeminte și se raportau recolte astronomice la hectar. Comunismul a dat și aici un ratei istoric prin faptul că nu a găsit acele instrumente de a duce agricultura științifică spre bunăstarea țăranului, ca beneficiar la muncii sale. Nici acum nu s-a reușit chiar dacă se face gălăgie cu apariția unei forme de socializare a agriculturii la Vărăști, legumele tot fleoșcăite ajung în târg.

(09 septembrie 2017)