Un obicei tâmpit: datul afară

Un proverb zice că dacă dai prostului puterea, vezi de ce este în stare să facă și așa este. La viața mea am văzut mulți proști și fiecare din ei, în momentul în care au avut puterea în mână, au luat decizii atât de proaste încât mi-au certificat cât de proști sunt, dacă mai era nevoie.
Nu aș fi scris acest articol dacă un prieten al meu nu mi-ar fi povestit cum la un examen de admitere, când i-a zis decanului, despre care eu aveam impresia că era un băiat deștept, că nu mai poate rămâne după ora 24:00 pentru a finaliza nu știu ce lucrare, respectivul, i-a zis prietenului meu:
- De mâine, caută-ți alt loc de muncă!
Mai pe românește, decanul, l-a dat afară pe prietenul meu, căci el ca decan nu fusese în stare să-și organizeze munca în așa fel încât să încheie lucrările cel târziu până la ora 21:00, ca lumea să plece acasă și să se întoarcă la muncă a doua zi.
Prietenul meu, mi-a răscolit o amintire, căci în vara anului 1972, șeful meu de catedră, influențat de niște idioți, când a întrebat cine lipsește de la ședința de catedră din Aula Magna, unul dintre idioți, ca să-mi plătească o poliță a rostit numele meu, iar acel șef a zis:
- Dați-l afară!
El nu știa că eu lipseam pentru că eram trimis de un idiot de prodecan într-o bază de practică la Cluj, cu 100 de studenți pentru o lună de zile, ordinul de deplasare fiind semnat chiar de el, prodecanul, care nu a avut curajul să spună că eram plecat în interes de serviciu. Idioții sunt și lași pe deasupra.
Am reanalizat cele două întâmplări și găsesc că fac parte din categoria obiceiurilor tâmpite care se concretizează prin decizii tâmpite, luate la nervi, care sunt făcute de așa-ziși oameni care au puterea în mână, care cred că dacă acționează discreționar sunt mari scule pe bascule. În realitate sunt niște manageri proști, care iau decizii la nervi și care cred că lumea stă la picioarele lor, fără să-și dea seama că distrug destine, cariere, oameni. Pe un astfel de specimen l-am întâlnit pe când era un neica-nimeni și i-am zis ceea ce a făcut, exact pe tonalitatea cu care el a spus tâmpenia cu datul afară. S-a făcut mic și doar faptul că nu am dat mâna cu el în public, cred că a însemnat lecția că niciodată nu trebuie să faci rău cuiva.

(05 octombrie 2025)

Planificarea sau liberalizarea locurilor din facultăți?

Sunt facultăți care presupun:
- profesori de înaltă clasă,
- studenți ambițioși,
- săli de curs și de seminarii,
- cheltuieli cu salarii și chirii spații.
Sunt facultăți care pe lângă elementele enumerate mai sus, presupun laboratoare dotate cu echipamente sofisticate și materiale consumabile, care la un loc înseamnă costuri extrem de importante, dar și personal calificat pentru utilizarea de echipamente și materiale în laboratoare. De aceea, numai anumite facultăți s-au dezvoltat exploziv după 1989, ceea ce a dus la dezechilibre majore pe piața muncii. Este adevărat că reglarea o face piața, căci absolvenții în exces ai unor facultăți nu-și găsesc loc de muncă și se reorientează spre alte meserii, ceea ce duce ca într-un timp de 5 până la 10 ani procesul să se regleze, iar cei care urmează cursurile unei facultăți, conștienți fiind că nu vor găsi un loc adevat pe piața muncii, o fac numai și numai pentru a avea o diplomă de licență și atât.

Planificarea locurilor din facultăți a corespuns perioadei comuniste când se făceau calcule detaliate și toți absolvenții își găseau loc de muncă, prin repartiția de la terminarea studiilor universitare. Traiectoria era liniară și sigură. 

Copilul făcea școala elementară.

Adolescentul făcea liceul.

Tânărul făcea facultatea decisă în raport cu performanța sa și obținea la repartiție un loc de muncă.

Maturul, la intervale de timp alese de el își schimba locul de muncă, după care ieșea la pensie.

În condițiile actuale, opțiunile sunt ale persoanei. Traiectoriile persoanelor sunt extrem de diferite. Resursele de care dispune fiecare persoane sunt la alegere, dar accesul real depinde de nivelul individual de performanță. Toate reglajele, mai mult sau mai puțin fine, le face piața muncii. Costurile le suportă fiecare, cum și beneficiile, dacă sunt, le primește fiecare.

(25 martie 2025)

Ciudățenii mioritice: dezinteresul predictibil

Să ne imaginăm că suntem pe 1 octombrie 2024 și începe noul an universitar. Să ne imaginăm că avizierele facultăților au afișate subiectele și rezolvările examenului de admitere din vara anului 2025. Să ne mai imaginăm că pe toate canalele de televiziune, în toate ziarele și pe toate panourile publicitare, dar și în licee la orele de dirigenție s-ar anunța cu lex de amănunte, faptul că subiectele și rezolvările examenelor de admitere din vara anului 2025 au fost făcute publice.

Sunt sigur că la admiterea din vara anului 2025 rezultatele se vor încadra în curba lui GAUSS, căci oamenii nu vor crede că ceea ce s-a zis și s-a afișat este real, căci totul este o farsă, deși la examen se vor prezenta exact acele subiecte. Abordarea sigură că totul este o glumă îi va face pe candidați să nu fie interesați să citească subiectele și rezolvările, măcar ca fapt divers, dar vor trata cu indiferență întreaga abordare și după examenul din 2025 vor spune că bine ar fi să i se dea românului mintea cea de pe urmă.


(16 septembrie 2024)

Ciudățenii mioritice: repetitivitatea incredibilă

Acum mulți ani, mi-a venit ideea de a realiza un experiment la cele 16 grupe de studenți unde aveam examen scris la disciplina Structuri de date.
În prima zi de examen, am formulat trei subiecte. Le-am dictat. Studenții au dat soluții și rezultatele au fost cele prognozate de mine, adică studenții care au învățat, care au lucrat la calculator, au obținut rezultate bune și foarte bune, iar studenții care nu au abordat cu seriozitate problematica disciplinei, au obținut rezultate necorespunzătoare. Am stabilit niște procente pentru fiecare interval de note definit.

În a II-a zi de examen, am enunțat exact aceleași trei subiecte din ziua precedentă. Le-am dictat. Studenții au dat soluții și rezultatele nu au fost cele prognozate de mine, căci mă așteptam ca studenții să comunice între ei și să aibă curiozitatea să vadă cam cum se rezolvau subiectele date cu o zi înainte. Am observat că studenții care au învățat, care au lucrat la calculator, au obținut rezultate bune și foarte bune, iar studenții care nu au abordat cu seriozitate problematica disciplinei, au obținut rezultate necorespunzătoare. Am văzut că  procentele pentru fiecare interval de note definit nu diferă semnificativ față de ziua precedentă.

În a III-a zi de examen, am enunțat exact aceleași trei subiecte din zilele precedente. Le-am dictat. Studenții au dat soluții și rezultatele nu au fost cele prognozate de mine, căci mă așteptam ca studenții să comunice între ei și să aibă curiozitatea să vadă cam cum se rezolvau subiectele date în zilele de  dinainte. Am observat că studenții care au învățat, care au lucrat la calculator, au obținut rezultate bune și foarte bune, iar studenții care nu au abordat cu seriozitate problematica disciplinei, au obținut rezultate necorespunzătoare. Am văzut că  procentele pentru fiecare interval de note definit nu diferă semnificativ față de zilele precedente.

.....

În a X-a zi de examen, am enunțat exact aceleași trei subiecte din primele nouă zile de examen. Le-am dictat. Studenții au dat soluții și rezultatele nu au fost cele prognozate de mine, căci mă așteptam ca studenții să comunice între ei și să aibă clar curiozitatea să vadă  cum se rezolvau subiectele date în zilele de  dinainte, mai ales din cauză că în primele nouă zile se repetaseră subiectele. Am observat că studenții care au învățat, care au lucrat la calculator, au obținut rezultate bune și foarte bune, iar studenții care nu au abordat cu seriozitate problematica disciplinei, au obținut rezultate necorespunzătoare. Am văzut că  procentele pentru fiecare interval de note definit nu diferă semnificativ față de zilele precedente, în care subiectele se repetaseră chiar de prea multe ori.

....

În a XVI-a zi de examen eram deja exasperat, am enunțat exact aceleași trei subiecte din primele nouă zile de examen. Le-am dictat. Studenții au dat soluții și rezultatele nu au fost cele prognozate de mine, căci mă așteptam ca studenții să comunice între ei, căci îi credeam că au dialoguri despre structuri de date și să aibă  curiozitatea să vadă  cum se rezolvau subiectele date în zilele de  dinainte, mai ales din cauză că în primele cincisprezece zile se repetaseră ostentativ subiectele. Am observat că studenții care au învățat, care au lucrat la calculator, au obținut rezultate bune și foarte bune, iar studenții care nu au abordat cu seriozitate problematica disciplinei, au obținut rezultate necorespunzătoare. Am văzut că  procentele pentru fiecare interval de note definit nu diferă semnificativ față de zilele precedente, în care subiectele se repetaseră chiar de prea multe ori.

Era clar o lipsă de comunicare între studenți, ceea ce pentru viitori informaticieni care obligatoriu trebuie să lucreze în echipe, nu era ceva normal. Am atras atenția tinerilor asupra acestui aspect, dar răspunsul pe care l-am primit a fost năucitor, mai ales că acest răspuns se referea la faptul că se aplica proverbul că ulciorul nu merge de prea multe ori la apă, adică subiectele de la examen nu se vor repeta și de aceea devenea neinteresant dialogul cu colegii referitor la subiectele date la examenele din zilele precedent.


(16 septembrie 2024)

Are cineva curajul să spargă buboiul?

Îmi aduc aminte de anul 1975, an în care a izbucnic marele scandal al admiterilor  în învățământul superior. Legenda zice că:
- la Drept era un secretar de partid care făcea jocurile și mânărea tezele candidaților, încât intrau acolo exact cine trebuia în raport cu accesul la omul puternic,
- la Politehnică era deja o industrie a celor care mânăreau admiterea în diferite moduri, căci numai așa s-a explicat exilarea unor profesori de acolo spre alte plaiuri la fel de mioritice pe termen limitat, desigur,
- la ASE a fost destructurată o rețea de falsificatori ai ierarhiilor valorice, din momentul în care milița și procuratura au intrat pe fir, deschizând cale unei alte echipe de  flămânzi, cu îndepărtarea celor îmbuibați care se plimbau lejer în Spania lui Franco, din moment ce aveau tot ce le trebuia.

Atunci a fost cutremur mare, care s-a lăsat cu trimiteri la pușcărie, cu îndepărtarea din învățământul superior și cu nenumărate sancțiuni pe linie de partid. Buboiul era mare, făcuse puroi urât mirositor și faptul că a spart s-a datorat unei întâmplări și unei evoluții firești a teoriei lui MARX și ENGELS cum că orice sistem dispare datorită propriei lui dezvoltări. În 1975 dispariția nu s-a datorat neapărat dezvoltării, ci mai degrabă neglijenței cu care făptuitorii operau din prea marea lor siguranță în ceea ce făceau.

Au trecut de atunci au trecut 49 de ani și cum la 50 de ani apare câte o răzmeriță, a sosit timpul să se întâmple ceva nou în mediul academic. Cum viața plină de banal și mediocritate din universități este caracterizată prin stagnare, acel ceva care a aprins fitilul unei mici revoluții s-a numit hărțuire și locul unde s-a aprins scânteia s-a numit SNSPA și așa cum Revoluția din Decembrie 1989 l-a avut ca punct de start pe pastorul László TŐKÉS, răzmerița din iulie 2024 l-a avut ca personaj principal de start pe profesorul universitar Alfred BULAI. Așa cum din revoluție atunci, acum totul se explică drept lovitură de stat, ceea ce vedem acum ca fiind un val de entuziasm în a demasca hărțuirea studentelor din universități, cu siguranță se va domoli din intensitate, căci toți cei care sunt puși să judece, dacă sunt bărbați, vor opera cu dublă măsură, căci corb la corb nu-și scoate ochii și solidaritatea masculină funcționează al naibii de eficient, exact acolo unde nu trebuie și exact atunci când nu e cazul.

Dacă rezultatul  detectorului de minciuni ar fi probă în instanță și dacă ar exista obligativitatea testării tuturor celor care activează în mediul academic, în toamna aceasta ar fi mari riscuri să se deschidă anul universitar din lipsă de profesori, iar temnițele s-ar umple instantaneu cu aceștia, căci canalul Dunăre- Marea Neagră este construit și un alt mod de folosire a intelectualilor nu se prea întrezărește.


(31 iulie 2024)

Stat în stat

Ceea ce se întâmplă acum la Institututl de Arhitectură arată că este vorba de un stat în stat, adică de o instituție care nu și-a adaptat instrumentele la cerințele anului 2024 în ceea ce privește:
- transparența,
- decizia,
- performanța,
- valorile,
- ierarhizările,
- competiția.
Numai așa se explică imposibilitatea acceptării de contestații la o anumită probă, ceea ce nu duce cu gândul că cineva se crede Dumnezeu pe Pământ și nu există nicio posibilitate de a accepta gândul că oamenii, cei care evaluează, mai și greșesc. Eu nu știu cum de a mers acest sistem și atâtea comisii de acreditare nu au sesizat abuzul imposibilității de acceptare a contestațiilor, căci Institutul de Arhitectură este acreditat cu siguranță și eu ștriu ce înseamnă acreditările, mai ales pentru faptul că în procesul de acreditare există proceduri foarte clare, din care examenele fac parte, iar examenul de admitere, este și el supus analizei. Se pare că lucrurile au fost cumva mai altfel din moment ce buboiul a spart acum cu prilejul nefericit ale erorii de introducere a datelor și a superficialității de care a dat dovadă conducerea institututlui, chiar dacă este vorba de o echipă nouă. Refuz să cred că a fost vorba de un sabotaj din interior, în care cineva care a pierdut la alegerile academice care au avut loc s-a răzbunat, pentru a-și face damblaua, cu un preț pe care inclusiv respectivul îl va plăti cu vârf și îndesat.

Acum că tot s-a deschis cutia Pandorei și dacă e bal, bal să fie, se va continua procesul abia început și apele se vor liniști când instanțele de judecată vor da sentințe, ce nu vor fi pe placul nimănui, dar vor fi acceptate în numele dreptății, căci arhitectura este o artă și evaluările sunt așa de diferite încât ceea ce zice un evaluator, va fi contrazis instantaneu de un altul și numărul iterațiilor va fi atât de mare că se va termina anul universitar 2024 - 2025 și harababura nu se va încheia. Acesta este prețul pe care îl plătește orice structură care rămâne anchilozată în vremuri apuse și nu se adaptează cerințelor din vremurile moderne, în care există computer, există multimedia, există inteligență artificială și docimologia a pătruns adânc și acolo unde se credea că evaluarea cantitativă riguroasă este ne nepătruns.



(24 iulie 2024) 

În societate organul crează funcția

Biologul Carl von LINNÉ a zis că funcția crează organul. În societate este invers: organul crează funcția. În societate procedurile sunt create de oameni și procedurile sunt cele care definesc funcționalități. Oamenii sunt cei care exercită presiuni pentru a fi create procedurile de gestionare a comportamentului elevilor din școli. Oamenii sunt cei care generează funcția de supraveghere a elevilor la examenul de bacalaureat folosind camere de luat vederi. Dorința de a stimula vânzarea de calculatoare, i-a făcut pe oameni să introducă acel program numit EURO 200 și în acest fel, micii vânzători de tehnică de calcul reușeau să sta la linia de plutire cu cele peste 30.000 de calculatoare vândute.

Mai nou, organul, adică meditatorii lihniți, dar lacomi, au impus funcția numită admitere la liceu și la facultate, căci câștigurile ilicite nu se obțin din meditații gratuite date în școli, ci prin impunerea de condiții care să-i diferențieze pe cei care știu carte de cei care nu știu carte, în condițiile în care cei ce știu carte, fac dovada acestui lucru, pedalând pe artificii pe care numai meditatorii le știu.

Și funcția de testare a conducătorilor auto în trafic este creată de un organ, căci atât timp cât din 200.000 de șoferi din trafic sunt testați zilnic sub 10%, reprezentativitatea procesului este relativă. Numai dacă este luat taurul de coarne și testarea zilnică se face în filtre la peste 60% dintre șoferi, iar sancțiunile sunt de o cu totul altă natură și aici mă refer la confiscarea mijlocului de transport, efectul ar fi cel scontat, adică funcția de testare creată de organ în societate și-ar vedea efectele.

(24 iulie 2024)

Concluzia de la Arhitectură: informatica nu este de nasul indisciplinaților!

Ceea ce s-a întâmplat la Institutul de Arhitectură de la admitere, arată că informatica nu este de nasul indisciplinaților. Pe la televiziuni s-a vânturat ideea că a fost vorba de o eroare de sistem. Eroare! Eroarea de sistem este ceva mai ceva decât rarisim, căci calculatoarele sunt astfel făcute încât erorile de sistem sunt aproape excluse, căci microprocesoarele nu conțin elemente ce generează ele însele erori și nici componentele de bază ale sistemelor de operare nu sunt lansate în lucru fără a fi testate, în acest fel fiind excluse erorile de sistem, iar probabilitatea de a se produce totuși erori de sistem este atât de mică încât o putem considera zero, fără a greși, căci nu vom fi noi cei mai ghinioniști dintre ghinioniști ca să trăim clipa unei erori de sistem atunci când ne rulăm pe computer programul nostru cel perfect.

De-a lungul anilor am participat la multe admiteri în universitatea unde am lucrat și știu ce înseamnă să afișezi rezultate finale ale examenului de admitere, rezultate fără greșeală.

Există proceduri care trebuie respectate cu strictețe.

Cei ce evaluează lucrările trebuie să scrie clar pe lucrare numărul de puncte atribuit și să semneze.

Operatorul care introduce punctele în calculator verifică tot ceea ce introduce și aici mă refer la numărul de puncte, dar și la codul asociat lucrării.

Se tipăresc datele introduse de operatori.

O echipă verifică dacă există concordanță perfectă între ceea ce este scris pe lucrări și ceea ce s-a introdus în calculator. Dacă apar neconcordanțe, se operează corecturile. Se verifică efectuarea corecțiilor.

Numai când există certitudinea că între datele de pe lucrări și datele tipărite nu sunt diferențe, se consideră că ceea ce se va tipări reprezintă realitatea și nu vor apare la aviziere liste cu rezultate ce conțin erori de tastare, care să inducă în eroare pe candidați și să genereze haosul care s-a văzut la Institutul de Arhitectură și nici scuza penibilă cu eroarea de sistem, când în realitate a fost vorba de o eroare umană, generată de indisciplina și superficialitatea celor care au introdus notele, dar și a celor puși să verifice calitatea introducerii datelor în calculator.

Vedem de prea multe ori persoane slab calificate care își scuză nepriceperea prin greșelile calculatorului, care calculator nu greșește niciodată. Greșesc cei care operează cu calculatorul, greșesc cei care scriu software de prostă calitate, fără chei de validate sau cei care construiesc proceduri neghioabe de gestionare a unor aplicații în care toleranța la erorile introducerii datelor este zero. Uneori, ar trebui unii decidenți să ia în calcul chiar introducerea acelorași date simultan de către mai mulți operatori și prin comparare se vor identifica erorile căci probabilitatea ca simultan mai mulți operatori să facă o aceeași eroare este foarte, chiar foarte mică, deși nu este exclusă, dar eroarea se va corecta foarte rapid la rezolvarea contestației.

(22 iulie 2024)

Concurența interuniversitară

Capitalismul sălbatic din spațiul mioritic a adus printre altele și concurența de tip primitiv, care s-a dezlănțuit până și în mediul academic. Așa se explică apariția de facultăți similare la mai toate universitățile, știut fiind faptul că materia primă, adică numărul candidaților este același. Atractivitatea facultăților este dată prin ofertele anunțate sub forma programelor educaționale, dar mai ales prin cele subînțelese și aici mă refer la gradul de dificultate în ceea ce privește promovabilitatea și la promisiunile legate de capacitatea pieței de forță de muncă de a asimila absolvenții.

Procesul prin care se multiplică facultăți sau secții în diferitele universități este unul simplu, bazat pe caracterul inspirațional de preluare a planurilor de învățământ și pe racolarea de cadre didactice de la facultățile concurente pentru a preda atât timp cât este necesar să se formeze cadrele didactice proprii, condițiile materiale asigurate mercenarilor fiind pe măsură, așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu al secolului trecut când universități nou create peste tot în țară s-au folosit de cadre didactice din universitățile vechi, dornice de a-și rotunji substanțial veniturile, deși universitățile-mamă interziceau astfel de colaborări.

Credeam că lucrurile devin tot mai interesante atât timp cât numărul candidaților este în scădere datorită:

- sporului natural negativ,

- plecărilor la muncă în străinătate,

- joburilor bine plătite care nu presupun studii universitare,

- limitărilor pe care le au absolvenții de facultate pe piața muncii,

- apariției ofertelor de la universități din UE cu condiții avantajoase.

Concurența care apare devine și mai intensă pe fondul transparenței excesive pe care o generează portalurile academice, care pentru a deveni și mai atractive au tendința de a include elemente care nu au rolul să crească nici exigența, nici efortul de instruire din toate părțile. Stă mărturie eliminarea examenelor de admitere, mergându-se pe principiul că mărul stricat reușește performanța să strice și merele sănătoase din coș, ceea ce s-a și întâmplat deja când învățământul de stat a eliminat admiterea care nu exista în universitățile particulare din start. Semnalul dat de interesul scăzut pentru a urma studii universitare este dat de mulți parametri dintre care unii sunt de luat în seamă, din moment ce migranții poposesc și în spațiul mioritic pentru joburi de slabă calificare deocamdată și am scris deocamdată, căci dacă acum 10 ani nu se punea problema acceptării de migranți, nu se exclude posibilitatea ca joburi destinate celor cu studii superioare să fie ocupate de alții, nu de vajnicii locuitori nativi ai spațiului carpato-danubiano-pontic. Singura cale de a redresa tendința care se manifestă constă în controlul mai atent al celor care avizează înființarea de facultăți și acordarea de titluri academice, în problema numită inflație, căci inflația de facultăți și de super-cadre didactice artificial dezvoltată este izvorul nenatural al concurenței neloaiale, bazată pe scăderea exigenței și pe decalificarea și deprofesionalizarea absolvenților.

(29 octombrie 2023)

Ce este o facultate grea?

Facultățile diferă unele de altele. Este natural, normal și logic, din moment ce meseriile sunt diferite, așa cum degetele de la o mână nu seamănă unul cu celălalt.

O facultate este grea dacă și numai dacă:

- pregătește într-o meserie foarte dificilă,

- are examen de admitere selectiv și dificil,

- concurența este la un nivel ridicat,

- examenele presupun muncă, muncă și iar muncă,

- există activități unde pretențiile sunt foarte ridicate,

- corpul profesoral are renume datorită exigenței,

- promovarea examenelor nu se face învățând doar în sesiune,

- rata de promovabilitate este cu mult sub media pe țară,

- procesul de auto-selecție este extrem de sever.

Elevii de liceu care aleg să dea examen de admitere la o facultate grea, sunt conțtienți de acest lucru și știu exact la ce se înhamă, drept care ei se pregătesc încă din anii de liceu pentru examenul de admitere și pentru ce va urma, căci în timpul liceului ei vor dobândi un mod de lucru constant, serios, profund, eficient, disciplinat, iar ideea de a lucra în salturi, pentru ei nu există.

Există în învățământul preuniversitar licee de elită, unde rata de admitere a absolvenților lor la facultăți foarte grele, este foarte bună și elevii care urmăresc o anumită meserie, merg spre acele licee ca fiind premisa succesului lor la examenul de admitere la o facultate foarte grea. 

Nu este loc pentru opțiuni facile dacă elevul dorește ca după terminarea liceului să urmeze o facultate grea. Proverbul de a nu lăsa pe mâine ce poți face azi, este operațional și se exclude ca după terminarea liceului, cel ce nu a învățat temeinic anbumite discipline să se pregătească individual pentru a da examen de admitere la o facultate grea.


(22 octombrie 2023) 

Risipa de resurse și nevoia planidicării

Acum oamenii fug de planificare ca dracul de tămâie, pentru că în comunism s-a exagerat nepermis de mult cu planificarea. Planul cincinal din care se deduceau planurile anuale deveniseră un scop în sine, iar îndeplinirea și depășirea planului era țelul suprem al oricărui propagandist al partidului. Acum s-a căzut în extrema cealaltă, iar risipa de resurse care se înregistrează în toate domeniile a atind un nivel alarmant.

Lipsa planificării a dus la reglaje empirice în toate domeniile, cu efecte dintre cele mai puțin dorite, dar risipa de resurse tot risipă este orice s-ar spune, iar când este vorba de resursa umană, risipa reprezintă o problemă de cea mai mare importanță.

La ora actuală singura modalitate prin care se face planificarea în economia României este bugetul de stat, căci el are rol de reglare, fondurile fiind cele care stabilesc dimensiunea unui fenomen. Noi funcționăm într-o economie de piață unde legea cererii și ofertei este factorul esențial al dinamicii economice. Dacă cererea este mai mare decât oferta se caută și se găsesc modalități de suplimentare a resurselor. Dacă cererea este mai mică decât oferta, surplusul de resurse oferite, fie rămâne neutilizat și se pierde dacă nu este posibilă conservarea, fie este direcționat spre o altă zonă și utilizat acolo pentru a nu se pierde.

În domeniul educației se înregistrează cele mai mari diferențe între necesarul de resurse și disponibilul resurselor, respectiv, diferențele cele mai mari între cererea și oferta de pe piața muncii. Cred că ar fi interesant de construit matricea de corespondență dintre specializări oferite de facultăți și ramurile economiei care evidențiază câți dintre absolvenți merg în producție pe locurile pentru care s-au pregătit, spre a-și folosi cunoștințele acumulate. Dacă va exista cineva care va avea curajul să construiască o astfel de matrice, va ajunge la concluzia că reducerea risipei de resurse se va realiza doar printr-o planificare științific fundamentată, care să țină seama de intrările existente în sistemul educațional și de piața forței de muncă, despre a cărei imagine se realizează estimări cu un grad de finețe foarte bun. 


(04 octombrie 2023)

În 2024 se va da examen de admitere în ASE

Senatul Academiei de Studii Economice a hotărât reintroducerea examenului de admitere la facultate începând cu vara anului 2024. După părerea mea, este o măsură foarte bună, căci admiterea pe bază de dosar nu a fost relevantă, din moment ce rezultatele din ultimii zece ani arată o scădere a calității procesului de instruire în corelație cu scăderea nivelului de promovabilitate.

Este adevărat că admiterea pe bază de dosar este în statele civilizate unde corupția nu est endemică și unde funcționează auto-selecția și sistemul de plată a taxelor de școlarizare are caracter de reglare, dar nu este cazul în spațiul mioritic, unde contează să ai o diplomă, unde costurile sunt accesibile și unde criteriile de angajare nu prea au nicio legătură cu facultatea absolvită.

Îmi aduc aminte de frenezia care îi cuprinsese pe membrii senatului ASE atunci când s-a pus problema scoaterii examenului de admitere la facultățile din ASE, pentru a se face alinierea cu învățământul privat, de teama că nu vor mai veni candidați dacă se menține examenul de admitere, deși învățământ de stat avea sistemul de burse ca element esențial pentru reglarea numărului de candidați, dar mai ales pentru selecția acestora.

Să nu mai privim în trecut, ci să fim optimiști. Multă lume vorbea despre sistemul de meditații și votul de scoatere a examenului de admitere era în mintea unora bazat pe eliminarea sursei de îmbogățire a celor din anumite catedre ale ASE care dădeau meditații candidaților. Nimeni nu estimase că meditațiile se mutaseră la disciplinele de la bacalaureat ți vorba colegilor mei LOMONOSOV și LAVOISIER, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se transformă.

Sunt sigur că decizia înțeleaptă de a se reintroduce examenul de admitere la facultățile din ASE este o măsură excepțională, care va soluționa problema creșterii calității studenților în general și a studenților de la Facultatea de Cibernetică în special. Abia acum regret că am ieșit la pensie, căci undeva prin anul 2026 mi-ar fi plăcut să lucrez la disciplina de Structuri de date cu studenți filtrați de un examen de admitere. M-am felicitat că am ieșit la pensie în 2012, că nu prindeam serii de studenți admiși pe bază de dosar, căci i-am căinat pe mai tinerii mei colegi când îmi vorbeau despre dificultățile pe care le întâmpinau la sala de curs și de seminar, când vedeau limitele tinerilor admiși pe dosar, dar fără calități de informaticieni.


(27 iulie 2023)

De ce s-a prăbușit școala românească după 1989?

Școala românească înainte de 1989 însemna:
- sistem centralizat comunist,
- număr de ore fix pe săptămână,
- profesori înrolați politic,
- organizație de pionieri,
- disciplină comunistă,
- sistem de notare comunist,
- obligativitatea frecvenței,
- obligații cât cuprinde,
- drepturi la limită,

- reguli stricte la angajarea în muncă,
- conducerea de către partid.

După 22 Decembrie 1989 o dată cu venirea democrației în România și școala a suferit o serie de  transformări, din care enumer aici:

- apariția grevelor la profesori și la elevi,

- dezvoltarea învățământului privat,

- apariția pieței muncii,

- schimbarea criteriilor la angajare,

- au apărut drepturile elevilor,

- a dispărut organizația de pionieri,

- profesorii au și ei drepturile lor,

- s-au dezvoltat manualele alternative,

- cererea și oferta și-a făcut loc peste tot,

- s-au diversificat tipurile de licee,

- admiterea se face centralizat,

- examenul de bac se face centralizat,

- au apărut analfabeții funcționali,

- a crescut la cote alarmante abandonul școlar,

- se câștigă mulți bani din munci care nu presupun studii,

- numărul orelor pe săptămână a scăzut,

- oamenii au drept să facă și servici și școală.

Toate modificările au interpretări originale, mioritice, ceea ce au dus la scăderea calității actului educațional, căci oamenii au alte obiective, decât cele de a învăța, de a obține note mari, căci există munci de unde se câștigă foarte bine fără a avea specializări înalte. Faptul că în educație provizoratul prin suplinitori depășește 30% din personalul didactic, arată că preocuparea pentru calitate are cote minime acum. Scandalurile care se țin lanț în zona doctoratelor, arată că școala românească nu este în stare să-și gestioneze calitatea actului educațional.  Inexistența criteriilor de ierarhizare valorică reală a școlilor și a profesorilor au dus în derizoriu actul educațional.

(17 iunie 2023)

Admiterea la doctorat de pe vremea mea

Admiterea la doctorat nu se referea la lumea de pe stradă. Nici nu le trecea prin cap absolvenților de facultate mediocri să facă un doctorat, căci pe vremea mea oamenii:
- își vedeau lungul nasului,
- se uitau în oglindă,
- se mai respectau pe ei înșiși,
- aveau simțul măsurii și pe cel al penibilului,
- se raportau la o scară a valorilor nescrisă.

Ca și acum, admiterea la doctorat se făcea printr-un colocviu. Era afișată o bibliografie destul de complexă. Se întocmea un dosar, dar în centrul procesului era conducătorul de doctorat. Era de neconceput să te prezinți la colocviul de admitere fără să fi avut o discuție cu viitorul conducător de doctorat. Acesta era un fost profesor care te cunoștea de la cursuri, de la seminarii, de la cercurile de cercetare științifică studențească și musai trebuia să fi avut o notă forte bună la disciplina lui. Conducătorul de doctorat trebuia să fie convins că:

- ai niște preocupări pentru un domeniu,

- ești în stare să finalizezi cu susținerea tezei de doctorat,

- ai caracter și nu ești conflictual,

- accepți lucrul în echipă,

- ești ambițios, concentrat și determinat.

Colocviul propriu-zis consta într-o discuție a membrilor comisiei, formată din profesori, conducători de doctorat la rândul lor, care prin întrebările pe care le puneau căutau să-și dea seama că viitorii doctoranzi au ingredientele de care ei au nevoie pentru a derula stagii doctorale de succes. Admiterea la doctorat era un lucru extrem de greu căci presupunea o serie de pași greu de făcut. Era necesară o recomandare de la locul de muncă obținută cu majoritate de voturi. Un profesor trebuia să dea o recomandare semnată, care nu era deloc formală, căci el garanta că viitorul doctorand este cel care este în stare să deruleze stagiul doctoral cu succes.

Nu vreau să descriu cum a fost la mine admiterea la doctorat, căci deși comisia era formată din profesori pe care îi cunoșteam, eu un tip la 24 de ani mă vedeam în fața unui pluton de execuție, iar mitralierele erau întrebările ce mi s-au pus și la acre trebuia să răspund cât mai convingător. Era o atmosferă foarte serioasă, deși numărul de candidați nu era deloc mare, dar colocviul de admitere era un filtru extrem de dur, ceea ce explică numărul destul de scăzut al ratei de insuccese ale conducătorilor de doctorat. Când mă gândesc care au fost doctoranzii celui care mi-a fost conducător de doctorat, mă simt și acum la fel de norocos ca în ziua în care mi s-a comunicat că am fost admis la colocviul de admitere.

Pe vremea mea veneau să dea admitere la doctorat cel mult primii 10 absolvenți din fiecare promoție, căci media de la absolvire conta foarte mult și mai conta activitatea de cercetare științifică desfășurată precum și participările la conferințe. În vremurile acelea era foarte dificil să publici cărți și articole ca tânăr cercetător, chiar imposibil dacă mergeai solitar în acest demers. Chiar legea genera o selecție impunând tacit criteriul de medie de absolvire, căci probabil viața arătase că un absolvent de media 6(șase) este extrem de dificil să deruleze un stagiu doctoral și să elaboreze o teză de doctorat cu soluții originale, care la o evaluare rapidă ar trebui să fie de peste 9,50 ca valoare. Saltul ar fi prea mare, căci media de 6(șase) nu rezultă dintr-o majoritate de note de 9 și de 10 ca să zic așa.

Mai era pe vremea mea un element important: nu făceai doctoratul într-un alt domeniu decât cel unde ai terminat facultatea, totul fiind o chestie de bun simț. Nu ai cum să fii doctor în ceva de care nu te-ai preocupat serios cel puțin cinci ani ca studiu. Zic și eu.



(01 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Doru BIGAN

Doru avea o voce superbă și cânta minunat. Numai că i-a plăcut informatica și a făcut informatică. A terminat facultatea și a arătat ututor ca știe să facă saltul de la tehnicianul așezat, la economistul pe picioarele lui. Dacă ar fi să-i dau o notă de la 1 la 100, lui Doru BIGAN i-aș da nota 100 pentru multe lucruri, dar o contribuție la aceasta nota o are caracterul lui special. El lucra la sistemul cu admiterea în care erau implicați niște tipi cu gura bogată, care ar fi făcut din țânțar, armăsar. Era o situație în care mai mulți am văzut o greșeală, Doru ne-a ajutat s-o corectăm și viața a reintrat în normal. Numai ca pentru a face corecția aceea, Doru trebuia să vina de acasă, să stea câteva ore și să reia un proces de la cap la coadă. Sâmbătă fiind, numai un om cu caracter remarcabil vine să te ajute să ieși din impas, ca lucrurile să reintre in normal fără sincope. El era un tip înalt și slăbuț, delicat cu degete la mâini ca de pianist. În acea zi am văzut că era un virtuoz al tastaturii calculatorului. Mi-ar face plăcere să-l reîntâlnesc pe Doru și să ne aducem aminte de excursiile superbe făcute împreuna la vârful Omu în 1972 dar și la Budapesta în 1974.

(14 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Filofteia STAICU

Lui Filofteia STAICU îi spuneam tanti Tia. Era cunoscută că avea darul ghicitului în cafea. Mie mi-a ghicit de câteva ori și ceea ce mi-a zis așa a fost. Nu le voi enumera aici acele elemente, dar așa a fost și de aceea scriu aici despre Filofteia STAICU, căci ghicea foarte bine în cafea.

Tanti Tia era croitoreasă. Avea două fete și după ce i-a murit bărbatul a trebuit să muncească să întrețină cele două fete și pe mama ei și a făcut-o foarte bine, căci fetele au terminat școli, s-au măritat și au ajuns oameni la casele lor, dar nu am mai știut de ele încă de pe vremea când era elev la gimnaziu.

Tanti tia fuma. Erau scene de-a dreptul comice când mergeam la ea cu ceașca de cafea să-mi ghicească. Îi duceam și un pachet de țigări Naționale, cele mai ieftine de un leu și paisprezece bani pac hetul. Așa mi-a zis mama să procedez ca să iasă bine la ghicit, căci nimeni nu ghicește degeaba. tanti Tia desfăcea pachetul de țigări, aprindea o țigară, trăgea câteva fumuri. Își potrivea ochelarii și se uita în ceașcă. Niciodată nu a vorbit mult. M-a lămurit în câteva propoziții. Erau ca niște sentințe anunțate prin gura ei, pe care realitatea o repeta peste câteva zile din gurile altora. Nu oricine are acest dar. Este un dar ghicitul în cafea. Nu am explicație, dar dacă cineva îmi spune de 11 ori ceva despre niște evenimente cu mut înainte de a se produce și evenimentele se ordonează așa cum le-a zis tanti Tia, nu mai este vorba de nicio întâmplare. Nu a fost niciodată vorba de a alege dintre DA și NU, ci de a spune o variantă dintre multe elementele unor liste lungi. Am puterea să scriu aici că am fost profund impresionat de mesajele transmise de tanti Tia, căci ele aveau puterea adevărului cert spus cu mult înainte ca evenimentul să se producă.

(26 februarie 2023)

După examenul de admitere la facultate...

Am o fotografie făcută imediat după ce am susținut examenul de admitere la facultate și devenisem student.

Când văd fotografia mă gândesc că au trecut 56 de ani și vorba cântecului: ce-am fost și ce-am ajuns...


(16 decembrie 2022)
 

Doctoratul de pe vremea mea: admis la doctorat

Am scris despre colocviul de admitere la doctorat.  În data de 3 aprilie 1972 s-a emis comunicarea din partea decanului Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică prin care eram anunțat că:
- am fost admis la doctorat,
- profesorul Ludovic TOVISSI este conducătorul meu științific,
- în termen de două luni trebuie să fac planul de pregătire,
- este necesar să fac și o structură a tezei de doctorat,
- stagiul meu doctoral de 4 ani începe cu data de 15 martie 1972.

Vestea am primit-o cu mare bucurie. Din acea clipă deveneam doctorand. Această calitate nu mi-a plăcut deloc, pentru că doctorandul nu este nici cal, nici măgar, este ceva neisprăvit, pentru că mulți după ce susțin examenele și referatele, se complac cu statutul de doctorand, nu lucrează la teză și ajung să fie exmatriculați. Când am primit acea comunicare semnată de decan am simțit că deasupra capului meu s-a ridicat o sabie de care voi scăpa doar în clipa în care voi susține teza de doctorat și după ce voi avea confirmarea titlului de doctor de la minister.

Eu am avut din anul întâi de facultate obsesia lucrurilor neterminate, căci am avut un coleg care începuse cinci facultăți bune, fără a termina vreuna. De atunci, până nu finalizam ceea ce am început, consideram că în orice moment există riscul de a nu finaliza. Această obsesie m-a urmărit toată viața. Și până copiii mei au terminat facultatea, tot obsesia aceasta am avut-o.

Am avut mai multe discuții cu profesorul Ludovic TOVISSI, conducătorul meu științific și destul de repede am stabilit și planul de pregătire individuală și planul tezei de doctorat. Eu citisem multe teze de doctorat de la universitățile din Franța și din USA care erau la biblioteca de la etajul al VII-lea de la Centrul de calcul al ASE și analizasem structurile acelor teze, iar eu am zis să învăț de la cei mai buni, de aceea nu m-am dus la tezele de doctorat elaborate la noi.


(15 decembrie 2022)

Translatarea mecanică a modelelor

Noi avem meteahna de a translata ceea ce vedem la alții să avem și noi.

Am văzut la alții terase imense la blocuri, imediat am făcut și noi așa ceva, fără să gândim că acolo unde am văzut este climă mediteraneană și e cald și nu plouă 8 luni pe an, pe când la noi, cel mult 4 luni este vreme de a petrece timp pe terasa de la bloc.

Am văzut în Grecia piscine în curte, ne-am făcut și noi piscine descoperite în curte, fără a ține seama că cel mult 3 luni din an este vreme de a face baie în piscina descoperită din curtea noastră.

Am văzut că în America nu se dă admitere la facultate, ne-am trezit și noi după Revoluția din Decembrie 1989 că musai trebuie să copiem sistemul american de admitere, deși noi nu aveam filtrele americanilor și am văzut totul ca pe o afacere benefică pe termen scurt.

Am auzit în tramvai că există management de proiect și peste noapte fiecare dintre noi se și vede manager de proiect, iar totul a devenit la noi un proiect. Vrem să facem mămăligă, nu vom spune decât că avem un proiect de realizat. Vrem să facem un clip muzical, acesta este deja un proiect. Esența proiectului este cu totul alta în America decât pe Dâmbovița. Acolo cheltuielile indirecte aproape că nu mai există, pe când la noi, cheltuielile indirecte depășesc 70%, căci dacă în America risipei i s-a pus stop, în spațiul mioritic, risipa zburdă ca la ea acasă, iar managementul de proiect a devenit o chestie absolut caricaturală.

Rezultă cu claritate că nu tot ce zboară se mănâncă, altfel spus, când vedem ceva la alții, este mai bine să trecem prin filtrul gândirii noastre și să vedem dacă ni se potrivește sau nu. Dacă dăm buzna și preluăm modelele altora în mod mecanic, ne vom trezi că facem noi ceva nou, dar rezultatul muncii noastre este sub așteptări, căci pierderile și cheltuielile suplimentare ne vor copleși, ceea ce va determina abandonarea acelui lucru care ne-a entuziasmat în curtea altora, dar care la noi n-a funcționat.

(18 octombrie 2022)

10 metode de a frauda admiterea organizată în licee

Metoda 01:  gruparea elevilor piloși într-o sală, unde cineva le rezolvă subiectele.

Metoda 02: însemnarea tezelor și completarea de către altcineva cu soluțiile corecte.

Metoda 03: construirea baremurilor și numai piloșii au acces la jongleriile din barem.

Metoda 04: meditatorii îi învață pe protejați tipologii de exerciții similare cu subiectele.

Metoda 05: vânzarea subiectelor de examen cu cel puțin o zi înainte de prova scrisă.

Metoda 06: înlocuirea tezei aflate în dulapul cu teze de la comisie.

Metoda 07: corectarea trucată a tezei de ambii evaluatori și nu mai intra în reevaluare. 

Metoda 08: permiterea copierii soluțiilor în sala de examen.

Metoda 09: intrarea în sala de examen a altei persoane decât cea care candidează.

Metoda 10: crearea de semne pe teză ca teză cvintuplă, unică

Citiți presa din ultimii 50 de ani și veți vedea că toate acestea au fost exersate. Pe fraieri i-au prins, dar sunt sigur că aplicând proverbul că ulciorul nu merge de multe ori la apă, înseamnă că înainte de a se sparge, ulciorul a mers de câteva ori sau de multe ori la apă. Șmecherilor le-a mers și chiar foarte bine. Să ne amintim scandalul cu subiectele de la rezidențiat când rezultatele au sfidat orice lege de repartiție căci erau numai note de peste 9,50. În viitor voi reveni cu detalii picante. Viața bate filmul.

(15 iulie 2022)