17 greșeli pe care le fac părinții față de copiii lor

Nu există nici părinte perfect, cum nu există nici copil perfect. Există însă părinți buni și copii buni, cum există părinți buni cu copii răi sau părinți răi cu copii buni sau părinți răi cu copii răi. și părinții buni, dar și părinții răi fac greșeli față de copiii lor. Părinții greșesc atunci când:

01. Înjură în fața copiilor lor.

02. Vorbesc urât în fața copiilor despre profesorii acestora.

03. Nu verifică spusele copiilor lor.

04. Tratează drept adevăruri minciunile copiilor lor.

05. Laudă pe copii când aceștia fac greșeli evidente.

06. Consideră micile furtișaguri drept glume.

07. Transformă defectele copiilor lor în calități.

08. Se ceartă între ei în fața copiilor lor.

09. Se ceartă cu adulții pentru năzbâtiile făcute de copii.

10. Își laudă copiii când aceștia dau dovadă de lipsă de respect față de alți adulți.

11. Fac educație copiilor lor doar în public.

12. Le fac toate mofturile copiilor în mod necondiționat.

13. Nu cer părerea obiectivă a copiilor lor în legătură cu talentele acestora.

14. Insistă pe cultivarea unui talent al copilului, deși bietul copil nu-l are.

15. Le cer imperativ copiilor lor să fie premianți cu coroniță, deși ei nu au fost.

16. Nu-i ascultă niciodată oe copii lor atunci când aceștia vor să spună ceva important.

17. Gândesc ei în locul copiilor lor.

Mai sunt multe de spus aici, dar am scris mai întâi titlul articolului și m-am gândit că nu este vorba aici de a epuiza subiectul. La viața mea am văzut multe, atât la copiii mei, cât și la copiii altora și dacă eu nu mi-am dat seama la vremea cuvenită când am greșit, când văd că alții fac greșeli grave, mă gândesc cu mintea de acum, dacă la vremea mea, aș fi procedat altfel. Viața e mult prea complicată și fiecare își educă odrasla cum crede că este mai bine, iar rezultatele nu întârzie să apară și se fac corecții sau nu se fac. Așa e viața!

(17 iunie 2023) 

Eu și planificarea comunistă

Pe mine m-a enervat planificarea comunistă pentru că mi-a creat senzația că face un lucru pe care nici Dumnezeu nu-l face și anume se bagă chiar peste tot,  crezând că rezolvă ea totul.

Se planifica producția de tractoare.

Se planifica producția de grâu.

Se planifica producția de țiței.

Se planifica producția de oțel.

Ajunsese să se planifice numărul de locuri în facultăți.

Ajunsese să se planifice numărul de clase în școli.

Ajunsese să se planifice numărul de copii în clasa a I-a.

Ajunsese să se planifice numărul de absolvenți de liceu.

Ajunsese să se planifice numărul de absolvenți de facultate.

Ajunsese să se planifice numărul de medii peste o valoare de la examene.

Nu am dat doi bani pe planificarea comunistă pentru că pornea de la ipoteze false. Dacă ai un șir de date așa-zise niveluri planificate pentru diferite domenii și dacă alături pui valorile reale și dacă există diferențe, planificarea devine doar ceva orientativ, ori în comunism, a îndeplini planul era un obiectiv în sine și vai de cei care nu îndeplineau planul și raportau restanțe la finele trimestrului sau la finele anului, nu neapărat că ei nu s-au străduit, ci doar din faptul că planul fusese eronat construit.

Planificarea comunistă era o activitate făcută de om și cum omul este supus greșelilor, este clar că și în planificare există riscuri ca omul să greșească. Mi s-a părut aberant ca planificarea să meargă până la niște detalii supărător de fix precizate, ca și cum mâna omului este o mână divină. 

În planificarea comunistă cineva planifica, altcineva se angaja și cu totul altcineva ducea planul la îndeplinire. Cei care se angajau solemn să îndeplinească planul erau politrucii de serviciu ai regimului comunist, oameni cu rolul exact de a mobiliza masele. Comunismul nu accepta nerealizări de plan și cu atât mai puțin rebuturile. Se zice că de frica sancțiunilor, la o fabrică de motoare electrice, când s-a trecut la construirea unei noi hale, pe când se săpau temeliile, au fost găsite nenumărate motoare rebutate, îngropate în pământ. Se zice că la o vizită  pe partid la o fabrică de porțelan, unui barosan i s-au prezentat cifrele legate de producție și că rebuturile au scăzut de la 5% la 4%, iar barosanul a ridicat din sprîncene și a zis că nu e de acord cu rebuturile. I s-a explicat că la producția de porțelanuri Rosenthal ponderea de rebuturi este de11%. Nu vreau să povestesc care erau consecințele la finele fiecărui sfârșit de semestru când la unele discipline ponderea restanțierilor era mai mare de 10%.

După căderea comunismului, planificarea a căzut în disgrație și s-a pornit pe drumul fiecăruia cu consecințele care se cunosc, căci au apărut dezechilibre datorită alunecării în extrema cealaltă a non-planificării, în care fiecare face ce-i bubuie prin cap, fără a ști dreapta ce face stânga.



(17 mai 2023) 

Finalul unui război, oricare ar fi el

Trebuie să luăm istoria așa cum a fost ea, cu bune și ru rele și să facem un inventar al războaielor, dar mai ales să vedem cum s-au încheiat războaiele, pentru a ști cam la ce să ne așteptăm pe viitor.
Într-un război există două părți:
- o parte agresoare, care declanșează războiul,
- o victimă care se apără de agresor.
Războiul are o dinamică a lui. 
Agresorul vine pe teritoriul victimei. Dacă victima este copleșită, teritoriul îi este cucerit de către agresor. Agresorul instaurează pe teritoriile ocupat propria administrație. Țara agresată este cucerită și capitulează în fața agresorului. Istoria cunoaște situații în care popoare au fost cotropite și au stat sub ocupația agresorului perioade îndelungate de zeci sau chiar sute de ani.
Agresorul vine pe teritoriul victimei, dar victima are suficiente resurse pentru a respinge atacurile agresorului. Mai mult, victima merge mai departe și respinge armatele agresoare pe teritoriul acestora, mergând mai departe, până la înfrângerea agresorului, la el acasă, iar războiul se încheie cu capitularea agresorului. Victima, devenită învingător se manifestă conform dorinței sale pentru a-l pedepsi pe agresor, astfel încât să se asigure că pentru o perioadă îndelungată agresorul care a fost învins nu se va ridicat astfel încât să-și exerseze poftele de agresiune care i-au fost stăvilite.
Se vorbește de pace, dar prin pace se înțelege terminarea războiului, cu consecințe dezastruoase pentru partea învinsă din război. Învingătorul face legea și numai adevărul învingătorului contează. Doar trecerea timpului mai schimbă câte ceva, nu foarte mult în ceea ce a însemnat modul cum s-a terminat războiul. Unii pierd teritorii, unii pierd bani, unii pierd bogății. Învingătorul are dreptul de a primi despăgubiri de război și le primește în cantitatea pe care și-o stabilește cu de la sine putere. Nu există clemență pentru învins și loviturile administrate învinsului sunt cu mult peste nivelul suferinței produse de acest în vremurile în care era agresor.
Cei care sunt nostalgici, privesc în trecut și nu le vină să creadă ce au fost și ce au ajuns. Multe imperii în dorința de a crește mai mult decât au ca resurse militare, pornesc acțiuni militare care înseamnă un adevărat dezastru pentru ele. Atunci imperiile se destramă și construcții cândva construite pentru veșnicie se pulverizează ca și cum niciodată nu ar fi existat. Acesta este costul nesăbuinței de a crede în veșnicia unei cosntrucții artificiale, căci imperiile sunt construcții artificiale, după imaginația unor conducători militari și a unor oameni politici.

Nu dau exemple. Trebuie numai să luăm cartea de istorie și vom vedea că toate războaiele au început la fel și s-au terminat la fel, ca trase la indigo. Toate au comun suferință, moarte și costuri, durere și distrugeri, nenorociri și ură. Niciun război nu aduce dreptate pentru nimeni, căci fiecare parte are dreptatea sa și doar înfrângerea unei părți o face pe aceasta să-și exercite dreptatea, iar învingătorul rămâne cu dreptatea lui, învinsul tace, suferă, înghite și plătește.

(20 septembrie 2022)