Inteligența artificială potențează inteligența celor inteligenți

Să  nei imaginăm că suntem oameni cu o inteligență medie, nu cu mult peste medie, adică suntem oameni obișnuiți, așa cumsunt peste 80% dintre noi, căci undeva 15% sunt oameni cu mult peste medie, adică foarte inteligenți și restul de 5% sunt oameni care s-au complăcut cu ceea ce soarta i-a ales să fie și. nu s-au luptat nicio clipă să vadă dacă sunt altfel decât unii sau alții i-au catalogat.

Oamenii cât de cât inteligenți au idei, au ceva creativitate. Trebuie numai ca la școală să fie învățați cum instrumentele de inteligență artificială îi ajută să potențeze ceeace Dumnezeu le-a dat ca inteligență. Nici nu este prea greu să fie învățați de școală, dar școala trebuie doar s-o facă.

Aș fi zis că televizunile să-i învețe pe elevi cum să folosească instrumente de inteligență artificială, numai că televiziunile abia se târăsc ele în hățișul inteligenței artificiale, dar să-i mai învețe și pe alții. Să dau j. exemplu, cu emisiunile de zeci și zeci de ani, emisiuni care-i învață pe oameni să gătească și care de fapt nu duc la nimic din moment ce:

- pe ecran apare pentru câteva secunde o listă cu ingrediente pe care nu le notează nimeni,

- sunt prezentate etape de preparare, în viteza expresului de Paris, că nici nu te dumirești,

- ți se zice că detaliui sunt la un link, de parcă oamenii au timp de pierdut cu prostiile lor.

În loc să croiască emisiunile pentru oameni și să le dea ritmul impus de oameni, televiziunile merg în galop și se fac că fac. De aceea și în cazul în care ele ar încerca să-i instruiască pe elevi, vor eșua lamentabil că în 5 sau 10 minute, nimeni nu învață nimic, mai ales, când se preupun prea multe lucruri cunoscute. Profesorul care vrea să-i învețe pe elevi să-și potențeze inteligența, trebuie să-i învețe:

- ce le oferă inteligența artificială,

- cum să oună întrebări,

- să aleagă cuvinte cheie,

- să folosească răspunsurile oferite de inteligența artificială,

- să adâncească dialogul cu inteligența artificială,

- că inteligența artificială nu le rezolvă problema,

- că ei trebuie să se considere tovarăși, de la egal la egal, ai inteligenței artificiale,

- ideea originală le aparțină,

- nu trebuie să-și propună să descopere ceva epocal, ci ceva mărunt, mărunt, dar original, ceva al lui.

Să zicem că elevul GIGEL, cu inteligență un pic peste medie dorește să știe dacă media aritmetică a notelor obținute de elevi este reprezentativă. El va fi asistat de inteligența artificială, dacă și numai dacă știe să pună întrebări cum trebuie, dar mai ales, trebuie să fie învățat ce date trebuie să ofere, pentru ca inteligența artificială să-i ofere răspunsul bun. Dacă elevul GIGEL nu pune întrebări corecte către inteligența artificială, răspunsurile vor fi incorecte, iar concluziile sunt și ele eronate. Este fundamental ca de azi să se înceapă instruirea elevilor de către profesori, pentru a-i ajuta să devină mai buni.



(29 iulie 2026)

Deasupra inteligenței artificiale

Oamenii sunt de nenumărate feluri, dar totuși îi grupăm în:
- executanți,
- conducători,
- creativi.

Se știe că inteligența artificială are limitele ei și una dintre limite este că ea nu are capacitatea de a crea lucruri noi, de a inventa, în timp ce ea execută acțiuni cu caracter repetitiv mai repede și mai bine decât oamenii, iar pe baza sintezei cunoștințelor existente, realizează și o serie de comenzi, care ne duc spre ideea că și conducătorii sunt asistați de inteligența artificială, dacă nu chiar înlocuiți uneori.

Singurii care sunt deasupra inteligenței artificiale sunt oamenii creativi, carte tot timpul se folosesc de inteligența artificială pentru a-și potența valoarea muncii lor de creație.

Este adevărat că elevii cer inteligenței artificiale:

- să le rezolve probleme de matematică,

- să le scrie referate la limba română,

- să le rezolve teste grilă,

adică să facă 100% ce ei ca elevi ar trebui să facă. Acesta este drumul sigur ca elevul să se folosească de inteligența artificială ca de un ciocan sau de un clește, ca orice executant la locul său de muncă în calitate de dulgher, zidar, tinichigiu, înrt-un cuvânt ca un meseriaș. Un astfel de elev este dependent de inteligența artificială și această dependență se adâncește cu cât crește ponderea utilizării în beneficiul lui a rezultatelor oferite de inteligența artificială în a obține note, făcă ca el să le adauge valoare prin munca.

Există modalități prin care profesorul, asistat de inteligența artificială să cuantifice efortul real al elevului, dacă profesorul face parte din categoria oamenilor creativi. Dacă însă profesorul este un executant oarecare, va lăsa elevii să fie dominați și fascinați de ceea ce inteligența artificială face în locul lor, condamnându-i pe elevi să devină simple executanți suficienți și mediocri.


(28 iulie 2026)

Ehei, cum erau studenții de pe vremea mea... (I)

Pe vremea mea, ca și acum, studenții erau săraci, pentru că pe vremea mea comunismul era generator de sărăcie, cum și acum, democrația de cumetrie, tot sărăcie generează, în ambele cazuri explicațiile sunt pertinente, dar nu țin de cald.

Pe vremea mea, calitatea de student se obținea dacă și numai dacă reușeai la examenul de admitere la facultate, examen care nu era deloc ușor, căci în acele vremuri nu existau meditații decât în rare cazuri pentru Facultatea de medicină și pentru Facultatea de arhitectură. Cei mai mulți studenți erau admiși la bursă, căci statul comunist sprijinea tineretul merituos să facă facultate.
Pe vremea mea, studenții erau obligați să vină la cursuri și la seminarii, pentru că prezența era obligatorie. Nu era o prezență nici din plăcere și nici din conștiința omului nou pe care societatea comunistă dorea să-l construiască cu disperare. Era prezența izvorâtă din presiunea de a nu acumula absențe care duceau automat la tăierea bursei sau chiar la pierderea bursei, ceea ce era o calamitate căci pe vremea mea, bursa acoperea costurile cu cazarea și cu cantina pe durata cât aveai acea bursă. O bursă era un pmare decât jumătate din salariu uni muncitor calificat și cu vechime, ceea ce înseamnă că peste 80% din familii nu-și permiteau să țină pe banii ei un copil în facultate. Fiecare grupă de studenți avea condică de prezență și șeful de grupă consemna absențele, iar dacă profesorul verifica prezența și identifica neconcordanțe, șeful de grupă era propus spre sancționare.

Studenții de pe vremea mea, petreceau foarte mult timp în bibliotecă. Existau și cursuri de vâncare, dar studentul primea în mână, lună de lună, dacă era bursier și dacă era căminist, numai 30 de lei bani ghiață, sumă absolut insuficientă să ia abonament la tramvai, ceva rechizite și o acadea, iar pentru a cumpăra cărți după care să învețe nici nu încăpea vorbă. La bibliotecă studentul citea pentru seminarii, elabora proiecte, căci erau necesare cărți cu enunțuri și metodologii, făcea conspecte și-și completa notițele luate la cursurile din ziua cu pricina. Bibliotecile erau ticsite de studenți. Uneori parchetul scârțâia și era enervant, dar într-o săptămână te obișnuiai și nu mai deranja.

Studenții de pe vremea mea mergeau la cursuri 6 zile, câte 6 ore cel puțin, iar ora de curs avea 50 de minute. Profesorii veneau să predea sau să conducă seminarii exact când se suna de intrare și plecau din sală când se suna de ieșire. Profesorii mei nu stăteau la taclale cu studenții, nu fumai cu studenții pe holuri și nu-și spuneau bancuri cu studenții. 

Studenții de pe vremea mea, mergeau la avizierele catedrelor și-și notau sarcinile pentru seminarul din săptămâna următoare, iar cei care nu studiau sau nu rezolvau problemele cerute, nu erau evaluați, iar evaluarea de la seminarii cântărea foarte mult în nota de la examen, căci asistentul avea un carnețel cu punctajele de la seminarii, carnețel de care se folosea atunci când se definitiva nota de la examen. Erau cazuri în care studentul nu avea dreptul să participe la examen, că nu-și îndeplinise sarcinile în timpul semestrului, cazuri în care promovabilitatea anuluilui universitar era deja o mare problemă. Erau secretari de facultate care le spuneau studenților că prima lor îndatorire este să cunoască ceea ce este afișat la aviziere, numai după aceea să meargă la cursuri și săse apuce să învețe...

Pe vremea mea, studenții nu aveau voie să aibă job, căci nu exista timpul fizic pentru a mai merge și la muncă. Cursurile începeau la 07:30 și se terminau la 13:30, dar erau zile când mai exista un seminar după amiaza. Erau zile în care cursurile începeau la ora 14:00 și se terminau la ora 20:00, chiar și sâmbăta erau situații în care un curs se finaliza la ora 20:00. Studentul trebuia să facă proiecte, care necesitau multe ore de mi=uncă. Studentul trebuia să citească literatură de specialitate și să facă conspecte, căci la seminarii discuțiile erau aplicate și în orice moment erai solicitat să dai răspunsuri, iar dacă încercai scuze, penalizările curgeau în carnețelul asistentului.

Pe vremea mea erau proceduri stricte legate de modul în care se derulau examenele și de aceea, nu-mi amintesc de incidente care să fi generat comentarii, așa cum se întâmplă acum în democrație. Nota profesorului nu se contesta. Studenții nu solicitau recorectarea lucrărilor scrise de la examene. Ca și acum și în comunism, studentul prins copiind era exmatriculat. Pentru că notele la examene cântăreau 100% în obținerea bursei, studenții învățau pentru a obține note cât mai mari și în acest fel își asigurau bursa. Studenții care luau note foarte, foarte mari în toți anii de facultate, spre final primeau bursa GHEORGHIU-DEJ care era de 500 de lei, adică dublul salariului unui profesor de liceu.

Pe vremea mea, studenția se încheia cu susținerea lucrării de diplomă, lucrare care se făcea în ultimul semestru din anul al V-lea și care însemna multă, foarte multă muncă, pentru căci lucrarea de diplomă trebuia să rezolve o anumită problemă de mare complexitate. Pe tot parcursul cât se elabora lucrarea de diplomă, studentul nu mai avea nici cursuri și nici seminarii, dar stătea multe ore în bibliotecă sau în camera de cămin să muncească pentru acea lucrarea de diplomă și la finalul zilei era stors, iar progresele făcute erau mici, căci dificultatea temei nu permitea salturi uriașe în niciun caz.

(19 septembrie 2025)

Ehei, cum era facultatea de pe vremea mea...

Dacă privesc în urmă, îmi dau seama că facultatea din ziua de azi este total diferită de facultatea de pe vremea mea, căci eu am fost student în intervalul 1965 - 1970.
Pe vremea mea, nu existau universități particulare.
Pe vremea mea, numărul de facultăți și numărul de specializări erau extrem de mici.
Pe vremea mea, numărul de locuri la admitere era planificat.
Pe vremea mea, examenul de admitere la facultate era examen serios și a fi student însemna ceva.
Pe vremea mea, durata studenției era de 5 ani și nu erau credite transferabile.
Pe vremea mea, un examen nu se dădea până trecea studentul sau murea profesorul.
Pe vremea mea, studenții aveau cel puțin 36 de ore pe săptămână în 6 zile din săptămână.
Pe vremea mea, sesiunea de examene avea cam 30 de zile.
Pe vremea mea,  disciplinele în proporție de 80% erau cu durata de un an și aveau cel puțin 28 cursuri.
Pe vremea mea, nota de la examen nu se contesta de student, căci profesorul era profesor.
Pe vremea mea, studenții nu aveau servici, căci seminariile și cursurile trebuiau pregătite temeinic.
Pe vremea mea, studenții petreceau zilnic cel puțin 3 ore în bibliotecă să învețe.
Pe vremea mea, prezența la cursuri era obligatorie.
Pe vremea mea, lucrarea de diplomă, licența de azi, necesita un efort intens de un semestru.

Pe vremea mea, practica în producție era extrem de strictă și chiar făcea legătura cu producție.

Pe vremea mea, toamna se mergeadouă sau trei sau patru săptămâni în practică agricolă.

Pe vremea mea, nimic nu se baza pe memorare, ci pe muncă, pe raționamente și pe construcții proprii.

Pe vremea mea, nu exista internet, nu existau rețele de socializare și nici telefoane mobile.

Pe vremea mea, existau calculatoare electronice, nu ca acum și nici așa de multe, dar existau.

Nu spun că ceea ce a fost pe vremea mea a fost bine, dar am scris aceste rânduri pentru a se vedea că societatea a evoluat, cum era și normal, dar trebuie văzut dacă risipa de acum este benefică în comparație cu ceea ce se întâmpla pe vremea mea, când omul care termina o facultate, lucra în domeniul în care se specializase, în timp ce acum, cred că prea mulți absolvenți de facultate lucrează în domenii care nu au legătură cu studiile absolvite sau au locuri de muncă destinate oamenilor fără studii superioare.

(17 septembrie 2025)

Crizele suprapuse din educație

În școli și în facultăți nu se fabrică șuruburi și nici covrigi, ca lumea să vadă ceva concret ieșind pe bandă lulantă. Acolo educația e ceva care nu se vede, căci elevul când intră în clasă, tot elev iese, fără să se vadă ceva, așa cum se vede când o bară e prelucrată și devine o piesă, când diferite materii prime devin cocă și coca devine cozonaci, adică altceva, care devine de apreciat din moment ce vedem utilitatea rapid.
Acesta este motivul din care nu sunt respectați:
- elevii,
- profesorii,
- pedagogii,
- învățătorii,
- laboranții,
- directorii de școli,
- educatorii,
- decanii,
- rectorii
și sunt tratați toți la grămadă și reuniți sub titulatura de pătură intelectuală, adică ceva care nu merită nicio atenție. Dacă mai luăm în considerare și faptele că toți cei ce lucrează în educație:
- au vacanță de 3 luni pe an,
- muncesc pe săptămână 20 de ore,
- muncesc pe zi 4 ore cum e cazul învățătorilor,
este și normal să fie văzuți drept niște trântori sau chiulangii, care au neobrăzarea de a cere salarii mari, pentru cât de puțin muncesc, știut fiind faptul că pe un șantier de construcții se lucrează cel puțin 10 ore, munca este grea și salariile sunt mici. Toate acestea au făcut ca societatea să neglijeze educația și pe fondul crizei în care ne aflăm de când deficitul este excesiv, lucrurile să se complice și mai mult. Acum a ieșit la iveală și mai pregnant că în educație sunt crize suprapuse. Eu am lucrat 42 de ani în învățământul superior și când l-am auzit pe un gunoi de individ spunând că sunt asistat social, nu m-am mirat, căci la câtă puțină minte avea, era clar că el nu era în stare să zică altceva. Oricum, cei din educație sunt martiri ai neamului, căci ei sunt cei care fac oameni din niște copii și modelează caractere.

(16 august 2025)

Academia Română doarme?

Acum Academia Română reprezintă o lume ruptă de societate, căci dacă ar fi fost altfel, societatea românească ar fi arătat altfel. Dacă Academia Română ar fi avut un rol activ, acest rol ar fi fost înscris în constituție și multe lucruri nun s-ar fi întâmplat dacă Academia Română ar fi avut drept de veto la adoptarea unor legi care privesc societatea. Eu consider că Academia Română trebuie să aibă un rol cu mult mai important decât CCR deoarece academicienii sunt cu mult peste judecătorii de la CCR din punct de vedere calitativ.

Dacă Academia Română arfi avut un rol determinant însocietate, cum ar trebui să aibă, nici învățământul nu ar fi în halul în care este acum, cu profesori de slabă calitate, cu elevi deosebit de violenți și cu manuale de tot râsul, să nu mai vorbesc de rolul dezastruos al memoratului în detrimentul înțelegerii logice a elementelor de tot felul de la toate disciplinele.

Nici cu problematica limbii române nu se stă prea bine, căci fiecare face ce vrea cu gramatica și cu noile cuvinte care intră abuziv și fără rost în vocabular. Să dau un exemplu: se zice chefi la cuțite în loc de șefi la cuțite, căci este vorba de bucătari nu de savanți sau de extratereștri ca să fie nevoie de un nou cuvânt care are o ortografie care nu are nicio legătură cu necesitatea de a scrie SHAKESPEARE și nu ȘECSPIR ca să zic și eu așa.

De fapt articolul acesta are la bază nemulțumirea mea legată de faptul că Academia Română nu a dat acel candidat la președinție pe acre întreaga națiune să-l voteze fără niciun dubiu, iar chestia cu anularea alegerilor nici să nu fi existat ca posibilitate în cele mai puțin probabile scenarii. Încă nu este prea târziu, dar în loc să se facă referendum pentru familia tradițională, ar fi trebuit să se facă referendum cu un articol pentru schimbarea rolului și locului Academiei Române, căci altfel ne ducem de râpă și niciodată nu vom mai fi ce-am fost cândva, adică o națiune mândră, pe picioarele ei, cu valorile și cu trecutul ei glorios.



(20 februarie 2025)

Profesorii mei din studenție

Moisă ALTĂR

Constantin BARON

Tudor BARON

Elena BIJI

Vasile BIȚĂ

Anica CHERCIU

Constantin DINESCU

Luigi DOBRESCU

Gheorghe DODESCU

Ioan DUMITRESCU

Mircea GRUMĂZESCU

Ludwig GRÜNBERG

Alexandru HALLUNGA

Gheorghe IOAN

Vasile IONESCU

Marcela IOVANELLI

Nicolae LESSEANU

Elena MĂLIN

Ștefan MUSTĂȚEA

Nicolae NICHITA

Edmond NICOLAU

Valeriu PESCARU

Constantin PINTILIE

Alexandru POPOVICI

Lucia POP

Otilia POPOVICI

Marin PREDESCU

Cornel PUMNEA
Nicolae RACOVEANU

Valer ROȘCA

Florea STAICU

Maria STURZA
Alexandru ȘCHIOP
Dragoș VAIDA

Gheorghe VASILESCU

În anii mei de studenție, eu am avut cu adevărat profesori, nu ca studenții din ziua de azi, care pun sub semnul întrebării orice, inclusiv sutimile din notele de la examen, pentru că tot timpul se cred nedreptățiți. Profesorii de pe vremea mea era oameni speciali, adevărate modele, căci aveau cultură, deschidere la nou, viziune și mai ales prestanță. Niciodată profesorii mei nu fumau cu studenții pe holurile facultății. Profesorii mei nu lipseau de la seminarii sau de la cursuri. dacă unul dintre ei era plecat la o conferință, ne anunța și trimitea să-l înlocuiască un coleg la fel de bun ca și el.

Profesorii mei mi-au fost exemple, pe care am căutat să le urmez, căci de la fiecare am avut ceva de învățat.

Profesorii mei știau să predea un curs.

Profesorii mei știau să țină un seminar.

Profesorii mei aveau verbul la ei.

Profesorii mei știau să se îmbrace ca adevărați profesori.

Profesorii mei aveau cursul în cap, nu capul în curs.

Profesorii mei erau tobă de teorie.

Profesorii mei aveau experiență practică.

Profesorii mei erau personalități adevărate și lumea știa de ei, căci erau prezențe în viața publică, prin rezultatele lor din domeniile în care activau.



(14 decembrie 2024)

Rolul uniformei în școli

Nu vreau să intru în polemici cu cei care discută despre uniforma elevilor fie că o susțin, fie că sunt împotriva ei. Totul depinde de obiectivul urmărit atât de școală, de către familie, cât și de către elevi. Dacă este vorba de o școală de elită, unde numai vârfurile elevilor au acces, pentru a-i diferenția pe acești elevi de restul elevilor, uniforma este o cale de urmat. Uniforma nu e necesară acolo unde școala este una oarecare, căci este privită ca modalitate de a-i omogeniza nejustificat pe elevi, în condițiile în care școala oarecare are o mulțime de elevi neomogeni din toate punctele de vedere.

Discuțiile despre uniformă sunt interminabile pentru că uniforma nu definește nimic atunci când este cerută de o școală oarecare, cu elevi oarecare și fără obiective speciale. Dacă însă, este vorba de o școală deosebită, cu elevi deosebiți, cu obiective remarcabile, cu profesori de excepție, evident, uniforma este cea care face diferența dintre elevii deosebiți și ceilalți elevi din oraș. Numai că uniforma trebuie definită dinainte de a se face înscrierile la concursul de admitere, unde elevii și părinții acceptă condițiile impuse de școală și nu școala se modelează după mofturile elevilor și părinților. Numai că școala trebuie să ofere condiții speciale, profesori speciali și mai ales, să demonstreze prin rezultatele pe care le-au obținut absolvenții ei în admiterile de la facultăți, că într-adevăr se justifică pretențiile pe care ea le impune. Una este să declari că în liceul oarecare unde uniforma nu a existat, nu ai niciun elev care a obținut notă de trecere la bac și cu totul altfel stau lucrurile dacă liceul declară că din 300 de absolvenți care au purtat uniforma liceului deosebit, toți au promovat examenul de bacalaureat și 150 dintre ei sunt studenți la medicină la Carol DAVILA, 50 sunt studenți la drept, 50 sunt studenți ma mate-info la Universitate și 50 sunt studenți la calculatoare la Politehnică.



(27 septembrie 2024)

Rolul nefast al examenelor naționale în distrugerea învățământului din spațiul mioritic

Pe vremea mea, examenele de terminare a școlii se susțineau în fiecare școală, nu era tevatura de acum nici cu circul subiectelor date la televizor, nici nu  memorarea rezumatelor și nici cu stresul bieților copii care sunt transformați în niște roboței de către indivizii care au gândit sistemul de învățământ nu pentru elevi, nu pentru societate, ci pentru a-și asigura ei venituri grase din meditații și locuri călduțe din ne-muncă și din non-calitatea pregătirii. Dovada este poziționarea elevilor din spațiul mioritic prin rezultatele testelor PISA, prin rezultatele mizerabile de la examenele de titularizare și prin numărul supradimensionat al suplinitorilor din școli. Eșecul sistemului educațional nu mai trebuie demonstrat. El se vede cu ochiul liber din cosmos.

La noi se pune accent pe media aritmetică, indicator statistic a cărui reprezentativitate trebuie demonstrată, ceea ce nu este cazul, deși 5 sutimi în plus îl urcă pe elev câteva sute de locuri în clasament sau 5 sutimi în minus, îl coboară pe bietul elev câteva sutimi în clasament.

Media aritmetică nu este reprezentativă pentru că:

- seria folosită în calcul este prea scurtă,

- elementele ce intră în calcul sunt neomogene,

- baremurile se aplică prea diferențiat,

- se mizează pe calculul la sutimi, deși este vorba de aproximații.

Pentru exemplificare, ar trebui să se ia la întâmplare 100 de teze și să se dea la corectat la 1.000 de profesori cât de cât omogeni și se va vedea că folosind corect statistica matematică, concluziile vor fi dezarmante, iar totul nu a fost altceva decât o minciună sfruntată, bazată pe un fetiș, dus până la nivelul unui absolutism barbar. Oamenii serioși nici n-am mai trebui să lucreze cu medii aritmetice incorect calculate din serii incorect definite. Machedonii au o vorbă: dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t  se numește și așa și este, iar media aritmetică este lingura de c-c-t.

În plus, ceea ce se întâmplă cu examenele naționale este o comedie barbară, din moment ce elevii nu migrează pe matricea națională de colo-colo pentru a ne gândi la comparabilitatea de medii și așa imposibil de comparat, căci școlile sunt foarte diferite la oraș și la sate.

Pentru examenul de bacalaureat ar mai merge examen național dacă ar fi organizat altfel și dacă mediile de acolo ar fi reprezentative, fără a fi bazate pe rezumate, căci obiectivul nu este de a produce roboți, ci ființe cu gândire autonomă, creatoare, independente.

Nu spun ca examenele de admitere în licee să fie ca pe vremea mea, dar ni să se mai deruleze ca acum. Nu spun ca examenul de bacalaureat să fie ca pe vremea mea, dar nici media de la bacalaureat, nereprezentativă ori cum o dai, ori cum o întorci, să fie luată în calcul la admiterile în facultăți. Chestia cu evaluarea performanței nu se face într-un examen de 2 sau de 3 ore, ci pe parcurs, prin teste complexe, construite cu cap și pentru a îndeplini cu totul alte obiective, decât cele ale clasamentelor.

(27 decembrie 2023)

A început școala

Așa cum era și de așteptat, ca pe vremea regelui, ca pe vremea dictaturii comuniste, ca în vremurile democrației noastre originale, prima zi de școală a fost marcată de vizita șefului statului la o unitate de învățământ unde a glăsuit în principal despre școală, îndemându-i pe elevi să învețe și pe profesori să-i învețe pe elevi, dar făcând și promisiuni.

A fost un prilej ca primarii, deputații și senatorii, dar și miniștrii și premierul să iasă la rampă, fiecare după puterile lui, cu discursuri mai mult sau mai puțin interesante. Școala începe pe 15 septembrie, dar cum acea zi cade vinerea, evident s-a produs o decalare, ca școala să înceapă de lunea, căci și Dumnezeu a început facerea lumii tot cu prima zi din săptămână, zi care este lunea.

Ar fi interesant dacă școala s-ar schimba un pic la față, adică profesorii să fie mai buni, violența să fie mai redusă, accentul pe memorare să fie mai redus și dorința elevilor pentru a învăța să crească. Am îndoieli pentru că spiritul nostru nu este orientat spre muncă adevărată, spre calitate, ci spre dorința de a fenta, de a arăta cât de șmecheri suntem și cât de fraieri sunt alții, dar realitatea ne izbește peste ochi, din moment ce nu avem realizări concrete și ni se întâmplă lucruri nasoale care ne arată că nu suntem nici frumoși, nici deștepți, nici șmecheri, ci suntem undeva la coadă, neluați în serios de nimeni și nici de istorie.

(11 septembrie 2023)

Școala ca inutilitate

Școala din ziua de azi ar trebui să fie cu totul diferită de școala de acum 50 de ani pentru că acum există:
- Internet,
- telefon mobil, 
- tablete,
- laptop,
- e-Learning,
- telelucru.
Dacă acum 50 de ani manualele care conțineau chestii descriptiviste nu deranjeau prea mult, cum nu deranjau nici profesorii slab pregătiți care se prezentau la ore într-un mod extrem de penibil, acum, în era digitalizării, lucrurile s-au schimbat al 180 de grade, iar școala nu s-a adaptat câtuși de puțin la noul context, pentru că școala înseamnă nu elevi, nu clădiri, nu echipamente, nu manuale, ci profesori și aceștia țin școala în loc, pentru că profesorii sunt cei care nu se adaptează și opun rezistență în mod vehement.

La ora actuală nu există catalog electronic, deși băncile fact majoritatea tranzacțiilor cu sume amețitoare online. Sunt extrem de mulți profesori care nu dețin semnătură electronică. Digitalizarea are niveluri foarte scăzute în educație și elevii sunt cu mult deasupra profesorilor în ceea ce privește utilizarea echipamentelor mobile.

dacă cineva are curiozitatea să vadă câte dintre noțiunile învățate în 12 ani de școală sunt folosite de elevi în viața de toate zilele se va cutremura căci ponderea este infimă, nesemnificativă, ceea ce trebuie să dea de gândit, iar cel ce va găsi soluția, va scăpa școala de violență, de dezinteres și de ineficiență.

(08 septembrie 2023)

Retrocedarea pământurilor a dus la distrugerea învățământului românesc

După 1989 s-a procedat la retrocedarea pământurilor, la desființarea CAP - Cooperativelor Agricole de Producție și a IAS - Întreprinderilor Agricole de Stat, cu consecințe imediate asupra fărâmițării terenurilor agricole, limitării folosirii tehnologiilor specifice, a mecanizării, a chimizării, dar și a personalului specializat. Au dispărut livezi, au dispărut viile tradiționale, au dispărut stațiunile de mecanizare, au dispărut fermele de animale de stat sau cooperatiste și cu ele au dispărut liceele agricole, au plecat de la sate inginerii specialiști în pomicultură, horticultură, parte dintre ei reorientându-se spre zone ale agriculturii specifice mediului privat.

Satul românesc s-a îndreptat cu mare viteză spre acea imagine idilică, unde nu tehnologia și nici știința și nici dezvoltarea progresistă au jucat un rol important, căci acolo a fost lupta care pe care, într o populație îmbătrânită și tinerii care s-au reorientat rapid spre a pleca la muncă în străinătate. Învățământul din mediul sătesc depopulat a scăzut vertiginos, cu toate programele investiționale făcute în salturi ale statului, nu a reușit să supraviețuiască la niveluri care să-l plaseze deasupra procesului de distrugere, mai ales că uniim primari au ajuns într-un hal de degradare inimaginabil din moment ce aau făcut inaugurarea de closete în școlile din mediul rural cu tăiere de panglică și cu televiziuni.



(04 septembrie 2023)

Corupția nevinovată

Noi trăim într-o lume în care nu ne dăm seama de multe lucruri și credem că tot ceea ce facem, este corect, bine, folositor, eficient, necesar și de calitate, deși lucrurile stau cu totul altfel, dacă facem o analiză mai atentă. De cele mai multe ori nu realizăm că am luat-o pe arătură, că tot ce facem este la marginea eticii și trăim cu impresia că numai alții fac greșeli, în timp ce noi suntem imaculați.

Să ne imaginăm că suntem soț și soție profesori la un liceu în orașul X. Să presupunem că eu predau matematica și soția mea predă chimia. Să presupunem că fiul nostru este elev în liceu și mai mult, este elev în clasa unde predau eu matematica, dar predă și soția mea chimia. 

Există tot timpul o serie de întrebări pe care și le pun colegii fiului meu, dintre care enumer aici:

- oare îl anunță când va fi ascultat pentru notă?

- oare îi spune subiectele la teză?

- oare nota dată nu e mai mare cu un punct?

În plus, colegii mei de catedră profesori, pentru a avea o relație bună cu mine și cu soția mea, cu siguranță că vor închide ochii la unele răspunsuri greșite ale fiului meu, cu siguranță că la teză cel mult vor fi corecți în a-i da nota sau vor proceda la adăugarea unui punct-două, față de ceea ce el merita.

Se spune că profesorii nu trebuie să-și mediteze elevii de la clasă. Frumos și etic. Dar în speța despre care discut acum, nu meditatul este problema, ci atmosfera creată în jurul fiului meu, care este elevul lui tăticul și al lui mămica. Cu siguranță situația lui școlară nu reflectă nici pe departe ceea ce el a învățat, căci toți colegii mei, discret, cu talent și cu delicatețe vor căuta să-l protejeze, pentru că în mintea lor, ei vor să aibă o relație bună și cu mine și cu soția mea. 

Ceea ce am prezentat nu este corupție în ochii nimănui pentru că fiul meu are dreptul să meargă la școală. Fiul meu are dreptul să aibă profesor de matematică și de chimie. Și eu și soția mea suntem profesori titulari, deci faptul că predăm la o clasă sau la alta, în ochii tuturor este doar exercitarea meseriei noastre de dascăli. Realitatea ar zice, dacă chiar am da dovadă de o doză minimă de decență, că pe fiul nostru ar trebui să-l evalueze alți profesori, nu noi, să-i predea alți profesori, nu noi și dacă este să mergem până la capăt, fiul nostru ar trebui să fie elevul altui liceu, nu al liceului unde tata și mama sunt profesori.



(17 iulie 2023)

Bacalaureatul și erorile de evaluare

Numărul de elevi care au susținut examenul de bacalaureat a fost 125.352 elevi din cei 130.522 elevi înscriși. Au promovat în total 94.004 elevi examenul de bacalaureat, inclusiv după rezolvarea contestațiilor.

Prelucrările și analizele statistice ale datelor sunt reprezentative pentru că:

- mulțimea elevilor este omogenă ca vârstă și pregătire,

- mulțimea subiectelor a fost aceeași,

- timpul de elaborare a soluțiilor a fost același la toți elevii,

- evaluatorii formează o colectivitate omogenă,

- baremurile au fost unice pentru fiecare disciplină,

- s-a lucrat transparent pe tot parcursul bacalaureatului.

Colectivitatea elevilor care au susținut examenul de bacalaureat este o colectivitate mare, căci 130.522 elevi sunt mulți și nu multe sunt aplicațiile unde statistica să fie aplicată în condiții bune din punct de vedere al condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească procesul de culegere a datelor, pentru a spune că nu batem câmpii când tragem concluzii, așa cum se întâmplă în multe cazuri, când lucrează neprofesioniștii cu date multe, unde prelucrările făcute pe calculator nu ar mai trebui să ridice niciun fel de probleme.

Trebuie spus că tezele elaborate de elevi nu au fost sub formă te teste grilă, pentru a nu mai vorbi de erori de evaluare. Tezele cu text elaborat de elevi, prin natura lucrurilor sunt supuse fluctuațiilor de evaluare. Dacă o teză ar fi dată aceluiași evaluator, cu siguranță că la fiecare evaluare el ar acorda un alt punctaj. E firesc să se întâmple așa și numai cine n-a făcut niciodată evaluări, va vorbi prosti și va abera, căci numai cine nu muncește nu greșește și nici nu se cheamă greșeală diferența de punctaj pentru o aceeași teză la doi evaluatori.

Au rămas multe din reminiscențele bolșevismului conform căruia trebuie să promoveze toți elevii. Îmi amintesc de filmul nord-corean Învățătoarea care arăta cum o învățătoare care a aflat că trenul cu președintele Kim va trece pe la 100 Km distanță de satul ei și-a popus ca toți elevii ei să obțintă doar note ze zece. Tot filmul arată munca învățătoarei care în ziua și la ora când trenul trebuia să treacă departe de satul ei avea bucuria să întâmpine trecerea trenului cu note de zece obținute de toți elevii ei. Așa se face și acum când se contorizează mecanic notele de zece, când se fac tot felul de procente, știut fiin daptul că examenul de bacalaureat pentru a fi reprezentativ, trebuie ca patru ani de liceu să însemne muncă, muncă și iar muncă, adică un proces educațional de calitate, dar cu profesori suplinitori și cu unii cu PEPSIGLAS, am mari dubii că se vorbește de procese de instruire de calitate.

Nu consider că este vorba de erori de evaluare, ci de diferențe firești de acordare a punctelor. Un deget ținut într-o poziție arată într-un fel, dacă-i schimbăm poziția, arată altfel. Deci și la evaluarea unui text tot așa stau lucrurile. Am vorbi de erori de evaluare deacă un profesor a luat tezele de la limba română și a folosit baremul de la matematică și cin cele 50 teze corectate de el, toate tezele au diferențe de 4,75 puncte față de punctele acordate de celălalt evaluator. Dacă nu s-a întâmplat așa ceva, cei ce fac comentarii deplasate legate de punctajele de după soluționarea contestațiilor, ei înșiși fac erori, căci nu știu despre ce vorbesc. Când spun toate aceste știu ce spun căci am corectat teze, am fost la examene, am soluționat contestații și tot ce se întâmplă la un examen este firesc, normal, etic și moral, că oameni suntem.

promovabilitatea a fost de 72,8% ceea ce e un procent bun, căci nu suntem la producția de porumb. Bacalaureatul e un examen cu pretenții, care face diferența între cei care l-au promovat și ceilalți elevi. dacă au fost 54.632 de contestații și s-au modificat notele la 51.646 de teze, nu rezultă că evaluatorii au greșit, ci există  interpretări ale baremurilor și ale textelor, care sunt lucruri normnale. Important este că ponderea diferențelor de evaluare s-a redus după derularea procesului de reexaminare a tezelor de către comisiile de contestații. În 94,53% din cazuri au existat diferențe de evaluare. Când privim un tablou, fiecare înțelegem altceva. Ideea este să comunică. E firesc, e normal. Totul este să avem convingerea că am respectat convențiile și că suntem împăcați cu noi înșine.

Pentru evaluarea unor texte care sunt creații ale inteligenței umane, nu există cântar, gramaj și nici eroare de cântărire, există doar diferențe firești de a vedea lucrurile.


(08 iulie 2023)

Despre profesori...

Faptul că poziția profesorilor a fost deteriorată de comunism, din moment ce de la domnul învățător sau de la domnul profesor s-a trecut brutal la tovarășa învățătoare sau la tovarășul profesor, a avut consecințe dintre cele mai triste.

Profesorii au avut la comuniști și au și acum salarii de mizerie.

Profesorii sunt prezentați acum de televiziuni cu laturile lor întunecate, generalizându-le aiurea.

Profesorii sunt trași la răspundere de oricine, oricând, ca și cum ei nu reprezintă nimic.

Președintele Emil CONSTANTINESCU a fost profesor universitar la Universitatea București.

Primul ministru Petre ROMAN a fost profesor universitar la Universitatea Politehnica București.

Primul ministru Radu VASILE a fost profesor universitar la Academia de Studii Economice din București.

Primul ministru Adrian NĂSTASE a fost profesor la Facultatea de Drept  de la Universitatea București.

Președintele Klaus IOHANNIS a fost profesor de fizică la unul din liceele renumite din Sibiu.

Cu toate acestea, poziția de profesor a decăzut și mai mult, mai ales prin miniștri educației care s-au dovedit a fi persoane cu un management neadecvat, cu cultură limitată și lipsiți de anvergură profesională. Meseria de profesor este o meserie extrem de grea și lipsa de respect față de profesori aduce grave prejudicii acestei meserii. Faptul că toată lumea își dă cu părerea, faptul că toți se pricep când este vorba de educație, așa cum se pricep la fotbal de au trecut peste 20 de ani de când nu mai participăm la nicio competiție importantă de fotbal, arată că direcția spre care se îndreaptă educația este una greșită. 

Acum profesorii sunt în grevă. Liderii lor de sindicat au greșit atunci când au crezut că guvernanții îi vor trata pe profesori altfel decât cu c-r-l. Acești lideri trebuiau să parcurgă pașii necesari formelor de protest și fără a se vorbi de înghețarea anului școlar sau de decalarea examenelor, profesorii trebuiau să vină în Piața Victoriei în număr de peste 200.000 de suflete și atunci toate problemele lor se rezolvau instantaneu, căci dovedeau că sunt cu adevărat o forță, cu mult mai mare decât cea a minerilor din anii '90 când le tremurau izmenele pe ei politicienilor, parlamentarilor și guvernanților. A fost o greșeală de strategie și consecințele se văd. Guvernanții vor lua măsurile care trebuie, dar situația profesorilor se va rezolva doar temporar, iar costurile vor fi imense. A lipsit managementul politic la toate părțile, inclusiv la presă, care s-a purtat jalnic, deși toți sunt produsul sistemului educațional, așa cum este el, bun sau rău.

PS: uitasem să spun că am văzut un carnet de note al unui student, în care la disciplina Socialism științific de la ISEP V.I. LENIN, era trecut numele cadrului didactic Ion ILIESCU și nota, dar și celebra semnătură.

PS la PS: la viața mea și eu am fost 42 de ani cadru didactic din care 20 profesor universitar.

(06 iunie 2023) 

Profesorii sunt un fel de mineri?

În anii 90 Miron COZMA, liderul minerilor din Valea Jiului a venit cu ortacii lui la București generând ceea ce se cunoaște în istorie sub numele de min eriade, ca pagina cea mai neagră din istoria recentă a României. 
Despre mineri se știa că:
- formau o masă omogenă,
- aveau aceleași preocupări,
- erau ușor de manipulat,
- numărul lor era sub 150.000,

- veneau să apere Revoluția, 

- formau o forță brută imensă.

Despre profesori se știe că:
- formează o masă omogenă,
- au aceleași preocupări,
- sunt ușor de manipulat,

- formează masă de manevră,
- numărul lor este de 300.000,

- vin să apere educația tinerilor, 

- formează o forță cultă imensă.
Diferența este că liderii sindicali ai profesorilor sunt mămăligoși, fără vlagă, nu au obiective clare în afară de a-și apăra propriile privilegii. Dovadă stă faptul că sunt înțepeniți pe poziții de zeci de ani și nu au făcut nimic spectaculos pentru cei pe care îi reprezintă, în afară de câteva elemente de șantaj cu înghețarea examenelor sau a anului școlar. Profesorii nu au un Miron COZMA și nici un Ion ILIESCU care să le mulțumească la plecarea lor din București după ce vor fi făcut o grevă grozavă.

(03 iunie 2023)

Eroarea profesorilor

Profesorii au făcut marea lor eroare. Ei nu au ales un Miron COZMA și nici nu și-au dat seama că sunt mai pregătiți, mai numeroși și mai omogeni decât minerii, deci sunt o forță incomparabil mai mare decât forța minerilor, iar ceea ce ar fi avut ei puterea să facă dacă veneau 150.000 în Piața Victoriei era cu mult mai important decât oricare dintre mineriadele din anii '90.

Ei nu trebuiau să fie violenți, ci să le bată obrazul guvernanților care i-au ignorat și le-au aplicat un tratament discriminatoriu, căci în perioada în care se vorbește de România educată, tocmai ei, educatorii au fost marginalizați. Cei 150.000 de profesori dacă ar fi venit în Piața Victoriei, i-ar fi trezit la realitate pe guvernanți și dacă aceștia ar fi avut imaginea zilelor următoare în care Piața Victoriei ar fi fost ocupată de 200.000 apoi de 250.000 de dascăli, sunt siguri că profesorii ar fi devenit pentru întreaga societate acea forță care nu va mai trebui ignorată niciodată, care va trebui respectată și ale căror eforturi vor trebui apreciate cum n-a făcut-o niciun regim de după 1944 încoace.

Pentru a se produce toate acestea, trebuiau niște lideri sindicali cu sânge în instalație, nu niște mămăligi stupide care merg cu căciula în mână să se milogească. Există o lege. Pașii impuși de lege trebuiau respectați, dar fără prea multă vorbărie, după care trebuia venit în Piața Victoriei, fără șantajul înghețării anului școlar, ci doar  cele 150.000 până la 250.000 de dascăli în Piața Victoriei și tremurau izmenele pe guvernanți, căci nu te joci cu o astfel de forță, organizată, oricât de disciplinată este ea.

(02 iunie 2023)

3.000 din 300.000

Sindicatele din educație sunt:
- slabe, 
- fărămițate,
- ineficiente,
- lente,
- dezordonate,
- ruginite.
Au arătat toate acestea azi 25 mai 2023 când din 300.000 de cadre didactice au scos în stradă 1,66% ceea ce este un procentaj mai mult decât ridicol în condițiile în care azi nu prea s-au ținut ore cu copiii. A venit timpul ca profesorii, învățătorii și personalul nedidactic să-i ia la fugă pe actualii lideri de sindicat care nu au reușit să le rezolve marile probleme, lideri care luptă doar să-și apere propriile privilegii, care nu sunt de neglijat. Guvernanții nu au ce discuta cu o masă amorfă de protestatari care nu au reprezentanți care să-și dovedească forța. Nimeni nu discută cu cineva fără putere, căci 1,66% din 300.000 înseamnă o picătură într-un ocean, deci o cantitate nesemnificativă. Chestia cu blocarea anului școlar, cu suspendarea examenelor este dovada slăbiciunii sindicatelor, o formă abjectă de șantaj. Dacă sindicatele ar fi scos în timpul unei vacanțe a elevilor 250.000 de profesori în stradă, cu siguranță guvernanții ar fi trecut imediat la măsuri radicale de satisfacere a doleanțelor, căci partenerii lor erau sindicate puternice, sindicate care reușiseră să scoată în stradă 83,33% dintre salariații din sistem, nu 1,66% ca acum.

Numai schimbarea de strategie va determina revoluționarea sistemului de salarizare din educație, căci numai o masă omogenă, care a conștientizat rolul ei este aceea cu care se stă de vorbă.


(25 mai 2023)

Greva din educație

Se zice că în învățământ lucrează 300.000 de cadre didactice și cred că cel puțin 50.000 de persoane auxiliare, absolut necesare derulării unui proces de educație eficient. Bănuiesc că din cele 350.000 de suflete, cel puțin 250.000 sunt membri de sindicat. Dacă 10% ar fi fost la demonstrație în Piața Victoriei, ar fi trebuit să rezulte la numărătoare 25.000 de demonstranți. Puterea unui sindicat sau a unor sindicate unite constă în numărul de persoane care participă la o demonstrație într-un oraș. Sunt sigur că dacă în Piața Victoriei ar fi fost prezente 200.000 de cadre didactice, cu totul altfel s-ar fi comportat guvernanții. Le-ar fi tremurat izmenele și s-ar fi scăpat pe ei când ar fi privit pe ferestrele Palatului Victoriei spre piață și ar fi văzut marea de oameni. Atunci ar fi luat marea decizie de a satisface integral cererile greviștilor și nu i-ar mai fi umilit cu runde de dialoguri inutile. La 250.000 de demonstranți orice guvern se teme că se va prăbuși căci la iterația următoare se vor alătura și alte categorii de salariați nemulțumiți, iar lucrurile duc spre instabilitate politică gravă și nimeni nu-și dorește lucruri scăpate de sub control, inclusiv violențe.
În concluzie, sindicatele din educație sunt slabe, sunt conduse de lideri îmbuibați, ruginiți, care se luptă să-și conserve privilegiile și nu au un interes special pentru a demonstra forța salariaților care sunt înrolate în sindicatele lor. Când ești o forță, bați cu pumnul în masă, iar cei cărora le vorbești devin simpli executanți, nu stai ca milogul la mâna celui care este în slujba ta și te tratează ca pe o slugă.

Greva aceasta trebuia să aibă loc în martie, cu 300.000 de profesori în stradă, nu acum la șantaj cu examenele și cu legile învățământului în dezbatere. Șantajiștii sunt de regulă slabi, dar abili și-și urmăresc jocul de-a șoarecele cu pisica.

Când voi vedea în Piața Victoriei 150.000 de profesori care demonstrează pentru drepturile lor, atunci voi considera că sindicatele din educație există și se manifestă. La 250.000 de protestatari, voi considera că sindicatele din educație sunt o forță. Până atunci, nu consider nimic.

(21 mai 2023)

Profesorii au obținut exact ceea ce și-au dorit

După ce au promovat tot ce nu era de promovat, după ce și-au arătat slugărnicia față de elevii problemă ai unor părinți și mai problemă, profesorii s-au trezit că exact cei de la care credeau că vor obține răsplata pentru compromisurile pe care le-au făcut acordându-le notele de trecere nemeritate pe la tot felul de restante, corigențe și examene.

Pe când am fost președinte de bac la Ploiești, la Constanța, la Alexandria, la Fierbinți am văzut atâtea excese și atâta lipsă de verticalitate la directorii de licee și la profesorii de acolo, încât m-am convins că promovarea unor elevi care nu meritau nici să stea la coada vacii, dar care vor ajunge mari decidenți, le va aduce cel mai mare rău din viețile lor, adică umilință, mizerie și sărăcie. Dacă cei de la catedră nu-și doreau umilire, sărăcie, mizerie, cu siguranță, ar fi fost exigenți și nu s-ar fi lăsat călcați în picioare. Ei n-ar fi trecut la examene decât elevii care meritau să treacă și sunt sigur că elevii buni la carte nu ar fi procedat niciodată cum procedează acum cei ce se poartă execrabil cu binefăcătorii lor. Se știe că cel ce obține pe nedrept ceva, ulterior se comportă în așa fel încât cel care i-a fost binefăcător să dispară, să fie discreditat și niciodată nu ridice privirea din pământ, pentru a-l înfrunta pe el, nevolnicul, lipsitul de merite, pe care soarta l-a pus în fruntea bucatelor și i-a pus pixul puterii în mână pentru a împărți bunuri, favoruri, bani, bezele, zâmbete și niciodată dreptatea.

Dacă mă laud și eu cu ceva, este faptul că nu am fost niciodată în situația de a regreta că eu am pus bazele unei astfel de abordări, acordând note aiurea unora care nu le meritau.

Îmi aduc aminte de o scenă bizară. Eram secretar de comisie la examenul de stat, căci aveam funcția de asistent universitar, deci tărășenia s-a produs înainte de 1979. O tânără studentă a intrat în sală, și-a prezentat lucrarea de stat. Au avut loc discuții, i-au fost puse întrebări. Tânăra nu a știut să răspundă. Se punea problema să nu promoveze examenul de stat. La insistențele conducătorului științific, a obținut nota 6(șase), adică nota minimă de promovabilitate a acestui examen. Toamna, când am mers la un institutu mare de cercetări unde aveam un prieten, am avut surpriza să văd pe acea tânără că semna condica pe poziție de cercetătoare științifică stagiară. Peste ani și ani, pe la conferințe am revăzut-o pe fosta absolventă de nota șase că ocupa și o funcție administrativă în acel institut și ecourile care veneau se refereau la faptul că le cerea altora contribuții de excepție...

Mai am și alte exemple, dar îmi rezerv dreptul de a nu le expune aici, căci mai este timp și cu alte ocazii. Concluzia care se desprinde este una sigură, pentru viitor măcar. Profesorii trebuie să-și facă datoria cu demnitate și să curețe societatea de toate uscăturile, chiar dacă își doresc să le fie și lor bine peste 50 sau 100 de ani, dacă specia umană va mai exista.




(18 mai 2023)