Nu se mai poate continua așa!

Îmi aduc aminte de un banc din vremurile ceaușiste. Era lume la coadă în Piața Amzei și trece Elena CEAUȘESCU. Vede lumea și întreabă de ce stă lumea în picioare. Politrucii care o însoțeau au dat o explicație aberantă, deși oamenii stăteau la coadă la Alimentara că doar-doar o veni carne sau brânză sau zahăr sau ulei. A doua zi, au venit muncitorii și niște autocamioane și s-au montat bănci ca lumea să nu mai stea în picioare. Bancul acesta mă duce cu gândul la politicienii care nu au înțeles esența plecării românilor la muncă în străinătate. Nimeni nu pleacă de bine din țara lui, ci pleacă în străinătate pentru că acolo sunt salarii mai mari și pentru aceeași muncă ei au posibilitatea să îmbunătățească viața celor rămași acasă. Așa că politicienii ar trebui să știe că pentru a opri hemoragia de forță de muncă, trebuie să creeze condițiile de creștere a salariilor, iar oamenii nu vor mai pleca dacă salariile de aici vor fi sensibil egale cu cele din străinătate. Mai sunt și altele de făcut, dar o strategie pe 15 ani ar soluționa problema, căci nimeni n-ar mai pleca dacă ar câștiga aici 1.500 de euro, iar în Italia ar câștiga pentru aceeași muncă 1.800 de euro.

Nu se mai poate continua cu menținerea muncitorilor pe salariul minim din rațiuni neeconomice, mai ales în mediul privat, lipsit de performanță, conectat la banul public prin contracte bazate pe corupție, ci trebuie să se treacă la abordări moderne, diferite de cele de Ev Mediu care se practică atât la negru, cât și în economia gri, datorită abordărilor ambigue ale politicienilor mioritici și venali.

(03 decembrie 2024)

Eu și diaspora

Eu merg prin Europa cu mașina. Nu sunt un tip care să frecventeze locuri exotice și exclusiviste. Merg la talpa țării cum se spune și văd pe unde merg realitățile așa cum sunt. Am avut ocazia să văd români care lucrează în țări precum Spania, Germania, Italia, Elveția, Belgia, USA, Grecia, Austria, Danemarca și de fiecare dată mă gândesc la faptul că nimeni nu-și lasă cuibul dintr-un moft, ci pentru că nevoile îi mână pe oameni să ia calea pribegiei. Oamenii pleacă datorită lipsei de speranță de aici, datorită imposibilității de a munci aici pe calificarea pe care o au, din cauză că banii câștigați aici nu le permit decât să se târască de pe o zi pe alta, fără posibilitatea de a-și face și ei un rost.
Acolo unde oamenii merg, trăiesc greu, muncesc și-i macină dorul de casă, dar strâng din dinți și merg mai departe, căci știu că dacă vor rezista, ei și familiile lor o vor duce mai bine fie acolo, fie aici când se vor întoarce și-și vor construi o casă, vor avea bănuți pentru a-și trimite copiii la școală și vor avea ce pune în farfurie.
Multă lume privește pe cei care au avut curajul să-și ia soarta în mâini să să plece să caute un trai mai bun, foarte diferit de la om la om. Sunt unii care cred că dacă ar sta aici, tot ar realiza ceva, dar preferă să plece că acolo vor realiza mai ușor și într-un termen mai scurt atingerea obiectivului. Alții îi compătimesc pe cei care pleacă și se pun ei în paralelă, că nu au plecat că și aici este de treabă. Oricum privim lucrurile, oamenii care au plecat la muncă în străinătate merită toată admirația. Ei au avut curajul să meargă în necunoscut. Ei au avut puterea să învețe o limbă străină. Ei au avut demnitatea să muncească la standardele țărilor unde s-au stabilit. Ei au avut puterea de a înțelege că sacrificiul lor merită pentru cauza pe care și-au definit-o. Numai cei care privesc cu invidia omului slab, ceea ce fac cei care au plecat la muncă în afară, vin cu tot felul de ziceri, care nu le fac cinste. După mine, cei din diaspora sunt niște eroi, care fiecare în felul lor duc o luptă mai întâi cu ei înșiși și mai apoi cu mentalitățile străinilor față de români, dar și a românilor rămași acasă, cu invidia pe realizările făcute cu sudoare, sacrificii și lacrimi.

(24 mai 2023)