Showing posts with label Radio. Show all posts
Showing posts with label Radio. Show all posts

Tuesday, July 29, 2025

3 cântece de muzică ușoară din timpul tinereții mele

Era o emisiune de umor la radio numită UNDA VESELIEI și acomo a fost o glumă legată de 3 melodii de muzică ușoară, ale căror prim vers, dacă operai o modificare la scriere, se obținea ceva neprevăzut, ce ducea spre glume.
Era o melodie în care primul vers era Tu nu mă mai iubești ca altădată. Dacă scriai în loc de tu nu, tunu, deja era altceva.
Mai era o melodie în care primul vers era De va veni la tine vântul și dacă scriai Deva se obținea altceva. Și al treilea cântec avea primul vers Nu-ți șade bine când plângi. Dacă se scrie Nuți, deja gluma vine.
Așa erau vremurile atunci. Se căutau glume în ori ce.

(29 iulie 2025)

Wednesday, July 12, 2023

#RESPECT: din nou despre conținutul digital

Îmi aduc aminte de un nene de la BNR când s-a prăbușit banca Română de Scont, care a ieșit și vorbea de parcă era o țățică de pe malul șanțului, nu un vicepreședinte de BNR. Așa și acum când se vorbește despre conținutul digital. Toți spun că:
- trebuie făcut ceva,
- alții au în sarcină crearea lui,
- trebuie mulți bani.
Crearea de conținut digital de calitate nu este problema numai a mea sau a ta sau a lui sau a ei. Este problema tuturor. Fiecare teatru trebuie să-și creeze conținutul digital. Fiecare revistă trebuie să aibă digitalizate toate numerele. Fiecare arhivă de întreprindere trebuie să fie digitalizată deja. Este în sarcina tuturor să muncească la digitalizare și să nu mai ridice din umeri. 
Dacă intrăm pe Internet, vom avea surpriza că nu prea avem conținut digital sau dacă o fie, nu este pus astfel încât să fie și regăsit. este trist, dar așa stau lucrurile. oamenii sunt obișnuiți ca alții să le facă treaba sau să găsească scuze din care să arate că nu au făcut ceva și apoi să enumere 1.000 de motive din care nu au creat conținutul digital.
Noi suntem cam ratangii, din moment ce au trecut pe lângă noi tot felul de șanse și le-am ratat. Am ratat digitalizarea filmelor de la Arhiva Națională de Filme, Am ratat digitalizarea integrală a benzilor existente la radiodifuziunea română. Am ratat digitalizarea materialelor înregistrate de la Institutul de Etnografie și Folclor. Și am ratat câte și mai câte în ale digitalizării. Am avut surpriza să găsesc pe Youtube digitalizate înregistrări ale unor opere de prin 1903 sau și după acest an, iar calitatea. este excelentă. Sunt sigur că teatrele au și la noi înregistrări, dar se gândesc să facă bani dacă le digitalizează. O abordare mai ridicolă decât aceasta nici că există. Cine crede că e înnebunit după un actor local sau după o înregistrare locală în condițiile în care Internetul e înțesat de chestii excepționale? Ar fi momentul să se schimbe această gândire meschină și să se meargă pe ideea că dacă un portal e căutat, el atrage reclame și de acolo iese banul. Conținutul digital aduce bani doar prin numărul de accesări. Acest lucru trebuie să le intre la cap celor de la noi care stau cu c-r-l pe conținut digital și așteaptă banul să le sară în pungă.




(12 iulie 2023) 

Saturday, January 30, 2016

Ceva din propria noastră istorie

Avem uneori aerul că totul ne nemulțumește. Ceea ce este în jurul nostru nu e tocmai ceea ce am dori noi să fie. Există și sloganul:
Vrem o țară
Ca afară!
Excepțional, numai că pentru așa ceva trebuie îndeplinite câteva condiții, dintre care enumăr:
- să nu se mai fure atât de mult din banul public;
- existența mâinii de lucru cu nivel de calificare foarte ridicat;
- prezența unor bărbați de stat adevărați care să dea direcția;
- implementarea principiului onoarei.
Intotdeauna fiecare din noi am fost dominati de comparațiile făcute mai ales în defavoarea noastra.
Magnetofoanele AKAI sunt perfecte, noi nici nu avem.
Mașinile de teren TOYOTA sun speciale, ARO  244D pe motorina nu e fiabil.
Cămășile BRAICONF sunt drăguțe dar o cămașă BOSS e cu totul deosebită.
Stiloul FLARO e bun, dar nu se compara cu un MONT BLANC.
Ceasurile OREX sunt prea banale în raport cu un OMEGA.
Un concediu la MAMAIA este cu mult sub cel de pe COASTA de AZUR.
Calculatoarele păersonale IBM sunt cu mult peste JUNIOR-ul făcut la IIRUC.
Pentru orice găseam și termenul de comparație, fără a fi nici snobi, nici lipsiți de patriotism, ci numai exigenti mai mult decât trebuie.
Azi, lucrurile sunt foarte simple. Aautoturismul de teren ARO 244D nu mai există. Ceasurile OREX au dispărut de pe piață pentru că nu se mai fabrică. Nici stilourile FLARO nu mai exista. Cât privește stațiunea MAMAIA, e o poveste lungă dar nu prea frumoasă legată și de o barieră și de prețurile absolut necorelate cu calitatea serviciilor sau corelate în rău.
N-am scris nimic despre ceea ce producea fabrica Elentronica-Băneasa. Am lăsat la urmă pentru că ieri, la Sala Radio din strada  Gen. H. M. Berthelot 60-64, am vazut undeva într-un colț întunecos ceva care mi-a reaprins amintiri uitate pe nedrept. Este vorba de un exponat de acolo, aparatul de radio MAESTRO stereo. Doamne, ce multe lucruri mi-a răscolit când l-am văzut acolo.
Când l-am cumpărat nu avea decodorul de stereofonie.
L-am cumpărat și l-am montat singur într-o noapte.
Am mers și la o cooperativă mi s-a dat OK să-l utilizez că făcusem o treabă excelentă.
Pe programul III al radoiului din București la anumite ore erau emisiuni stereo. Și ce emisiuni erau!
Ce muzică adevărata era transmisă! Puțin, dar bun.
Nu l-am comparat cu nimic nici atunci și nici acum pentru că acel aparat de ardio îmi rezolva toate cerințele în planul muzicii, așa la nivelul meu de ascultător, care în liceu nu ratasem nicio transmisie de la Scala cu spectacole avându-i pe Mario del Monaco, Victoria de Los Angeles sau pe Laria Callas ca soliștii. Crainicul făcea o prezentare și povestea ce se întâmpla în fiecare act. 
Calitatea sunetului era tot timpul foarte buna la MAESTRO stereo și boxele formau cu pozitia mea un trunghi echilateral daca erau unite cele trei puncte cu linii imaginare.



(30 ianuarie 2016)