Am reușit s-o văd pe Monica IACOB RIDZI în două ipostaze.
În prima ipostază, cea adevărată, era o Monica IACOB RIDZI ministreasă, arogantă, distantă, plină de ea, disprețuitoare, care știa totul despre toate și nu accepta să fie contrazisă. Ca orice PDL-istă obraznică, arogantă, suficientă, sfidătoare, privea pe toată lumea de sus, crezând că planetele sunt aliniate că vorbește ea și timpul nu mai curge, stând cu gura căscată la zisele lui Monica IACOB RIDZI. Eu am o vorbă: mă uit la om și la mine prima impresie contează. Restul nu mai are nicio relevanță.
A doua ipostază a fost când Monica IACOB RIDZI a apărut la una dintre Antene, pe care când era ministreasă le detesta, că Antenele deformau totul, atât timp cât stăpânul ei era nemulțumit de ce se spunea despre el acolo la Antene. A nu se crede că eu cad în șpagat urmărind emisiunile de pe Antene. Nici pe deperte, căci la mine este ceea ce simt eu și nimeni nu mă influențează să cred că verdele e gri când roșu este galben, că așa vrea nu știu cine.
Monica IACOB RIDZI nu mai era ministreasă.
Monica IACOB RIDZI era condamnată într-o primă instanță.
Monica IACOB RIDZI se lamenta că a crezut în oamenii care au dezamăgit-o.
Pentru mine Monica IACOB RIDZI a reprezentat din start o mare dezamăgire, căci la numirea pe postul de ministreasă și-a pierdut și bruma de respect față de cei din jur și avea pretenția ca toată lumea să facă sluji în fața ei. Dezamăgirea a devenit și mai mare când Monica IACOB RIDZI cea ajunsă la mâna justiției, cu șanse minime de a scăpa de pușcărie, se tânguia fără pic de respect față de ea însăși, căci faptele ei arătau că habar nu avea pe ce lume se afla și pentru ea, imaginea era mai importantă decât faptele, ceea ce a dus-o la pierzanie, căci superficialitatea are costuri imense.
Scena cu carnetul de partid al lui EBBA după ce s-a ales, este antologică și arată slugărnicia lui Monica IACOB RIDZI, ca semn al recunoașterii faptului că tăticul ZEUS a pus-o acolo unde era, pe post de șosete de unică întrebuințare.
Pentru mine Monica IACOB RIDZI era doar un taler cu două fețe, un om care nu a meritat și nu merită niciun respect din moment ce a pus în balanță libertatea pentru nimic în afară de o imagine hilară, penibilă, trecătoare și țintită, aducătoare de coate, ghionturi și zâmbete ironice. Să ai o familie și să o faci să sufere ca să ai tu momentul tău de glorie aiurea, este o contra-performanță pe care numai ea, Monica IACOB RIDZI, era în stare s-o genereze.
Să-i dea dumnezeu sănătate, să-și crească copilașii și dacă a învățat și ea ceva, înseamnă că acolo unde frige, nu mai trebuie să pună mâna și să nu uite că trăiește printre oameni, drept care să nu mai uite de unde a plecat, cine a fost și ce hram a purtat. Eu am mari îndoieli că lunile de pușcărie au învățat-o cev bun pe Monica IACOB RIDZI și nu bag mâna în foc că dacă un ZEUS i-am mai oferi ocazia de a fi ministreasă nu ar repeta aceleași erori, cu același aplomb.
În prima ipostază, cea adevărată, era o Monica IACOB RIDZI ministreasă, arogantă, distantă, plină de ea, disprețuitoare, care știa totul despre toate și nu accepta să fie contrazisă. Ca orice PDL-istă obraznică, arogantă, suficientă, sfidătoare, privea pe toată lumea de sus, crezând că planetele sunt aliniate că vorbește ea și timpul nu mai curge, stând cu gura căscată la zisele lui Monica IACOB RIDZI. Eu am o vorbă: mă uit la om și la mine prima impresie contează. Restul nu mai are nicio relevanță.
A doua ipostază a fost când Monica IACOB RIDZI a apărut la una dintre Antene, pe care când era ministreasă le detesta, că Antenele deformau totul, atât timp cât stăpânul ei era nemulțumit de ce se spunea despre el acolo la Antene. A nu se crede că eu cad în șpagat urmărind emisiunile de pe Antene. Nici pe deperte, căci la mine este ceea ce simt eu și nimeni nu mă influențează să cred că verdele e gri când roșu este galben, că așa vrea nu știu cine.
Monica IACOB RIDZI nu mai era ministreasă.
Monica IACOB RIDZI era condamnată într-o primă instanță.
Monica IACOB RIDZI se lamenta că a crezut în oamenii care au dezamăgit-o.
Pentru mine Monica IACOB RIDZI a reprezentat din start o mare dezamăgire, căci la numirea pe postul de ministreasă și-a pierdut și bruma de respect față de cei din jur și avea pretenția ca toată lumea să facă sluji în fața ei. Dezamăgirea a devenit și mai mare când Monica IACOB RIDZI cea ajunsă la mâna justiției, cu șanse minime de a scăpa de pușcărie, se tânguia fără pic de respect față de ea însăși, căci faptele ei arătau că habar nu avea pe ce lume se afla și pentru ea, imaginea era mai importantă decât faptele, ceea ce a dus-o la pierzanie, căci superficialitatea are costuri imense.
Scena cu carnetul de partid al lui EBBA după ce s-a ales, este antologică și arată slugărnicia lui Monica IACOB RIDZI, ca semn al recunoașterii faptului că tăticul ZEUS a pus-o acolo unde era, pe post de șosete de unică întrebuințare.
Pentru mine Monica IACOB RIDZI era doar un taler cu două fețe, un om care nu a meritat și nu merită niciun respect din moment ce a pus în balanță libertatea pentru nimic în afară de o imagine hilară, penibilă, trecătoare și țintită, aducătoare de coate, ghionturi și zâmbete ironice. Să ai o familie și să o faci să sufere ca să ai tu momentul tău de glorie aiurea, este o contra-performanță pe care numai ea, Monica IACOB RIDZI, era în stare s-o genereze.
Să-i dea dumnezeu sănătate, să-și crească copilașii și dacă a învățat și ea ceva, înseamnă că acolo unde frige, nu mai trebuie să pună mâna și să nu uite că trăiește printre oameni, drept care să nu mai uite de unde a plecat, cine a fost și ce hram a purtat. Eu am mari îndoieli că lunile de pușcărie au învățat-o cev bun pe Monica IACOB RIDZI și nu bag mâna în foc că dacă un ZEUS i-am mai oferi ocazia de a fi ministreasă nu ar repeta aceleași erori, cu același aplomb.
(16 iulie 2022)
