De ce se fac excepții?

Mulți latră pe la colțuri că nu ne trebuie excepții, nu ne trebuie nici exceptări, nu ne trebuie nimic special, că toți suntem o apă și un pământ. Numai că a apărut o listă de exceptări de la avizele ISU privind deci avizele legate de siguranță, de situațiile de urgență și aici mă refer la incendii. Clădirea parlamentului, clădirea guvernului, clădirea președintelui, sunt clădiri exceptate de la avizele ISU. Se motivează că avizele ISU dacă lipsesc, cel ce nu le are, dacă dispune de echipă de pompieri e OK.

În loc să scoată banul pentru:

- a face planul ca inspectorii să dea avizul ISU,

- să modifice clădirea pentru a i se da avizul ISU,

se găsește paleativul cu pompierii, care nu garantează nimic și care duce problema avizelor ISU în derizoriu, știut fiind faptul că un procent covârșitor din clădiri funcționează fără avize ISU. Sunt școli care nu dispun de avize ISU. Sunt spitale care nu dispun de avize ISU. Sunt săli de teatru care nu dispun de avize ISU. Sunt ministere care nu dispun de avize ISU. Sunt întreprinderi care nu dispun de avize ISU. Sunt blocuri de locuit care nu dispun de avize ISU. Sunt muzee care nu dispun de avize ISU. Sunt hoteluri care nu dispun de avize ISU. Și câte și mai câte din construcții funcționează fără să aibă aviz ISU. Ori toți îl au și e OK. Ori cine nu-l are își închide activitatea și țara nu mai funcționează. Punct.

(29 decembrie 2023)

Cultura în viziunea lui Marcel CIOLACU

Este mare deranj în instituțiile culturale de când Marcel CIOLACU a făcut oarece afirmații legate de restructurarea unor instituții de cultură din spațiul mioritic. Consider că ceea ce se întâmplă în cultura din spațiul carpato-danubiano-pontic este nefiresc, suprarealist și indecent, din moment ce latura calitativă este abandonată integral. Existența unor structuri așa-zise culturale, care de fapt stimulează nemunca și lipsa de creație, înseamnă tocarea banului public anapoda.

Să vedem cum stau teatrele. La ora actuală există teatre cu colective unde salariații au salarii mici, adică de mizerie și stau cu mâna întinsă la buget, că doar-doar va pica ceva. Nu este normal. Așa cum la o fabrică muncitorii fac șuruburi pe care le vând, tot așa și teatrele trebuie să facă spectacole, să vândă bilete și să încaseze bani din care să plătească salariații, care sunt actori, regizori, mașiniști, croitorese și contabili dar și alte categorii de personal, dacă și-l permit. Cine studiază istoria teatrului românesc, va afla că au existat câteva companii de teatru private care montau foarte multe piese într-un an și directorii companiilor se zbuciumau să asigure salariile actorilor și personalului, pe scene închiriate în orașe mari sau mici, fără a strâmba din nas despre spectatori sau despre repertoriu, cum se face azi. În opinia mea, trebuie să existe un teatru național, unul singur și acesta să joace piese românești și doar românești, iar acesta să fie subvenționat de stat 100%. În rest, celelalte teatre, să meargă pe barba lor.

Să vedem cum stau centrele de conservare a tradițiilor, acum populate de tot felul de familii, unde nu se conservă nimic, unde se oferă spectacole fără bilet de intrare plătit, chipurile, pentru cultivarea maselor fie cu dansuri simpliste, fie cu cântece fabricate în garsoniere, fie cu soliști fără voce, deci totul fiind de o calitate îndoielnică. Organizarea de festivaluri cu orchestre naționale, care promovează un folclor slab calitativ, nu se justifică deloc și aceste centre trebuie reorganizate, din moment ce sunt prea multe și nu se auto-finanțează în niciun fel. În opinia mea, văd un ansamblu care să aibă undeva sub 30 de dansatori care să știe să danseze din toate regiunile, să fie sportivi trași la linie, subțiri, vioi, care să ducă un spectacol de 120 minute șnur, așa cum mai sunt în lume multe ansambluri. Un astfel de ansamblu, când vine în orașul X din  țară, va umple o sală de 3.000 de locuri cu bilete plătite așa cum erau dansatorii irlandezi.

Când îi aud pe cântăreții de folclor că am compus versurile și muzica la un cântec mă apucă disperarea. Când cântă se vede că nu au cultură, că nu au talent creativ și nu fac altceva decât să polueze folclorul, ceea ce mă disperă iremediabil și militez pentru restrângerea posibilităților pentru acești așa-ziși creatori de folclor de a se mai manifesta, căc fac numai deservicii conservării tradițiilor noastre.

În concluzie, Marcel CIOLACU are o viziune corectă și trebuie reașezată întreaga cultură românească pe baze noi, mergând ca la frizer, întâi mă tunzi și după aceea te plătesc. Întâi scrii romanul, îl publici, se încasează banii și abia după aceea primești bănuții pentru munca de creație. Excepțiile le lăsăm pentru alții, dar pictorii să picteze și să-și vândă tablourile. Sculptorii să sculpteze și să-și vând statuile. Compozitorii să scrie cântece și să le vândă. Pentru toate există soluții, dar primăriile nu mai trebuie să subvenționeze concerte de doi bani. Cine vrea distracție, să scoată banul din buzunar.

(16 august 2023)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Lucian ROMAȘCANU

Lucian ROMAȘCANU este un bărbat de 55 de ani.
Lucian ROMAȘCANU a terminat o facultate din ASE la 24 de ani.
Lucian ROMAȘCANU are un MBA la 35 de ani.
Lucian ROMAȘCANU nu are doctorat.
Lucian ROMAȘCANU nu a absolvit Colegiul de apărare.
Lucian ROMAȘCANU nu a absolvit curs al Academiei de informații.
L-am urmărit pe Lucian ROMAȘCANU în perioada de opoziție a PSD și mi s-a părut un om echilibrat, cu mult bun simț, care își respectă interlocutorii. Impresia creată de Lucian ROMAȘCANU a fost excelentă. Se vede că în PSD sunt și oameni cu creier, cu verb, echilibrați, care știu pe ce lume se află.
Lucian ROMAȘCANU m-a dezamăgit totuși când a venit zilele trecute cu ideea de a da vouchere de spectacole. Lucrurile stau cam așa:
- primăriile vor avea la dispoziție vouchere de spectacole,
- persoanele din localități, vor primi astfel de vouchere, după anumite criterii,
- artiștii care știu despre aceste vouchere, își vor mișca c-r-rile în acele localități,
- ca în vremurile comuniste când teatrele plecau în turnee, acum ele vor vâna voucherele,
- nu li se mai vor da subvenții, ci teatrele vor trebui să-și muncească salariile,
- artiștii vor fi îmboldiți să muncească.
Este exact ca în comunism. Artiștii erau salariați la stat și trebuiau să-și îndeplinească menirea de educare a maselor.
Lucian ROMAȘCANU nu a uitat vremurile comuniste, căci în 1989 avea și el 22 de ani, fuses pionier, fusese utc-ist și dacă în facultate fusese un student excepțional, adică să aibă o medie de peste 9,90, l-o fi primit și pe el în pcr. Tocmai că nu a uitat acele vremuri, Lucian ROMAȘCANU m-a dezamăgit. El trebuie să știe că artiștii sunt o categorie socială aparte. PSD cred că ar fi trebuit să fi învățat lecția: PSD le-a mărit salariile actorilor și actorii au fost primii care au dat în PSD prin manifestări publice.
Voucherele de spectacol nu au rolul de a crește nivelul de cultură al maselor, ci sunt o formă de subvenționare a unei subculturi, căci adevărata cultură nu are nevoie de vouchere de spectacol. Un artist mare joacă pe scenă și poporul vine să-l vadă. Un artist fără talent orice ar face, nu vine nici dracul la spectacolele unde el joacă.
Cântăreții de folclor, să meargă să culeagă cântece și dacă au talent, să le cânte și poporul va veni să-i asculte. Voucherele de spectacol înseamnă șușe pentru muzica populară românească, cu cântece făcute în apartamente, pe versuri stupide și pe muzică facilă. Nu are nimeni nevoie de a hrăni lenea, lipsa de talent și ineficiența. 
De aceea m-a dezamăgit Lucian ROMAȘCANU. Nu așa este stimulată cultura. Banii aceia ar trebui dați pe proiecte. Să zicem că cineva vrea să înființeze un ansamblu de dansuri populare, cu 18  perechi de tineri de 185 cm înălțime ei și 170 cm înălțime ele, cu vârste între 23 - 27 de ani, care să danseze 120 minute șnur, cu rândul și să electrizeze masele, fără texte, fără cântece cu versuri, numai muzică cu orchestra. A fost Lord of the Dance la București. Cam ceva în acel fel. Sunt sigur că un astfel de show ar prinde și ar umple sălile fără vouchere de vacanță. Artiștii fără burți, fără riduri și trași prin inel, ar face față celor 120 de minute de dans îndrăcit. Ar fi și bine plătiți. Condiția este ca valoarea adevărată să stea la baza selecției și cei ce se ocupă de un astfel de ansamblu să fie cu un nivel de moralitate, care nu duce la abateri și la niciun fel de aranjamente, pile și alte drăcovenii.

(23 iulie 2022)

Lipsa de generozitate a teatrelor în pandemie

Metropolitan House Opera a avut o inițiativă extraordinară pe toată durata pandemiei crunte. A oferit seară de seară aproape un an și jumătate câte unul dintre cele mai bune spectacole. Trebuia doar să se intre pe adresa de Internet a MET și se accesa direct, fără niciun artificiu pe durata a 24 de ore pentru a cuprinde tot globul pământesc, unul din spectacolele anunțate cu o săptămână în urmă cel puțin.

În țărișoara noastră scumpă, deși teatrele stau cu mâna întinsă la buget, nu s-au sinchisit în afară de Opera Națională din Iași care a procedat la fel ca și MET, să ne ofere dintre producțiile lor. Mă așteptam ca Teatrul Bulandra pentru acre am o plăcere enormă să văd vechi reluări înregistrate să facă gestul, dar n-a făcut-o. Multe teatre aveau modalități întortocheate de a accesa câte ceva. În pandemie, doar că m-a anunțat cineva, am văzut piesa Regina mamă cu Olga TUDORACHE. În rest, n-am prea văzut nimic din Ro. Nu am suferit, căci între un spectacol răsuflat de la Opera Națională București și o capodoperă de la MET, evident, îmi consumam timpul cu capodopera.

Teatrele de la noi nu conștientizează nici acum în ceasul al XII-lea că pe Internet se găsesc miliarde de postări. Vreau ceva, intru pe Internet, dau cuvinte cheie și găsesc o listă de variante cu ceea ce caut. Avantajul este că plătesc doar un abonament și primesc exact ceea ce vreau. Dacă teatrele ar conștientiza pericolul în care se află, nu ar mai fi așa de reticente la a oferi spectatorilor virtuali lucruri extrem de valoroase, pentru a fi atractive. 

Am intrat în ultimul timp pe portalurile unor teatre și am văzut liste cu personal care deservesc scena, adică să zicem actori, care nu apar la televiziuni, dar care joacă. Este foarte dificil să mergi la un teatru să vezi o piesă unde joacă doar niște iluștri anonimi. Biletul nu are cost mare, dar ca să ajungi la teatru pierzi 45 minute, ca să ajungi acasă pierzi alte 45 de minute. Deci o oră și jumătate e doar drumul. Acum, când timpul nostru este drămuit, trebuie să te gândești de două ori până să cumperi bilet pe Internet.

Deplâng lipsa de empatie a teatrelor cu publicul pe perioada pandemiei, în condițiile în care deși nu au jucat, actorii și-au primit salariile de la stat, fără ca teatrele lor să ofere nimic publicului. Era normal și obligatoriu să fie urcate pe poprtaluri pentru câteva zile piese înregistrate și digitalizate. Nu s-a făcut așa ceva și e regretabil. De aceea eu îi tratez cu indiferență și pe actorii și pe directorii de teatre care m-au ignorat pe mine atunci când am avut nevoie de ei. Bine că nu am depins de ei, bine că am avut spectacole de la MET și a fost și mai bine că am găsit pe Internet tot ceea ce mi-am dorit.

(23 decembrie 2021)

Teatrele noastre și online

Există intenții frumoase ale instituțiilor noastre de cultură de a fi alături de popor transmițând spectacole pe Internet. Numai că respectivele nu și-au adaptat portalurile ca omul să știe din prima:

- data la care se face transmiterea,

- numele piesei transmire,

- durata la cae se oferă acces.

Am observat că mulye teatre au diferite zile, iar programul nu este anunțat, ceea ce face imposibil de accesat, dacă totul este restricționat la un interval extrem de scurt, adică exact pe durata spectacoluli, când accesul este dat de la ora 19,30.

Dacă s-ar fi luat model de la Metropolitan House Opera, portalul trebuia să ofere exact din prima:

- programul pe mai multe zile,

- denumirea producției din fiecare zi,

- care este distribuția,

- durata de acces de 20 de ore să zicem,

- accesul din prima, foarte ușor.

Lipsa de profesionalism a celor care administrează portalurile fac să fie extrem de greoi accesul la cadoul făcut de instituție, chiar  dacă presa a dat unele link-uri, acestea nu au dus spre ceea ce le era necesar celor ineresați. Se vede că nu se lucrează după un șablon și fiecare face ce-l taie capul. Singurul spectacol pe care l-am accesat a fost cel de la Opera din Iași. Restul a fost fiasco total, căci eu nu am timp de pierdut cu soluțiile neghiabe oferite pentru acces, deși teatrele zic că fac cadouri mă tratează ca și cum ar face pomană și cerșetorului îi arunci firimituri în dispreț. Ele uită că Internetul este plin de piese de teatru în versiuni cu totul de excepție și omul care chiar  dacă vrea să vadă ceva, vede fără să fie nevoie să intre pe portaluri și să caute de nebun fără a găsi ceva interesant. Pentru Teatrul de Comedie am găsit O scrisoare pierdută într-o montare inedită în care cetățeanul turmentat este interpretat de o femeie. Am mai văzut un actor care nu era de comedie. Deci, aceleșantion m-a făcut să nu mai continui, căc nu am chef să pierd timpul. Prefer montarea de la BULANDRA cu Mariana MIHUȚ în roulul lui Zoe și cu Octavian COTESCU în rolul lui CAȚAVENCU.

(24 martie 2020)